Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

fct

Herodot.

Poetul Pindar amintesce în doue ode ale sale de acest admirabil mo­nument din ţcra Hyperboreilor, stabiliţi încă din timpul migraţiuniî neolitice la nordul Dunărei de jos şi al Măreî negre.

în una din aceste ode textul relativ la acesta lungă serie de columne itinerare sună ast-fel:

«Atât dincolo de isvórele Nilului, cât şi îţi tóra Hyperboreilor, esistă o mulţime nenumărată de stâlpi itinerari, din petră tăiată, înalţÎ de câte .100 de picióre şi aşedaţî în şir, drept monumente ale unor fapte glorióse» ²).

') Ovidii Fast. 111.714. seqq.

Bacche, fave vati, dum tua fosta cano . . . Sithonas, et Scythicos longum enumerare triumphos.

Ridicarea columnelor séü stâlpilor triumfali a fost în us la Români pana în secuiul al XIV-Iea. Cronicariul polon Strykowski scrie urmâtorele: Regele ungar Carol (Robert) ridicând un rêsboiu năprasnic asupra Domnului muntenesc Basaraha, fu bătut cu desevirşire prin stratagemă de către Munteni şi Moldoveni, ast-fcl în cât cu puţini aï sèï abia-abia putu scăpa cu fuga în Ungaria. Pe locul bătăliei Domnii muntenesc! zidiră o biserică şi ridicară trei stâlpi de petră, precum v C d u i euînsu-mïînl574, întorcându-më din Turci a, din colodé terguşorul Gherghiţa, doue d île de d rum de la oraşul transilvan Sibiu, în munţi. (La II a ş d e u, Archiva istorică, tom. II. p. 7). ²) Pimlari Isthmia, V. 20 :

jjLUpiui 8'tpY(uv y a), u v

xal ~£pav NsíXoío îta'fuv v.cti № 'l'nîp^pEou^.

Aici cuvontul y.élsufl-oí (sing. xO,su8-oţ), nu este sinonim cu ó3oí, ci are înţelesul de stâlpi itinerar î. Din punct de vedere al origine! şi al formei, xiXsofl-ot este identic cu romanescul «călăuz» seu «călăuză» (lut. dux itineris), cuvent, care în limba ro­mană se aplică atât la persónc cât şi la lucruri, în particular, pentru stâlpii, ce i n-d i c â d r u m u r i l c. In acest text Pindar ne maî spune, că stâlpii itinerari din ţera Hy­perboreilor erau înalţi de cate 100 picióre. Luând de basă pentru acesta mesura piciorul vechiu grecesc sdu olimpic de 0,3082 m. noi vom ave înălţimea acestor columne cu 30,82 metri In Francia, menbirul de la Locmariaker din Morbihan, este lung de 21 metrii. Ca o parte lespcdile-petroic, ce formau şirul megalitic de lângă rîul Bac, aveau dimen­siuni colosale, résulta din comunicările călftoriului rusesc Sviniin, care visitase Besa-

Aceşti nenumerată mulţime de stàlpï itinerarï, aşednţî in şir prin ţera Hy-perboreilor, de cari ne vorbesce Pindar, ni se presintă ast-fel ca una şi a-ceeasî aliniare megalitică cu «series maximorum lapidum», de carï ne vor­besce Cantemir, si cu «lapides crebris intervallis dispositi», séü cu «Ter­mini Liberi Patris» de la Quint Curfiu.

în altă odă a sa, poetul Pindar mat glorifică încă o-dată acest estra-ordinar monument din ţera Hyperboreilor. Cuvintele sale sunt următorele:

«Nici dacă veî căletori pe mare, nicî pe uscat, nu veî afla calea cea demnă, de admiraţiune, care duce la locul principal de adunare al Hy­perboreilor» *).

Din aceste cuvinte ale lui Pindar résulta aşa dar, că în ţera Hyperbo­reilor de la nordul Dunării si al Măreî negre, esista încă în timpurile sale o cale monumentală, însă miraculosă prin mulţimea si prin mărimea cea colosală a stâlpilor sèï itinerarï asedaţl în şir.

Originea acestei căi, dice Pindar, se reducea la nisce fapte glorióse. Era ast-fel, o cale triumfală identică cu «Scythici triumphi» aï luï Liber Pater, de cari amintesce Ovid. Ambii poeţii Pindar şi Ovid, aveau în ve­dere aceleaşi evenimente de rësboiu, aceleaşi monumente legendare.

Acesta admirabilă cale simtă de la nordul Dunărei de jos si al Mări'Î negre, conducea, după cum ne spune Pindar, la locul comun de adu­nare al Hyperboreilor. Ea traversa, aşa dar, o mare parte din teritoriul cel vast al acestuî popor.

