Istoria Romei

"S? ^{§1 mentde i}

_oricum, esenţa censului se afla în recensământul tuturor cetăţenilor, inclusiv al celor săraci si al _liberţilor în scopul efectuăm recensământului, cetăţenii erau convocaţi _Pe Câmpu! L

_printre altele, aici censom supuneau cetăţenii unui examen moral, în cadnu unei dis ud _cU ei De egaţi ai lor se deplasau în provincii si .a armate, spre a efectua acolo re2fă

c" ..„'. _fV . '. ^r -■"'-"91 '" mmdte, spre a etectua acolo recensă

_Censom înscriau cetăţeni noi reprobau pe cei imorali printr-un blam specific nota _îns0Îit câteodată de amenz. Ei puteau să mute unul sau mai mulţi cetăţeni dll

t hb l

_Cen ţ eprobau pe cei imorali printr-un blam sp

_îns0Îit câteodată de amenz. Ei puteau să mute unul sau mai mulţi cetăţeni dl _p6 asemenea, puteau sa schimbe clasa centunată din care făceau parte cetăţenii. _rdau m special pentru actele de indisciplină ilit* d

pe

_p6 asem, p himbe clasa centunată din care făceau parte cetăţenii. Sife s

_acordau m special pentru actele de indisciplină milita*, conduită politică reprobabilă _Ş1 mor _vur goluţe. Censorii puteau exclude pe unii cavaleri din categoria lor poLo-mili tr _0CiaM _pe altminteri, cu pn.eju recensământului, se real_{lza Ş1} o trecere în revistă a cavaleri o De _asemenea, censoni stabileau lista senatorilor (lectio senatus), din care puteau exclude pe ce

estimaţi nedemni de către ei* comandant militar. Censorii

(antreprenori de impozite)

2-4). Statorniceau _ŞI

moravurilor",

9 -Jegul său au

vehicu,e, sclavi

60

Eugen Cizek

a suveranităţii populare⁶. Comiţiile centuriate sunt „cele mai legitime", „cele mai sacre", sanctissimae (Cic, Red., 27). Am remarcat că se pune pe seama lui Servius Tullius înfiinţarea adunării centuriate pe bază censitară. El ar fi creat cinci clase censitare. în realitate, cum am semnalat, lucumonul etrusc nu crease decât o clasă şi categoria celor aflaţi sub clasă. Structurarea censitarâ a comiţiilor centuriate a fost operată sub Republică, probabil pe la 450-440 î.C, când s-au statuat cinci clase censitare, întemeiate deci pe cens. Corpul cetăţenesc includea 193 de centurii, divizate între cele cinci clase. Fiecare clasă, iniţial structură militară, era împărţită în centurii de „mai tineri", iuniores (care luptau în afara teritoriului roman şi în prima linie de atac), şi în centurii de „mai bătrâni", seniores (trupele de rezervă). Vocaţiei militare originare, de cadru de recrutare a soldaţilor, i se adăuga cea fiscală, conotată de perceperea impozitului funciar, bazat pe pământurile şi turmele deţinute de cetăţeni. Prima clasă cuprindea 80 de centurii, 40 de iuniores şi 40 de seniores. Clasele a doua, a treia şi a patra includeau fiecare câte 20 de centurii, 10 de iuniores şi 10 de seniores. Numai clasa a cincea încorpora 30 de centurii, 15 de iuniores şi 15 de seniores. Se suprapuneau claselor censitare 18 centurii de „cavaleri", equites (oamenii cei mai înstăriţi, inclusiv senatorii), şi sub clase figurau două centurii de genişti şi două centurii de muzicanţi, care alcătuiau fanfara. Ei ar fi putut vota după clasa a cincea. Toţi săracii Romei, care nu aveau cens, de fapt nu aveau ca avere decât capul, aşa-numiţii capite censi, erau scutiţi de serviciul militar şi nu formau decât o singură centurie (Liv., 1, 43, l-l0). Prima clasă era constituită de infanteria grea, la origine, şi ulterior din proprietarii funciari mici şi mijlocii. Cavalerii şi cetăţenii din prima clasă îndeplineau poverile militare cele mai apăsătoare, dar alcătuiau majoritate electorală. Reamintim că o centurie echivala cu un vot. Cavalerii şi cetăţenii din prima clasă votau primii. De altfel, când se atingea majoritatea voturilor - adică 97 - scrutinul se oprea. încât chiar a doua clasă vota destul de rar, iar a cincea şi centuriile subiacente, practic niciodată (Cic, Rep., 2, 39; Liv., 1, 43, 10-l1; DH, 4,20. 3). Prin tragere la sorţi, se alegea prima centurie care vota, cea prerogativă. Dat fiind că opţiunea sa putea influenţa pe celelalte. La începutul secolului al II-lea î.C, prima clasă censitară a avut dreptul la doar 70 de centurii (Liv., 1, 43, 2; 40, 51, 9). Astfel a trebuit să fie chemate la vot şi centurii din a doua clasă. Pentru alegerile consulare din 44 î.C, a votat integral această a doua clasă (Cic, Rep., 2, 40; Phil, 2, 82).

Centuriile erau conduse de un centurion, centurio, şi de un responsabil al scrutinului, rogator (Cic, De or., 2, 200; C.I.L., 6, 33 994 = I.L.S., 6049). în orice caz, „sistemul" centuriat era timo-cratic, şi nu gentilic. El a generat însă o adunare populară oligarhică şi conservatoare. După ce funcţiile militare, îndeosebi de cadru de mobilizare şi de recrutare, s-au estompat, iar cele juridice au diminuat, adunarea centuriată şi-a conservat şi dezvoltat funcţiile electorale şi legislative. Centuriile erau convocate în afara incintei sacre a Romei, unde militarii nu puteau pătrunde, adică pe Câmpul lui Marte, zeul războiului, cu ajutorul unei goarne, classicum. Riturile convocării îmbrăcau totdeauna o conotaţie militară. Pe Capitoliu se ridica un signum, un steag roşu, ca simbol al sângelui şi al războiului. încă din vremea Revoluţiei franceze, steagul roşu a fost restabilit şi purtat de unele forţe de extremă stângă, mai degrabă ca simbol al unor aşa-zise forţe populare decât al războiului. Unele adunări aveau un caracter preliminar, alcătuind contio(nes); după care se trecea la cele în care se luau decizii sau se alegeau magistraţii. Din atribuţiile judiciare, adunarea centuriată a conservat judecarea cazurilor grave de parricidium şi, în special,

Republica Romană: Viaţa Internă

61

■

de înaltă trădare, de perduellio. Totodată, comiţiile centuriate puteau retrage cuiva cetăţenia romană şi funcţionau îndeosebi ca o curte supremă de apel (cum am arătat mai sus). Procedura de apel la adunările populare a fost definitiv reglementată printr-o lege Valeria din 300 î.C.

Prin excelenţă, comiţiile centuriate alegeau consulii, censorii şi pretorii. De asemenea, ele votau legile cele mai prestigioase, „sănătoase în cel mai înalt grad", maxime salubres, ale Republicii.

O concurenţă loială şi, în general, eficient realizată, au făcut-o comiţiilor centuriate cele tribute, comitia tributa. în opoziţie cu adunarea centuriată, ele reprezentau poporul civil al Romei. In timp ce adunarea centuriată se reunea „în afara pomeriului", extra pomerium, adunarea tribută se întrunea „în interiorul pomeriului", intra pome-rium, adică între limitele incintei Romei. Mai puţin dependente de structurile gentilice, iniţial comiţiile tribute asamblau cetăţenii în funcţie de domiciliile lor, adică grupaţi pe triburile teritoriale înfiinţate de Servius Tullius. Unii cercetători apreciază că adunarea tribută a emers înainte de secolul al V-lea î.C. Totuşi, se pare că ea şi-a făcut apariţia în 471 î.C. (Liv., 2, 55, 10; DH, 43-49). Adunarea tribută nu este sigur atestată decât după decemvirat, în 446 î.C. (Liv., 3, 71, 3). Vulgata relativă la „primordiile" Romei nu îi atribuia nici un întemeietor. Cu toate că adunarea centuriată vota legile cele mai respectabile, progresiv, comiţiile tribute au devenit principalul organ legislativ şi electoral al Romei.

Pe timpul lui Servius Tullius au existat numai patru triburi teritoriale şi urbane, mai sus menţionate. Ulterior s-au adăugat triburile din hinterlandul agrar. în 491 î.C, se constată douăzeci şi unu de triburi, dintre care şaptesprezece erau rustice (Liv., 2, 21, 7; DH, 7, 64, 6). Şaisprezece îşi luaseră numele de la principalele ginţi care posedau proprietăţi în zonele teritoriale unde se aflau triburile (Camillia, Claudia, Aemilia, Cornelia, Fabia etc). Numai unul singur avea un nume geografic. Ne referim la Crustumina, trib plasat între Tibru şi Anio. S-ar spune că ginţile crescătorilor de vite latino-sabini au făurit aceste triburi ca sâ-şi menţină influenţa politică. Mai târziu, cum am notat mai sus, un trib a însemnat un vot. Ulterior însă noile triburi şi-au luat denumirea de la locul unde erau aşezate: oraşe, cursuri de apă etc. în 241 î.C. s-a ajuns la treizeci şi cinci de triburi, cifră ce nu a mai fost depăşită. S-a ignorat repartizarea pur teritorială şi noii cetăţeni au fost înscrişi în rândurile triburilor existente.

Neîndoielnic, adunarea tribută se delimitează net de cea a centuriilor, oligarhică şi censitară. Ea este mai „democratică", chiar dacă există sensibile diferenţe între triburile urbane, intens populate, şi cele rustice, unde se înregistrau mai puţini votanţi. De altfel, censorii Quintus Fabius şi Publius Decius i-au înscris în masă pe toţi liberţii, proclamaţi de ei ca turbulenţi, în cele patru triburi urbane (Liv., 9, 46, 14). Iar în 168 î.C, censorii i-au cantonat pe cei mai mulţi liberţi în tribul urban Esquilina, foarte populat (Liv., 45, 15, 4-5). De asemenea, unii cetăţeni proveniţi din Italia şi din provincii au fost înregistraţi, în majoritatea lor, în tribul urban Collina.

Atribuţiile electorale ale comiţiilor tribute rezidau îndeosebi în alegerea magistraţilor inferiori (quaestori, edili curuli etc.) şi a altor demnitari temporari, cum erau triumvirii şi decemvirii însărcinaţi cu probleme agrare. însă atribuţiile legislative ale comiţiilor tribute s-au învederat ca deosebit de relevante. Legile votate de ele, leges ^u'butae, au devenit mai numeroase decât cele votate de către comiţiile centuriate.

62