Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

Sezíítórea (FăUicent), I p. 57-

') Dar slujba nu mi-i face

Eu trăsnetului şi fulgerului tc-oi da In Caraiman ăl mare pe Divan . . .

T o c i l e s c u, Materialurî folkloristice, I. p. 65,

Carmen Sylva în remarcabilele sale *P o v e ş t î ale Pel e şui uf» (Pclesch-

^arc en, p. 83 seqq.) publică o legendă despre muntele Caraiman din Prahova, în

Pe ^Str5vechî, scrie densa, când ceriul era mai aprópe de pămont şi mai mult apă.

încă în epoca neolitică credinţa în o divinitate supremă abstractă începe a primi forme reale umane.

Diferiţi monarchï aï acesteï lutnï depărtate, admiraţi pentru bine-facerile lor şi temufî pentru puterea lor estra-ordinară, începură se fie consideraţi ca dci, li se institui un cult public, ér după morte ei fură adoraţi ca o providenţă.

Prima apoteosă în Europa a fost a luî Uran. Poporul grecesc, încă de la începutul rcligiuniï sale, a identificat divinitatea Ceriului cu o persona­litate politică, care se ilustrase prin înţelepciunea, activitatea şi prin bine-fa­cerile sale prodigióse, numită de eî Uranos '), adecă Munteanul ^a).

Tóté legendele si tradiţiunile vechi ne înfăţişeză pe acest Uranos ca unul din monarchiî cei mari ai lumei preistorice. El este întemeietorii!l ma­relui imperiu pelasg în Europa şi Africa, cel de ântâiu care a gu­vernat lumea, şi căruia pentru meritele sale cele rnarï faţă de genul omenesc, preoţii instituiţi de densul i atribuiră calităţi şi onori divine. După Hesiod, Uranos era fiul Gaeei, cr după alte tradiţiunîfiul lui'Qxeavó? ³), séü al Is t r ului, al rîuluï «celui mai mare» si «sfânt» (Cf. Herod. IV. 50; Dionys. Per. v. 298).

La vechii Latini însă divinitatea cea mare a universului fu personificată mai ântâiu sub propria numire de Caelus ⁴).

Acest Caelus, probabil unul şi acelaşi cu Uranos (séü Munteanul) al Grecilor, apare ca părintele lui Dokius, unul din primii ctvilisatori ai lumii vechi, care a înveţat pe omeni so construiască edificii de lut ⁶).

în ceprivesce reprcsentareasa iconică, Ceriul era înfăţişat ca un om cu barbă, figurat numai până la jumëtatea corpului; ér pe alte monumente ale artei romane el este représentât cu o pânză întinsă în formă de arc de asupra

de cât uscat, trăia în Carpaţî un uriaş enorm numit C a r a i m a n. EI avea putere si creeze fiinţe vii, se învcrdcscă munţii şi câmpurile, se producă, cutremur şi furtuni. El a făcut, ca marea se se retragă de pe câmpiile acestei teri, şi vocea sa resuna ca tu­netul. Cei de ântâiu omeni creaţi de Caraiman, aü fost la început buni şi fe­riciţi, în urmă ei deveniră reî, şi se resculară în contra creatoriului lor. însă Caraiman cutremură pămontul, care-î înghiţi cu tóté animalele şi casele lor. Legenda se parc a fi poporală. «Dies ist d in Geschichte, die man sich davon erzăhlt» sunt cuvintele, ce le premite Carmen Sylva la începutul acestei naraţiuni.

') Diodori Siculi lib. III. 56.

^a) Etimologia de la Spo;, ion. oupoţ, munte. — Cf. II e s i o d, Theog. 129: oupîa (tanpa ; Ş" Grimm, D. M. I. 319.

') Mythogr. V a t. I. 204 la Pauly-Wissowa, Rcal-Encycl. v. Caelus, p. 1276.

⁴) Clccronis de natura Deorum, lib. Iu. 17: Qui (Saturnus) si est Deus, patrem quoque ejus, Caeluro esse Deum confitcndum.

⁶) Plinii H. N. lib, VII. 57. 4: Dokius Caeli filius, Iutei aedificii inventor.

capuluï '), simbolisând ast-fel spaţiul infinit si necunoscut al lumeï superióre, atribut, care mat târdiu a trecut la Saturn, ca părinte şi domn al universului, ér în urmă la foe.

2. I'ala. I'rj, Tellus, Terra. Pământul.

Pe lângă puterea supremă a Ceriului, ca forţă luminosă şi creatoriă, cultul primitiv mai adoră şi puterea productivă telurică !a Pămentuluî sub numele de Fate, Ff), Tellus şi maî târdiu Terra.

Gaea représenta, după concepţiunile teologice antice, divinitatea naturel în forma femenină, ca mamă născătoriă şi educatoriă.

Ca divinitate Gaea avea în cultul public diferite numiri după diferitele dialecte ale triburilor primitive, pastorale si agricole ²).

Insă titlul seu principal de onóre era Ma, mtjt^p ³); Mater⁴) şi P ar e n s ⁶), ér predicatele sale cele maî vechî craii Ttst|.uj.^£'.pa *), 7ta|j.p.i^íjtMp ⁷), séü Mama tu­turor, ^pwTOfiav'tc⁸), prima profetitoriă, atribute de altmintrelea simple literare, cari în forma lor silită ne prcsintă încercările autorilor vechî de a asimila limbeî greccscî unit termini archaicï pclasgl. Precum divinitatea Gaceî era de origine barbară, tot ast-fel erau şi epitetele ei. Supra-numirile de P a m mi­tera, Pammitor şi protomantis, aplicate esclusiv la divinitatea Gaeeî, sunt numai simple imitaţiunî ale cuvêntuluï Pâment (în forma lat. pavi-mentum), ce aparţine idiomeî pelasge.

Originea acestei divinităţi, ca principiu şi ca personificaţiune, se reducea nordul Dunărei de jos, acolo unde Homer şi Hcsiod pun genesa dcilor, la vechiul rîu numit 'Qxsavoţ -îts>io; °) seu Istru, unde se afla insula cea sfântă a Gaeei cu merele de aur ^no).

La punctul, unde munţii Bănatului se scpareză de ar Serbiei, şi Dunărea intră în strîmtorilc cele pcriculóse ale Carpaţilor, din jos de oraşul numit

') Preller.Jordan, Rom. Myth. 3'« Aufl. II. 372.

') Aescliyli Prometheus v. 210: Fai», icoUuv evocator/ [iopşYj |xi-/.

³) Aescliyli Supplices, v. 890: îlă Fă, |i« Fa (Mater Terra, mater Terra).

⁴) Vnrro L. L. V. 64.
^s) Cf. pag. i9_{7) nota 5}

⁶) Homeri Hymn, in Terrain Matrem, v. 1: F«î«v naji,ur₍-_î;f,av acíooji'//..

') AeschyJi Prometheus, v. 90: irajijxíjtóp tî y-îj.

") AeschyJi Eumenides, v. tyjv npiuiójiavtív Faîav. - Cf. Ibid. Supplices, v. 117.

') Hoiuerl Ilias, XIV. v. 201. - Hesiodi Theog. v. 119.

°) l'herechydls Frag. 33.

astădî Moldova, se înalţă din mijlocul acestui rîu o stâncă cu o formă par­ticulară, ér lângă ea se întinde o insulă de o mărime considerabilă. Acesta stâncă si insula au avut un rol forte însemnat în religiunea preistorică, şi ele •mai portă şi astădî numirea de «Baba Caia», adecă Mama betrână Gaia ').

O-dată acesta stâncă din Dunăre â représentât un simulacru primitiv al divinităţii Gaea, căreia i-a fost consecrată si insula din apropiere ²).

în cultul roman din Dacia, Famentül, Gaea séü Tellus, ca divinitate na­ţională, mai avea si numirea particulară de «Dacia» ³) şi «Terra Dacia» *).

Urme numerose de cultul Pămentuluî, ca divinitate, le maî aflăm si as-tădt în credinţele si obiceiurile religiose ale poporului român.

în cele maî grele situaţiunî ale viefeï omenescï ajutoriul se cere de la Ceriu şi de Ia Păment ⁶). Blestemele cele mai înfricoşate se fac invocân-du-se Pămentul ⁶). El este mama protectória ale fiïnteï omenescï din primele momente ale viefeí sale ⁷) si până dincolo de mormont ⁸).

') La Romani Caius şi Caia era acelaşi nume cu Gaius şi Gaia. —Varro (L. L. c. 64) : Antiquis enim C quod nune G. — în Spania se amintesce în epoca romană un munte cu numele: Caia iuxta Pyrenaeum (R i es e, Geographi latini minores, p. 36). împăratul August, după cum ne spune Liber coloniarum (Grom. vet. 239) consecră tóté vârfurile munţilor, summa montium, divinităţii Mameï-marï, ce représenta pe Gaea.

²) Vom reproduce în părţile ultime ale acestui volum figura acestei stânci şi legen­dele antice ale Gaeei de Ia Dunăre.

») C. I. L. III. nr. 1063.

⁴) Ibid. III. nr. 1351. 996.

•) Dragul mamei mei copile! . . Pămentul nu te primiiscă, Ţorna-afară te sverlescă !

⁶) Vedî pag. 200, nota 2.

Pămentul nu l'a primit Ţerna-afară l'a svérlit.

Gazeta Transilvaniei, Nr. 151 din 1886.

Cf. larnic-Bàrsean, Doine, p. 258:

Cine calcă jurământul Nu-I primcsce nici pământul...

') «De regulă, când vine óra nascereï, culcă pe fiitoria mamă jos, ca pămontul, ca mamă a tuturor, se primcscă mal ântâiu pe noul născut (Rcteganul, Colecţiune manuscrisă. Partea III. p. 9, la Academia română).

Păminte, păminte,

De acjî înainte

En sè-ml fil părinte,

⁸) Intr'un bocet din Bănat, Pămentuluî i se dă titlul de părinte, precum avea şi în teologia romană epitetul de p a r e n s.

Se nu te grăbesc!

Se me putredescï ....

Mangiuca, Călindaritt pe a 1882, p. i3ţ.

Rogă-te la cel pâment

Când te-ï duce în mormênt . . .

Burada, Daunele pop. rom. la. iumormîntărl, P. 95*

Imaginea Gaceî, séü a Pamêntuluï, după cum ne spune Suida (v. Ffjç •/•aXj-ia) era înfăţişată prin o femeia ţinend în mână un bucium (TU|ji-avov).

Tot asemenea în descântecele române. Pămcntul personificat ca divini­tate ne apare aicî sub numele de «Maica Domnului», avend în mână un bucium de aur, care când resună în cele patru coifuri ale lutnei se adună tóté dinele şi pământul se legănă ').

3. Saturn ca Princeps Deorum, Manes_t Deus Manus, fi TUQTaooc (Tatăl).

După încetarea din viefă a lui Ura n, fundatoriul marelui imperiu pe­las¹* din Europa, domnia lume! trecu la Saturn, fiul seu.

întogma ca si Uran, Saturn este unul din regii cel mari aï ginţii pe-lasge.

După ideile teocratice ale acestor timpuri, lui Saturn i se atribuiră ace­leaşi title şi onorî divine, pe carï m aï înainte le avuse Urán, ér înainte de Uran, Ceriul în înţelesul cosmogenic.

Dogmele remaseră, ce e drept, accleaşT, însă în cultul public numele lui Uran fu înlocuit cu al luî Saturn.

Era numai succesiunea unuî nou monarch în imperiul lumcî, o simplă schimbare de cap politic şi de preot suprem al cultului, însă nicî de cum o transformaciune a dogmelor religiunil.

Ast-fel, după doctrinele teologice ale acestor timpuri, Saturn era consi­derat la rendül sőü ca «Princeps dcorum» ²) ca «începutul tuturor

Cu b

') Maica Domnului către cel bolnav : Că eij- te-oî învrednici în mâna drcptă

ucium î n t r a u r i t,

Cu bucium i buciuma

în patru colţuri de lume s'a resuna Tóté clinele s'or aduna . . .

Marian, Descântece, p- 102.

Maica Precistă cu bucin b u c i n a Pămentu se legăna...

To ci l eseu, Mattrialurl folltloristice, I. i. p. 1558.

^C(' Marianii, Vrăji, p. 108, 126-137 : bucium de aur, trâmbiţă de aur. ) Macrobli Saturn. I. c. 7: quem (Saturnum) d e o r u m principem dicitis.

deilor şi al în tregeï p osterit ăfî '), séü după cum se esprimă Dionysiu din Halicarnas, divinitatea luî Saturn cuprindea acum întregă natura uni­versul uî ²).

Sub domnia luî Saturn omenimea face un progres enorm pe calea civi-lisaţiuneÎ.

Saturn este acela, care, după cum spun tradiţiunile vecliï, făcuse pe o-menî se părăsescă vieţa sălbatică, i adună în societate, le dede legî ³) şi i-a înveţat agricultura ⁴). în general, el este înccpătoriul si propagatoriul fericireî omen escï.

Sub imperiul lumesc al lui Saturn a esistat etatea de aur,— para­disul terestru al biblici, — aceî secuii plinî de abundenţă şi de mul-ţăinire, când dotnniaü pe acest părnent justifia şi buna-credinţă, condiţiunî esenţiale pentru fericirea morală şi materială a omenimeî ⁶).

Cu deosebire cultul luî Saturn era rëspândit în părţile de nord ale Is-truluî şi în Italia.

Vechia rcligiune a Dacieï, a fost de la început celestă séü uranică, ér mai târdiu aceeaşî religiune ne apare aicî în forme saturnice.

GeţiÎ, după cum ne spune istoricul Mnaseas din Patrae, adorau pe Saturn, pe care î-1 numiau Zamolxis ⁸).

Marea nordică ne apare atât în literatura grecescă, cât si în cea romană, numită «Marea luî Saturn» ⁷).

') Isldori llispiil. Originum VIII. 11.30: Saturnus origo deorum et totius posteritatis a paganis designatur. — Platonis Cratylus (Ed. Didót) I. p. 296:

") Dioiiysli Halle, lib. I. c. 38.

³; Virgil» Acn. VIII. 320:

Is (Saturnus) genus indocile, ac dispersum montibus altis Composait, legcsquc dédit....

⁴) Jfacrobil Saturn I, 7: Hie igitur I a n u s, cum Saturnuin classe pervcctum e.xce-pisset hospitio, ét ab eo cdoctus peritiam ruris ferum ilium et rudem ante fruges cognitas victum in melius redegisset, regni eum socie­tate muncravit . . . Observări igitur eum (Saturnum) jussit maiestate religion! s, quasi vitae melioris auctorem. (Cf. Diodori Siculi lib. V. 66. 4).

⁶) Hesioui Opera ét Dics. v. 109 seqq. — Ovid» Metam. I. 89. seqq. — Virgilii Eclog. IV. 6: rcdeunt Saturnia régna.

^b) Piloting Lex: Za|io/.î'.ç . . • Mvot-sla; 8s itapa Few.t t&v Kpovov t'.[j.ac;9-a.; v.at y.aXsi-o»«t /annXtiv (Frag. Hist, grace. Ill p. 103, frag. 23).

') Dionysu Orbis Descriptio v. 32: itóvtov Kpóviov. Plinii H. N. IV. 27. 3: S e p-entrionalis oceanus . . . eum Philemon Marimarusam a Cimbris vocari, hoc est mortuum mare usquc ad promontorium Rubeas; ultra deinde C r o u i u m.

Peste tot în anticitate, întregii regiunea nord-vcstică era considerată c; imperiul religiuniï luï Saturn ^]).

în vechia teologia cosmogonică, numele de ondre al lui Saturn era ratT^p ^!) deus parens ³), adecă tată al deilor, al omenilor, şi al tuturor forţelor na tureî ⁴), întocmai după cum aceleaşi predicate le avuse maï înainte Ceriu (Cerus manus).

Pe iângă aceste supra-numirï, Saturn mal avea şi epitetul de TtfsojB'jTrj; ⁵) la Romani senex, vetus deus ⁶), adecă «betrânul», «moşul», cdcul ce! vcchiu». în unele părţi ale Seif i ei şi ale Dacieî Saturn maï era numii Papae-os ¹), cuvent al căruî înţeles originar era tot «moş.»

Tóté aceste predicate ale luï Saturn, teologia antică le interpretă în sensu de deu al maturităţii si al perfecţiunii.

După doctrinele teologiei pelasgc, Saturn représenta în epoca preistoricîj nu numaî personificarea putercï divine a Ceriului, dar era adorat tot-o-data şi ca o divinitate chtonică, ca domnul lumii sutcrane.

în acesta calitate Saturn avea la Romani titlul de onóre Deus Manus ⁸),

') IHodori Slculi V. 66.5. — Ciceroni» De nat. Deor III. 17 —Tliioinpompi Fragm. 293. — Cf. E p h o r i Fragm. 38.

^!) PliuJurl Olymp. II v. 84: ira-cîjp Kjiovoţ. — .Acáeliyll Eurncnides, v. 641: mT.' itpeapÚTYjy Kpávűv. — Macrobii Saturn. I. c. 7.

^s) Cornelia, mama Orachilor, scrie fiului seu: Ubi mortua oro, parentabis mihi et invocabis Deum parentem (Corn. N epos, c. 12).

⁴) In o colindă saturnică românescă, «bëtrânul» seu «moş» Crăciun apare cu nuraele de «Tatăl»:

Tot se ispitiaă Şi se întrebau Carelc-ï mal m a r e :

Tatăl către fiu:

Eu am fost mai marc

în vremî de demult..

Tată] i grăia, 13 a u l, Colindi, p. 3°.

⁵) Cf. nota 2. —Lucian Saturn. V: ttot.toţ xal tt^îs^uit,; ft;oc.

^e) Ovidll Fast. v. 627: Falciferus s e n e x. — Virgilii Aen. VII. 204.

'; «Sciţiî> scrie H erődöt (IV. 59) «numesc T a pa c o s, după cum cred eu, pe

si Manes ')> ér sub numele de Mania se înţelegea divinitatea femenină a lutniï celeï-alalte *).

Mânes, în fine, erau spiritele celor decedaţi, ale căror locuinţe erau sub păment în imperiul luî Saturn ³).

La început epitetul de Manus, ce se da divinităţii pelasge a lui Saturn, nu avea alt înţeles de cât de «mare», drept atribut al demnităţii şi al puterei sale particulare, ca acu suveran.

La Hesiod, Kronos séü Saturn, este numit |j.ayac ⁴). în inscripţiunile latine magnus. «Me-fat» si «magnus» erau singurele title maiestatice ale vechime! preistorice.

Pe când Saturn, ca divinitate a lumeï inferiore, purta la Romanî numele de «Manus», la Greci el ne apare în acesta calitate cu epitetul Taptapoţ ⁶).

Terminul de Taptapoç ni se presintă în literatura grecescă ca o numire exotică, barbară, întocma precum şi reşedinţa luï Saturn, Kpóvou TUpotc, se afla în afară de orisontul lumii grecesc! ⁶).

După înţelesul său primitiv, cuvêntul TapTapcc era identic cu latinul archaic «tata» ⁷), gr. Ttarrjp. Labiala tt în dialectul eolic se schimba adesese-orï cu t. Tartaros era ast-fel numaî o simplă formă dialectală nordică a cuvêntuluï TraiTjp, pater séü tata, titlu de onóre si de respect, ce se da în vechime părintelui crcatoriu al deilor si al ómenilor ⁸).

') Appulcius, De deo Socr.: titrum (incerlum est) Lar sit an Lara, Mânem deum nuncupant. — La Pelasgii din Asia mică, (Lydieni) se păstrase de asemenea memoria despre un rege străvechiu al lor, numit M a n e s, fio al lui Joe (înţelege pe Urán) si al Gaeei (Dionysii Halicarn. I. 27). Acest Mane însă era unul şi acelaşi cu Saturn, care domnise nu numai în Europa, dar şi peste o parte a Asiei de apus, cum şi tn ţinu­turile de nord ale Africeî.

^J) Macrobii Saturn I. 7: pueri mactarentur Maniac dea e, matri Larum. —Yarvo, L. L. IX. 61.

') Cicero, De Legibus II. 9. O disposiţiune din cele XII Tabule: Deorum m a-nium jura, sancto sunlo. Hos leto datos, d i vos habento. — C. I. L. X. nr. 2565: dii inferi Mă n e s.

⁴) Heslodi Theog. 459: }ié-faç Kpivoţ. — C. I. L. VIII. nr. 4468: deus magnus Saturnus.

') PIndari Olymp. II. 77.

'} Hornért Ilias, VIII. v. 479.

') în limba latină poporală (Varr o in Non. 81. 5. — Inscript. Orell. nr. 2513). Pe teri­toriul Eladeî esista de asemenea cuvêntul iată, însă de sigur pelasg.

⁸) Intercalarea luî r la mijloc se datoresce tendinţei de asimilare a silabei de ântâiu cu cea din urmă, spre a da acestui titlu de onóre un caracter mai energic şi tot-o-(lală

De asemenea la Galï, Saturn ca divinitate telurică era venerat sub nu­mirea de Teutates *), acelaşi cuvent cu latinul tata, grecescul tata, tarta şi litvánul tetis, tetatis.

La Homer si la He si o à numirile de Taptapoc ²) şi Kpovoc ^s), sunt iden­tice. Kr la Valeriu F l ac c, supremul domn al lumii coleï alalte ne apare sub numele de Pater Tartarus⁴), cu tóté că-ambele aceste cuvinte diu punct de vedere istoric si filologic aveau la început una şi aceeaşi origine, una şi aceeaşi scmnifîcaţiune.

în fine, după cum ne spune Suetoniu, în o parte óre-care a Romei Apollo era adorat sub numele de Tortor ^B), o formă evident alterată din ar-chaicul Tartar-us.

Am esaminat aici pe basa vechilor doctrine religiose, originea şi înţe­lesul primitiv al cuvântului Tartar-os, fiind-câ acesta numire face parte din domeniul preistoric al Dacici.

Diferite vôrfurï de munţi din ţerile române, înccpênd de la Şiret până în Biharja, si clin Biharia până în ţinuturile Moravici, mal portă şi astădî numirile de Tatăl, Tătar, Tatra °). Originea acestor numiri orografice nu

maî misterios. în limba Oscilor deul M a m e r s, séü Martc, încă era numit M arm a şl Marmar, M am or si Marmor (C. I. L. I. p. 9—10). ') Lncniil Phars. I. 444. — Cf. D i o n y s i i H a l i c. J. c. 38. ⁸) HomorI Hymn, in Apoll. v. 335:

Titîjveţ ts fl-Eoi, to\ urci ^3-avi va'.s-aovteç Taptapov a|J.'fl jiffiv ..... ^a) Hesiotll Theog. v. 851 :

Jitfjvtc ^'ó^oT'/ptápioi, Kpóvov à|Lt'.ç èovtsî.

Mai este de notat, ci Typhon, a! cSruï părinte a fost Saturn, apare la Hesiod (Theog. v. 822} ca fiü al lui T a r t a r o s. «) Valcrlt Flacci Argonaut. IV. 258-260:

Et pater orantcs caesorutn Tartarus umbras Nube cava tandem ad meritae spcctacula pugnae Emittit.

⁵J Svctonil Oct. Augustus, c. 70: Tortorcm: quo cognomine is deus (Apollo) quaclam in parte Urbis colcbatur. — Acest Apollo Tortor se parc a fi identic cu 'AitiUuv it«pş,_oî al Atenicnilor.

' ^Ast-^f°l de numirï ni se prcsintă urtnâtorcle pe culmile principale ale Carpaţilor : Uru] marc şi Tătarul m ic la isvorcle rîuluî Buzeű, ér rîuleţul, ce isvorisce acest masiv si curge în Transilvania pe la Săcele se numesce în limba unguréscíí ^rang (cuvent, care presupune o formă archaică de TălranT); Tătarul, munte

^-^ ^{dc Por}cescî în distr. FflgSrasuluÎ; T ,1 1 ă r c u munte spre S. de Paring şi un alt ^munte înalt spre NO de I'aring; Tatăl, vcrful muntelui Olanul din jud. Mehe'dinţî

este nicï familiară, nici etnică. Nu avem de a face aicï cu numele personale ale unor vechî proprietari de munţi. Ele sunt numai remăşiţele obscure ale unui cult primitiv, când vêrfurile cele înalte ale Carpaţilor au fost consecrate supreme! divinităţi a universului, numite «Tatăl».