După cum seim, magnificul templu al luï Apollo Hyperboreul, se afla în insula numită Leu c e séü Albă de lângă gurile Dunărei.

Er în părţile de jos ale Prutului, si în apropiere de acesta metropolă re-ligiosă a Hyperboreilor, mal esista încă în epoca romană un oraş numit

rabia cam pe la a. 1822. După densul, aceste petre aveau o înălţime estraordinară, ele formau pe unele locuri un crescct de munţî (Has d eu, Diet. III. pag. 2796.) ') Pindari Pythia, X. 29:

...... . VCÍÜ3Í 3'oUT; ît^ÎOC '.IOV «V EOpO'.C

Pindar aplică aici un fapt real, seu calea cea triumfala a Hyperboreilor, în sens moral.

rm aceste versuri el voesce a dice : calea gloriei eterne şi a fericire! adevărate nu

va găsi cine-va, nicî căletorind pe mare, nicî pe uscat. Hyperboreiî ne apar în legen-

e e vechi ca poporul cel mal just, cel mai fericit, şi cu o putere de vieţă, ce trecea

Peste limitele betrâneţelor Pone eos montes (i. e. Ripaeos) . . . gens felix (si cre-

^us) quos Hyperboreos appellavere, annoso degit aevo (Plinii lib

^1V- 26. 11.).

Piroboridava '), incontestabil aceeaşi capitală, acelaşi centru politic, pe care Pindar î-1 numesce Hyperboreon agon.

Tot în părţile de resărit ale Dacieî, între fluviele Agalingus (acîî Cogâlnic) si Hypanis (Bug), ne apare stabilită, în epoca romană, o populaţiune întinsă numită «Dac(i) Peto poriani» *), numire evident alterată în loc de Daci piroboriani, adecă Hyperboreî.

Restim am:

«Calea cea miraculosă a Hy perbor eilor», de care ne vorbesce Pindar, si pe lângă care erau înşirate o mulţime ncnumorata de stâlpï iti-nerarî, ni se presintă atât pe basa situatiuneï geografice a Hyperboieilor, cât si după caracterul si destinaţiunea acestor monumente ca una şi aceeaşi construcţiune megalitică cu linia cea lungă de pctróie împlântate în păment, de care face amintire Cantemir şi Ouint Curţiu.

2. "EÇaurtKÎos, ^c/çcà èôoi. Căile sacre ale Sciţilor.

Herodot, în descrierea Scitici, face amintire de un ţinut (^căpoţ), de la nordul Mărci negre, pe care Sciţii în limba lor î-1 numiaű Exampaeos, cuvent, care în traducere grecescă însemna 'Ipa! oZd, adecă Căile sacre.

Ascste locuri, numite Exampce, craii, după Herodot, situate Ia o de­părtare de 4 dile navigaţiune pe rîul Hypanis (Bug) în sus, si formau fron­tiera dintre Sciţiî Agricoli ascdaţi mal la nord, şi între Alazonî cu locuinţele despre sud ³).

Acesta cale sfîntă, din nordul Mărci negre, se afla aşa dar aprópe pe a-ceeaşî paralelă cu Chişineul de astădî, avcnd direcţiunea de la apus spre resărit, on de la resărit spre apus.

Despre originea şi destinaţiunea acestor căî sfinte ale Sciţilor, Herodot nu ne mai spune nimic.

') Situaţiunca geografică a oraşului Piroboridava după l'tolcmeu (Uf. 10. 6. 8), e
următori» : Noviodunum (Isaccea) 54» 40' 46" 30'

Piraboridava 54° 47°

*) Tab. Peut. (Ed. Miller) Scgm. VIIÍ. 3. 4.

³) Iferodoti lib. IV. c. 52: "Eor. 5e -íj xs-íjvy] aiÎTY] sv oűfiosst '1^-^ fgc ts apotY,pcuV —xotfiojv t.'t,'. 'AXaJiúvíuv oűvojia Se rí] xp-r|vij, xa; íO-sv fee'. Ti)> ^íúpiu, ^xuS'tau (xsv 'Eíajj.-ttatoç, xatà Se t-ljv 'EXX-íjytuv ^Xüiasav ^cl[>ai óooí. — Ibid. IV. C. 81: "Kai: fiem^u

In anticitatea grecésca se numiaű «căî sfinte» drumurile de comunica-ţiune, ce erau stabilite între centrele principale şi între locurile religiose maï importante.

Pe lângă aceste drumuri sfinte se aflau înşirate în vechime diferite sanc­tuare şi temple ale divinităţilor, columne, statue, mormintele eroilor si ale persónelor de distincţiune, si alte monumente comemorative.

