Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

(Comuna Oltina, jud. Constanţa).

In templul l uî Apollo din Amyclae (Laconia), statua deulul era asedată pe tro­nul, séü scaunul seu (Duruy, Hist. d. Grecs, I. 331). Tot ast-fel sunt de a se înţelege tex­tele colindelor române despre divinităţile, cari şed în «dalba mănăstire» pe scaunele lor.

⁴) In templele lui Apollo erau de regulă asediate şi statuele Latonel şi Diane I. (Pausaniae lib. IX. 22. 1; IX. 24. 4). După II c rod o t (II c. 156.) Latona era una din cele opt divinităţi, pe cari le adorau la început Egiptenii (adecă vechile tri­buri pelasge stabilite lângă tërmuriï Nilului în primele timpuri ale istorici egiptene).

^E) Sânta Măria mare corespunde la Magna Dea séü [is-f *)-•<] ^'"í (Catull. 63 v. 91. ~ Pausan. I. 31. 4), numire, sub care cel vechi înţelegeau pe Gaea (seu PămCntuI),

Ion Sân t-I on (lanus '). S â n t a - M a r ia cea m i c ă,

(lâna, Diana, Luna).

Sfânt Sfântul-Vasile (Tro- Siva V as i Ic uţa (Consiva séü

phonius, divinitate chtonică, şi pro- Ops-Consivia, divinitatea semănă-

fetitóre şi care avea epitetul de turilor ^s).

Ér a noua divinitate ne-a rernas necunoscută *).

In textul acestor colinde «Bunul Dumnedeü» se amintesce adese-orî ca fiu «fi u ţ» séü «fiu mic» în braţele Matceî Prea-curate, ér locul «Maiceï Prea-curate*-, este de regulă imediat lângă «Bunul Dumnedeü».

Din punct de vedere istoric al credinţelor religiose, acesta divinitate po­porală numită «Bunul Dumnedeü fiu» este una si aceeaşi cu «Bonus deus puer» séű Bonus deus puer p(h)osphorus (aducătoriul de lumină), epi­tete date deuluî Apollo, al caruï cult î-1 aflăm rospândit în ţerile Dacieî şi în epoca romana cu deosebire la Apulum, marele oraş, ce portă numele lui Apollo ⁵).

identificată mai târdiu cu Rhca séù Cybelc. După una din legendele romane Sânta Măria mare şedea în altariul cel mare, Sânta Măria mică în altarul cel mic, ér Maica Domnului în altariul de mărgăritariu (Şezătoarea, Fălticeni, An. I. 177; II. 143).

') In imnele cele vechî latine lanus, după. cum ne spune Macrobiu, maî era numit şi lunonius (In sacris quoque invocamus lanum I u n o n i u m. Sat. I. I. 9). O formă evident coruptă de spiritul literar. lunonius nu se póté reduce de cat Ia un pro­totip de I o n u s.

²) In alte variante (din jud. Dâmboviţa şi Buzèii), în rond după Sfântul Crăciun, se amintesce Sfântul Vasile, identic cu Trop honi us al anticităţii.

^a) Siva din colindele române, este atât după nume, cât şi după simbolisarea. ce i se dă, identică cu Ops Consiva a Latinilor, protectória agriculture! (Varró, L. L. VI. 21,— Macrob: Saturn. 111. 9).

*) Este de notat, că în seria acestor divinităţi ale cultului apolinic nu figureză nicî Joc, nici Juna.

⁵) C. I. L. IU. nr. 1133.

D EO B O N o

PVERO POS PHORoAPOL LINI 'P YT H l O T- FL- T1TVS ET T- FL- PHILETVS P- S- S- S-

Cf. Ibid. nr. 1132 : Bono Deo Puero Posphoro. — Despre «fiul» Maiccî-Domnuluî

Atât în tradiţiunile vechî pelasge, cât şi în tradifiunile latine, Apolló era identificat cu Sórele ').

în una din colindele nostre, ce se refer la Mănăstirea albă, acesta divi­nitate preistorică este invocată sub numele de «II io n» ²), cuvent identic cu "HXiOî al Grecilor, adecă Sórele.

