Ion Budai Deleanu



Yüklə 1,94 Mb.
səhifə10/50
tarix12.01.2019
ölçüsü1,94 Mb.
#96109
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   ...   50

Dar toate normele cuprinse în Constituţie, indiferent de consistenţa lor, sunt neîndoielnic norme constituţionale, având valoarea specifică acestora – o valoare juridică supremă – şi bucurându-se de „privilegiile” acordate lor şi numai lor. Adică: a) Numai ele au vocaţia reglementării unor materii, unor relaţii sociale; b) Ele se adoptă, se modifică şi se abrogă potrivit unor reguli specifice şi, obişnuit, de către un organ specific; c) Ele se află situate la vârful piramidei sistemului juridic normativ, având o forţă juridică superioară tuturor celorlalte norme. De aici şi consecinţa că: o normă constituţională atrage, explicit sau implicit, cerinţa adecvării sau, după caz, a abrogării celorlalte norme contrare ei; niciodată o normă juridică obişnuită nu va putea, explicit sau implicit, să pună în discuţie valabilitatea unei norme constituţionale. Normele constituţionale sunt sacre pentru toate celelalte norme; toate celelalte norme sunt obediente faţă de normele constituţionale.

150. „Operaţiunea constituantă”6. După seismul social7 din Decembrie 1989, viaţa constituţională din România a marcat patru etape relativ distincte.

5 între regulile care, materialmente, nu au legătură directă cu fenomenul puterii sau par a fi străine de acest fenomen, exemplificăm prin trimitere la art. 5 (cetăţenia), la art. 6 (dreptul la identitate), la art. 7 (românii din străinătate), la art. 13 (limba oficială), la art. 22 (dreptul la viaţă), la art. 26 (viaţa intimă, familială şi privată), la art. 44 (familia), la art. 42 (dreptul la moştenire) etc. Unele îşi iau rostul în cuprinsul Constituţiei, altele însă nu. (De exemplu, art. 30, alin. 8, privind răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia aduse la cunoştinţă publică; art. 32, alin. 6, privind autonomia universitară; art. 117, privind armata; art. 134, privind economia; art. 138, referitor la impozite şi taxe ş.a.m.d.) Totuşi este logic şi necesar ca în perioadeletranzitorii unele principii economice şi sociale să fie prezervate constituţional. (Astfel s-a procedat, de exemplu, în Constituţia franceză din 1791, în Constituţia Portugaliei din 1976, în cea a Spaniei din 1978). Cu condiţia însă de a reduce totul la strictul necesar şi la ceea ce este real semnificativ. Constituţiile comuniste excelează nu numai prin reguli care materialmente nu sunt constituţionale (bunăoară, în Constituţia Cubei din 233 de articole, numai 50 se raportează la structurile guvernamentale), dar şi prin verbalism şi excrescenţa principiilor lozincarde.

I 89


Prima – confuză, contradictorie şi de scurtă durată – a constituit-o instaurarea unui guvernământ de fapt. Legalizarea acestuia s-a făcut printr-un act propriu: Decretul-Lege nr. 2 din 27 decembrie 19898. Prin acest act s-a constituit Consiliul Frontului Salvării Naţionale, „ca organ suprem al puterii de stat”, şi au fost prefigurate principiile fundamentale ale programului său, intre care: abandonarea rolului conducător al unui si”gur partid şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ; organi7^rea de alegeri libere: separarea puterilor şi alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unul sau cel mult două mandate ş.a. Printre atribuţiile Consiliului au fost înscrise prerogative specifice unui parlament: emiterea de decrete cu putere de lege, numirea şi revocarea primului ministru, aprobarea componenţei Guvernului, numirea şi revocarea preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie şi a procurorului general, reglementarea sistemului electoral, aprobarea bugetului de stat, ratificarea şi denunţarea tratatelor internaţionale etc. Consiliul îşi desfăşura activitatea în sesiuni şi prin comisii de specialitate. Un Birou Executiv avea competenţa să exercite atribuţiile Consiliului între sesiunile acestuia. Atribuţiile specifice funcţiei de şef de stat au fost conferite Preşedintelui Consiliului.

Comisiile teritoriale ale Frontului Salvării Naţionale au fost transformate în organe locale ale puterii de stat.

