Ideea fundamentala a victoriei

CUM IL RENEGĂM PE ISUS?

Dar de oricine se va lepada de Mine inaintea oamenilor, Ma voi lepada si Eu inaintea Tatalui Meu, care este in ceruri.(Matei 10:33)

Cel care vrea sa-L marturiseasca pe Hristos trebuie sa-L aiba mai intai in el. Nimeni nu poate sa dea mai departe ce n-a primit. Ucenicii ar putea sa vorbeasca fluent despre punctele credintei, ar putea sa repete cuvintele lui Hristos; dar, daca nu au o blandete si o iubire asemanatoare cu ale lui Hristos, ei nu marturisesc despre El. Un spirit contrar spiritului lui Hristos il neaga, oricare ar fi cuvintele. Oamenii pot sa-L renege pe Hristos si prin vorbirea de rau, prin vorbirea neinteleapta, prin cuvinte neadevarate sau lipsite de iubire. Ei pot sa-L tagaduiasca atunci cand nu-si asuma responsa-bilitatile vietii si cand urmaresc placeri vinovate. Pot sa-L tagaduiasca printr-o asemanare cu lumea, printr-un comportament lipsit de amabilitate, prin iubirea parerilor personale, prin indreptatirea de sine, prin cultivarea indoielilor, prin adaugarea de griji de la altii si prin ramanerea in intuneric, in toate aceste situatii, ei declara ca Hristos nu este in ei. […]

Mantuitorul i-a indemnat pe ucenicii Sai sa nu spere ca vrajmasia lumii fata de Evanghelie va fi biruita si ca, dupa catva timp, impotrivirea fata de ea va inceta. El a spus: ,,N-am venit sa aduc pacea, ci sabia." Produce-rea conflictului nu este efectul Evangheliei, ci rezultatul impotrivirii fata de ea. Dintre toate persecutiile, cel mai greu de suportat este neintelegerea in familie, instrainarea celor mai scumpi prieteni de pe pamant. Dar Isus declara: ,,Cine iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine; si cine iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine."

Misiunea slujitorilor lui Hristos este o mare onoare si o insarcinare sfan-ta. […] Nicio fapta de bunatate, facuta pentru ei in Numele Lui, nu va ra-mane necunoscuta si nerasplatita. In aceeasi duioasa recunoastere, El ii cuprinde si pe cel mai slab si pe cel mai umil din familia lui Dumnezeu. – Viata lui Iisus, pp. 357-358

CUM NE VEDEM PE NOI ÎNŞINE?

Si Dumnezeul meu sa ingrijeasca de toate trebuintele voastre, dupa bogatia Sa, in slava, in Isus Hristos. (Filipeni 4:19)

In zilele lui Hristos, conducatorii religiosi ai poporului se considerau bo-gati in comori spirituale. Rugaciunea fariseului: ,,Dumnezeule, iti mul-tumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni" (Luca 18:11) exprima sentimentele acestei categorii si, intr-o mare masura, pe cele ale intregii natiuni. Cu toate acestea, in multimea care II inconjura pe Isus erau unii care isi simteau saracia spirituala. Cand puterea lui Hristos s-a dezvaluit cu ocazia pescuirii minunate, Petru a cazut la picioarele Mantuitorului si a exclamat: ,,Doam-ne, pleaca de la mine, caci sunt un om pacatos" (Luca 5:8); tot asa, in mul-timea adunata pe munte erau persoane care, in prezenta puritatii Sale, se simteau ticaloase, nenorocite, sarace, oarbe si goale (vezi Apocalipsa 3:17). Ele doreau nespus de mult ,,harul lui Dumnezeu care aduce mantuirea" (Tit 2:11). In sufletul acestor persoane, fericirile lui Hristos au trezit speranta; ele au inteles ca viata lor era binecuvantata de Dumnezeu.

