Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

h_ps!o(]|

în acesta lucrare a sa, de mare valóre pentre istoria timpurilor ante-ho-merice, noi aflăm următorele date geografice cu privire la regiunea, peste care domnise o-dată titanul Atlas.

Eurys teu, regele Myceneï, ne spune Apollodor, ceruse de la Hercule, ca so-ï îndeplinescă si a un-spre-decea lucrare, anume so-i aducă merele de aur de la Hesperide. Aceste mere însă, scrie Apollodor, nu erau în Libya (seu în ţinuturile Africeï) după cum spun unii, ci la muntele Atlas din ţera Hyperboreilor ^:). Joe, cu ocasiunca nunţiî sale, dăruise aceste mere Junoneï, şi ele erau pădite aci de un balaur nemuritoriü, cu una sută de capete, pe care-1 născuse Echidna cu Typhon, şi acest balaur se folosia de multe şi diferite feliurï de vocï. Hercule căletorind peste Libya ajunse până la Marea esternă, ér de acolo trecu cu corabia pe continentul din faţă, se duse Ja muntele Caucas, unde ucise cu săgeţile sale pe vulturul, ce-1 născuse Echidna cu Typhon si care r.iupïa ficatul lui Promctheu. Ast-fel densul liberă pe Prometheü din catenele sale, care acum în loc de catene luă corona de olivă. Când veni însă Hercule în ţera Hyperboreilor la Atlas, Prometheü î-1 sfătui, se nu mergă densul în persona după mere, ci se trimită pe Atlas ²), ca se i le aducă, ér el (Hercule) se susţină în locul lui Atlas cu umerii sëï polul ceriului ^s). Hercule ascultă luă polul ceriului pe umeriï sëï în locul luï Atlas, ér Atlas se duse la gra­dinele Hesperidelor, luă de acolo trei mere şi se întorsc la Hercule ⁴). însă acum Atlas nu mai voia se iee pe umeriï sëï polul ceriului, dicénd, că va merge singur la Eurystheu, ca së-ï ducă merele, ér Hercule se remână aci

') ApoIIodorl Bibi. lib. II. 5. 11: Tauta (y.puaîa (x^Xa) Zk yjv, oî>y, ut ttvEţ stnov, tv AiSú-jj, àXV Ént toù "AO.avtoţ ív 'TisEppopÉcKç. — Despre grădina Hesperidelor vom vorbi maî târdiu în acest volum.

*) Scriitorii grecescî perduse încă de timpuriu cunoscinţa csactă despre posiţiunea geografică a muntelui Atlas. Din acesta causa uniî î-1 localisară în Mauritania din Africa, alţii în Italia şi în fine uniî în Arcadia din Pelopones. însă nu a esistat în nicî o parte a lumii vechi vre un alt munte cu numele Atlas, de cât numai cel din ţe>a Hyperboreilor. La populaţiunile indigene ale Africeï de nord-vesf, .numele de Atlas a fost cu deseverşire necunoscut. Acostă numire s'a dat catenei muntóse de acolo numaî în scrierile literare grecescî. Cf. P l i n i u (V. 1. 13) şi S t r a b o (XVI. 3.2).

") La Apollodor (II. 5. 11): tiv itolov. — Cicero, De nat. deor. II. 41: Extremusque adeo duplici de cardine vertex Dicitur esse p o l u s.

⁴) Acesta scenă e representată pe o metopă de la templul lui Joc din Olympia. Atlas vine Ia Hercule, care ţine ceriul în locul seu, şi-i presintă merele luate de la Hesperide (Dur u y, Hist. d. Gr. I. 85) Atlas e înfăţişat aicî cu perul buclat, după obiceiul pastoral al Hyperboreilor (védi Fig. 139), ér pe cap el arc un apex seu şapcă în acelaşi gen ca şi regele Dac de pe moneta Fig. 146.

si se susţină şi mal departe ceriul în locul sëu. Hercule la început pro­mise că va face aşa după cum i dise Atlas, însă în urmă folosindu-se de o viclenia, ce-1 învëfase Prometheu, el puse erăşî ceriul pe umerii luï Atlas Anume Hercule rugă după sfatul luï Prometheu, pe Atlas, ca se susţină ceriul numaî pentru câte-va momente, până-şt va pune o perină pe cap. Atlas, în urma acesteî rugărî, puse merele jos şi luă erăşî ceriul asupra sa. însă Hercule ridică merele de jos şi plecă maî departe.

Acesta este tradiţiunea cea mai vechia şi tot-o-dată cea maî acreditată despre patria gigantului Altas, un rege din ţera Hypcrboreilor celor evlaviosî.

Hyperboreiî, locuitorii uneî ţorî forte fertile şi fericite, un popor pastoral si agricol, omenî pîinî de virtuţî, religioşi şi drepţî, contemporani cu deiî Olympuluî, şi cari se considerau născuţî din rasa cea gloriosă a titanilor ^J), con­stituiau o întinsă populaţiune pelasgă din nordul Istruluî şi al măriî negre ²).

Maî târdiu însă Atlas, acest puternic domnitoriü peste poporul Atlanţilor, a fost străformat în un munte imens, susţinând şi maî departe cu crescetul sëu polul nordic sou. osia ceriului.

Legenda este următoria :

Per s e u, eroul mitic din Argos, fiul luï Joe si al nimfei Danae, este trimis de regele Polydecte din insula Seriphos, ca së-ï aducă capul Gor­gone! Medusa, care avea putere magică se împetrescă pe muritori. Perseű sosesce la isvórele rîuluî Oceanos (cataractele Istruluî), unde se aflau cele trei Gorgone legendare ³), tăia capul Medusel, î-1 pune în traistă şi plecă înapoi, în drumul sëu, Perseu se abate pe la regele Atlas din ţera Hyperboreilor, căruia i cere ospitalitate pentru o nópte. Atlas însă adu-cându-şî aminte de un vechiű oracul, că o-dată un fiu al lui Joe i va răpi pómele sale de aur, i respunse brusc : se plece îndată mal departe, fiind-că alt-cum nu-1 va scăpa de mânia sa nicî vitejiele sale mincinóse, nicî tatăl şeii Joe. Atunci Perseu scdse din traistă capul cel urît al Méduse! si de o-dată Atlas — pe cât era de mare — fu prefăcut în un munte, capul sëu deveni crescetul unul pisc înalt *), ér corpul sëu o catena imensă ⁶).

') Scholiastul luï Pindar la Olymp. III. 28: tout Titeppopsouç toû Titavixoû fÉvouc 'íspÉvcxóc ipíjciv eïvai (B o e c k h i u s, Pindari opera, II. 96).

^J) A se vedé mai sus pag. 85. Dupá Pindar (Olymp. III. 14-17) Hyperboreiî locuiau lângă isvórele (séü cataractele) Istruluî.

^s) Apollodori Bibi. II. 4. 2. 8. — Hesiodl Theog. v. 274. 281. - Preller, Gr. Myth. II. (1854) p. 44

⁴) Ovldll Métám. lib. IV. 627 seqq. - P i n d a r (Pyth. X. 50) încă amintesce de c ă l ê-^t0₅^ria lui Perseu la Hyperboreî.

) O legendă analogă esistă şi la poporul român: că figura de pe muntele «Omul»

*'=• °«HSUSIANU. 19

Idea fundamentală în legendele luï Atlas este, că acest rege-păstoriu al lutniï vechî susţinea cu capul şi cu manele sale polul, séü estremitatea nordică a osieî, în jurul căreia se învêrtesce sfera cerescă.

Tot în regiunile de nord ale Europeî ne apare muntele Atlas în Teogonia luï Hesiod !), şi în Eneida luï Virgil, amêndouë aceste opere fiind scrise pe basa datelor geografice ale literature! sacre.

Mercuriü, ne spune acest autor din urmă, trimis de Joe în Africa cu ordin către Enea, ca se plece fără întârdiere în Italia, el sboră peste tërï si mărî cu ajutoriul aripelor de la călţuniÎ sëï. «în acesta căletoriă a sa prin aer, Mercuriü vede căciula şi cóstele cele prăpăstiose ale luï Atlas cel dur, care susţine ceriul cu crescetul seu. Capul seu e încoronat de bradï, şi încins tot-dc-una de nori negri î, bătut de vênturï şi de ploî. Umeriï sëï sunt acoperiţi cu troiane de neuă, ér din faţa bëtrânuluï se precipiteză rîurî de apă, şi barba sa cea înfiorătoriă e plină de ghieţă» *).

Am vorbit până aicî despre Atlas ca una din personalităţile cele marî ale timpurilor preistorice, ca despre un rege puternic, avut de turme şi avut de aur, din ţera Hyperboreilor; am. vorbit în fine despre Atlas, ca un munte însemnat din aceeaşi regiune, şi care représenta după nume si după legende pe vechiul titan.

represintă pe un p ă s t o r i u, pe care D-) Tirgilil Aen. IV. v. 246 seqq.:

.... Jamque (Mercurius) volans apicem ct latéra ardua cernit

Atlantis duri, coelum qui vertice füleit;

Atlantis, cinctum adsidue cui nubibus atris

Piniferum c a p u t et vcnto pulsatur et imbri ;

Nix humoros infusa tegit; turn flumina mcnto

Praecipitant senis, et glacie rigeţ horrida barba.

în altă poemă a sa (Georg. III. 349 seqq.) Virgiliu mai amintesce lângă Istru de catena cea prelungită a muntelui R h o d o p e, (CarpaţI), care se întorce înapoi în jurul osieî centrale a ceriului.

.... qua S c y t h i a e gentes, Maeotiaque unda,

Ţurbidus et torquens flaventis His tor arenas,

Quaque redit medium Rhodope porrecta sub axera,

Illic clausa tenent stabulis armenta

Sf. Paulin în poema sa, dedicată episcopului N i c e t a din Dacia la a. 398 d. Chr., consideră de asemenea pe Daci, că locuiau sub polul nordic: Ibis A re t o os procul usque Dacos.

în anticitatea grecescă însă, numirea de Atlas a mai avut încă un deo­sebit sens geografic.

La Herodot Atlas este numele unul rîu însemnat, care curge din înălţimile Hemuluî vechiü (Carpaţi) şi se varsă în Istrul de jos !), identic cu Alutus fluvius al Romanilor²), şi cu rîul Olt de astădî (germ. Alt).

Acelas înţeles archaic, ca munte si ca rîu tot-o-dată, l'a avut în seculele trecute şi-1 are încă astădî numele Olt la poporul român.

Importanta catena a Carpaţilor meridional!, can o-dată aü servit de asii si de putere pentru triburile pastorale pelasge, — începând din ţera Bârseî (Burzenland) şi până la isvórele Motruluî, — mai portă şi astăclî numele de munţii Oltului ³) şi munţii Oltenilor ⁴).

*) Herodoti lib. IV. 49: 'Ex oi To5 aiij.ou tüiv xopufiiuv -cosit ăXXoi [xs-faXoi . . . eapaX-Xouoi êç a&Tov (tov "IcTpov), "Atlctç xal A3pa; x al TiJJiatc.— G o o s s, Studien zur Gco-graphie d. Trajanischen Daciens, p. 10: In Atlas erkennen wir die griechische Form dér Aluta. — La Dio Cassiu, Carpaţiî sud-osticl sunt de asemenea numiţi Hem (lib. LXVII. 6).

^s) Numele de Àlutus (gr. ^vAt/>aç) ni se présenta ca un vechiű cuvönt pelasg, al căruî sens primitiv a fost fără îndoielă «aur spëlat» şi locul, unde se spală aurul (lat. all u o, a spëla, vorbind în particular despre ape). De aici şi legenda, că în regatul Iul Atlas şi frunzele de pe arbori erau de aur. în timpurile luï Pliniu maï esista la spëlatorii de aur din Dalmaţia, terminul de a l u t a t i u m, cu înţelesul de aurul, ce se găscsce pe suprafaţa pămentuluî: Cum iţa inventum est (aurum) in summo cespitc alutatium vocant, si et aurosa tellus subest (H. N. XXXIII. 21. 2.) — Spëlarca aurului din nisi­purile Oltului a fost în us în Ţera-românescă până cu puţin înainte de a. 1848 — Tu n uşii, 1st. politică şi geografică a Ţereî românescî. Trad. Sión, p. 37: «Aurul se exploateză din nisipul nurilor 011, Topolog, Argeşul şi Dâmboviţa, de către ţiganii domncscï numiţi R u darî>. — S u l z e r, Geschichte d. transalp. Daciens I. 152-153 : Zur Zeit dér österreichischcn Rcgicrung im Krajowaer Banale licferte die von Stcinville er-richte Goldwaschergesellschaft aus dem Alt f l us se gefischtes Gold, welches viei höher, reiner und schöner aïs das siebenbürgische war.

³) In poesiele poporale din Bănat «Vér ful Oltului» este muntele cel mal înalt despre Transilvania:

Peste vér f ui Oltului Suflă vêntul codrului . . . Ilodoş, Pocsiî pop. din BSnat, p. 127.

La M a r i e n e s c u, Colinde, p. 133 : Sus la m u n ţ i i O 11 u l u i ... In Transilvania m u n ţii Făgăraşului sunt numiţi şi munţii Oltului.— ^{In R}°mânia mal întâmpinăm pe lângă rîul Oltului încă următorele numirt: Ol t, dél ^sPre NV. de Drăgăsanî. Olt, dél spre apus de com. Fiscàlia (jud. Vâlcea). Olt, dél ^teritoriul corn. Gemena (jud. Dolj).

' '^aTe°dorescu, Poesil pop., p. 557:

Prin şesul Motrenilor Sub munţii Oltenilor . . .

în fine istoria legendară a luî Atlas, ne mai presintă şi un caracter archéologie.

După vechile tradiţiunî elene, vêrful cel maï înalt al muntelui Atlas în­făţişa figura împetrită a acestuî puternic représentant al raseï titanice.

«Pe cât a fost Atlas de mare», scrie Ovidiu, «el a fost prefăcut într'un munte. Barba si pletele sale deveniră acum păduri, umerii şi manele sale nisce culmî întinse; ceea ce maî înainte a fost capul acum este crcscetul muntelui celuî maî înalt; ósele sale se prefăcură în stâncî; şi apoï crescând în tóté părţile el a căpetat o estensiune imensă» ^J).

Tot asemenea amintesce si Virgil de capul cel încoronat cu bradî si încins de norî al luî Atlas, de umeriî s el acoperiţi cu troiane de neuă, de faţa cea mare a betrânuluî, din care se precipiteză rîurî de apă si de barba sa înfiorătoriă si plină de ghieţă.

Acesta figură colosală împetrită, pe care ne-o descriu cu atâta realitate legendele luî Atlas, maî esistă si astădî lângă columna, ce se înalţă pe vêrful muntelui Omul. Este simulacrul cel grandios al luî Zsac aty'°X^0!M format din un pisc întreg de munte.

La aceeaşî figură se raporta cuvintele poetului roman Statiu, când vorbesce de Jupiter nubilus de pe osiele Hyperboreilor *).

Ne aflăm cu legendele luî Atlas în periodul al doilea al preistoriei, când vechile tradiţiunî despre locurile cele sfinte din nordul Istruluî se perdusc în ţinuturile meridionale, când simulacrul cel miraculos al luî Saturn, ca Zeu? eüpúoroc, afy'oxoç, de pe munţii Oltului, a fost considerat ca figura cea îm­petrită a titanului Atlas. Este acelaşi monument al timpurilor ante-homerice, însă cu nume şt cu legende diferite ⁸).

Ni se presintă acum ultima cestiune geografică din istoria legendelor gigantului Atlas anume: care este originea numeluî de «Columna Ccriuluî», ce l'a avut piramida cea colosală de pe vêrful muntelui «Omul».

') Oridil Metam. IV. v. 656 seqq.

Quantus erat, mons factus Atlas: Jam barba comaeque In silvas abeunt; juga sunt humcrique, manusque; Quod caput ante fűit, summocstin monte cacumen; Ossa lapis finnt : tűm partes auctus in omnes

Crevit in immensum

') Stalll Thebaid. lib. XII. v. 650: Qualis Hyperboreos ubi nubilus inslitit axes Jupiter. — Martial încă numesce triumful luî Doraiţian asupra Dacilor Hyperbûreus triumphus.

^a) Acesta lipsă de cunoscinţe geografice cu privire la ţinuturile din nordul Istruluî, o constată Herodot (V. 9) prin următorele cuvinte: «Spre nord de T h r a c i a, cefei de omenî locuesc nimene nu póté spune cu siguranţă. Atâta însă se pare, că.

d fi ÎQt-rn f»ct«* un nXm£nf Hfçprf «i infini!-».

La Aeschyl acest măiestos monument al lumiï pelasge, portă numele de oùpavoo T£ xac y.frovoç ï), adecă «columna ceriuluï şi a pamêntuluï».

Ér Homer în Odyssea sa face numai amintire despre «columnele cele lungî», xiovaç (xaxpac, de pe muntele Atlas, carî despărţesc ceriul de p am én t» ²), însă fără de a ne spune numërul acestor columne.

La Hesiod însă Atlas susţine ceriul cu capul si cu manele sale ne­obosite, şi acest autor mal adauge tot-o-dată, că pe columna din mijloc a fost ferecat în lanţuri astutul Prometheu ³).

Esistau aşa dar, după vechile legende ale teogoniel, trei columne de petră seu stâncă, pe muntele Atlas, dintre carï una, cea mal înaltă şi maî puternică, era considerată de columnă principală.

Treî columne cu forme particulare, ce au représentât o-dată anumite simbole sfinte, se maï vëd şi astădî pe vêrful cel maî înalt al muntelui Omul, dominând de asupra figurcî luî zeúí e&pûona séü 051710x05 ⁴).

Fără îndoielă că la început numele de «Columna Ceriului» a fost numai o simplă espresiune a geografiei sacre.

Ea desemna nu o columnă imaginară, miraculosă, care susţinea bolta cea înstelată a ceriului, ci o columnă reală, însă grandiosă, de pe muntele cel mal sfânt al vechimii, numit în literatura grecescă oôpavdç, (Jiéfac oöpavóc, astădî Caraiman (Cerus manus) o columnă, ce a fost consecrată divinităţii supreme a ceriului.

După tradiţiunî şi după datele positive archeologice, pe carî le avem, primele monumente religiose, pe cari omenimea le ridicase în onórea divi­nităţilor ceresc! au fost numai simple columne de lemn ori de petră.

Ast-fel columnele cele gigantice ale lui Hercule o-dată atât de faimóse în lumea vechia, aü fost, după cum ne spune scholiastul lui Dionysiu Pe-riegetul, consecrate maï ântâiu lui Saturn, adecă dculul, care représenta pe marea divinitate a ceriului celui imens ⁶).

') Acschyli Prometheus v. 349. — Cf. Heroűotí lib. IV. c. 184 : toùtov (Atlantem) xíova .too oipavoü Xétotni . . . slvai. — VirgilLl Aen. VI. 797: cocli fer Atlas Axera humero torquct stellis ardentibus aptum.

') Odyss. I. v. 53-54.

') Hesioui Theog. v. 521-522 :

S'aXüxtonéSvjr.

J Din punct de vedere al formaţiunii orografice piscul numit Omul a fost şi maî ^es » Şi ast&dî considerat numai ca unul din vêrfurile muntelui Caraiman. Cf. F r u n-^(Je₅^Scu, Diet, top., p. VI.

') ^Fragm. Hist. _gr> (_{Edi DidQ}q _{m 640}_ ₁₆_

Ér Pausania în Descrierea Grecieï amintesce, că pe drumul de la Sparta către Arcadia se aflaü sépte columne (w'oveç lircà) ridicate după ritul cel vechiü (xaaà Tpórcov töv ap/afov) şi despre carî se spunea, că representaü simulacrele celor 7 planete ^!).

încă în secuiul al doilea înainte de era creştină, gramaticul Apollodor din Athena stabilise pe basa unor texte maî vechî, că măiestosul munte Atlas, care susţinea polul nordic al ceriului, se afla, nu în Libya séü în Africa de nord-vest, ci în ţera Hyperboreilor, o populaţiune întinsă pelasgă din nordul Tracieî séű al Istruluî de jos.

Acelaşi adevër M confirmă astădi numirile şi descrierile geografice, precum si monumentele, de cari ne fac amintire legendele luî Atlas.

După tóté aceste diferite indicaţiunî geografice ale vechimiî, muntele cel imens Atlas, muntele pastoral al Hyperboreilor, corespunde la catena meridională a Carpaţilor, cunoscută în istoria română sub numele de munţiî Oltului ²). în particular punctul culminant al vechiului Atlas (vertex, summo in monte cacumen) ni se presintă intru tóté ca identic cu vêrful cel măiestos, numit Omul, din masivul Bucegiu ³), acel masiv pe care se află şi simulacrul luî Zsuc alytV/oc, unde sunt altarele cyclopice, şi unde se înalţă cele treî co­lumne de petră, despre ale căror legende vom vorbi în capitulele următore.

') Pausaniae lib. III. 20. 9.

^s) După cum în anticitate devenise legendare turmele cele nenumărate ale titanului Atlas cu lâna lor cea auria, tot ast-fel aü fost renumită până în dilele nóstre rasa oilor cu lână fină, scurtă şi cretă din munţiî Făgăraşului şi aï Bârseï. Despre oile din munţii Făgăraşului scrie Fridvalszky (Mineralogia M. Pr. Transil-vaniae, 1767 p. 6): Lâna his densa et crispa, et quo crispa magis, tanto carior, chariorque ... — Tot cu privire la turmele şi cirezile cele man, ce împoporau o-dală acesta grupă de munţi, scrie Bab e ş, «Din plaiul Peleşului» p. 58-63. «Din timpurile preistorice, pe piscurile munţilor şi în vôrfurile cele maî înalte ale Carpaţilor, se aduceau la păşune nenumărate turme de o î, herghelii de caî şi ci­re dl de vite .... Erau mocani, cari posedau herghelii de sute şi chiar de miï de cai, alţii aveau turme de câte 10-20.000 oi ... Rasele de oî predominante la noi sunt ţ u r c a n a şeii bârsana şi tigaia . . . Ôia tigaia se ţine de grupul oilor cu lână cretă şi meruntă; ér după colore tigaia este albă, ncgră, roşcată sau fumuria şi seină». Colindele din Dobrogea încă fac amintire de oile mocănesdf : mióre cu l â n i ţ a gălbioră; cu lâniţa poleită; cu lâniţade m ă t a s ă (Colecţiunea nostră).

') Piscurile Omului sunt şi astădi de regulă acoperite de nori şi de n e-gurî, întocmai după cum se spunea despre vechiul Atlas; ér sub adăpostul stâncelor sale néua stă vecinie ascunsă (T urc u, EscursiunÎ, p. 20. — Marele Dicţionar geogr. IV. p. 585). în legendele vechi, Atlas a fost considerat de cel mai înalt munte al lumii cunoscute. Ast-fcl la O v i d i u (Met. VI. 115) este numit: M a x i m u s Atlas . .. aetherium qui fért cervicibus axem. La Virgil (Aen. IV. 482): m a x i m u s Atlas Axem

2. Prometheu încatenat pe Columna. Ceriului din Dacia.

Pe columna principală de pe muntele Atlas, acelaşi munte şi aceeasî columnă, ce domineză întreg colţul sud-ostic al Carpaţilor, a fost, după vechile legende ale teogonieï, încatenat Promet h e u, geniul cel maî su­perior al lumiî pelasge.

Legenda luî Prometheu ne înfăţişeză una din cele maî sublime imagint ale civilisaţiuniî născânde a poporului pelasg.

După ce Joe învinse pe bëtrânul Saturn si luă densul în locul seü tóté onorile divine şi politice, o gravă neînţelegere, după cum ne spun aceste legende, se produse între omeniî muritori şi între noul autocrat.

Representantul lumiî nemulţămite era înţeleptul titan Prometheu.

în una din tragediele cele maî frumóse ale luî Aeschyl, Prometheu, părintele civilisaţiuniî şi amicul omenimiî, inculpă pe Joe ast-iel : că densul îndată, ce s'a urcat pe tronul părintesc, ca se domnescă peste deî si omenî, a împărţit tóté bunătăţile numai deilor, ér de miseriî muritorii nu a ţinut nicî o socotelă, maî mult Joe a voit se stingă întreg genul şi se creeze un alt gen, şi la acest plan al lui Joe s'a opus numaî singur el, Prometheu ')

Joe era puternic prin domnia sa de fapt peste deî şi peste omenî, însă Prometheu era puternic prin înţelepciunea sa, superior prin forţa cugetărilor sale, ér elementul pe care se întemeia densul, era omenimea. De aici o jelosiă enormă şi certă în consiliul deilor între Prometheu si Joe.

Prima causa a discordiei între aceşti doi deî, a fost, după cum ne spune Hesiod, următoria:

Pe când deiî şi omeniî ţinuse o adunare comună la M e con e «) spre a se înţelege despre onorile şi detorinţele fie-căreî părţi, Prometheu aduse un bou mare pentru sacrificiu şi propuse, ca se-1 împărţescă. Apoî densul

h u m e r o torquet. Tot ast-fel se credea în secuiul al XVIII-Iea, că munţii Clăbucet, Petra Craiului şi Bucegiü, constitue înălţimile principale ale Carpaţilor Daciei (Fridvalszky» Mineralogia M. Principatus Transilvanîae. 1767, p. 11).

*) Aoscliyli Prometheus vinctus, v. 228 seqq.

') Mfjmov») s. Moxiivf), localitate obscură. Ea a fost considerată de unii autori grecesc! ca identică cu S y c i o n s. S i c y o n din Pelopones (Strabo, VII. 6. 25). De ore-ce »nsă evenimentele teogonieï şi in particular scena cea tragică a lui Prometheu, se petrec n nordul Istruluî, seu în Scythia, ast-fel tot în aceste părţi este de a se căuta şi vechia localitate M e c o n e. Notăm aici, că doue sate din Transilvania, situate în apropiere de muntele «Omul», mal portă şi astăzi numele de Moeciü.

tăiând victima făcu doue părţî. în o parte el puse totă carnea cu intestinele cele bune si grăsimea, pe cari le acoperi cu burduful bouluî. Ér în altă parte el puse numai ósele, pe cari le acoperi cu multă şiretenia cu o gră­sime alba lucitoriă. Prin acesta Prometheu voia se înşele pe Joe, ça se alegă pentru de! partea cea maî slabă. Cu tóté, că Joe observase îndată înşelă­ciunea, însă fiind-că şi aşa nu avea planuri bune faţă cu omenii de atunci, el alese cu intenţiune partea cea maï rea, ca ast-fel se aibă motiv de res-bunare asupra muritorilor. Din acest timp, dice Hesiod, se introduse usul, ca omenii se ardă pe altarele deilor numai ósele. Acum Joe adânc supërat, că deil au fost scurtaţi în onorile lor, denegă ómenilor usul focului *}. Insă Prometheu avênd porniri titanice, fură din focul cel nestins al lui Joe câte-va scântei, pe cari le aduse şi le dărui muritorilor ^s). Acum pasul cel mare pentru civilisaţiunea genului uman era făcut. Omenii începură a se bucura de be-neficiele focului, ale acestui element divin. Cele întâmplate nu se mal puteau face nefăcute.

Ér Joe vëdênd acum din depărtare, cum flăcările focului ard pe vetrele muritorilor se aprinse de mânia, si fiind-că nu voia, ca prin acest dar, rivalul seu Prometheu se câştige înaintea muritorilor o consideraţiune mal înaltă de cum o aveau însuşi deiï, se hotărî se-1 pedepsescă pentru acesta faptă îndrăsneţă a sa.

Ast-fel dede ordin lui Vulcan se-1 ferece pe stâncile cele înalte si solitare ale muntelui Atlas de la marginea pămentulul seu din ţera Scythilor.

«Atl as», scrie Hesiod, «susţine la marginile pămentulul cu capul si

') Ibid. Theog. 535 seqq. — Cf. Opera et Dies v. 47 seqq.

^a) O completare a acestei legende o aflăm Ia Hygin (Poeticon astronomicon. II. 6). După cum ne spune densul, ceî vechï avênd obiceiul se facă sacrificii deilor cu cere­monii forte mari, ardeau în flăcările focului hostiele întregî, şi fiind-că din causa chel-tuelilor preamări cei seraci nu puteau face sacrificii, Prometheu, care se distingea prin o escelenţă miraculosă a geniului seu, obţinu de la Joe favórea, ca se fie permis muritorilor se ardă numai o parte din carnea victimelor, ér restul se-1 întrebuinţeze pentru usul lor personal. Joe învoindu-se, Prometheu imolă doi tauri, depuse intestinele pe altariu, apoi adunând la un loc resturile cărnii de la améndouë victimele, le acoperi cu pielea unui taur, ér la mijloc puse la un loc tóté ósele, pe cari le acoperi cu cea-1-altă piele de bou. Apoi propuse lui Joe se alegă una ori cea-1-altă parte, care se fie arsă. Joe, care de şi era cleu, nu prevedea tóté, crccjênd, că fie-care parte repré­senta resturile unui taur, alese ósele în partea sa. în urmă însă deul vëdênd, că a fost înşelat, luă focul de la muritori (mortalibus eripuit ignem), ast-fel ca ei se nu aibă nicî un folos de carnea victimelor neputend-o ferbe. însă Prometheu tot-de-una jnvenţios cugetă, ca se restitue ómenilor focul, ce li s'a răpit din causa sa, şi ast-fel se apropia de locul, unde era depus focul luî Joe, luă câte-va scântei, le puse în lăuntrul

cu manile sale neobosite, ceriul cel vast, fiind constrîns la acesta din o dură necesitate. Acesta sorte i-a destinat'o înţeleptul Joe, care a legat si a ferecat pe columna din mijloc cu catene gróse, indisolubile, pe astutul Prometheu. Ér asupra luî a trimis un vultur cu aripe marî, care i ciupïa în continuu ficatul, ce nu se gata nici o-dată, fiind-că peste nópte, ficatul seu crescea erăşî la loc, în tóté părţile, pe unde-1 ciupise în timpul dilel paserea cu aripele cele late. Pe acesta pasere a ucis'o Hercule, vitézül fiu al Alcmeneî, al deiţel cu picioruşele frumóse, si ast-fel eliberă pe Prometheu din suferinţele sale» ¹).

Din punct de vedere istoric legendele luî Prometheu ne presintă un deosebit interes pentru originile civilisaţiuniî europene în nordul Istruluîdejos,şi pentru progresele acesteicivilisafiunîspre ţerile meridionale.

După Hesiod, Prometheu a fost frate cu Atlas şi ambiï fil aï tita­nului I ap et, care dimpreună cu Saturn se aflau la marginile lumii cunoscute ").

Ér după cum ne spune istoricul Herodor, care a trăit înainte de Herodot, Prometheu a fost un rege din Scythia ³). Sub acesta numire geo­grafică, — de Scythia, — la autorii vechi al Grecilor, când e vorba de eveni­mentele mari istorice, religiose ori politice, de regulă se înţelegeau ţinuturile din partea de nord a Istrulul şi de la colţul de nord-vest al mării negre.

Chiar şi la Herodot, Scythia vechia se întindea pe lângă Istrul de jos, până în regiunile Oltului de astădî.

După legende, Prometheu, figura cea mal genială a lumii preistorice, a dăruit ómenilor nu numai beneficiul focului, dar şi o mulţime de alte bu­nătăţi, pe cari Aeschyl le enumera ast-fel :

«Omenii», dice Prometheu, «erau la început cu mintea de copil, şi eü i-am făcut înţelepţi si cu putere de judecată. La început, lucrurile, pe cari ei le vedeau, le vedeau în zëdar, şi cele ce le audiaü nu le audiaű. Timp înde­lungat el confundau tóté lucrurile uncie cu altele, întocma precum se confundă fantomele unor visuri. Omenii aceştia, urmeză Prometheu, nu cunosceaü nici modul, cum se construescă case de cărămidă, espuse la lumina soréiul; el

') Heslodi Theog. v. 517 scqq.

²) Ibid. Theog. v. 509-510. — Cf. Horn éri Ilias, VIII, v. 479. — După Hesiod (Theog. v. 507) mama lui Atlas şi a luî Prometheu a fost o ficâ a O c e a n u l u î (a ve­chiului Istru) numită C I y m e n e.

*) Herodori fragm. 23: 'HpoStupoc Cévoc mf\ tüív 8sa|uuv toû

^aî»™v exu&ùv f3aa-.Ua «p-qoi. (în Fragm. Hist. gr. II. p. .34). — Pe trei basoreliefuri antice, ^{OUe din} Palatul Mattéi, şi unul din villa Medicis, Prometheu apare îmbrăcat ca un ^rege barbar, şi cu o mantia largă pe densul.

nu sciaü nicï se lucreze lemnul, ci locuiau în suterane, ca furnicile cele agile, ascunşi în sînul cel întunecos al pescerilor ; eî nu aveau nicï un semn sigur nici pentru începutul erneï, nicï al primavereï, nicï pentru vară, când se coc fructele, ci trăiau, fără nicï un fel de cunoscinţe, până când eű i-am înveţat se cunoscă resăritul stelelor si apunerea lor, lucru ce e maî greu de ţinut în minte; eü am inventat sciinţele cele maî folositore, sistemul numerilor, eü am aflat modul de a combina literele, şi cum se pot ţine în memoria lucrurile, acesta este mama sciinţelor. Eu cel de ântaiu am prins vitele în jug, ca se fie întrebuinţate la transporturi ... si tot eü, ér nu altul, am aflat corăbiile cu pânza spre a pute naviga pe mare .... Maî mult, când cine-va cădea morbos, el nu maî avea nicï un léc, şi nicï un mijloc de traiü, şi omenii muriaü din lipsa remedielor, până când eu cel de ântaiu i-am înveţat modul de a compune medicamentele folositore sănătăţii, prin carî se se apere în contra tuturor morburilor; eű i-am înveţat diferite modurî de profeţia .... In fine cine ar pute dice ore, că a aflat maî înainte de mine lucrurile folositore ómenilor, ce sunt ascunse sub păment, arama, ferul, argintul şi aurul, si resumând tóté aceste în puţine cuvinte : se şeii, că tóté artele, omeniî muritori le-au înveţat de la Prometheü» ').

In legendele antice Protnetheu ne maî apare tot-o-dată şi ca creatoriul unuî nou gen uman. Prometţieu, ne spune Apollodor, formă din apă şi din păment pe omenï şi le dărui focul, ce-1 furase de la Joe, şi pe care-1 aduse ascuns în planta numită ferula ⁸).

O versiune maî completă a acesteî legende o aflăm la poetul CI au dia n : După cum spun legendele, dice densul, doî fraţî gemeni, fii luî lapetî formară din una si aceeaşi materia pe ceî de ântaiu strămoşî aï genulu, nostru uman, dar cu succese diferite. La omeniï, pe carî i crease Pro­metheü cu multă grijă, densul le puse în lut maî mult spirit divin, şi aceştia, fiind formaţi de un meşter maî bun, cunosceaű cu mult maî înainte lucrurile, ce aveau se se întâmple, si ast-fel ei întâmpinau pregătiţi eveni­mentele, ce puteau se le aducă vre un reü. Al doilea autor însă al genuluî uman, pe care poeţiî grecescî î-1 numesc cu tot dreptul Epimetheü (s. cu mintea din urmă) fiind un meşter mai rëu, alesese un lut de o ca­litate mai inferioră, şi nu inspiră ómenilor formaţi de densul nicï o esenţă

O Aescliyli Prometheus vinctus, v. 443 seqq.

*) Apollodori Bibi. I. 7. 1. — Cf. Ovidii Met. I. 81 — Stcphan Byzantinul (v. "Jy.ov.ov) scrie: că în timpul luï Deucalion, când a fost diluviul, perind toţi omenii, şi pămentul devenind erăşf. uscat, Joe a dat ordin lui Prometheu şi Minerve î, ca se formeze idoli din lut, şi apoT chiemând tóté vênturile le-a dat suflet şi i-a făcut vil.

divină. Aceştia întoctna ca şi dobitocele nu sciu se evite periculele, eî nu prevăd lucrurile, ce au se se întêmple, ér după ce sufer vre-o nefericire, atunci încep a se tângui şi deplâng lucrurile, cart s'aü întêmplat» ').

Care este adevëratul sens istoric al acesteî legende despre creaţiunea omuluî din apă şi din păment, este astădî imposibil de a maî afla.

Originea acesteî credinţe se reduce la timpurï forte vechï.

Este aceeaşî legendă, care a emigrat de la nord spre sud, care a trecut de la Carpaţî în Elada si din Elada în Egipet, si care mal târdiu a fost introduse de profetul Moise în cărţile cele sfinte ale Ebrcilor.

Timpurile luï Prometheu sunt cu mult maï vechï de cât eliberarea poporului Judaic din sclavia Egiptenilor ; în particular legenda nordică despre crea­ţiunea omuluî din apă şi păment este mult maî archaică de cât redacţiunea definitivă a cărţilor luï Moise.

în fine, maî avem încă un monument de o estremă importanţa archeo-logică, care ne atestă, că încatenarea luï Prometheu pe columna principală a muntelui Atlas se referă la stîlpul cel gigantic, ce domincză întreg colţul de sud-ost al Carpaţilor.

Lângă acesta maiestosă columnă de pe vêrful muntelui Omul î-sî ridică în aer capetele lor, după cum am amintit maî sus, alte doue bucăţî de stâncî, in formă de doue monolite archaice, si carî aü avut o-dată anumite destinaţiunî religiose.

Una din aceste petre misterióse ne înfăţiseză o sculptură megalitică, ce représenta capul, gâtul, pieptul si o parte din aripele unuï vultur gigantic întors cu faţa spre columna principală.

Acesta monumentală figură este vulturul acel mitologic, căruia legendele anticităţiî i atribuise rolul de torturătoriu al luï Prometheu.

Acestui vultur divin, pe care puternicul Joe M trimise asupra luï Prometheu, i se consecrase încă din cea maî obscură anticitate o constelaţiune în emisferul nordic, numită la autoriî grecescï áétoc, ér în literatura romană a q u i l a *), aquila Promethei, tortor Promethei ⁸).

Posiţiunea acesteî constelaţiunî este lângă altă grupă de stele, ce portă numele luï Prometheu sévi Ingeniculus «)•