Istoria Romei

Viaţa privată

Am remarcat, în capitolul anterior, că eşuaseră reformele morale ale lui August. Individualismul, relaxarea moravurilor, caducitatea vechiului mos maiorum erau marcate în profunzime de creşterea economică, precum şi de adâncirea contrastelor sociale, de mobilitatea ierarhiei societăţii. Desigur, moraliştii, foarte numeroşi, reacţionau violent şi, sprijiniţi de aparatul strălucitor al retoricii, exagerau considerabil un fenomen considerat de ei ca o criză morală. Pentru moralişti totdeauna „a fost mai bine în trecut". Civilizaţia epocii era mult mai puţin sofisticată, rafinată şi deloc declinantă, cum afirmau moraliştii. Totuşi efectiv vechile moravuri se destabilizaseră. Pliniu cel Tânăr va reliefa cu sagacitate proliferarea luxului, obligaţiilor mondene, ca şi participarea, frecventată de mulţi, la ceremonia tradiţională a asumării togei virile, la logodne, căsătorii, la procesele prietenilor şi clienţilor, la recitaţiile şi la reuniunile private de toate felurile. O asemenea existenţă era obositoare, favoriza evadarea în conacele de la ţară (Plin., Ep., 2, 6, l-2). Totodată se manifesta pregnant tendinţa spre îmbogăţire rapidă, lipsită de scrupule, adesea cinică. Romanii încercau prin toate mijloacele, inclusiv inavuabile, prin „inginerii financiare", să-şi mărească patrimoniul. Afacerismul se practica pe scară foarte largă. Lăcomia de câştig se propaga pretutindeni, la toate nivele sociale, de la micii speculanţi la oamenii aparent cei mai onorabili. Caracterul activităţilor economice depindea de avere, însă nu se specializa în virtutea statutului social, ci varia după indivizi, locuri, prilej. Izvoarele literare consemnează captarea testamentelor, agresivitatea „vânătorilor de moşteniri", heredipetae, care recurgeau la orice fel de mijloace, ca să moştenească pe opulenţii fără copii. Cu toate acestea anumite surse considerau normală disoluţia vechilor raporturi severe din interiorul familiei romane şi blamau un părinte prea aspru faţă de copiii săi (Plin., Ep., 9, 12, l-2; Plut., De puer. educ, 18). Codul penal va ilustra îndulcirea moravurilor şi condiţia femeilor va înregistra ameliorări sensibile. Vechiul drept gentilic căzuse, de multă vreme, în desuetudine (Gai., Inst., 3, 17). Cândva numai descendenţa masculină, agna-do, legitima înrudirile; acum şi descendenţa feminină, cognatio, obţinuse o pondere egală. Se realizase totodată şi emanciparea copiilor. Atmosfera se schimbase radical în familia romană. Am semnalat, în capitole anterioare, propagarea acestui fenomen.

Vechiul tip de căsătorie solemnă, prin ofranda acordată de miri lui Iupiter, sub forma unui fel de colivă, confarreatio, fusese aproape total abandonat sub Iulio-Claudieni. Se propagă căsătoriile „fără mână", sine mânu, care sustrag soţia autorităţii soţului şi tuturor tutelelor. Se difuzează feminismul. Sub Flavieni, Musonius Rufus pledează pentru demnitatea femeilor, în numele egalităţii morale şi intelectuale a celor două sexe. Desigur, multe soţii romane duceau o viaţă conjugală exemplară şi nici nu voiau să supravieţuiască morţii obligate a soţilor lor. Celebru este cazul Arriei, care oferă o pildă de sinucidere demnă soţului ei, Caecina Paetus, condamnat la moarte de Claudiu, în 42 d.C. îşi înfige pumnalul în piept şi apoi îl înmânează soţului său, exclamând: „nu doare, Paetus", non dolet, Paete. Şi soţia lui Seneca a vrut să se sinucidă împreună cu bărbatul său. Alături de asemenea femei eroice şi austere, proliferau însă altele, avide de viaţă mondenă, adesea „bulimice" de sex, extravagante şi exuberante. Unele dintre ele, ca Messalina, au ajuns şi împârătese. Anumite feministe se străduiau să surclaseze bărbaţii prin cultură

