Istoria Romei

Eugen Cizek

Soţia, „matroana"", matrona, gestiona gospodăria; era respectată şi se mişca liber. Totuşi, dacă rămânea văduvă, trecea sub tutela fie a fiului său cel mai vârstnic, fie a unei rude apropiate a defunctului. Căsătoria solemnă, confarreatio, mai sus menţionată, oficiată de pontifex maximus, este rezervată familiilor celor mai venerabile. Emerg noi forme, mai simple, de a contracta o căsătorie. Mortalitatea infantilă era foarte ridicată. Majoritatea legală se obţinea la vârsta de 16-l7 ani şi implica abandonarea togei de copil şi a capsulei, bulla, purtată până atunci la gât în vederea apărării de boli şi de un deochi. Tânărul cetăţean putea fi recrutat în armată.

Se pare că romanii acestei secvenţe istorice erau destul de vegetarieni. Cum dantura lor era îndeobşte deficitară, consumau multă varză, brassica (celebrată de Cato cel Bătrân ca remediu pentru toate maladiile posibile), brânză de capră şi de oaie, mici pâini rotunde şi uscate, diverse fierturi, uneori şi puţină carne de porc. Beau apă ori vin amestecat cu apă şi chiar rachiu. Cu toate că existau destul de mari diferenţe de avere, luxul a rămas mult timp o excepţie. Am constatat că, în timpul censurii, Cato cel Bătrân a încercat sâ-l reprime. Fireşte, prada de război şi moravurile importate din lumea elenistică au modificat profund parametrii vieţii cotidiene a romanilor. Dar, la începutul secolului al IlI-Iea î.C, nu exista decât un singur serviciu de veselă de argint. Cel puţin astfel pretindea una dintre anecdotele timpului. Vasele în care se mânca erau de regulă confecţionate din pământ ars. Veşmintele erau mai cu seamă ţesute în casă. Chiar mult mai târziu, Livia se va lăuda că ţesea în casă, împreună cu sclavele sale, togele lui August.

Practic, până în timpul Imperiului, locuinţele private ale romanilor au rămas modeste. Totuşi, aşa-numitul tablinum se dezvoltă. El se deschide spre o grădină interioară. Ca şi atriul de altfel. Casa romană tradiţională, domus, se închide spre ea însăşi. Se pătrunde în ea printr-o uşă principală şi un culoar, fauces, care dă direct spre atriu. Vestibulul putea şi el să dea spre o altă intrare acoperită, care îl separa de atriu, pentru ca indiscreţii să nu privească în casă, atunci când uşa principală era deschisă. Se evita un curent puternic între atriu şi grădină cu ajutorul unor obloane mobile ori al unor draperii sau paravane, eventual unui perete glisant. Alături de tablinum se dezvoltă diverse încăperi mai mici, slujind ca dormitoare, sufragerii ori saloane. Bucătăria se afla îndeobşte alături de tablinum, frecvent în vecinătatea latrinelor. De o parte şi de alta a intrării în casă se află două încăperi, care puteau servi ca prăvălii; sunt separate de interiorul locuinţei şi comunică direct cu exteriorul. Apar şi etaje, inexistente anterior. Aici locuiesc diverşi membri ai familiei şi slujitori. Camerele de la etaj se deschid spre atriu, dar şi spre stradă. Uneori erau prelungite de balcoane exterioare. Chiar în secolul al III-lea î.C. sunt atestate la Roma case dotate cu trei sau patru etaje. încep să fie clădite primele insulae. O insula era altfel structurată decât o domus şi seamănă oarecum cu un bloc modern de confort redus: adesea încăperile nu mai au o destinaţie specială şi dau una într-alta.

Roma primitivă, federaţia satelor, creată în secolul al VIII-lea î.C, fusese o aşezare mlăştinoasă, întregul centru al viitorului Oraş, între Capitoliu şi mica movilă Velia, fusese o mlaştină pe jumătate inundată frecvent de Tibru. în Câmpul lui Marte, format din aluviunile Tibrului, stagnaseră apele unor pârâun coborâte de pe coline. însă am constatat că încă regii etrusci se străduiseră să paveze părţile joase ale Romei, să asaneze mlaştini şi să închidă Tibrul între maluri stabile. în mod paradoxal, apa potabilă lipsise multă vreme la Roma. încă sub regalitatea etruscă,

Republica Romană: Viaţa Internă

69

s-au montat cisterne cu apă potabilă, până când, la mijlocul secolului al III-lea î.C, s-a început construcţia apeductelor, care, prin tuburi de mari dimensiuni, transportau în Roma apă proaspătă din munţi. Schematic, Roma se definea prin trei centre esenţiale: Capitoliul, Forul şi comiţiul, Comitium. locul de întruniri al adunării tribute. în Oraş abundau templele şi sanctuarele. Planul Romei a fost parţial reprodus de cel al numeroaselor colonii, înfiinţate în restul Italiei şi în afara acesteia.

Nucleul politic de bază al Romei se afla plasat în principiu la picioarele Capitoliului. Deosebit de venerabilă este Curia, unde de multe ori se întrunea senatul. Tradiţia atribuia clădirea ei regelui Tullus Hostilius. De aceea se numeşte Curia Hostilia. în faţa Curiei se află Comitium, conceput ca un locaş sacru. în 145 î.C, la propunerea tribunului plebei Gaius Licinius Stolo, s-a hotărât mutarea reuniunilor adunării tribute în For. Nu numai că astfel comiţiile deveneau libere din punct de vedere religios-politic, pentru că nu mai depindeau de un magistrat înzestrat cu dreptul de a lua auspiciile, dar poporul se putea aduna într-un număr sporit. întrucât Comitium, dreptunghi lung de aproximativ 40 de metri şi larg de 20, nu putea adăposti decât 5-6000 de oameni, adică o mică parte din plebea romană, care putea să se întrunească integral în Forul mult mai încăpător. Numai desuetele comiţii curiate s-au mai reunit în Comitium. Totuşi, în Comitium se află un pom sacru, „smochinul Ruminal" Rumina ficus, în umbra căruia viitura Tibrului ar fi depus coşul în care se găsiseră pruncii Romulus şi Remus. Tot în Comitium se află un mormânt misterios, după legendă fie al lui Romulus, fie al lui Hostus Hostilius, tatăl regelui Tullus Hostilius, fie al păstorului Faustulus, care ar fi crescut cei doi gemeni fondatori ai Romei. Comitium era mărginit de vestita tribună a cuvântărilor politice, numită „Rostra", dat fiind că era ornată cu provele navelor capturate în 338 î.C, cu prilejul războiului purtat împotriva latinilor şi corăbiilor oraşului Antium. Oratorul, în funcţie de partea unde se află, poate vorbi fie unor cetăţeni adunaţi în Comitium, fie unei mulţimi masate în For. Tribuna este o platformă ridicată la trei metri deasupra Forului. Are o lungime de 24 de metri şi o lăţime de 12 metri. Oratorul vorbeşte înconjurat de prieteni şi de suporteri. Căci în viaţa publică individul izolat este suspectat de a aspira la tiranie. Ca un vorbitor să se facă ascultat, trebuie să fie asistat de susţinători. în acest fel el nu vorbeşte în numele său, ci în cel al unui grup, care oferă chezăşia solidarităţii civice.

Cu toate acestea, focarul autentic al vieţii cotidiene, al activităţilor oficiale, al vieţii politico-sociale şi economice, se afla în Forul roman, Forum Romanum. La începuturile Romei, el fusese podit cu pământ bătătorit, ulterior înlocuit cu dale din piatră. Se întinde pe două hectare. Fiind şi centru comercial, este mărginit la nord şi la sud de un şir lung de prăvălii, construite în lemn. Ele sunt proprietăţi ale statului roman, care le închiriază comercianţilor şi măcelarilor. Aceste „prăvălii vechi", tabernae ueteres, datează din timpul dominaţiei etrusce. La o dată incertă, magazinele măcelarilor au fost mutate la nord de For, unde au apărut „prăvăliile noi", tabernae nouae, pe când cele vechi au fost atribuite agenţilor de schimb, care realizau şi operaţii bancare. La sfârşitul secolului al III-lea î.C, Plaut le menţionează în comediile sale. în secolul al II-lea î.C, şi măcelarii au fost deplasaţi sensibil în afara Forului, unde ei şi negustorii de peşte au instalat un târg marc, un macellum. Negustorii de legume îşi au propria piaţă, Forum Holitorium, situat în exteriorul incintei serviene. Pe malul Tibrului, de asemenea în afara incintei, se află un iarmaroc, întins pe câteva sute de hectare: Forum Boarium. Aici se adună negustorii de vite şi ţăranii veniţi să le cumpere. Activităţile sătenilor ajung până la porţile

70