Istoria Romei

124-l30; 134.

644

Eugen Cizek

⁴ Referitor la urmaşii lui Constantin cel Mare şi la Constanţiu, vezi A. Balducci, „Gallo", Rivista de Filologia e di Istruzione Classica, 1940, pp. 264-271; id., „La rebelione del generale Silvano nelle Gallie", Rendiconti delVAccademia dei Lincei, seria 8-a, 2, 1947, pp. 423-427; A. Alfoldi, Die Kontorniaten, ein verkanntes Propagandamittel der stadtromischen heidnischen Aristokratie, Budapest, 1943; A.E. Thompson, „Ammianus'Account of Gallus Caesar", American Journal of Philology, 1943, pp. 302-315; id., The Historical Work of Ammianus Marcellinus, London, 1947, pp. 56-71; J.R. Palanque, „Collegialites et partages", Revue des Etudes Anciennes, 1944, pp. 56-58; P. De Labriolle, op. cit., pp. 336-343; S. Mazzarino, Aspetti sociali, pp. 323-326; G. Gigli, La dinastia dei secondi Flavi: Constantino II, Constante, Costanzo II (337-361), Roma, 1959; E. Stein-J.R. Palanque, Op. cit., pp. 132-l41; 485-491; J. Gaudemet, Institutions, pp. 606-660; 783-784; A. Chastagnol, Le Bas-Empire, pp. 24-26; 40-41; 73-74; 84-85; K. Rosen, „Beobachtungen zur Erhebung Mians 360-361 n. Chr.", Acta Classica (Cape Town), 1969, pp. 12l-l49; Y.M. Duval, ..Remarques sur la venue â Rome de l'empereur Constance II en 357, d'apres Ammien Marcellin", Caesarodunum, 5, 1970, pp. 299-304; J. Ziegler, Zur religiose Haltung der Gegenkaiser im 4 Jahrhundert nach Chr., Kallmiinz, 1970, pp. 35-53; J. Sasel, „The Struggle between Magnentius and Constantinus II for Italy and Illyricum", ZivaAntika, 21, 1971, pp. 205-216; A. Piganiol, L 'Empire. chritien, pp. 8l-l21; R.C. Blockley, „Constantius Gallus and Julian as Caesars of Constantius II", Latomus, 31, 1972, pp. 433-468; P. Petit, op. cit., pp. 599-612; 619-623; G. Dagron, Naissance d'une capitale. Constantinople et ses institutions de 330 â 451, Paris, 1974, passim; C. Mango, Le diveloppement urbain de Constantinople (IV-e-VII-e siecles), Paris, 1985, passim; anterior, P. Bastien, Le monnayage de Magnence (350-353), ed. a 2-a, Paris, 1983; ulterior, A. Demandt, op. cit., passim; M. Christol-D. Nony, op. cit., pp. 230-232; M. Le Glay, Empire, pp. 349-353.

⁵ Cu privire la Iulian, la reformele, la aventura lui, a se vedea O. Seek, Die Briefe des Libanius zeitlich geordnet, Leipzig, 1906, passim; W. Ensslin, „Kaiser Julians Gesetzgebung und Reichsverwalrung", Klio, 18, 1922, pp. 104-l99; Joseph Bidez, La vie de l'empereur Julien, Paris, 1930; R. Andreotti, „L'impresa di Giuliano in Oriente", Historia, 4, 1930, pp. 236-273; R. Farney, La religion de l'empereur Julien et le misticisme de son temps, Paris, 1934; J. Vogt,--Kaiser Julian und das Judentum, Morgenland, Heft 30, Leipzig, 1939; William Seston, „Notes critiques sur l'Histoire Auguste, I: Julien et 1 aurum coronarium", Revue des Etudes Anciennes, 45, 1943, pp. 49-52; F. Stein-J.R. Palanque, op. cit., pp. 168; 505; Al. Alfoldi, „Some Portraits of Julianus Apostata", American Journal of Archaeology, 66, 1962, pp. 403-406; P. Leveque, „De nouveaux portrais de l'empereur Julien", Latomus, 22, 1963, pp. 74-84; W.E. Kaegi, „Domestic Military Problems of Julian the Apostate", Byzantische Forschungen, Festschrift F. Dolger, 1967, pp. 247-264; A. Piganiol, LEmpire Chretien, pp. 123-l63; J. Beranger, „Julien et l'heredite du pouvoir imperial", Bonner Historia Augusta Colloquium, Bonn, 1972, pp. 75-93; R.T. Ridley, „Notes on Julian's Persian Expedition (363)", Historia, 22, 1973, pp. 317-330; P. Petit, op. cit., pp. 612-624; G. Bowersock,i(a! the Apostate, Cambridge (Mass.), 1978; L 'empereur Julien: de l'histoire ă la legende (33l-l715), lucrare de echipă editată de R. Braun-J. Richter, Paris, 1978; P. Athanassiadi-Fowden, Julian and Hellenism. An Intellectual Biography, Oxford, 1981; J. Arce, Estudios sobre el emperador FI. Ci Juliano. Fuentes lite-rarias, epigrafia, numismatica, Madrid, 1984; C. Fouquet, Julien. La mort du monde antique, Paris, 1985; L. Jerphagnon, Julien dit VApostate. Histoire naturelle d'une familie sous le Bas-Empire, Paris, 1985; M. Christol-D. Nony, op. cit., pp. 247-248; Pierre Chuvin, Chronique des derniers pa'iens. La disparition du paganisme dans l Empire romain du regne de Constantin ă

Dominatul şi Căderea Imperiului Roman Occidental

645

celui de Justinien, Paris, 1990, pp. 49-54; M. Le Glay, Empire, pp. 353-356; Jean Bonfartigue, L 'empereur Julien et la cuhure de son temps, Paris, 1992; J. Sirinelli. op. cit., pp. 34l-349.

