J. J. Rousseau

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 2.9 Mb.
səhifə5/72
tarix31.12.2018
ölçüsü2.9 Mb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   72

În 1764, Caterina a Il-a a Rusiei impune alegerea lui Stanislas Poniatowski, care intrase în graţiile ei, ca rege al Poloniei.

Faptele acestui rege şi influenţa puternicei lui protectoare determină formarea mai multor confederaţii particulare, risipite în zadar de armatele ţarinei. Confederaţiile se reunesc în 1768 într-o confederaţie generală, la Bar, în Podolia. Aceşti confederaţi au avut un rol activ în declanşarea războiului turco-rus din acel timp. Deşi războiul a fost dezastruos pentru turci, confederaţii profită de dificultăţile ţarinei – cauzate, în parte, şi de grijile pe care i le provoca curtea imperială din Viena – şi încearcă, în timpul ostilităţilor (începute la sfârşitul lui 1768) şi al armistiţiului 'din 1771, să reorganizeze ţara pe baze mai sănătoase şi mai sigure. Astfel, ei se adresează lui Rousseau şi Mably să le elaboreze planul unei noi constituţii.

Dar, în timpul în care Rousseau şi Mably îşi întocmeau proiectele, Austria, Prusia şi Rusia puneau la cale împărţirea Poloniei, încât, la sfârşitul lui 1773, pe când trimisul confederaţiei se întorcea de la Paris cu aceste proiecte, o dietă, extraordinar convocată, a fost silită – prin teroare şi corupţie – să ratifice dezmembrarea propriei ei ţări.

În aceste consideraţii, Rousseau aplică, la organizarea unui stat, principiile sale despre dreptul politic, îndeosebi cele expuse în Contractul social. Iată extrasul textului privind educaţia: „Nu va fi niciodată o constituţie bună şi temeinică decât aceea în care legea va domni asupra inimii cetăţenilor: atâta vreme cât puterea legislativă nu va merge până aici, legile vor fi întotdeauna ocolite. Dar cum să ajungi la inimi? Iată la ce nu se prea gândesc institutorii noştri, care nu văd niciodată decât forţa şi pedeapsa, iată unde nu duc poate mai bine nici recompensele materiale; chiar justiţia cea mai integră nu duce aici, pentru că justiţia este, ca şi sănătatea, un bun de care te bucuri fără să-1 simţi, care nu inspiră deloc entuziasmul şi al cărui preţ nu-1 simţi decât după ce ai pierdut-o.'1 „Dealtfel, nu prin legi privitoare la cheltuieli poţi izbuti să stârpeşti luxul; trebuie să-1 smulgi din fundul inimilor, sădind în ele gusturi mai sănătoase şi mai nobile. A opri lucrurile care nu trebuie făcute este un mijloc stupid şi zadarnic şi nu se începe prin a le face să fie urâte şi dispreţuite; şi niciodată oprobiul legii nu este eficace decât atunci când vine în sprijinul oprobiului judecăţii. Cine se ocupă cu instrucţia unui popor trebuie să ştie să domine opiniile şi prin ele să stăpânească pasiunile oamenilor. Acest lucru e adevărat mai cu seamă în materia de care vorbesc. Legile privitoare la cheltuieli irită dorinţa prin constrân-gere mai curând decât o sting prin pedeapsă. Simplicitatea în moravuri şi în găteală este mai puţin fructul legii decât al educaţiei.”

Capitolul IV

Educaţia „Acesta este articolul important.) Educaţia este cea care trebuie să dea sufletului oamenilor forma naţională şi să le dirijeze în aşa fel opiniile şi gusturile, încât să fie patrioţi din înclinare, din pasiune, din. Necesitate. Un copil când deschide ochii trebuie să vadă patria şi să nu vadă, până la moarte, nimic altceva decât pe aceasta. Orice adevărat republican a supt odată cu laptele mamei sale şi iubirea de patrie, adică iubirea legilor şi a libertăţii. Această iubire constituie întreaga sa existenţă: nu vede decât patria, nu trăieşte decât pentru ea; de îndată ce e singur, este nimic; de îndată ce nu mai are patrie, nu mai este; dacă nu e mort, e tot ce poate fi mai rău.

