Istoria Romei

Eugen Cizek

loan Gură de Aur este elevul lui Libanos, implacabil sofist păgân. Intervenţionismul imperial se manifestă pregnant în organizarea şi desfăşurarea activităţilor didactice. Dezvoltarea accelerată a funcţionarismului necesită pregătirea şcolară performantă a slujitorilor acestuia, cunoştinţe tehnice, mai cu seamă în materie de drept. Numărul şi rolul avocaţilor sporeşte în secolul al IV-lea d.C. Fenomen care impune studierea limbii, a dreptului şi a retoricii. Elocinţa devine un scop în sine şi nu numai un mijloc de instruire. Ea se converteşte în simbol al culturii. Libanios afirmă că elocinţa constituie semnul disjuncţiei între romani şi Barbari. Francii Richomer şi Arbogast încredinţează purpura imperială retorului Eugenius. Iar Stilicho îşi educă fiica, Măria, viitoarea soţie a lui Honorius, în spiritul culturii romane rafinate.

învăţământul privat al gramaticilor şi retorilor persistă, chiar la Roma, Atena sau Constantinopol. Se dezvoltă o concurenţă acerbă, care contribuie la menţinerea profesorilor privaţi într-o condiţie economică precară. La Atena, un profesor privat îşi recrutează cu forţa elevii. Unperăbier debarcă noaptea, în locuinţa unui retor, care îi era prieten, o navă plină de stCdenţi asiatici (Eun., Lib., 495; Proh., 485; Lib., 1, 16; Cod. Just., 10, 53, 2). Se remarcă anumiţi gramatici celebri, ca Donatus, profesorul lui Hieronymus (Sfântul Ieronim), Servius, comentatorul lui Vergiliu, la Roma, Charisius la Constantinopol, Eulogius, specialist în Cicero, la Cartagina. Gramaticii revizuiesc manuscrise mai vechi. Victorianus corectează la Roma textul primei decade a operei lui Titus Livius, la comanda lui Symmachus. încă din secolul al II-lea d.C. existau şcoli publice sau municipale, întreţinute de cetăţi. Ele proliferează în secolul al IV-lea d.C, când orice oraş important întreţine unul sau mai mulţi profesori plătiţi din bugetul sau salariul public, salario publico (Aug., Conf., 6, 7; Ciu., 1,'3). O asemenea şcoală era numită „publică" sau „municipală", schola publica ori municipalis, în greacă politikos thrânos. încă din vremea lui Marcus Aurelius, profesorii din şcolile municipale erau numiţi şi revocaţi de către consiliile municipale, pe baza unui concurs, în cadrul căruia candidaţii supuneau o mostră (prabatio) a capacităţilor lor unor persoane importante, încă de sub Antonini, împăraţii stimulau municipalităţile să deschidă şcoli municipale şi să fixeze salarii decente. în secolul al IV-lea d.C, funcţionarii imperiali intervin în numirea profesorilor. Cum am semnalat mai sus, Iulian decide ca toate numirile de profesori să fie aprobate de statul imperial {Cod. Th., 13, 3, 6). Profesorii privaţi, inclusiv retorii, predau la domiciliul lor, în localuri închiriate sau, în cazul preceptorilor copiilor de împăraţi ori de aristocraţi, în locuinţele elevilor. Astfel Lactanţiu a fost preceptorul lui Crispus, fiul lui Constantin, iar Ausonius, cel al Iui Graţian. Numeroase şcoli ale oraşelor se convertesc în universităţi municipale. Dar la Roma, Constantinopol şi la Atena fiinţează universităţi de stat. De fapt la Roma şi la Atena funcţipnau de mai multă vreme catedre de stat. Profesorii erau numiţi exclusiv de funcţionarii imperiali, sub supravegherea personală a împăraţilor. La Roma, se pot decela catedre de gramatică, retorică, drept şi medicină. Profesorii de medicină dădeau şi consultaţii bolnavilor. Sălile de curs, auditoria, se aflau în athenaeum creat de Hadrian şi în exedrele forurilor imperiale. Studenţii erau recrutaţi din diverse zone ale Imperiului. în 370 d.C., împăratul Valentinian I impusese o disciplină severă. Autorităţile imperiale supravegheau drastic studenţii. Erau obligate să cunoască locul de origine, numele părinţilor, pregătirea anterioară a studenţilor, locuinţa lor la Roma. Verificau lunar evidenţa lor, ştiau cine se înscrisese recent la studii şi cine pleca din Oraş. Studenţii care nu aveau un comporta-

Dominatul şi Căderea Imperiului Roman Occidental

633

ment corect erau bătuţi cu vergi şi erau expulzaţi din Roma [Cod. Th., 14, 9, 1; Aug., Conf., 5, 8, 12-l3). în universităţile municipale, în special la Cartagina, studenţii erau tulburenţi şi nedisciplinaţi. Se organizau în cete, care se încăierau între ele, şi petreceau mult timp la banchete. La Atena se studia îndeosebi filosofia, în cadrul celor patru „şcoli" tradiţionale, dar şi medicina. La 27 februarie 425, Theodosius II restructurează universitatea de stat din Constantinopol, care dispune de monopolul învăţământului superior. „Constituţia" lui Theodosius II a fost semnată şi de Valentinian III. Numai preceptoratul privat rămâne liber. Profesorii de stat nu au dreptul să predea lecţii particulare. Predau cursurile în săli amenajate ca exedre din piaţa Capitoliului. Funcţionau 31 de catedre. Literatura latină se studia în cadrul a treisprezece catedre-secţii, zece de gramatică şi trei de retorică. Fiinţau două catedre de drept şi una de filosofie (Cod. Th., 14, 9, 3; 15, 1, 53-l1; Cod. Just., 11, 19, 1). Se acordă onoruri profesorilor. O hotărâre datând din 15 martie 425 confefjnorific titlul de „comite al primului ordin", comes primi ordinis, profesorului, care avea o vechime de 20 de ani şi o carieră didactică notabilă (Cod. Th., 6, 21, 1). Themistios devine în 358 d.C. senator, apoi arhonte-proconsul al Constantinopolului şi ulterior prefect al acestei metropole. Ausonius asumă prefectura pretoriului şi apoi consulatul, în 379. Pretutindeni se studia şi stenografia, necesară funcţionarilor imperiali.

Harta învăţământului municipal era complexă. Funcţionau universităţi municipale la Alexandria, Antiochia, Nicomedia, ca şi la Treveri, Mediolanum, Cartagina (deja menţionată), Massilia, mai ales la Augustodunum (azi Autun) şi la Burdigala (azi Bordeaux). Unde pe vremea lui Ausonius existau opt catedre de gramatică, cinci de retorică şi una de medicină, La Berytos (azi Beirut) fiinţa o puternică şcoală de drept; se preda în latină, greaca fiind introdusă la sfârşitul secolului al IV-lea d.C. Emerg şcoli municipale în Gallia, la Lemovicum, Tolosa, Narbo, Arelate, Vienna, Lugdunum, Aventicum, Besara, Durocortorum, Colonia. în Italia se remarcă şcoala de la Neapolis. Pretutindeni emerge gustul pregnant pentru erudiţie. în 1982, în centrul oraşului Emerita (azi Merida), capitala Lusitaniei, a fost descoperit un mozaic în triclinium (deci sufragerie) care ilustrează festinul celor şapte înţelepţi ai antichităţii. Aşezaţi pe jilţuri sau pe stânci, ei sunt, cu indicaţia numelor şi a oraşului de obârşie, în greacă, Solon atenianul, Chilon din Sparta, Periandru din Corint, Thales din Milet etc. în şcolile creştine, pe lângă cultura profană, se studiază textele sacre, în special cele biblice. Se dezvoltă un învăţământ monastic şi un altul episcopal. Cel monastic a apărut în Orient. Eusebios, Augustin şi Marinus au impulsionat crearea şcolilor episcopale. Educaţia creştină începea acasă, în familie, însă continua prin iniţierea doctrinară în cadrul Bisericii. Existau profesori de religie specializaţi, dar, progresiv, preoţii şi episcopii au predat dogmele şi ideile Dreptei Credinţe. învăţătura religioasă se prezenta ca savantă. Iudaismul continuă să utilizeze şcolile rabinice"".