⁵ Pentru succesorii lui Iulian, vezi W. Heering, Kaiser Valentinian I, Jena, 1927; J.R. Palanque, Saint Ambroise et l Empire romain. Contribution ă l 'histoire des rapports de l Eglise et de l Etat â la fin du quatrieme siecle, Paris, 1933; id., „L'empereur Maxime", colocviul Les empereurs romains d'Espagne, Paris, 1965. pp. 255-267; A. Nagl. „Valentinianus", Real-Encyclopădie, 7 A, 1948, col. 2158-2204; C. Schuurmans, „Valentinen I-er et le Senat romain", Antiquite Classique, 1949, pp. 25-38; M. Fortuna, L'imperatore Craziano, Torino, 1952; A. Alfoldi, A Conflict ofldeas in the Late Empire; the Clash between the Senate and Valentinian I, Oxford, 1952, pp. 3-47; id., „Valentinien I, le dernier des grands Pannoniens", Revue d'Histoire Comparee, serie nouă, 3, 1946, pp. 3-24; I Hahn, „Zur Frage der sozialem Grundlagen der Usuipation Procopius", Acta Antiqua Academiae Scientiarum Hungariae, 6, 1958, pp. 199-211; E. Stein-J.R. Palanque, op. cit., pp. 178-l83; 514-515; Robert Turcan, „L'abandon de Nisibe et l'opinion publique (363 apr. J.-C.)", Melanges Piganiol, Paris, 1966, pp. 875-895; R. Soraci, L 'imperatore Gioviano, Catania, 1968; A. Demandt, „Der Tod des ălteren Theodosius", Historia, 1969, pp. 598-626; J. Ziegler, Zur religose Haltung der Gegenkaiser im 4. Jahrhundert n. Chr, Kallmiinz, 1970, pp. 74-85; A. Piganiol, V Empire chretien, pp. 48-84; 169; 177-l80; 190-204; 22l-229; 685; P. Petit, op. cit., pp. 623-633; S. Mazzarino, La fine, pp. 171 şi urm.; H. Matei, op. cit., pp. 25; 140-l41; 157; 195; 300-301; 316-317; M. Christol-D. Nony op. cit., pp. 247-249; P. Chuvin, op. cit., pp. 54-58; M. Le Glay, Empire, pp. 356-363.

⁷ Privitor la Theodosius şi la complicatele vicisitudini ale timpului, vezi W. Ensslin, Die Religionspolitik des Kaisers Theodosius des Grossen, Miinchen, 1953; E. Stein-J.R. Palanque, op. cit., pp. 202; 525-534; H. Bloch, „The Pagan Revival in the West at the End of the Fourth Century", Conflict beween Paganism and Christianity, ed de A. Momigliano, Oxford, 1953, pp. 193-213; H.J. Diesner, Kirche und Staat im spătromischen Reich, Berlin, 1963, passim; Andre Chastagnol, „Les Espagnols dans l'aristocratie gouvernamentale â Pepoque de Theodose", colocviu, Les empereurs romains d'Espagne, Paris, 1965, pp. 269-292; J.J. Sheridan, „The Altar of Victory, Paganism's Last Battle", Antiquite Classique, 35, 1966, pp. 186-206; A. Lippold, Theodosius der Grosse und seine Zeit, Stuttgart, 1968; J.F. Matthews, „The Historical Setting of the Carmen contra paganos", Historia, 1970, pp. 464-469; J. Ziegler, op. cit., pp. 85-l04; F. Camfora, Simmaco e Ambroglio o di un 'antica controversia sulla tolleranza e sull' intolleranza, Ban, 1970; A. Piganiol, L Empire chretien, pp. 270-271; 233-296; P. Petit, op. cit., pp. 633-641; H. Matei, op. cit., pp. 23-24; 35; 119; 209; 284-285; 29l-292; 317; M. Christol-D. Nony, op. cit., pp. 247; 249; 252; 262-263; P. Chuvin, op. cit., pp. 58-77; M. Le Glay, Empire, pp. 36l-365. Până la cea de a doua călătorie a lui Theodosius la Roma, clarissimatul de la Roma avusese tendinţa să se cramponeze atât de tradiţiile Capitalei, cât şi de păgânismul ancestral. Intelectualizat, acest clarissimat, în păgânismul său militant, ralia opoziţia retorilor şi filosofilor, mai ales a bastionului anticreştin de la Atena. Pâgânismul politic al marilor familii exalta cultele tradiţionale sau soteriologice, revigorate de neoplatonism şi de o religiozitate ardentă şi mistică. Pe medalioane contorniate (piese de bronz, oferite de marii seniori romani, ca daruri de anul nou) emerge o propaganda energică în favoarea panteonului păgân. Bacchus şi Hercule, Cybele şi Attis, în mod deosebit Isis, ocupă un loc de cinste. Se propagă o literatură anticreştină. în cursul bătăliei de la râul Frigidus, stindardelor creştine ale trupelor lui Theodosius, forţele lui Eugenius şi Arbogast le-au opus flamuri, care îl figurau pe Hercule. Pe munţii înconjurători, păgânii au aşezat efigiile lui Iupiter, menite sâ-l oprească pe Theodosius. Cum am notat mai sus, pâgânismul

646

Eugen Cizek

seniorilor Romei comporta o pregnantă conotaţie politică. Or această conotaţie va dispărea după septembrie 394 d.C.

