Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

') llnruta epoccl qnutoruare. Sciinţa încă nu a ajuns ca se potă fixa prin o crono-ogie cel puţin aproximativă durata epocclor geologice.

<-a elemente de apreţiare pot servi numaï doue base. Seu că fenomenele generale geo-

ogice s'au produs într'un timp relativ scurt şi anume prin o intensitate extremă (re-

Pede) a forţelor active ale naturel, seu că efectele acestor forţe au căpătat o formă reală

numai mtr'un mod gradat şi în cursul unul timp forte îndelungat. Doctrina acesta din urmă

espre o acţiune lentă şi regulată a forţelor si agenţilor fisicî prevaleză astădî în sciintă.

Orî, cu alte cuvinte : sciinţa preistorică a stabilit adí pe deplin, că omul a trăit şi asistat în Europa la fenomenele, ce au caractérisât întréga epocă quaternară. El a vëdut acţiunile violente ale naturel în aceste tim­puri depărtate, el a fost martor ocular, când mase mari de gheţari acoperiaü munţii cei înalţi, văile şi o parte chiar din şesurile Europei; cl a contemplat inundaţiunile di-luviuluî şi a asistat la ultima ac­ţiune orogenică a pământului, când diferite catene de munţi se înălţau şi se prelungiau ^J).

In aceste timpuri depărtate geo­logice încep primele pagini ale is­toriei omului în Dacia.

5 — Instrument triangular "de silex (tipul Chelies). Francia, dcp. Corzère. ^J/₂ mă­rime naturală. Musée préhistorique fig. 50.

Ce e drept, că pînă astă-dî, în depositele diluviale ale Daciei încă nu s'aű aflat osemintele omului quaternar, însă s'aű descoperit alte urme importante ale esistenţeî si activi­tăţii séle, şi carî ne formeză o convingere nestrămutată, că omul a trăit

In acostă privinţă, Cartailhac (La France préhistorique, pa;,'. 51) ^su exprimă ast-fcl: On est . . . oblige de s'en rapporter aux impressions des naturalistes qui sont unanimes pour attribuer un i m m e n s e laps de temps aux événements du quaternaire ancien.

') 0 tnulUiniiG geologică româna. In poveştile poporale române ni se prcsintă forte adesc-orî o vagă amintire despre accidentele orogcnice întemplate pe suprafaţa glo­bului nostru în epocele depărtate geologice, când catenele de munţi se prelungiau şi se loviaű unele cu altele. Acest fenomen se caracterizezi în vechile tradiţiuni ale po­porului român prin cuvintele: «c and se băteau munţii în capete--, «unde se băteau nru n ţ i î în c a p e t e*. (I s p i r c s c u, Legende, 18S2, p. 126. --Fun­de s c u, Basme 1875 p. 35. — S b i e r a, Poveşti, 18S6 p. 26. — R c t c g anul, Poveşti, III p. 37. — F r an c u, Românii din munţii apuseni, p. 286. — Gazeta Trans. Nr. 71 din 1886).

Sciinţa geologică a constatat astădi, că diferitele catene de munţi, ba chiar unul şi acelaşi munte, nu s'au format de odată, ci sunt numai opera, maî multor sforţări re-petite orogenice, aşa că bătaia munţilor în capete ne amintesce ridicările, ciocnirile şi svircoliriîe consecutive ale scorfei solide a pămintulul, întâmplate în epocele geo­logice.

PERIODUL PALEOLITIC

₁ o parte din ţerile Daciei, atuncî, când miserele sale condiţiunî de iată, îl făceau se se lupte cu ursul cel gigantic şi cu leul cel feroce *),

\cesta tradiţiune, că munţii constitue o formaţiune posterioră, pe scorţa pământului aflăm exprimată şi în Theogonia lui He s io d v. 126 — 129: IV.Ïa 8É toi npuiioy jilv è-j-eivaxo Isov

IVivaTO S' O'upea jj.axfià, 3-sdiv ^a Ia poporul român mal există si astăcjî o tradiţiune fórte respândită, că p ă-êntul la început a fost plan, fără délurï şi fără munţî. Acesta tradiţiune ire o formă semi-rcligiosă. Ea este cântată în colinde şi carî atribue ridicarea délurilor j a munţilor S-tuluî Ion seu luî Moş-Ajun (ambii identici cu lanus al Romanilor).
Că Dumne4eu ca prea-nalt

El pe mine (Ion Sânt-Ion) m'o lăsat

Se mësur pămentu,

Pămentu cu umbletu

Şi ceru cu stânjenu . . .