Isus le oferise cupa binecuvantarii si celor care considerau ca erau bo-gati si ca nu duceau lipsa de nimic (vezi Apocalipsa 3:17), dar ei au intors spatele cu dispret darului Sau binevoitor. Cel care se socoteste desavarsit, care crede ca este suficient de bun si este multumit cu starea lui, nu cauta sa devina partas al harului si al neprihanirii lui Hristos. Mandria nu simte nicio nevoie si astfel inchide inima fata de Hristos si fata de binecuvantarile nemasurate pe care El a venit sa le daruiasca. In inima unui asemenea om nu exista niciun loc pentru Isus. Cei care sunt bogati si respectabili in ochii lor nu se roaga cu credinta si nu primesc binecuvantarea lui Dumnezeu. Ei cred ca au tot ce isi doresc si, ca urmare, pleaca de la El cu mainile goale. Dar cei care stiu ca le este imposibil sa se mantuiasca singuri si ca, prin ei insisi, nu sunt capabili sa indeplineasca nicio fapta neprihanita pretuiesc ajutorul pe care il poate oferi Hristos. Acestia simt cei numiti ,,saraci in duh" pe care Domnul ii declara fericiti.

Inainte de a ierta pe cineva, Hristos ii da pocainta, iar lucrarea de a convinge de pacat ii apartine Duhului Sfant. Cei a caror inima a fost impre-sionata de Duhul mustrator al lui Dumnezeu inteleg ca in ei insisi nu exista nimic bun. Ei inteleg ca tot ce au facut de-a lungul timpului este amestecat cu egoism si pacat. Asemenea sarmanului vames, ei stau deoparte, nein-draznind sa-si ridice capul si sa priveasca spre cer, si striga: ,,Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul!" (Luca 18:13). Dar tocmai astfel de oameni sunt declarati fericiti. – Cugetari de pe Muntele Fericirilor, pp. 6-8

SUNTEM CONŞTIENŢI DE NEVOIA NOASTRĂ?

Da, El este stanca si ajutorul meu, turnul meu de scapare.(Psalmii 62:6)

Dupa cum avem nevoie de mancare pentru a ne sustine forta fizica, tot asa avem nevoie de Hristos, Painea din cer, pentru a ne sustine viata spirituala si a ne da forta de a face lucrarile lui Dumnezeu. Dupa cum cor-pul primeste continuu hrana care sustine viata si vigoarea, tot asa sufletul trebuie sa fie in comuniune constanta cu Hristos, supunandu-se Lui si de-pinzand cu totul de El.

Asa cum calatorul obosit cauta izvorul de apa in desert si, cand il gaseste, isi astampara setea arzatoare, tot astfel crestinul inseteaza dupa apa cura-ta a vietii, al carei izvor este Hristos. […] Daca suntem constienti de nevoia sufletului, daca flamanzim si insetam dupa neprihanire, aceasta este o do-vada ca Hristos a lucrat asupra inimii noastre, pentru a-L cauta ca sa faca pentru noi, prin inzestrarea cu Duhul Sfant, acele lucruri pe care ne este imposibil sa le facem singuri. Nu trebuie sa cautam sa ne astamparam se-tea band din paraie putin adanci, caci marele izvor este mai sus si, daca vom urca putin pe calea credintei, vom putea bea fara plata din apele lui bogate.

Cuvintele lui Dumnezeu sunt izvoarele de viata. Pe masura ce vom ca-uta aceste ape vii, vom fi adusi in comuniune cu Hristos, prin Duhul Sfant. Adevarurile familiare se vor infatisa mintii noastre intr-o perspectiva noua, textele din Scriptura ni se vor dezvalui dintr-odata intr-o noua semnificatie, vom intelege legatura dintre celelalte adevaruri si lucrarea de rascumpa-rare si vom sti ca Hristos ne calauzeste, ca invatatorul divin este langa noi. […]

Pe masura ce Duhul Sfant ne va dezvalui adevarul, vom trai cele mai va-loroase experiente ale vietii si vom simti o dorinta arzatoare de a le vorbi si altora despre lucrurile mangaietoare care ne-au fost descoperite. Cand vom veni in legatura cu ceilalti, le vom impartasi noi idei cu privire la caracterul lucrarii lui Hristos. – Cugetari de pe Muntele Fericirilor, pp. 19-20