Introducere în politicile publice

Internalizarea costului este o procedură de încorporare a tuturor costurilor externe relevante, într-o structură de cost internă. Atât costurile, cât şi beneficiile pot fi internalizate prin luarea în considerare a tuturor efectelor negative şi pozitive semnificative ale politicilor publice. Atunci când costurile sunt internalizate complet nu există externalităţi: aceasta înseamnă că o varietate de costuri externe importante - de exemplu costurile de poluare, de degradare a mediului sau costurile dislocării sociale a populaţiei - sunt luate în calcul în mod explicit în procesul de recomandare. În general, există patru tipuri de externalităţi cărora analiştii politici ar trebui să le acorde o atenţie deosebită:

1. Producţie - producţie. Produsele unei politici menite să deservească un grup sau o jurisdicţie ţintă pot afecta (pozitiv sau negativ) produsele altuia. De exemplu, politicile (de succes) pentru dezalcoolizare şi dezintoxicare pot conduce la deficienţe în aplicarea legii în cadrul comunităţii.

2. Producţie - consum. Produsele unei anume politici pot afecta calitatea şi cantitatea bunurilor consumate de către membrii dintr-un alt grup ţintă. De exemplu, proiectele de autostrăzi cu fonduri publice pot conduce la dislocarea oamenilor din casele lor sau pot schimba cererea de bunuri şi servicii din zonele vecine.

3. Consum - consum. Activităţile de consum presupuse de aplicarea politicilor publice într-o zonă pot afecta pattern-urile de consum din cadrul grupurilor-ţintă adiacente. De exemplu, construirea unei clădiri guvernamentale foarte mari poate face dificilă găsirea unui loc de parcare.

4. Consum - producţie. Activităţile de consum ale politicilor publice dintr-o zonă pot afecta activităţile de producţie presupuse de alte politici publice, dar şi de activităţile private, dintr-o zonă adiacentă. De exemplu, construcţia unui cvartal de case poate îmbunătăţi afacerile locale.

Dacă politicile ar fi eficace în mod egal, un analist care nu a internalizat costurile va recomanda una anumită, în funcţie de criteriul celui mai mic cost. Dacă sunt internalizate costurile este însă posibil ca o altă politică să fie cea recomandată, deoarece atunci în cazl acesteia costurile totale ar fi cele mai mici.

Discounting-ul este o procedură de estimare a valorii prezente a costurilor şi a beneficiilor viitoare. Această modalitate de a recomanda o politică ia în considerare efectele timpului. Variabila timpul contează, deoarece beneficiile şi costurile viitoare au o valoare mai mică decât cele prezente. Un milion cheltuit astăzi este mai valoros decât unul cheltuit peste un an sau doi, deoarece milionul de azi poate fi investit, astfel încât să îi crească valoarea într-un an. În afară de câştigul din dobândă, milionul de azi este mai valorizat, deoarece mulţi preferă să consume acum, iar nu într-un viitor incert: este într-adevăr greu să amâni consumul care produce o satisfacţie imediată.

Multe politici generează nivele variate ale beneficiilor şi costurilor care apar în timp. Aceste fluxuri de beneficii şi costuri nu sunt distribuite în mod egal în timp. Din acest motiv, fiecare cost sau beneficiu viitor trebuie redus la valoarea prezentă. De exemplu, două politici de sănătate cu eficacitate egală şi costuri totale identice pentru o perioadă de peste cinci ani pot părea în mod egal recomandabile. Şi totuşi, într-una din aceste politici (politica I) costurile se concentrează puternic în primul an, în timp ce în cealaltă (politica II) costurile sunt concentrate în ultimul an. Să mai presupunem că leul îşi pierde valoarea la rata de 10% pe an şi că, sub această condiţie, politica II atinge acelaşi nivel de eficacitate ca şi politica I. Ca urmare, cele două politici pot părea în mod egal recomandatibile.