366

Eugen Cizek

Iuuo Claudienii şi Flavienu

367

superioară, prin dobândirea competenţei juridice şi politice. Se înmulţesc saloanele literare patronate de mondene strălucitoare. Aceste mondene participă la ospeţe, desfăşoară o bogată activitate sportivă, ca adevărate concurente ale bărbaţilor. Nu fumau pentru că nu exista fumatul, dar beau zdravăn şi practicau nenumărate adultere. Formalităţile divorţurilor erau foarte simple, expeditive. în rândurile aristocraţiei se ajunge la o veritabilă epidemie a divorţurilor. Legislaţia antidivorţistă a lui August căzuse totalmente în desuetudine. Este adevărat că multe căsătorii se contractau pe bază de interes, economic, politic etc. Femeile, stăpâne pe propria avere, divorţau frecvent. Iar soţii lor le repudiau cu o dezinvoltură lipsită de scrupule. Femeile îşi aveau de altfel gestionari ai avuţiei proprii, procuratori. Iuvenal consemnează cazul unei femei care adiţionase opt soţi diferiţi în cinci toamne (6, vv. 225-228), iar Marţial o blamează pe Telesilla, care se căsătorise pentru a zecea oară (6, 7)!

Când nu îşi petrecea noaptea la banchete, unde erau admişi, în condiţii de inferioritate, meseni săraci şi diverşi paraziţi sociali, romanul dormea acasă noaptea. în pofida diferenţelor între multimilionari şi nevoiaşi, cum am relevat în subcapitolul precedent, se desluşeşte la Roma un program zilnic minimal, urmat aproape de fiecare locuitor. El se impune şi în celelalte oraşe ale Imperiului. Se răspândesc orologiile cu apă, horologia ex aqua, înzestrate cu flotoare automate, care, la fiecare schimbare de oră, aruncau în aer pietre ori emiteau şuierături de avertizare. Ziua se diviza în ore de noapte şi ore de zi, douăsprezece pentru fiecare secţiune. Pe când orele noastre cuprind în chip uniform şaizeci de minute fiecare, la romani ele comportau o „geometrie variabilă". Nu echivalau cu ale noastre decât la echinocţii. La solstiţiul de iarnă, ora romană cuprindea ziua cam 44 de minute, iar cea nocturnă o oră modernă şi mai mult de 15 minute. Se producea fenomenul invers cu prilejul solstiţiului de vară²². Desigur, viaţa oraşelor se intensifica vara şi diminua iarna. Roma imperială se trezea, ca la ţară, la revărsatul zorilor ori chiar înainte de a se crăpa de ziua. în casele bogate, sclavii şi slujitorii începeau foarte devreme curăţenia locuinţei. Puţini dormeau dimineaţa, ca să se scoale cel târziu la orele 11. Trezirea se desfăşura rapid. Dormitoarele erau de altminteri austere. Conţineau culcuşul, cubile, dulapul de haine, arca, un scaun şi oala de noapte, lasanum. Pe pat se aşeza fie o saltea, fie un vraf de fân (pentru cei săraci). Nu existau somiere, dar se foloseau cuverturi. Noaptea romanii nu lepădau decât mantiile, căci nu existau pijamale. Hainele, indumenta, erau purtate tot timpul, ziua şi noaptea. Cuprindeau tunica, un fel de cămaşă din in sau lână, alcătuită din două bucăţi cusute împreună. Tunica femeilor era mai lungă şi cădea până la călcâie. Tunica militarilor era mai scurtă decât cea a civililor. Peste tunică, îndeosebi în exteriorul casei, se purta toga, segment de lână albă, cu un diametru de 2, 70 m. Unii romani evitau togele grele şi privilegiau mantaua greacă, pallium. Soţiile fie dormeau în acelaşi pat cu bărbaţii lor, fie îşi aveau dormitor propriu.

Ca mic dejun, se înghiţea adesea doar un pahar cu apă. Toaleta se făcea la coafor, sau bărbier, tonsor, care râdea barba şi aranja părul cu foarfecă. Romanii bogaţi aveau bărbieri privaţi. în condiţiile în care nu existau briciul şi lama de ras, bărbieritul necesita o artă deosebită. Şi chinuia pe cei raşi numai cu un cuţit de metal. în prăvălia coaforului, tonsorina, romanii îşi aşteptau rândul. Desigur, coaforii îşi parfumau „clienţii" (în sens modern). Toaleta femeilor era simţitor mai îngrijită şi mai complicată. Garderoba lor era mult mai bogată decât cea a bărbaţilor. Purtau felurite veşminte

şi se împodobeau cu bijuterii. Utilizau abundent fardurile. Nu mai purtau coadă, ci îşi separau părul printr-o cărare şi aveau coc la ceafă. Messalina a introdus un sistem complicat de etajare a părului. S-a răspândit masiv şi moda perucilor, în special blonde. Femeile apelau la serviciile coafezelor, ornatrices. Acestea le aranjau coafura, le epilau şi le fardau. Arsenalul fardurilor era deosebit de bogat în numeroase varietăţi. Cameristele îmbrăcau şi împodobeau femeile cu bijuterii. Neîndoielnic scularea de dimineaţă şi toaleta adecvată impuneau femeilor o durată sensibil mai lungă decât cele ale bărbaţilor. în continuare romanii ieşeau din casă, mergeau la muncă ori se hărăzeau îndeletnicirilor administrative, juridice etc, vizitelor de curtoazie sau determinate de interese precise. Am constatat că, dimineaţa, clienţii îşi salutau patronii. Spre sfârşitul după-amiezei toţi romanii se îmbăiau zilnic. Nu mai insistăm asupra mesei principale a zilei, cea de seară.

Romanii străbăteau, în Capitală, străzile a ceea ce L. Duret şi Jean-Pierre Neraudau au definit ca Roma-muzeu. într-adevăr, datorită templelor, altor edificii publice, construcţiilor destinate spectacolelor şi concursurilor, porticurilor, fermelor etc. şi locuinţelor somptuoase, Roma se înfăţişa ca un imens muzeu în aer liber. Abundau statuile, operele de artă. Incontestabil, frumuseţile Oraşului erau contrabalansate de clădiri, străzi, cartiere modeste, chiar sordide. Spaţiul pomerial al Romei a fost mult timp modest: 426 de hectare, sub Republică, incontestabil întins în raport cu cele 120 de hectare cât cuprindea Capua şi cele 32 ale oraşului Praeneste. Fără îndoială, o parte din populaţie locuia în afară de pomerium. Am constatat că August a împărţit Roma în patrusprezece regiuni, treisprezece pe malul stâng al Tibrului şi a patrusprezecea pe cel drept, definită ca regio Transtiberiana, actualul cartier Transtevere. Patru din aceste regiuni se aflau în exteriorul vechii incinte a Republicii. Dar aceste 14 regiuni au subsistat până la sfârşitul Imperiului. în plus, limitele lor nu erau invariabile, ci dimpotrivă puteau să se extindă pe măsura înălţării de noi locuinţe. în timpul censurii exercitate de Vespasian şi Titus, în 73 d.C, Roma încorpora 165 de mici cartiere, «ic. în 357 d.C, data descrierii cartierelor Romei într-un „regi-nar", numit Curiosum, se vor afla, în Oraş, 1.782 de „case" normale, domus, şi 46.298 de „blocuri", insulae. încât perimetrul autentic al Romei imperiale, din primele veacuri d.C, îngloba peste 2.000 de hectare, unede coexistau splendori monumentale, mici „palate" somptuoase şi imobile lipsite de confort. Domus, care oferea spre stradă un zid compact, „orb", şi se orienta spre interior, pe baza unor încăperi relativ standardizate („vestibul",a«ce, atrium, „sufrageria", triclinium, „biroul", tablinum, peristilul, dormitoarele) mai sus consemnate, se întindea pe orizontală; insula se desfăşura, cum am mai arătat, pe verticală şi cuprindea numai „apartamente", cenacula. Insula ajunge, sub Imperiu, la înălţimi considerabile. Au eşuat încercările lui August şi ale altor cezari de a limita „altitudinea" acestei Rome aeriene. Câteva insule ating înălţimea unui adevărat zgârie-nor. Adesea insulae, la parter, comportau prăvălii, tabernae. Sub bolta acestor tabernae vegeta o populaţie de condiţie foarte modestă. în tabernae şi în odăile alăturate trăiau, lucrau, pregăteau şi consumau mâncarea, dormeau meşteşugari sau negustori diverşi. Unele insulae aveau o faţadă uniformă; scări de piatră conduceau din stradă la cenacula de la etaje. Paramentele acestor insulae combinau lemnul şi cărămida. La etaje, apartamentele dispuneau de balcoane tot din lemn sau din cărămidă. La ferestre se aşezau ghivece de flori. Dar chiar insulae mai puţin sărace erau fragile. în „apartamente", mobilierul era sumar. încălzirea, luminatul şi igiena se prezentau lamentabil. înghesuiala acestor insulae, străzile înguste, abundenţa lemnului în construcţii favorizau incendiile. Flagelul din 64 d.C. nu a fost decât unul dintre numeroasele

368