⁸ Referitor la Honorius şi Arcadius, la ocuparea Romei de către vizigoţi, la destructurarea Imperiului occidental, la reprimarea păgânismului, vezi E. Demougeot, De l'unite ă la division de l'Empire romain (395-410). Essai sur le gouvernement imperial, Paris, 1951; id., L'Empire romain et Ies Barbares. passim; Johannes Straub. ..Parens principum. Reichspolitik und das Testament des Kaisers Theodosius", N. Clio, 4, 1952, pp. 94-l15; Andre Piganiol, Le sac de Rome, Paris, 1964; Francois Pachoud, Roma aeterna. Etudes sur le patriotisme romain dans l'Occident latin ă l'epoque des grandes invasions, Roma, 1967, passim; D.E. Cameron, „Theodosius the Great and the Regency of Stilico". Harard Studies ofClassical Philology, 73, 1969, pp. 247-280; id., „The Empress and the Poet", Yale Classical Studies, 1982, pp. 217-289; A. Chastagnol, Le Bas-Empire, pp. 28-31; A. Ferril, The Fall of the Roman Empire. The Military Explanation, London, 1986, passim; M. Christol-D. Nony, op. cit., pp. 265-267; P. Chuvin, op. cit., pp. 79-98; M. Le Glay, Empire, pp. 554-570.

⁹ într-o producţie a caselor de cinematograf din fosta RDG, în colaborare cu studiourile de la Buftea, hărăzită tocmai regatului ostrogot de după Theodoric, retragerea din Italia a Barbarilor, supravieţuitori ai zdrobirii statului lor de către Narses, generalul lui Iustinian, se desfăşura pe plaja de la 2 Mai! Statele barbare au introdus dreptul primitiv germanic, dar amendat, profund modificat, prin adoptarea principiilor celui roman. Cu siguranţă însă că s-a trecut la privatizarea rapidă, aproape totală, a instituţiilor, relaţiilor interumane din statele barbare. Astfel s-a înfăptuit osmoza dintre dimensiunile instituţionale romane şi cele germanice. Pentru ultimii împăraţi ai

' Occidentului, pentru degradarea Imperiului roman, vezi R. Remondon, „Problemes militaires en Egypte et dans l'Empire â la fin du IV-e siecle", Revue Historique, 2013, 1955, pp. 21 şi urm.; C. Courtois, Les Vandales et l'Afrique, Paris, 1955; Alan Cameron, „The End of the Ancient University", Cahiers d'Histoire Mondiale, 1967, pp. 653-673; id., „The Last Days of the Academy at Atens", Proceedings of the Cambridge Philological Society, 195, 1969, pp. 7-29; H. Blumenthal, „529 and its Sequel", Byzantion, 1978, pp. 369-385 (Synesios opunea Atenei Egiptul Alexandriei); E. Demougeot, La formation, passim; S. Teillet, Des Goths ă la natipn gothique. Les origines de iidee de nation en Occident du V-e au VH-e siecle, Paris, 1984; M, Christol-D. Nony, op. cit., pp. 266-267; P. Chuvin, op. cit., pp. 135-l44; M. Le Glay, Empire, pp. 556-557; 569-578. Cum arată Pierre Chuvin, Iustinian îi transformă pe păgâni în „morţi din punct de vedere al dreptului"'. Fiul convertit la creştinism se sustrage autorităţii tatălui. Fiul rămas păgân nu moşteneşte averea tatălui său, care revine creştinilor din familie. La Alexandria, Ammonios şi, după el, Olympiodoros predau lecţii şi publică, până în 565. Se stipulase un acord între Ammomos şi patriarh. Este adevărat că la Alexandria se studia îndeosebi Aristotel, care prilejuia mai puţine polemici din partea creştinilor decâ. Platon. Evul Mediu se va focaliza pe Aristotel, şi nu pe Platon, revalorizat de Renaştere. Când în 1453 sultanul Mehmet Khan, mai puţin fanatic din optică intelectuală decât Iustinian, cucereşte Constantinopolul, aristotelicienii se vor acomoda mai uşor mutaţiilor radicale decât platonicienii, emigraţi în Italia.