Aflaî păment

Suntem doî îngeraşi Trimişi de la Dumnedeű Se mesurăm pămontul, Şi-am găsit păment mai mult.

Că-î maï mult, M'am păzit L'am îmbulzit Făcui délurï, făcui văi, Făcui munţii minunaţi Cu zăpadă 'ncunjuraţi.

(Comunicată de Gr. Crăciunaş, Ciubanca, Transilvania).

Ne mirăm ce să-i facem ? Atuncî grăi Moş-Ajun : Munţî înalţi întunecaţi Văî adîncî, isvóre recî!

(Cora. Bălţaţl, jud. Ruranicul-SSrat).

') Leul de caverne (Felis spelaea) îa parţile orientale ale Europei. Diferite res­turi fosile ale leului de caverne s'aű aflat în Transilvania în pescerea delà Almaş lângă rîul Homoroduluî în districtul Odorheiului. Ér Sir J o h n Lubbock în celebra sa operă «L'homme préhistorique, 1876 p. 267, ne spune, că D-rul John Hains a publicat în a. 1672 desemuul unui os al leului de caverne aflat înmunţiî Carpaţilor. Alte resturi quateruare din acesta specie de leu s'aü aflat în timpul mai nou In pescerea de la Poracs in comitatul Zips din Carpaţîî de nord- aï Ungariei, (Nyáry, Az Aggteleki barlang. 6. 71).

Ér museul de istorie naturală din Viena, posedă scheletul cel maï complet al acestuï puternic animal răpitor, şi care a fost aflat în pescerea Sloup din Moravia, aşa că zona sa geografică în regiunile nóstre se întindea-până in ţinuturile din nordul Carpaţilor.

Leul de caverne a trăit în părţile orientale ale Europei până târdiu în timpurile isterice. H e r o d ot, părintele istoriei grecesc! (VII. c. 125. 126) ne relateză curiósa în-têmplare, cum pe la a. 482 a. Chr. când Xerxe, fiul lui Dariû Hystaspe, trecea prin Tracia şi Macedonia cu formidabila sa oştire, ca se supună Grecia, maï multe cârduri de lei, coborându-se din munţî, se aruncară nóptea asupra cămilelor, ce transportau ba-bagajele trupei, lăsâod însă neatinşi pe omenî şi pe ccle-1'alte animale de transport. Zona fTpnm-afirîs r, ipunr Hîn n^niirsnla RiVanirS era în timpul acesta, după cum ne spune

PRIMII LOCUITORI AI DACIE I. 9

pentru stăpânirea cavernelor; când el, pentru îmbunătăţirea sorţii sale materiale, era silit se persecute calul cel sclbatic, se prindă boul cel

tamos din Acarnania, adică în munţii Rodopuluî şiaî P i n d u I u î, şi Ilerodot a-daoge tot-o-dată, că numaî în aceste ţinuturi se nasc lot în Europa.

Diferite tradiţium despre leul european mai există şi astădî în vechia nusiră pocsiă poporală eroică.

Ast-fel în colindele române, unul din genurile cele raeî antice ale poesicï nóstre po­porale, se celebrcză si astădî, în togma ca în timpul luî Evandru, eroismul unuT june (Hercule) care se luptase cu leul.
Ducu-më sus la parëu, Că s'arată un câne-reu, Muscă, sfârtecă, omora

Luă Miler(= Ler Miler) se ducea Minuni mari că ci făcea, După munte a oilor El cu leul se'ntâlnia . . . Şi la luptă se prindea . . . Da Miler din graiű grăia: O voî slugî dragi încred uţî, Aduceţi voî lancea mea,

Ca 'n mijlocul codrului ::

Este un leu de câne-rëu,

Ori pe cine de sub sőre . . . Nu e câne, ce a aflat Ci un leu bëtrân culcat.

Marîencscu, Colinde, p. i36.