în întregii Italia, după cum ne spune Dionisiu din Halicarnas, înălţimile munţttor şi ale promontorielor aü fost dedicate lui Saturn ').

Tot asemenea şi în ţinuturile Germaniei diferite vêrfurî de munţî mai portă si astădi numirile de Altvater şi Grossvater ²).

La început terminul de Tartar-os ni se presintă ast-fel în părţile de nord ale teritoriului pclasg, cu deosebire în Dacia, ca un titlu cosmogenic a supremei divinităţÎ.

Mai tardivi însă, după ce Saturn a fost alungat din domnia şi Joc recunoscut de domn absolut al lumii greccscî şi de cap al religiunii, autoritatea cuvéntuluï, Tnrtaros a decădut. Teologia grecescă aplică acesta numire archaică a Pelas-o-jlor nordici esclusiv numai la divinitatea lumii inferióre, pentru munţi ³)

(Convenţiunea de delimitare, p. 256); Tătoia, munte în Bănat lângă frontieră, spre N. de Dobrivir; Cracu Tătar în Bănat spre apus de Cracu Tutîla; Tărtăroiu séü T ă r t ă r ó i a în comitatul Bihorului (Tartaroca, ein auffallend zugespitzter grotcsker Berg. S c li m i d l, Das Bihargeb. p. 18) ; T a t a r u k a, T a t u l s k i g r o u şi Ta t ui ska, munţî în distr. Maramureşului spre SO. de corn. Brustura; Tartar k a şi altul Tatárka în Bucovina spre N. de Chirli-Baba, ér un alt vcrf spre S. de acesta comună se numcsr.e Omul; Tat;ir-havas spre NO. pe Gycrgyó-Ditró în Transilvania; T o t r u s (ung. Tatros), rîu ce curge din Transilvania în Moldova pe la pasul Ghimeş. De sigur, că o-dută şi muntele de unde isvorescc acest rîu a purtat aceeaşi numire. Intru adever în partea de sud a pasului Ghimeş se află verful numit ung. A p a-havas, adecă muntele Tatălui; Pliniu (III. 20. 7) şi Tacit (Hist. III. 9) amintesc un Tartarus fluvius, care curgea din Alpî şi se versa în Pad. în comit. Zips din Ungaria vériül cel mai înalt al Carpaţilor portă numele de Tatra. Acelaşi munte se numia în evul de mijloc Tatur (Anonymus Belae régis nótárius, c. XVIII). Alte doué vîrfurî înalte din comit. Turocz şi Lyplau portă numirile de Fatra (de Ia germ. Vatcr).

') Diouysii Halicar. J. 34. — Un Kpáviov Spot era la Olympia din Pelopones (Paus. VI. 20. 1.-Ptol. III. 14. 15. -Pinclari Olymp. VIII. 17).

³) (Jriiuiu, Deutsche Mythologie, I. 153. — în Silesia cel mai înalt munte din catena Sudcţilor încă se numesce Altvater (W a n e k, Mahren und Schlcsien. 1S95 p. 6. 61). Intr'o vechime maî depărtată terminul de t a t e r, se vede, că a fost aplicat şi la unii munţî consecraţî ai Germaniei, în mitologia germană tatermann însemneză idol, spirit demonic, ér un glosator vechiü ne esplică acest cuvent prin alpinus (Grimm, D. M. I. 470).

³) Ta r taro s, cu sensul de înălţime, ori munte, ni se presintă şi la autorii vechi. Plato numesce Tarlaros locul de lângă nori (Suidas, v. Túptapoí). La II o m e r (II. XIV. 279) şi la H es iod (Théo?. 851) Titanii sunt numiţi TnoTapirap'.ot. cuvûnt.

si suterane ^l) unde, după legende, Joe închisese pe Saturn şi pe Titani: susfinătoriî s el ^s).