¹⁰ Pentru structurarea politică a Dominatului şi conotaţiile sale politico-religioase, vezi E. Peterson, Der Monotheismiis als Politische Problem, Leipzig, 1935; Johannes Straub, Vom Henscherideal in der Spătantike. Stuttgart, 1939; W. Ensslin, Gotkaiser und Kaiser von Gottes Gnaden, Miinchen, 1943; id., „Der Kaiser in der Spătantike'', Historische Zeitschrift, 177, 1954, pp. 449-468; G. Gigli, L crisi deU'impero romano, Palermo, 1947, pp. 18l-255; P. De Francisci, op. cit., pp. 86-l35; E. Demougeot, De l'unite ăla diversite, pp. l-7; G. Giannelli-S. Mazzarino,

Dominatul şi Căderea Imperiului Roman Occidental

647

op. cit., III, pp. 42l-452; L. Valensi, „Quelques reflexions sur le pouvoir imperial d'apres Ammien Marcellin", Lettres de l'Humanite, 1957, pp. 62-l07; E. Stein-J.R. Palanque, op. cit., pp. 108-l30; 469-483; F. De Martino, op. cit., V, pp. 118-l19; 156-215; F. Taeger, op. cit., pp. 447; 47l-473; Jean Sirinelli, Les vues historiques d'Eusebe de Cesaree durant la periode pre-niceenne, Paris. 1961; L. Warren Bonfante, „Emperor, God and Man in the Fourth Century, Julian the Apostate and Ammianus Marcellinus", La Parola de! Passato, 1964, pp. 40l-427; A.H.M. Jones, op. cit., pp. 77-l11; 347-365; G. Burdeau, L'emperew d'apres les Panegyriques latins. Aspects de l 'Empire romain, Paris, 1964, passim; P. Farina, L 'impero e 1 'imperatore cristiana di Eusebio di Cesarea. La prima teologia politica del cristianesimo, Ziirich, 1966; G. Dagron, L Empire romain d Orient au IV-e siecle et les traditions politiques de l hellenisme. Le temoignage de Themistios, Paris, 1968, pp. 122-l46; A. Chastagnol, Le Bas-Empire, pp. 33-35; id., L'evolution politique, pp. 16l-l70; id., „Aspects concrets et cadre topographique des fetes decennales des empereurs â Rome", L 'Urbs: Espace Urbain et Histoire, Roma, 1987, pp. 49l-507; A. Alfoldi, Die monarchische Representation im romischen Kaisereich, Darmstadt, 1970, pp. 63-l25; A. Piganiol, L 'Empire chretien, pp. 70-79; S. Calderone, „Teologia politica, succes-sione dinastica e consecratio in etâ constantina", Fondation Hardt. Entretiens, 19, 1973, pp. 213-269; Claude Lepelley, „Les limites de la christianisation de l'Empire romain sous Constantin et ses successeurs", Christianisme et Pouvoir Politiques. Etudes d 'histoire religieuse, Lille, 1973, pp. 25-41; id., „Yeut-il au IV-e siecle une ideologie chretienne du pouvoir imperial?", L 'ideologie du Pouvoir Monarchique dans l'Antiquite, Paris, 1991, pp. 105-l14; P. Petit, op. cit., pp. 539; 558-595; 655-697; B. Saylor Rodgers, The Panegyrici Latini: Emperors, Colleagues, Ursurpers and the History of the Western Provinces, Berkeley, 1978; M. Mazza, Le maschere del potere. Cultura e politica nella Tarda Antichită, Napoli, 1986; M.C.L. Huillier, „La figure de 1'empereur et les vertus imperiales. Crise et modele d'identite dans les Panegyriques latins", Les Grandes Figures Religieuses, Paris, 1986, pp. 529-582; M. Christol-D. Nony, op. cit., pp. 225-229; 230-232; J.P. Martin, Pouvoir et religions. pp. 65-70: 124-l30; E. Cizek, Mentalităţi, pp. 250-258.

¹¹ Se pare că, în birourile prefecţilor pretoriului, funcţionau două secţii: una financiară şi alta juridico-administrativă. Şeful biroului prefectului, numit princeps, putea fi unul dintre acei agentes in rebus ai împăratului. Pentru birocraţia palaţială şi provinciala, pentru reformele lui Diocleţian şi ale altor împăraţi, generatoare de un nou aspect al statului, vezi Theodor Mommsen-P.M. Meyer, Theodosiani libri XVI cum constitutionibus Sirmondianis et leges nouellae ad Theodosianitm pertinentes, Berlin, 1905; E. Stein, Untersuchungen iiber das Officium der Prătorianerprefektur seit Diokletian, Wien, 1922 (şi ed. ulterioară); J.R. Palanque, Essai sur la prefecture du pretoire du Bas-Empire, Paris, 1933; G. Dawney, The Comites Orientis and the Consulares Syriae, Princeton, 1939; W. Seston. Diodetien, passim; J.A. Arias Bonet, „Los agentes in rebus -Contribution al estudio de la policia en el Bajo Impero romano", Ann. Hist. Derecho Espana, 27-28, 1957-l958, pp. 197-209; „Two Branches in the Late Roman Secret Service", American Journal of Philology, 80, 1959, pp. 238-254; F. De Martino, op. cit., V, pp. 216-342; 37l-387; Andre Chastagnol, La Prefecture urbaine ă Rome sous le Bas-Empire, Paris, 1960; id., Les Fastes de la Prefecture de Rome, au Bas-Empire, Paris, 1962; id., „L'administration du diocese italien au Bas-Empire", Historia, 12, 1963, pp. 348-379; id., Le Bas Empire, pp. 35-37; 4l-43; id., „Le diocese civil d'Aquitaine au Bas-Empire", Bulletin de la Societe des Antiquaires de France, 1970, pp. 272-292; id., L'album municipal de Timgad, Bonn, 1978; id., L'evolution politique, passim; A.H.M. Jones, op. cit., I, pp. 73-311, III. dd. 34l-410- 470-S97-

