Istoria Romei

Eugen Cizek

Iulio Claudienii şi Flavienii

347

a cărei apărare, cum am remarcat mai sus, a devenit, spre sfârşitul veacului, prioritară - şi în Orient, pe Eufrat. Patru legiuni, compromise în timpul lui Vitellius şi lui Civilis, au fost dizolvate. Le-au înlocuit alte cinci: a Vil-a Gemina, creată de către Galba, în garnizoană hispană permanentă, două Adiutrices, alcătuite din marinari, în anii 68-69 d.C., două Flaviene, a IV-a şi a XVI-a, făurite de către Vespasian. Domiţian a înlocuit legiunea a V-a Alauda, pierdută din cauza războaielor danubiene sau germanice, cu legiunea I-a Minervia. în 95 d.C, se aflau următoarele amplasamente militare, faţă de 10 d.C, cifrele relevante pentru acel moment istoric îndepărtat figurând între paranteze, în cele ce urmează: Africa proconsulară 1 legiune (1), Hispania tarraconeză 1 legiune (3), Britannia 3 legiuni (4 în 45 d.C), Germania inferioară 3 legiuni (4), Germania superioară 3 legiuni (4), Rhetia fără trupe de elită, dar cu auxiliari, Noricum fără legiuni, însă cu auxiliari, Pannonia 5 legiuni (3), Dalmaţia fără trupe (2), Moesia superioară 2 legiuni, Moesia inferioară 2 legiuni (2 pentru Moesia unică), Cappadocia 2 legiuni (fără trupe, apoi auxiliari, în 45 d.C), Siria 3 legiuni (4), Iudeea 1 legiune (auxiliari), Egipt 2 legiuni (2). în 95 d.C, rămăseseră 28 de legiuni, în raport cu 29 în 75 d.C. Rezultă aşadar că această armată avea slabe legături cu cetăţenii romani din centrul Imperiului.

Era foarte importantă, pentru romani, ideea de frontieră. Ca şi mentalităţile coagulate în jurul său. Frontiera era percepută ca o barieră în calea seminţiilor din Barbaricum ori a părţilor. O anumită repulsie impregna atitudinea faţă de părţi şi de regatul lor de factură orientală. Am constatat că opiniei romane din Capitală, însă şi din oraşele Italiei, chiar din cele ale provinciilor, îi repugnase modelul elenistic, teocratic, asumat de Gaius-Caligula şi de Nero. De asemenea, romanizarea acestui model, operată de către Domiţian. Emerge noţiunea de limes, iniţial „limită", dar şi „drum", ulterior „hotar", „graniţă". Această denumire a fost conferită sistemului defensiv al frontierei, iniţiat de către Flavieni. Deşi Iulio-Claudienii îl- pregătiseră. în orice caz limes constituia un spaţiu frontalier, incluzând îndeobşte drumuri şi căi de comunicare terestre şi fluviale, autentice rocade, sau structuri care îngăduiau circulaţia în spatele frontierei. Aşadar limes-ul nu era o linie Maginot ori o linie Carol a antichităţii. El ilustra o noţiune romană, întemeiată pe un ansamblu coerent de poziţii fortificate, avansate ori retrase în raport cu graniţa, de avanposturi şi de un hinterland, legate între ele prin numeroase axe rutiere. Protecţia oferită de limes varia în funcţie de specificul fiecărei zone frontaliere. în limes se integrau noi lucrări de apărare, pe o anumită adâncime, formate din şanţuri, palisade, fortificaţii - castele, castre -, dar şi dintr-o amplă reţea rutieră, oportună circulaţiei la marginea lumii romane. Graniţa trebuia apărată în Britannia, Germania romană, Pannonia, Moesia, Mauretania, Numidia, Africa proconsulară, Siria, Asia Mică. Limes-ul urma să asigure romanilor pacea la frontieră, putinţa de a trăi liniştiţi în microcosmosul lor. Dezvoltarea limes-ului va conota, în secolul următor, renunţarea de facto la expansiune. Limes-ul se dovedea în Germania mai eficace decât textura de formaţii prestatale clientelare, existente sub Tiberiu. Adică acelea ale frisonilor, batavilor, hermondurilor, marcomanilor, quazilor, sarmaţilor iazygi. Yves Roman propune un desen-schemă din care rezultă apărarea Imperiului prin zone concentrice: arie sub autoritate romană directă, mărginită de tabere militare, sortite să intimideze eventualii inamici, zonă de „state" dependente, sub influenţa Romei, zonă de triburi clientelare, plasate sub protecţia externă a Romei. O asemenea schemă va putea explica de pildă romanizarea Munteniei şi chiar a Moldovei actuale, în veacurile sub-

secvente. Crearea Câmpurilor Decumate şi a unei ample reţele de şosele sub Flavieni, în sudul Germaniei actuale, a realizat atât legătura între Dunăre şi Rin, cât şi, prin suprimarea unui avanpost, intrând barbar în inima Imperiului, apărarea mai eficientă a provinciilor. Desigur însă că masarea trupelor pe limes putea tenta în viitor comandanţii lor să-şi impună forţa centrului lumii romane. Presiunile exercitate curând de armata romană asupra lui Nerva în scopul adoptării lui Traian vor dovedi impactul acestei tentaţii .