Educaţia naţională nu aparţine decât oamenilor liberi; numai ei sunt cei care au o existenţă comună şi care sunt în adevăr uniţi prin lege. Un francez, un englez, un spaniol, un italian, un rus sunt toţi aproape acelaşi om; iese din colegiu cu totul pregătit pentru neorânduială, adică pentru supunere. La douăzeci de ani, un polonez nu trebuie să fie un alt om; trebuie să fie un polonez. Vreau ca atunci când învaţă să citească, să citească lucruri despre ţara sa; la zece ani să-i cunoască toate produsele, la doisprezece toate provinciile, toate drumurile, toate oraşele; la cincisprezece să-i cunoască toată istoria1), la şaisprezece toate legile; să nu fi fost în toată Polonia o acţiune frumoasă, nici un om de seamă de care să nu-i fie memoria şi inima pline şi de care să nu poată vorbi în orice moment. Se poate conchide din aceasta că nu doresc să ftrmeze copiii studiile obişnuite conduse de străini şi de preoţi. Legea trebuie să fixeze conţinutul, ordinea şi forma studiilor lor. Ei nu trebuie să aibă ca institutori decât polonezi, căsătoriţi cu toţii, dacă e posibil, distinşi cu toţii prin moravurile lor, prin cinstea lor, prin bunul lor simţ, orin învăţăturile lor şi destinaţi cu toţii unor ocupaţii nu mai importante, nici nai vrednice de cinste, căci acest lucru nu e posibil, dar mai puţin grele şi mai itrălucitoare, după ce la capătul unui anumit număr de ani vor fi îndeplinit bine >e aceasta. Feriţi-vă mai ales să vă faceţi o meserie (stabilă, pe toată viaţa – n.n.) lin situaţia de pedagog. Orice funcţionar în Polonia nu trebuie să aibă altă situaţie iermanentă decât cea de cetăţean. Toate posturile pe care le ocupă şi mai ales cele 3 sunt importante, ca acesta2), nu trebuie să fie considerate decât ca locuri de icercare şi trepte pentru a urca mai sus, după ce au meritat aceasta, îndemn s polonezi să privească ou atenţie la această maximă, asupra căreia voi stărui 3esea: o cred cheia unei mari înfloriri în stat. Vom vedea în cele ce urmează im poate fi, după părerea mea, pusă în practică, fără excepţie.

Nu-mi plac deloc aceste deosebiri între colegii şi academii, care fac ca nobi-nea bogată şi nobilimea săracă sa fie crescute în mod diferit şi separat. Fiind aii prin constituţia statului, toţi trebuie crescuţi împreună şi în acelaşi fel; şi. Că nu poate fi stabilită o educaţie publică cu totul gratuită, trebuie cel puţin i se pună o taxă pe care s-o poată plăti cei săraci. Nu s-ar putea oare crea în care colegiu un anumit număr de locuri necondiţionat gratuite, adică pe chqltu-a statului, adică ceea ce numim în Franţa burse? Aceste locuri, date copiilor or gentilomi săraci, care vor fi binemeritat de la patrie, nu ca o pomană, ci ca recompensă a bunelor servicii ale taţilor, vor deveni în această calitate vred-e de cinste şi vor putea avea ca rezultat un dublu avantaj, care nu va fi de [lijat. Va trebui pentru aceasta ca numirea3) să se facă printr-un fel de judecată pre care voi vorbi îndată. Cei ce vor ocupa aceste locuri vor fi numiţi copiii tului şi distinşi printr-un oarecare semn de cinste care le va da precădere asupra Jrlalţi copii de vârsta lor, fără să fie exceptaţi cei mari.

Ă se compare cu imaginea spirituală a lui, Emil”! A cincisprezece ani.

Nume: ca cel de dascăl., dică: numirea în aceste locuri.