A doua etapă începe prin adoptarea Decretului-Lege nr. 31 din 9 februarie 1990. Privjnd Consiliul Provizoriu de Uniune 'Locuţiunea „operaţiune constituantă” semnifică lucrarea de refacere sau înnoire a fundamentelor statului şi ale societăţii, efectuată cu participarea activă şi conştientă a naţiunii. (J. Gicquel, op. Cit, p. 185.) 'Termenul „revoluţie”, după unii, rămâne încă un simplu apelativ, cât timp împrejurările de atunci n-au fost cu totul descifrate, riguros interpretate şi calificate. Indubitabil însă, prin spiritul şi baza ei socială, prin scop şi rezultate, răsturnarea socială din Decembrie 1989 a fost o revoluţie.

'„Monitorul Oficial” al României, nr. 4 din 27 decembrie 1989. Prin Hotărârea nr. 1 din 25 decembrie 1989 şi apoi prin Hotărârea nr. 2 din 13 februarie 1990, Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională şi-a aprobat regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea sesiunilor sale. Acesta cuprindea dispoziţii cu privire la organizarea sesiunilor, desfăşurarea acestora, procedura legislativă, procedura întrebărilor şi a interpelărilor.

Naţională9 Jn fapt, două sunt componentele esenţiale ale acestui act: ^Reprezentarea în Consiliu a partidelor constituite până la acea dată, cu câte 3 membri, dar astfel încât numărul acestor reprezentanţi să nu Hepăşească 50% din totalul membrilor Consiliului: ^%_Trgngf„'-r”'„pa Jrontului Salvării Naţionale în formaţiune politică, participând ca Ittare la viitoarele alegeri.

A treia etapă începe cu adoptarea Decretului-Lege nr. 92 din J4 martie 1990 privind alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României10. Acest act normativr care cristalizează structurile de jn {(„rr., prezintă trăsături inedite; el a fost o lege electorală, dar în acelaşi timp şi o „mini-constituţie”.

Cu le^e electorală, actul stabileşte atributele sufragiuluLşi modalitatea de scrutin pentru alcătuirea viitorului Parlament şi desemnarea Preşedintelui Republicii1'. Ca „mini – constituţie”.

'„Monitorul Oficial” al României, nr. 27 din 10 februarie 1990. Componenţa Consiliului, a Biroului Executiv, precum şi numărul comisiilor de specialitate au fost stabilite prin Decretul-Lege nr. 82 din 13 februarie 1990. („Monitorul Oficial” al României, nr. 28 din 14 februarie 1990.)

10 „Monitorul Oficial” al României, nr. 35 din 18 martie 1990.

11 Pentru o exegeză a textelor legii, a se vedea: A. Iorgovan, I. Muraru, F. Vasilescu, I. Vida, Noua lege electorală a României, text şi comentarii, Bucureşti, 1990.

12 Nu stăruim aici asupra sistemului electoral reglementat prin acest decret-fege întrucât, pe de o parte, vom reveni asupra acestei probleme, iar pe de altă parte, pentru că actului i s-a stabilit o aplicabilitate limitată în timp, „până la adoptarea legii electorale elaborate pe baza noii Constituţii” (art. 99 din Decretul-Lege nr. 92/1990). Facem totuşi câteva precizări: a) Pentru alegerea deputaţilor s-a aplicat scrutinul reprezentării proporţionale de listă, într-un singur tur de scrutin, cu o a doua repartizare a mandatelor Ia nivel naţional, după metoda lui Hondt; b) Pentru alegerea senatorilor s-a aplicat aceeaşi modalitate de scrutin, cu o a doua repartizare a mandatelor la nivel naţional, într-o variantă a sistemului celor mai mari „resturi”; c) Alegerea Preşedintelui României s-a făcut prin scrutin majoritar uninominal, în două tururi (primul reclamând o majoritate absolută, cel de-al doilea numai o majoritate relativă); d) Organizaţiile reprezentând minorităţile naţionale care nu au întrunit numărul de voturi necesar pentru a avea un mandat în Adunarea Deputaţilor au dobândit de drept câte un mandat de deputat; e) Vârsta electorală pentru a alege a fost 18 ani, iar pentru a fi ales 21 de ani pentru Adunarea Deputaţilor, 30 de ani pentru Senat şi Preşedintele României; f) La censurile obişnuite pentru a fi ales (alienaţii şi debilii mintali puşi sub interdicţie, persoanele lipsite de drepturile electorale prin hotărâre judecătorească de condamnare) s-au mai adăugat două: n-au putut fi alese persoanele care, potrivit legii, nu pot face parte din partidele politice; de asemenea, n-au putut fi alese persoanele care au săvârşit abuzuri în funcţii politice, juridice şi decretul-lege menţionat statuează principiile democratice ale exercitării „puterii politice” Ar. rătrp: popor, sistemul democratic, pluralist şi separaţia puterilor, structura parlamentului, câteva dintre i i i d funcţionarea lui ca Adunare Constituantă, pentru adoptarea Constituţiei, în termen de cel mult 18 luni de la constituirea ei), atribuţiile Preşedintelui României, unele raporturi dintre Parlament PresedinteleRomâniei şi Guvern.

