Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

') Diodoi-1 Slcull lib. U, 47. — Fragmenta Hist, grace. Ed. Didót. II, p. 386. ²) Cf. p. 68-69.

> " ce a t eu întrebuinţezi aicî preposiţiunea v.aTcţ cu acusativ (v.'/tà tùv 'Qnsa

a lui Apollo de o întindere considerabilă şi un templu renumit, cărui figură esteridră este în formă sferică, şi care templu e decorat cu uite darurî '). Acest deü, Apollo, maï are şi un oraş sfânt al seu, ér v _ce locuesc în acest oraş sunt în mare parte cobzarî ²), şi aceştia în t'mpul serviciului divin bat cobzele în chor şi cântă imne în onórea deu-1 T lăudând faptele sale. HyperboreiT aü un mod al lor propriu de vorbit /S'aAeyTOC) şi sunt cu o prietenie forte familiară (ocV.£tOT«Ta Staxcfccac) faţă de Greci, cu deosebire faţă de Atcnienî şi de locuitorii din Delos ³); acesta bunăvoinţă a lor fiind stabilită şi confirmată încă din timpurile cele mai vechi. Se spune chiar, că unii din Grecï aü trecut la Hyperboreï şi at lăsat la ei darurî forte preţiose scrise cu litere grecescï; tot ast-fel şi Abariî a plecat de aici în Grecia şi-a reînoit prietenia si înrudirea cea vechia (airrreviav) cu Deleniï. Se maï spune de asemenea, că din acesta insulă se póté vedé Selina (ZeÀrjvrj) întréga, fiind puţin depărtată de parvient şi se ved ín ea ore-can înălţimi de pâment. Mai departe se relateză, că deul Apollo vine în acesta insulă tot la 19 ani, în care timp constelaţiunile de pe ceriu î-sï îndeplinesc cercuitul lor periodic. In tot timpul acestei apariţiunî a deului în insula lor, eî cântă nóptea cu cobzele si fac într'una la jocuri seu hore (xoplustv) începênd de la equinocţiul de primăvară şi până la răsărirea Pleiadelor (Găinuşe!) în prima jumetate a luiMaiu ⁷), bucurându-se omenii de aceste due frumóse. Domnia asupra oraşului şi administraţi unea supremă a templului, o au aşa numiţii Boreadi, cari sunt descendenţii lui Boreas, şi eî succed la domnia după neam.»

Până aici, fragmentul luî Hecateu Abderita, pe care ni-1 comunică Dio-dor Şicul.

De altă parte, sofistul CI aud iu Aelian, care a trăit sub împăratul Ha­drian, ne comunică un alt fragment din scrierile lui Hecnteu, cu privire la acest important templu al preistoriei: «Nu numai poeţii, dice Aelian, dar Şi alţî scriitori celebreză pe poporul Hyperbore ilor şi onorile, cele fac denşiî luî Apollo. Intre alţii, Hecateu Abderita, însă nu cel din Milet, re-

'.'j.t.u. ty;v vrpov), forme, prin cari densul voescc se esprime o indicaţiune locală ncprc-:isă, adecă în părţile O c e a n u l u i, î n p ă r ţ i l e i n s u l e î, ori în apropie-'ea de ea.

^l) Cf. pag. 72—73.

t «'.otouî îivae xî&apiataţ. Cithara (Ki&apoi), instrument cu córde din cea mai a-_n "^ ^a«icitate. După un vechia baso relief conservat în spitalul St. loan din Lateran >i u"¹³'- ^{8Ura acestu}' instrument semăna întru tóté cu cobza română de astadî. (Vcdi a) V ^^{tl9nnaire des} antiquités romaines et grecques, pag. loi). ^{CC 1}" ^Iocu'torî ai A t e n e T şi aï insulei Delos eraü pelasgr.

lateză, că preoţii lui Apollo sunt iii luî Boreas si aï Chioneï, treï fraţi la numër, omenï înalţi de câte 6 coţi. Când aceştia la timpul în­datinat fac serviciul divin solemn, şeii ruga (kpoup7fa), atunci sboră acolo stoluri nenumerate de lebede ^]) din munţii, pe care denşiî i numesc Ripae (TtTtaî); şi aceste lebede, după ce încunjură mal ântâiu templul cu sborul lor, ca şi când ar voi se-1 lustreze (purifice), se lasă apoi jos în curtea tem­plului, ai cărei spaţiu e forte larg şi de cea mai mare frumuseţă. In timpul serviciului divin, pe când cântăreţii templului intoneză laude deuluî Apollo cu un fel de melodii ale lor propriï, şi pe când cobzarii acompaniază cu cobzele lor în cor melodia cea forte armoniosă a cântăreţilor, tot atunci şi lebedele (din curte) se asocieză şi ele la cântările lor guguind împreună; şi este de notat, că aceste lebede nu fac nici o greşelă, ca se cânte cu su­nete dissonante ori neplăcute, ci întogma ca şi cum ele ar urma tonul si începutul dat de dascălul corului, ast-fel cântii şi ele împreună cu cântă­reţii cei mai deprinşi în melodiile sfinte. Terminându-se apoi imnul, acest cor al paserilor se retrage, ca şi cum ele şi-ar fi îndeplinit datoria lor obi­cinuită pentru sărbătorirea deuluî, ar fi ascultat şi ele totă diua onorile, ce s'aü făcut deilor, au cântat împreună si au desfëtat şi pe alţii.»

