Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

*) Apollodori Bibi. I. 9. 15; III, 10. 4.

^a) IHad. XXI. 441—44.

^a) Iliad. VII, 452 ; XXI, 515.

⁴) Pansaiiiac lib. I. 42. 2.

⁶) Iliad. IV, 507; VI [. 21. — O vid i u (Trist. II. el. 2. 5) : Pro Trója stabat Apolló.
^c) Iliad. V. 344; XV. 249.

⁷) Iliad. VII. 51. seqq.

Tot în cursul acestui resbel Apollo îndrepteză săgeta luî Paris asupra lui Achile şi-1 ucide !).

Apollo apare ca dcul protector al Pelasgilor şi atuncî, când sortea pare a-ï persecuta peste tot locul, şi o parte din ei sunt siliţî se părăsescă ve­chile lor locuinţe din peninsula balcanică.

Pelastnî, scrie, Mă cro b i u, alungaţi din locuinţele lor din tóté părţile, se adunară cu toţii la Dodona şi consultară oraculul de acolo, în ce parte a lumei se se stabilescă; ér oraculul, le spuse se mergă în ţera consacrată luî Saturn si acolo se ofere dijme luî Apollo, etc. ²)

Apollo, la Pelasgl este deul lumineï fisice şi al luminci spirituale; deul păstoriei, al agriculture!, al sănătăţii, al resboielor, al cetăţilor si al divina-

ţiuneî ³).

Ca tip, Apollo este de o frumseţă şi tinereţă eternă.

Pe vechile monumente de sculptură si pictură ale Grecieî, Apollo cel archaic ne apare cu bucle şi cu pletele cele frumóse pelasge, întocma pre­cum portă si astădî păstorii şi ţeraniî români de lângă muntele Retezatului. Din acesta causa, el are la Homer şi epitetul de áxspasxójwjc (intonsus ⁴j.

Tot asemenea, ne spun cântările nóstre poporale, că sórele are plete strălucite ⁶).

4. 'Í2y.savóg (Oceanul) în tradiţiunile antice.

Lângă Hyperboreiï ceï cuvioşr ne apare în legendele apolinice şi Ocea­nul cel archaic din nordul zoneî grecescî, şi care jocă un rol atât de im­portant în teogonia urano-saturnică.

Insula luî Apollo din regiunea Hyperboreilor, ne spune Hecateu Abde-rita, se află în părţile Oceanuluï (xaià tgv 'Qxescvov).

') Arctiuus in Aethiopida (H o rn c r i, Carmina, Ed. Didót, p. 583.) ^a) Macrobii Saturn. I. 7.

³) Calchas, Cassandra, Helenus şi Sibylele aveau darul profeţiei de la Apollo.

⁴) Homerl Hymn, in Apoll. v. 134.

⁵) In o baladă română apolinică Sórele dice către Lună:

C'amêndoï ne potrivim

Şi la plete şi la feţe

Şi la dalbe tinereţe.

Eu am plete strălucite,

Tu al plete aurite.

Eu am faţa a r d S t ó r i ă,

Tu faţă mângăetoriă.

(Din Corn. Rêsvad, jud. Dfirobovija.)

Cuvântul Oceanos la început nu avea înţelesul, pe care i l'au dat maî târdiu autorii grecescî, séü cu alte cuvinte, Oceanul primitiv séü al vechilor legende, nu este Oceanul istoricilor şi al geografilor, începênd de la bë-trânul Herodot în cóce.

Grecii din timpurile luî Homer nu cunosceaü marea esternă, pe care noî o numim astădî Ocean. Eî nu străbătuse in aceste timpuri către apus nicî chiar întréga Marea mediterană. Ér în ce privesce părţile de nord ale Eu-ropeî, noţiunile lor geografice nu se estinseră în acesta epocă maî departe de Marea negră si de Dunărea de jos.

Lumea n'a fost tot-de-una cunoscută, după cum este astădî, şi chiar în timpul luî Herodot, o epocă de altmintrelea destul de tărdiă, orisontul geo­grafic grecesc se închidea la Dunărea de jos. «La nord de Tracia, scrie Herodot, ce fel de omenî locuiesc, nimeni nu pote se scie; atât însă se pare, că dincolo de Istm esistă păment nelocuit şi infinit» ^J).