întocma ca în legendele vechî pelasge, acesta divinitate a Soreluî maî apare în colindele nóstre poporale tot-o-dată ca «Dumnedeu păstoriţi» şi

colindele române maî spun:

în faţă-î luce s ó r e l c Cu radele,

Că pe faţa fiuluî Scrisă-î rada soreluî

în dos Juna

Cu lumina

»Famîlia» (Oradea-mare An. 1889. p. 163.)

Şi pe fruntea lui plină
Luna plină cu lumină

Colec(!un

') Macrobll Saturn. I. c. 17: l.atinitas eum (Apollinem) . . . . s o l e m vocavit.— Sunt importante aceste cuvinte ale lui Macrobiu, că Latinii numiaü pe Apollo, Sore. Tot < u acesta numire ne apare acesta archaică divinitate pelasgă şi in colindele române.

Identificarea Soreluî şi a Luneî cu Apollo şi Diana o vedem espri-mata si pe o inscripţiune din Roma:

SOLI • LVNAE APOLLINI • DIANÁÉ TI- C L. A V D l V S • • •

(Ephemeris Epigr. IV. p. 269.)

Colo 'n jos maî în jos

11 i o n şi-a nost D o m n ! Fac o dalbă mănăstire Cu păreţiî de-alămâie, Cu praguri de marmurî mari, Cu poduri de sfântă cdră; Nici de largă nu-î prea larg-ă, Far cuprinde lumea 'ntrégà; Nicî de naltă nu-î prea naltă, Far cu turnul sus la norî; Sus la turnu-î întraurită,

Cu numele de I e if o n ne apare numit Sórele ale istoriei. Macrobii Saturn I. c. 17: Apollodorum solem scribit appellari Apollinem.

Jos Ia polă-f zugrăvită Tot cu s picul grâului Şi cu ra^a soreiuî, De cu sera-I vccerneiă, Med de napte itros sfânt, Pori de diuă slujbă sfântă. Slujba sfântă, cine-o cântă? — Nouă popi, nouă diecî Şi pe-atâţia patricrchî. Patriarchul cel maî mare Clopot sfânt că clătina ....

«Gazeta Transilvan'cT» Nr. z8t din 1899,

séü Apolló în timpurile primitive in libro quarto Jecimo itef/î fl-siv 't-rj'iov

cântăreţ «cu flue ru l î n veri gat» ^J). Ér în altele este înfăţişat cu plete s trălu c it e ^!), ort ca un «dalb călăreţ cu perul galbin» vorvo-rând» după cum ni se presintă tipul seu in picturile anticităţiî ^s). Apollo, scrie Plato are epitetul «Cu perul de aur», xpuooxojirjc, după strălucirea radelor sale, cari se numesc pletele soreluî «).

De o-dată cu tradiţiunile preistorice despre magnificenţa mănăstire! albe ni s'aü transmis prin colindele române si o parte din legendele despre ră­tăcirile şi suferinţele Latoneî.

Deiţa hyperboreă Latona, persecutată de Junona, spuneau legendele pe-lasgo-grecescî, rătăci timp îndelungat prin lume, şi nici o ţeră nu voia se o primescă ca se potă nasce, temêndu-se de rësbunareajunoneï, a puternicei deiţe-regine.

Si memoria acestei legende despre pribegirea Maiceî Domnului, carc-şî caută un adăpost, pentru nasccrea deuluî lumineî, este cântată si astădi în colindele nóstre apolinice ⁶).

') Colo'n jos maî în jos Nu sciu ceţă-î o verdeţă, Ba 4eu ceea că nu-î cetă,

Ci-î turma luî Dumne4eu Pecurariü i Sfântu Sore Cu soru-sa cea maî mare . . .

(Comunicata


Pe cel rit cu flori frumdsc,

Florile dalbe,

Mândra turmă de oî pasce. Da la turma cine umblă ? — Umblă, umblă Sfântul Sorc Cu soru-sa cea maî marc,

') A se vedé pag. 91, nota 5.

*) Caută 'n sus, caută 'n jos, Caută 'n sus la rcsătit,

Cu flueru 'nverigat, Cu toporu 'ncolţurat. ('n) Fluer dice, turma 'ntórce, Turma 'ntórce pe ogore, Ca se pască tămâio'ră ....

«Gazeta Transilvaniei» Nr, 287 n. 1890.

Vede-un dalb de călăreţ Cu per galbin vorvorând . ,

D a u l, Colind!, p. 68.

⁴) MncroMi Saturn. I.e. 17: Plato solem 'AicóXW/a cognominatum scibit. . . Apollo Chrysocomes cognominatur a fulgore radiorum quas vocant comas a u rea s solis. De asemenea e numit Chrysocomes la Pindar (Olymp. VI. 41; VII. 32).

Coborît'a, coborît, Maica sfântă pe pămont, I-a venit vremea se nască Şi umbla din casă 'n casă, Nime 'n lume n'o lăsa.

Până fu Joî de cu seră S'aşedă într'o poicioră Şi-şÎ aşternu fên uscat Şi născu mândru 'mpërat...

• Gazeta Transilvaniei. Nr. 387 a. 1890.— Cf. Ibid. Nr. 377 a. 1897.

2. Legenda română, despre originea divină a Mănăstirel albe.

Despre întemeierea Mănăstircî albe esistă la poporul român un însemnat ciclu de legende, si al căror fond archaic ne este cunoscut.

După conţinutul acestor legende, mi-raculósa Mănăstire albă din ostrovul Măreî negre, nu era construită de mână omenescă. Ea avea o origine divină, era făcută de Sfântul Sore.

142.—Sorelc, deul lumineî, încălecat, eşind pe Porta dileî şi întindond cu energia mâna dreptă înainte, face semn cailor solari se percurgă universul^a). Mctopă din tem­plul Atenei de Ia noul Ilion. (După Duruy, Hist. d. Grecs, I. 27).

Anume legenda ro­mână spune, că «P u-ternicul Sore»vo­ind s£ se căsătorescă «a colindat ceriul si pămentul», a umblat «prin lume şi prin stele», 9 anî pe 9 caï ^]), dar n'a pu­tut găsi nicî o dînă de potriva sa, care së-ï fie «dalbă soţia», de cât numaî pe soru-sa lâna Sândiana, şefi Iléna Cosindiana³), Terminându-.şî acesta lungă càlëtoria de 9 anî, Sórele

') După alte variante Sorcle a umblat 18 anî (9X2) pe 18 caï, ca se-şî afle soţia. (A Hunyadmegyci tört. és nígész. társ. évkkönyve. HL köt. p. 74. — Alcxicï, Texte, I. p. 51). — Despre ciclul apolinic de 19 ani vedî p. 78.

^a) La H es iod, Luna (EsX-fjvv)) încă apare ca sora Sorcluï ('IltX-.oţ). (Thcog. v. 371).

") Ceî patru caî, al căror nume după Ovid (Métám. II. 153) era Pyroeis, Eous, Acthon şi Phlegon. rcprescntad cele patru anutimpurï (Is i d or i Orig. lib. XVIIÍ. 36).

Mir.. DBNSUŞ1ANU.

se întorce în urmă la lâna Sandiana, «Dómna florilor», care locuia pe ţer-muriî Măreî negre, — în prundul măriî, — într'o verde pocnită ¹), şi unde se aflau 9 argele. In una din aceste argele, care era de marmură *) şi învelită cu alamă ³), ér pe jos pardosită, şedea lâna, sora Sorcluî ⁴). Ea teşea si chindisia. Rësboiul si vetalale eï erau de argint, cu aur poleit, ér suveica de aur ⁶X Apoi Sorclc adrcsându-sc surorcî sale i dice, so termine o-dată cu

i) La Buhazul mărilor La gura argelelor, La cea verde pocnită

Este o mică argeluţă, Care ţese lâna 'n ea ...

(Comuna Glârubocals, jud. Darnboviţa).

Acesta «verde pocnită» corespunde de la Delta Dunărei. — Talerii FlnccL Argonau-ticon, lib. VIII. 292: v i r i d c m q u e -vident ante ostia P e u c e n.

^!) Ostrovel verde în mare, Pruntu Măriei Sale, Esc nouă argele, La mijloc de argeluşe E argea mare de m a r m u r S, In ca cine ţese ? — lanaGhiuzuIéna, Sorióra S ó r e l u î . .

Dar sora sa ce mi-şî grăia?

Alcü! Söre luminate,

Trup fără păcate,

Tu mări së-mï facT,

Peste mare că se-mi facî

Pod së-mï facî peste mare

La capëtul podului

Dalbă mănăstire...

(Comuna Colica. jiH. Brăila).

^a) Comuna Pctrari jud. Dâmboviţa (Colccţiunea nostră «Răspunsuri la Cestionariul is­toric»).

f'ăl buh a z de mare Sorele-mï rësave, Colea 'n rcchiţcle Sunt nouă argele, Este o argea mică, Mică si măruntă,

Cu fereşti de sticlii, Cu uşî de sipică, Pe jos pardosită, Ţese lâna 'n ca, Sora Soreluî , . .

(Coiiuna Tatarcàcï, jud. Tel:onn n),

Argea în limba română însemncză o cămară rectangulară săpată de jumëtate ïn pâ­ment, în care femeile ţeranc ţes pânză. Cuvôntul este archaic. Ephor, ne spune, că Ci m m cri i (din peninsula taurică) aveau un fel de locuinţe suteranc, pe carï eï le nii-.miaü ăp-(-.).)>-i, şi comunicau între donşiî printr'un fel de gàrliciurï, of/u-fl"-¹* (Strabo V. 4. 5), — Acest înţeles de cămară semi-sutcrană cu gàrliciurï î-1 are cuvântul argea din textele poporale române. Intr'o variantă din judeţul Constanţa se maî dice:

La nouă argcle,

La nouă vâlcele

*) Comuna Parachioi, jud Constanţa (Colccţiunea noslrà).

ţesutul şi ső se gătescă de nuntă, ca së-ï fie mircsă. Insă lâna sfiiciosă şi

144. — Sorcle, deul lumineî, încunjurat de un cerc radiat. Pic­tură pe un vas. Cele 36 rade maî marî si 36 maî micT, ce încunjură discul solar, par a corespunde la 360 c^ile, ciclul anual al soreluî după calculul celor vcchï. (Din Monument! dell' Instit. archeolog, II, lav LV.).

piă i rëspunde, că unde s'a vëdut şi s'a pomenit, ca se iee în căsătoria soră pe frate şi frate pe soră ? In fine, lâna vëdênd, că nu póté scăpa de multele insistenţe ale Soreluï, i pune condiţiunea, ca el së-ï facă maî ântâiu un pod de metal, orî un pod de ceră

143. — lâna séü Luna, una din cele peste mare ²), orî de la ţermurcle mă-

treî feţe ale Hccateî din museul Bru-

c'xenthal în Sibiu (Transilvania >). După ^reï P^{ână Ia} Ostrovul de unde ese so-

Archacol.-Epigr. Mitth. V. pi. 1. _rde ^ _{&f ]a capul po}duluï, së-ï facă

o «mănăstire albă» cu popă de ceră, séû o «biserică de ceră cu

') Hecate, ca divinilate lunară représenta în forma sa. triplă pe Diana, pe Luna şi Proserpina (Hecate, Diana putabatur et L.una et Proserpina. Fest u s, p. l'O). Tipul laneïséu al Luneï, ce-I reproducem aicï, formiza figura principală a Hecateï eu trcï feţe, una din rele maî originale statue, descoperită la Apulum, orî la Salinae, în

popă de ceră şi cu tóté de cérà⁴)» şi acolo ső se cunune,— ort së-ï facă doue mănăstiri, la amêndouë capetele podulut. «Puternicul şi lumi-

Ér în u m c r c Î Doî luceferel. Sore nu şedea, Hainele făcea Pe cum Ie cerea. . .

fComuna Colţea, j,id. BiSila).

Figura lănci, după cum ne-o înfăţişizâ statua cea triplă a Hccateî clin Sibiu, are un caracter original. Tót c ne arată aici, că sculptorul a cercat se représente imaginea divi­nităţii venerate în Dacia numai după tipul, după costumul şi tradiţiunile indigene, dar nu după modele exotice.

') Du-te, clu-tc şi-mi fă mie De plimbare ca sc-mî fie

Transilvania. Aicî lâna seu Luna are o faţă calmă « m an g ă i e t ó r i ă» si «plete» lăsate pe umerî, după cum o descriu şi cântecele mistre poporale (Ve<}î pag. 91) Costumul Jancî ne apare ca o lucrare remarcabilă în arta de ţesut, orî de cusut Din sus de brâu vestmântul ne înfăţisdză la mijlocul pieptului bustul Sorcluî, şi alte doue figuri, ce întind câte o făclia către radele Sorcluî (Phosphorus şi Hesperus), în partea de sus a pieptului costumul lănci se pare ornat cu o salbă de monete, orî cu patru şiruri de flori cusute, ce simboliscză ceriul cu stelele, orî câmpul cu florile. Er partea vestmântului din jos de brâu ne înfăţişeză în patru zone diferite scene din mistericlc Luncî şi o horă de cline. Scmi-luna, ca simbol al divinităţii, e representată de asemenea pe statua origi­nală, fiind pusă în spate după ccTa figureï, ce-o reproducem aici (Arch.-Kpigr. Mitth. V. 68). Tot ast-fel e descris costumul laneî în unul din cântecele nó.stre poporale. lâna dorescc ca înainte de cununia, Sórele së-ï facă haine de miresă, şi acest costum se reprcsinte:

Ceriul cu stelele;

în piept sc-mî pui s ó r e l e

Şi 'n spate së-mï pui luna,

Cumpul cu fi orile,

Un pod mândru peste marc, Cum nimcne nu mai arc . . .

Fă-mi un pod de ceră, Cu stâlpii de c i r ă, Cu urşii de ceră, Cu blănile de ceră;

Bura d a, Călătorie în l^brogea, p. 171.

Dar la capul podului Së-mï faci Dumnia-ta Doue dalbe mănăstiri

₍ (Comuna TătărcscT, jud. Teleorman.)

•Foddecerăpcstemare» cerc lâna Surelui şi în alt cântec poporal din co­muna Dracşăneî, jud. Teleorman.

³) Fóia de cicóre,

'" prundul de mare Iute că-mi r es arc

') Daca tu vcî face Un pod peste mări,

Puternicul Sor c, Dar cl nu-mi rësare Ci va se se 'nsóre . . .

Teodorcscu, Toesil pop. p. _<

Şi popa de cérà, Biserici de ceră . . .

A 1 e x î c I, Texle, f. p. 53.

* legenda din comuna Socet, judeţul Teleorman, lâna Sândjana puse condiţiune

natul Sore» indeplinesce tóté cererile laneï. Podul de ceră şi Mănăstirea albă sunt construite şi popa de ceră încă este gata. Apoi amôndoï plecă pe podul de ceră către mănăstirea albă din ostrov, ca so se cunune ^l\ Insă, pe când tre­ceau, podul de ceră se topesce de puterea radelor soreluï ²) si amêndoï cad si se înecă în mare ³). Dumnedeü însă i scóse îndată din apă, si-î puse pe

Soreluï së-ï faci pod peste mare, biserică de ceră, cu popî de ceră. cu tóté de c 6 r ă.—

') Sórele pleca Cu gândul gândia Pre loc se făcea Ce luna poftia;

io că te-oî lua,

Cum dicî dumne-ta,

Vitéz dacă-î fi

Şi te-î bizui

De mi-î isprăvi

Pod pe marea neagră..

De fier, de oţel;

A pot se 'ntorcea

A se cununa

La Mănăstirea albă
Cu popă de ceră

Comunicată de S. Liuba, Maidan, fîS

Er la cap de pod

Cam d'o mănăstire

Chip de pomenire,

C hip de cununie,

Së-mï placă şi mie.