Pe aceste căi se făceau procesiunile solemne ale clerului si ale popo­rului, pe ele se cântau imnele funebre, peanele de rugăciune, de învingere, de laude si de mulţămire deilor. în fine, pe aceste drumuri de siguranţă pu­blică se transportau darurile particularilor, ale oraşelor si populaţiunilor la sanctuarele deilor.

O ast-fel de caic sfântă (0805 tepa), esista în anticitate între Atena şi oraşul Eleusis, loc celebru pentru misteriele Eleusine şi unde se credea, că era reşedinţa marilor divinităţi Ceres şi Proserpina ').

O altă cale sfîntă era stabilită între Elis, capitala provinciei cu acest nume, şi între Olympia, câmpul cel renumit pentru jocurile Olympice ale Greciei vechi ²).

Unele din aceste căi sfinte traversaţi provincii întregi.

Cu deosebire la sanctuarele cele celebre din Delphi, care a avut un

rol atât de imens în istoria religiosă şi politică a Greciei, conduceau treî

căi sfinte. Una din acestea începea în partea de nord, la valea Tempe,

trecea peste totă Tesalia, peste Doris şi Locris şi era destinată pentru

peregrinii din părţile nordului şi ale Tracici. Altă cale stîntă venia din

partea de sud-ost, din Atica. Ea era construită; după cum spun tradiţiu-

nile, de Tescu, şi servia pentru trimiterea darurilor la Delphi din partea

Atenienilor, a Peloponesilor şi Beoţienilor. în fine, o a treia cale stîntă

către Delphi începea de la portul Crissa al Mării cgee, avea o lungime

de 80 de stadii, şi era destinată pentru pioşiî călctorî, ce veniau pe marc ^s).

Aceeaşi instituţiune a căilor sfinte o aflăm şi la vechil Egipteni.

Strabo, vorbind de construcţiunea memorabilelor temple de la Teba,

cea cu o sută de porţi, din Egipet, ne face următoria descriere a căilor

sfinte de aci:

înaintea templelor, ne spune densul, se află un spaţiu in lăţime de un juger orï mal puţin, însă lung de 3—4 ori pe atâta, şi chiar mal mult. Acest

^l) Pausauiiie Descripţie Graeciae, I. 36. 37. 38.

") Ibid. V. c. 25. 7.

³) Pauly, Real-Encyclopădie, II Bd. (1842) p. 915.

184

spaţiu se numesce drumul sfînt (Spojioc Espdc), ér de-a-lungul acesteï căi sfinte, pe ambele sale laturii, se află înşirate statue de sfinxî, aşedate la o distanţă de câte 10 coţi una de alta, ast-fel, că un şir de aceste statue se flă în partea drcptă, ér altul în partea stângă a drumuluT, că numërul a-cestor sfinxî nu c limitat, ci depinde de la lungimea fie-căreî căî, ér la capotul acestor doue liniï de statue se afla vestibulul templului ').

Ac'elasî aspect monumental a trebuit se-1 aibă si Exampeelc seu căile cele sfinte ale Sciţilor.

însă ce fel de monumente religiose puteau ca se orneze aceste căi sfinte din pustietăţile cele întinse de la nordul Mării negre ?

Sciţii, după cum ne spune tot Herodot, nu ridicau divinităţilor sale nici statue, nici altare, nici temple ²).

Monumentele principale, ce decorau căile cele sfinte ale Sciţilor, nu pu­teau fi, aşa dar, de cât o serie lungă de tu muie enorme, precum şi stâlpii cel faimoşi al lui Liber Pater, consideraţi de sacri ³),

Mal esistă însă o importantă probă geografică, că acesta serie de lespedl enorme împlântate în păment, ce se întindea de la Prut către Crimeea şi Tanais, constituia unul din Exampeele seu din drumurile cele sfinte ale Scitici meridionale.

Apa Bacului, pe lângă care trecea, până în secuiul al XVlII-lea, acesta faimosă liniă de monumente monolite, se varsă în vechiul Tyras, séü în Nistru, în apropiere de satul românesc numit astădî Gura-BâculuI.

La o mică distanţă, spre nord de acest punct, noi aflăm situate astădl doue sate; unul pe malul drept şl altul pe malul stâng al Nistrului, purtând amcndouő una şi aceeaşi numire caracteristică de «Speia» ⁴).

Din punct de vedere istoric şi filologic, aceste doue numiri topografice de < Speia» ni se presintă întru tóté ca identice cu terminul scitic de E-xampae-os, ultima silabă formând aici numai un simplu sufis grecesc.

') Strabonis Geogr. lib. XVIII. p. 28.

^a) Herodoti lib. IV c. 59.