De altă parte cuventul'Qxeavfc; nicî nu este grecesc ²). El aparţine lexi­conului archaic pelasg, atât după forma sa originară (aqua), cât şi după terminaţiunea sa în av-o-;. După sensul seu primitiv, cuventul Oceanos în­semna o apă mare stagnantă ³).

La început, autorii anticităţiî întrebuinţară cuventul Oceanos, aşa după cum î-1 împrumutase de la Pelasgî, aplicându-1 esclusiv la Marea negră, care într'o epocă preistorică forte depărtată, forma numai un imens lac, ne-avênd nicî o eşire în Marea mediterană *).

Ast-fel geograful Strabo vorbind de navigaţiunea Argonauţilor către ţi­nutul cel avut de aur (Colchis), ne spune, că în acesta epocă, Marea negră era considerată ca un alt Ocean ⁵), si cine naviga în Marea negră se considera, că a căletorit tot aşa departe de lumea locuită, ca si când s'ar fi dus dincolo de columnele luî Hercule, şi peste tot se credea, că acesta mare este cea maî vastă din mările nostre, din care causa i s'a Şi dat prin escelenţă numele de eovtoç.

') Herodoli lib. V. c. 9.

; entru noţiunea de mare, Grecii aveau numai terminul general de S-aAc/.o-i. J In limba română cuvênul o c h i ü (maî corect o c i ü) are înţelesul de locus p a-uster (Lexicon ui de Buda), şi de «lac» «étang» (C iha c, Dictionnaire •tymologie Daco-romane. I. 184). Forma de O c e a n ni se presintă ast-fel numaî ca augmentaţiune din o c h i ü séü o c i ü, cu înţelesul de l a c m a r e. — Dupâ D i o d o r ^{c u} (I. 12. 5) cei vechi înţelegeau sub cuventul Oceane umiditatea (-b 5-rpov). *) Strabonis Gcogr. I. 3. 4. ⁵) Strabonis Gcogr. I. 2. 10.

Chiar si numirea archaică de "ÂCevoţ (Axenus ^J), ce s'a dat la început MăreÎ negre, era numai o simplă formă de pronunciare grecescă a vechiului cuvent pelasg Ocean (Oceanos).

în Galia de altă parte noî aflăm încă în secuiul al IV-lea d. Chr. forma de A c ci o n ( = Ocean), întrebuinţată ca o numire pentru lacurile cele vaste ²).

Acest Ocean (séü lac imens) al geografiei preistorice,, cuprindea în sine nu numai basinul idrografic al Măreî negre, dar tot-o-dată şi cursul cel lat difus, adânc şi lin al Istruluî, séű DunăreÎ de jos.

Ast-fcl în Argonauticele lui Apolloniu Rhodiu, o operă ele însemnată eru-diţiune alexandrină, partea de jos a DunăreÎ séü Istrul cel «lat şi adânc» figu-reză sub numele de Golful seu Cornul Oceanului (Kapac 'Q'/.savoîo ³).

Cu deosebire însă în legendele teogonice ale luî Homer şi Hesiod nu­mirea de Oceanos fu aplicată esclusiv numai la Dunărea de jos ('Qy.eavo; ~ota|.ic; ⁴), şi acesta probabil din causa, că acest mare fluviu al lumeî vechî se considera ca ultimul rest al maselor man de apă, ce acoperise în epo-cele geologice basinul Tëreï-românescï şi al Ungariei. Acesta ne esplică tot-o-dată causa, pentru care locuinţele Hyperboreilor ne apar la Hecateu lângă Ocean, ér la Pindar lângă Istru ⁶), séü Dunărea de jos.

Constatăm aşa dar din punct de vedere geografic, că Oceanul Hyper­boreilor, de care ne vorbesce Hecateu Abderita, nu este nicî Oceanul arctic, nicî Oceanul de apus, nicî altă mare necunoscută, ori fictivă, ci es­clusiv marca de la nordul lumeî grecescî, aceea pe care şi Herodot o nu-rnesce «cea maî admirabilă din tóté mările»⁶), pe care Pornponiu

¹) StraLoiiis Geogr. V. 3. 6. — Molae lib. I. c. 19: i n g e n s P o n t u s olim

Axenus clictus. — Etymologiilc antice, că terminul de 'fi/.savo; ar deriva de Ia adiectivul «"•/.u-, repede, şi Axenus ar fi cuvûntul grecesc «îîvoi, i n h o s p i t a l, nu aü nicî înţeles, nicî fundament istoric.

²) Rufus Avienus (sec, IV. d. Chr.) în poema sa geografică «Ora maritima»
amintesce în părţile Galieî un vast lac şut) numele poporal de A c c i o n (adecă. Ocean) :

inscrit semeţ dchinc

v a s t a m in p a l u d e m, quam vetus moş Gracciae vocitavit A c c i o n (at)que praecipites aquas stagni per aequor cgerit.

După Müllerus in CI. Ptolemaei Geographia (Ed. Didót) p. 235.

³) ApoHonii Rhodii Argon. IV, 282.

⁴) Humori Odyss. XII. 1. — HcsioiH Theogoniu, v. 242. 959.

⁵) Pimlari Olymp. III. 17.
") Herodoti lib. IV. 85.

Mela şi Dionisiu Periegetul o numesc «mare imensă» *), ér tradiţiunile po­porale române «Marea mărilor» ^s), şi care, în fine, pe chartele geografice medievale figureză sub numele de «Mare maj us.»

în acest Ocean aşa dar, de la marginile lumeî cunoscute Grecilor, se afla insula cea sfântă a lui Apollo, si care, după cum vom vede din ca-pitulele următore, ni se presintă întru tóté ca insula L eue e séü Albă, care maî târdiu a fost consacrată memoriei şi mormêntuluï M Achile.

5. Celţil de lângă insula HyperborcUor.

în crenesa apolinică ni se presintă încă doue cestiunï importante din geo­grafia preistorică.

Insula cea sfântă a lui Apolló, ne spune Hecateu, se află în părţile de nord (înţelege ale zoneï grecescï), şi anume în faţă cu ţinutul Cel-ţilor ^s).

După tóté datele istorice şi geografice, Celţiî imigrase din Asia în Europa numai târdiu, în urma celor doue curente marî neolitice.

La început, acest popor belicos ocupase o parte însemnată din ţinutu­rile cele vaste de la nordul MăreÎ negre, împinsï apoï de nóuele curente etnice (germane), carî se reversai! din Asia spre Europa, eî se respândiră prin diterîte părţi ale Dacieî, ale Panoniel şi Germaniei, ér unele cete ale acestor noî invasorî petrunseră încă în timpurile pelasge spre medă-di, si se stabiliră în mod sporadic până în Beoţia.

Diferite fântânî istorice şi geografice ale vechimeî, amintesc de Celţiî de lângă Marea negră,

Ast-fel, renumitul sofist Asclepiade din Tracia, care a trăit în sec. IV a. Chr., ne înfăţiseză pe legendarul Boreas (din munţii Rhipae, Carpaţî) ca un rege al Ce l ţii o r ⁴). La alţî autorî, acest Boreas apare ca rege al Sci-

') Mclae lib. I. c. 19. — Dionysii Orbis Descriptio, v. 165.

²) Ast-fel într'un descântec de «Dênselo se dice: «cu mâna Ic va lua şi in Marea egră le va arunca în Mă r e a Mar i l o r». (C o d r e s c u, Bucium, rom., III 139.) ) Inodori Sicull lib. II. 47: ïv toî; àvtiitspav rrjc kî/.tixyjç to^oiç xatù tiv 'Qxíaviy

eïva; vv]oov etc.

⁴) Probus ad Virgil. Georg. II, 84. Quidam putant, ut Asclepiades ait, B or earn fuisse Cél darum regem (Fragmenta Hist, graec. Ed. Didót. III 306; fragm. 28).

ţilor, ér la Hecateu Abderita Boreadiï, séü descendenţii regeluï Boreas, sunt domnii si preoţii ceï marï aï Hyperb oreilor din insula cea sfântă a luî Apollo.

Agatyrşiî ceî renumiţi pentru avuţiile lor de aur,— o populaţiune Tur-senă (pclasgă), — carî în timpurile lui Hcrodot locuiau în Transilvania de astădî,— suntconsideraţî la uniï autorï grecascî ca Celţî ').

în fine, renumitul gramatic şi poet Lycophron din Eubca, care a trăit în sec. III. a. Chr. ne spune, că insula Leucc se află situată în faţă de gu­rile rîuluï numit Kel to s ²), si sub acesta numire densul înţelege Istrul, care după cum scrie şi Herodot venia din ţinuturile Celţilor. Despre Celţî, ca locuitori în apropiere de Marea negră, ne maî amintesce si Diodor Şi­cul. «Ce!ţii, dice densul, carî locuiesc în regiunea nordică şi în ţinuturile de lângă Ocean şi de lângă munţiî Ercinicî, precum şi toţi aceia, carî sunt respândiţî până lângă Sciţia, se numesc Gali. Dintre aceştia, aceia carî lo-cuesc sub polul nordic şi cel carî se mărginesc cu Sciţiî sunt ceïmaïsël-baticî .... Puterea si sălbăticia lor ajunsese atât de cunoscută în lume, în cât se dice, că în timpurile vechi ei cutrierase si predase totă Asia, nu-mindu-se de pe atuncî Cimeriî» ^s).

Când Hecateu ne spune aşa dar, că insula cea sfântă a luî Apollo, se află în regiunea septentrionala (séü din nordul zonei grecesc!) şi în faţă de ţinutul Celţilor, el are aicî în vedere aceleasî fântâni istorice ca si Ascle-piade, la care Boreas de la munţiî Rhipae apare ca un rege al Celţilor, ca si Diodor Şicul, care ne presintă pe Cimeriî de lângă ţermuriî Nipruluî co Celţî, şi în fine, ca si Ştefan Byzantinul, care consideră de Celţî pe Agatyrşiî séü Turseniï pelasgï de lângă rîul Mureşului.

Vom esamina acum ultima cestiune geografică din legendele apolinice. Geografia este una din luminile principale ale istoriei

Din insula cea sfântă a luî Apollo, scrie Hecateu Abderita, se vedeau unele înălţimi de pâment de la S e lin a, şi care nu era mult depărtată.

Acesta Selină de lângă insula luî Apollo a avut darul se complice şi maî mult cestiunea geografică a Hyperboreilor celor piî şi virtuoşi, de carî ne vorbesce Hecateu. Anume comentatorii fragmentelor luî Hecateu Abderit?,

') Stephanas Byz. Tpaosol, itóV.? KsXTuiv. "EO-voţ o3ţ ui "E/.X-^e; 'Afa&opsouţ ovojxa-i. - Cf. Taciţi Germania c. XXVIII. XLIII. - Dicfenbncli, Origines Europaeae. p. 139 seqq.

') Licophvon Cassandr. v. 189 (Köhler, Mémoire, p. 544. 730).

") Diodori SIculi lib. V. c. 32.-De asemenea scrie Strabo (XI. 7. 2): Vechil auton grecesc! numiaü tóté populaţiunile nordice Scyţî şi Celtosciţî. (Cf. Ibid. VII. 1.

uniî din lipsă de cunoscinţe precise geografice, alţii în fine seduşi de textul

outin alterat, după cum ni l'a transmis Diodor Şicul, au credut că sub a-

estă enigmatică SsA^vrj de lângă insula lui Apollo Hypcrboreul, este de

se înţelege luna de pe ceriu, interpretând ast-fel pasagiul lui Hecateu,

nu în spiritul curat geografic al autorului, ci dàndu-ï un înţeles ca totu'

fabulos.

însă Sclina din ţera Hyperboreilor era o realitate geografică. Insula Leuce séü Albă, care după resboiul troian fu consacrată mormêntuluï lui Achille, se află situată, după cum seim, în faţă cu cele doue guri de sus ale Du­nărei una Chilia si alta Sulina. Acest braţ din urmă al Dunărei, care în secuiul al X-lea al erei nóstre se vede a fi fost cel mal navigabil, portă la Constantin Porfynogenitul numele de Salina ^]), si tot sub numele de Se-lina ne apare acest braţ în periplul catalan de la a. 1375 ). In fine, sub numele de Sclina ni se îniăţişeză acesta parte din delta Dunărei în tóté cântările nóstre eroice ³).

