Istoria muzicii bisericeşti la români

CREAŢIA PSALTICĂ

I. În Cântările Sfintei Liturghii şi alte cântări bisericeşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999 (şi celelalte reeditări): Iubi Te voi, Doamne, glasul 8, 1 şi 3; Răspunsuri mari, glasul 1, 5 şi 7; Axion la Liturghia Sf. Vasile cel Mare (De tine se bucură), glasul 5; Chinonic: Cinei Tale..., glasul 7.

II. În Anastasimatarul uniformizat I. Vecernierul, Bucureşti, 2002: Lumină lină, glasul 5.

III. În Anastasimatarul uniformizat II. Utrenierul, Bucureşti, 2004: Învierea lui Hristos, glasurile 1, 3, 5, 8.

IV. În Noul Idiomelar: Anixandare, glasul 5; Slujba Sfintei Ecaterina; Slujba Sfântului Elefterie; Slujba Sfântului Ghelasie de la Râmeţi;

Mărimuri, tropare, condace, sedelne, stihiri, slave, condace la Acatistul mai multor sărbători de peste an. Unele au fost tipărite în Noul Idiomelar (Bucureşti, 1999, 2000), dar cele mai multe vor fi tipărite în curând, în Antologia psaltică, intitulată: Polieleie, mărimuri, tropare şi condace de peste tot anul:

Mărimuri: Sf. Iosif cel Nou de la Partoş (15 septembrie); Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan (26 septembrie); Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie); Sf. Mucenici Serghie şi Vach (7 octombrie); Sf. Visarion Serai (21 octombrie); Sf. Mucenic Oprea (21 octombrie); Sf. Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian (1 noiembrie), Chir şi Ioan (28 iunie); Sf. Grigorie Decapolitul (20 noiembrie), Sf. Ecaterina (25 noiembrie); Cuviosul Sava cel Sfinţit (5 decembrie); Sf. Filofteia (7 decembrie); Sfinţii Mucenici: Eustaţiu, Auxenţiu, Eugeniu, Mardare şi Orest (13 decembrie); Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie (15 decembrie); Sf. Nicodim de la Tismana (26 decembrie); Sf. Ioan Botezătorul (7 ianuarie); Sf. Teodosie (11 ianuarie); Sf. Antonie cel Mare (17 ianuarie), Eftimie cel Mare (20 ianuarie), Pahomie cel Mare (15 mai); Sf. Sfinţit Mucenic Haralambie (10 februarie); Întâia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie); Sfinţii 40 de mucenici (9 martie); Sf. Calinic de la Cernica (11 aprilie); Sf. Iorest şi Sava (24 aprilie); Sf. Ioan Valahul (12 mai); Sf. Nifon, patriarhul Constantinopolului (11 august);

Tropare: Cuviosul Ioan de la Prislop (13 septembrie); Sf. Elefterie (15 decembrie); Sf. mucenic Ştefan, glas 5 (27 decembrie); Tăierea împrejur a Domnului (1 ianuarie); Sf. Antonie cel Mare, glas 3 (17 ianuarie); Sf. Atanasie şi Chiril (18 ianuarie); Sf. Gherman din Dobrogea (28 februarie); Sf. Gheorghe, glas 3 (23 aprilie); Duminica Tuturor Sfinţilor, glas 4 şi 8; Duminica Sfinţilor Români, Sfinţii Chiril şi Metodie (11 mai); Sf. Leontie de la Rădăuţi, (1 iulie); Sf. Voievod Ştefan cel Mare (2 iulie); Sf. Ilie, glas 8 (20 iulie); Cuviosul Iacob Ioan Hozevitul (5 august); Cuvioasa Teodora de la Sihla (7 august); Sf. Constantin Brâncoveanu şi fiii săi (16 august); Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august);

Condace: Condacul de la Acatistul Sfintei Cruci (14 septembrie); Condacul Cinstitului Omofor (1 octombrie); Condacul Sf. Dimitrie cel Mare, glas 8 (26 octombrie); Condacul de la Acatistul Sfintei Ecaterina (25 noiembrie); Condacul de la Acatistul Sfântului Nicolae (6 decembrie), Condacul Sf. Elefterie, glas 3; Condacul de la Acatistul Sf. Elefterie (15 decembrie); Condacul Tăierii Împrejur şi al Sf. Vasilie (1 ianuarie); Condacul de la Acatistul Sf. Antonie (17 ianuarie); Condacul de la Acatistul Sf. Atanasie şi Chiril (18 ianuarie); Condacul de la Acatistul Sf. Atanasie (18 ianuarie); Condacul de la Acatistul Sf. Trei Ierarhi (30 ianuarie); Condacul de la Acatistul Sfintei Învieri; Condacul Izvorului Tămăduirii; Condacul Sf. Ştefan cel Mare (2 iulie); Condacul Sf. Ilie (20 iulie); Condacul de la Acatistul Adormirii Maicii Domnului (15 august); Condacul Tăierii Capului Sf. Ioan (29 august).

V. În Cântări la Sfintele taine şi ierurgii: Luminândele de la înmormântarea pruncilor şi a preoţilor şi diaconilor de mir; Slujba înmormântării preoţilor de mir (în curs de tipărire).

VI. În Cântările Penticostarului: La Izvorul tămăduirii: irmoasele canonului Maicii Domnului, glasul 1; condacul, glasul 8; luminânda, glasul 3, stihiri la laude, glasul 2; la Duminica Tomii: stihiri la laude, glasul 1; la Duminica slăbănogului: Slava de la litie, glasul 5; luminânda, glasul 3; la Înjumătăţirea praznicului: stihiri la laude, glasul 4; la Duminica samarinencii: stihiri la laude, glasul 6; la Duminica orbului: Slava de la litie, glasul 4; luminânda, glasul 3; stihiri la laude, glasul 8; la Înălţarea Domnului: stihiri la litie, glasul 1; la Duminica Sfinţilor Părinţi: stihiri la laude, glasul 6; la Sfânta Treime: stihiri la laude, glasul 2; la Duminica tuturor sfinţilor: tropare, glasurile 8 şi 4; stihiri la laude, glasul 4; la Duminica Sfinţilor români, troparul, glas 4.

VII. În Cântările Triodului: Chinonicul Gustaţi şi vedeţi, glas 1 ş.a.

A diortosit, a corectat, a completat – singur sau cu alţi colaboratori – cărţile de cântări bisericeşti, tipărindu le în Tipografia Sfintei Patriarhii, între anii 1992 2006.

1. Cartea, intitulată Cântările Sfintei Liturghii şi alte cântări bisericeşti, era gata de tipar în 1989 dar, din cauza precipitării evenimentelor, s a tipărit în 1992. De atunci şi până astăzi aceasta a ajuns la a şasea ediţie. Ea cuprinde cinci mari capitole: 1. Cântările Sfintei Liturghii pe melodiile tradiţionale uniformizate; 2. Alte cântări liturgice compuse de protopsalţi mai vechi sau mai noi; 3. Colinde şi cântece de stea; 4. Cântări calofonice care se pot executa la momentul chinonicului sau în alte diverse ocazii; 5. Podobiile celor opt glasuri bisericeşti.

Majoritatea cântărilor au fost scrise pe ambele notaţii de către Pr. Nicu Moldoveanu, iar altele au fost adăugate de către alţi colegi, ca Prof. Univ. Arhid. Dr. Sebastian Barbu Bucur, Pr. Prof. Dr. Constantin Drăguşin, Pr. Prof. Dr. Marin Velea, Pr. Lect. Dr. Victor Frangulea, diortosirea textelor fiind asigurată de Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula, titularul Catedrei de Liturgică, pastorală şi Artă creştină de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti. Toată lucrarea a fost realizată sub supravegherea Î.P.S. Nifon Mihăiţă, Arhiepiscop al Târgoviştei (atunci Episcop Vicar Patriarhal), delegat de Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist.

Prima ediţie conţinea 360 p., iar cele care au urmat au fost îmbogăţite mereu, de pr. Nicu Moldoveanu, cu alte zeci de pagini (ed. a II a 447 p., ed. a III a, a IV a, a V a şi a VI a, 460 p.)

2. Noul Idiomelar are la bază o selecţie a cântărilor din Idiomelarul unit cu Doxastarul, tipărit la Neamţ de protopsaltul ieşean, paharnicul Dimitrie Suceveanu, în anii 1856 1857, precum şi Noul Idiomelar, tipărit la Bucureşti, în anul 1933, de protopsaltul bucureştean, profesor, jurist, senator, Ion Popescu Pasărea, adăugându se şi alte cântări mai noi.

Cartea conţine 787 pagini şi a fost tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, dar în altă tipografie (Apimondia), în trei ediţii: 1999, 2001, 2002 şi cu un număr relativ restrâns de exemplare, sub îngrijirea pr. Nicu Moldoveanu.

Noul Idiomelar va fi tipărit în curând într o nouă ediţie, a patra, ceva mai voluminoasă, în tipografia Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

3. Catavasierul, Bucureşti, Editura Apimondia, 2000 şi 2002 (140 p.), bazat pe lucrările mai vechi ale lui Anton Pann, Dimitrie Suceveanu, Ştefanache Popescu, Ion Popescu Pasărea ş.a., diortosit împreună cu colegul meu, Pr. Lect. Univ. Dr. Victor Frangulea.

4. Cântările Triodului, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2001 şi 2003, prima ediţie conţinând 247 p., iar a II a 267 p.

Această carte îşi are sursa în manuscrisul alcătuit de profesorii Nicolae Lungu şi Chiril Popescu (respectiv conferenţiar şi asistent universitar) şi depus, cu ani în urmă, la Redacţia Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române şi, după ce l a corectat şi l a completat, l a tipărit pr. Nicu Moldoveanu.

5. Cântări la Sfintele Taine şi la Ierurgii şi alte cântări religioase, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2002 (137 p.), au fost alcătuite, avându le la bază pe cele tipărite în 1964, în „Studii Teologice”, nr. 1 2 şi în extras, de către profesorii Nicolae Lungu, Chiril Popescu şi Pr. Prof. Dr. Ene Branişte.

Cartea a fost din nou redactată, cartografiată, completată şi tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist.

6. Vecernierul, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2002, 270 p., sub îngrijirea pr. Nicu Moldoveanu, a Pr. Lect. Dr. Victor Frangulea şi a Pr. Lect. Dr. Stelian Ionaşcu, constituind de fapt ediţia a III a oficială, primele două fiind tipărite în 1953 şi 1974, sub îngrijirea profesorilor Nicolae Lungu, Ion Croitoru şi pr. Grigore Costea, care au selectat cântările din Anastasimatarele mai vechi, redându le pe ambele notaţii muzicale suprapuse sau paralele.

4. 
   Utrenierul, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2004, 480 p., sub îngrijirea celor mai sus menţionaţi, constituind, ca şi Vecernierul, ediţia a III a oficială, primele două fiind tipărite în 1954 şi 1974, prin efortul şi munca profesorilor mai sus pomeniţi, în aceleaşi condiţii şi în acelaşi format ca şi Vecernierul.
   

9. Cântările Penticostarului, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2004, 368 p., sub îngrijirea Pr. Prof. univ. Nicu Moldoveanu, a Pr. Lect. Dr. Victor Frangulea şi Pr. Asist. Drd. Nicolae Giolu, după mai mulţi autori români.

La baza acestei cărţi stă totuşi Penticostarul uniformizat, tipărit pe ambele notaţii muzicale în revista „Studii Teologice”, nr. 1 2/1966 (prima parte = Săptămâna luminată), iar complet în 1980, de către profesorii Nicolae Lungu, Chiril Popescu şi Pr. Prof. Dr. Ene Branişte. Acum a fost corectat şi completat cu alte cântări care lipseau, fie după protopsalţii noştri vechi, fie cu lucrări personale mai noi.

10. Prohodul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, tipărit sub îngrijirea pr. Nicu Moldoveanu şi a lui Nicolae Ionescu –Palas, în Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, 86 p., cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist şi aprobarea Sfântului Sinod, cu temeiul 3100 din anul 2001.

11. Prohodul Adormirii Maicii Domnului, apărut în acelaşi an, la aceeaşi Editură şi cu aceeaşi binecuvântare (67 p.), sub îngrijirea şi diortosirea aceloraşi.

A se vedea muzica corală la Cap. II, iar muzicologia la Capitolul IV.
Preotul Ion Gavrilă s a născut la data de 18 mai 1955, în localitatea Blindari, regiunea Argeş (actualmente com. Goleşti, jud. Vâlcea). A urmat şcoala generală de opt ani în localitatea natală şi cursurile Şcolii de Artă – Secţia muzică – din Râmnicu Vâlcea, între anii 1967 1969. În perioada 1970 1975 a urmat cursurile Seminarului Teologic „Sf. Grigorie Teologul” din Craiova, unde a avut ca profesor de muzică pe Pr. Teofil Sanda (†1981).

În vara anului 1975 a fost declarat admis prin concurs la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti. În perioada 1 octombrie 1975 – 30 iunie 1976 a îndeplinit serviciul militar cu termen redus, în loc. Vânju Mare, jud. Mehedinţi. La 22 august 1976 a fost hirotonit diacon pe seama catedralei Episcopale din Râmnicu Vâlcea. În paralel cu slujirea a urmat studiile teologice la Bucureşti, fiind declarat licenţiat în anul 1980, în urma susţinerii examenului şi a tezei de licenţă cu titlul Oprea Demetrescu – viaţa şi activitatea muzicală, lucrare alcătuită sub îndrumarea P. C. Diac. Conf. Dr. Nicu Moldoveanu.

La data de 9 octombrie 1983 a fost hirotonit preot pentru parohia Sfântul Dumitru, din Râmnicu Vâlcea, slujind aici până la 1 mai 1996, când a fost transferat cu slujirea la parohia Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din acelaşi oraş.

În perioadele 1988 1990 şi 1993 2000 a funcţionat – pe rând – ca inspector bisericesc, secretar eparhial la Centrul Eparhial din Râmnicu Vâlcea, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea şi acuzator la Consistoriul Eparhial.

Între anii 1988 1991 a organizat şi dirijat corul preoţilor din Protoieria Râmnicu Vâlcea şi a colaborat – ca solist pentru lucrările religioase – în renumitul cor Euphonia, din Râmnicu Vâlcea, care a susţinut numeroase turnee în ţară şi peste hotare. Între anii 1999 2000 a îndeplinit şi misiunea de redactor responsabil al revistei Renaşterea, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Eparhiei Râmnicului.

Începând cu anul şcolară 1990 1991, când a fost reînfiinţat Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, pr. Ion Gavrilă a fost numit profesor suplinitor de Muzică bisericească, Muzică liniară şi Cor şi la această şcoală, devenind profesor titular al catedrei de muzică bisericească, prin concursul susţinut în anul 1999. Din anul 1994, când a fost înfiinţată Şcoala de cântăreţi bisericeşti, a predat şi viitorilor cântăreţi Muzica bisericească, Muzica liniară şi Corul.

În anul 1996, a obţinut definitivatul în învăţământ, iar în anul 2000 gradul didactic II.

În anul universitar 2003/2004 a urmat cursurile de masterat în teologie – Secţia Istorică Practică – la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca, iar din toamna anului 2004, a fost admis prin concurs la cursurile de doctorat, specialitatea Muzică bisericească şi ritual din cadrul aceleiaşi facultăţi, cursuri pe care le a absolvit în vara anului 2006. În prezent, îşi pregăteşte lucrarea de doctorat cu titlul Muzica bisericească în ţinutul Vâlcii. Studiu monografic, sub îndrumarea P. C. Pr. Prof. Dr. Vasile Stanciu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca şi a P.C. Pr. Prof. Dr. Nicu Moldoveanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din Bucureşti.

În afară de activitatea didactică, dirijorală şi publicistică, Pr. Prof. Ion Gavrilă s a preocupat şi de creaţia psaltică monodică, realizând următoarele lucrări în stil practic: Troparul şi condacul Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanu, glasul III, în notaţie psaltică; Troparul şi condacul Sfinţilor Martiri Constantin Brâncoveanu, cei patru fii ai săi şi sfetnicul Ianache, glasul III şi VIII, în notaţie psaltică şi liniară; Heruvicul, glas VIII, în notaţie psaltică şi guinodică; Polieleul Robii Domnului, glas VIII, în notaţie psaltică şi liniară; Slujba Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, în notaţie psaltică, lucrare aflată în manuscris şi nepublicată; Axioanele praznicale, prelucrări după Macarie Ieromonahul, în notaţie psaltică şi liniară, 2003.

Aplecat îndeosebi spre creaţia psaltică, după o experienţă de peste 30 de ani – de psalt, diacon, preot, profesor de muzică şi dirijor de cor – pr. Prof. Ion Gavrilă apelează la textul liturgic tradiţional, dar şi la cel nou (slujbele sfinţilor români canonizaţi în anul 1992), pentru îmbogăţirea şi diversificarea repertoriului de strană şi cel necesar în şcolile de cântăreţi bisericeşti, continuând la Râmnicu Vâlcea tradiţia muzicală a înaintaşilor săi.

1. 
   MOLDOVA ŞI BUCOVINA
   

1. Secolele XIV XV
Grigore Ţablac [1365, Târnovo (Bulgaria) – 1450, Mănăstirea Neamţ(?)]. Istoricii spun că acest vestit cleric, imnograf, muzician, egumen al mănăstirii Neamţ şi predicator la curtea domnitorului Moldovei, Alexandru cel Bun, mitropolit al Kievului, autor al Imnului închinat Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, a cărui muzică este creată în notaţie cucuzeliană de protopsaltul Putnei, Evstatie, s a născut pe la 1365, la Târnovo.

Grigorie Ţamblac a fost conducătorul Şcolii greco latino slavonă de la Suceava, înfiinţată de Alexandru cel Bun, pentru pregătirea diecilor de curte, a ţârcovnicilor şi a preoţilor şi unde se învăţa, pe lângă alte discipline teologice şi umaniste, „cântarea bisericească pe psaltichie”²⁴². Se spune că de la el ni s a transmis, peste generaţii, şi o stihiră pentru cuvioasa Parascheva (?) şi că a murit pe la 1450 la Mănăstirea Neamţ (?).

Ioasaf Monahul (cca 1410 1485)

Primul stareţ al mănăstirii Putna adus de la mănăstirea Neamţ, în 1467, de către Ştefan cel Mare, unde Ioasaf era psalt strălucit. La Putna va pune bazele Şcolii muzicale de la Putna, care se va dezvolta în secolul al XVI-lea.

În manuscrisele muzicale de la Putna (ms. I 26 de la BC Iaşi, copiat la 1545 de Antonie) figurează cu o cântare de la Bunavestire (A fost înşelat Adam de demult … , glas 1)²⁴³. Pusă pe seama acestui ieromonah, cântarea se află în transcriere pe notaţia liniară în Izvoare ale muzicii româneşti, vol. IV, p. 440-447 şi în Studii de Etnomuzicologie şi Bizantinologie, vol. III, p. 75²⁴⁴, autor Prof. Dr. Gheorghe Ciobanu.

Paisie Monahul de la Putna. Caligraf dar şi cântăreţ la strana mânăstirii Putna, Paisie copiază la 1504, din porunca marelui Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, un Minei pentru mânăstirea Dobrovăţ.

Este menţionat de Gheorghe Ciobanu, într-un studiu dedicat împlinirii unei jumătăţi de mileniu de când Sf. Voievod Ştefan cel Mare a ctitorit mănăstirea Putna, unde în sec. XV – XVI a înflorit o Şcoală muzicală recunoscută în toată lumea²⁴⁵.

Mitropolitul Gheorghe David. Monah şi psalt în mănăstirea Neamţ, din anul 1477 este menţionat de documente ca „Mitropolit de Suceava şi al Ţării Moldova”.

Pe seama lui este pus Chinonicul de la Duminica Tomii, glas 1, care se găseşte în mai multe manuscrise slave, dar şi în cele de la Putna, fiind copiat de marele protopsalt Eustatie de la Putna²⁴⁶.

2. Secolul al XVI lea
Cercetări asupra şcolii de la Putna, acest centru cultural şi muzical din secolele XV XVI, în epoca de glorie a marelui Ştefan al Moldovei, în timpul căruia moldovenii au prosperat cultural, artistic şi material, s au întreprins mai demult.

Acum se creează în arhitectură, sculptură, pictură şi artele minore un stil nou, stilul moldovenesc. Şi în Muzica bisericească apar puţin mai târziu, sub urmaşii lui Ştefan şi sub ceilalţi voievozi ai ţărilor române, stilul vlahiká, moldovanicá etc.

Dar problema şcolii de la Putna şi a produsului ei – manuscrisele muzicale, până acum douăsprezece la număr – preocupă nu numai pe muzicologii bizantinişti români, ci şi pe cei străini, unii animaţi de dorinţa sinceră pentru stabilirea adevărului, alţii, în schimb, în mod tendenţios încearcă să atribuie manuscrisele de la Putna şi întreaga activitate a şcolii de aici altei tradiţii decât celei româneşti. Aceştia din urmă sunt favorizaţi la prima vedere de epoca de înflorire a slavonismului în ţările noastre în acea perioadă, dar sunt defavorizaţi de adevărul care pe zi ce trece iese mai mult la iveală. Într adevăr, acum slavonismul, în ce priveşte limba cărţilor de cult, dar nu muzica în sine, căci aceasta era bizantină, îşi împărţea hegemonia cu grecismul, tot aşa de înfloritor, dar nici unul n a putut rezista în faţa limbii româneşti care se ridica din amorţire „ca viteazul din poveste”, cum frumos se exprima poetul Alexandru Mateevici în poezia Limba noastră (muzica Pr. Alexandru Cristea). Păcat că epoca aceasta nu permitea alcătuirea cântărilor în limba românească.

De ce? Fiindcă primele tipărituri de carte bisericească au fost în slavoneşte. Ne gândim la Liturghierul slavon al călugărului Macarie, tipărit la 10 noiembrie 1508, în timpul lui Radu cel Mare, urmat de un Octoih (1510) şi un Evangheliar (1512). Însuşi Coresi îşi începe tipăriturile sale cu Octoihul slavon (1557). Aşa că textele slavone erau mai la îndemână, ca şi cele greceşti din numeroasele manuscrise muzicale şi tipăriturile liturgice. Dar tipăriturile în limba română nu întârzie mult, căci Filip Moldoveanul tipăreşte la Sibiu, în 1544, primul Catehism românesc, apoi în 1551 1553 Evangheliarul bilingv (slavo român). Diaconul Coresi tipăreşte, între 1559 şi 1583, nouă cărţi româneşti.

Aşadar, manuscrisele muzicale de la Putna au fost identificate în bibliotecile din ţară (Putna, Dragomirna, Iaşi, Bucureşti) şi în cele din străinătate (Moscova, Leningrad, Sofia, Leipzig, Lesbos), unde au ajuns pe diverse căi, fie sub formă de cadouri, fie cu intenţia de a fi ascunse de năvălitori, în special de turci, fie ca pradă, fie din neglijenţa şi dezinteresul celor ce le aveau în grijă.

În general, aceste manuscrise cuprind cântări bisericeşti de la Vecernie, Utrenie, Liturghie, cu notaţia neumatică de tranziţie între cea medie bizantină şi cea neobizantină (cucuzeliană), cu text grec şi foarte puţine cu text slav, ceea ce i-a tentat pe unii, cum spuneam mai sus, să creadă că n ar fi rău să le atribuie tradiţiei slave şi în special celei bulgare. Nimic mai eronat şi mai inexact.

De altfel, greşeala porneşte şi de la faptul că manuscrisele de la Putna – şi cele din ţară şi cele din străinătate – sunt înregistrate, din motive pe care personal nu le înţeleg, la fondul slav, deşi, cum precizam, ele conţin un număr infim de cântări cu text slavon, excepţie făcând într o oarecare măsură ms. slav Sciukin 350 (al lui Eustatie) şi Putna 544. Nici un manuscris, în afară de acestea, nu conţine mai mult de două trei cântări cu text slav.

Deci nu există un motiv suficient ca aceste manuscrise să figureze la fondul slav. Cu 35 de ani în urmă îndrăzneam să propun forurilor în drept o revizuire a acestei probleme, cel puţin pentru manuscrisele din această familie existente în ţara noastră, dar în zadar.

Dometian (sau Domentian) Vlahu

Probabil a activat undeva în spaţiul grecesc căci numai aşa se explică supranumele de Vlahu, ca şi al celor de mai târziu Iovaşcu Vlahu, Nectarie Vlahu şi alţii.

Este menţionat, alături de ceilalţi protopsalţi compozitori de la Putna veacului al XVI-lea, unde va fi compus mai multe cântări, dar din păcate se păstrează în patru manuscrise muzicale de la Putna doar o singură cântare şi anume chinonicul Paharul mântuirii pe glasul 4 plagal (glas 8), ce se cântă de obicei miercurea şi la unele sărbători ale Maicii Domnului.

Cântarea a fost transcrisă şi pe muzica liniară de Arhid. Grigore Panţiru şi publicat în revista „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 11-12, 1970, p. 51-56, apoi de Gh. Ciobanu în „Studii de Etnomuzicologie şi Bizantinologie”, vol. III, 1992, p. 76-77, de Titus Moisescu şi alţii²⁴⁷.

Evstatie Protopsaltul Putnei este cel mai important şi cel mai cunoscut dintre protopsalţii acestei mânăstiri care figurează fie în calitate de copist, fie în cea de compozitor în cele 12 manuscrise muzicale descoperite până acum în România sau în alte Biblioteci străine (Moscova, Leningrad – Petrograd (Petersburg), Sofia, Leipzig, Leimonos etc.).

Moldovean de origine din comuna Cristeşti, s-a format ori la Neamţ ori la Athos. Era foarte talentat şi foarte cultivat, căci după spusele sale, preda la Putna gramatica, retorica şi muzica, stăpânind pe lângă limba română, limba greacă şi slavona bisericească. A se vedea Criptograma în formă de cruce din manuscrisul său principal, copiat la 1511 (BAR, foto ms. grec slav 101).

Este autorul a două manuscrise putnene: Ms. 350 (Antologie de cântări bisericeşti în notaţie cucuzeliană, al cărui original se află în Biblioteca Muzeului de Stat de Istorie din Moscova - fondul Sciukin), scris în anul 1511, aşa cum spune el însuşi în criptograma de pe ultima filă a acestui manuscris. La acest manuscris se adaogă şi alte 14 file (rupte din alt manuscris) ce se păstrează la Biblioteca Academiei de Ştiinţe din Petrograd (probabil tot antologie copiată de Evstatie în 1515) şi Ms. 1102 de la Biblioteca moscovită menţionată. La noi în Biblioteca Academiei şi în Biblioteca Centrală din Bucureşti se păstrează în fotocopie.

Protopsaltul Evstatie este cel mai fecund compozitor putnean. Pe seama lui sunt puse 186 de cântări, majoritatea aflându-se în Ms. 350 şi 1102, iar altele în celelalte manuscrise muzicale putnene (100 de cântări au text grecesc iar 86 au text slavon).

Evstatie a creat trisaghioane, heruvice, axioane, chinonice şi altele. Dar cel mai cunoscut este Imnul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, glas I, pe textul lui Grigorie Ţamblac.

Un catalog complet al creaţiei lui Evstatie a fost întocmit de muzicologul Titus Moisescu şi publicat în cartea: Muzica bizantină în spaţiul cultural românesc, Bucureşti, Edit. Muzicală, 1996, p. 35-51. Au scris şi alţi cercetători avizaţi, români şi străini, despre persoana şi creaţia protopsaltului Evstatie de la Putna (Gh. Ciobanu, Gr. Panţiru, Dimitrie Conomos, Anne E. Pennington ş. a.)²⁴⁸.