Re, spor|S3r„'litatea politică a Preşedintelui României şj a Guvernului”.

În acest cadru legislativ s-an desfăşurat alpgprile de. la 7Q mai ^, 990, pentru alcătuirea Parlamentului şi desemnarea Preşedintelui României13.

O etapă intermediară poate fi considerată cea deschisă în urma – să întrebuinţăm şi noi un eufemism – „defulării energiei negative” din zilele de 23 – 27 septembrie 1991, când, după depunerea mandatului de către Guvern, s-a alcătuit un „guvern de deschidere naţională”. Ineditul situaţiei, în viaţa noastră constituţională, rezultă din faptul că acest guvern relativ multicolor trebuia să se sprijine pe majoritatea parlamentară confortabilă a Cabinetului demisionar. T.

Administrative, care au încălcat drepturile fundamentale ale omului, precum şi persoanele care au organizat sau au fost instrumente ale represiunii în cadrul organelor de securitate, în vechea poliţie şi în miliţie; g) Atât pentru Adunarea Deputaţilor şi Senat, cât şi pentru funcţia de Preşedinte s-au putut prezenta candidaturi independente.

13 Prezenţa la urne a electoratului a fost deosebit de ridicată, 86% din persoanele înscrise în listele de alegători. Candidatul la funcţia de preşedinte din partea Frontului Salvării Naţionale a obţinut 85,07 la sută din voturi, mai ales în judeţele Botoşani (96,30), Vaslui (95,58), Neamţ (95,21), Olt (95,16). Candidatul din partea Partidului Naţional Liberal a obţinut 10,64% din voturi, mai ales în judeţele Harghita (75,58%), Covasna (65,95%), Mureş (36,79). Candidatul din partea Partidului Naţional Ţărănesc – creştin şi democrat a obţinut 4,29% din voturi, îndeosebi în municipiul Bucureşti (11,34), Timiş (7,69), Sibiu (6,69), Braşov (6,33), Arad (6,26). În alegerile pentru Adunarea Deputaţilor au depus liste de candidaţi 73 de partide şi formaţiuni politice. Cel mai mare număr de voturi l-au obţinut FSN (36,31%), UDMR (7,23%). In alegerile pentru Senat s-au depus candidaturi din partea a 60 de partide şi formaţiuni politice, plus un număr de candidaţi independenţi (adică 1.500 candidaturi). Numărul cel mai mare de voturi l-au obţinut FSN (67,02%), UDMR (7.20%), PNL (7,00%). A se vedea: Procesul verbal al Biroului Electoral Central, în „Monitorul Oficial” al României, nr. 81-82 din 8 iunie 1990, precum şi lucrarea „Renaşterea unei democraţii. Alegerile din România de la 20 mai 1990”, IRSOP, Bucureşti, 1991.

Guvernul de „tranziţie” sau guvernul cu „termen redus” şi-a propus ca obiective continuarea reformei economice şi politice, consolidarea valorilor statului de drept, pregătirea alegerilor locale şi a celor generale.

A patra etapă a început odată cu adoptarea Constituţiei României14, pe baza căreia s-a trecut la elaborarea noilor legi electorale15 şi la organizarea alegerilor generale16.

Aşadar, o „operaţiune constituantă” relativ îndelungată, anevoioasă, contorsionată, dar în cele din urmă limpezită. Astfel de procese sunt însă obişnuite, specifice perioadelor de tranziţie, mai ales atunci când, după o soluţie de continuitate, ceea ce-şi doreşte Naţiunea este să reînnoade istoria.

151. Procedura de adoptare a Constituţiei a cuprins (Jrefj etape: a) Dezbaterea, „amendarea” şi 'adoptarea” tezelor viitoarei Xonstituţii, adică, în fapt, a unui gen de anteproiect conştituţiQnaI; ~by Dezbaterea, amendarea şi adoptarea proiectului de Constituţie; c) Aprobarea Constituţiei prin referendum şi, practic, intrarea ei în vigoare.

Prima etapă este mai greu de definit17. „Tezele” – termen nefericit ales şi cu suspecte rezonanţe – au fost – greşit – interpretate ca prescripţii juridice, când, în realitate, ele reprezentau dezideratele

14 Constitufia României a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, prin vot nominal, cu 414 voturi „pentru” şi 95 voturi „contra”. Ea a fost validată prin referendum-ul de la 8 decembrie 1991.

15 în esenţă, prin noua lege pentru alegerile generale s-a preconizat alegerea pe bază de scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale, precum şi de candidaturi independente, prin aplicarea sistemului Hondt la nivelul circumscripţiilor electorale. Pentru alegerea Preşedintelui României s-a avansat sistemul scrutinului majoritar uninominal, în două tururi.

16 A se vedea: M. Constantinescu, A. Iorgovan, I. Vida, FI. B. Vasilescu, Alegerile parlamentare şi prezidenţiale, texte legale comentate, Editura „Regia Autonomă Monitorul Oficial”, 1992.

17 Comisia de redactare a proiectului de Constituţie, constituită prin Hotărârea nr. 2/1990 a Adunării Constituante, a avut sarcina, potrivit art. 9 din Hotărârea nr. 1/1990 privind Regulamentul Adunării Constituante, ca, „într-o primă etapă”, să elaboreze şi să prezinte Adunării Constituante „principiile şi structura pe capitole a viitorului proiect”. După „aprobarea” acestora, comisia urma să procedeze la „redactarea textului integral”. Sintagma „principiile şi structura” n-a fost prea bine înţeleasă, nici de Adunarea Constituanta, nici de comisie.

Politice esenţialejjentru structurarea viitorului proiect. Aşadar, ele au fost examinate şi „amendate” în conţinut, terminologic şi chiar făcut obiectul unor pertractări intre grupurile^ parlamentare şi partidele politice şi, în cele din urmă, a votului, conducând la ideea unei^rjrjjneJfiClujiLa unui adevăraţj2roiecţ^ Acest prim „impari nrrnstitiiţi'pnal” a avut avantaje, dar şi dezavantaje. Avantajele/au constat în stimularea procesului de cristalizare a opţiunilor politice, realizarea unor „pacte” între grupurile parlamentare aparţinând diferitelor formaţiuni politice sau „apolitice”, „pacte” însă efemere. În multe cazuri, acceptarea unor Jjanzacjii sau chiar a unor convenţionalisme textuale, care, anevoios dar progresiv, sub lupa opiniei publice, indiscutabil au înlesnit sarcina definirii instituţiilor constituţionale, de cele mai multe ori aproape de forma finală18. Dezavantajele au rezultat ulterior, constând în dificultatea articulării unor texte preelaborate de Adunarea Constituantă, cu prilejul dezbaterii şi „amendării” tezelor, precum şi în soluţionarea de principiu, de către Comisia pentru redactarea proiectului, a multelor, insolitelor şi contradictoriilor amendamente formulate de parlamentari şi de grupurile parlamentare.

Cea de-a doua etapă ^^dissfăşurat într-un cadru sistematic.

Potrivit Decrstului-Lege nr. 92/1990. Adunarea Deputaţilor şi Senatul au fost abilitate ca, în şedinţă comună, să se constituie de drept în, Adunare Constituantă pentru adoptarea Constituţiei României. Ţinând seama de forma Adunării Constituante şiUe întinderea prerogativelor ei, aceasta a întrunit câteva caracteristici: a) Ea a fost o adunare gi constituită rfftmnnratiV., prin alegeri generale, pe baza sufragiului universal, egal, direct, secret şi liber exprimat; b) O adunare „generică”19, adică atât constituantă cât şi legislativă, având

18 în aceste condiţii, au fost cu totul surprinzătoare cele peste 1.000 de amendamente, majoritatea covârşitoare a acestora făcând deja obiectul deciziilor Adunării Constituante, în etapa dezbaterii şi aprobării „tezelor” viitorului proiect. „Limitată prin definiţie, în timp şi prin misiunea încredinţată, o adunare constituantă se poate înfăţişa sub două forme: adunare constituantă şi legislativă; adunare constituantă ad-hoc. Această din urmă formă desemnează o adunare special convocată şi exclusiv abilitată pentru adoptarea Constituţiei. (De exemplu, Convenţia de la Filadelfia, din 1787, pentru adoptarea Constituţiei federale a Statelor Unite). Acest sistem are nu numai meritul de a pune accentul pe „operaţiunea constituţională”, dar r

Sarcina nu numai de a adopta Constituţia, dar şi de a legifera şi de a îndeplini funcţiile care, obişnuit, revin unui parlament; c) Ea a fost o

J. Putere constituantă originară, primară, dar limitată în dreptul de a cpnşacrşu-întrucat Constituţia urma să intre în vigoare numai după

^prnharea ei prin referendum, rea1J7ânHn-se astfel unul dintre dezideratele democraţiei semi-directe20; d) A fost o adunare limitată {ptirnpr sub un dublu aspect: neadoptând Constituţia într-un termen de cel mult 1 RJnni He [a constituirea ei. S-ar fi dizolvat de drept (art. 82, Ht. D din Decretul-Lege nr. 92/1990); adoptând Constituţia, Parlamentul trebuia să hotărască organizarea de noi alegeri, în termen de cel mult un an de la intrarea ei în vigoare.

Art. 12 din Hotărârea nr. 1/1990 a Adunării Constituante, prin care s-a aprobat regulamentul acesteia, a stabilit modalitatea de voi şi cvorumul cerut pentru adoptarea textelor Constituţiei şi a acesteia în întregul ei: votul nominal21 şi majoritatea calificată de două treimi din numărul total al deputaţilor şi senatorilor care compun Adunarea Constituantă, pentru votarea finală a proiectului de Constituţie; majoritatea absolută, adică de cel puţin jumătate plus unu din totalul membrilor Adunării Constituante, pentru adoptarea alineatelor şi articolelor ei. Această procedură a fost urmată de Adunarea Constituantă.

Cea de-a treia etapă a constituit-o referendum-ul constituţional aprobativ22.

Şi acela de a evita concentrarea prerogativelor de către una şi aceeaşi adunare. (J. Giquel, op. Cit, p. 197-198.)

20 într-o opinie, în asemenea condiţii, rolul adunării este mai mult tehnic decât politic. (Ibidem, p. 198.)

21 Votul nominal sau prin apel nominal se realizează în modul următor: preşedintele adunării explică obiectivul votului şi sensul cuvintelor „pentru” şi „contra”; unul din secretari dă citire numelui şi prenumelui parlamentarului; fiecare parlamentar răspunde „pentru” sau „contra”; după terminarea apelului se repetă numele şi prenumele parlamentarilor care nu au răspuns. (Art. 109 din Regulamentul Camerei Deputaţilor adoptat prin Hotărârea nr. 8 din 24 februarie 1994, în Monitorul Oficial„ al României, nr. 50 din 25 februarie 1994 – regulament republicat în „Monitorul Oficial” al României, nr. 53 din 14 martie 1996 – şi art. 105 din Regulamentul Senatului, adoptat prin Hotărârea nr. 16 din 30 iunie 1993.)

~2 A se vedea Legea nr. 67/1991, în „Monitorul Oficial” a! României, nr. 236 din 23 noiembrie 1991, privind organizarea şi desfăşurarea referendutn-ului naţional asupra Constituţiei României.

Constituţia affintrat în vigoare la_data de^3 decembrie De la această dată, Constituţia din 21_ august 196? A fost şi a rămas în întregime abrogată23

Trăsăturile Constituţiei. ^ Reperele unei posibile calificări a Constituţiei RomânieTSunt diverse şi numeroase, aşa încât traSamnle înseşi rămân, în mare parte, sub semnul convenţionalismului. Cu această precizare, considerăm a fi trăsături_ sau elemente definitorii ale acestei Constituţii câteva sau toate cele ce urmează: a) Constituţia este expresia voinţei suverane reale a poporului român de a-şi stabili noile rânduieli economice, sociale şi politice”. In acest sens, două împrejurări sunt sugestive: prin nr.

Alegerile desfăşurate pe baza Decretului-Lege

Parlamentul a fost învestit să se constituie, de drept, în Adunare Constituantă, pentru ca, în termen de cel mult 18 luni de la constituirea ei, să adopte noua Constituţie, altminteri dizolvându-se (art. 82, lit. d din decretul-lege menţionat); pe temeiul art. 149, alin. 1 din Constituţie, aceasta a intrat în vigoare numai ca urmare a aprobării ei prin referendum25; b) Constituţia reprezintă o soluţie de continuitate, reaşezând – în termenii unei acţiuni de structura – pe baza unei noi concepţii filosofice, politice, ideologice şi morale,

23 S-a spus că art. 149 ar fi trebuit revăzut, întrucât Constituţia din 1965 a devenit caducă prin „revoluţia din 1989”, dată de la care ea „nu a mai fost în vigoare”. Ideea -credem noi – era eronată, ţinând mai mult de domeniul stărilor afective decât de spiritul ştiinţific şi, de altfel, Adunarea Constituantă nu a acceptat-o. În realitate, după evenimentele din decembrie 1989, unele dispoziţii au continuat să-şi producă efectele. Altfel, n-ar mai fi existat nici un temei constituţional pentru instituţiile păstrate până la adoptarea noii constituţii. (De exemplu, reglementările cu privire la structura statului, organizarea administrativ-teritorială, atributul suveran al puterii, organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti, ale procuraturii, cele având ca obiect unele drepturi şi libertăţi ş.a.) Abia după adoptarea noii constituţii, cea veche a fost „în întregime abrogată”.

24 Principiul autonomiei constituţionale suverane a fiecărui stat este unanim recunoscut şi respectat. Rarele excepţii sunt reminiscenţe ale unor situaţii istorice sau conjuncturale. (De exemplu, pentru ţările cuprinse în Commonvealth, unele dintre constituţiile acestora au fost adoptate de parlamentul britanic sau au fost sancţionate de către regină în consiliul acesteia. Sau, pentru motive de apartheid, ONU a declarat, la 28 septembrie 1984, Constituţia Africii de Sud ca fiind nulă şi neavenită.)

25 Din totalul de 10,948,468 alegători prezenţi la vot, 77,3% au votat „pentru” Constituţie, în forma în care aceasta le-a fost prezentată.

Radical deosebită de cea anterioară şi opusă ei26, bazele statului şi ale statului şi societăţii romaneşti, asimilează – în condiţii concret istorice – experienţa constituţională şi valorile democraţiei constituţionale ale celor mai avansate ţări, precum şi standardele internaţionale ale democraţiei32; g) Este o constituţie

26 Constituţia din 21 august 1965 – proclamă art. 143, alin. 1 – „este şi rămâne în întregime abrogată”. Prin aceasta se sancţionează de fapt momentul revolut al vechiului sistem şi ireversibilitatea celui nou.

27 Avem în vedere una dintre relaţiile tipice – descrise în teoria generală a sistemelor -existente între „sistem” şi „suprasistem” sau mediul ambiant. (A se vedea, cu privire la concepţia sistemică în viaţa internaţională, între altele: Kl. Knorr, S. Verba, The International System, New Jersey, 1965.)

28 Reamintim că o putere constituantă originară, primară, necondiţionată este aceea chemată să stabilească o nouă ordine juridică.

29 Puterea decizională a Adunării Constituante a făcut obiectul unei translaţii, Constituţia intrând în vigoare numai sub condiţia aprobării ei prin referendum.

Se vor constata cu uşurinţă numeroasele similitudini cu prevederile Constituţiei României din 1923.

Practic, au fost examinate şi interpretate adecvat, prin reglementări cu multe elemente de originalitate, aproape toate constituţiile moderne contemporane.


Yüklə 1,94 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   ...   50




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin