Istoria Romei

eugen cizek

medie a bărbaţilor şi femeilor era scăzutăCu unele excepţii, romanii mureau tineri. Mortalitatea infantilă era foarte răspândită.

29

Mentalităţile ■•.::.

Devine tot mai pregnantă criza mentalităţilor, a identităţii naţionale, declanşată încă în secolul al II-lea î.C. Se intensifică febrilele căutări ale unui nou discurs mental, ale unei noi identităţi. Cum am arătat mai sus, se manifestă cu forţă, pe scena politică, noi categorii sociale şi etnice. Se învederează dificilă adaptarea psihologică la condiţiile făurite de imensitatea imperiului teritorial al Romei, devenit multicultural şi multirasial, foarte diversificat în orice caz. Marcel Le Glay constată tendinţa ruperii de trecut, a uitării lui, a disoluţiei legăturilor sociale tradiţionale, a vânării cu orice preţ a noutăţii. De aceea Cicero pledează pentru o întoarcere la istorie, desigur, la o istorie critică, însă totuşi focalizată pe obiective educative şi moralizatoare, fie ele şi propagandistice {Fam., 5, 12, 3-8; Or., 34, 120; Leg., 2, 5 etc). De aceea Cicero exaltă o istoriografie respectuoasă faţă de riturile oficiale şi de religia tradiţională (Rep., 1, 36; 2, 9; Leg., 1, 7-8; 15, 2, 4, 7-8; 10-l6). El încerca astfel să riposteze crizei acute a valorilor şi metavalorilor romane. Se trece la o nouă cultură, la ceea ce Marcel Le Glay definea ca o dublă mişcare culturală. Aceasta ar fi rezidat în difuzarea culturii la scară mediteraneană, ca şi la criza acesteia la scară romană. Chiar regatul numid fusese marcat de civilizaţia elenistică. Mausoleele regale ale numizilor datorau o parte din arhitectura lor monumentelor lumii greco-orientale. Africa berberă preromanâ se convertise la cultura elenistică. Insă, în secolul I î.C, civilizaţia elenistică se transfigurează în greco-romană.

în Gallia meridională elenizată, ceramica din Campania substituie pe cea grecească. în Hispania, zeul Melquart din Tyr se menţine la Gades, dar este echivalat cu Hercule. în Africa de nord, zeul dominant Baal Hamman devine Saturn, iar Tanit este înlocuit de Iuno Caelestis. Limba neo-punică este substituită de cea latină. Printre scriitorii romani emerg provinciali ca Varro din Atax şi Comelius Gallus, originari din sudul Galliei, ori Seneca Tatăl, născut în Hispania pe la 55 î.C. Unificarea mentală şi culturală a bazinului mediteranean se înfăptuieşte sub egida Romei, cu toate că în Răsărit greaca persistă ca limbă prevalentă. Romanitatea începe să fie percepută ca o civilizaţie a universalului. împrospătarea mentalităţilor colective, pe plan politic, ca şi spiritual, alcătuieşte marca originală a deceniilor de care ne ocupăm. Fără îndoială, trăsăturile etnostilului roman, ale utilajului mental persistă, dar înveşmânta adesea noi expresii. Nu numai ritualismul, ci şi pragmatismul, constructivismul, formalismul sunt puse la lucru în noi condiţii. Nu lipsesc desigur tensiuni majore, adesea operând la sorgintea celor micro- şi macropolitice.

Tinde să se modifice şi atitudinea romanilor faţă de „celălalt", de străin, de neroman, îndeosebi dacă acesta se află în interiorul fruntariilor imperiului teritorial. Starea de spirit a cetăţenilor faţă de „barbar" evoluează, cum se schimbă şi conotaţiile termenului respectiv, cel de barbarus. Se pledează insistent în favoarea unei colonizări umanitare şi umane a provinciilor. Iulius Caesar se străduieşte să propovăduiască şi să pună în practică toleranţa faţă de provinciali. Marcel Le Glay considera revelator cazul sittianilor din Africa de nord. în nordul Numidiei ia naştere o confederaţie de patru cetăţi-colonii. Berberii din zonă devin rapid, prin naturalizare, sittiani romani. Ei adoptă

Sfârşitul Crizei Republicii Romane

229

zeităţile Romei, fără a renunţa la ale lor. în inscripţii întâlnim nume ca Publius Sittius Ianigur ori Gaius Iulius Gaetulicus, în mod cert ale unor cetăţeni berberi la origine. Iar coloniştii romani, campanieni, instalaţi aici, adoptă zei indigeni. Iată de ce epigrafia înregistrează o zeiţă, dea, Caelestis Sittiana, adică Tanit-Caelestis, divinitate cartagineză romanizată. Arta regiunii dă seama de asemenea de o abilă fuziune berbero-romană. Eforturile lui Octavian continuă şi intensifică strategia tatălui adoptiv al triumvirului. Interesantă este şi investigarea percepţiei ciceroniene a termenului de barbarus, efectuată de Gerard Freyburger şi reluată de Marcel Le Glay. La suprafaţă, statutul populaţiilor pare neschimbat. De o parte a „baricadei" sunt situaţi romanii şi grecii, cu toate că aceştia din urmă sunt bântuiţi de frivolitate şi de nerespectarea leali-tki, fides. Pe când de cealaltă se plasează „barbarii", adică toţi ceilalţi, străini de civilizaţia greco-romanâ. Totuşi, gradual şi insidios, Cicero imprimă vocabulului barbarus o evoluţie, în sens moral. Barbar este mai ales omul rudimentar, grosolan, brutal, lipsit de moralitate. în consecinţă, Verres, Clodius şi Marcus Antonius se învederează a fi barbari, pe când gallii, africanii etc. pot accede la „omenie", humanitas. Or „uman", humanus, se contrapune percepţiei aşa-numitului barbarus. în afară de aceasta Cicero se pronunţă clar pentru o exploatare tolerantă, umană, romanizată, a „celorlalţi", a provincialilor. Se transformă totodată reacţia mentală colectivă faţă de puterea personală, de regalitate. Sentimentele mulţimii la 15 februarie 44 î.C, ca şi după asasinarea lui Iulius Caesar, ni se par grăitoare. în starea de spirit a unei mari părţi din opinia publică romană se ivise o mutaţie fundamentală. Se declanşează un fenomen reliefat de către Marcel Le Glay: elaborarea psihologică a Principatului, „une elabora-tion psychologique du principat". Pe de altă parte cetăţenii ajunseră în stadiul în care acceptau orice, în condiţiile triumfului păcii civice.

Riposta lui Cicero nu a fost singulară, deşi nuanţată. De fapt nu se află în cauză numai răspunsul mentalului colectiv la cosmopolitizarea imperiului teritorial, ci şi integrarea acestui fenomen în străvechiul patriotism roman. Se înfiripează ideea că, alături de „mica patrie", patria naturae (localitatea de baştină), există „marea patrie", patria comună politică, civică şi politică, patria communis, care trebuie să însufleţească sentimentele locuitorilor imperiului teritorial. în acest mod se profilează ataşamentul dublu faţă de pământul natal şi de vasta patrie colectivă. Numai în acest fel se exprimă noul discurs mental al cetăţenilor, susceptibil să reliefeze patriotism roman şi italic, indiferent de locurile de baştină, în condiţiile dispariţiei percepţiei zidurilor Cetăţii, Oraşului. La Actium s-a afirmat clamoros patriotismul italic şi roman .