Valoarea prezentă a costului sau valoarea prezentă a beneficiului se poate determina prin folosirea factorului de discount, care exprimă suma prin care valoarea costurilor şi beneficiilor viitoare ar trebui să scadă, pentru a reflecta faptul că banii din prezent au o valoare mai mare decât cei din viitor. De îndată ce cunoaştem factorul de discount, multiplicăm pur şi simplu acest factor cu valoarea cunoscută a leului pentru un cost sau beneficiu viitor, dată fiind o anumită rată de discount, de fapt rata la care valoarea viitoarelor beneficii şi costuri ar trebui reduse. Factorul de discount poate fi calculat cunoscând numărul anilor pentru care trebuie reduse costurile şi beneficiile viitoare. Formula de discount este :

FD = 1 / (1+r) n

unde r este rata de discount, iar n este numărul de ani peste care scad costurile şi beneficiile. Formula pentru valoarea prezentă a unui curs de beneficii sau costuri este:

PV = Σ (FV·DF),

unde FV reprezintă valoarea viitoare a costurilor sau beneficiilor, DF este factorul de discount, iar simbolul Σ ne spune să adunăm toate produsele de costuri sau beneficii, ţinând cont de valoarea factorului de discount pentru toţi anii la cursul costului (sau beneficiului).

Din momentul în care cunoaştem rata de discount adecvată, este simplu să calculăm factorul de discount şi valoarea prezentă a costului (sau beneficiului). Problema este că alegerea ratei de discount depinde de argumente care reflectă valorile etice ale analiştilor, oamenilor politici sau ale anumitor grupuri sociale. De exemplu: cu cât este mai mare rata cu care reducem beneficiile viitoare, cu atât este mai dificil să obţinem beneficii nete şi procente cost-beneficiu care să justifice politicile publice.

Din acest motiv este important felul în care este selecţionată o rată a discountului: 1. Ratele private de discount. Selecţia ratei de discount se bazează în acest caz pe opinii privind rata adecvată a dobânzii la banii împrumutaţi din sectorul privat. Argumentul folosirii ratelor private este acela că investiţiile publice sunt făcute cu banii cetăţenilor, care ar fi putut investi în sectorul privat. Rata de discount privată măsoară prin urmare beneficiile care s-ar fi obţinut dacă fondurile ar fi fost lăsate în sectorul privat. Există costuri favorabile ale investiţiilor publice, faţă de cele private. Argumentele împotriva ratelor private sunt că ele diferă foarte mult datorită distorsiunilor pieţei; ratele private nu reflectă costurile sociale externe ale investiţiilor private (de exemplu, poluarea); în sfârşit, ratele private reflectă preferinţele de grup şi individuale, iar nu pe cele ale societăţii în ansamblu. 2. Ratele sociale de discount. Aici selecţia ratei de discount se bazează pe preferinţele societăţii ca întreg. Preferinţele sociale se referă la valoarea colectivă pe care o acordă societatea costurilor şi beneficiilor realizate într-o perioadă dată din viitor. Această valoare colectivă nu este pur şi simplu suma preferinţelor individuale, deoarece reflectă un simţ colectiv cu privire la ceea ce este de valoare pentru comunitate privită ca întreg. Rata socială de discount, de fapt rata la care viitoarele beneficii şi costuri colective ar trebui reduse, este în general mai mică decât cea privată. Argumentele pentru o rată socială a discountului sunt că: rata socială compensează îngustimea şi lipsa de viziune a preferinţelor individuale; se iau în considerare costurile sociale externe ale investiţiei private (de exemplu, epuizarea resurselor naturale finite); reflectă o preocupare cu privire la securitatea, sănătatea şi bunăstarea generaţiilor viitoare. Argumentele împotriva ratei sociale a discountului sunt că este ineficientă sau „iraţională" economic şi că rata socială de discount ar trebui să fie mai mare decât cea privată. Presupoziţia ar fi că rata privată subestimează într-adevăr valoarea beneficiilor viitoare, deoarece indivizii subestimează de obicei măsura în care progresul tehnologic rapid promovează venitul viitor. 3. Ratele de discount guvernamental. În acest caz, rata de discount este aleasă pe baza costurilor curente ale împrumuturilor guvernamentale. Problema este că rata la care guvernele pot împrumuta bani variază în mod considerabil.

Selecţia unei rate de discount este ca urmare nu numai o problemă economică, ci şi una profund etică. Alegerea unei rate de discount este strâns legată cu diferitele opinii asupra rolului guvernului în societate. În această situaţie, analistul trebuie să examineze sensibilitatea beneficiilor nete şi ale ratelor cost-beneficiu faţă de ratele de discount alternative şi argumentele care justifică selecţia acestora. Şi este esenţială examinarea oricăror implicaţii etice.