În toate colegiile trebuie să se înfiinţeze un gimnaziu1) sau un loc de exerciţii corporale pentru copii. Această chestiune atât de neglijată este, după mine, partea cea mai importantă a educaţiei, nu numai pentru a forma temperamente robuste şi sănătoase, ci chiar mai mult, pentru scopul moral, care e neglijat sau care nu e împlinit decât printr-o droaie de reguli pedante şi zadarnice, care sunt tot atâtea vorbe pierdute. Nu voi repeta niciodată îndeajuns: educaţia bună trebuie să fie negativă, împiedicând viciile să se nască, veţi fi făcut deajuns pentru virtute. Mijlocul potrivit este extrem de uşor într-o bună educaţie publică; anume de a ţine întotdeauna copiii într-o atenţie încordată, nu prin studii plictisitoare din care nu înţeleg nimic şi pe care le urăsc numai pentru că îi silesc să stea în loc, ci prin exerciţii care Ie plac, satisfăcând prin aceasta nevoia pe care o are corpul în creştere de a se mişca; pentru ei plăcerea mişcării nu se va mărgini numai la aceasta.

Nu trebuie deloc să li se permită să se joace singuri, după fantezia lor, ci toţi împreună şi în public, în aşa fel încât să existe întotdeauna un scop comun, spre care se îndreaptă toţi şi care stimulează concurenţa şi emulaţia. Părinţii care vor prefera educaţia casnică2) şi care vor creşte copiii sub ochii lor trebuie totuşi să-i trimită la aceste exerciţii. Instrucţia lor poate fi familială şi particulară, însă jocurile lor trebuie să fie întotdeauna publice şi comune tuturor; căci nu e vorba aici numai de a-i face să se ocupe de ceva, de a le forma o constituţie robustă, de a-i face sprinteni şi slobozi, ci de a-i obişnui de timpuriu cu ordinea, cu egalitatea, cu fraternitatea, cu concurenţele, de a-i obişnui să trăiască sub ochii concetăţenilor lor şi să dorească aprobarea publică. Pentru aceasta nu trebuie ca premiile şi recompensele învingătorilor să fie distribuite în mod arbitrar de dascălii de exerciţii3), nici de conducătorii colegiilor, ci prin aclamaţie şi la aprecierea spectatorilor; putem socoti că aceste aprecieri vor fi întotdeauna juste, mai ales dacă avem grijă să facem aceste jocuri atrăgătoare pentru public, rân-duindu-le cu puţină pompă şi în aşa fel ca să fie spectaculoase. Atunci este de presupus că toţi oamenii cinstiţi şi toţi patrioţii buni îşi vor face o datorie şi o plăcere din a asista la ele.

La Berna există un exerciţiu unic în felul său pentru tinerii patricieni4) care ies din colegiu. Anume ceea ce se numeşte starea exterioară. Este o copie în mic a tot ceea ce compune guvernământul republicii. Un senat, magistraţi5), ofiţeri, aprozi, oratori, pricini, procese, solemnităţi. Starea exterioară are chiar şi un mic guvernământ şi unele rente; şi această instituţie, autorizată şi protejată de suveran, este pepiniera oamenilor de stat care vor conduce într-o zi afacerile publice în aceleaşi funcţii pe care nu le exercitau mai înainte decât prin joc6).

Orice formă am da educaţiei publice, de ale cărei amănunte nu mă ocup aici, e convenabil să se întemeieze un colegiu de magistraţi de prim rang, care să aibă administraţia supremă şi care numeşte, revocă şi schimbă, după voinţa sa, atât pe principalii conducători de colegii, care vor fi ei înşişi, precum am spus, candidaţi pentru înaltele magistraturi, cât şi pe dascălii de exerciţii, cărora se va avea grijă să li se stimuleze zelul şi vigilenţa prin unele profesii mai înalte, ce le vor fi deschise sau închise, după felul cum şi-au îndeplinit profesiunea de dascăl, întrucât de aceste stabilimente depind speranţa republicii, gloria şi soarta naţiunii, le găsesc, o mărturisesc, atât de importante, încât sunt cu totul surprins că nicăieri nu s-a gândit nimeni să le-o dea. Sunt mâhnit pentru omenire că atâtea idei care

1) Rousseau revine aici la semnificaţia anticului „gimnaziu”, instituţie de stat pentru educaţia fizică a tineretului.