Acestea sunt preţiosele fragmente, ce ne-aü remas din scrierea lui He-cateu, despre magnificul templu al lui Apollo din ţera Hyperboreilor.

Cultul Iui Apollo la Hyperboreï représenta epoca de aur a civilisaţiunil pelasge ante-elene. De o-dată cu migraţiunile pelasge de la Carpaţî spre sud, acest cult se estinde peste Grecia vechia, peste insulele Archipelaguluî şi pe ţermuril Asiei mici.

Noi vom esamina aici din punct de vedere istoric şi geografic, datele, ce ne-aù rëmas din scrierea lui Hecateu asupra Hyperboreilor.

Un nou capitul important din istoria lumeţ vechi pelasge se deschide înaintea nostră.

') Kuxvoc, c y gnu s, lebădă, consecrată luî Apollo maï mult pentru frumuseţă şi colorea s_a cea albă de cât pentru cântecul seu. care în general, i se atribue numai în momeutul morţii. O anumită specia (Cygnus musicus) arc un vers sonor şi plăcut.

In tradiţiunile române rolul mitic al lebedei se pare a-1 ave gruia seu coc or a (mase. cocorj. Inlr'o baladă poporală română, aflăm urmïtorele versuri despre eroul Corbac, care zăcea în închisore:

Şi prin gratii tot privesce Când la nori purtaţi de vent, Care plouă pe păment,

Când Ia cârduri de cucóre Ce mereu sbor către sore.

, Atecsanclri, Toesil populare p. 141.

2. Latona şi Apollo. Profetil Ölen ,r/' Abaris din ţ era H y p érbor cilor.

In anticitatca grecescă, patria adevărată a dculuï Apollo, era considerată la Hypcrboreï.

Chiar si ]a locuitorii dm Croton, (Italia de jos), celebru oraş pentru pu­ritatea moravurilor sale, Apollo, după cum scrie Aristotele, avea epitetul de Hyperboreu ').

De altă parte Latona, deiţa cea amabilă, cu un caracter dulce şi blând, mama lui Apollo si a Diancî, atât după Heca-tcu, cât şi după alţi autori aï anticităţii, a-fost născută în ţ ér a Ily pcrbor eilor "}.

Anume, Latona, după cum ne spune legenda grecescă, fiind însărcinată de Joc, ea fu perse­cutată pe totă faţa pământului, de Junona, cea gclosă, în cât nici o ţeră nu voia se o pri-mescă, ca se potă nascc. Res-

136.—Apoi l o Hyper b o re ui, încălecat peuii pinsă din totC părţile, după

grifon, ţincnd intr'o mâna lira şi în sita „n ram _{muUc rătăcirî încoce} „; _încol

ele palmier, călătoresoc de la Ilyperborel către '

părţile meridionale (la Delos şi Delphi). Pictură Latona ajunge, în fine, la De-

pe un vas. După Lenormant ct de Wittc. Etu- Jos, o insulă mică, ncproduc-

des des monuments cúramographiqucs. II. fil. V. . _v .. , , . .

_/ri tt- l 4 r- i ,,\ tiva din Arclupelag, si stânci e

(Duruy, Hist, des Grecs. 1. 41). ^{í &1} >

cele solitare ale acestei insule,

dederă deiţei persecutate un asii. Nouă dile şi nouă nopţi ţinură durerile nas-ccriî, şi aici pe érba verde, sub un palmier mirositoriü, deiţa Hypcrbo-i'că (de la Dunărea de jos) născu pe cleul cel mare al l u m ineî an ti c e ³).

') Aeli.lit. V. H. II. 26. 'Api3-oţ|}.r,î 't.í-;síí>itb lújv Kpijttuy'.atuJv tív II»8-W('íf'«v AnóX/.uiva 'l-îp,3of,r.&v TtpoGa-fopîuîsa'a:. (Frag. Hist, grace. If. p. 175. frag. 233 b.). — Cicero, De nat. Deqr. III. 23: tertius (Apollo) Jove tertio natus, et Latona, quem ex Hyper-fa orei s Delphos ferunt advcnisse.

") Diodori Sicull IL c. 47. — Paiisanlao Descriptio Graeciae. I 18. 5. — Aristotelis Hist. Anim. VI. 35. — D i a n a, fica Latoneî, încă era considerată do Hypcrboreă. (IHo-Siculi iv. 5l).

^a) Apoiluilori Uibliotheca, I. 4. 1.

Din acest timp insula Delos rőmase un păment sfânt pentru noul deü Hypcrboreu, şi relaţiunî strînse religiose între Hyperboreî şi templul lui Apollo din Delos se întemeiară şi continuară în tó ta anticitatca preistorică.

Anume Hero do t si Plutarcu, ne amintesc de un vechiü obicciű so­lemn al Hyperboreilor, de a trimite în fie-care an la templul luî Apollo din Delos, pârgă séű prinóse din cea de ântâiu recoltă a lor. Aceste daruri dênsiï le legau în paie de grâu si apoï le trimeteau la Delos cu o delegaţiune, care căletoria până la locul cel sfânt al destinaţiuneî în sunetul fluerelor, cimpóclor şi cobzelor 'j. Misiunea hyperboreă mergea mai ântâiu la Dodona din Epir (spre sud-vest de lanina de astă-dî), centrul cel vechiü religios al Pelasgilor din peninsula balcanică, c r de la Dodona trecea apoi peste Tesalia în insula Eubea şi de aicï î-şî continuă căletoria pe mare până la Delos.

Mai ântâiu, scrie Herodot ²), Hyperboreiî trimiseră la Delos cu aceste daruri doue virgine, ale căror nume, după'cum spuneau Delcniî, au fost Hy-peroche si Laodicea. Pentru siguranţa acestor fete, Hyperboreiî trirni-seră cu densele, ca se le însoţescă, si cincî bărbaţî cetăţeni, omenî, pe carî după cum ne spune tot Herodot, Delieniî i nutniaü Perpheres (adecă aducătorî de daruri), şi pe cari dênsiï i ţineau în mare onore. Şi fîind-că se întâmplase, că delegaţiunea acesta trimisă la Delos nu se m aï întorse înapoi, Hyperboreilor le cădu acesta forte greu, şi temendu-se ca acesta întâmplare se nu se maî repete si în viitoriű, dênsiï introduseră usul, că aduceau darurile legate în paie de grâu până la frontiera ţinutului lor, apoi de aci rugau pe veciniî lor, ca se transmită darurile aceste sfinte din popor în popor până vor ajunge la Delos.

încă înainte de Hyperoche şi de Laodicea, continuă Herodot, Hyperbo­reiî trimisese la Delos pe alte doue virgine, pe una cu numele Arge şi pe alta Opis ³), fete, cari căletorise acolo d'impreună cu Ilithyia, care

') riutarfjue, Oeuvres. Tome XIV (De la musique) p. 518.

^a) Herodoti lib. IV. c. 33-35.

") Virginele trimise de Hyperboreî la Delos erau aşa dar după Herodot Arge şi Opis (IV. 35), ér cele trimise a doua oră Hyperoche şi Laodicea (IV. 33). Pausania numesce pe cele de ântâiu H c c a e r g e şi Opis (V. 7. 8.) şi pe una A c h aea trimisă maï târziu. Résulta aşa dar din aceste date, că Arge era identică cu Hccaerge Şi Hyperoche cu Achaea. Este însă afară de orî-ce îndoielă, că numele acestor virgine hyperboree aü fost grccisate. A r g (os) în limba pelasgă însemnă leră şi câmp (Strabo VIII. 6. 9). Homcr numesce ţera Pelasgilor ITsUTfixiiv *A?-;»î (Iliad. II. 681). Pelopo-nesul întreg se numia o-dată Ar go s (S t ral) o, VIII. 6. 9). Ast-fel, că A r g e în caşul de faţă nu pőte ave alt înţeles de cât de ţ S r a n ă séü d i n tér ă ; cuvent identic în

apoi

dat

njutoriù Latonel la născarea deuluï Apollo. Pe aceste doue

137. — Statuă de marmoră descoperită la Delos, presentând tipul archaic al femeilor venerate în acesta in­sulă (sec. VII a. Chr.). Costumul iden­tic cu cel pelasg din Acropola Atenei Fig. 138 (Brunn, Denkmăler griech. und rom. Sculptur. Pi. LVII).

138. — Statuă de femcă din Acropola A-teneî presentând costumul femeilor pe-lasge, y.'cu peptcraş de piele, cu vélnie, şi încinse peste mijloc cu bete, ale căror capete cu ciucuri erau lăsate dinainte în jos. (Brunn, Denkmăler, PI. LVII).

virgine şi pe Ilithya, femeile din Delos şi din insulele ionice Ie adorau ca

fond cu Opis, numele virginei a doua, care în limba vechia, pelasgo-latină, însemna Terra (V a r r o, L. L. V. 57. 64). La Pausania, după cam am vëdut, numele de Argc ne apare în forma de Ilccaerge, adecă cu adverbiul grecesc év.ác de d eparte. Hc-cacrgc aşa dar ni se înfăţişeză ca o numire cu caracter topic avênd înţelesul: Din ţeră depărtată.

Tot asemenea numai o simplă traducţiune grecesc?, este şi numele virginei Hyper-o c h e. In limba pelasgă O c h e însemncză apă mare stagnantă, cuvent identic cu latinul a q u a, cu rădăcina grccéscá -j.-fi şi cu germanul vechia O c h e, Ache séü Aachc. Tot la forma primitivă de a q u a se reduce şi etimologia cuvûnluluï Achaei cu înţelesul de locuitori riverani, germ. Uferbewohner (Wissowa, Pauly's Real-Ecncyclo-padie ad. v. Achaei). ÎNotărn tot-o-dată aici, că spre nord de gurile Istruluî se afla în-tr'adevîr o populaţiune numită Achaei. Pliniu (IV. 26. 2.) amintesce aci Por t u s A-chaeorum. Numirea de Hypcroche ni se prcsintă ast-fel ca un cuvent compus din Oche cu preposiţiunea grecescă 6;up, de peste, de dincolo, si având înţelesul: K c peste apa mar e.

pe divinităţi şi Ic invocau în imncle, ce le compusese poetul hieratic

OI en >).

Insă nu numai templul cel renumit al lui Apolló de la Delos (şi unde maî târdiu era depus tesaurul confederaţiuneî grecescl ^!), î-şî reducea is­toria înfiinţare! sale la poporul Hyperboreilor, dar Hyperboreiï ne apar tot-o-dată şi ca întemeietorii oracululuï luï Apollo din Delphi lângă Parnas, unul din cele mai importante puncte centrale ale vieţeî grecescl.

După cum ne relateză Pausania, o séma de păstori, carî venise cu tur­mele lor până la locul, unde maî târdiu se afla oraculul din Delphi, aii fost ceî de ântâiu, carî aü început a se ocupa acolo cu divinaţiunea.

De altă parte Bœo o poétisa din provincia Phocis, ne spune într'un imn al seu, că oraculul lui Apollo din Delphi a fost întemeiat de nisce omeni veniţî din ţera Hyperboreilor ³), şi între aceştia densa amintesce pe cel maî învăţat om al Hyperboreilor din aceste epocă, pe Olen, un profet al lui Apollo.

Acest Olen trăise, după cum susţin unii, înainte de Hesiod, ér după cum afirmă alţii, încă înainte de Orfeu.

El este cel mai vechio poet hieratic, pe care-1 cunosce literatura gre-

Constatăm aşa dar, că numele virginelor hyperboree de Arge, Hecaerge, Achaca, Hy-peroche (probabil şi Laodice) sunt numai simple designărî topico-etnice, şi nu aü de a face nimic cu adiectivul grecesc ci-wt^, alb, strălucitori u, luminos, nicï cu verbul í>r.zc,íy_(i>, a e s c e l a, etc.

») Herodoti lib. IV. 35.—Pansaiiiae lib. I. 18. 5. — Strabo (V. 2. 8.) ne spune, că P e l a s g i î din Etruria înfiinţase la portul de lungă oraşul Caere un templu 11 i t h y i e i. Ea era aşa dar o divinitate pelasgă.

^!) Thncyuidis lib. I. 36.

"l Pansanhic lib. X. 5. 7. —Geograful Mnaseas din Patrae, discipul al Iui Eratos-thene, ne spune, că locuitorii din Delphi erau de naţionalitate Hyperbon-i (Frag­menta Hist, grace. III. p. 153. frag. 24). — Clearch din Soli, discipul al luï Aristotele, scrie de asemenea, că L a t o n a, după ce a născut pe Apollo şi pe Diana, a venit la Delphi (Fragmenta Hist, grace. Ed. Didót. Ií p. 318, frag. 46).— Cele maî celebre or a cul e ale lumeï antice aü fost cele de la Delphi şi de la D o d o n a, ambele în­temeiate de Pelasgî. — Pliniu (IV. 4. 1): liberum oppidum Delphi, sub monte Par-nasso clarissimum in terris oraculo A p o 11 i n i s. — Ér la O v i d aflăm următoriul vers:

Haec mihi si Delphi, Dodonaque diceret ipsa. (Trist. IV. ci. 8. v. 43).

Delphi en i i adresau în fie-care an rugăciuni luî Apollo prin cântări festive, ca deul se vină în timpul vere! de la Hyperboreî la dânşii. (Preller, Griech. Myth. I. 1854. p. 157-158). — Pelasgiî din oraşul S p in e turn, situat lângă gura rîuluî Pad, trimeteau la Delphi, după cum ne spune Dionysiu din Halicarnas (I. ÎS), daruri din veni­turile lor maritime.

ccscă. Densul compusese mai multe imne sacre, în cari celebra peregrina-tiunilc Hypcrboreilor la insula Delos, şi în cart el amintea de unele fcmeî piosc, carî luase parte la căletoriile acestea. Lui Olen i-se atribue în special si aflarea hexametrului *).

Un alt propagatorii! devotat al cultului lui Apollo în ţinuturile grecescï, a fost Aba ris, de origine .de asemenea din ţinutul Hyperboreilor, un bărbat, care prin sentimentele sale cele marî ele dreptate şi prin vieţa sa extrem de frugală, desceptase o adeveîată sensaţiunc în ţinuturile grecescï.

Acest Abaris călătorise prin Grecia ca profet şi propagatoriű al cultului Apollo. El arătă ómenilor o săgeta, care spunea, că e simbolul lui Apollo. El compunea si distribuia diferite sentinţe profetice ale deuluî şeii şi vin­deca prin descântece pe cei bolnavi '-').

Aceste legende şi imne religiose ne pun în evidenţă nu numai cultul cel puternic al lui Apollo la Hyperboreî, dar ele ne mai spun tot-o-dată, că înfiinţarea renumitelor temple ale deuluî Apollo din Delos şi Delphi, doue centre de cultură, carî aii luminat mult timp peste Grecia Orientului, se datoresc de asemenea unui popor forte religios, agricol şi pastoral, numit de autorii grecescï Hypcrboreï.

Dar cine sunt aceşti Hyperboreï admirabili prin sentimentele lor de drep­tate, prin religiunea şi civilisaţiunea lor înaintată ?

Gestiune importantă pentru esplicarea mai multor probleme dificile din istoria lumeî vechi.

Este ast-fel de lipsă a ne da aici séma despre caracterul etnic şi de locuinţele acestui popor, représentant al etăţii de aur din timpurile preis­torice.

') Autoi-iî vechî grecesc! au cercat se naţionaliseze si pe poetul epic Olen, după cum au făcut cu o mulţime de alţi eroi din epoca mitica. Aşa pe când unii susţin, că Olen era de origine Hyperboreü, şi după cum résulta chiar din imnele şi aposto­latul seu pentru cultul luî Apollo Ilypcrborcul, alţii din contră, i atribue ca patria ora­şul Dyme din Acliaia, ori oraşul Xanthus din Lycia. (Vedî Suidas ad v. 'L'Wjv).

Insă, numele de Olen are un caracter cu totul pclasg. Acest nume ne apare Ia E. trusei şi la Romani. (Etruriae celcberrimus vales Olcnus Calenu s. (Plinii Hist, nat. XXVIII. 4. 1.). — La Tacit aflăm numele gentiliciü de O l c n n i u s (Ann. IV. 72).

P a u s a n i a scrie, că Olen compusese un imn despre Hypcrboreï, în care densul ce­lebra venirea la Delos a virginei A c h e a (V. 6. 8), şi un alt imn despre venirea la Delos allilhycï séù Lucineî (i. 18. 5.), şi că el a fost cel mai vechiü poet, care a compus imne Pentru Greci (IX. 27. 2 ) şi primul care a introdus hexametrul (X. 5. 7).

^J) Timpul în care a trăit Abaris este incert. Hyppostrat î-1 pune în Olimpiada a a. adecă pe la a. 708 a. Chr. Suidas ia Olimpiada a 53-a, adecă pe la a. ,568 a. Chr.

3. Hyperboreil din legendele Apolinice.

In relatările luï Hecateu Abderita ni se prcsintă diferite cestiunï din geo-rrrafia si etnografia preistorică a Europei.

& *

Dintre aceste cele maï principale sunt cu privire la individualitatea et­nică si la locuinţele Hyperboreilor în aceste timpuri, şi în fine la noţiunea rreo^rafică că ce se înţelegea în timpurile primitive ale istoriei, sub numirea

d fc»

de "Qy.eavo;.

Geografia vecheî teologii egiptene st grecescï, nu mai corespunde geo­grafiei din epoca post-troiană.

O lungă seria de triburî şi populaţiunî preistorice, mai află încă un slab resunet în poemele luï Homer şi ale luï Hesiod, apoi numele lor dispare din analele lumeî.

De asemenea, se întâmplă şi cu vechile numiri geografice. O mare parte din localităţile preistorice se confundă mai târdiu cu cele istorice, unele reman cu totul obscure si un vel mitic se întinde asupra lor, ér altele mi-grcză de la Dunăre si de la Pontul euxin, spre nord până sub polul arctic, în vest până la Oceanul atlantic, ér la sud până dincolo de isvórele Nilului, cu tóté că acestea erau necunoscute în epoca greco-romană.

In acesta confusiune geografică, produsă încă din timpurile lui Homer, apoi moşcenită şi transmisă din autori în autori, sarcina nostră de a pre­cisa şi restabili adevërul geografic, cu privire la nisce timpuri atât de de­părtate, nu este de loc usora.

Patria Hyperboreilor, si anume în epoca aceea, când religiunea lor începe a ave o influenţă decisivă asupra vieţeî grecescï, era, după cum ne spun cei mai însemnaţi autori, în părţile de nord ale Dunărei de jos si ale Măreî negre.

o

După Pindar, (sec. VI a. Chr.), cel maï erudit poet al anticităţiî gre-

Acest nume ne este de asemenea transmis în forma maï mult ori maï puţin altc_; rată. In ţinuturile Moldovei şi în particular în judeţele Fălciu, Roman şi Neamţu, noî întîinpinăm 12 numiri topografice de Averesc Ï. Conumele Ave r eseu este de ase­menea forte usitat în părţile Moldovei.

In armata lui Turnus, Virgil ne presintă pe un ostaş cu numele de A ba r is (Virg. Aen. IX. 344.). Abaris ne apare ca Hyperboreu la Hcrodot (IV. 36) şi la Plato (Charmides, c. 6). Ér Suidas, ne spune, că Pythagora (ad vocem) a fost discipulul Hyper-t> orcului Abaris.

cescï, Hyperboreiï erau locuitorii de pe tërmuriï Istruluï seu aï Dunărei de jos.

Apollo, dcul cel mare şi popular al anticităţii, aï caruï preoţî, profeţi, descântători si peregrini cutrieraü tóté drumurile, ce duceau de la Hyper-boreî si până. la Delos, ale căruî imne resunaü în tóté templele, la tóté sa­crificiile şi pe tóté căile cele sfinte; acest deü iubit şi puternic ^]) al lumeî vechi, după ce construesce împreună cu Neptun şi cu muritoriul Aeac zi­durile cetăţii Troia, se întorce, după cum ne spune poetul Pindar, în pa­tria sa de la Istru, adecă la Hyperboreî ³). De altă parte Strabo:

«Cei de ântâiu, dice densul, cari au descris diferitele părţî ale lumeî, ne spun, că Hyperboreiï locuiau de asupra Pontului euxin, a Istruluï si a Adriéi ³)».

în fine, Clemente Alexandrinul, (dec. a. 211—218), care posedă cu-noscinţe vaste din filosofia şi teologia greco-păgână, numcsce pe Zamolxc filosoful Dacilor, Hyperboreu, adecă originar din ţera Hyperboreilor *). Amintirea despre locuinţele Hyperboreilor în nordul Dunărei de jos, se conservase în nomenclatura geografică a Daciei, până târdiu în epoca is­torică.

Unul din oraşele cele mai importante ale Daciei orientale, situat în partea de jos a rîuluï Hierasus (adï Şiret), purta în timpurile romane numele de Piriboridava ^c), numire, ce ne indică, că acest oraş a format o-dată un centru principal al poporului, pe care autoriî grecescî î-Î numesc Hyperboreî.

Primele locuinţe ale Hyperboreilor în timpurile preistorice ni se presintă ast-fel, după cei mai importanţi scriitori aï anticităţî, în părţile de nord ale Dunărei de jos ⁶).

*) Homer ne spune, că deiî se tem de Apollo. Când el merge în palatul lui Joe toţi deiî se ridică de pe scaune înaintea sa. (Hymn, in Apoll. v. 1-3). ') Pindari Olymp. VIII, 46:

" * o. >

CUC fj.ţrj. VZOC, ....

iávftüv ^TtE'.-f'''' TvA 'Aij.aíóv«5 cu'.Tirtouç x et! st "Icipov t/.auviuv. Ibiil. Olymp. III. 14—17.

³) Strabonis Geogr. XI. 6. 2.

⁴) Clemens Alex., Strom. IV. 213 (Apud Pauly, Real-Encyclopiidie. IV p. 1394).

⁵) Ptoleiuael Geogr. lib. III. io.

) După Be ss el 1 (De rebus Geticis, p. 39—40) Hyperboreu locuiau la început în re. gmnea Geţilor. După Papadopol-Calimach în Dacia (Columna luî Traian. ^A«. V. 1874 p. 172).

însă, care era originea etnică şi caracterul civilisatiuneï acestuï memorabil popor din anticitatea preistorică ?

După tradiţiunile şi datele istorice, ce le avem, Hyperbo reiï, carï figu­rezi în legendele cele sfinte ale luî Apolló, ni se presintă ca un ram al naţiune! celeî marî şi puternice pelasge.

Ocupaţiunile lor pastorales! agricole, instituţiunile lor sociale si reli­giose, sunt identice cu ale celor alte triburi pelasge din ţinuturile Eladeî, ale Asieî mici şi peninsulei italice.

Păstorii Hyperboreï, ne spune Pausania, —• adecă aceia, cart străbă­tuse cu turmele lor până în partea de sud a Pinduluî, — aceştia au înte­meiat oraculul din Delphi¹); de sigur la început cu un caracter destul de modest, amësurat necesităţilor vieţet pastorale.

Pe lângă păstoria, la Hyperboreï înfloresce tot-o-dată şi agricultura. EÏ trimit în tot anul daruri la Delos din fructele st prima lor recoltă de grâu ²). Hyperboreiï au un organism de stat, politic şi religios. Constituţiunea lor este teocratică. Boreadiî, seu descendenţii luî Boreas, sunt capii guvernului politic şi tot-o-dată marii preoţi aï luî Apollo.

Hyperboreiï sunt consideraţi de autoriï grecescï ça un popor cu mora­vuri forte pure, si cu sentimente de justiţia superióre tuturor ómenilor a-cesteï epoce. Mêla numesce pe Hyperboreï «cultores justissimi» ^s), ér Hellanic «popor care practică justiţia» ⁴).

Hyperboreiï ne presintă întru tóté caracterul moravurilor şi credinţelor vechî latine.

Eî sunt blândî şi ospitalî, religioşî, superstiţioşi, iubitori de profeţii (ora-

') Pausaniae lib. X. 5. 7.

*) Ritul religios al Hyperboreilor do a face sacrificii deuluî Apollo din prima lor recoltă (frugum primitiae) avea un caracter latin. Ast-fel aflăm urmatorclc notiţe la Fes t us: Praemetium de s p i c i s, quas primum messuissent sacrjfîcabant Caereri (Ad v. Sacrima). — Ibid.: Florifertum, quod eo die spicae feruntur ad sacrarium. De asemenea scrie O vi di u (Metam. X. 433): Primitias frugum dant spi-cea sorta. — Ér Tibullü (I. Elég. V. 24):

Illa "deo sciet agricolae pro vitibus u v a m Pro s e g e t e spicas, pro grège ferre dapem.

(Cf. Dionysü Halk. II. c. 23).

^!J Méla caractérisez! ast-fel tdra şi poporul Hyperboreilor : Terra angusta (augusta?) a p r i c a, per se fertilis. Cultores justissimi, et diutius quam ulli mortalium, et beatius v i v u n t. Quippe festő semper otio laeti, non bclla movere, non jurgia; sa-^c r i s operaţi, maxime A p o 11 i n i s (III. c. 5).

⁴) lout 'rnspjJopeout àjy.sîv . . . Siv.ocoaúvfjv. (Fragmenta Hist, graec. I. 58. fragm. 96).

_uj_e) si de descântece. La ceremoniile religiose ín onórea deilor, eï cântă ,. fluere, din cimpoï şi din cobze ¹). Melodiile lor sunt dulcï si armonióse. T hecatombele scű prasnicele, ce le daü ín onórea luï Apollo, eï cântă în continuu laudele deului cu o voce plăcuta ³).

Ér în timpul serbătorilor celor marî ale acestuî deü, (începênd de la

uinoctiul de primăvară şi până la jumătatea lunci lui Maiii), ei jocă la hore

f " noptea târdiu ⁸). Peste tôt eï sunt omeni avuţî şi duc o vieţă fericită.

Hvperboreiî cultivă tot-o-dată şi sciinfele, cu deosebire teologia, filosofia

si poesia. Eï trimit în Grecia pe ceî de ântâiu literaţi

în trenealogia popórelor preistorice, Hyperboreiî sunt de asemenea înfă­ţişaţi ca un ram pelasg. Protopărintele lor este Hyperboreü (Trep^opeo;), fiul luï Pelasg *), al puternicului rege şi patriarch al întregeî ginte pelasge. însă nu numai caracterul lor naţional este latin, dar si deităţile lor portă nume archaice latine: Aplu (Alb ⁶), Latona (séü Leta). Tot nume latine

i) La Hyperboreî maï aflăm tot-o-dată şi un colegiu al cântăreţilor cu cobza pentru ceremoniile religiose, şi care corespunde la collegium t i b i c i n u m al Ro­manilor. Despre aceşti din urmă se esprimă ast-fel Mommsen (Rom. Gesch. I. 203): Auch sie (die Flötenbláser) fehlten bei keinem Opfer, bei keiner Hochzeit, und bei keinem Begrăbniss.

'l.Pindari Pyth. X. 30.

³j Despre caracterul festivităţilor religiose latine, Mommsen scrie: Die l a t i-nische Gottesverehrung beruht wesentlich auf dem Behagen des Menschen am Irdischen ... sie bewegt sich darum auch vorvviegend in Aeusserungcn dér Freudé, in Liedern und Gesăngen, in Spiclen und T ii n z e n, vor aliem aber in Schmăusen . . . Aber die Versehwendung wie allé Überschwanglichkeit des Jubels ist dem gehaltenen römischen Wesen zuwider (Rom. Gesch. I. (1856) p. 159).

⁴) Scholiastul Iui Pindar la Olymp. III. 28. (Fragmenta Hist, graec. II. p. 387).

*) Apollo o vechia divinitate a L el e g i Io r (trib pelasg) era numit de ei Aplun-De asemenea şi la Tcsali. (Tomaschek, Die altén Thraker, II. 48). - La Etrusci A p I u şi A pu 1 u (Wissowa, Pauly's Real-Encyclopădie .id. v. Apollo). Cu privire Ia eti­mologia acestei numiri sunt importante cuvintele Im Festus : Album quod nos dici-mus . . . Sabini tamen al pum dixerunt. — Românii numesc timpul de Ia Pascî până la Dumineca Tomeî săptămâna al bă seu a Albilor (Conv. lit. XXI p. 355) şi este de notat, că tot în acest timp începeau şi sărbătorile lui Apollo Ia Hyperboreî.

O legendă arcliaică romuua din ciclul Apolinic. — Ni se comunică următoreu

legendă poporală din comuna Florescî, judeţul Dolj: Un împërat a avut o fată fru-

mosă ca «lumea albă'*. La sore te uitai, dar la ea nu. Un smeü răpesce fata pe

an ea se plimba prin pădure, o pune pe cal, sboră cu ea şi se scufundă ^departe în-

tr o mare adâncă şi lată, unde erau n i see prunduri (insule) frumóse a-

copente cu erbă meruntă şi desă. Fata furată a fost însărcinată de smeü, care-şî avea

^{sCO în} mare. Când era aprápe să nască, smeul a fost ucis de Fet-frumos, ér

aü profeţii Ölen şi Ab ari s, la cari putem adăuga si pe Orfeu. în fine, resturile de limbă, ce ne-auxemas de la eï, pe rphe res (ducători de daruri), Nereu (Negru), Heiixœa séü insula fericiţilor, sunt de asemenea latine.

Religiunea Hyperboreilor era prin escelenţă Apolinică. Apollo, ca divi­nitate a sdreluî era mult mai aprópe de necesităţile vieţei pelasge, de cât toţi ceï alaltï deî.

Pe Apollo, ne spune Hecateu Abderita, ei î-1 venereză mai mult de cât pe orî-care alt deu.

De altă parte întreg caracterul religiuneî apolinice, după cum se manifestă ea în ţinuturiie Greciei, ne înfâfişeză imaginea vieţc! şi credinţelor pelasge.

fata s'a pomenit cu palat cu tot în prundul cel frumos al mării. Aicî pe prund ea a născut doi copii atât de frumoşi, în cât se părea că e aur pe cî. Copiî cresccnd ceva maî mari, aű plecat o-dată tărîş de lângă mama lor, pe care o furase somnul. O slugă a împcratului (tatăl feteï) pasuninci vitele în apropiere do mare, a vëdut pe ceï doï copilaşi jucându-se în năsipul măreî cu nisce mere de aur. «S orele a stătut în loc si se uita la e î şi luna tot asemene a». Sluga spunând împăratului des­pre vederea acestor copii, a venit şi însu-şî împăratul, ca se-I vadă, şi a rămas uimit de frumuseţea lor. Apoi apropiindu-se şi punênd mâna pe aceşti copii, unul a albit, dr ccl-alt a înegrit de frică. Celui alb i-au dis A ! b u I, şi celui" negru, Negru. Cel alb pe când î-1 ţinea împăratul în braţe a săltat de o-dată în sus şi a plesnit. (Acesta legendă, comunicată de învăţătorul G. Scântcă, după spusele unui bètrân tëran, se continuă apoi numaî cu privire la al doilea fiu numit Negru).

Esaminând fondul mitic al acestei legende, ea ne prcşintă întru tóté caracterul legen­delor apolinice. In tradiţiunea română, Albul, copilul cei frumos si aurit (Apolio), apare ca fiu al unei divinităţi mari ne (Ncptun). Tot ast-fel, ni se presi'.ită şi legenda cea maî archaică pdasgă, Aristotele scrie, că anticitatca grccescă cunoscea patru deî cu nu­mele de Apollo, orî cu alte cuvinte, esistaü patru legende despre genealogia deuluî so­lar. Cel de. an t ai ü Apollo, cjice Aristotele, a fost fiul luî Ne p tun şi al Minerveï, al doilea, fiul luî Corybas din Creta, al treiiea fiul îuî Joc, şi al patrulea seu Apollo din Arcadia, era fiul lui Silen, .şi pe care Arcadienil î-1 numiau «deul păs-toriű.». (Fragjn. Hist, graec. II. p. 190). După Apollód o r (Bibi. I. 7. 4.), ceî de ântâiu doi fii aï luî Neptun, aveau numele, unul Oplcus şi altul Nercus. Este afară de ori-ce îndoială, că forma maî vechia a acestor doue numiri a fost A plus şi Nie-r u s, adecă Albul şi Negrul, întocma ca in legenda română. Mai adăugăm aici în ce pnvesce variaţiunea dialectală, că în limba română m e r i u séü m n e r i u are înţc-Jesul de vânăt, venăt-sur si azur, si că o fică a bătrânului marin N c r e u s, purta numele de Mă era (Homeri llias, XVIII. 48).

Ast-fel, legenda română, după care Albul ne apare ca fiul unei divinităţi marine, a-parţuie Ia cel maî vechiű ciclu al legendelor apolinice. In legenda română, fntocma ca m genealogia comunicată de Apollodor, domineză principiul dualistic, cu doue caractere opuse; una din cele doue figuri legendare représentait lumina (Albul) şi alta întunerccul (Negru).

Apollo din Delos, din Delphi, din Atena şi din ţinuturile Troiel, nu este nici deu grecesc, nicï egiptean, ci o divinitare cu legende, cu dogme, şi cu riturï nationale pelasge;în fine cu o patria pelasgă. Apolló este cu deose­bire venerat în ţinuturile pelasge, în Tesalia, în Phocis, în Beotia, în A-tica, în Arcadia, în Creta şi în ţinu­turile Troieî.

El este deul apărătoriu al turme­lor, şi al pastorilor vgjicoc.

139.—A p o 11 o (tip archaic), încoronat cu dafin şi aşedat pe tripodul seu pro­fetic, ţine în o mână arcul seű, ér în alta o pateră. Pictură pe un vas. (După. Elite des Monuments c é r a -tnogr a p h i q u es, II. p. 46, la D u-r u y, Hist, des Grecs. I, p. 741).

Pe şesurile Tesaliei, Apollo păzesce ciredile de vite ale regeluï Admet din Pherae *), ér în muntiï Troiel el servesce ca păstoriu la regele Laome-don, tatăl luï Priam ²). El ajută îm­preună cu Neptun la construirea mu­rilor Troeî pelasge ³), si pe regele Alcatou la zidirea cetăţii pelasge Me-gara *}. El se luptă împreună cu Pe-lasgiî în contra inimicilor lor. îndemnă pe Troianï la luptă în contra Greci­lor, şi doresce, ca victoria se fie pe partea lor ⁵). El ajută adese-orî în luptă pe Enea si pe Hector ⁶). Ér a-cest erou din urmă când plecă pe

câmpul de luptă în contra Grecilor, face următoriul vot solemn înaintea Troienilor si a taberei inimice: că dacă deul Apollo i va da gloria, ca se uciclă pe cel ce va eşi se se lupte cu densul, atunci va aduce ar­mele aceluia în Iliul cel sfânt, şi le va suspenda ca trofee în templul lui Apollo departe-săgetătoriui ⁷).