') Herodot (lib. IV. c. 81) face amintire numaî de un sigur obiect sacral, ce se ana depus în E x a m p c e. Acest monument antic era un crater de aramă cu dimen­siuni enorme, avcnd o capacitate cam de 600 amfore, ér grosimea laturilor sale era de 6 degete. Originea acestui vas sacru se reducea după. Herodot, la timpurile regelui scit A r i a n t a n, care voind se cunoscâ numcrul Sciţilor din imperiul seu, dase ordin ca së-ï aducă fie-care câte un vîrf de săgeta. Adunându-se ast-fel o mulţime enormă de ast-fel e virfurî de săgeţi, regele Ariantan a dispus a se face din ele un vas de aramă, care ^fu consecrat ca monument în E x a m p e u.

⁴) Charta Bcsarabieï publicată de Secţiunea topografică militară ruséscâ în a.

iöO

Aceste numiri de «Speia.> ne mat probezătot o-dată, că vechiul Exampaeos al luï Herodot, care forma frontiera dintre Sciţii Agricoli şi Alazonî se întindea spre apus până dincóce de Nistru, in valea Bacului ^J).

Restabilim, aşa dar, următoriul fapt positiv pentru istoria timpurilor ar-chaice ale Daciei.

Şirul cel lung de lespedî enorme împlântate în păment, ce se întindea din Besarabia către Crimea şi Don, represinta într'o vechime depărtată tot atâtea monolite sacre seu stâlpï itinerarï, numifï în literatura istorică ro mană «Termini Liberi Patris», înşiraţi pe lângă drumul cel mare, lip­sit de sate şi oraşe, ce trecea prin pustietăţile Sciţieî vechi şi care legă Asia de Europa. Acesta cale sfântă, care începea în Dacia orientală, présenta un aspect grandios, ea ne apare Ia Pindar ca una din minunile lume! preistorice (T-epŞopawv fra'ju.a'c^ 68oc).

Originea eî se reducea la fapte memorabile de rësboiu. Era o cale triumfală, identică cu «Scythici triumphi» al lm Bach séű Liber Pater.

Numirea acesteî căi în limba triburilor scite era Exampae-os, după He-rodot, cuvent de origine pelasg, a cărui formă naţională se vede a fi fost «sâm-biae», adecă sanctae viae ²).

') Numele rîuluî Bac nu este de la germanul Bach. Originea acestei numiri se reduce la legenda cea vechia despre drumurile luî fi a c h séű ale lui Liber Pater prin Tracii şi Sciţia. In cântecele eroice poporale ale Românilor se mat face încă şi astăclî amintire despre «Bacul vitézül», «Bacul haiducul" care instituise un serviciu de străji pe lângă drumul cel lung dintre Odriu (Adrianopol) şi Diu (Vidin).

(înălţatul împèrat) Că el, măre, mi-a aliat, De numele Bacului, Bacului haiducului.

Bacului vitezului,

Ce a pus s t r c j ă drumului

Din délül Odriuluî

Până 'n prejma Uiuhiî . . .

Teoclorescu, Poesii pop. p. 6o5*

' Liber Pater seu Osiris avea în tradiţiunile şi legendele antice diferite supra-numirî, dintre cari una dia cele mai cunoscute era Jîax^oţ. In limba vechia slavonă, kmkts in-semneză taur (rom. bică, taur tênër). In papirele egiptene Osiris portă de asemenea epi­tetul de «taur» (P i err e t, Le livre des morts, eh. I. 1.). După doctrinele preoţilor egipteni Osiris şi A p i s, taurul cel sacru, formau numaî una şi aceeaşi idea. Apis era numai imaginea cea via a luî Osiris, ori cu alte cuvinte Osiris era (J ^{c u} ' " t ^{a u r} C"^c" cundatoriű). Atât de o cam dată în ce privescc istoria şi sensul primitiv al numelui Bacchus. Mai aclăugem aici următoria părere germană: «.Es ist unsicher o b der Name griechischer II c r k u n f t ist» (W is sow a, Pauly's Real-Encyclopădic, III. v. Dakchos).

³) In limba română «sânt> capelă forma de «s â m» în cuvintele compuse, când prima silabă a părţii a doua se începe cu o îabială, precum în Sâm-Petru, S à m-Medru, S â m - Micori.

1 BO

XII. SIMULACRELE MEGALITICE A.LE I) ITIN1TAŢI LOB PRIMITIVE TELASG E.

Un alt gen de monumente megalitice ale Dacieï, şi carï ne deschid o vastă perspectivă asupra vieţeî morale preistorice de la nordul Dunăreî de jos sunt simulacrele archaice ale divinităţilor primitive, săpate de regulă în stâncă via pe vîrfurile munţilor, ori pe culmile şi pe cóstele délurilor.

Unele din aceste sculpturi preistorice sunt atât de rudimentare, atât de bă­tute de aer, de lumină şi de ploi, în câte le ne apar astăclî m aï mult ca nisce simple columne brute, ér altele vëdute mai ales din depărtare ne presin^ă, mai mult, orï maï puţin, o asemenare cu figura omului.

Principele Cantemir în «Descrierea Moldovei», compusă pe la a. 1716, ne-a lăsat următorele notiţe archeologice despre una din cele mai impor­tante şi mai colosale statue megalitice ale Dacieï.

«Cel maï înalt munte al Moldovei», scrie densul, «este Céhlëul şi dacă acest munte ar fi fost cunoscut poeţilor vechî, el ar fi fost tot atât de ce­lebru ca şi Olimpul, Pindul séü Pelia. Din vîrful seu, care se ridică la o înălţime enormă în forma unuî turn, curge un riusor cu apa forte lim­pede ... în mijlocul acestui vîrf se vede o statuă forte vechia, înaltă de 5 stânjeni, reprcsentând o femeia bătrână, încunjurată, dacă nu me înşel, de 20 oî, ér din partea naturală a acestcî figure femeiescï curge un isvor nesecat de apă. întru adevër, este greü de a decide, dacă în acest monument şi-a arătat cum-va natura jocurile sale, ort dacă este format ast-fel de mâna cea abilă a vre-unuï maestru. Statua acesta nu este înfiptă în nici o basă, ci ea formeză una şi aceeaşi masă concretă cu restul stânceî, insă de la pântece si de la spate în sus ea este liberă .... Probabil, că acesta statuă a servit o-dată ca idol pentru cultul păgâncsc. . . De altă parte, cât de înalt este muntele acesta, se póté conchide din împrejurarea, că în timpul când ceriul este senin si sórele se înclină spre apus, acest munte se póté vedea întreg si aşa de curat de la oraşul Acherman (Ty-ras, Cetatea-albă), departe de 60 de ore, ca şi când el ar fi în apropiere. Er pe délurile din jur, se vëd urine de caï, de cânï si de pasërï, imprimate ^{111 stan}cî, în numCr aşa de marc, ca şi când ar fi trecut pe acolo o óste imensă de călăreţî» i).

') Cantemirii Dcscriptio Moldáviáé (Edit. 1872) p. 24—25: Montium (Moldáviáé) al-

Tot despre acest munte sfînt al vechime! preistorice, scria pe la anul 1859 distinsul literat al Moldovei G. Asaky:

«Corăbierul de pe Marea negră», dice densul, «vede piscul cel înalt al acestui munte de la Capul Mangaliei si până la Cetatea-Al bă. Lo-

tissimus est C z a h l o w, si antiqüorum fabulis notus fuisset, non minus celeber futurus, quam Olympus, P i n d u s aut Pelias . . . Ex cjus cacumine, quod turn's in formam akissime erigitur, rivulus aquae limpidissimac dclabitur. , . In medio ipsius statua conspicitur antiquissima qui n que ulnis alta, ve-tulam ovibusnifallorXXcinctam referens, e cujus naturali parte, perrenis aquae fons profluit. Difficile certe judicatu, monstravitne lioc in monumento natura suos lusus, an solers artificis manus iţa cfformavciit. Nulii enim basi itnposita est ea sta­tua, şed cum reliqua rupe concreta cohaerct, a ventre tamen et dorso libera .. . Probabile est, inservisse cam idolorum gentilium cultui . , . Ceterum ipsius montis al-titudo indc colligi potest, quod sereno coelo . . . Akkermanni, quae urbs LX bő­rárum spatio ab eo distat, totus et tam distincte, ac si in propinquo esset positus, queat conspici ... [n circumjacientibus collibus subinde conspiciuntur equorum, canum alarumque rupibus impressa vestigia, haud aliter ac si ingens equestris exercitus ibi aliquando transiisset.