2) Adică: în familie.

3) In termenii de azi: profesorii de educaţie fizică.

4) Adică: pentru copiii claselor dominante.

5) E vorba de., primii magistraţi„ (organe ale conducerii, nu ale justiei), care existau pe atunci în unele cantoane elveţiene. „Suveran”, adică organul reprezentativ al puterii de stat în republică.

6) E aici germeneie ideii de autoconducere a claselor, care se va dezvolta în variatele forme moderne de autonomie a elevilor din şcolile burgheze, „autonomie” care oglindea orânduirea burgheză, cu funcţiile ei caracteristice.

Mi se par bune şi utile, se găsesc întotdeauna, deşi foarte practicabile, atât de departe de tot ceea ce se face.

Dealtfel, nu fac aici altceva decât să arăt; dar aceasta este de ajuns pentru cei cărora mă adresez. Aceste idei rău aplicate arată de departe căile necunoscute modernilor, prin care cei vechi conduceau oamenii la acea vigoare a sufletului, la acel zel patriotic, la acea stimă pentru calităţile cu adevărat personale, fără a ţine seama de ceea ce e străin omului, care n-au seamăn printre noi, dar a căror sămânţă nu aşteaptă pentru a creşte în inima tuturor oamenilor decât să fie puse în acţiune prin instituţii potrivite. Dacă veţi conduce în acest spirit educaţia, datinile, obiceiurile, moravurile polonezilor, veţi dezvolta în ei această sămânţă care nu este încă trezită prin maxime corupte, prin instituţii uzate, printr-o filo-sofie egoistă, care predică şi care omoară. Naţiunea va datora cea de-a doua naştere a sa crizei îngrozitoare din care iese; şi, văzând ceea ce au făcut membrii ei încă nedisciplinaţi, ea va aştepta mult şi va obţine mai mult de la o instituţi? Destul de ponderată, ea va îndrăgi, va respecta legi care vor măguli nobilul ei orgoliu, care o vor face, care o vor menţine fericită şi liberă; smulgând din sânul său pasiunile care ocolesc legile, ea va hrăni pasiunile care le fac iubite; în fine, reînnoindu-se, astfel spus, ea însăşi, va relua în această perioadă toată vigoarea unei naţiuni care se naşte. Fără aceste măsuri, să nu aşteptaţi nimic de la legile voastre; oricât de înţelepte, oricât de prevăzătoare ar putea fi, ele vor fi ocolite şi zadarnice; şi veţi fi înlăturat unele abuzuri care vă ating, ca să introduceţi altele, pe care nu le-aţi prevăzut, lată preliminarii pe care le-am crezut indispensabile.”

— In această stare, îndu-se vicUma junei conspiraţii universale.

— Din care ar fi făcut parte îndeosebi Grimm, d-na d Ep_inay, Diderot, Hume, d'Alembert, toţi „filosofii” şi în frunte Choiseul -rRouşscau a_scris halucinantele dialoguri Rousscau judecător al lui Jeafi-JacquKf; (Rousseau juge de Jean-Jacque. Dialoguesjjn care se străduia să se apere împotriva calomniilor şi a nedreptăţilor pe carele-a TndTrrat sau pe care şi le-a 'ncftip'uit; în 1776 s-a decis să „, încredinţeze Providenţei” manuscrisul Jialogurilor şi a încercat să-l depună pe altarul de la Notre-Dame. Găsind îşile închise, s-a resemnat; „eliberându-se chiar şi de neliniştea speran-ei” aici pe pământ, a crezut că persecutarea lui a fost înscrisă în „de-retele eterne”.

— Ln ultimii doi ani ai vieţii, Rousseau a scris Reveriile unui hoinar ingurafo'cjjln acelaşi timp continuă vechile şi plăcutele lui îndeletniciri:! Rborizarear) şi copierea de texte muzicale. Se mai pot amir/ti aici şi? Le trei circulare „către poporul francez”, care conţin: prima, protestul lui npotriva editorilor care falsifică lucrările; a doua, apărarea contra cri-dnalei adversităţi ce-1 persecuta; iar ultima, o cerere de azil în schimbi „banilor, efectelor şi rentelor” ce le deţinea.

_S-a mutat apoi, spre sfârşitul vieţii, la Ermenonville, într-un ferme-tor colţ de ţară, proprietatea marchizului de Girardin. La 42 de zile

Leş riveries d'un promeneur solitaire, tradusă în 1. Română de Mihai Sora cu titlul Visările unui hoinar singuratic, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1968.

A scris şi lucrări de botanică: Lettres sur la botanique (22 august 1771), în J.- J. rtousseau, Oeuvres completez, tome IV, ed. Pleiade, 1969, p. 1151; Fragmenls jour un dictionnaire des terms d'usaye en botanique, ibidem, p. l 201, Fragmentş le botanique, ibidem, p. l 244.

J. J. Rousseau în ultima perioadă a vieţii sale.

TABLOU DE HOUDON după ce s-a stabilit la Ermenonville. S-a stins la 2 iulie 177811 i-au frygJLJlpP11'; *> în *. Uf> 'des pupliffrs„ rie pe „târzâu. Înjimpul Convenţiei, au fost transferate la

J

Castelul din Ermenonville, unde a decedat J.



— J. Rousseau

M

B irii pedagogice a Iui Rousseau se află, în ultimă analiză, rgneziei îeTTî 'anceze d sa J.rna rc y ol U 1 fi franceze_dg la 1789. Idealismul sociologic şi contradicţiile gindirn rou? =~ seuiste:'5JâindesO; endJnieJe_cpjrrErăîctorii dedasă_alg_J3urghezici, care” vor putea fi depăşi-te numai prin lupta revoluţionară ir~pro'ietariatului înarmat cu concepţia materialist-dialectică despre Iume2j. ~ ~



În limitele idealismului sociologic al secolului al XVIII-lea1 care considera „ideile” şi „opiniile” drept vehicule ale istoriei, fRousseau susţine

— _ neştiinţificăconform căreia trebuie reformat'individul pentru ' ' nrândâjjrp socială' mai dreavtăiejorrria societăţii ar începe, dar, cu reforma nrmduî_prin educaţie. Wn Emil, cartea I. ni se arată clar că gcTucaţia nouă impUÎ/vinr-pt. Nri npj şj că ar fi necesar să se înceapă cu educatig părinţilor. Dar, în limitele ideologiei pe care o reprezenfăŢ RQŢreseaii nu putea concep1? ~deiciât o soluţie utopică, ce decurgea din ea? Un_ elev abstract, un educator abstractşi o' lume~T5ună organizată de dcs-clpyului <„rescut_cpntorm noilor principii de educaţre!

' Ideologia burgheză, îndeosebi în forma ei mic-burgheză reprezentată de rousseamsm, _ fM-a impregnată de contradicţiile pe care m'i le putea ş. i care se rţiej oi de clasă: (Contradicţia, individ-socieţate„, r. nfitMTă-p”lt„r-V) „om-petăţnan_' {, „libcrtatc-necesitatc” etc.; ele apar şi rămân_jnsolubile_ în concepţiile politice, sociale şi pedagogice ale iui_ „RqusseanT” înverşunaţii săi adversari, de la Formey şi Gerdil până la van Loon, i-au imputat necontenit contradicţiile operei, fără să le poată însă explica. Lămurirea lor nu e posibilă dccât printr-o analiză ştiinţifică, în lumina materialismului istoric.

Şi pedagogică a lui Rousseau era, aşadar, idealistă ~ înansamblul

— – w ' eâuTevendicările burgheziei în ascensiune, e_a_ era.

Similarp~ale gânditorilor care

_ j jslstă In schimb, vederile lui filosofice deistespTnmteedualisrriul

— Sfârşitul lui Rousseau a prilejuit, de asemenea, multe ipoteze. S-a presupus şi sinuciderea. Alţii cred chiar într-un asasinat din partea unui oarecare John, rândaş la marchizul de Girardin şi amant al Theresei; cea din urmă voia în acest chip să pună mâna pe manuscrisele bătrânului Jean-Jacques, care le ţinea sub cheie (L. Feuchtwanger, op. Cit.). Ceea ce se ştie e că Therese a fost silită să părăsească Ermenonville după un an; a trăit multă vreme cu John, consumând moştenirea care i-a rămas de la Rousseau, până când, în ultimii ani, ajunsese să cerşească la uşa Comediei franceze. Muri în 1801, în vârstă de 80 de ani. (Constituanta a votat un decret prin care i-a acordat o pensie pe seama statului.)

Cauza morţii lui Rousseau, confirmată ulterior, a fost tumoare cerebrală cu apoplexie în urma unei uremii galopante.

2) cf. J. L. Lee erele, introducere la: J.

— J. Rousseau, Discurs asupra inegalităţii dintre oameni, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1958, p. 23.

—/.


Ţ eriei„ şi al „spiritului„, deşi se îndepărtau de concept1”1 totuşi rămase mult îrTTirma iHpi'ţnr'materiaMste_care $-au profilat Tâderot şi Helvetiusl în gândirea secolului ai XVIII-lea. Cert, în do-ul cunoaşterii, Rousseâu, urmând pe Locke, se situa „pe~poziţiile sen-smului, care conţinea unele elemente materialiste1). Dar în opoziţie ocke şi Helvetius, Rousseâu admitea caracterul înnăscut al ideilor le.

Yjoarele intelectuale jdg_ doctrinei pedagogice a lui. Rousseau descind JUseama., din: ulosgjjâ”TuiPlaton, lucrările scriitorilor şi moraliştilor [romani. UmănismuT lui Montaigne scrierile lui Locke şi Fenelon e educaţie, precunişj_jLinele scrieri de căpătâi. Contemporane lui, ca. Oratorianuiul cartezian Bernard Lamy (a cărui Entreilens sur Ies: es*) a influenţat şi pe Montesquieu) etc.

— A urmat nici un curs sistematic şi totuşi nu s-a pierdut în enciclo-Tiul şi eclectismul pedant în care se zbat, fără ieşire, cei mai mulţi idacţi3).

I confluenţa acestor izvoare se situează experienţa lui educaţională, clesi limitata, se înscria pe orbita gândirii şi preocupărilor sale. ~ liyersul spiritual.al lui Rousssau. Este şi rămâne. În esenţă, jcn toate. Sistenţele, incongruentele, paradoxeâe şi incoerenţele de suprafaţă un rs pedagogic în care homo educandus rnnsţiţin'p rant-ml H al tuturor mişcărilor şi punctul arhimedic al crnistrnirii ineă„naturală a lucrurilor. I7-vn, arp °° ţwfi|Q? 7ă nrianHIiltQ'R ea opereiluL-fiQusseaii. /Examinată din cele maioâverse unghiuri”' iere (inclusiv cel freudian), ea a constituit şi constituie şi azi obiec-lor mai variate şi contrastante interpretări. Dar chiar cercetători arobinski, care şi-a limitat sarcina la observarea şi la descrierea urilor ce aparţin în mod propriu lumii lui J.- J. Rousseâu, îşi dau că „este evident că nu putem interpreta opera lui Rousseâu fără; m seama de lumea căreia ea i se opune”.

Irobinski constată că „experienţa intimă (a lui Jean-Jacques, n. n) ă funcţia sa privilegiată prin conflictul cu o societate inaccepta-arătând că: „chiar domeniul propriu al vieţii interioare nu se deli-ă decât prin eşecul oricărei relaţii satisfăcătoare cu realitatea ex-4).

Studiul Transparenţa şi obstacolul, profesorul genevez încearcă să ască structura intimă şi profundă a gândirii rousseauiste oglindită a începutul celebrului Discurs asupra ştiinţelor şi artelor, în care au constata discordanţajdintre a fi (etre„) şi a părea („paraâtre”). ttoria filosofiei, redactori: M. A. Dânnik, M. T. I o vei u k, B. M. K e-v, M. B. M i t i n şi O. V. T r a h t e n b e r g, voi. I, Bucureşti, Ed. Ştiin- 1958, p. 499. Irbiri asupra ştiinţelor.