De lungă de nouă coţi Şi de lată câtă poţî, Şi slugii că i-o aducea Şi în leu că o împroptea Aşa răgnia de cu jale Érba 'î mare totă pere Apa stă 'n Ioc şi nu mere.

D a u l, ColindT, pag. 42.

De mi-a ajuta Dumnedcu, Duce-m'oï, aduce-1'oï.

Comunicată de Gr. Crăcîunaş în Ciubancu.

Tradiţiunea leului antic ni s'a păstrat şi în descântecele poporale:

Pe miez de cale De cărare

L'a întâmpinat

Leu cu Leóica...

M aria n. Descântece, pag. 201, 207.

Si când o fost

La mijloc de cale

De cărare

Tălnitu-1'o

Opritu-1'o

Lupu cu lüpóica,

Ursu cu ursóica,

Leu cu leóica, Samca cu samcóica, Samca 'n braţe prinsu-1'o De pămCnt iabitu-1'o Carnea morsocatu-i'o Sîngele beutu-i'o

L u p a ş c u, Medicina Balelor, p. r6.

In vechia limbă indică simhá este leul La poporul roman samca este numele dat in timpurile preistorice leopardului.

De asemenea se face amintire în cântecele nóstre eroice despre ieiï, ce au existat o-dată în ţinuturile Nistrului, cu deosebire în pustietatea Basarabiei do jos, care în epoca romană se numia desertul Geţilor. Aşa în balada «Român Gruie

10

P E R I O L) U 1.

U L, l l i <

furios *) şi se se mesure eu mamutul şi cu atâtea alte animale puternice si feroce, fără alte arme de cât acelea, pe cari le-a putut afla în inteligenţa sa.

Unde făt smeóicele Şi s'adun zernoicele, Şi s'adap l e ó i c e l e.

Alexandri, Poesiî pop. 77.

«Câinii Nistrului «Ş'aî pustiului «Şerpii Leşieî Ş'aî Şovedriei!

Teodorescu, I'ocail populare, p. 4^

Sus pe c am pul Nistrului, Sub pólele ceriului La coda lalpêului,

Ér în «Blestemul mamei»: . «Sugî măicuţă sugî, «Sugî să nu mai plângi «Sugete-ar câinii, «Câinii şi şerpii, «.Şi balaurii,

In o colindă :

Sub cel mer mare înflorit Zări leul d'aromit.

N. Simioneăcu, com. Cióra-Rudii-Vod;!, juj. íiritila.

Eşit'a la venfitóre

La venat peste Bârlad..

Când fu sorclc 'n de-seră . .

') Acest bou primitiv, (bos primigenius) contemporan al omuluî quatcrnar avea o talie i

H e r o d o t, ne relateză următorele: Se află în părţile acestea ale Macedoniei (adecă în Rhodop şi în Find) forte mulţi leî şi boi sălbatici (Bdsţâypioi). Cornele acestor boi sunt de o mărime uriaşă şi ele se importeză în Grecia ca un articul de comerciü (1. VII. 126).

Acest bou sëlbatic, despre care ne vorbesce Herodot, se vede représentât eu deose­bită frumuseţă şi viyore naturală pe vasele de aur descoperite la Vaphio lângă Sparta şi pe picturile murale din Tirynt din timpul dinastiilor pclasge ale l'eloponesului (Bul­letin de Correspondance hellénique, An. XV (1892) pl. XV. — llevue encicloitédiquc, 1891, p. 250).

Genialul Cesar, care în interesul vastelor sale planuri pentru extensiunea domina-ţiuneî romane, studiase cel d'ântâiu, din punct de vedere militar, ţinuturile din nordul Uunăreî, ne comunică în Comentariile sale următorele : «Mai există în Germania, dice dînsul, o alta specie de boi (sëlbaticï), cari se numesc Uri. Aceşti boi (urii), sunt cu puţin mai mici de cât elefanţii, însă după formă, după colore şi tip ei scmenă cu taurii. Puterea lor este mare şi mare este şi velocitatea lor. Eî nu cruţă nici pe om, nici fe­rele sălbatice, pe cari le-aù vëdut odată. Omenii, ca se-i potă prinde sapă nisce gropi in pâment după un anumit sistem, şi apoi tot în aceste gropi i şi ucid >. (B. G. VI. 28).