Legendele poporale române spun, că acest simulacru représenta pe Baba Dochia (Mama cea mare cu epitetul geografic de Aaxia) care urcându-se în diua de l Marte cu oile la munte, a fost apucată de un ger forte marc pe vîrfu! Cehlcului, unde a în-ghieţat cu oi cu tot, ér din ghieţă s'a prefăcut în petră. (înv. A. Niţescu, din comuna Coptura, jud. Prahova. — Asaky, Nouvelles historiques I. pag. 48—50). — Cu privire ia acesta statuă mai aflăm încă următorcle notiţe la Asaky: La célébrité dont jouissait ce lieu, y fit bâtir un couvent qui exista jusqu'à l'an 1704; mais le jour de Pâques . . . une avalanche, descendue du haut du Pion (s. Céhlèu), et entraî­nant avec elle des masses de rochers ensevelit le couvent avec tous ses moines, et donna une nouvelle forme à cet endroit ... A cette époque le simulacre de Doquie, malgré sa solidité souffrit également une altération sensible: la partie supérieure qui représentait la tête et le buste, s'est écroulée et on la voit gisante à quelque distance; cette masse, composée de petites agglomérations pouvait figurer le visage et les che­veux. Le tronc et les jambes sont d'un rocher massif de basalte, de graviers accumulés entre les jambes y laissent à peine un passage à l'homme, le ruisseau A l b o y prend naissance, ainsi que le dit aussi C a n t e m i r. D'autres pierres agglomérées, représen­tant des brebis, entourent ça et là le simulacre, et a côté se trouve un autre rocher assez grand, qu'on appelle l'Aigle. — După cum scrie Frundcscu (Diet lop. pag. 356), partea despre resărit a Pionului séü CiahlculuT, şi care este cea maî înaltă, se nu-mesce P a n a g h i a séü F c c i ó r a, ér partea despre apus Turnul Butului (seu Turnurile Budeî seu Bughei. înv. G. Căderea, corn. Buhalniţa). Cuvêntul itava-•fia în limba grecescă are înţelesul de «s f â n t ă», şi acesta numire ne' reveleză, că simu­lacrul de pe vîrful Ciahleuluï a avut o-dată un cult public. Intocma ca şi Panaghia, este de origine grecescă şi numirea de Pion, sinonimă cu xuuv, columnă, stâlp.

188

cuitoriul de pe ţermurele Nistrului vede sórele apunênd, după masele acestut munte, cr păstoriul nomad, după ce si-a iernat turmele sale pe câmpii Bugcaculuî, se întorce către casă, avênd în vedere vîrful Pionului séü Céhleuluï, întogma precum o corabia se orienteza după lumina farului, ca se intre în port» ^l).

O Asaky, Nouvelles historiques, I. lassy, 1859 p. 36. — Alte simulacre argoli-tice despre cari avem informaţiuni sunt următorele: La obfirşia séü isvórcle rí u lui D ó m n e î, în locul numit Valca-rea din judeţul Muscelului, se mal vëd şi astădji niscc f i e u r i d e petru în formă de femei, ér legenda spune, că 9 babe au plecat în luna lui Marte cu caprele la munte, însă. din causa frigului s'aă prefăcut acolo în chi­puri de petri (înv. P. Diaconcscu. corn. Bcrivoiescii-ungureni). — In pajiştea de la i s-vorul Argeşului se afli o stâncă cu o figura de femeia purtând numele de «C ă-p r ă r é s a», care a fost î m p e t r i t 5. din causa asprimei vèutuluï (Marţian, Analele statistice, 1868, p. 120). — La o b t r ş ia Gilortuluî din jud. Gorjiü se afla o altă stâncă, ce represintă pe o «Babă» împetrită din causa geruluï (Traditiunï din Ol­tenia. D.) — Din jos de Mănăstirea Tismaneî pe costa orientală a văleî se alia o figură archaică sculptată în stâncă pe marginea uneî prăpăstii. Ea portă la po­por numele de «Mamă» (Traditiunï din jud. Gorjiu, D.). — Pe teritoriul comunelor Balta şi Gornoviţa din jud. Mehedinţi, au esistat până în timpurile din urma fi-gurî săpate în stânci, ce représentai! pe Baba D o eh i a şi pe fiul sëù D ra­gom i r. Comuna Gornoviţa c situată pe «D ciul Babelor* (Cf. S p i n e a n u, Diet, jud. Mehedinţi p. 10 şi 138). — In apropiere de Va m a Buzeuluî în valea numită Urlătore, se află chipul de petră al unei femei numite Baba D o c h i a, şi de a-colo isvoresce o apă forte limpede (înv. D. Bas ii e se u, comuna Drajna-de-sus, jud. Prahova). — La comuna Caragelcle, jud. Buzëû, o petră cu forma de om, şi care a fost asvcrlită din munte de o fută de uricş (înv. loneseu, corn. Fundenî). Pe muntele Serba din jud. S u c é v a, la locul numit Petrele roşii; se află stânci şi petre, ce aü asemenare cu tipurile de om şi de animale (înv. V. C h i r i ţ e s c u, corn. Négra Sarului). — In Bucovina, lângă apa Humorului, o stâncă portă numele de «D o eh i a, Fcciora muntelui», care a fost împetrită (S ăi ne an u, Studii folklorice, pag. 12). Pe munţii de lângă Pétra-Craiului de lângă Zerncscî în Transilvania, o stâncă cu chipul de femeia (K ö v â r y, Száz tört. rege. p. 84—85 — Kandra. Magyar Mythologia, p. 257). — Pe teritoriul comunei Vaida-Recea din ţera Făgăraşului, o stâncă, ce semëna cu chipul unei babe (înv, E. Cri şan, corn. Ş'mca-vechiă). Probabil este aceeaşi ligură, despre care relateză Köváry, — Pe muntele de lângă comuna Cetea m Transilvania, se ridică doue piscuri înalte, cari din depărtare scmenă a fi doi că­lugări, şi din cari unul se parc a ţine in mână un vas cu apă (înv. I. Bota, corn. Letca). — Despre un alt simulacru de acelaşi gen scrie M ii 11 e r, în Siebcnbiirgische Sagen, p. 168: In den wildcn Gebirgen unserer südlichen Greiue befindet sich . . . das walachische Dorf Kápolna am Mühlbach (satul Copâlna lângă rîul Sebeş). Die Felsen thürmen sich dort am Ufer des Baches . . . ein unförmlicher Fels (ragt) aus dem schaumenden Gewăsser, wclcher seltsam genug eincm Götzenbild

