Introducere teologia pastorală: cadrele semantice ca disciplină teologică
Yüklə 0,81 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- "Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu... Beţi dintre acesta toţi, acesta este Sângele Meu..."
- "pâinea care s-a pogorât din cer".
- 4. Taina Sfintei Cununii
- Taina Sfintei Spovedanii - mijloc şi prilej de pastoraţie individuală - A. Importanţa Tainei din punct de vedere pastoral
- Teologia Dogmatică Ortodoxă
- B. Cum trebuie făcută spovedania - mijloace si metode pentru investigarea moral-religioasă a penitenţilor
- C. Spovedania ca prilej de educaţie religios-morală. Sfaturile ca mijloace terapeutice spirituale
- "Rugaţi-vă neîncetat"
- D. Epitimiile sau canoanele de pocăinţă, ca mijloace ale terapiei spirituale. Secretul spovedaniei
- Rugăciunea
- Primirea şi oprirea de la Sfânta împărtăşanie.
3. Taina Sfintei Euharistii Dacă prin Sfântul Botez se deschide credinciosului poarta de intrare în împărăţia harului lui Hristos, dacă prin sfânta Mirungere i se dă puterea de a creşte în viaţa cea nouă, Sfânta Euharistie reprezintă pentru el unire cu Hristos. "Lucrul botezului îl desăvârşeşte Euharistia". (Teofan al Niceei). Prin Sfânta Euharistie, Iisus împlineşte făgăduita făcută ucenicilor Săi, înainte de a se înălţa la cer, de a fi cu ei şi cu urmaşii lor "până la sfârşitul veacurilor", Preînchipuită în minunea saturării popoarelor în pustie, Sfânta Euharistie a fost aşezată la Cina cea de Taină prin cuvintele lui Iisus: "Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu... Beţi dintre acesta toţi, acesta este Sângele Meu...", pe care Biserica Ie repetă ca o comemorare pioasă, realizată faptic prin jertfa Sa de pe cruce, şi actualizată în cadrul sfintei Liturgii, prin invocarea harului Duhului Sfânt, Sfânta Euharistie devine "pâinea care s-a pogorât din cer". Preotul, păstor de suflete, este dator să tâlcuiască cuvintele Sfintei Scripturi în legătură cu Euharistia, să combată părerea celor ce fac din ea o simplă comemorare, îndeosebi, cuvintele Mântuitorului din sfânta Evanghelie de la Ioan(cap. VI) explicate corect, nu lasă loc nici unei îndoieli cu privire la caracterul de Taină a Sfintei Euharistii. În spiritualitatea creştină ortodoxă se împărtăşesc şi pruncii, îndată după Botez, în acest caz este nevoie de o atenţie deosebită din partea preotului. Se toarnă în linguriţă foarte puţin lichid (vin sau apă curată) şi apoi se pune din Sfanţul Trup şi Sânge numai o mică fărâmiţară, luată din chivot. Se pune sub bărbia pruncului care se ţine cu faţa în sus, un acoperământ, care în timpul împărtăşirii se ţine la gura pruncului, până ce acesta înghite Sfintele. (Liturgica specială, p.448). Pentru cei ce se îndoiesc de prezenţa reală a lui Hristos, merită citită şi tălcuitâ întâmplarea descrisă de sfântul Apostol Luca (cap.XXIV). în ziua învierii, doi apostoli, Luca şi Cleopa, călătoresc spre Emaus. In spatele lor vine Iisus şi ascultă cuvintele lor, fără a-L cunoaşte. Pe drum mergând, el le-a tâlcuit toate prorociile din Vechiul Testament referitoare la Iisus. Totuşi ei nu-L recunosc decât atunci când, intrând în casă, ia poftirea lor, repetă un gest: frâgerea pâinii, aşa cum făcuse mai înainte la Cina cea de Taină. Atunci L-au cunoscut, dar El s-a făcut nevăzut, în această frângere a pâinii -miezul sfintei Euharistii - au petrecut sfinţii apostoli, mai ales în "ziua cea dintâi a săptămânii", adică duminica, în această lucrare petrec de atunci creştini adevăraţi, împlinind porunca lui Iisus: "Acesta să o faceţi întru pomenirea Mea" (Corinteni XI, 26), dar şi cu încredinţarea deplină că în aceasta sfântă Taină a Bisericii, Hristos li se împărtăşeşte în chip real, începând cu copiii botezaţi.
Zăgreanu Ion, împărtăşirea credincioşilor la Sfânta Liturghie, în rev. Mitropolia Banatului, nr. 1-3, 1969. Bunea Ioan, Sfânta împărtăşanie în viaţa creştină, în rev. Mitropolia Olteniei, nr. 3-4, 1997. Firea Ion, Când şi cum se împărtăşesc credincioşii, în rev. Mitropolia Banatului, nr. 11-12,1964. Popescu B., Lucrarea pastorală a preotului în legătură cu ideea de "îconom" şi "iconomie", în revista Biserica Ortodoxă Română, nr. 7-8, 1969. lordăchescu G., Sfânta Liturghie şi Sfintele Taine ca mijloace de păstorire, Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr. 7-8, 1958. 4. Taina Sfintei Cununii Cununia este Taina sfântă prin care se conferă un Har, ba chiar mai multe Haruri necesare mântuirii noastre sufleteşti; este însoţirea liberă dintre cei doi soţi realizată prin punerea cununilor pe capetele mirilor. Cununile simbolizează puterea şi binecuvântarea dată de Dumnezeu prin lucrarea preotului, în vederea întemeierii unei noi familii, a unei celule noi în zidirea duhovnicească a societăţii şi a Bisericii. Dacă prin Taina sfintei Preoţii se dă celor chemaţi şi sfinţiţi harul de a "face creştini" născându-1 a doua oară, prin Botez (de unde şi îndreptăţirea de a fi numiţi părinţi în sens duhovnicesc), mirilor li se dă Harul de a naşte şi a creşte fii pentru împărăţia lui Dumnezeu, ceea ce este de bună seamă o cinstire, dar şi o jertfă liber consimţită de ei. Se cântă la cununie cuvintele din psalmi: "Pus-ai pe capetele lor cununi de pietre scumpe...".înţelegând prin "pietre scumpe", cununa virtuţilor pe care Harul cununiei le dă putinţă sale realizeze în viaţa lor conjugală. Numai în măsura în care ei realizează aceste virtuţi, însoţirea lor se înalţă la demnitatea cerească pe care o vizează rugăciunea preotului: "Primeşte, Doamne, cununile lor în altarul Tău cel mai presus de ceruri...". Precum regii se încununau spre a stăpâni o ţară şi un popor, aşa mirii se încununează spre a stăpâni un mic regat, căminul familial, stăpânire care reprezintă o demnitatea, dar şi o jertfire de sine, prin obligaţiile pe care şi le asumă atât pentru ei, cât şi amândoi, pentru copiii pe care-i aduc pe lume. "Nunta este rai..." exclamă un teolog de-a! nostru. Creând pe om, Dumnezeu nu l-a gândit ca un unicat ci ca o dualitate, gând ilustrat şi prin cuvintele vor fi amândoi un trup, înţelegând prin aceasta unitatea spirituală a celor doi soţi. piatra de temelie a familiei. Puterea care realizează această unitate în două trupuri este puterea iubirii. Lipsa sau scăderea iubirii, ura şi necredinţa, dezbină şi anulează temelia familiei, desfiinţând prin aceasta existenţa familiei, egală cu moartea spirituală. Preotul păstor de suflete este dator ca, în pregătirea mirilor înainte de cununie şi chiar cu prilejul ei, să lămurească pe aceştia asupra datoriilor pe cate le revin prin acel da, pe care-1 rostesc la întrebarea rituală: dacă de bunăvoie.,..se însoţesc unul cu altul. Pe vremuri, era rînduiţ să se încheie între viitorii soţi aşa- numitul Protocol al bunei învoiri şi timp de şase săptămâni să se publice în biserică numele mirilor şi enunţarea întrebării adresate credincioşilor, dacă se cunoaşte vreun impediment al celor doi miri, care ar aduce cu sine anularea cununiei (de exemplu: stare de boală, grad apropiat de rudenie, bigamie etc.). Este obicei ca nunta să se încheie în faţa comunităţii întregi, sau a unei părţi din ea, ceea ce înseamnă că întreaga comunitate este chemată şi se angajează să sprijine noua căsnicie, ca ea să se dezvolte pe linia cea bună a vieţii, în caz contrar urmând a suferi nu numai căsnicia ci şi societatea întreagă. Taina sfintei cununii astfel înţeleasă, face din familie un colţ de rai, o grădină în care înfloresc toate florile virtuţilor - pietrele scumpe din cununa duhovnicească de pe capetele mirilor. Este de datoria preotului păstor de suflete de a urmări cu dragoste părintească felul cum se desfăşoară viaţa conjugală a familiei pe care el a binecuvântat-o. Bibliografie: Stan Liviu, Căsătoria religioasă şi familia, în Rev. Teologică, Sibiu, 1941. Slevoacă S., Căsătoria creştină, în rev. Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr. 9-10, 1967. Soare G., Impedimentele la căsătorie: necesitatea asigurării unei practici uniforme în toată Biserica Ortodoxă, în rev. Ortodoxia, nr. 4, 1961. Taina Sfintei Spovedanii - mijloc şi prilej de pastoraţie individuală - A. Importanţa Tainei din punct de vedere pastoral Dintre Sfintele Taine, Spovedania, sau mărturisirea păcatelor, prezintă o importanţă deosebită din punctul de vedere al lucrării pastorale. De aceea si studiul ei, teoretic dar mai ales practic, pretinde o preocupare pentru preotul duhovnic, atât în cursul anilor de studiu cât şi în cursul activităţii pastorale. Ea este mijlocul prin care preotul pătrunde direct în tainele sufletului credinciosului, ca sfătuitor, mângâietor, învăţător dar şi medic şi judecător. Pentru toate aceste atribuţii, preotul duhovnic trebuie să fie o personalitate deosebită cu însuşiri native, dar şi cele câştigate prin studiu, rugăciune neâiitreruptă. un om duhovnicesc, cum vom arăta în cele ce urmează. Se ştie că această Taină a fost instituită de Mântuitorul Iisus Hristos, prin cuvintele rostite către Sfinţii Apostoli, după înviere, când a apărut unde se aflau ucenicii, a stat în mijloc şi le-a zis: "Pace vouă!... Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi,..'" şi zicând acestea a suflat asupra lor şi le-a zis: "Luaţi Duh Sfânt; cărora le veţi ierta păcatelele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" (IoanXX, 19-23). Apostolii, prin hirotonie, au transmis puterea iertării păcatelor episcopilor şi preoţilor, cu sarcina de a îndruma direct pe credincioşi să trăiască creştineşte, după voia şi .poruncile lui Dumnezeu. Mai mult decât în cadrul administrării celorlalte sfinte Taine, în Taina sfintei Spovedanii, preotul se înfăţişează în două roluri: de iconom, chivernisitor al tainelor dumnezeieşti (l cor. IV,1) dar şi în cel de împreună lucrător (colaborator) al lui Dumnezeu (l Cor. III, 9). Pentru această misiune duhovnicească este necesar ca preotul să posede o serie de calităţi:
O altă calitate morală pe care trebuie să o aibă duhovnicul este dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni (l lona, 16). în Pateric se poate citi răspunsul unui bătrân la întrebarea: pentru ce ei se ostenesc azi şi nu pot câştiga darurile lui Dumnezeu ca cei de demult - "pentru că s-a stins dragostea între preoţi, fiecare îl trage în jos pe fratele său şi pentru aceasta nu câştigă fraţii noştri darul lui Dumnezeu ca părinţii cei de demult". Duhovnicul trebuie să fie blând, plin de dragoste, de răbdare şi blândeţe pentru a ajuta pe credinciosul penitent să-şi deschidă sufletul. Pe lângă bunătatea izvorâtă din iubire, duhovnicul trebuie să aibă smerenie, dar el trebuie să aibă şi indulgenţă, în limitele sale, indulgenţă unui ales în faţa comunităţii. Iată câteva din calităţile spirituale; ele sunt însă mult mai multe, toate fiind necesare. c) Calităţi intelectuale. Pe lângă o viaţă de sinţenie, duhovnicul trebuie să posede sumă de cunoştinţe teologice şi laice. E mare nevoie să fie un bun cunoscător al misticii creştine. De asemenea, e nevoie să aibă cunoştinţe de psiholigie, de psihanaliză, de biologie şi pedagogie; de dreaptă judecată, cunoştinţe ale inimii (=cardiognosie). Părinţii pustiei spuneau că privind fizionomia cuiva, puteau spune ce are şi în suflet. Din rândul calităţilor intelectuale necesare duhovnicului face parte şi experienţa. Părinţii sunt necruţători cu preoţii fără experienţă şi implicit cu episcopii ce-şl asumă sarcina de părinţi duhovniceşti. Acestea sunt calităţile care le putem rezuma astfel: viaţa curată, pregătirea intelectuală fi experienţa. Bibliografie: Spiridon Cândea, Taina Sfintei Mărturisiri ca mijloc de pastoraţie individuală, în revista Mitropolia Olteniei, nr., 1956, pag. 315-323. B. Cum trebuie făcută spovedania - mijloace si metode pentru investigarea moral-religioasă a penitenţilor La acest capitol nu vom insista asupra unor condiţii externe privind cadrul formal al spovedaniei: termenul pentru spovedit; locul şi timpul pentru spovedit etc.; ci vom stărui asupra pregătirii credincioşilor pentru o spovedanie sinceră, dreaptă şi folositoare. În primul rând preotul duhovnic trebuie să-şi pregătească credincioşii prin predici şi cateheze privind importanţa Tainei, prin deşteptarea cunoştinţei păcatului. Această conştiinţă lipseşte multor credincioşi; ea trebuie trezită prin rugăciunile de iertare sau molitvele ce premeg spovedania. Aceste molitve trebuiesc citite astfel ca sufletul penitentului să fie umplut de harul îndurării şi al iertării dumnezeieşti, de căinţă, având ca pilde din Vechiul Testament pe David şi pocăinţele lui, "lacrimile lui Ezechia în ceasul morţii", şi alţii, ce le-a primit Dumnezeu şi le-a dat iertare. Citirea şi rostirea, grăbită uneori, trebuie să fie primele bătăi la poarta cerului pentru penitent; o citire plină de spirit de pătrundere, care să facă priză în sufletul creştinului venit la spovedanie. Duhovnicul sa aibă în ochii săi faţa fiului de spovedanie pentru a putea urmări în mişcarea ei zbuciumul sau ezitarea de a mărturisi unele lucruri, nepăsarea indiferenţa, etc.; adică starea lui sufletească. Rânduiala Tainei îi vine în ajutor prin formula foarte potrivită: "Iată, fiule, Hristos stă în chip nevăzut primind mărturisirea ta cea cu umilinţa ...eu sunt numai un martor, ca să mărturisesc înaintea Lui toate câte îmi vei spune. Iar de vei ascunde ceva de mine, îndoite păcate vei avea ...". Materialul de mărturisire îl formează de obicei păcatele săvârşite de la ultima spovedanie, dar şi cele uitate înainte, urmând întrebările puse de duhovnic, în ajutorul penitentului. Ei trebuie învăţat să-şi mărturisească nu numai păcatele vieţii lăuntrice, numite şi păcate spirituale, ci şi cele cu fapta. Ca formă a mărturisirii, ea poate fi expozitivă şi monologică sau dialogata cu ajutorul întrebărilor duhovnicului (vezi mai departe capitolul întrebărilor, ...şi epitimiile sau canoanele). O mărturisire monologică, expozitivă sau directă presupune cercetarea sau examenul de conştiinţă din partea penitentului. Aceasta însă nu trebuie să se reducă la o simplă contabilizare a păcatelor sau la o cronologie a purtării. Important şi esenţial în această cercetare de noi înşine este căinţa, părerea de rău, frământarea conştiinţei şi hotărârea de a se reînnoi sufleteşte prin mărturisire. Un adevărat examen de conştiinţă trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă de credinţă, în lumina marilor adevăruri de credinţă. Nu este nevoie de a nota sau descrie în amănunt cum s-a săvârşit păcatul; este de ajuns o menţiune care să susţină memoria. Iniţierea în metode de a se examina este una din datoriile pastorale cele mai de seamă. Intervenţia duhovnicului prin întrebări, dacă este nevoie, trebuie să observe anumite reguli, în primul rând, se cuvine a exclude orice element care ar da de bănuit că maschează curiozitatea personală. Este fără folos şi imprudent a cere numele persoanelor participante la păcat împreună cu penitentul. Duhovnicul trebuie să se asigure mai întâi de credinţa corectă a penitentului după adevărurile cuprinse în Simbolul credinţei, aşa cum se arată în Molitfelnic. Să întrebe pe penitent când s-a spovedit mai pe urmă; dacă nu s-a spovedit niciodată, din ce cauză (oprelişte, negijenţă, etc.). O atenţie deosebită trebuie acordată întrebărilor cu privire la viaţa sexuală. Intervenţia trebuie să fie plină de decente şi de măiestrie în acelaşi timp, ferindu-se de a stârni curiozitatea şi a provoca căderea unora în păcate pe care nu le-a cunoscut. C. Spovedania ca prilej de educaţie religios-morală. Sfaturile ca mijloace terapeutice spirituale De rolul de învăţător al duhovnicului ţine şi datoria de a instrui, de a învăţa pe penitent, în primul rând asupra păcatului că este o nesocotire a dreptăţii dumnezeieşti şi a poruncilor lui Dumnezeu. Scopul acestei instruiri este acela de a-i provoca dezgustul faţă de păcat şi hotărârea de al părăsi. Se va ţine seama de moralitate, de nivelul intelectual, de ocupaţia şi poziţia socială a penitentului. Prin instruirea penitentului în scaunul mărturisirii nu se urmăreşte o simplă îmbogăţire a inteligenţei cu un bagaj de cunoştinţe ci o mişcare a inimii care să ducă la o schimbare sufletească. Folosind cu prudenţă mustrarea sau dojenirea, mângâierea şi nădejdea mântuirii, duhovnicul este bine să-şi aibă memoria prevăzută cu citate biblice privind uzul spovedaniei. Nu este destul, aşadar, a recomnda sau a cere penitentului să se oprească de la păcat printr-o simplă formulă generală şi stereotipă: "Să nu mai faci de aici înainte", "Să înceteze" sau "Să te opreşti" etc., duhovnicul trebuie să indice o metodă de debarasare de păcat şi să i-1 prezinte în sfaturile pe care i le-a dat. Se ştie că anumite împrejurări şi fapte ce se petrec în jurul oamenilor pot conduce la căderea în păcat. Astfel de împrejurări sunt de temut chiar şi pentru omul virtuos, dar cu atât mai mult pentru cel căruia i-au fost deja pricină sau cauză de păcat. Duhovnicul va recomanda penitenţilor să evite în viitor pricinile păcatului. Remediul preventiv împotriva excitărilor externe nu poate fi decât ferirea de ocaziile şi lucrurile întâlnite cu aceste ocazii. Metoda se rezumă deci în punerea simţurilor la adăpost de tentaţiile externe. Sunt însă şi cauze subiective, legate de revenirea în memorie a unor vechi imagini care pot conduce navala tentaţiilor cu care se înfăţişează gândurile rele. Pentru a se salva de sub stăpânirea lor se recomandă:
Bibliografie: Petre Vintilescu, Spovedanie şi duhovnicie, Ed. a II-a, Alba lulia, 1995. D. Epitimiile sau canoanele de pocăinţă, ca mijloace ale terapiei spirituale. Secretul spovedaniei Unul din semnele adevăratei pocăinţe este gândul hotărât al penitentului de a-şi îndrepta viaţa pe viitor şi dorinţa de a primi şi îndeplini orice canon I-ar da preotul care-I este duhovnic. Drept canon se prescriu de obicei: rugăciunea particulară deasă, un anumit număr de mătănii; obligaţia de a lua parte la slujba bisericească în toate zilele, milostenii, post şi ajunare în afară de posturile rânduite, călătorii la mănăstiri şi la locuri sfinte; îndepărtarea de la sfânta împărtăşanie pentru o vreme mai lungă sau mai scurtă, citirea de cărţi religioase şi altele, pe care înţelepciunea duhovnicului le-ar afla potrivite cu scopul unei mărtusiri bune şi folositoare. Canonul reprezintă un instrument spiritual pentru îndreptarea vieţii. Spre deosebire de sfatul duhovnicesc, canonul reprezintă un mijloc pozitiv mai dur dar necesar pentru continuarea pocăinţei; este de fapt însuşi începutul îndreptării. Este în fond un tratament medicinal curativ pentru regenerarea organismului moral, adică al conştiinţei şi al voinţei; este ca o ordonanţa medicală care impune obligaţii şi interdicţii cuprinzând în sine o notă de certare, de unde canonul se mai numeşte şi epitimie, adică certare sau pedeapsă. Scopul epitimiilor nu este ispăşirea sau satisfacerea justiţiei divine - cum învaţă Biserica Romano - Catolică. Dreptatea dumnezeiască a fost satisfăcută prin jertfa Mântuitorului odată pentru totdeauna pentru tot neamul omenesc. Scopul epitimiilor este îndreptarea penitentului prin exerciţii mai grele comparabile cu pedepsele aplicate de părinţi copiilor pentru a-i îndrepta, (a se vdea textul biblic din Epistola Sfanţului Apostol Pavel către Evrei XII, 5): "Fiul meu, nu ne socoti pedeapsa prin care Dumnezeu te îndreaptă. ...pe care îi iubeşte îi si ceartă şi bare pe tot Jiul, pe care îl primeşte". Epiîimiile sunt deci mijloace pedagogice, asemănătoare pedepdselor aplicate în Vechiul Testament lui Moise, lui Aaron şi David, care au fost iertaţi dar au suferit pedepse temporare spre îmbunătăţirea lor şi spre pilduirea altora. Ele surpă în chip firesc mândria păcătosului. Unele epitimii sau canoane de pocăinţă au un caracter general putând fi aplicate oricărei categorii de penitenţi. Altele sunt aplicabile unor păcate anumite. Din prima categorie fac parte; a) Rugăciunea b) Participarea cu regularitate la serviciul divin din biserică c) lecturi anumite (Psaltirea cu catismele ei) d) Examenul de conştiinţă. La prescrierea canonului de pocăinţă sau epitimiilor trebuie să se ţină seama şi de o serie de consideraţii cu privire la personalitatea penitentului. Se vor avea în vedere:
d) Canonul 102 Trulan recomandă însă duhovnicului să ia în considerare nu numai păcatul ci şi dispoziţia spre îndreptare a penitentului. Bibliografie: Munteanu A., Aplicarea epilimiilor în lumina Sfintelor canoane, în revista Studii Teologice, nr. 7-8, 1961. E. Repetarea şi acumularea de păcate La recidivisti întâlnim de obicei şi cumul de păcate. Trebuie canonisit cu precădere şi exclusiv păcatul dominant. Sfinţii Părinţi recomandă ca principiu metodic de aplicare a canonului pentru vindecarea bolilor morale prin remedii contrare lor. Câteva exemple; Te-ai îmbolnăvit prin îmbuibare? Vindecă-te prin post! Ţi-ai rănit sufletul prin necumpătare? Cumpătarea să-ţi fie leacul bolii! Ţi-a pricinuit lăcomia fără saţ? Milostenia să-ţi fie leacul etc. Multă înţelepciune se cere din partea duhovnicului cu privire la forma si mijloacele prin care trebuie adus la îndeplinire canonul restituirii materiale. Primirea şi oprirea de la Sfânta împărtăşanie. Sfinţii Părinţi prescriu pentru anumite păcate oprirea penitentului de la Sfânta împărtăşanie. Se pune întrebarea dacă Sfânta împărtăşanie trebuie privită ca 3 răsplată pentru virtute sau mai degrabă ca un mijloc pentru câştigarea •nântuirii? Se poate răspunde că eficacitatea acestei sfinte Taine este de leconceput atâta vreme cât fiinţa omului serveşte de adăpost păcatului. Deci, în sfânta Euharistie se iartă păcatele, iar penitentul se împărtăşeşte de Hristos numai dacă ea este primită într-o inimă înfrântă şi smerită. Penitentul trebuie sa conlucreze şi el cu harul dumnezeiesc, prin dorinţa şi :forturile sale de a rupe cu păcatul. Oprirea de la sfânta împărtăşanie şi ranonul de îndeplinit au deci numai menirea de a opera o convertire a nenitentului spre Dumnezeu. Mântuirea nu se poate realiza decât prin ijutorui Domnului, cu care ne unim prin Sfânta împărtăşanie. Se admit de obicei, la împărtăşanie creştinii după spovedanie cu ;ondiţia de a îndeplini un canon mai uşor şi posibil într-un interval mai scurt le timp: 1. Toţi acei penitenţi ale căror păcate nu sunt mari nici numeroase. 2. Aceia care au greşit fără voie şi din neştiinţă. 3. Chiar cei cu un păcat mai ţreu care însă nu apare decât cu totul ca un accident, din care s-au şi ridicat. Preotul duhovnic trebuie să fie foarte atent cu privire la canonul opririi de la Sflnîa împărtăşanie şi să discearnă între severitate şi indulgenţă excesivă. Cu privire la împărtăşirea bolnavilor, mai ales a muribunzilor pentru acordarea Sfintei împărtăşanii este necesar cel puţin un minim grad de conştiinţă.
Yüklə 0,81 Mb. Dostları ilə paylaş:
|