Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

PERIODULPALEOLITIC.

Insă, care era posiţiunea în natura, moravurile şi condiţiunile de viaţă ale raselor umane paleolitice din Europa ?

Aici ni se presintă una din cele maî importante şi tot odată maî com­plicate cestiunî ale etnologiei primitive europene.

adese-orî amintire de diferite mlaştini, lacuri şi bâlţî în basinul Tiso-danubian şi cari în aceste timpuri purtau numele de Mortua, Mortva şi Mortua magna, adecă.

apa mortă.

Chiar şi numele de Mureş, ce-1 portă riul principal al Transilvaniei, şi care apare în documentele istorice medievale sub forma de M o r i s i u s (Cod. Arpadianus, XVIII 62. 1291) M a r u s i u s (Kemény, Nititia, II. 41), M o r u s i u s (Schuller, Archiv. I. p, 680), ne pune în evidenţă., ci într'o vechime forte depărtată, basinul acestui rîu constituia numaî o apă mortă (Marusa).

De altă parte, maî esistă chiar şi astădi o tradiţiune vechia şi forte răspândită, că şe-surile Ţerei-românesci, ale Ungariei şi văile Transilvaniei, aü fost o-dată acoperite de o mare internă.

Ast-fel, Cronica luî George BrancovicT, scrisa pe Ia anii 1688 — 1690, conţine următorea tradiţiune despre marea din ţările Daciei.

«Acest Pombie (Pompeiü cel mare) a tăiat boazul la Bizantiea de aű intrat marca negră în marea albă, şi die se fi remas uscat, ţ éra Moldovei, ţera M u n-tenescă şi ţera Ardeiului» (Ar. Densuşianu, Revista critică-literară 1893 p. 367).

Acesta tradiţiune, că marea negră într'o epocă depărtată nu ar fi avut eşire o aflăm esprimată şi la peripateticul Strato din Lampsac (f c. 270 a. Chr,), Marca negră, susţine densul, ar fi fost o-dată cu totul închisă, ér strímtórea de la Bizanţiu s'ar fi deschis în urma presiuneî enorme a maselor de apă, ce le versau rîutile cele mariin Pontul euxin. Tot asemenea, s'a întâmplat, d.'^ce Strato, şi cu marea mediterană, care în urma unei mari acumulări a apelor de rîurî, ar fi frânt bariera de la apus, şi apoî reversându-se în marea esternă, s'aü scurs şi desecat locurile lacustre de maî înainte ale Europei, (Strabo, Geogr. I. 3. 4.)

O altă tradiţiune, în fond identică cu cea din cronica luî Brancovicî, ni se comunică din judeţul Prahova, comuna Habud:

Pămontul acestei teri, ne spune acesta tradiţiune, maî de mult era acoperit cu apă şi nici odată nu se putea scurge, fiind-că la Marea negră era un munte de petră. Turcii (Tracii, Troenii?) s'aü apucat, ca se taie acel munte, au săpat 24 de ani şi tot n'aü putut isprăvi, dar a venit un cutremur mare şi a rupt acel munte în doue şi îndată apa s'a scurs în mare.

In fine, o tradiţiune analogă ni se transmite din Canat, de către Păr. Sofr. Luiba şi Aur. lâna (corn. Maidan):

Am audit din betrâni, că pămintul, care l locuim noî, ar fi fost o mare de apă şi nu­mai la munţi aü locuit nisce omeni sëlbaticî, pre cari i-aü bătut strămoşii noştri şi ne-aü aşedat pre noi aicea. Imperatul nostru Traian aü slobocjit apa de aici la Ba­ba c a i a. (Notăm, că în tradiţunile române şi Hercule apare adese-orî sub numele de Troian D.). Când a fost aici apă, omenii umblau cu vraniţe (luntrite) şi corăbii. Se cjice,

Resuhatele sciinţifice, ce ni le ofer numerósele cercetări paleontogice, făcute pînă astădî în terenele geologice ale epoceî quaternare ne presintă, în Europa, doue rase umane principale, însă ambele aceste rase pe grade diferite ale desvoltării fisice şi intelectuale.