De asemenea scrie I si d o r, episcopul din Sevilla (f 636): «Urii sunt o specie de boi sëlbaticï (uri, agrestes boves) din Germania, avond nisce corne enorme şi cari se întrebuinţeză spre a se face din ele pahare de beut pentru mesele regale, capacitatea lor internă fiind forte mare (Etym. XII. 1. 34.) — Geţiî, după cum seim, întrebuinţau

PRIMII LOCUITORI AI DACIEI.

11

Probele materiale în acesta privinţă ni le oferă resturile industriei primi­tive a omului din acesta epocă.

de asemanea cornele de bou ca pahare pentru beut vin. (Diodori Şicul i. lib. XXX. c. 12.)

Ér naturalistul F I i n i u (VIII. 15) ne transmite următorca notiţă despre fauna Scitici şi Germaniei: «Sciţia, dice dînsul, produce forte puţine animale şi acesta din causa, că aici lipsesc tufişurile. Tot asemenea, puţine animale se află şi în Germania, ţcră, care este vecină cu Sciţia. Insă în Germania sunt importante speciile de b a î s fi 1-baticî (bourn ferorum genera), anume b i sonii (bisontcs) cu come, şi urii (uri) dotaţi cu o forţă şi cu o velocitate extra-ordinară şi pe cari poporul ignorant i nu-mescc bivoli selbatici (bubali).

După cum seim Germania mare seu Germania «barbară» a autorilor latini era vecină cu Dacia. M aï mult, pădurea H c r c i n i c & a lui Cesar si Germania etnografică a luî Tacit, se estindcaü şi peste Carpaţiî de nord ai Ungariei şi Transilvaniei. Ast-fel, că aria geografică a urilor şi bisonilor din epoca romană cuprindea regiunile muntóse nu numai ale Germaniei, dar şi ale Daciei,

O probă despre acesta avem în istoria resbelului Dacic.

Suidas (v. Kcbiov) scrie : Joe mai are şi numele Casius (după muntele Casius) si dînsuluî i dedică Trăia» niscc cupe de argint şi un corn de bou, de o mărime extraordinară, poleit cu aur, drept dar (pârgă) a primelor sale învingeri asupra Geţilor. Pe aceste daruri se alia scrisă următorea epigramă compusă de Adrian : Lui Joe C a s i u dedică aceste daruri T'raian, din némul lui Enea, împăratul omc-nilor împăratului ceresc.»

Ér Seb as t. Munsterus (Cosmographiuc univ. Basiliac 1550 p. 920) scrie: In sylvis (Transsyluanitc) iubati boves et uri ac sylvestres ctiam e q u i, utrisque co-rum mira pernicitas: at equis iuba sunt ad terram usque dimissa.

Boul urus, al autorilor latini era, dupa părerile unanime ale naturalistilor de astădf, unul şi acelaşi cu boul primitiv seu diluvial (bos primigeniiis).

In monumentele cele mai vechi ale literature! nóstrc poporale, anume în colinde şi balade, boul primitiv (boş primigenius, boş urus) apare sub numirea de boul sur.

Vine marea cât de mare,

Da de mare margini n'are . . .

Aduce-şi bradî încetinaţi

Impungu-se Domne împung Impungu-se doi b o i - s u r i

Cu molifţi alăturaţi Notă-şî notă şi b o ű sur.

Mândrescu Liter, pop. 212.

Pan' cununa sorelui.

D a u l, ColiuJi p. 41.

Aci epitetul de «sur» este un archaism românesc din aceiaşi trupină cu urus al Cel-ţilor şi cu înţelesul de s ë l b a t i c séű de munte.

însemnele vechi ale Moldovei conţin figura unui cap de urus (bo-ur), dar nici de cum a bisonului cu comă. (A se vede si Boliac, Buciumul, An. I, 1862, p. 132.)

Ccrvus niegaccros în trudiţiunile române. — Intre diferitele specii ale faunei qua-
ternare. <--ir-r îr,,,-,™.,K.-, ;„ .-

^2 PERIODULPALEOLITIC.

Pe teritoriul oraşului Mi se o l ţi, situat la pólele Carpaţilor de nord, în părţile de sus ale Tisei, în comitatul Borsod, de asemenea şi pe teritoriul României de astă-dî în judeţul Vlaşca, s'aü descoperit arme séű instru­mente tăiate de silex (cremene) representând doue tipuri paleolitice —

numitul cervus megaceros. Acest cerb ante-duuvian, cel maî magnific animal al faunei lisoărute a trăit în Europa şi cu deosebire în Irlandia până în secuiul al Xll-lea al ereî nós-tre Cornele arcuate şi falnice, ce-i decorau capul, erau gigantice şi-î da un aspect imposant.

El este amintit în 11 i a d a şi în O d y s e a luî Homer. Ulise veneză în insula cea lată a nimfei Circe, un cerb mare cu corne înalte, un monstru gigantic u;jnxtpu>v "Xa-iov !«•(«''; ^'-^ KsAiup&v; №'["• 8-f]pîov (Odys. X. 158 seqq. — Cf. Iliad XVI 158).

Diferite tradiţiunî despre cervus megaceros, s'aü conservat până astădî, în vechile mo­numente ale literature! nóstre poporale. Ast-fel, în colindele semi-religiose ale poporului român, se face adese-ori amintire de un cerb nobil şi falnic numit cerbul sur, cerbul runcului, fora câmpului şi a pămontului, care, după frumuseţa, mărimea şi calităţile, ce i-se atribue, nu póté să fie altul, de cât cerbul cel mai maiestos, ce a esistat vre-o-dată pe faţa pămentuluî, cervus megaceros.

Ler oi Leo,

Cerbul codrului . . .

Cerbu mi se 'ngâmfa,

Cerbu se lăuda,

Că el 'şî întrece

Cu cornele Iul

Fala bradului Şi cu fuga lui Sborul şoimului Şi cu mersul lui Fuga calului.

Teodorescu, Poesil pop. pag, 65.

Velocitatea acestui cerb uriaş fiind forte mare, venătorii din colindele române se rogă lui Dumnedeü, ca se dea o ploie, pămentul se se moic, şi cerbul se se înămolescă, ca se-1 potă prinde :

Domne minunate! Dă un nor de plóie, Cerbul se se 'nmóie, Şi eü se-1 venez . . . El cum se ruga Plóie că dedea,

Pămentul se muia. Cerb se 'nămolia, Ş'atuncî mi-1 vena Şi-a casă-1 ducea . . . Si 'n corne că-i puse Legăn de mătase.

Ibid. p. 66.

Acesta traJiţiune română despre modul cum se vena cerbul cel gigantic ne servesce spre a lămuri o împrejurare forte curiosă, pe care paleontologii până astădî nu şi-au pu-tut'o esplica. In Ungaria, cele mai multe schelete de cervus megaceros, s'aü aflat în straturile cele lutóse de lângă malurile Tisei. Ér în Irlandia, după cum ne spune tiguier (La terre avant le déluge. 1863 pag. 321), scheletele acestui animal antic se gă­sesc în depositele mlăştinose din apropiere de Curragh, şi este de remarcat, dice dînsul, că aprópe tóté aceste schelete se găsesc in aceeaşi atitudine, cu capul ridicat în sus, gâtul întins, cornele aruncate pe spate, ca şi când animalul s'ar fi î n ă m o l i t într'un teren mlăş­tinos şi ar fi cercat până în ultimul moment al morţii séle se potă găsi aer de respirat.

Epitetul de «sur» care se aplică adese-orî la acest cerb antic, se întrcbuinţeză de re-

J o

Instrumente de silex (tipul Chclles), Miscolţi, comit. Bodrog. Ungaria. V. mărime lineară. — A r c h a e l o g iái li r t c r i t 6. Uj foly. XIII. pa». 11 şi

8. — Instrument triangular de silex (tipul Chclles). Miscolţi, corn. Bodrog, Ungaria. '/ mărime lineară. A r c h a e o-

9. — Instrument de silex (tipul Chcilcsj

România, Crivedia marc, distr. Vlaşca

Mărimea reala 7 cm. lung., 5 cm. lâiJ

ţ 4 PERIODULPALEOLITIC

Chelles séü Saint-Acheul din Francia, — şi caii instrumente sunt caracte­ristice ale epoceî quaternare interglaciare ').

Insă afară de aceste vestigii positive ale esistcnţeî şi locuinţei omului quaternar în ţerile Daciei ²) mal esistă si motive puternice etnologice, motive basate pe estensiunea geografică a omului european din acesta epocă, şi cari se résuma prin cuvintele, că omul în timpurile quaternail, periodul in-terglaciar, era aclimatisat în totă Europa.

tice şi năsdrăvane, aşa d. e. boul sur, taurul sur, vulturul sur sóü sur-vultur (T e o d o-rescu Poesiî, p. 68. — M ariene s cu, Colinde, p. 26. — Marian, Înmormenta-rci la români, p. 217. — S ă i n e a n u, lîasme, p. 375, 388). Acest calificativ aparţine Hmbeî romane archaice şi este nu numaî sinonim, dar identic cu celticul u rus, adău-gându-i-se la început aspiraţiunea pelasgă s. Aşa. Servius (în Virg. Georg. II. 374) uri «no toi v aţuv s. e. a montibus. Din punct de vedere al înţelesului, aşa dar, cerbul s u r nu esprimà alt-ceva de cât : cerbul codrului, runculuî, muscelului.

') Studiând colecţiunile preistorice ale M u s e u l u T d e anticităţî dinliucu-rescî am observat sub Nr. 66 un instrument de silex tăiat cu tipul caracteristic Chelles, depus la un loc cu mal multe aşchii de cremene, indicate în dulap, sub numirea gene­rală: Periodul de petră, judeţul Vlaşca. Am fotografiat acest preţios specimen pentru ar­cheológia quaternară, şi-1 reproducem aci pentru prima oră. In ce privesce provenienţa acestui instrument quaternar de cremene, adresându-ne d-luî Director al Museuluï, G r. G. T o cil e s cu, am primit de la D-sa următurea informaţiunc: «Silexul fotografiat, a fost găsit într'o localitate din jud. Vlaşca, în malul NejlovuluI lângă Crivedia mare, în punctul numit Cetatea Fetei.»

Mărimea instrumentelor de silex, tipul Chelles, este în general forte varială. Ast-fcl Mortillet în Musée préhistorique sub fig. 35, 44 .şi 56 ne inlăţişeză uncie specimene de silexe tăiate din acesta epocă cu dimensiuni numaî de câte 4 cm. 8 mm., 5 cm., 6 cm. 1 mm. în lungime, adecă mult mal mici de cum e silexul tăiat (fig. 9) din România. — Ér Cartailhac (La France préhistorique pag. 50), scrie, că a vedut silexc tăiate, tipul Chelles, unele atât de voluminosc şi altele din contră, atât de minime, în cât a trei mit se se întrebe, dacă mâna omului Ic putea întrebuinţa cu succes.

Aceste silexe quaternare, caracterisate ca tipul Chelles, se găsesc nu numai în alu­viuni, dar şi pe suprafaţa pămEntului şi anume pe posiţiunî mal ridicate, mestecate cu diferite alte resturi ale tuturor cpocelor. (/nborowsky, L'homme préhistorique, p. 49 Mais ce n'est pas seulement dans les alluvions anciennes . . . mais encore à ciel ouvert sur les plateaux, dans les endroits mêmes où l'homme s'en est servi, qu'on a découvert des haches du type du Saint-Acheul.)

²)Alte diferite elemente archeologicc si paleontogice cu privire Ia cocsistenţa omului în ţorile Dacici, cu marile mamifere din epoca quaternară, sunt amintite şi apreciate în : Arclii? d. Vcreines f. siebcnbiirg Landcskunde N. l¹". XIII. 411 —414. — (îooss, Chronik der archaeologischen Funde Siebenbiirgens. pag. 10—55. ICrtekc/csek a tört. tud. köréből. XII. nr. 8, p. 52—53. — Ortra.v, A Pozsony város története. I. 18. — Ortyay, Temesmegye és Tcmesvárváros története. Őskor. p. 44 c^iiM — PiilQvVv. T nhhnrk A tört. elloti idők. IT.naí*. XV. — llr. Vv.ii.i- Át a .-.„i^i^i.:

PEKIOIJUL f A L t U L l l 1 l_

Nu putem, aşa dar, din nici un punct de vedere, nicî paleontologic, nici chiar archéologie, ca se limităm zona geografică a omului din epoca quater-nară la pólele de nord-vest ale Carpaţilor, si se separăm din punct de ve­dere antropologic ţerile Dacieî de Europa centrală şi apusană *).

barlang, pag. 86. 138. 140. — Areliaeologiiii Értesítő. Uj foly. XIII. 19. ••- Mucii, AU teste Besiedlung der Lander d. osterr. Monarchie, p. 44—45.—Erdélyi Mnzeumcgylct liVkönjTCl, T. (1S74) p. 117. 158.—IV. p. 131. 135. -V. p. 125. 154. 158.-VI, 8. 198.-VII. 150-160.

«Fără îndoială, — dice distinsul archcolog al Transilvaniei Dr. Ant. Koch — omul preistoric, a trăit în epoca mamutului pe pământul Transilvaniei.» Erdélyi Mu/.eum-cgylet évkönyvei, Uj foly. I. 1884. p. 146.

Ér decedatul C. G o o s s, un alt erudit archeolog şi istoric din Transilvania se esprimă ast-fel: «Es unterliegt Ueinem Zweifel mehr dass bereits zurZcit desDiluviums dcr West- und Nordrand der mittleren Donaugegenden, ja wohl auch Siebenburgcn vomMcnschen bewohnt war.r> (Gooss, Skizzen zer vorrömischen Culturgesehichte dcr mittleren Donaugegenden. Arcliiv d. Vereines f. siebenb. Ldkde, N. F. XIII p. 409.) In ce privesce România, Cesar Boliac, pe basa cercetărilor sale archeologicc pre­istorice, se esprimă ast-fel: au fost si în Dacia epoca petrei lustruite şi epoca petrei numai cioplite, că s'a atins pe ici colea epoca bronzului şi că ceea ce n'ar pute dice póté altă ţeră, după cunoscinţele preistorice, ce le avem pună astădi «o epocă de aramă roşie nativă». Autorul constată, tot odată, că între obiectele găsite de dânsul numai de vre-o patru cinci ani încoce sunt 250 silexuri şi obiecte de alte petre, între cari un topor de petro-silexcu totul primitiv, din epoca petrei b rut e. (Tromp. Carpaţ. An. 1872 No. 1010. Cf. ibid. An. 1870. No. 846.) Cu privire la ţerile Austriei a st: vedé: Szombathy, Bemerkungen über den gcge-wiirtigen Stand der prahistorischcn Forschung in Oestcrreich. (Corrcspondenz-Tîlatt d. deutschen Gesellschaft fur Anthropologie XXV (1894) Jahrgg p, 97. Cf. M. Krii Ubcr die Glcichzcitigkeit das Menschen mit dem Mamuthe in Miihren. Ibid. p. 139—144. — Idem in «L'Anthropologie». T. X (1889) p. 257—280.

^l) Mnrea internii iu ţprllo Dacici în ultimele timpuri geologice. Când noi constatăm aicï din punct de vedere paleontologic şi archéologie csistenţa genului uman în ţerile Dacici încă în epoca quaternară, prin acesta, nu voim se susţinem, că într'adever toţi; regiunile acestei teri, ast-fel după cum ni se presintă astădi, aü putut fi locuite de om în acesta epocă depărtată.

Fisionomia terilor Dacieî nu a fost tot-de-una aceeaşi, după cum ni se presintă în e-poca istorică.

Cu deosebire, o parte însemnată din sosurile cele întinse şi aşedatc ale Ungariei, se aflau chiar până la începutul epocei neolitice acoperite cu mase mari de apă dulce, cari apoi încet încet, în curs de mai multe mii de ani, s'aü retras pe la cataractele Dunărei şi póté chiar prin comunicaţiuni suterane. Chiar şi astăc)Îun district însemnat din partea de nord-ost a Ungariei portă numele de Maramureş, adecă marc m ó r t ă. (M o r i-m ar u s a m, hoc est mortuum mare numiaű Cimbrii oceanul septentrional. Plinii, H. N. IV. 27. 4). De altă parte, documentele istorice ale Ungariei din evul de mijloc, fac