648

Eugen Cizek

F. Wieacher, Recht und Geselischaft in der Spătantike, Stuttgart, 1964, passim; Claude Collot, „La pratique et 1'institution du suffragium", Revue de Droit, 1965, pp. 187-221; G. Clemente, „Le carriere dei governatori della diocesi italiciana dai III-o al V-o secolo", Latomus, 1969, pp. 619-644; W. Blum, Curioşi und Regendarii. Untersuchungen zur geheime Staatspolizei der Spătantike, Bonn, 1969; D. Hoffmann, Das Spătromischen Bewegungsheer und die Notiîia Dignitatum, 2 voi., Diisseldorf, 1970, passim; M.T.W. Arnheim, op. cit., pp. 593-606; id., The Senatorial Aristocracy in the Later Roman Empire, Oxford, 1972, pp. 39-73; 155-l58; A. Piganol, L'Empire chretien, pp. 34l-355; 445-454; C. Dupont, „Constantin et Ies dioceses", Studi in Memoria di Guido Donatuti, Parma, 1973,1, pp. 309-336; P. Petit, op. cit., pp. 660-667; Andre Chastagnol-N. Duval, „Les survivances du culte imperial dans rAfrique du Nord â Pepoque vandale", Melanges d'Histoire Ancienne Offerts â W. Seston, Paris, 1974, pp. 87-l18; T. Honore, „Imperial Rescripts A.J. 193-305: Autorship and Authenticity", Journal of Roman Studies, 6, 1979, pp. 5l-74; M. Clauss, Der „magister officiorum" in der Spătantike (4-6 Jahrhundert). DasAtnt und sein Einfluss aufdie kaiserliche Politik, Miinchen, 1980; Paul Veyne, „Clientele et corruption au service de l'Etat; la venalite des offices dans le Bas-Empire romain'', Annales. Economie, Societe, Civilisation, 1981, pp. 329-360; Claude Lepelley, Les cites de l'Afrique romaine au Bas-Empire, II, Paris, 1981; N.C. Teitler, „Notarii" en „exceptores", Utrecht, 1983; M. Christol-D. Nony, op. cit., pp. 225-226; M. Le Glay, Empire, pp. 372-382; E. Cizek, Mentalităţi, pp. 258-264. Recrutarea aparatului funcţionăresc supradimensionat, palatin sau provincial, exprimă tendinţe diversificate. Diocleţian a îndepărtat din posturile importante înalta aristocraţie senatorială, mai ales cea a Romei. Dimpotrivă, Constantin a reintegrat gestionării Imperiului această aristocraţie, în special în Occident, îngăduindu-i să acumuleze autoritate publică, avuţie funciară, patronaje dăunătoare statului. Totuşi, atât Constantin, cât şi îndeosebi Constanţiu au recrutat administratori în categoriile sociale cele mai modeste. Noii veniţi au devenit notari, adesea inculţi, corupţi, intriganţi. Intrigile de culise şi corupţia facilitau carierele administrative, căci nu existau filiere normale şi concursuri în vederea recrutării. Iulian a interzis practica aşa-numitului suffragium, recomandare oficială şi retribuită, dar ea a fost recunoscută de către Theodosius {Cod. Th., 2, 29, 2).

¹² Statul este cel mai incompetent gestionar al economiei. „Le service public", cum spun francezii (şi pentru care unii dintre ei manifestează în stradă şi în prostie), a fost, este şi va fi cel mai ineficace sector al societăţii, din punct de vedere economic. Fapt care nu presupune renunţarea la protecţia socială, ci dimpotrivă. Şi nici promovarea liberalismului total, „pur şi dur".

¹³ în ce priveşte problemele economiei Dominatului, vezi G. Mickwitz, Geld und Wirtschaft im romischen Reich des vierten Jahrhundert, Helsinki, 1932; A. Deleage, La capitation du Bas-Empire, Mâcon, 1945; W. Seston, Diocletien, pp. 263-269; 277; 283-284; S. Mazzarino, op. cit., passim; E. Stein-J.R. Palanque, op. cit., pp. 124-l26; J.P. Callu, Lapolitique monetaire, pp. 356-404; id., Genio populi romani, passim; F. De Martino, op. cit., V, pp. 28-34; 175-l76; 343-378; 422-433; E. Faure, Varia. Etudes de droit romain, Paris, 1961, IV, pp. l-l53; R. Andreotti, „L'imperatore Licinio ed alcumi problemi della legislazione constantiniana", Studi in Honore Em. Betti, Roma, 1961, pp. 43-63; L. Cracco Ruggini, Economia e societă nell „Italia annona-ria". Rapporti fia agricoltura e commercio dai IV-o al Vl-o secolo d.C, Milano, 1961; K. Hannestadt, L 'e'volution des ressources agricoles de l 'Italie du FV-e au Vl-e siecle de notre ere, Kobenhavn, 1962; C. Dupont, La reglementation economique dans les constitutions de Constantin, Lille, 1963; A.H.M. Jones, op. cit., I, pp. 6l-66; 104-l10; 438-441; 453; III, pp. 7-8;

Dominatul şi Căderea Imperiului Roman Occidental

649

119; Jean Lafaurie, „Remarques sur les dates de quelques inscriptions du debut du IV-e siecle", Comptes Rendiis de l Academie des Inscriptions et des Belles Lettres, 1965, pp. 192-210; Andre Chastagnol, „Zosime II, 38 et l'Histoire Auguste", Bonner Historia Augusta Colloquium, 196011965", Bonn, 1966, pp. 43-78; id., „Le consulaire de Campanie Flavius Lupus: un specialiste du recensement des biens fonciers d'apres une nouvelle inscription de Teano", Epigraphica, 29, 1967, pp. 105-l30; id., Le Bas-Empire, pp. 6l-71; P. Braun, The Roman Imperial Coinage, VII: Constantine and Licinius A.D. 313-337, London, 1966; C.H.V. Sutherland, The Roman Imperial Coinage, VI: From Diocleţian (A.D. 294) to the Death of Maximinus (313), London, 1967; S. Lauffer, Diokletians Preisedikt, Berlin, 1971; M. Hendy, „Mint and Fiscal Administration under Diocleţian, his Colleagues, and his Succesors, A.D. 305-423", Journal of Roman Studies, 62, 1972, pp. 75 şi urm.; Julien Guey, „Note sur la reforme monetaire de Diocletien et le „nutuum": l'inscription d'Aphrodisias de Carie", Bulletin de la Societe Francaise de Numismapue, juillet 1972, pp. 260-264; P. Petit, op. cit., pp. 544-551; 589-591; 668-675; J. Arce, 'El Edictum de predis y la diocesis Hispaniarum. Notas sobre la economia de la Peninsula Iberica en el Bajo Imperio Romano", Hispania, 1979, pp. 141 şi urm.; id., El ultimo siglo de la Espana romana: 288-409, Madrid, 1982, passim; I. Barnea-O. Iliescu, op. cit., pp. 64-65; 124-l54; Andrea Giardina, Societă romana e Impero tardo antico, 4 voi., Roma-Bari, 1986, passim; R. Delmaire, Largesses sacrees et res privata. L 'aerarium imperial et son administration du IV-e au V-e siecle, Roma, 1989; M. Christol-D. Nony, op. cit., pp. 226-227; 235-237; 264-265; M. Le Glay, Empire, pp. 500-523. De remarcat că, dacă, în primele trei secole ale Imperiului, se constituise o 'pătură dinamică de negustori locali, ca, de pildă, la Treveri, oraş menţionat în subcapitolul anterior, în veacul al IV-lea d.C. esenţa operaţiilor comerciale este controlată de neguţătorii iudei ori sirieni.

¹⁴ Pe diverse loturi agricole, în special ale marilor proprietari funciari, lucrau şi alţi muncitori, arendaşi, deveniţi dependenţi. Astfel existau „chiriaşii", inquilini, poate, la origine, Barbari cazaţi în Imperiu. Preţ de multe decenii, au avut dreptul de a se deplasa în voie, dar, la finele veacului al IV-lea, nu se mai diferenţiau de adscripticii. Fiinţau şi „tributarii", tributarii, după Andre Piganiol, Barbari prizonieri ai Imperiului, repartizaţi marilor proprietari rurali. Ei erau legaţi de pământ, dar achitau singuri impozitul funciar, se căsătoreau fără oprelişte şi aveau lati-tudinea de a cultiva alte pământuri decât cele arondate lor şi chiar de a te poseda ca proprietari privaţi. Spre sfârşitul secolului al IV-lea, ei cad, cu toţii, tributari şi inquilini, sub patronajul şi dependenţa de un „stăpân". A se vedea A. Segre, „The Byzantine Colonat", Traditio, 5, 1947, pp. 103-l33, mai ales pp. 103 şi urm.; L. Harmand, Libanius. Discows sur lespatronages, Paris, 1955, pp. 67-73; A. Piganiol, L'Empire chretien, p. 304.

¹⁵ Relativ la structurile sociale ale Dominatului, la magistraturi, vezi Charles Saumagne, „Ouvriers agricoles ou rodeurs de celliers? La circoncellions d'Afrique", Annales d'Histoire Economique et Sociale, 6, 1934, pp. 351 şi urm.; W. Ensslin, Das nene Bild der Antike, II, Leipzig, 1942, pp. 412; 432; P. Bigot, Rome antique au IV-e siecle, Paris, 1942; W. Seston, Diocletien, pp. 314-319; 340-342; G. Cardascia, „L'apparition dans le droit des classes d'„honestiores" et d'„humiliores", Revue Historique du Droit, 27, 1950, pp. 305; 337; 46l-485; S. Mazzarino, Aspetti sociali, pp. 220-230; A.S. Festugiere, Antioche pa'ienne et chretienne, Paris, 1959, pp. 23-61; F. De Martino, op. cit., V, pp. 64-74; 85-86; 380-383; 447-470; M. Amelotti, Per l'interpretazione della legislazione privatistica di Diocleziano, Milano, 1960; Robert Etienne, Bordeaux antique, pp. 35l-361; Andre Chastagnol, Fastes de la prefecture de Rome au Bas-Empire, Paris, 1952, pp. 15-l6; id., Le Bas-Empire, pp. 37-41; 53-61; id., L'evolutionpolitique, pp. 68-75; 206-211; 265-278; 322-344; id., Le senat, pp. 233-258;