Una din aceste doue rase fosile este representată prin o porţiune de craniu exhumât la Cannstadt lângă Stuttgart, în a. 1700, studiat în a-1835; —de asemenea şi prin un alt specimen important, prin craniul aflai în pescerea de la Neanderthal lângă Düsseldorf în a. 1856.

l

Ambele aceste fosile umane ne infăţişeză, din punct de ve­dere antropologic, aceleaşi ca­ractere etnice, si ele figureză în sciinţa de astădî, sub numele în general adoptat de rasa de Neanderthal, şi care este con­siderată ca rasa umană euro-

\WK //•//

peana din epoca mamutului. A- \V /'

cesta rasă primitivă, umană, ni 10. — Craniul de Neanderthal, vëdut din faţă,
se presintă, în general, cu carac- ^duP^ă B e r t r a n d, La Gaule, p. 72.

tere dolicho-platy-cephale séü cu capul lungăreţ şi deprimat, fruntea îngusti

U. — Craniul de Neanderthal, profil, după Bertrand, La Gaule, pag. 70.

şi oblică (aruncată înapoî), ş cu arcurile sprâncenelor e norm de desvoltate. Omeni de Neanderthal séü Can nstadl aveau o statură mai mu mică de cât înaltă; ei erau ro buşti si îndesaţi, cu mem brele scurte si musculóse însă în urma constituţiune lor osteologice, după părerii antropologilor de astădî, eî nu erau în stare de a se ţine în posiţiunevei ticăia, ci erau de jumëtate plecaţi spre genunchi întogma ca antropoidii ').

culă de peste Dunăre şi la alta de peste Mureş; când venia vre-o luntre duşmană, s fScea în vêrful culeï o lumină mare, ca se scie cel-1'altï fraţi, că au venit duşmanii în ţeră.

M aï notăm aid, că în Ungaria, încă esistă o tradiţiune poporală, că şesurile acelei ţer au fost odată acoperite de apă, care mai târdiu s'a scurs prin pasul de la Porţile-de-fei Értekezések a tört. tudom, köréből. XII. VIII. sz. p. 59.

¹J Cartailliac, La France préhistorique, pag. 328. — Fraipont, Les cavernes et leur

NIC. DENSUSIANU.

ţ g PERIODUL PALEOLITIC.

«Din ori-ce punct de vedere, vom examina craniul acesta de Neander-_tnaj — dice naturalistul engles prof, Huxley — el ne presintă întru tóté ca­racterele maimuţei, si este întru adevër craniul uman cel maï pitecoid, ce s'a descoperit până astădi» ¹).

Tot la acesta specia primitivă umană din epoca mamutuluï maï aparţin si osemintele fosile descoperite în a. 1866 în pescerea de la Spy în Belgia.

Scheletele exhumate la Spy sunt incontestabil din epoca mamutuluï si ele ne pvesintă aceleaşi particularităţi anatomice si osteologice întocmai ca si craniele de la Cannstadt si Neanderthal, Maï mult, craniul de la Spy exa-gcreză încă unele caractere fisice ale omului fosil de Neanderthal ⁴).

Peste tot, tipul de la Spy, din punctul de vedere al desvoltàriï organice, ne înfătiseză pe omul european din epoca mamutului, în cele maï infime condiţiunl fisice şi intelectuale.

La aceşti locuitori primitivï aï Europeï, se raportă următorele cuvinte ale luî Lucreţiu:

Atuncî (în primele timpuri ale istoriei omenimeî) genul uman era mult maï dur, de cum trebuia se fie. In cursul maï multor miï de anï ale revoluţiunit sorelui pe cer, ei duseră peste tot locul o vieţă ca animalele sëlbatice. EÏ nu sciaü se facă us de foc, nicï se se folosésca de peï, orï se-şi acopere corpul cu blănî de fiere sălbatice, ci locuiau prin pădurî, prin găurile mun­ţilor şi prin codriï ceï marï, ascundendu-st pe sub mărăcinî si tufe, mem­brele lor cele murdare, atunci când erau siliţî se se apere şi scutescă de in­temperiile vêntuluï si ale ploii. Ei nu erau capabili să cugete la lucrările de interes comun, şi nu sciaü, nicï sö stabilósca între eï ore-carî moravuri, nicï să se folosésca de legi, ci fie-care punea mâna pe prada, pe care i-o scotea înainte norocul, şi apoi fugea cu ea, conduşi de instinctul propriu, că fie­care se îngrijescă de sine si se trăiescă pentru sine *).

Aceeaşi tradiţiune preistorică păstrată la vechiul popor latin, ne o co­munică Virgil i).

O-dată, dice densul, locuiau în pădurile acestea, o rasă de omeni născuţi

habitants (1896), pag. 69.—Bertrand, La Gaule avant les Gaulois, pag. 70. — De Mor-tillct, Musée préhistorique. PI. XXX.

') Huxley, Man's place in nature, pag. 156, apud Lnbbock, L'homme préhistorique. Paris, 1876. pag. 308.

²) Cavtailhac, La France préhistorique, pag. 87. 329. — Fralpont, Les cavernes, P'g- 70.

») T.iifit-fitii De rer. nat. lib. V. 923 seqq.

din trunchiurile cele dure ale stejarilor (Faunii). Eî nu aveau nici mora­vuri nicï religiune. EÏ nu sciaü nicî se prindă boiî în jug, nici so adune avere pentru trebuinţele vieţeî, nicî se cruţe ceea ce aü câştigat, ci trăiau în mod selbattc numaî cu ramurî şi cu vênatul» ¹).

') Rasa umaua primitivă a Satyrilor în Europa, Asia şi Africa. Literatura antică grecă şi romană, ne-au transmis o lungă serie de relatări şi tradiţiunl etnografice, cu privire la o rasă primitivă umană numită a Satyrilor.

Ast-fcl, H e s i o d (circa a. 850 a. Chr.) în unul din fragmentele sale ne amintesce de un gen de omeni făcători de rele, numiţi S a t y r î, şi cari erau incapabili de a înveţa v r c-o lucrare o menesc ă.

xai yivoc oàtiottvcùy Hatúfüjv y.al afj.Yj^'y.veiîpyoiv. (Frag. XCI).

Figura acestor Satyrî, ni se înfăţişeză, în general, ca umană, însă selbatică şi dură, perul mistreţ, nasul tèmpit si aruncat în sus, urechile în partea de deasupra ascuţite, la gât cu un fel de noduri, ér în partea de jos a spinării, avcnd un smoc de peri lungi, (mal mult o esagerare a artiştilor grecesc!). Aceşti Satyrî, locuiau prin păduri şi munţi, şi sunt înfăţişaţi ca iubitori pasionaţi (lascivi) de femei.

Din punct de vedere etnic insă, tipul acestor Satyrî în picturile vechi, are mal mult un caracter semitic.

Satyril, de cari ne vorbescc Hesiod, se mal numiaü şi eî'.xyjvo'., sing. ïît),T|Vcç, cu­vent, care în ce privesce etimologia sa este identic cu S i l v a n u s. Româncsce silha = pădure. In locurile acestea, — scrie Lucreţiu (De rer. r.at. IV. 582 seqq.) — aü locuit o-dată, după cum spun vecinii, Satyriî, cari cu sgomotele şi cu jocurile lor turburau tăcerea cea liniştită a nopţii.»

Acesta rasă umană primitivă a Satyrilor, este amintită şi în vechile descrieri geogra­fie ale Asiei.

«în munţii despre resărit al Indici, scrie Pliniu (H. N. VII. 2. 17.), în ţinutul numit al C a t a r c l u d i l o r, se află şi Satyrî. Aceşti Satyrî, sunt nisce animale forte stri-căciose, el umblă şi alergă atât pe patru cât şi pe doue picióre. Faţa lor este ca la omeni. Insă, din causa agilitate! lor, nu se pot prinde de cât numai când sunt bëtrânî séü bolnavi. Tauron spune, că Coromandil sunt un pen de omeni selbatici, cari nu sciu să vorbescă; espresiunilc lor fiind numaî nisce urlete oribile. Corpul lor este pêros, el au ochii albaştrii şi dinţi! canini colţaţl.» Acesta relatare a lui Pliniü. despre rasa Satyrică din Asia, se confirmă, putem d. ice, pe deplin, prin nouelc descoperiri ale sciinţel antropologice. Naturalistul A. de Mort ii let, publică în «Revue encyclopédique» din a. 1895 pag. jş, sub titlul «Un être intermédiaire entre l'homme et le s i n g e> o notiţă despre craniul descoperit în insula Java în a. 1891 de medicul militar Eug. Dubois. «Ce crâne — dice A. de Mortillet — est visiblement plus voisin de celui de l'homme, que de celui de chimpanzé . . . D'après la voussure du crâne, d'après la forme fuyante du front et la proéminence des arcs sourcilliers, ce fossile ne devait pas être beaucoup plus bas dans l'échelle animale, que l'homme paléolithique européen dont les^ ossements ont été retrouvés à Neanderthal et à Spy.»

In fine, geograful roman Pomponiû Mêla (I. 4. si 8 ) ne spune, că în teritoriul

A doua rasă umană fosilă, din epoca quaternară, este representată prin craniele si osemintele descoperite maï an t ai ü în staţiunea Cro-Magnon

din valea Vezeruluî în Francia.

Acesta rasă umană, căreia

în sciinţa antropologică i s'a aplicat numele de Cro-Ma-gnon, după staţiunea paleo-litică, în care a fost exhumată, domineză cu siguranţă în păr­ţile de apus ale Europei pe la finele epoceî quaternare, şi ea ni se presintă din punct de vedere fisic şi intelectual, cu mult maï superi oră rascî de Neanderthal.

12. Craniul de Cro-Magnon, după F rai p on t, omenii de Cro-Magnon,

Les cavernes, p. 133. ... . ~ , ,, . ,..,

¹ constituiau, după studiile pa-

leontologice, o rasă frumosă dolichocefală, puternică şi inteligentă. In par­ticular, eï se deosibéu de rasa de Neandcrthal-Cannstadt-Spy, prin o frunte

Africel, lângâ Etiopil occidentali, între alte tribun barbare şi nomade se află şi Saty rî, cari nu aü nici acoperise, nici locuinţe stabile, carî de abia semenă cu omenii, şi sunt de jumEtatc fere sălbatice, (vix jam homines — prater effigiem nihil humani).

Pliniu, după cum am vedut, amintesce în Asia, afară de genul Satyrilor, şi o specia umana perosă cu dinţi canini colţaţî.

Omul în mare parte peros pe corpul seu, ne apare şi în Europa, représentât pe unele specimene de gravuri de la finele epoceî quaternare (l)fi MovtMlet. Musée préhistorique. Pl. XXVII, fig. 202. 203.)

Despre omenii peroşî (pilos i), ne vorbesc maï departe tradiţiunile cpocei romane (Isidnd Etym. VIII. 11. 103. - Profetul Isaia în textul Vulgatcï XIII. 21: et pilosi sal-sabunt ibi).

In fine, despre omenii sëlbaticï şi peroşî ne relateză H a n n o n, ducele Cartaginenilor, care, m epoca de înflorire a patriei sale, întreprinsese o expediţiune navală dincolo de Columnele luï Hercule, ér după ce se întorse la Cartagena densul depuse în templul lui Saturn, orî al Junoneî, peile a doue femeï sêlbatice şi porosé, ce le prinsese. (Hannoids Carthaginenshnii régis Periplus, în Geographi graeci minores. I. Ed. Didot. p. 13.) Acesta împrejurare, o confirmă şi Pliniû, în . Istoria sa naturală (VI. 36.) spunând, că Hannon a espus ca o dovadă şi ca o minune în templul Junoneî din Cartagena peile pë-rose a doue femeï, ce le-a prins în cspediţiunea sa şi carî s'a ű putut vede în acest templu până la căderea Cartagcneî.

La poporul roman, mai esistă şi astăcji o scrie de tradiţiunî despre o rasă primitivă

lată şi puţin oblică, prin dimensiunile craniuluï seu, prin lipsa arcadelor la sprâncene, prin o faţă de asemenea lată şi prin o statură înaltă de 178—185 cm. la bărbaţi ').

Peste tot, rasa fosilă de Cro-Magnon, judecând'o după tipul seu inteli­gent, după resturile industriei sale şi după condiţiunile sale de vieţă, poseda un însemnat grad de semi-civilisaţiune.

umana perosă şi colţată. Ast-fel în Dsscânteccle române, cari conţin pruţiose elemente pentru timpurile preistorice, se face adese-orî amintire de o fiinţă necunoscută cpocelor postcriore, de un om sëlbatic, de regulă marc, păros, şi inimic constant al omului de ad,'.

O venit omu mare,

De la pădurea mare,

Om p e r o s

Şi spcrios,

Cu manile p e r ó s e

Şi cu picioarele p ê r ó s e,

Cu ochii înholbaţî,

Cu d i n ţ i î m a r i c o l ţ a ţ î,

Cu obrazu mare,

Cu căutătura în fi orator e.

Şi-o venit asupra nopţii ....

Şi-o venit prin nevoie

Pe N. se-1 înspăimânte,

.Dîlele se-î scurte,

Vieţa së-ï ciunte.

Marian, Descântece, pag". 242.

Acest om pêros, cu dinţii mari colţaţî, şi căutătura înfiorătorc, şi care locuia în pă­duri, mai porta în tradiftunilc române şi numele de «moş».

Ese m o ş u dintr'o casă Cu mânurî p ă r ó s e, Cu picióre p ë r ó s e,

Cu unghii p 6 r ó s e,

Cu degete p & r ó s e, etc.

SezStórea. An. III (1894) p. 119-

Şi este de notat, că în ritualul acestor descântece se întrcbuinţeză de regulă instru­mente de petră. Probă evidentă, că acest om përos aparţinea epocei ante-metalice (Şc-zătorea, An. 1892 p. 83.)

In părţile de sud-ost ale Germaniei esistă de asemenea diferite tradiţiunî despre «w i l d c L eu t e» numiţi şi «W a I d I eu t e», Ilolzleute şi Moosleute (Grlmm, Deu­tsche Mythologie, I 451). Tradiţiunea germană însă este împrumutată de Ia triburile vechi pelasge (neolitice), cari locuise odată în ţinuturile acestea. Holzleute nu sunt de cât : gens virum truncis et duro robore riata, de care amintesce Virgil, Aen. VIII, 315. Tot ast-fel Homer în Odiseă, XIX. 160. Ér «M o o s l e u te» sunt -moşii» cu mânurî peróse, din descântecul românesc de mai sus.

în tot caşul, genul Satyrilor si al pil os i -lor, ale căror reminiscenţe s'aű păstrat până în timpurile istorice, constituiau aceeaşi familia primitivă cu rasa quaternară de Neanderthal, de Cannstadt si de Spy.

») Cartailliac, La France préhistorique, pag. 105. 330. — De Mortillet, Musée pré­historique. Pl. XXX.—Bertrand, La Gaule avant les Gaulois, pag. 69. 267. — Frnipoiit, Les cavernes et leurs habitants, pag. 131.

Pe lângă tăierea petrei, industria, care ne presintă o serie de forme va­riate, civilisaţiunea primitivă a rasei de Cro-Magnon, se maî caracterizeză prin o desvoltare întinsă a fabricatelor din ose şi corne de animale. Maî mult, unele triburî ale acestei rase posedau un sentiment forte desvoltat de gra­vură şi sculptură.

In fine, omenii de Cro-Magnon, cunosceaü într'un mod rudimentar arta de a fabrica vase de lut ^J), si esistă chiar unele indiciî, ca eî începuse a cu-nósce şi importanţa unor cereale, cum este a orzului şi a grâuluî.

Insă, una din trăsurile cele maî caracteristice ale acesteî rase quaternare era aplicaţiunca şi tendinţa sa manifestată sub diferite forme, de a pune sub imperiul omului, ore-carî specii de animale.

In staţiunile paleolitice ale acesteî populaţiunî ni se presintă cele de ântâiti urme de semi-domesticire a unor animale, anume a calului, a boului şi a cerbului târând ²).

Acesta rasă fosilă de Cro-Magnon, care ne apare încă în epoca qua-ternară într'o desvoltare fisică remarcabilă, nu póté în nici un cas se fie considerată ca o ameliorare a tipului pithecoid european de Neanderthal.

