Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

i) Diodori Sîculi lib. III. 58.

") Alberlcus, De deorum imagine, c. 12. A se vede nota 3 du Ia pag. 248.

In o altă variantă (Bârseanu, Cincî-decî de colinde, p. 31) Ardeiul apare per­sonificat prin o «dalbă Braşovene ă», al cărei simbol sunt spicele de grâu. «Românca de ţară> are turme de oi fetate, ir «Nalta M o l d o v é n c ă.» vii cu struguri. La aceste treî Dacie surori din legende, ir nu la Daciele administrative (Malvensis, Apulensis şi Porolissensis) se refere inscripţiunea votivă din Alba Julia: DACIIS TRIBVS ET GESIO LEG X»i G. (C. I. L. III. nr. 995).

⁴) Ea dea (Mater deum magna) Migale appellatur (Fast. Praencst. C I. L. I. p. 316).

In acesta colindă agricolă română cspresiunea de brate-dalbe este o caracterisare

") Bădiţa Migdale Trei fetiţe are Pe una o chiemă Iléna Brăilen ă, Dar holdele ei în 2edar se coc . . . Pe a doua o chiémü Gréca Dunguréna, Dar oile cï

Etă mândra jupânesă Dochiana cea frumosă . . . Sufleca ea mâneci albe Şi-arata braţele dalbe Şi cernia, mări cernea,

în zidar fetară . . . Pe a treia o chiemă Nina Dochiana, Dar strugurile eî In zëdar se coc, Că vin păsărele De iau strugurele Şi se duc cu ele ! ...

Sbiera, Colinde, p,

Ninsorea se aşternea . . . Apoi mama plămădia Şi lăsa până dospia, Apoï colaci îrwertia . . ,

Aleceandri, Poesii pop., p. 390.

Nu esistă nict un contrast în aceste doue gcnurï de tradiţiunî poporale, cu privire la Baba Dochia cea împetrită şi la Dochiana cea frumosă.

în colindele romane se celebréxa tinereţea, frumseţea cstni-ordinnră şi castitatea Mamcï man, ér legendele se refer la a doua parte a vieteï sale, în particular la apoteosa sa ').

12. Deciana fi Caloian, Cybele si Attis. Sibylla Erythreă. seu Dacică.

Dochia séű Dochiana ne maî apare în tradiţiunilc poporului român si ca Mama cea întristată, care-şi caută în tóté părţile pe fiul seu iubit, numit «Caloian» (Scăloian, Călian), care se rătăcise prin o pădure şi ne maî putcndu-se íníórce, a perit acolo.

Anume mai esistă şi astădî la poporul român o importantă datină religiosă din cultul Mamei mari.

Când primăvara e secetă mare, fetele române fac o păpuşă mare de lut galben în formă de om, pe care o împodobesc cu panglici, cu cârpe colorate şi cu flori, ér pe cap i pun drept căciulă o cojă de ou roşu. Pe alte locuri î-1 îmbracă în straie ţerănescî, cu opincî şi cu căciulă ²). Acesta păpuşă, spun densele, représenta pe tênërul Caloian; ér Marţi, în sCptămâna a treia după Pascï, fetele aşedă acesta figură de lut într'un cosciug, o fată repre-sintă pe popa, alta pe dascălul, o bocesc, o plâng, unele chiar cu lacremî, invocându-o în bocetele lor cu cuvintele: «Caloiane, trup de Deciană» ³), adecă copil al D e ci anei, seu «S ca Io i c ne Scăloian, trupuşor de

distinctivă a Mamei mari. care cerne, plămădesce etc. Homer ín compüatiunea Iliadeï a aplicat acest epitet fără nici un sens !a Juna, numind'o ),sov,ii>/.svoţ,

') Dochia seu Dochiana din legendele şi din colindele poporale române nu are de a face absolut nimic cu aşa numita martiră creştină, E u d o c i a, care nu a avut m ţtrile aceste nicî cult, nici legende. Părinţii bisericel, spre a da un caracter creştin sărbătorii poporale păgâne din 1-a Marte, numită Dochia la Istru, şi póté chiar in unele părţi ale Asiei mici, aü consecrat acesta di unei martire presupuse din Liban, cu numele de Eu d o ci a. Este interesantă chiar şi istoria legendară a acestei Eu-°cie. Compuitoril Martyrologiuluî înfâţişeză pe împeratul Trai an, cuceritoriul Daciei, ca un persecutor al E u d o c i e I. — Martyrologium románam Gregorii XIII: K a--^{1 e} n d i s Marţii. Hcliopali (Fenicia Libanului) sanctae E u d o c i a e Martyris, quae in

lone Trajan i . . . . percussa gladio martyrii coronam accepit. -) Noua Revistă Română, 1900. II. p. 94.

comunicările din comunele Ciora-Doicescî (Brăila), şi Seimenii marî (Constanţa).

Di ci an» '). Apoï acest cortegiu de tenere vestale duce şi înmormenteză păpuşa (on papuseK;) într^:un loc aprope de apă, ér după înmormêntare i fac pomană. A treia di după acesta ceremonia, fetele se duc erăşT la monnentul hu Caloian, i-1 dcsgropă, i-1 bocesc de noii, i-1 pun într'un cosciug de papură, i aprind luminării şi-Î dau drumul pe Dunăre, ori pe altă apă ^a).

In unele locurî iau parte la procesiunea acesta numaî fetele. In alte părţi, băieţi şi fete împărţiţi în grupe, după numeral mahalalelor (triburilor) din sat.

ApoT, după ce se termină şi acesta ceremonia, se face o masă mare, o

- în

Cărăruia de pe dél Bătută de Caloian; Cărăruia de pe vale Bătută de fată mare.J Descuie portiţele Se curgă ploiţelf, Deschide uşiţele Se curgă grăunţele. Caloiene lene, Undc-î da cu sapa SC curgă ca apa . . .

(Din colecjiunea nostrS).

>) Noua Revistă Română, 1900. II. p. 95.— Marian, Serbătorile, III. p. 302, corn. Grind (Ialomiţa): «C al o i e n e, I a n, t r u p de Dician». ^!) Din aceste bocete reproducem aicî următorelc:

S c a l o i e n e lene, Trup de D e c i e n e, Te cată m ă-1 a Prin pădurea rară Cu inima amară; Te cată mă-ia Prin pădurea desă Cu inima friptă arsă.

C a ! o i e n e, Ic n c,

du-tc 'n cer si cere

st deschidă porţile,

se slobodă ploile,

se curgă ca gârlele

dilelc şi nopţile,

ca se cresoă g ran el e . . .

[Alte variante maî conţin şi aceste versuri: Şi ea te plânge Cu lacremî de sânge.

Te odor es cu, PcesiT pop., p. air.

lani, lani, Caliani ! Ia ceriului tortile Şi deschide porţile Şi porncsce ploile, Curgă ca şuvoiele Umple-se păraclc Printre tute văile, Umple-se fântânele Se resară g r â n e l e, Flori le, verde ţ i l e, Se croscă fén aţei c . . .

Marian, Descântece, p. 399.

In alte localităţi se fac doue păpuşi, una de sex bărbătesc, ce représenta pe «Tatăl soréiul» şi aha de sex femeiesc înfăţişând pe «Mama ploeî». Ambele sunt numite Scaloienï (comunele Gàrla-mare şi Dâlma, jud. Mehedinţi, şi corn. Bârzeiu, jud. Gorj). Er in comuna Selmeniî-mari din jud. Constanţa se fac trei păpuşi numite ScaloienT, Şi cari représenta pe un bărbat, o femeia şi un copil. — Păpuşa de sex femeiesc este numită în bocete: «Scaloiana lâna, trup de Dcciană» (corn. Parachioî,

nouă pomană, numită «pomana C a l o i a n u l u î» '). Tinerii tocmesc lăutari si după pomană se începe o horă mare, care ţine până sera '•').

După tradiţiunile poporale, acesta este diua, în care a murit micul copil Caloian. Ea se serbeză de regulă în Joia a treia după Pascî. în acea di, numită «Caloian» seu «S c al o i an» nime nu lucreză. Originea acestei credinţe si datine religiose de la Dunărea de jos se reduce la vechile tim­puri pelasge. Era o mare serbătore poporală de la începutul primăvereî pentru prosperarea vegetaţiunil si a culturel agricole.

Ea Romani acesta festivitate purta numele de Cai an u s ³). Ea începea la 28 Martie (INITIVM CAIANI) şi se termina în idele lui Maiü, când Vestalele în présenta preoţilor şi a magistraţilor aruncau de pe Pons Sublicius în Tibru 24 păpuşi séü simulacre de trestia ⁴), pe cari însă le nurniau Argaci, adecă figuri de lut.

Aceleaşi legende şi aceeaşi datină religiosă mal esistaű în anticitatea ro­mana şi la populaţiunile de origine pelasgă ale Asiei mici.

pc când în nordul Dunării de jos, Caloian este fiul resfăţat al «D e -ci anei» séü al Mamei mari, în legendele Frigiene, el ne apare ca un tenor păstoriu estra-ordinar de frumos, numit At t i s, de a cărui iubire se înflă­cărase Mama mare, numită la denşiî Cybele.

Acest Attis a fost, după legendele din Asia mică, fiul unul Frigian cu numele C a l a u s ⁶), ér pe mama sa o chiemase Nana °). Attis fiul lui Calaus, la Frigienî, este identic cu tînërul Caloian din legendele şi usurile religiose

') lene Scaloiene, Tinerel te-am îngropat, De pomană, ca ţi-am dat Apă multă şi vin mult,

j. Constanţa), orî «Caloiană lâna, cap de ţ u ţ u i a n ă=> (corn. Cartai, j. Constanţa). T u tul a t i, ne spune Varro (VII. 44) se nurniau în Roma aceia, cari în timpul sacri-ficielor se acoperiaù pe cap cu o căciulă ori scufă ţuguiată. T u t u l a t i . . . qui in sacris in capitibus haberc soient ut mctam; id tutulus appellatur).

Se dea Domnul ca un sfânt

Apă multă se ne ude

Se se facă póme multe . . .

Teudorescu, Pocsit pop., p. aia.

*) După datele primite la Cestionariul nostru istoric.

³) C. I. L. I. p. 390.

⁴) Festus p. 17. — Varro, L- L- VII. 48. — Ovlrtil Fast. III. 791 ; V. 625. — Festus
le numesce «s c i r p e a s effigies-. La Varro: Argaei fiunt e scirpeis. Cu «t r u p d e
trestia» este numită figura Caloianuluî într'un bocet din corn. Ciora-Doicescî. (Colec-
ţiunea nóstra).

^s) I'ausauiae lib. VII. 17. 9. "Ainjc te oct;; -r, v, oiSev oii-; ts t, v ù-.i^titov et aùwv AXXà 'EfjiYjaiavaxti |i*v t ia sXî-fsîa fpa-Jayn r.fKo:t\\i.iva iztiv tuC uîoî tî 'V

) Nana, fica regelui Sangarius din Frigia la Arnobiu adv. G. IX. 5. 4,

ale poporului român, ér numele mameï sale de Nana ne apare în colin­dele române sub forma de Nina Do eh ian a *).

După cum Attis este fiul Im Calaus în legendele neo-frigiene tot ast-fel si Mama mare séü Cybele ne apare în inscripţiunile grecescî cu epitetul de KoiXavr; •'), adecă Caloiana.

Tradiţiunea este aceeaşi. Deosebirea e numai, că pe când legenda ro­mână şi-a păstrat caracterul seu primitiv, religios-moral, în tradiţiunile Asiei mici, influenţate de spiritul erotic grecesc, tênërul Attis, fiul lui Calaus, ne apare ca favoritul Cybcleî seu al Mamei mari.

De asemenea a csistat şi în Asia mică, până în epoca română, usul de a ce­lebra înmormântarea lui Attis, fiul lui Calaus, când pămentul suferia de secetă. în acesta privinţă Diodor Şicul scrie :

•iîn Frigia întemplându-se o-dată se cadă o epidemia asupra omenilor, ér de altă parte suferind si pămentul de secetă, omenii consultară ora-culul asupra mijlócelor cum so depărteze de la denşiî aceste calamităţi, ér oraculul le respunse, că se în m o r m ént e zc corpul lui Attis şi se venereze pe Cybele ca divinitate. De ore-cc însă din causa vechimii, din corpul lui Attis nu mai mnăsese nimic, Frigieniî aii făcut imaginea tenorului, pe care apoi plângênd'o o înmormentară îndeplinind si onorile funebre potrivite cu sortea sa, şi acesta datină denşiî o practică cu constanţă până în dilele nóstre» ³).

Important document pentru originea cultului Cybcleî séü al Mameï mari în Asia mică.

După cum scrie Diodor, oraculul ordonase Frigienilor si înmormânteze corpul lui Attis şi se adoreze pe Mama mare, séü pe Cybele, ca se fie npCraţî de epidemii şi secetă. Orî cu alte cuvinte, cultul Cybeleï, a fost importat pe teritoriul Asiei mici din alte ţinuturi pclasge, în particular din regiunea Dunării de jos, legată cu Asia mică prin o mulţime de relaţiunî etnice, economice si religiose.

în fine mai esista în anticitatea greco-rornană, încă o altă tradiţiune, care punea patria Cybeleï la Hyperborcï, séü în nordul Istruluï de jos.

După acesta tradiţiune, a căreî origine se reduce tot la populaţiunile pelasge ale Asieï micï, Apollo, aprins de iubire către frumósn Cybele, vaga-bundase cu densa rle la Nysa până la Hypcrboreî ⁴).

') A se vedé pag. 258.

^!) C. I. G. 3886. D. 270 (G o e h l e r, p. 69).

³) IHodorï Sieiili, III. 59. 7.

') Ibid. Ill 59. 6.

Care era însă originea numelui de Cybele, a rëmas până astădî o enigma

istorică.

Strabo în Geografia sa ne spune, că Mama deilor a fost numită ast-fel după muntele Cybele din Frigia, pe care era adorată »).

însă cu totul alta este originea acestei numirî ^!).

încă din cele mai depărtate timpuri G a ea, séű Mama deilor, considerată ca o deită bine-făcătoriă, a fost venerata si ca divinitate profetică⁸).

La umbra pădurilor şi sub acoperementul stâncilor, preoţii si preotesele Mamei mari practicau în aceste timpuri estrem de religiose, arta divinaţiunil si sciinţele primitive medicale *).

în descântecele poporale române Mama deilor ne mai apare şi astădî sub numele de «-.Maica Domnului», ca protectora vieţii şi sănătăţii, care aduce ajutono si mângâiere bolnqyilor

Numele de Cyb e Te, atât după formă, cât şi după sens, este identic cu ter-minul de Sibylla, un cuvent archaic pelasg, ce însemneză «profetitoriă» ⁵).

Acest termin s'a maï păstrat încă până astădî ca o numire obscură topo­grafică în unele regiuni muntóse ale Carpaţilor. O vechia reminiscenţă despre sanctuarele Mamei deilor, unde se consultau o-dată oraculele sale.

în părţile de nord ale Transilvaniei între vechiul district al Maramureşului şi al Năsăudulul, cel mal înalt munte portă şi astădî numele de Ţibleş ⁶j.

O altă înălţime din apropiere este numită C ăl im an (Kerus manus) şi 'tot în acesta regiune, unde ni se presintă diferite urme de mănăstiri vechî dispărute, se află si «Vêrful Sibilel» şi «Valea Sibila» ⁷). Un alt munte

') Strabonis Geogr XII. 5. 3.

') Dnrcmbcrgr, Dictionnaire des antiquités. I. p. 1679: Mais ces monts Cybele . . . n ont peut-être jamais existé que dans l'imagination de ceux, qui les premiers ont voulu expliquer le nom de Cybele.

') Heslofll Theog. v. 463. — Un oracul al Gaeeï a esistat din cele mal depărtate tim-purï la Delphi (Paus. V. 14. 10). — Cicero, Divin. I. 36. 79 : Terrae vis Pythiarn Delphis incitabat, naturae Sibyllam. Aeschyl (Eum. 2.) numescc pe Gaea rpu)tó|icívti; cu înţelesul de prima pro f e t i t ó r i l

) Heim, Incantamenta magica. Lipsiae, 1892, p. 504: Carmen sic dicas: Dea sancta T e 11 u s, rerum naturae parens, Quae cuncta gêneras et régénéras sub diu . . . II e r b a s quascunque generat maiestas tua Salutis causa tribuis cunctis gentibus . . . ^s) Acesta résulta şi din epitetul Mamei mân de SiruX-qv}].

> °e asemenea alte doue verfuri de munţî dintre comitatul Bistriţa-Năseud şi judeţul ^Emt se numesc Ţibleşul mare şi Ţibleşul mic. ') Specialkarte d. oesterr.-ung. Monarchie, l : 75.000, f. 15. XXX. XXXI.

de pe teritoriul României, în judeţul Gorj, portă de asemenea numele de «Sibille» ') în fine o comună de pe valea Oltuluî în apropiere de mănăstirea Cozia este numită «Jîblea» ( = Şiblea) şi unde se maî vöd şi astădî romă-siţcle unei vechi cetăţi şi mai multe movile ²).

Numele de Sibylla, după cum constată şi Suida este latin ³). De fapt însă proto-latin.

în anticitatea preistorică, când arta divinafiuniï a avut în vieţa publică şi privată, un rol atât de înseninat, au esistat mai multe Sibylle celebre şi ele au rëmas cunoscute timpurilor clasice după numele diferitelor ţinuturi, de unde-şl trăgeau originea lor.

Insă nici una din aceste femei profeţitorie nu a fost originară din ţinu­turile grecescî. Sibyllele erau inspirate de un sentiment adânc religios mistic, şi acest caracter i lipsia spiritului grecesc.

După cum ne spune Pausania, cele de ântâiu Sibylle au fost la Delphi⁴), la templul şi la oraculul cel renumit, întemeiate acolo în sinul stâncilor de păstorii Hyperboreî ") din nordul Istrului de jos.

Aici î-şî practicase arta sa divinatoriă Sibylla numită Erythreă (Roşi a na). Ea trăise, după cum spun unii, înainte de rösboiul cel mare între Europa şi Asia şi profeţise căderea Troici °), ér după alţii a fost postc-rioră acestei epoce. Tradiţiunile maî spuneau despre acesta Sibylla, că ea avuse o vicţă legendară, trăise dece etăţi de omeni, nu mal puţin ca o mia de ani, ér după alţii 120 ani ').

După cum ne spune Suida, acesta Sibylla a fost născută în satul M a r-missos de lângă oraşul Gergittion (la Strabo Gergitha), localităţi, ce se aflau pe teritoriul o-dată supus dominaţiunii Troiene ⁸).

Despre Sibylla Erythreă, după cum scrie Pausania, maî făceau amintire şi unele imne în onórea lui Apollo ⁹).

In unele din aceste imne ea se numesce acum sora, acum nevasta, acum fica, .adecă preotesa lui Apollo, al marelui deü al luminii pelasge.

') Fruixlescn, Dictionaru topograficii, p. 436. -') Lnhovari, Diet, gsogr. jud. Argeş, p. 98. ⁿ) Suiilas, v. îijiu),),'/. <) Piiiisaniae lib. X. 12. 1. ^s) Ibid. lib. X. 5. 7.

⁵) Apollodorus Erytltrucus Iu Lactantiu, Institt. I. 6.— Suliim*, v. Î{^'A).«.— Frludlicb, Oracula Sibyllina, p. 69.

') PhlegontiH Tralliani frag. 29, în Fragm. Hist. gr. III. p. 610.

") Suidas v. I'p'jXXa.

⁹) Pansaniae lib. X. 12. 2.

I alt imn însă densa ne face cunoscută originea sa prin următorele versuri:

Tettül dufâ P au s aii i a : Traducerea dupâ Dindorfius:

&vyjtoü tî fl-eăţ ts,

Inter utrumque sequor medium divasque

e; f.;^; .

hominesque,

/ „-n- a()-aváT7]í, B«tf«íií îi x'ijto-fáyoio, Nympha immortali sata, cetophago ge-

nitore. Ida meac matri patria est, mihi patria

ii ísp-í]. !toTa|xiţ t'

r u b r a Marpcssus, matri quac sacra, ain-

nisquc A idoncus.

Sibyllele, carî da oraculele sale în momentele unor inspiraţiunî seu cstase divine, nu scriau nici o-dată sentinţele lor. Erau anumiţi scriitori din co-le

Fragmentul, ce ni-1 presintă Pausania din imnul Sibylleï Erythrée, este, din punct de vedere al sensului alterat, în mod evident, în primele sale versuri, numai o simplă traducere grecescă din vechia limbă pelasgă. Sibyllele preisto­rice de la Delphi nu aü pronunciat nici o-dată oraculele lor în limba grecescă. Acest fragment însă ne presintă un deosebit interes istoric în ce privescc patria si naţionalitatea Sibylleï Erythrée.

Diferiţi autori al vechimii aü considerat pe Sibylla Erythreică ca origi­nară de la muntele Ida lângă T roi a. însă in tocă literatura geografică a vechimii nu aflăm un singur document autentic, care să confirme, că satele Erythrae, Marmessos şi rîul Áidoneus aű esistat pe teritoriul vechiului Ilion. Cu totul alta era patria acestei glorióse Sibylle.

Intréga catena Carpaţilor a fost o-dată, după cum am vedut, un domeniu sacru al marilor divinităţi pelasge.

Cu deosebire în regiunea Carpaţilor dintre Transilvania şi Ungaria, în munţii cei avuţi de aur al Arimaspilor şi Agathyrşilor, noi aflăm urmele uneï prospe-"taţî materiale şi ale uneï civilisatiunï morale forte înaintate în timpurile ante-istorice.

ni se presintă patria Sibylleï Erythrée, după tóté datele geografice, pe^ cari ni le-au transmis autorii vechimii.

ⁿ partea de nord a oraşului Hălmagiu, ce constitue punctul central al di-

strictului Zarand, se mal află şi astădl satul numit M arm e s ci. (M arm i sso s

^a Suida, Mermessos la Ştefan Byzantinul, şi Marpessos la Pausania)-

^{n a}propiere nemijlocită de acest sat începe si se întinde pe lângă Crişul-

^tg'^U ° umosă catena de munţi, numită «Mama», seu Mo m a pe charta ^{a u u}î major austriac, iwfcijp teprj la Pausania.

Tot în aceeasï regiune, în partea dreptă a Crisuluï-negru, se află închis între délurï si munţî un însemnat sat românesc numit Roşia¹), ér în partea de răsărit a acestei comune curge spre nord şi se varsă în Crişul repede rîul numit Iad seu al laduluï, Ai do ne us la Pausania ²).

Avem ast-fel în fragmentul de la Pausania patru date principale geo­grafice cu privire la patria Sibyllcï Erythrée, şi tóté aceste ni se presintă pe teritoriul Pelasgilor de nord, în ţinuturile renumite o-dată pentru minele sale de aur, si unde treï rîurï însemnate portă şi astădî numele de Criş (Xpuoeioţ).

Originea Sibylleï Erythrée din ţinuturile de la nordul Istruluï se maï confirmă şi prin o altă serie importantă de date geografice.

Din fericire Suida în lexiconul seu istoric-literar a estras din diferiţi autorï aï vechimiï câte-va preţiose notiţe despre individualitatea istorică şi patria acestei ilustre Sibylle.

După cum ne spune densul, acesta genială femeia, care ocupă un loc atât de însemnat în istoria lumii vecin, a fost născută pe teritoriul Roşie-nilor numit Batti ⁸), maï târdiu însă s'a întemeiat acolo un oraş, care s'a numit Erythrae (Roşia).

Este forte importantă acesta notiţă. Chiar şi astădî un dél, ce se află imediat lângă acesta comună maï portă numele de «Botiascu», ér alte două înălţimi din partea superioră a rîuluî Iad portă numele de Boţea şi Bodea *).

Sibylla Erythreică, ne mai spune Suida, a fost numită de uniî Sardana, Gergithia, Libussa, Lcucana, Samia, Rhodia si Sicelana, numiri date după ţinuturi si localităţi din aceeaşi regiune, unde ni se presintă şi nu­mirile de Mărmescî, Mama, Roşia, Iad şi Boţi.

Sardana corespunde la Zarandana după numele districtului Zar an d, în care se află satul Mărmescî. Ger gi t h i a corespunde la Gurguiata, un vêrf de déi în partea de sud-vest a comuneï Rêienï. Libyssa se reduce la satul Lăpuşa ⁵), Leucana la valea Leuca dintre munţii Curcubeţa

¹) Specialkarte, foia 18. 20. XXVII. — In a. 1858 comuna Roşia avea 990 locuitori.

²) Rîul Iad isvoresce din muntele Vêrful Poieneï, şi se întrebuinţezi pentru trans­
portarea plutelor, când apa sa e mare. Forma grecescă de 'A'iîiuveu; derivă de la
'AioYjţ sau "Ac5r,t;, lumea inferioră, iad. 'A'iîuivsuţ era şi un epitet al lui Pluto.

³) Suidas v. îcJ'j'i.Xv., 'AzoXXtuVoţ x al Aţijiiaţ xaTà îè T'.va- 'Ap'.sTOvtpatoU'; xal TSáXijt'
("i Se âXXcit Kf.vo.foi/ou . . . 'Kfíüa'pa'.a, rc/.pa ti isyiHjVa'. èv y^iuoiiu tcûv 'Kf-uS-fiiv 5 nposfj-
•,'0f,tusio Ba-to:, (var. -Baf/c) vûv os auto ţi y^üjpítjv Ko).ia3'ev irpoaaY⁰f«úov:a'. 'Epuftpai' t;vèç
or aEiTTjv ïtxîXrjV fiW.ot ïapSavYjV «).),o; I'ssYiS-iav ă>,Xot î; 'Pooíav díXXt/i os AifuooaV
âM.ot As'JXavf|V aXXoi Sajxiav looţaaav.

⁴) D. Boţi (Specialkarte, f. 18. XXVII). Petra Boghi (19. XXVII).

⁵) Vechea Sibylla de la Mermessos (Mărmescî) era cunoscută şi în ţinuturile pe-

si Zânooa, Samia lăsatele Şoim orï Şoimuş; Rhodia la minele de aur din Zarand numite Ruda, Sicelana la localitatea Sicula.

Tot în acesta regiune, spre resărit de isvorele rîuluî Iad, pe costa munteluî Britea, se află locul păduros numit S i vi a ¹), o numire, pe care n'o maï în-tempinătn în alte părţi, si care corespunde în mod evident la forma greco-latină de Sibylla séű Sibulla.

întreg ţinutul acesta, în care noï aflăm grupate la un loc tóté datele geo-

Scara l : 1.600.000.

162. — Patria S i b y 11 c ï Erythrée (s. Roşiene).

grafice ale vechimii cu privire la patria Sibylleï Erythrée, a avut o-dată relaţiunt importante comerciale şi religiose cu ţerile de la sud.

Sibylla Rosiană séü Erythreă a primit diferite numiri geografice după

lasjje ale Asiei micî sub numele de Larapousa, Sa r bis şi Taraxandra (Suida, ^v- -'-iu/Au). Esistă o asemënare surprindătoriă între numele Sibylleï de Sarbis şi nu-^{mele sa}tuîuî Sârbescî, situat în apropiere de muntele Moma. O alta comunii spre ^sud-ost de Mărmescî este numită Sârb. ') Butcanu, Stana de vale (Gherla, 1887), p. 61.