650

Eugen Cizek

293-380; R. Ganghoffer, Evolution des insdtuiions municipales en Orient et en Occident au Bas-Empire, Paris, 1963, pp. 140-l74; 214-220; A.H.M. Jones, op. cit,, I, pp. 69; 479-496; II, pp. 712-766; 824-840; III, p. 796; N. Charbonnel, „La condition des ouvriers dans Ies ateliere imperi- aux au IV-e et V-e siecles", Aspects de l'Empire romain, Paris, 1964, pp. 6l-93; J. Gage, Les classes sociales, pp. 339-399; Jean Rouge, Recherches sur l 'organisation du commerce maritime sous l'Empire romain, Paris, 1966, pp. 245-258; 474-488; J. Gaudemet, Institutions, pp. 715-718; P. Arsac, „La dignite senatoriale au Bas-Empire", Revue du Droit, 47, 1969, pp. 198-243; B. Malcus, Le senat et l'ordre senatorial au Bas-Empire, Lund, 1973; E.M. Wightman, Roman Trier and the Treviri, London, 1970, passim; R. Remondon, La crise, pp. 100-l01; 143-l64; 178-l85; 245; 279-316; J. Vogt, Bibliographie zur antiken Sklaverei, Bochum, 1971, pp. 45-51; N.T.W. Arnheim, The Senatorial Aristocracy, pp. 49-73; J.H.W.E. Liebeschuetz, Andoch, City and Imperial Administration in the Later Roman Empire, Oxford, 1972, pp. 40-l00; A. Piganiol, L Empire chretien, pp. 8-9; 286-287; 303-323; 448-450; P. Petit, op. cit., pp. 542-559; 589-595; 675-711; E. Tengstrom, Breadfor the People. Studies in Corn Supply of Rome during the Late Empire, Stockholm, 1974; Henri-Irenee Marrou, Decadence romaine ou antiquite tardive?, pp. 127-l28; 138-l40; 173-l76; I. Barnea-O. Iliescu, op. cit., pp. 18; 65-66; T. Kotula, Lei „principales" d'Afrique. Etude sur Velite municipale nord-africaine au Bas-Empire romain, Wroclaw, 1982; PeterBrown, Genese, Paris, pp. 24; 68-69; 77-l13; Claude Lepelley, „Quot capi-ta, tot tyranni, L'image du decurion opresseur au Bas-Empire", Crise et redressement dans les provinces europeennes de l'Empire, Strasbourg, 1983, pp. 143-l56; id., „Fine delPordine equestre: Le tappe deU'unificazione della classe dirigente romana nel IV-o secolo", Societă romana e Impero tardo antico, voi. I, editat de A. Giardina, Roma, i986, pp. 227-244; Ramsay Mac Mullen, Les rapports entre les classes sociales, passim; id., Ennemies_%, pp. 178-l91; 256-268; Franşois Jacques, „Le defenseur de la cite d'apres la lettre 22-e de Saint Augustin", Revue des Etudes Augustiniennes, 32, 1986, pp. 56-73; M. Humbert, Institutions politiques et sociales de l 'Antiquite, ed. a 3-a, Paris, 1989, pp. 484 şi urm.; M. Christol-D. Nony, op. cit., pp. 226-227; 235-243; 264-265; M. Le Glay, Empire, pp. 500-536; 569; E. Cizek, Ist. Ut. lat., pp. 680-682; id., Mentalităţi, pp. 142-l44; 265-266; Serge Lancel, Saint Augustin, Paris, 1999, pp. 44-51.

¹⁶ Pentru armata romană, restructurarea ei, politica externă, Barbarii etc, vezi R. Grosse, Romische Militărgeschichte von Gallienus bis zum Beginn der byiantinischen Themenverfassung, Berlin, 1920, passim; J. Bidez, op. cit., pp. 164-l76; 315-327; Ferdinand Lot, Les invasions ger-maniques. La penetration mutuelle du monde barbare et du monde romain, Paris, 1935; G. Downey, A Study of the Comites Orientis and the Consulares Syriae, Princeton, 1939, pp. 10-l1; E. Sander „Die Germanisierung des romischen Herres", Historische Zeitschrift, 1939, pp. l-34; J. Straub, „Die Wirkung der Niederlage bei Adrianopolis in der spătantiken Literarur", Philologus, 1943, pp. 255-286; W. Seston, Diocletien, pp. 285-372; id., „Du comitatus de Diocletien aux comitatenses de Constantin", Historia, 4, 1955, pp. 284-296; G. Gigli, La crise, pp. 268-289; E. Demougeot, De l 'unite ă la diversite, pp. 235-248; Denis van Berchem, L 'armie de Diocletien et la reforme constantinienne, Paris, 1952 (care are tendinţa să subestimeze amploarea reformei lui Diocleţian); P. Lemerle, Invasions et migrations dans les Balkans depuis la fin de l'epoque romaine jusqu'au VlII-e siecle, Paris, 1954, pp. 278-279; G. Giannelli-S. Mazzarino, op. cit., III, pp. 445-447; E. Stein-J.R. Palanque, op. cit., pp. 488-492; F. De Martino, op. cit., V, pp. 178-l79; 388-420; A.H.M. Jones, op. cit., I, pp. 97-l01; II, pp. 614-619; 628-654; III, pp. 187-l88; K.F. Stroheker, „Alamannen in romischen Reichsdienst", Eranion, FestschriftfurH. Hammel, Tubingen, 1961, pp. 127.-l48; id., Germanentum undSpătantike, Ziirich-

