Istoria Romei

Sistemul instituţional, în epoca la care ne referim, asigură libertăţile romanilor, dar nu este în nici un fel democratic. El este mai degrabă oligarhic. Dirijează, în mare

66

Eugen Cizek

parte, viaţa cotidiană şi privată a romanilor, fiind totodată profund marcat de caracteristicile acestora.

Viaţa cotidiană §i privată

Atât viaţa cotidiană, cât şi viaţa privată ale romanilor comportă substanţiale evoluţii. Ele sunt marcate de o pronunţată dezvoltare economică, dar şi de o amplificare a diferenţierilor sociale. Moravurile cunosc mutaţii revelatoare. Se desfăşoară o puternică bătălie, a cărei ţintă era salvgardarea austerei cutume a strămoşilor, mos maiorum. Dar sobrietatea vieţii cotidiene şi private ajunge să fie subminată de schimbările generate de consecinţele politicii imperiale a Romei. Desigur, grelele războaie purtate de Roma, întâi în Italia şi ulterior în afara acesteia, influenţează profund existenţa cetăţenilor.

Multă vreme, în secolele al V-lea şi al IV-lea î.C, ba chiar în cel al III-lea, cetăţenii romani, indiferent de condiţia social-economică, au trebuit să muncească susţinut, fie pe proprietăţile lor rurale, fie la Roma. Cei înstăriţi trebuiau să se angajeze în dificile campanii militare sau să trudească pe propriile ogoare. Pe deasupra, privilegiile electorale erau compensate de plata unor impozite destul de usturătoare. însă campaniile militare din a doua jumătate a secolului al III-lea î.C. şi mai cu seamă cele întreprinse în Orient, în veacul următor, au modificat foarte simţitor modul de trai şi de gândire al romanilor. Ele au adus un flux de bogăţii nesperate anterior şi un climat mental transformat, încă din secolul al III-lea î.C. se poate constata o anumită răzmeriţă a tinerilor împotriva bătrânilor capi de familie. Fără îndoială, „contestarea tatălui" a existat şi va exista totdeauna. Dar dacă până în secolul al II-lea î.C. se reprimase satisfăcător orice tentativă de revoltă, ulterior nu a mai fost înăbuşită nemulţumirea celor tineri. Metodele represive exercitate în interiorul unei familia s-au reliefat mai puţin eficiente. Contestarea autorităţii absolute exercitate în cadrul unei familia a asumat noi conotaţii. In contact cu lumea elenistico-orientală, datorită cuceririi Orientului, tinerii - şi nu numai ei - au început să militeze pentru noi moravuri, mai puţin austere, mai „modernizate", de instaurat la Roma. Viaţa cetăţenilor romani devine treptat mai complexă. Ea începe să depăşească un cadru limitat la îndeplinirea obligaţiilor cetăţeneşti -alegeri, dezbateri în adunările populare şi în senat - şi militare, progresiv acaparatoare, deoarece impuneau prezenţa cetăţenilor pe câmpuri de luptă situate departe de Roma. Cetăţenii au fost obligaţi să combată adversarii Republicii pe meleaguri din ce în ce mai îndepărtate de Oraş. Ei au trebuit, practic, să depăşească mici plăceri şi tribulaţii ale vieţii din familia romană. Cum am mai arătat, constrângerile acesteia erau condamnate la o relaxare. Pe de altă parte, dezbaterile şi alegerile cu ţintă politică s-au convertit în adevărate spectacole. S-au adăugat plăcerile, distracţiile Oraşului. întrecerile între gladiatori, alte concursuri artistice şi sportive au tins să ocupe un rol însemnat în viaţa unor oameni care nu se mai mărgineau la truda aspră. Teatrul oral, „popular" - ulterior cel cult, pendinte de comedia literară - dobândeşte un loc din ce în ce mai însemnat în viaţa romanilor, care nu mai sunt obsedaţi de apărarea existenţei Cetăţii sau de rezolvarea litigiilor dintre patricieni şi plebei. Zilele de sărbătoare, când nu se mai ostenea la o activitate oarecare, se înmulţesc, şi desfătările Oraşului pun stăpânire pe spiritul romanilor.

Republica Romană: Viaţa Internă

67

Afluxul de avuţii câştigate în Orient şi de noi tipare de viaţa cotidiană exercită un puternic impact asupra existenţei cotidiene a romanilor. Romanii simt nevoia unei destinderi relevante: se plimbă şi discută în for, se străduiesc să-şi asigure, în locuinţele lor, un mod de viaţă mai confortabil. Comicul lor înnăscut, nevoia derulării determină trecerea de la schimbul de glume ţărăneşti, dar şi urbane, la spectacole complexe, care seduc participanţii. Totul devine mai complicat. Deşi romanii nu abandonează încă temeliile axiologice ale vieţii lor cotidiene şi politice. Făurirea republicii determinase reacţii mentale care nu pot fi lesne abandonate. Totuşi, salvgardării Cetăţii îi urmează aspiraţia spre un mod de viaţă mai demn de cuceritorii spaţiului mediteranean. Romanii obosiseră: era vremea să se destindă, să se bucure de viaţă, să nu mai ostenească atât de mult în familie, Cetate şi pe câmpurile de bătălie. Chiar între bornele statuate de instituţii politico-socio-morale străvechi. Ei se străduiau să evite o criză a mentalului lor consacrat. Cu toate acestea mutaţiile, chiar erodarea vechiului mod de trai şi de a gândi se dovedeau inevitabile. Deşi deocamdată totul se afla sub control şi noile mentalităţi incipiente erau obligate să se muleze pe vechile tipare. Romanul încă muncea din greu, în cele mai multe zile ale anului. Totuşi, puţin câte puţin, câştigă teren un alt mod de existenţă, valorizat prin excelenţă în zilele nelucrătoare: cetăţeanul se scoală devreme, îşi salută patronul, după care exercită diverse activităţi, se plimbă şi discută cu prietenii şi cunoscuţii în for, se distrează cu diferite prilejuri, îşi exercită îndatoririle civice şi petrece seara în familie ori în exteriorul acesteia. Se spune că românilor timpurilor noastre le place să „facă politică" îndeosebi prin parcuri. Dar şi în vremea Republicii romane cetăţenii preferau „să facă politică" în discuţiile din for mai mult decât cu prilejul adunărilor electorale, unde, din cauza structurării oligarhice a societăţii lor, numeroşi electori nici nu apucau să voteze.

în condiţiile în care recrutarea în forţele militare era teoretic obligatorie, cei mai înstăriţi cetăţeni trebuiau să ducă greul războaielor. Pe deasupra, tot ei, ca un fel de pandant la drepturile politice prevalente, achitau cele mai împovărătoare impozite. Dar războaiele Romei au adus aici şi în Italia un aflux de sclavi, a căror muncă a uşurat progresiv existenţa cetăţenilor. Ei fuseseră puţin numeroşi în vremea regalităţii. Un sclav nu era un deţinut de drept comun, nici un ocnaş. El era o fiinţă care se afla în proprietatea unui om liber. Chiar dacă unii romani considerau sclavii simple unelte vorbitoare. Sclavii proveneau de pe cele mai diverse meleaguri, dar cei originari din Orient erau cei mai căutaţi. încât se dădeau nume greceşti şi unor sclavi a căror obârşie nu se afla în zone elenofone. Sclavii domestici, care trăiau în locuinţa stăpânului, puteau exercita o puternică influenţă asupra vieţii de familie şi activităţilor acesteia din urmă. Sclavii eliberaţi, liberti, nu sunt eligibili. Totuşi s-a întâmplat, deşi nu tocmai frecvent, ca un fiu de libert, un libertinus, să exercite magistraturi şi să pătrundă în senat. Diverşi liberţi, angrenaţi în comerţ, se îmbogăţesc încă în această vreme. Generozitatea în acordarea cetăţeniei izvorăşte din necesităţile purtării unor aspre campanii militare, ca şi dintr-un sentiment de inferioritate faţă de vecinii italici din Etruria şi Campania. Cu încetul prinde contur simţământul apartenenţei la aceeaşi comunitate, cea a Italiei. însă, la începutul secolului al III-lea î.C, ansamblul cetăţesc roman era alcătuit dintr-o considerabilă majoritate de mici şi mijlocii proprietari de pământ, mândri de faptul că erau ciues Romani şi puţin preocupaţi să deschidă foarte larg porţile cetăţeniei.

Celula familială este dominată în continuare de „tatăl familiei", pater familias, chiar dacă el a sfârşit prin a pierde dreptul de viaţă şi de moarte asupra soţiei şi copiilor.

68