Acesta statuă primitivă de pe vîrful cel maî înalt al muntelui Céhlèu nu este singurul monument de sculptură megalitică din ţerile Dacieî.

întregă catena Carpaţilor începem! din plaiurile Moldovei si până în păr­ţile de nord-vest ale UngarieT, ne presintă o mulţime ncnumerată de co­lumne brute, ce se înalţă imposante pe vîrfurile maselor de stâncT, şi carî

155.—Vîrful cel mai înalt seu cupola muntelui C éh l eu. Vederea de pe

terasa de răsărit '). In partea despre nord «Turnurile». Pupă Jahrbuch

d. siebenb. Karpathenvercines. XVÍ Jahrg. p. 10.

ne înfâţişeză din depărtare formele şi atitudinea unor figure omenescï, des­pre cari poporul în legendele sale ne spune, că représenta chipurile împe-trite ale unor personalităţi mitice.

Pc drumul de la Trebicî către MezericT, scrie literatul Morav Schuller, se vede un bolovan de stâncă cu o formă particulară, ce pare a senina cu o femeia acoperită cu o cârpă pe cap. Locuitorii de acolo numesc acesta figură de petră «Mama betrână» séü «Bunica de la Trebicî» (die Altmutter von Trebics), ér legenda ne spune, că acesta statuă megalitică

mitangeschlossencn Armcnund gcbückten Nacken ăhhlich sieht.— In comitatul U i ho r din Ungaria csislă legenda despre «Baba Do c h ia», care s'a impctrit pe muntele «Găina» din causa unuï ger cu viscol (înv. V. Sala din Vaşcău).— In 13 an a t, pe muntele de lângă A l m a ş, se află doïslalpî de petră, carî după legenda poporală représenta pe o babă şi pe fiul seu î m p e t r i ţ î de ger (S eh o 11, Wa-lach Marcher, nr. 6. p. 112 —Î15 şi 330).

') Acest puternic masiv, care prin înălţimea sa dominoză toţî munţii dimprejur, pre-siniă o figură destui de curiosă. El singur apare ca un idol colosal. A se vedé figurile ceramice de la Troia (S c h ! i e m a n n, Ilios, p. 385-394) şi idolul de la Turdiiş (Hunyadm. Évk. I. Tab. IV. 1).

représenta pe o mătuşă botrână, forte înţeleptă, cu numele de «Alruna»¹), care locuia în apropiere de acesta stâncă. Ea cunoscea puterea vindecă-toriă a plantelor si însănătoşia cu bună-voinţă pe toţi bolnavii, cari se a-dresau densei. Maî târdiu însă, ea a devenit o femeia rea şi din causa lă-comieî sale pentru bani, a fost împetrită pe vîrful aceleî stâncî *).

Caracterul general al tuturor acestor monumente de sculptură megalitică este că tipurile sunt tăiate în stil gigantic si în forme neregulate, că aceste simulacre au maî ales numaî din depărtare aparenţa unor figuri umane, că peste tot, aceste imagini primitive ni se presintă numai pe vîrfurile mun­ţilor ale delurilor, pe cóstele văilor, pe la isvóre, pe la păsuri şi în apro­piere de drumuri, de unde se deschide o vastă perspectivă.

în cele rnaî vechî timpurî, pe cari le cunóscc istoria, nu esistaű nicî în Grecia, nici în Asia mica, statue, can se représente în o formă artistica chi­purile divinităţilor.