Dominatul şi Căderea Imperiului Roman Occidental

651

Stuttgart, 1965; M. Wass, Germanen im romischen Dienst im 4. Jahrhundert nach Christus, Bonn, 1965; E.A. Thompson, The Visigoths in tlie'Time of Ulfda, Oxford, 1966, pp. 9-l6; id.. Romans and Barbarians: the Decline of the Western Empire, London, 1982; A. Lippold, op. cit., pp. 115-l28; H.J. Diesner, „Protectores (domestici)", Real-Encyclopădie, supliment la XI, 1968, col. 113l-l132; A.R. Neumann, „Limitanei", Real-Encyclopădie, supliment la XI, 1968, col. 876-888; R.I. Frank, Scholae palatinae. The Palace Guards of the Later Roman Empire, Roma, 1969; A. Chastagnol, Le Bas-Empire, pp. 79-85; L. Varady, Das letzte Jahrhundert Pannoniens 376-476, Budapest, 1969; D. Hoffmann, Das spătromischen Bewegungsheer und die Notitia Dignitatum, Dusseldorf, 1970; A. Piganiol, L Empire chretien, pp. 62-74; 87; 110-l19; 220; 234-235; 299; 36l-371; G.A. Crump, „Ammianus Marcellinus and the Late Roman Army", Historia, 22, 1973, pp. 9l-l03; T.S. Burns, „The Battle of Adrianopole: a Reconsideration", ibid., pp. 336-345; P. Petit, op. cit., pp. 539-541; 568-572; 619-624; 646-649; 654-653; S. Mazzarino, La fine, dar şi anpfrof id., Aspetti sociali, pp. 72-l06; Y.A. Dauge, Le Barbare. Recherches sur la con-ception romaine de la barbarie et de la civilisation. Bruxelles, 1981; I. Barnea-O. Iliescu, op. cit., pp. 6l-64; A. Giardina, op. cit., passim; A. Ferril, op. cit., passim; M. Christol-D. Nony, op. cit., pp. 226; 258-263; 265-266; M. Le Glay, Empire, pp. 359-360; 362; 465-537; 574; H. Wolfram, Histoire des Goths, trad. fr., Paris, 1991, passim; Justine Davis Randers - Peherson, Barbarians and Romans. The Birth Struggle of Europe, A.D. 400-700, Norman-London, 1993, pp. 34-210; E. Cizek, Ist. Ut. lat., pp. 682; 684-685.

¹⁷ în privinţa vieţii cotidiene şi private, a implicaţiilor sociale ale acesteia, a microunităţilor sociale, precum corporaţiile, vezi K.F. Stoheker, Der senatorische Adel im spătantike Gallien, Tubingen, 1948; F. De Martino, op. cit., V, pp. 510-517; A. Chastagnol, La prefecture urbaine, pp. 325-330; S. Mazzarino, Aspetti sociali, pp. 220-230; K.M. Hopkins, „Social Mobility in the Later Empire, the Evidence of Ausonius", Classical Quarterly, serie nouă, II, 1961, pp. 239-248; id., „Elite Mobility in the Roman Empire", Past and Present, 32, 1965, pp. 12-26; R. Eti-enne, Bordeaux antique, pp. 351 -361; Th. Precheur - Canonge, La vie rurale en Afrique romaine d'apres les mosaîques, Paris, 1962; Ramsay Mac Mullen, „Social Mobility and the Theodosian Code", Journal of Roman Studies, 1964, pp. 49-63; J. Gage, Les classes sociales, pp. 383-386; 407-431; A.H.M. Jones, op. cit., II, pp. 824-840; Andrea Carandini, „La villa di P.A., la circo-lazione della cultura figurativa africana nel tardo Impero ed altre precisazioni", Dialoghi di Archeologia, I, 1967, pp. 93-l20; Gilbert-Charles Picard, „La revolution esthetique dans la mosaique africaine", Ani del Convegno Internazionale sul tema: tardo antico e alto medio evo, 1968, pp. 17l-l76; id.. La civilisation de l'Afrique romaine, ed. a 2-a, Paris, 1990, pp. 306 şi urm.; A. Piganiol, L Empire chretien, pp. 308-318; 448-450; N. şi Y. Duval, „Fausses basiliques (et faux martyrs): quelques bâtiments â auges d'Afrique", Melanges de l'Ecole Frangaise de Rome, 84, 1972, pp. 675-719; P. Petit, op. cit., pp. 676; 679-680; 689-695; C. Lepelley, Les cireş. l, La permanence d'une civilisation municipale, Paris, 1978, pp. 168 şi urm.; P.A. Fevrier, „Images, imaginaire et symbolisme. Â propos de deux maisons du Maghreb antique. Mosaique ", Recueil d'Hommages ă fi. Stern, Paris, 1983, pp. 159-l62; M. Forlin Patrucco-S. Roda, „Crisi di potere e autodifesa di classe; aspetti del tradizionalisnio delle aristocrazie", Societă romana e Impero tardo antico, editată de A. Giardina, Roma, 1986, I, pp. 25l-255; M. Christol-D. Nony, op. cit., pp. 237-245; 255; M. Le Glay, Empire, pp. 382-390; 394; 438-439; 512-516; 526-528; 534; P. Brown, „Antichitatea târzie", Istoria vieţii private, I, pp. 238-286; E. Cizek, Ist. Ut. lat., pp. 681; 685; id., Mentalităţi, op. cit., pp. 29-30; 265-266.

^ls Pentru păgânism, pentru manifesfărili; sale, remanente, pentru „marea persecuţie" a creştinilor şi ulterior reprimarea păjnflaMJ'cair Tnahn, „Paeanus". Npup irirUrt,» r?-„