Istoria muzicii bisericeşti la români

Protosinghelul Chiril (Constantin) Arvinte (6 mai 1897, com. Valea Seacă, jud. Vrancea, (fost Putna) – Mănăstirea Neamţ, 20 august 1968) era al treilea din cei zece copii ai Catincăi şi ai lui Vasile Arvinte.

Şcoala primară a urmat-o în satul natal; în 1910 se înscrie la şcoala de cântăreţi din Bacău. În 1913 a fost luat la episcopia Romanului, de către episcopul Teodosie Atanasiul (1912-1923), şi numit în postul de canonarh.

A funcţionat apoi la Buzău (1915-1916), la Bucureşti – cântăreţ la Biserica Buzeşti (1916-1917) şi la Mănăstirea Govora (1921-1922), unde va intra în monahism, la 8 septembrie 1921. În 1922, îl vom găsi cântăreţ la episcopia Argeşului, unde a fost şi hirotonit diacon; preot va fi hirotonit la Biserica „Alexe”, din Bucureşti.

Între 1925-1929, va funcţiona ca protopsalt la Mitropolia Ungro Vlahiei, între 1929 1941, ca secretar la Mănăstirea Cernica, iar între 1941-1949, la Căldăruşani.

Abia la 1 aprilie 1949 revine în Moldova natală, ca secretar al Seminarului monahal superior de la Neamţu, unde va funcţiona până în 1960, când se pensionează. Concomitent, şi aici a îndeplinit funcţia de protopsalt.

Se păstrează în Mănăstirea Neamţu cinci volume ce conţin cântări notate sau compuse de Chiril Arvinte (primul volum are 104 file, al doilea 166, al treilea 165, iar alte două sunt alcătuite din câteva caiete legate la un loc).

Enumerăm câteva compoziţii personale: Pe Tine Te lăudăm, pe glasul 5, Tatăl nostru, pe glasul 8, Crucii Tale, pe glasul 1, Troparul Ceasului al IX-lea, pe glasul 8, Bogaţii au sărăcit, pe glasul 7 (în slavonă), Născătoare de Dumnezeu, pe glasul 5 (în slavonă).

Şi el a notat câteva melodii din folclorul nostru religios sau popular: Când fost-a încă prunc Iisus, pe glasul 5, Ca o zi de primăvară, pe glasul 3. Cea mai reuşită compoziţie a lui Chiril Arvinte rămâne, însă, polieleul Cuvânt bun, pe glasul 5, ce se cântă la sărbătorile Maicii Domnului, îndreptat după Memnon Glăvan de la Neamţ²⁹⁴.

Dimitrie Pipa s-a născut la 1 iulie 1885, în orăşelul Buhuşi. A învăţat la Şcoala de cântăreţi de la Neamţu şi la Conservatorul din Iaşi.

A fost prim cântăreţ al catedralei Sfintei Episcopii a Huşilor, director şi profesor al Şcolii de cântăreţ şi profesor de muzică bisericească la Seminarul teologic din Huşi, redeschis după primul război mondial²⁹⁵. După câtva timp, s-a mutat ca profesor la Seminarul din Roman, iar în jurul anilor ’40 s-a stabilit în Bucureşti, activând în calitate de cântăreţ la diverse biserici. Pentru activitatea îndelungată şi rodnică pe care a desfăşurat-o în domeniul cântării bisericeşti, răposatul patriarh Justinian i-a acordat hirotesia în ipodiacon.

A tipărit la Bucureşti (Tipografia Cărţilor Bisericeşti), în 1922, Micul Anastasimatar (167 p.) al lui Nicolae Barcan, aprobat de Sfântul Sinod încă din 1912 şi cumpărat de D. Pipa de la familia decedatului profesor protopsalt.

Protopsaltul ipodiacon, profesor Dimitrie Pipa, a murit la Bucureşti, în martie 1977, în vârstă de 92 de ani²⁹⁶.

Alexandru Raicu (27 septembrie 1888, Huşi, 5 mai 1975, Huşi). Fiu de cântăreţ bisericesc, a învăţat mai întâi la Şcoala de cântăreţi din Huşi şi apoi la Conservatorul din Iaşi (1921-1925) . A funcţionat ca profesor de muzică bisericească la Seminarul teologic şi profesor de muzică liniară la Liceul e fete din Huşi, cântăreţ bisericesc pe la Mangalia şi Medgidia, iar din 1949 până când s-a pensionat (probabil în 1953) a funcţionat la Şcoala de cântăreţi din Iaşi.

Revine în oraşul natal şi dirijează un cor bisericesc până în mai 1975, când îşi dă obştescul sfârşit.

A compus şi armonizat axioane, doxologii, stihiri, voscresne, tropare etc. şi a colaborat cu episcopul Constanţei, Gherontie Nicolau, la tipărirea Îndrumătorului liturgic, Bucureşti, 1939, îngrijindu-se de transcrierea cântărilor bisericeşti pe notaţie liniară²⁹⁷.

Ieromonahul Irinarh Vântul (sec. XIX-XX)

Nu ştim unde şi când s-a născut, dar ştim că a vieţuit la mănăstirile Durău şi Neamţ, în a doua jumătate a sec. XIX şi prima jumătate a sec. XX.

A colaborat, în 1848, cu D. Suceveanu la reeditarea cărţilor de psaltichie ale ieromonahului Macarie, tipărite în primă ediţie la Viena, în 1823.

A scris cu mână proprie, în 1909, la Durău, un volum de cântări psaltice intitulat: Carte de cântări bisericeşti la diferite slujbe, manuscris ce se păstrează la Biblioteca „Dumitru Stăniloae” a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei de la Iaşi.

Va fi compus diverse cântări, dar până acum nu se cunosc decât două: Imn sufletesc, compus de …, ce se află în ms. rom./ 3961, din BAR, rămas de la ieromonahul Amfilohie (Atanasie) Iordănescu, şi cea mai cunoscută şi răspândită cântare, De vreme ce eu, păcătosul… sau Lume deşartă şi degrab trecătoare, publicată în revista „Cultura” a Asociaţiei Generale a Cântăreţilor bisericeşti din România, condusă de profesorul-protopsalt Ion Popescu-Pasărea, an XVII (1929), nr. 7-8, p. 8-10. Se găseşte şi într-un manuscris de la Biblioteca Sfântului Sinod, copiat de ieromonahul Gherasim Negulescu, de la Mănăstirea Cheia (Prahova)²⁹⁸.

Varianta cântării acesteia a fost publicată de Sebastian Barbu-Bucur, în revista „B.O.R.” şi în extras, în 1991, Editura I.B.M.B.O.R., într-o broşură intitulată Cântări la înmormântare şi parastase (32 p.). Această cântare a fost îndreptată şi stilizată de profesorul Chiril Popescu (1897-1992), fiind publicată de Nicu Moldoveanu în Cântările Sfintei Liturghii şi alte cântări bisericeşti, Bucureşti, Ed. IBMBOR, 1992, p. 271-274 (şi în celelalte şase ediţii).

Vasile Ciureanu-Bodeşti s-a născut probabil pe la sfârşitul veacului al XIX-lea, în com. Bodeşti, jud. Neamţ. Cu siguranţă era cântăreţ bisericesc, căci absolvă Acaddemia de Muzică bisericească din Bucureşti în prima serie. El spune că a terminat Academia în 1928, dar aceasta ştim că de-abia se deschidea oficial în mai, 1928, de către Patriarhul Moron Cristea.

Trecând peste această inadvertenţă, precizăm, după spusele sale, că a activat la Chişinău, în Basarabia, în calitate de protopsalt şi profesor de muzică bisericească la Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Chişinău.

În 1928, tipăreşte la Chişinău un volum de cântări bisericeşti, omofone şi polifone, pe notaţie psaltică, intitulat Psaltichie cu irmologicul şi stihiraricul, în tactul îndoit şi cu cântări aranjate după cum se cântă în Basarabia, de VasileCiureanu-Bodeşti, protopsalt şi maestru titular de muzică bisericească orientală la Şcoala de muzică bisericească din Chişinău. Cartea aceasta se afla în 1975 în biblioteca sfintei mănăstiri Agapia, având nr. de inventar 3194 şi 3197.

Liturghierul acesta cuprinde câteva chestiuni de teorie psaltică, cântări la privegheri armonizate pentru trei voci cu notaţie psaltică, polieleie, mărimuri, Binecuvântările învierii, Învierea lui Hristos, pe glasul 7, Psalmul 50 pe note, Uşile pocăinţii, Ceea ce eşti mai cinstită, pe 8 glasuri, luminândele, slavoslovii pe 8 glasuri, în două variante, condace, cântări din Postul Mare (unele armonizate pentru patru voci), troparele deniilor, Cămara Ta, cântări de la Sfintele Paşti, podobiile glasurilor, cântări la Sfânta Liturghie – omofone şi polifonie, cu notaţie psaltică. La sfârşit adaugă noţiuni de istoria muzicii bisericeşti la români²⁹⁹.

Menţionăm că una din cântări (Acum slobozeşte, glasul 8) s-a răspândit în Moldova şi apoi în toată România ca şi Lumină Lină, glasul 8, a lui Filotei Moroşanu. Ambele sunt tipărite în Vecernierul uniformizat, ca şi în Noul Idiomelar, îngrijite de Nicu Moldoveanu.
7. SECOLELE XX XXI
Arhimandritul Victor (Vasile) Ojog (13 nov. 1909, com. Coloneşti, cătunul Satu Mare, din fostul jud. Tecuci – 10 febr. 1973, Mănăstirea Neamţ). Cu învăţătura de carte va întârzia puţin, din cauză că rămâne orfan de ambii părinţi la numai şase ani. De aceea, abia în 1922-1923 termină cursul elementar, iar 1924 va fi adus, probabil de vreo rudă, la Mănăstirea Neamţu. Intră în monahism (tuns în 1932), când primeşte numele de Victor. În acelaşi an a fost hirotonit diacon. De aici, a fost trimis a şcoala de cântăreţi din Iaşi, iar apoi la Academia de Muzică religioasă din Bucureşti. În 1939 a fost hirotonit preot, iar în 1945 i se acordă rangul onorific de arhimandrit.

A funcţionat ca profesor de muzică bisericească la şcoala de cântăreţi şi apoi la Seminarul monahal şi la Seminarul teologic de la Neamţu.

În 1959, a fost îndepărtat – nu ştim din ce motive – din monahism, ne mai având dreptul să oficieze cele sfinte. Atunci s-a retras la Piatra Neamţ, unde se va ocupa cu gospodăria şi, în acelaşi timp, ajutând şi înfrumuseţând cântarea la strană, la una din bisericile oraşului.

În 1972, i se amputează piciorul stâng; la 10 febr. 1973, în drum spre Bacău, va înceta din viaţă. A fost înmormântat la 15 februarie 1973, în cimitirul Mănăstirii Neamţu.

În vremea cât a funcţionat ca profesor de muzică la Neamţu, a compus şi tipărit, în tipografia acestei mănăstiri, în 1943, Anastasimatarul Sfintei Monastiri Neamţu (271 p.), o prelucrare după D. Suceveanu şi alţi protopsalţi renumiţi din trecut, care a fost aprobat de Sfânta Patriarhie, prin decizia nr. 286/ 21 febr. 1942³⁰⁰. Cuprinde cântările de la slujba vecerniei de sâmbătă seara, cele ale utreniei, precum şi Fericirile cu 8 stihiri, pe cele opt glasuri şi Podobiile celor opt glasuri.

Toate cântările sunt foarte bine conturate în spiritul tradiţional. Ele au stat în mare parte la baza celor uniformizate, din a doua jumătate a secolului al XX-lea, deşi nu se prea deosebeşte stihiraricul de irmologic.

Preotul Florin Bucescu, folclorist, muzicolog bizantinist şi compozitor, s a născut la 18 mai 1936, în comuna Broscăuţii Noi din fostul jud. Storojineţ. A urmat cursurile Liceului teoretic „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi (1946 1953), cu examen de diferenţă (disciplinele teologice) la Seminarul teologic de la Mănăstirea Neamţ (1953). În continuare frecventează cursurile Institutului Teologic de grad Universitar din Bucureşti (1953 1957), cu Nicolae Lungu (muzică liniară şi cor), cu Anton V. Uncu şi Chiril Popescu (muzica bisericească). Licenţiat în teologie (iunie, 1957), urmează apoi cursurile de doctorat (1957 1960), întrerupte din motive politice. Frecventează cursurile Conservatorului de Muzică „George Enescu” din Iaşi (1962 1967), studiind cu profesorii Achim Stoia, Constantin Constantinescu, Gheorghe Ciobanu, George Pascu, Vasile Spătărelu şi Ion Pavalache. A urmat cursurile universitare ale seminarului de neogreacă (prof. Andreas Rados) din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (1986 1989). Şi a susţinut teza de doctorat la Universitatea de Muzică din Bucureşti – secţia Muzică religioasă.

A fost profesor de muzică vocală la Liceul internat „C. Negruzzi” din Iaşi (1967 1991). Temporar, în această perioadă, a predat muzică vocală şi la Şcoala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi şi la Conservatorul de Muzică „George Enescu” din Iaşi (1978 1985).

Asistent la Catedra de Paleografie muzicală bizantină, lector la Institutul Teologic de grad Universitar din Iaşi (1990 1991), la Catedra de Muzică bisericească, din 1992 este conferenţiar la Catedra de Muzică psaltică, Paleografie bizantină, Metodica predării şi practica pedagogică, la Academia de Arte „George Enescu” din Iaşi.

Hirotonit diacon în anul 1990 şi apoi preot, în 1996, îşi desfăşoară activitatea ecleziastică la capela Seminarului ieşean şi la Biserica „Talpalari”.

A scris Liturghia (Învăţarea cântărilor Sf. Liturghii) la o voce, adresată elevilor de curs elementar, în scopul uşurării învăţării cântărilor bisericeşti tradiţionale, tipărită în 1998, la Editura Trinitas din Iaşi. De asemenea, Liturghia psaltică, glas III, Iaşi, 1997, armonizată pentru cor de voci egale de regretatul compozitor ieşean, Vasile Spătărelu, Iaşi, 2006³⁰¹.

Arhimandritul Clement Haralam s a născut la 23 iulie 1955, în com. Zlătunoaia, jud. Botoşani. A urmat cursurile Seminarului teologic din Mănăstirea Neamţ, între anii 1970 1975. În perioada 1975 1979, a studiat la Institutul teologic de Grad universitar din Bucureşti (cu Nicu Moldoveanu muzica bisericească).

Închinoviat la Putna în august, 1980, este tuns în monahism la 28 decembrie 1981 şi hirotonit preot în 21 martie 1982. În anul 1985, merge pentru desăvârşire duhovnicească la Sf. Munte, la schitul românesc Prodromu, unde vieţuieşte până în iunie 1990, când revine în ţară, stabilindu se la Iaşi. Aici îndeplineşte diferite „ascultări” la mănăstirile Golia şi Sf. Trei Ierarhi.

Arhimandritul Clement Haralam este exarh al mănăstirilor din nordul Moldovei. Are preocupări muzicale psaltice şi de muzicologie bizantină. A tipărit Slujba Prodromiţei şi a alcătuit cântările psaltice: Mărimurile la Sf. Ierarhi Atanasie şi Chiril ai Alexandriei, la Sf. Teodora de la Sihla, Troparul Binecredinciosului Voievod Ştefan, Condacul Sf. Ioan de la Neamţ ş.a.³⁰².

În domeniul muzicologiei bizantine, părintele Clement Haralam a prezentat adesea referate de specialitate la simpozioane de profil, ce au loc anual la Iaşi, unele dintre acestea fiind editate în revistele „Byzantion” şi „Acta muzicae byzantinae”. Astfel, a tipărit: Condiţiile unei bune interpretări în muzica bisericească psaltică, în „Byzantion”, Academia de Arte „George Enescu” – Iaşi, vol. II, Iaşi, 1996, p. 7 9 şi Centenarul Schimonahului Nectarie – protopsaltul Sf. Munte Athos, în „Acta muzicae byzantinae”, Centrul de Studii bizantine – Iaşi, vol. I, Iaşi, 1999, p. 7 8.

C. TRANSILVANIA ŞI BANAT
1. Secolele XV XVIII
Radu Grămăticul din Şchei este menţionat ca dascăl de cântări bisericeşti la Şcoala din Şcheii Braşovului, între anii 1480-1492³⁰³.

Dobre Dascălul (Braşov, sec. XVI) a funcţionat ca psalt la biserica Sf. Nicolae din Scheii-Braşovului, precum şi ca profesor la Şcoala românească de aici, între 1541-1572, unde va fi predat elevilor şi cântările bisericeşti³⁰⁴.

Oprea Diacul (copist- caligraf, sec. XVI). Protopsalt şi dascăl de cântări la Şcoala de cântăreţi de biserica Sf. Nicolae din Scheii Braşovului, în a doua jumătate a secolului XVI³⁰⁵.

Bucur Grămaticul de la Sâmbăta de Sus. Ucenicul dascălului Coman, care îl pusese vătaf peste şcoala domnească de musichie de la Curtea Domnească din Bucureşti, înfiinţată de C. Brâncoveanu. Însemnări interesante scrie Bucur pe manuscrisul cărţii Alexăndria în 1704. Acesta a promovat cântarea de sorginte bizantină în părţile Transilvaniei (Zona Sâmbăta lui C. Brâncoveanu)³⁰⁶.
2. Secolele XVIII XIX
Ioan sin Radului Duma Braşovan († 10 decembrie 1776)

Este fiul lui Radu Duma, epitropul bisericii Sf. Nicolae – Schei din Braşov, care îşi trimite fiul la Bucureşti în Şcoala lui Şărban Protopsaltul Bisericii Domneşti.

Întors la Braşov, va fi protopsaltul bisericii Sf. Nicolae – Schei şi profesor de cântări la „şcoala cea mai nouă a bisericii” (1759-1775). Va fi coleg de strană cu Gheorghe Radovici – Chifes, Gheorghe Dascălul (1760 1763), Ioniţă Dascălul (1771-1775) şi cu nepotul său Radu Duma (din 1772).

Lucrarea de bază a lui Ioan sin Radului Duma rămâne Psaltichia rumânească (BAR, ms. rom. 4305) copiată în Bucureşti, pe vremea uceniciei la dascălul Şărban, terminată la 1751, după cea a lui Filothei.

Are în plus faţă de cea a lui Filothei cântările Triodului, polieleul Robii Domnului, o Doxologie, heruvicele glasul II, III, V, VII şi VIII ale lui Hrisafi, prescurtate de Filothei.

Psaltichia lui Ioan Duma, alături de sursa principală: „Psaltichia rumânească” a lui Filotei, a jucat un rol foarte important în promovarea şi menţinerea tradiţiei muzicale bizantine în zona Braşovului³⁰⁷.

Preotul Moise Fulea s-a născut în anul 1787, în localitatea Luduş, jud. Sibiu. După ce s-a instruit la Sibiu şi la Viena, va desfăşura o activitate bogată pe tărâm cultural, pedagogic, muzical şi administrativ- bisericesc la Sibiu, fiind numit în anul 1814, de episcopul Vasile Moga, profesor la Şcoala teologică-pedagogică, unde va preda în locul lui Gheorghe Lazăr, cântările bisericeşti şi tipicul, până în 1849. În acest timp a desfăşurat şi alte activităţi administrative, ajutându-l foarte mult pe episcop, cu a cărui nepoată (sau fiică după N. Iorga) se căsătorise.

Important este că Moise Fulea a fost custodele celor trei lucrări muzicale tipărite de Macarie la Viena.

A decedat la Sibiu, în vârstă de 76 de ani, la 14 nov. 1863³⁰⁸.

Zaharia Duma este ultimul cântăreţ şi dascăl de psaltichie la Braşov   Schei din neamul lui Ioan sin Radului Duma Braşovan, cel care copiază, la 1751, Psaltichie Rumânească a lui Filotei sin Agăi Jipei de la Bucureşti (1713). S-a pregătit în şcoala din Schei şi a funcţionat apoi aici ca dascăl de muzică bisericească. A decedat la 10 februarie 1811, în Braşov³⁰⁹.

Dragomir Ioan (1833, Apoldu Mare – 1864, Sibiu)

Între 1860-1864 a funcţionat ca profesor de cântări la Seminarul Andreian din Sibiu, urmându-i preotului Ioan Bobeş³¹⁰.

3. Secolul al XIX lea
În Transilvania şi Banat mediul a fost mai puţin prielnic cântării psaltice decât în Muntenia şi Moldova.

Aceasta s a datorat situaţiei speciale din aceste provincii şi în primul rând a ocupării Transilvaniei de către unguri, în secolele XII XIII, avalanşei de influenţe străine faţă de ritul bizantin, specific tuturor românilor, la care s a adăugat în 1701, unirea cu Roma din punct de vedere bisericesc a unei mari părţi de români transilvăneni.

Dar, cu toate acestea, românii şi au păstrat , pe cât le a stat în putinţă, ortodoxia, ritualul bizantin şi legea străbună, de la care au înţeles de la început să nu facă prea multe concesii.

Într adevăr, „în atari condiţii, cum zice prof. Gh. Ciobanu³¹¹, este greu de urmărit evoluţia muzicii bisericeşti din aceste provincii. De existenţa acesteia, ca şi de originea ei bizantină, nu ne putem îndoi, însă cu atât mai mult cu cât au existat numeroase mănăstiri ortodoxe, unele datate încă din secolul al XI lea, care au stat în legătură permanentă cu cele din Ţările Române şi din sudul Dunării- inclusiv cu Bizanţul – unde s a practicat continuu muzica bizantină”.

Dovadă sunt manuscrisele muzicale în notaţie bizantină, care au circulat aici până în pragul secolului al XIX lea, cărţile bisericeşti de cult tipărite, apoi hirotonirea episcopilor transilvăneni în Principatele române sau trimiterea lor aici, legăturile culturale şi muzicale permanente etc. etc.

Banatul şi Crişana au stat în contact mai strâns cu sârbii, care erau tot ortodocşi, deşi ei au părăsit mai demult notaţia bizantină şi în mare parte cântările bizantine.

Datorită tuturor acestor cauze s-a ajuns la o serie de variante în cântarea bisericească din Transilvania şi Banat, ca de altfel şi în partea de nord a vechii Moldove, ocupată şi ea în 1775 de austrieci³¹².

De aceea, nu vom insista prea mult asupra acestui capitol, ci ne vom opri la câţiva protopsalţi-compozitori care într-un fel sau altul au cultivat şi aici muzica bisericească practicată în Principate în secolul al XIX-lea.

Deci, condiţiile grele în care au trăit o vreme românii de peste Carpaţi au făcut ca muzica bisericească să capete un caracter popular pronunţat, depărtându-se astfel de melodiile tradiţionale practicate în Principate.

Pentru remedierea acestei situaţii s-au făcut eforturi din partea unor cântăreţi ardeleni, chiar din secolul al XVIII-lea, să vină aici în Principate să înveţe corect cântarea bisericească.

Dintre aceştia amintim doar câteva nume foarte cunoscute: Bucur Grămăticul din Sâmbăta de Sus, Ioan sân Radului Duma Braşoveanu, Naum Râmniceanul, din secolul al XVIII-lea şi Nil Nicolae Poponea şi George Ucenescu din secolul al XIX-lea³¹³.

Nicolae Nil Poponea din Sibiu, colaborator apropiat al lui Macarie Ieromonahul şi „dascăl de sistema cea noua a psaltichiei greceşti şi româneşti” la şcoala de cântări bisericeşti înfiinţată de mitropolitul Dionisie Lupu la Bucureşti, se socoteşte a fi unul din cei mai fervenţi susţinători ai „românirii” cântărilor bisericeşti. Bănuim că era cam de aceeaşi vârstă cu Macarie, căci a fost trimis la un moment dat, împreună cu acesta şi cu Eufrosin Poteca, la studii în străinătate de către Dionisie Lupu.

Se pare chiar că Nil Poponea colaborase cu Macarie la traducerea şi alcătuirea celor trei cărţi muzicale, de vreme ce plecase cu acesta spre Buda şi în cele din urmă la Viena, unde le-au şi tipărit³¹⁴.

Colaborarea la traducere este o presupunere, căci ne mirăm, dacă ar fi fost aşa, cum de Macarie nu pomeneşte nicăieri de acest fapt, el care, drept recunoştinţă faţă de dascălii Costache şi Grigore, care îl înlocuiseră la şcoala de psaltichie pe timpul plecării sale Ia Viena, le închină acestora Teoreticonul (Viena, 1823).

Ni se păstrează de la Nil Poponea câteva cântări răspândite în diverse manuscrise, ca de exemplu: Ms. (gr. rom.) 27997 de la B.C.S., copiat între 1839-1845 (150 f. format 20 X 17 cm.), f. 95r 96r, conţine un axion duminical pe glasul 8, „tot al aceluiaşi Kir Neculai Poponi, 1836 martie 5”. (Deci are compoziţii mai multe, din moment ce zice „tot al aceluiaşi”)³¹⁵.

În acest axion se vede limpede stilul lui Macarie şi al contemporanilor săi, Se mai găsesc „faceri” ale lui Kir Nicolae Poponea Săbăianul sau Sibianul în ms. 1853 şi 1854 de la B.A.R.³¹⁶ şi poate şi în altele din secolul al XIX-lea care vor fi cercetate cu de amănuntul într-un viitor apropiat.

George Ucenescu s-a născut, după cum însuşi spune în autobiografia descoperită pe spatele unei iconiţe de la biserica Sf. Nicolae-Schei, la Cisnădie-Sibiu, în anul 1830 (Viorel Cosma, în Lexicon, vol. IX, p. 135, dă ca dată a naşterii 28.IV.1828). În 1839 a fost adus la Braşov de către diaconul şi profesorul Iosif Barac şi dat la învăţătură. Aici la Schei era protopsalt acum Varlaam, ierodiaconul de la Sinaia şi de la acesta prinde George Ucenescu ceva noţiuni de psaltichie. În 1844 a fost numit învăţător şi cântăreţ la biserica Sf. Treime de pe Tocile. În 1848 ia parte la Revoluţie şi pune la dispoziţia revoluţionarilor melodia Din sânul maicii mele, la care Andrei Mureşianu adaugă textul şi astfel se naşte nemuritorul imn revoluţionar Deşteaptă-te române, din 1990 Imnul naţional al României. În 1850 s-a căsătorit şi în acelaşi an va fi trimis pentru trei ani să-şi desăvârşească studiile de muzică psaltică la Bucureşti cu Anton Pann. De aici se reîntoarce la Braşov, în 1853, cu testimoniu (diplomă) semnată de Anton Pann, Ştefan Pavlidis şi George Ioanid librieru³¹⁷.

Funcţionează ca profesor de muzica şi protopsalt la Scheii-Braşovului timp de 35 de ani (1853—1888). De la 1888, când muzica fusese scoasă din programul şcolar, rămâne în continuare cântăreţ şi dă lecţii particulare de psaltichie până în 1896, când moare (25 ianuarie).

La sfârşitul acestei autobiografii scrie cu amărăciune: „Am servit în ambele posturi 35 de ani, apoi dând afară din şcoală Muzica Bisericească şi înfiinţându-se profesor de cor muzical, eu am lipsit din şcoală rămânând cu starea mea. Şi să se ştie că Biserica noastră din vechime a avut cântările după arta psaltichiei ca grecii însă după moartea mea cred că nu va mai cânta nime după notele orientale şi va cânta fieşte-care cum îl tae capul (fără nici o regulă)”³¹⁸.

George Ucenescu s-a îngrijit de predarea muzicii psaltice, la început de pe Bazul teoretic şi practic al maestrului său Anton Pann (Bucureşti, 1845), care însuşi îngrijorat de soarta şcolii unde avea să predea ucenicul său, se oferă să trimită gratis 50 de exemplare din Bazul teoretic, cerând cu modestie să-1 pună şi pe el „în coada fondatorilor acestei şcoli”³¹⁹.

Dar se pare că aceste cărţi nu i-au ajuns decât câţiva ani şi caută să cumpere Teoreticonul lui Macarie, căci pe un exemplar (din biblioteca personală) am găsit însemnarea „Cumpărată de mine George Ucenescu la 1856 pentru elevii miei”.

Probabil că nici acestea nu se mai găseau şi atunci Ucenescu a trebuit să-şi alcătuiască singur un manual la care a lucrat de la 1856 până la 1881 şi tot nu-i complet, căci din partea a II-a (Practică) lipsesc glasurile 5-8. Poate că s-au pierdut filele acestea sau poate el nu şi-a mai continuat munca începută. Nu ştim deocamdată.

De la acest profesor, cântăreţ de strană, compozitor, folclorist, scriitor, tipograf, caligraf, miniaturist³²⁰ ne-au rămas câteva lucrări muzicale tipărite, precum şi câteva manuscrise.

Lucrări tipărite: 1. Cântece de stea şi colinde, Braşov, 1856; 2. Cânturi morale la sărbătorile împărăteşti, Braşov, 1859; 3. Versurile Naşterii Domnului..., Braşov, 1869. 4. Introducerea elevilor în cunoaşterea orânduielilor bisericeşti, Braşov, 1870; 5. Prohodul Domnului, Braşov, 1862 şi 1866. Interesant este faptul că a notat pe unele Mineie câteva „antiaxioane” la unele praznice împărăteşti. De obicei antiaxioane sunt numai cele din Joia şi Sâmbăta Mare, celelalte fiind duminicale, praznicale şi speciale.

Manuscrise: 1. Tractatu teoreticu-practicu de muzică greco orientală, Braşov, 1856 1881; 2. Carte de cânturi, cu note de psaltichie, scrise de G. Ucenescu, „student al domnului Anton Pann”, 1852.