Din contră, tóté calităţile fisice si morale ne înfâţişeză pe omenii Cro-Magnon, maî mult ca o rasă invasionară.

In tot caşul însă, apariţiunea acesteî rase preistorice în Europa — ni se presintă mult maî vechia de cum a fost considerată până acum.

Grupele fosile de Cro-Magnon, ne apar încă în epoca quaternară rës-pândite în diferite părţî ale Galici vechî, de asemenea în peninsula ibe­rică, în o parte a Africeî de nord-vest şi până în insulele Canarii.

Chiar şi primele instrumente de silex, si pe carî archeológia preistorică le constată a fi de la începutul epoceî quaternare (tipul Chelles), şi cari ne presintâ o formă destul regulată şi adese-orî elegantă, nu par a fi fa­bricatele raseî indocile de Neanderthal, ci opera unuî gen de omenî mult maî superiori.

') Fraipont, Les cavernes et leurs habitants, p. 102, — Bertrand, La Gaule avant les Gaulois, p. 112.

') Calul apare domesticit încă în epoca Solutrée. Pe diferite gravuri quaternare el este représentât cu frêul în gură. Pe un fragment de corn descoperit în Francia la Tur-sac (Dordogne) se vede gravată figura unul om cu bâta pe umër ca păditor de cal. De asemenea ni se presintă pe la finele epoceî quaternare cerbul târând şi boul în condi-ţiunl de semidomesticire. — Bertrand, La Gaule avant les Gaulois, p. 262 seqq — De Morullet, Musée préhistorique, pi. XXVII. — Zaborowsky, L'homme préhistorique, Pag- 74.

r n. i ivi

Peste tot tipul, si gradul de maturitate al raseï de Cro-Magnon, aplica-ţiunile sale pentru domesticirea animalelor, coincidenţa locuinţelor acestor triburi cu staţiunile populaţiuniî neolitice, în fine, ornamentica industrială a acesteï rase *), — tóté acestea ne înfăţişeză omeniï de Cro Magnón mal mult ca un ram desfăcut încă în timpurile cele misterióse ale ereî terţiare din trupina cea mare paleochtonă, a cărei invasiune în mase se opereză în Eu­ropa pe la începutul epoceï neolitice.

Stabilim aşa dar :

Periodul uman în Dacia, întocmaî ca şi în cele-1'alte părţi ale Europei, se întinde înapoï eu maî multe deci de miï de anï, cel puţin până în prima jumëtate a epoceï quaternare.

Ori cu alte cuvinte, înainte de Abil si Agavtf, de cari ne face amintire Iliada lui Homer, înainte de Titanii, de cari ne vorbesce Hesiod, aü trăit în ţe-rile Europei şi în particular în Dacia, doue rase de omeni, cu tipuri si mo­ravuri diferite, una pe gradul cel mal inferior al desvoltăriî fisice si inte­lectuale, acesta este rasa de Neanderthal, un gen de omeni fără societate, fără moravuri şi iară legi, şi a cărui origine noi nu o cunóscem; — şi altă rasă umană invasionară, cu totul distinctă de cea precedentă, avênd o constitufiune organică superioră şi ajunsă pe un grad însemnat de semi-civi-lisaţiune, o populaţiune faunică, ale cărei migraţiunî şi începuturi de cultură trec departe dincolo de timpurile quaternare.

Ambele aceste rase umane quaternare, aű fost apoî copleşite, învinse si distruse, şi póté în mică parte asimilate, de noiï invasorï aï epoceï neolitice.

Istoria lor morală si putem dice naturală se încheia cu era quaternară. Ei nu mal avură nici o influenţă asupra epocelor următore.

f!artailliac. La France nréhistoriaue. naţr. 66.

PERIODUL PETREI NOUE SEU POLEITE

II. 1NVASIUNEA. NEOLITICA. CURENTUL PALEOCHTON SÉÜ YECHIŰ PELASG.

Timpurile diluviane aü trecut, şi noî intrăm în al doilea period preistoric, numit al petrei nóue séü al petrei poleite.

Acesta epocă, constitue o nouă eră de transformaţiune fundamentală mo­rală si socială a lumeî vechi. O civilisaţiune nouă şi neaşteptată, se revarsă asupra Europei.

In particular, epoca neolitică se caracteriseză prin introducerea animalelor domestice, prin cultura cerealelor şi a plantelor textile, prin arta de navi-gaţiune, prin o abilitate mult maî mare în fabricarea instrumentelor de petră; în fine, prin cele de ântâiu dogme religiose, prin tumulele funerarii, prin monumentele megalitice, şi prin o organisaţiune socială puternică.

Insă, întrega acesta civilisaţiune materială si morală a epoceî neolitice aparţine în Europa unuî nou popor imigrat în aceste părţi din alt conti­nent şi nici de cum raselor primitive indigene.

Acesta nouă imigraţiune etnică în Europa, constitue aşa numita i n va­si un e neolitică, cea maî expansivă din câte le cunósce istoria.

încă pe la începutul epoceî neolitice, apar în Europa noue tipuri etnice, doue rase de omenï, dintre cari una maî ales, dolichocefală, dotată cu o inteligenţă maî superioră, cu ideî mari, cu acţiuni puternice, si cu instincte sociale maî desvoltate.

Aceşti omenï, după patrimoniul moral, ce-1 aduceau cu denşiî, şi după con­statările sciinţei archeologice, veniaü în Europa din ţinuturile centrale ale Asieî.

Primele mase neolitice, compuse din triburi imense pastorale şi agricole, după ce plecară din Asia centrală, de lângă munfil Altai, probabil încă in

epoca paleolitică, şi după ce făcură o staţiune de maï multe sute de anî lângă marea Gaspicăşi Uraliïdejos, ele î-şl continuară încet drumul lor de migraţiune către apus, pe lângă termuriï de nord aï mareï negre, apoî a-trase în partea meridională de o climă maï dulce şi de o vegetaţiune maï abundentă, aceste populaţiunî belicóse şi în mare parte pastorale, se rever-sară cu turmele lor nesfârşite peste câmpiile şi văile cele fertile ale Moldo­vei şi Tëréï-românescï.

Aicï la Dunărea de jos şi în special în ţerile Dacieï — faptul este cert — s'a format si închiegat centrul cel mare şi puternic al populaţiuneî neolitice în Europa; — centrul uneï rase noue de omenî, de o statură înaltă si vigurosă, cu o vechia organisaţiune patriar-chală, cu idei severe religiose şi cu o pasiune, adusă probabil din Asia, de a sculpta în stâncă via statuele enorme ale divinităţilor sale.

Aceşti noî cuceritori aï lutneï vechï, aduseră şi răspândiră în Europa nóuele elemente de civilisaţiune, fundară aid cele de ântâîu state organisate, şt dederă o nouă direcţiune pentru destinele omenimeí.

In curs apoï de maï multe sute de anî, acesta rasă activă şi laboriosă, dotată cu o putere miraculosă de crescere şi expansiune, î-şî continuă de la Dunărea de jos migraţiunile sale către părţile meridionale. De pe culmile, de pe văile şi de pe câmpiile Carpaţilor, necontenite roiuri nóue de triburi pastorale trecură peste rîul cel mare al lumeî vechi, şi se reversară în grupe compacte si organisate peste întréga peninsulă balcanica.

Acesta este curentul cel mare meridional, seu Carpato-Mycenic, curent, care venind din Asia centrală î-sî formă la CarpaţÎ prima sa patria europenă şi puse cele de ântâiu base morale aie noueï civilisaţiunî, care se desvoltă mai târdiu atât de puternic în Grecia şi pe ţermuriî Asieî micî^J);

') Memorabila imigraţiune, care se estinse şi revărsă asupra Greci eî continen­tale şi insulare, noî o numim curent Carpato-Mycenic. Acesta este singura numire, care corespunde acestei mişcări din punct de vedere geografic şî cultural, şi a-ccstâ numire este cu atât raaî mult justificată, cu cât M y c e n a, legendară metropolă a culturel ante-elene, avea drept emblemă sântă un monument preistoric din ţerile Daciei. (A se vedé capitulele următore). Mycena î-şi reducea aşa dar vechile sale origini la o populaţiune descălecată în Argos de pe văile şi comele Carpaţilor.

Ţinuturile Greciei ne apar cucerite de noul curent încă în timpurile neolitice. In­dustria paleolitică pe pămentul vechii Elade nu se află representată. Din contră, se gă­sesc urmele civilisatiuniî neolitice în cele maï antice centre pelasge ale Greciei, laTy-rint, la Mycena, la O r eh o me n, de şi nu în mesura aşa mare ca la Hissarlik, (de lângă Troia) în Asia mică. In acesta privinţă. P err o t scrie: en Asie Mineure dans Ies î l e s ct dans l¹ H e 11 a d e, sur l'emplacement des cités les plus anciennes des

• esprirnându-ne cu alte cuvinte, acesta este curentul vechiii pelasg séü leochton, al vechilor pămentenî, seu al ómenilor născuţi de-a-eptul din păment (ţvjysvsîc), după cum se numiaű dânşii >).

iules que l'on a poussées jusqu'à la terre vierge ou à la roche vive, on a trouvé si us restes de constructions qui témoignent d'une industrie déjà fort avancée et de puis-its moyens d'action, les vestiges d'une âge beaucoup plus grossier, les traces hommes dont tous les outils étaient d'os ou p i erre et dont les teries, mal cuites, n'étaient pas préparées au tour. (Pcrrot, La Grèce primitive, p-

115).

\cesta popubţiune neolitică a Grecieï însă era pel a sg â. (La population primitive la Grèce, eorame celle d'Italie était pélasgique. Keinach, Les origines des Aryens. *. 113). D'après les traditions et les probabilités historiques ... on peut dire que les

P é 1 a s g e s helléniques descendirent des régions du Nord dans la èce. Après avoir traversé la Thrace et la Macédoine, ils occupèrent l'Épire la T h e s s a l i e ; de là ils gagnèrent, de proche en proche, la Grèce centrale le Péloponnèse. (Dnruy, Histoire des Grecs, Tome I. 1S87, p. 44). \cest puternic curent etnic al epoceï neolitice se reversa din peninsula balcanică nu nai asupra Grecieï şi a Asieï mici dar şi asupra Siriei şi EgipetuluT. [n Africa de nord, şi în particular în Egipetul de sus, scrie eruditul ar-îolog Morgan, civilisaţiunea neolitică ne presintă un caracter european. A-eaşî tipuri ale industriei ncSue de petră, sunt comune Egipetuluî, Europei centrale şi iice şi Siriei. Chiar şi forma vîrfurilor de săgeţi este identica în Egipet şi în Europa.

când de altă parte esistă o completă diferenţă între săgeţile neolitice şi faraonice

Egipetuluî. (Morgan, Recherches sur les origines de l'Egypte. L'âge de la pierre les métaux. Paris. 1896—1897).

') P e l a s g i i, aveau o vechia tradiţiune, ca genul lor era născut de a dreptul n păment (T^eveît). Ast-fel Eschyl ne înfăţişeză pe Pelasg, patriarchul na-nal al acestei" ginţi, rostind către Danau următorele cuvinte: «Eu sunt Pelasg, fiul 'chiulul Pământean, a celui născut din păment». (Toü •(•vjyevoűc f «p •' ffà IIaXafy»ovoî Ivtç IMao-jit. Aeschyli Supplices, v. 250.)

Er A s i u scrie : cp_e Pelasg, cel asemenea d. eilor, l'a născut Pămontul cel ^;gr.u pe comele munţilor celor înalţi, ca se f i e î n c e p ă t o r i u l

şei muritorilor. (Pausaniae Descriptio Graeciae. VIII. 1. 4. — Cf. DIonysii Llicarn. Antiq. Rom. I. 36. - Quintilliani Inst. III. 77.)

Acesta archaică tradiţiune s'a păstrat în fond până astădi la poporul român. Legen-^{6 romane}- ne spun, că locuitorii acestei tërï sunt un gen nou de omeni «e ş i t» pe ^m "t, după nimicirea prin potop a primei rase de omeni. Ër într'un descântec româ-sc, bolnavului i se da numele de «pămentean», cuvent, care din punct de vedere înţelesului, este identic cu P"*?.

Maică prea-curată, pământean

Mi-1 dăruesce

De boia mi-1 curăţesce.