Cu scară de fer

Pan la naltul cer

Tcodorcscu, Poc.iiî pop. p. 411.

²) Cântecele laneï din comunele Drăcşăneî şi Tătărescî jud. Teleorman. (Colecţiunea nostvă).

Dar amédï venia Sórele pripia Géra se topi a. Sórele pe Ana

în colccţiunea Reteganul «Cântece bătrânesc!» (Academia română):

Rëu se necăjesce

Şi de-aturicia ernă

El nu mai pripesce

ceriu, pe unul la resărit si pe altul la sfinţit: cu ochii se se zărcscă, dar vecînic se fie despărţiţi, arşi de foc nestîngătoriu eï vecînic se se alunge, însă nicï o-dată se nu se întâlnescă, când unul va fi Ia resărit, cel alalt se

fie la apus.

Legenda română atribue aşa dar Mănăstireî albe o origine divină. Ea a fost construita de însuşî deul sórelui (séü de Apollo), ca ea so fie «chip de pomenire», séü monument pentru căsătoria sa cu soru-sa lâna.

Acesta preţiosă legendă preistorică despre întemeierea bisericeî apolinice a Hyperboreilor de către însuşi deul Soreku seu de Apollo, era cu­noscută şi respânclită în ţinuturile grecescî până târdiu în epoca romană. Locuitorii de la Delphi, după cum ne spune Pa uşa n i a, povestiaű, că A-pol l o a trimis la Hyp e rb orei o biserică, pe care o făcuse albinele din ceră şi din planta numită mac, TC-ápic, lat. filix *).

Acest templu al Hyperboreilor, era aşa dar atât de vecliiu încât înce­puturile sale ajunsese se fie mitice în timpurile grecescî, cr de altă parte, magnificenţa si sfinţenia sa rămăsese legendară, chiar şi la locuitorii din Delphi.

Acesta legendă română stabilesce ast-fcl cu deplină certitudine, că re­numitul templu al deuluî Apollo seu al Soreluï de lu Hypcrboreï, care a strălucit cu atâta gloria în lumea preistorică, se afla situat într'o insulă a Mărel negre de lângă gurile Dunărei.

lâna Sândiana, după cum spun legendele române, î-sî avea locuinţa sa într'o verde pocnită de la ţermurele orï din ostrovul măreî, si aci se afla argéua ei cea frumosă de marmoră, în care teşea şi chindisia ^s).

XV. 11); A rar u s, aflucnt al Dunărei (H e r o d. IV. 48.); Ara u ris, fluviu al Galici Narbonense (Mêla, II 5.)

') Pausnniae lib. X. 5. 9. -D i a n c i i erau consecrate a l b in ele. Simbolul Dianeï din Efes era o albină (Fauly, Real-Encyclopădic. ad v. Diana p. 994.) — într'o inscrip-ţiune delà Apulum, Diana póttá epitetul de «mellifica» (C I. L. III. nr. 1002).

*) lâna, acostă divinitate archaică danubiană, ne mai apare în legendele poporale ro­mâne şi sub numele de 11 é n a (Heléna.) De asemenea esista în anticitatea greco-ro-mană o tradiţiune, că Elena (TroianS) se afla măritată în insula Leuce după Achile eroul, care ducea aci o vieţă eternă semidivină (Pausan. III. 19. 11). Kr după alte le­gende grecescî, soţia lui Achile din insula Leucc era I p h i g e n i a seu Diana taurică (Anton i n. Liberal. Mctam. c. 37. — Colcbatur ibi [in Leuce insula] cum Achille

Iphigenia quae . . . dea Luna fuisse vtdcatur etc. D o e c k h i u s, Pindari

Opera, Tomus II. 2. p. 385.) Simple confusiunî cu legenda forte vechia de la Dunărea de jos despre căsătoria laneî séü Iléneï Cosincjicneï cu Sórcle, şi cultul lor comun în insula de la gurile Dunărei.

încă în anticitatea romană «lâna» era considerată de identică cu Diana si cu Luna.

Macrobiu, unu! din ceî maî distinsî scrutători aï credinţelor archaice latine, ne spune, că lâna în sacrele vechî era una si aceeaşi cu Diana ^J); ér Varró maî adauge, că lâna ca divinitate reprcsintă «Luna» ²).

Delta DunăreÎ în nemijlocită apropiere de insula Leuce a avut în tim­purile preistorice şi până în epoca lut Alesandru cel Marc, caracterul unui păment sfânt.

Aci se afla reşedinţa şi imperiul Dianeï, chiar şi după vechile legende

grccescî.

Eruditul poet Pindar în una din fruaiosele sale ode, ne spune, că Her­cule fiind trimis de regele Eurystheu, ca se prindă si së-ï aducă via cer-bóica cu cornele de aur, pe care nimfa Taygota o dedicase Dianeï, den­sul a persecutat pe acest sprinten animal din Arcadia şi până în ţinu­turile Hyperboreilor în ţera numită «Istria». Aici densul a venit la re­şedinţa Dianeï, fica Latoneï, care l'a primit cu bună-voinţă ³).

O deosebită importanţă istorică ne presintă acest pasagiu al luî Pindar, care pe basa vechilor tradiţiunî religiose ale vechimeï, ne spune, că reşe­dinţa Dianeï era în ţera Hyperboreilor, în ţinutul numit Istria, sub care Istria în particular este de a se înţelege regiunea de ]a gurile DunăreÎ, care

') Macrobli Saturn. I. c. 9: Pronunciavit Nigidius Apollincm lanum csse Dianam-que lanam, apposita literra tfquaesaepe 2 litterae decoris causa apponitur. Ér Varró

(R.R.I, c. 37) scrie: Numquam rurc audisti octavo lanam (l una m) et

crcscetitem, et contra sencscentem, et quae cresccntc luna fieri oportcret.

Colo 'n jos maî în jos, Sede Dana, fată dalbă, Cu junelui lângă ea, Jos pe mare se uita . . . Dană, Dană, fată dalbă Ce ţi ţie acest junei . . .

^s) In uncie cântece poporale române, cari se refer la acest ciclu, lâna maï este numită Ana şi Dana. Despre A n a, considerată ca divinitate a lunci, amintcsce O v id (Fast. HI. v. 657.) Ér Dana ne apare în următoriul text poporal:

Nici mi frate nice ver,

Da mi mire tinerel,

Mi l'a trimis Durnnecleü

Se facem o mănăstire

S'o cheme Dumnedeirc. . .

Comuiiicnll de Gr. C r 5 c i u h a ţ, co:u. Ciubani.i

i Transilvani.!,

') Piiidni-i Olymp. III. 26-28:

î^i îiv¹ sc y-uocv Koieos'.v 0-ojj.o; (up.jj.aiv' Istf/'.civ v.v. ív&v. Aacoûî tnnoaóa o'uyat ov-ţ' 'Apv.'/.?^;.i(; . , . ,

si alt-cum era maï mult cunoscută comercianţilor greci si unde maï târdiu noî aflăm un oraş însemnat numit Istria si Istros ¹).

Tot în delta Dunăreî era adorată fica Latoncî în epoca romană sub nu­mele de «Diana regina» ³). In fine, aicï maï aflăm şi ostrovul numit Le tea după numele Latoneî (Leto, atjtco) şi portul numit S el ina (sett Luna), de care amintesce si Hecateu ³).

') La Hcrodot (II. 33) oraşul "la-:oo; de lângă gurile Dunăreî ne apare în forma fcmc-nină de 'Ictpïv], ér la Arrian (§ 35) 'Jotf,:*.

2) O inscripţiune din a. 223 ci. Gir. aflată în ruinele castelului roman de la mănăstirea Taiţa între Isaccea şi Tulcea (C. L L. III. nr. 7497):

DIANÁÉ R E G I N (a f)
SACRVM • PRO
S A L V T • IMP. (M)
(A u) R . S (e V) E R (i) A
(lextindri)