Când Hecatcu Abderita scrie ast-fcl, că din insula cea stanţă a lui A-pollo se vedeau ore-can înălţimi terestre de la Selina, el nu avea în vedere aspectul ceriului, ori depărtarea mal mică sou mat marc a lune! de acest colţ de pământ, ci esclusiv numai acea parte continentală din delta Dunărei, care şi în evul de mijloc era cunoscută navigatorilor din Marea, negră sub numele de Selina ⁴).

Am esaminat aicî principalele părţi ale geografici positive din fragmen­tele lui Hecateu Abderita. Aceste date r.e vor permite de a fixa cu de­plină siguranţă situaţiunea geografică a insulei, în care se află memorabilul templu al lui Apollo Hyperboreul.

') Constantini Porpliyrog'cniti De admin. Imp. c. 9: tiv no-'/.|i.ov tiv ïs),;vàv. Diferi­tele braţe ale deltei Dunărei se mai numiaü de geografii vechi şi rîurî, f l urni na (Plinii Hist. nat. IV. 22.)

³) Notices et Extraits de manuscrits de la Bibliothèque du roi et autres bibliothèques publics par l'Institut royal de France. T. XIV. 2-mc Partie. Paris, 1843. (Charta a 2-a)

³) Turcii 'n drciiă se plimba

Pe podmolul Dunării . . . Vedea fete se li ne ne c,. Găsia fete brăilence

Cu trei-patru Brăilence, Cu cincl-şesă Gălăţcnce Şi cu decc S e l i n c n c c.

^Cu ie şi cu zevelce.

, " ' u.id. p. r,43.

¹ eocl or eseu, Poesiî pop. p. 562.

impiejurare geografică analogă ni se prcsintă cu Sclina din Italia. L u n a, scrie l • ²' 5), este un oraş şi port al Etrurieî, şi Grecii numesc oraşul şi portul

6. Insula Ăevxr] (Leuce) consecrată tfeiifitl Apollo.

Insula cea sfântă a luï Apollo, după cum am vëdut din datele geogra­fice expuse până aicî, era una şi aceeaşî cu insula, care a fost consecrată umbrei luï Achile după rësboiul troian, atuncî, când cultul lui Apollo su­ferise o mare înfrângere,

însă renumele şi veneraţiunea, de care se bucura acesta insulă, pe când era consecrată lui Achile, şi anume autoritatea oracululuî de acolo, puterea cea salutara a insulei, tesaurele continue, ce se vërsau la altarele acestuï tem­plu, erau numaî o simplă moscenire din tradiţiunile si institutele cele vechî ale religiuneï luï Apollo.

Asupra insuleï luï Achile maï rëmase chiar şi aureola divină, ce o avusese o-dată acesta mică bucată de păment, când puternicul deft Apollo inspira de aicï întréga vieţă antică.

Pindar, în una din odele sale numesce insula lui Apollo
*), adecă insula luminosă, lucitoriă, epitet, care convenia nurnaî reşedinţei Iul Apollo, deul soreluî.

Ér poetul Quintus din Smyrna, care a trăit pe la a. 470 d. Chr., o numesce insula divină*), încă mal înainte de ce acest păment ilustru ar fi ajuns în posesiunea Pontarchulul Achile.

1- Portul este înconjurat cu munţi înalţi, de unde se póté vedd marea şi Sar­dinia şi o mare parte a ţermureluî atât de dincóce (din Italia) cât şi de dincolo (din Sardinia). Esistaü aşa dar în timpurile vecin, oraşe şi porturi dedicate Luneï séü Se-leneT, şi cari purtau numele acestei divinitSţî. Se póté, ca astădi din Insula Şerpilor (Leuce) să nu se maï vodă punctele maï înalte din delta Dunărei, însă acesta nu este o probă, că în vechime relaţiunile geologice ar fi fost tot ast-fel. Maï notăm aici, că după tradiţiunile române, pe cari le publicăm maï la vale, templul din Leuce se distingea prin o înălţime considerabilă. ') Pindari Nemea IV. v. 48—50:

Ev 8'Eu£tlvu> TcÉXafst -.fatvvàv

VÜ30V . . .

') Qnlntl Smyrnaci Posthomericorum III. v. 775: *tooíí* víjsov. — Chiar şi legenda despre paserile albe, cari îngrijiau de templul luï Achile (pag. 72) este în fond una Şi aceeaşi cu legenda, pe care ne-o comunică Hecateu despre lebedele, ce veniaű in stoluri nenumérate din munţii Ripae şi carï maï ântâiu încunjurau cu sborul lor tem-Plul luï Apollo, ca şi când ar fi voit se-1 lustreze.

MO NUMEINitLt, i- «v m ... . ~

9o

Ta fine, chiar si numele acestei insule de Leuce séü Albă, ne pune în idenţă sub o formă destul de transparentă, că ea a stat o-dată în strînse raporturi cu cultul lut Apollo, a deuluî celui alb, numit Aplun de Tcsali şi A piu de Etrusci ').

în apropierea acestei insule, noi găsim in anticitatea greco-romană un cult puternic şi estins al lui Apollo şi al Dianeî.

Sciţii, după cum ne spune Herodot, adorau dintre toţi detî lor mal mult Apollo ²), cu escepţiune de supremele (si vechile) lor divinităţi, numite Istia (Vesta, focul), Papaeos (Moşul) si Apia (Pămentul).

La gurile rîului Borystene séü Nipru era situat vechiul oraş numit Ol-bia seu Olbiopolis ⁵), cel mai important centru comercial al Scitici în timpul lui Herodot; ér partea cea mai mare din monetele vechi ale acestui emporiti portă efigia deuluî Apollo ⁴). Probabil că acest oraş, după cum scrie corniţele Ouvaroff, a fost consecrat deuluî Apollo, ér numele de Olbia (cetatea Albă) încă parc a confirma acesta. Din o insulă a MăreÎ negre, numită Apollónia, situatei spre sud de gurile Istruluî, Romanii luară una din cele mai venerate imagini a deuluî Apollo, o statuă colosală înaltă de 30 de coţi, şi o asedară în Capitoliu sub numele de Apollo Capitolinus. Chcltue-lile acestei antice şi magnifice opere de sculptură aü fost, după cum ne spune Pliniu, de 500 talenţi séü 2.460.000 lei ⁶), adecă mai mult de cât adunase Grecii (300 talenţî) pentru reconstruirea templului din Delphi, in­cendiat în a. 548.

In fine, diferite alte oraşe şi centre comerciale din apropierea acestei in­sule aii purtat, unele în vechime, ér altele până în diua de astăclî, numele de Alba. Ast-fel ni se presintă Olbia, Cetatca-albă séü Tyras ^c), Bol-

') InsulaDclosîncă avea epitetul de «albă» (candida Dclos.Ovid. Herokl. XXI. 82.)

^!) llcrodoli lib. IV. 59.

^s) Scyiunl Cliii v. 804. — Plinii Hist. nat. IV. 26.

⁴) Ouvarol'f, Recherches sur les antiquités de la Russie méridionale, p. 44—45: Dans les inscriptions d'Olbie, il est souvent question des sacrifices que l'on offrait à

^AP°^llon La plus part des monnaies d'Olbie sont frappées à l'éffigc

d'Apollon 11 est probable qu'Olbie était consacrée à Apollon.

⁶) Plinii IV. 27. 1. Citra Istrum, A polloniatarura una, LXXX M. a Dosporo Thracio, ex qua M. Lucullus Capitolinum Apollinem advcxit.— Ibid. XXXIV. 18. 1. Talis (colossea statua) est in Capitolio Apollo, translatus a M. Lucullo ex Apollónia, Ponti urbe, XXX cubitorum, quingentis talentis factus.

•) Cuntemirii Moldáviáé Descriptio, Ed. 1872, p. 20: Akierman, incolis Cze-tate

^alba Polonis Bielograd. — Importantul oraş A p uium (C. I. L. nr. 986) din

Dacia încă se vede după numele seu archaic, şi după numirea poporali de astădî,

gradul de Ia gurile rluluï lalpug în Besarabia si B el g a rod, una din gu­rile Dunăreî; numirT, ce ne atestă, că o-dată aceste ţinuturi aü stat sub patronagiul deuluî celui alb, a luî Aplu séíí Apolló.

însă un document forte preţios despre identitatea insuleî Leuce cu insula cea sfântă a Hypcrboreilor, î-1 aflăm la Hecateu şi la Pliniu. Insula Hyper-boreilor după cum ne spune Hecateu, într'un fragment al söü, maï avea si numele de Helixœa ¹), cuvent de origine incontestabilă pelasgă. Este Fe­licia seu insula Fericiţilor, si tot cu acesta numire, însă în traducţiunegre-cescă — de Macaron (a Fericiţilor) — ne apare insula Leuce la Pliniu: eadem Leuce et Macaron appellata²).

Belgrad (Cetate-albă), că intr'o epocă depărtată ante-romană, a fost dedicat deuluî Apollo. A p ui u m devenise cunoscut în lumea romană încă înainte de cucerirea Dacieî. In Consolatio ad L i vi a m (O v i d e, Oeuvres complètes. Ed. Didót, 1881, p 841) cetim următorele versuri:

Danubiusque rapax et Dacius orbe remoto Apulus; huic hosti perbreve Pontus iter.

^!) Stephanus Byz. : 'Elitoia, vïjcot 'ïttspJi&pÉa>v, oî>x tXacsov îliy-eXtaç, uitô roţajiib K«. pa(j."j5uxa, at 'Er.ataïoç i> 'Afiô-ijpirfj;. — In acest fragment Hecateu ne spune, că insula Helixœa se afla în faţa rîuluî numit Carambucas (forte probabil un braţ al Dunărei). Tcrminul geografic de Buci s, Buces şi Buca s, este unul şi acelaşi cu latinul bucea (ostium), In limba italiană bocea maï are înţelesul şi aplicaţiunea de «gură de rîu», ostium, eiopa. (Vocabolario della Crusca, I. Ed. 1741. p. 325). — De ase­menea constatăm aicî, că gurile Dunăreî maî apar şi astăcjî sub numele B u h a z.

In ce privesce mărimea geografică a insulei luî Apollo în anticitatea greco-romană, datele positive ne lipsesc. H c c at eu ne spune, că acesta insulă nu era maï mică de cat Sicilia, insă densul adauge îndată cuvintele «după cum se vorbesce>. După cum seim dimensiunile geografice ale autorilor din acesta epocă nu au nicî o preci-siune sciinţifică. Ele sunt numai simple indicaţiunî vage. Chiar şi Herodot, se uimesce prin neesactităţile sale geografice. Ast-fcl densul scrie despre lacul Meotic, că nu era cu mult maî mic de cât Marca negră (IV. 86.) De altă parte Pliniu (IV. 27. 1), ne spune că cercuitu! insuleî Leuce era aproximativ de 10.000 paşî, adecă de 10 milurî ro­mane, seu de 14 km. 792 m. După Pausania (111. 19. 11.) insula avea o circumferinţă de 20 stadii, seu de 3 km. 680 m. Ér Mêla se apropia şi maî mult de adevér, când ne spune, că insula Leuce era forte mică — parva admodum (lib. III. 7.) In fine după planul ridicat de ofiţerii ruşi în a. 1823 circumferinţa acestei insule era în acest timp de 925 sagcne, seu l km. 973 m. (Kochlcr, Mémoire p. 600).

Pe charta geografică a luî Fredutius de Ancona din a. 1497, acesta insulă mal apare şi sub numirea de F i d o n i x i, evident numire coruptă din Dufttuv şi víjooc, cu înţe­lesul de insula Balaurului, astâdî a Şerpilor. (Cf. Comte Potocki, «Mémoire sur un nouveau périple du Pont euxin». Vienne, 1796 p. 7. — K o e h l e r, Mémoire, p. 611 613). Maï notăm, că Apollo mal avea şi epitetul de Pythios ca putere triumfătore asupra balaurului Python.