Pentru sentimentul cel piu, însă dur, din timpurile acele, era de ajuns o simplă figură informă de lemn, orî de petră, care se simboliseze divinitatea.

Autoiiî anticităţiî nc-aü transmis numerose şi prcţiose date despre a-cest gen de monumente primitive, cari în lumea cea archaică serviaii de obiecte ale cultului religios representând anumite divinităţi

Ast-fel o figură femciescă, sculptată în stâncă într'un mod primitiv, ajun­sese se fie legendară încă în timpurile ante-homcrice ³).

Acesta statuă enormă, tăiată în stâncă pe vîrful muntelui Sipyl din Asia mică, reprcsinta pe Niobe, fica lui Tantál, soţia regelui Amphion din Teba Beoţieî, nepóta luî Joe si a titanului Atlas, care susţinea cu capul seu polul ceriului.

Niobe, mândră, că densa era mama fericită a doî-spre-dece copii, şi pe lângă aceea o femeia irumosă, de origine divină, soţia unuî rege avut, si cu teritorii întinse, avuse vanitatea se se considere maï pré sus de cât La-tona, deiţa cea puternică si populară, despre care dicea densa cu dispreţ, că avuse numai doî copiî, pe Apollo şi Diana. Aspirând la onorî di­vine în locul Latoneî, Niobe invită pe poporul sëu se părăsescă altarele acestei deiţe si se nu-I mai adreseze rugăciuni. Latona indignată de acesta insolenţă a Niobeî, care i-a interdis în regatul sëu onorile si sacrificiele, si-î contesta divinitatea, ceru ajutoriul fiilor soi, al luî Apollo şi Dianeî. Aceştia,

^l) Divinitate pelasga Larunda, Mama Larilor, în legendele germane Alraun. *) Sclmllev, Sagen aus Măhren (Brünn, 1888) p. 164.— O alta stâncă cu figura de femeia numită. cFata împetrită.», se afla in pădurea de la Rakwitz în Moravia (Ibid. p. 167). ') Hoiuei-l Ilias. XXIV. C02 aeqq.

ca se rèsbune ofensa adusă mamei lor, uciseră cu săgeţile sale pe toţi copiii Niobeî, ér Niobe fu prefăcută în stâncă si dusă de venturi pe vîrful muntelui Sipyl din Lidia în Asia mică, unde acesta figură de petră versa lacrimi în continuu diua şi nóptea ').

Despre acest monument legendar al vcchiineï preistorice scrie Pausania:

«Eu am vëdut şi am esaminat acesta statuă a Niobeî, după ce ine am suit pe muntele Sipyl. Ea este o stâncă dură cu o margine prăpăstiosă. Când cine-va se află în apropiere de acesta stâncă, ea nu se vede a ave o formă de femeia, orî de fiinţă omencscd, ce plânge, însă dacă cine-va o privesce din depărtare, atunci i se pare, că vede o femeia întristată şi care plânge» ²).

Acesta statuă colosală a Niobeî de pe muntele Sipyl era aşa dar atât de vechia, în cât cultul ei dispăruse încă pe la începutul epoceî istorice, şi tot ce mai remăsese în timpurile lui Homer, era numai o simplă legendă, despre petrificarca uneî femei arogante şi impie.

Pot pe muntele Sipyl din Lidia şi anume pe stânca, ce se numia Co­ri in, se afla în epoca greco-romană o statuă primitivă a «Mamcï-marï», séíí a «Mameï dcilor», care, după cum ne spune Pausania, era «cea mai archaică clin tóté simulacrele acestei divinităţi» ³), aparţinând la a-ceeaşi epocă cu chipul cel vetust al Niobeî de pe un alt vêrf al muntelui Sipyl.

Pe muntele Liban din Siria, după cum scrie Macrobiu, se afla o sta­tuă antică acoperită pe cap, avônd o atitudine tristă şi susţi-nendu-şi faţa cu mâna învelită de haină; ér când cine-va o privia din faţă, ea se părea, că varsă lacrimi din ochi. La Asirienî şi la Fenicieni, dice Macrobiu, partea de asupra a pământului, pe care o locuim noi, este perso­nificată prin cleifa Venus, şi că acesta statuă de pe muntele Libanului era un simulacru al Vinereî Fcniciene şi tot-o-dată un simulacru al pămân­tului, simbolisând globul nostru terestru în timpul de ér n ă, când el este

i) Apollodori Iubi. If[. 5. 6. — Ovidi! Mctam. VI. 146 scqq.

!) Pansniiiae lib. I _c. 21. 3. Ibid. lib. VIII. c. 2. 7. ~ Se pare în vechime «versa la­crimi- şi statua primitivă de pe Céhleü:

De jalea puiului micü

Plâng petrele )a Ceahlău.