Seau afirmă că dacă n-ar fi fost suferind, ar fi muncit nu pentru satisfacţia: pentru binele societăţii. „Câţi oameni plini de bunuri şi de sănătate nu-şi: astfel viaţa întreagă?”. Apud J.- J. Rousseâu, Ouvres completez, tome IV. P. XXVI.)

Starobinski, Jean-Jacques Rousseâu, La transparence et l'obstacle de sept essais sur Rousseâu, nrf, Paris, Gallimard, 1971, p. XXVI.

Suprafaţa înşelătoare a lucrurilor, care împiedică înfăţişarea exte-rioSrâ sa'corespunaă „dispoziţiilor inimii”, a introdus răul în lume. Contrastul este atât de puternic, mcât înviziunea filosofică a lui Rouăseau nu este în joc numai noţiunea abstracta de a fi şi a părea, ci însuşi destinul oamenilor care oscilează între inocenţa renegată şi ruina de acum 'sigură, „aparenţa” şi „răul” nemaifiind decât unul şi acelaşi lucru.”

Nu vom merge atât de departe încât să afirmăm că determinantele obiective ale istoriei sale personale i-au creat structurile înseşi ale gândirii, dar nu vom înceta să susţinem că aceste structuri s-au manifestat şi realizat în anumite forme numai datorită condiţiilor în care a trăit şi a influenţelor care s-au exercitat asupra lui; cert, aceste condiţii şi aceste influenţe sau reflectat într-un mod unic în conştiinţa sa.

„Scandalul” minciunii, al „aparenţei”, a dat, după Starobinski, impulsul întregii sale cugetări teoretice. Pornind de aici, i s-a deschis o vastă perspectivă de înţelegere şi i s-au conturat posibilităţi infinite de dezvoltare şi progres, în care Rousseau credea în felul său, deosebit de contemporani.

Fondul intim al fiinţei umanităţii este înşelat de aparenţe, încrederea iar nrmu este silit să trâiasc'ă în întuneric. RousTeălT, reluând roitul platonician al exilului şi al întoarcerii, „îl orientează spre starea de” copilărie_§i_ny spTe o patrie celestă„1). Dacă el se întoarce spre o „viaţa anterioară” şi spre o ipotetica stare de natură, nu părăseşte lumea terestră şi nu invocă păcatul adamic pentru a explica decadenţa omului.

I Umanitatea este perfectibilă\u351? I, ca urmare, istoria universală nu e de-/

H CT g~s„g=3t”~' *”-! i-i – i 1-: _i. – i.i.… H.

Finiuv congamnatâr-iclecacierea nefiind decât un accident al acestei istorii este de admis că omul nu e condamnat în_mod natural sg trăiască în jn-tuneric, în viciu, în neîncredere, deşi acestea sporesc totdeauna, odată cu creşterea artificială a civilizaţiei şi a orgoliului uman, l

Nu există, aşadar, nici un obstacol supranatural care să împiedice pe om să-şi facă sau să-şi desfacă istoria pentru a-<şi regăsi „transparenţa” pierdută. „Esenţa omului nu e compromisă, ci numai situaţia sa istorică”2). „Deoarece apariţia răului a fost un fapt istoric, lupta împotriva răului aparţine de asemenea omului în istorie”.

Întreaga operăa lui Rousseau tinde să arate cş este posibilă o acţiune în îest sens, că libertatea care cQnstitujg_jaentitatea naturii umane.ne îngăduie să ne consacram adevărului dezvăluit, care va restitui omului”, transparenţa'T compromisă,. ~

Fără îndoială că în indicarea mijloacelor şi a acţiunilor de reîntoarcere a „transparenţei” în noi şi în viaţa noastră, jlousseau se sprijină, în reforma sa morală educaţională, politică şi socială, când pe o revenire ig, trecut, când pe prezentul personal. Clnd – arareori – pe viitor. De aici pledoariile lui pentru respectarea conservatoare a legilor şi ordinii stabilite, care salvează ceea ce mai rămâne în suflet „pur şi originar”; de aici schiţarea „ideii fericirii viitoare a genului uman” şi, tot de aioj, construirea imaginară a „Cetăţii” ideale şi virtuoase a umanităţii. /E de



Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   72
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə