Istoria Romei

Eugen Cizek

graţie căsătoriei cu Livia, a intrat în relaţii de familie cu vechile medii senatoriale. Şi-a raliat mulţi fii ai celor morţi la Actium ori ai victimelor proscripţiilor. Patricienii reprezentau 16% din numărul senatorilor, numărând 77 de persoane. Totuşi, în „secolul" lui August, senatul era încă latin, membrii săi provenind în cea mai mare parte din Laţiu şi din Roma.

Senatorii duceau o existenţă îmbelşugată, câteodată pe domeniile lor şi mai frecvent în locuinţele din Roma, domus. Chiar noii senatori, înrudiţi sau nu cu vechile familii de nobiles, asumă rapid o mentalitate, o forma mentis, specifică. Ei ţin să-şi afişeze „demnitatea", dignitas, să-şi valorizeze starea caracteristică, status. Legăturile de rudenie directe dintre senatori şi chiar dintre cavaleri apărau rangul ordinelor lor. O serie de legi aveau ca ţintă valorizarea moral-socială a acestui status (Plin., 33, 32). August stimulase orânduirea ordinului senatorial ca o castă ereditară, care înregistra cel puţin două mii de membri. Se reglementează cu stricteţe cariera senatorială a onorurilor, cursus honorum sau cursus senatorius. Cei mai tineri membri ai ordinului senatorial, începând de la optsprezece ani, sunt vigintivirii. Aceşti douăzeci de bărbaţi se ocupau cu probleme de mică importanţă pentru viaţa Capitalei Imperiului. Iulius Caesar făurise chiar un colegiu de vigintisexviri, adică de douăzeci şi şase de bărbaţi. în 20 sau 18 î.C, August i-a înlocuit cu uigintiuiri. Zece dintre ei erau „decemviri pentru judecarea pricinilor", decemuiri slitibus iudicandis, care judecau procese minore, privind pe peregrini, statutul de om liber şi eventual dreptul de cetăţenie. Se adăugau „triumvirii care vegheau la emiterea monedelor", tresuiri monetales, însărcinaţi cu baterea monedelor la porunca senatului, „triumvirii pedepselor capitale", tresuiri capitales, comisari ai jurisdicţiei capitale şi ai execuţiilor peregrinilor şi hoţilor mărunţi, „cvatorvirii însărcinaţi cu drumurile publice", quattuoruiri uiarum curandarum, supraveghetori ai anumitor străzi ale Romei. După aceea, slujeau un an sau doi în legiuni ca tribuni militari la-ticlavi. în sfârşit, candidau la quaesturi şi, după exercitarea lor, dobândeau un loc în senat. Puteau accede la consulat aproximativ la vârsta de treizeci şi opt de ani. Sub August circa 130 de senatori se aflau simultan în activitate ca magistraţi ori funcţionari şi comandanţi militari ai principelui. Album, lista senatorilor, şi recenzarea lor au fost stabilite şi s-au desfăşurat în 18 î.C, dar şi în 4 d.C.

în consecinţă, magistraturile republicane au subsistat ca apanaj al senatorilor. în schimb, cu excepţia unor posturi foarte importante (legaţi) sau de prestigiu, majoritatea aparatului administrativ, nou zămislit de Principat, revine cavalerilor şi liberţilor. Aproximativ 200 de cavaleri ocupă posturi de înalţi funcţionari, inclusiv în cadrul prefecturilor „palaţiale", mai sus înfăţişate. Mecena a rămas cavaler toată viaţa, iar Agrippa provenea dintr-o familie ecvestră. Nu cunoaştem decât o singură stabilire de listă a ordinului ecvestru, în 4 d.C. Desigur, mulţi cavaleri nu sunt în serviciul principelui, ci continuă să se ocupe de operaţii comerciale, financiare, camătă, arendarea impozitelor indirecte ca publicam. Nu era suficient censul substanţial de 400.000 de sesterţi şi un inel de aur pentru a deveni cavaler. Brevetul de cavaler se acordă de către împărat numai celor născuţi liberi, din părinţi şi bunici liberi. Totuşi împăraţii au făcut şi excepţii, introducând în ordinul ecvestru liberţi favoriţi ai lor. Există mari diferenţe între masa cavalerilor şi cei mai importanţi şi bogaţi exponenţi ai ordinului, însuşirea de cavaler este viageră, însă nu şi ereditară. Cu toate acestea un fiu de cavaler avea toate şansele să devină, la rândul său, membru al ordinului ecvestru. Cei mai

Secolul lui August: Instaurarea Principatului

283

importanţi cavaleri contractează relaţii matrimoniale cu vlăstare ale ordinului senatorial şi adesea obţin de la principe tunica laticlavă şi deci intrarea în curie. Se aproximează la peste 20.000 de oameni numărul cavalerilor Imperiului. La Gades şi la Patavium locuiau, în fiecare oraş, câte 500 de cavaleri. Cum am notat de mai multe ori, fiii de senatori făceau parte din ordinul ecvestru, până la încheierea mandatului de quaestor, chiar dacă îmbrăcau tunica laticlavă, şi nu pe cea angusticlavă.

Obligaţiile morale, stipulate senatorilor în 19 î.C, sunt valide şi pentru cavaleri. Nu pot practica meserii de actori şi gladiatori şi nu se prostituează. Au dreptul la locuri rezervate la teatru, dar nu şi la toate privilegiile senatorilor. Astfel nu sunt scutiţi de îndatoririle faţă de cetatea din care proveneau. Anumiţi cavaleri trăiau şi făceau carieră în cetăţile natale. Unii erau, în aceste aşezări, proprietari funciari. Recrutarea notabililor locali în ordinul ecvestru este deocamdată limitată, însă cum ordinul ecvestru era deschis, cum societatea augusteică era cea a mobilităţii sociale, nu se manifesta o graniţă impermeabilă între ordinul ecvestru şi notabilii oraşelor din exteriorul Romei. Trei sferturi dintre cavaleri provin din Italia, în special din Laţiu. In serviciul cezarului, durata ocupării unui post ecvestru este în medie de trei ani. Mulţi cavaleri au slujit numai în unul sau două posturi. Totuşi Turranius, primul prefect al annonei, şi-a ocupat funcţia timp de patruzeci de ani. Primipilii şi unii subofiţeri ai gărzii pretoriene devin cavaleri. Puţini militari de carieră acced la procuratelele imperiale, relevante filiere de promovare socială. Duumvirii oraşelor, principalii magistraţi municipali, în special dacă exercită un al doilea duumvirat, calificat drept cvincvenal (deoarece o dată la cinci ani efectuează recensăminte), pot pătrunde în ordinul ecvestru; însă, de regulă, numai fiii lor parvin la procuratele şi prefecturi, adică spre vârful ierarhiei ecvestre.

Sub Republică, precum în România vremurilor noastre, nu se manifestase o adevărată „clasă de mijloc". Dar în timpul Principatului constatăm zămislirea unei „middle class", la Roma, în Italia şi în provincii. La Roma, fac parte din această „middle class", clienţii patronilor avuţi, beneficiari ai sportulei, ai cadourilor matinale primite de la ocrotitori, ca şi meşteşugari şi negustori activi, îmbogăţiţi din munca lor. De asemenea unii liberţi, îndeosebi cei ai lui August, liberă Augusti. în Italia şi în provincii se degajă o burghezie, o elită locală, în care, alături de augustali, se înrolează şi notabilii locali. Ei provin din rândurile unor proprietari funciari, care locuiesc în oraşe (satele continuă să funcţioneze ca elemente ale hinterlandului urban), comercianţilor înstăriţi, veteranilor legiunilor romane, coloniştilor sosiţi din Italia. Dacă, în Siria, navarhul, ofiţer de marină, Seleukos primeşte de la principe cetăţenia romană, însă şi o imunitate menită să-l scutească de misiuni militare şi municipale, rezultă din inscripţii că mulţi veterani devin duumviri, sacerdoţi ai cultului imperial, adică flamini, industriaşi în ramura ceramicii, precum Vitalinus Felix, veteran transformat în negotiator (C.I.L., 13, 1906). Imperiul comportă numeroase întemeieri de colonii şi expansiune masivă. Statutul juridic al oraşelor era ierarhizat. Aceste centre urbane puteau fi colonii romane, municipii, dificil de separat de colonii, cetăţi tradiţionale, peregrine. Acestea din urmă erau în Orient vechi oraşe-polis, iar în Occident proveneau din aşezările oppidane anterioare cuceririi romane. Anumite colonii şi municipii nu dispuneau decât de drepturile cândva acordate latinilor. Unele cetăţi peregrine se bucurau de privilegii, inclusiv de natură fiscală, pe baza urmi foedus, tratat încheiat cu romanii, anterior cuceririi. Ele erau „cetăţi federate şi libere", ciuitates foederatae et liberae. Altele plăteau impozite complete şi erau „cetăţi stipendiare", ciuitates stipendiariae. Cetăţile provinciale dispuneau de o relativă autonomie, care purta îndeosebi asupra gestionării lor financiare.
284