James Clavell



Yüklə 4,63 Mb.
səhifə19/58
tarix07.08.2018
ölçüsü4,63 Mb.
#68255
1   ...   15   16   17   18   19   20   21   22   ...   58

— A, da! Piraţi. Am să mă ntorc la piraterie pe dată. Zici că amândouă sectele voastre sunt creştine, amândouă l venerează pe Iisus Cristos? Nu spune el: "Iubeşte ţi aproapele"?

— Da.


— Atunci cum puteţi fi duşmani?

— Credinţa lor, felul lor de creştinism, este o interpretare falsă a Sfintei Scripturi.

— Aha! în sfârşit, am ajuns undeva. Deci sunteţi în război din pricina părerilor diferite despre ce este sau nu este Dumnezeu?

— Da.


— Asta e un motiv de război prostesc.

Blackthorne spuse:

— Sunt de acord. Îşi îndreptă privirile spre preot. Sunt de acord din toată inima.

— Câte nave sunt în flota ta?

— Cinci.

— Şi tu eşti pilotul şef?

— Da.

— Unde sunt celelalte?



— În largul mării, spuse Blackthorne cu grijă, mergând pe aceeaşi minciună, presupunând că Toranaga fusese stârnit de Alvito să pune anume întrebări. Furtuna ne a despărţit şi ne a împrăştiat. Unde anume sunt, nu ştiu, alteţă.

— Navele tale sunt englezeşti?

— Nu, alteţă. Olandeze. Din Ţările de Jos.

— De ce comandă un englez nave olandeze?

— Nu e neobişnuit, alteţă. Noi suntem aliaţi – piloţii portughezi comandă uneori nave şi flote spaniole. Înţeleg că piloţii portughezi sunt, prin lege, la cârma câtorva din navele voastre de ocean.

— Piloţi olandezi nu există?

— Destui, alteţă. Dar pentru o călătorie atât de lungă, englezii au mai multă experienţă.

— Dar de ce tu? De ce au ţinut să le conduci tu corăbiile?

— Pesemne pentru că mama mea a fost olandeză şi eu vorbesc bine limba şi am experienţă. Am fost bucuros de norocul pe care l am avut.

— De ce?


— Acesta a fost primul meu prilej de a naviga în aceste ape. Nici o navă englezească nu plănuia un drum atât de lung. Aceasta însemna ocazia de a face ocolul lumii.

— Tu însuţi, pilotule, te ai alăturat flotei din pricina religiei tale şi a războiului împotriva duşmanilor voştri, Spania şi Portugalia?

— Eu sunt pilot, alteţă, în primul rând şi mai presus de toate. Nici un englez sau olandez n a fost până acum în mările acestea. Noi suntem mai întâi de toate o flotă de comerţ, deşi avem scrisori de împuternicire să atacăm duşmanul din Lumea Nouă. Am venit în Japonia ca să facem negoţ.

— Ce sunt scrisorile de împuternicire?

— Autorizaţii legale date de Coroană – de stăpânire – care ţi dau împuternicirea de a lupta cu duşmanul.

— Aha, şi duşmanii tăi sunt aici. Ai de gând să te lupţi cu ei aici?

— N am ştiut la ce să ne aşteptăm când am ajuns aici, alteţă. Noi am venit doar pentru negoţ. Ţara domniei voastre este aproape necunoscută – o legendă. Portughezii şi spaniolii îşi ţin bine gura în ce priveşte partea asta de lume.

— Răspunde la întrebare: Duşmanii tăi sunt aici. Ai de gând să te războieşti cu ei aici?

— Dacă ei se războiesc cu mine, da!

Toranaga se mişcă încruntat.

— Ce faceţi voi pe mare sau în propriile voastre ţări vă priveşte. Dar aici există o singură lege pentru toţi, iar străinii se află pe pământul nostru doar cu îngăduinţa noastră. Orice ticăloşie sau ceartă în public se pedepseşte imediat cu moartea. Legile noastre sunt clare şi trebuiesc respectate. Înţelegi?

— Da, alteţă. Dar noi venim cu gânduri paşnice. Am venit aici să facem negoţ. Am putea să discutăm despre negoţ, alteţă? Am nevoie să mi carenez nava şi să fac reparaţii – plătim pentru orice. Apoi mai e...

— Când am să vreau să discut despre negoţ, despre orice altceva, am să ţi spun. Între timp, te rog, mulţumeşte te să răspunzi la întrebări. Deci te ai alăturat expediţiei ca să faci negoţ, pentru câştig, nu pentru că te simţeai dator sau din pricina credinţei? Pentru bani?

— Da. E obiceiul nostru, alteţă. Să fii plătit şi să ai partea ta din ja... din tot negoţul şi din toate bunurile capturate de la duşman.

— Deci eşti mercenar?

— Am fost angajat ca pilot şef să conduc expediţia. Da.

Blackthorne simţea ostilitatea lui Toranaga, dar nu i înţelegea pricinile. Ce am zis eu şi a fost rău? N a spus preotul că am să mi fiu propriul ucigaş?

E un lucru obişnuit la noi, Toranaga sama, repetă el.

Toranaga începu să vorbească cu Hiro malsu, şi se vedea că erau de aceeaşi părere. Blackthorne gândi că nu se citea decât dezgust pe chipurile lor. De ce? Fără ndoială e ceva legat de "mercenar", gândi. Ce i rău în asta? Nu fiecare este plătit? Cum altfel să câştigi destui bani ca să ţi duci viaţa mai departe? Chiar dacă ai moştenit pământ, tot...

— Ai spus mai devreme că ai venit aici ca să faci negoţ în bună pace, spunea Toranaga. De ce atunci ai atâtea tunuri, atâta praf de puşcă, atâtea muschete şi ghiulele?

— Duşmanii noştri spanioli şi portughezi sunt foarte puternici şi numeroşi, mărite Torănaga. Trebuie să ne apărăm şi...

— Zici că armele tale sunt doar pentru apărare?

— Nu. Le folosim nu numai ca să ne apărăm, ci şi să atacăm duşmanii. Şi facem arme din belşug pentru negoţ, de cea mai bună calitate din lume. Poate că aici am putea să facem negoţ cu ele sau cu alte bunuri pe care le am adus.

— Ce este un pirat?

— Un om în afara legii. Un om care necinsteşte, omoară sau pradă pentru propriu i câştig.

— Mercenar nu este acelaşi lucru? Nu asta eşti tu? Un pirat şi un conducător de piraţi?

— Nu. Adevărul e că navele mele au scrisori de împuternicire de la conducătorii de drept ai Olandei prin care suntem autorizaţi să ducem război în toate mările şi în toate locurile stăpânite până acum de duşmanii noştri. Şi să găsim pieţe pentru bunurile noastre. Pentru spanioli – şi pentru majoritatea portughezilor – da, noi suntem piraţi şi eretici, dar vă repet, adevărul e că nu suntem.

Părintele Alvito termină de tradus şi începu să discute cu voce liniştită, dar hotărâtă, direct cu Torănaga.

Ce n aş da să pot vorbi şi eu la fel, fără tălmaci, gândi Black­thorne, blestemând. Toranaga privi spre Hiro matsu şi bătrânul puse câteva întrebări iezuitului, care răspunse îndelung. Apoi Torănaga se întoarse spre Blackthorne şi vocea lui deveni mai severă.

— Tsukku san spune că Olanda, Ţările de Jos, au fost vasale regelui spaniol până acum câţiva ani. Este adevărat?

— Da.

— Atunci Ţările de Jos, aliaţii voştri, sunt răzvrătiţi împotriva regelui lor de drept?



— Ei luptă împotriva spaniolilor, da. Dar...

— Asta nu e răzvrătire? Da sau nu?

— Da. Dar există circumstanţe atenuante. Foarte serioa...

— Nu există circumstanţe atenuante când e vorba de răzvrătire împotriva suveranului de drept.

— Numai dacă nu câştigi.

Toranaga îl privi atent. Apoi izbucni în râs. Îi spuse ceva lui Hiro matsu printre hohote de râs şi Hiro matsu încuviinţă din cap.

— Da, domnule Străin cu nume imposibil, da. Ai numit singura circumstanţă atenuantă. Încă un hohot, apoi râsul încetă la fel de brusc cum începuse. O să câştigaţi?

Hai.

Toranaga vorbi din nou, dar preotul nu tălmăci imediat. Zâmbea ciudat cu ochii pironiţi asupra lui Blackthorne. Oftă şi spuse:

— Eşti foarte sigur?

— Asta a spus o el sau tu?

— Seniorul Toranaga a spus o. Eu... el a spus o.

— Da. Spune i că da, sunt foarte sigur. Te rog, pot să l lămuresc de ce?

Părintele Alvito vorbi cu Toranaga mult mai mult decât i ar fi trebuit să tălmăcească acea simplă întrebare. Eşti la fel de calm pe cât o arăţi? voia Blackthorne să l întrebe. Care e cheia cu care să ajung la tine? Cum te pot distruge?

Toranaga vorbi şi şi scoase un evantai din mânecă.

Părintele Alvito începu iar să tălmăcească cu acelaşi glas neprietenos, mohorât, încărcat de ironie.

— Da, pilotule, poţi să mi spui de ce crezi că o să câştigaţi acest război.

Blackthorne încercă să rămână sigur de sine, conştient că preotul îl domina.

— În momentul de faţă stăpânim mările din Europa – mai toate mările din Europa, spuse, corectându se: Nu te îndepărta. Spune adevărul. Răsuceşte l, puţin, atâta doar cât, desigur, o face şi iezuitul, dar spune adevărul. Noi, englezii, am distrus două armade – trupe de invazie – ale portughezilor şi spaniolilor şi e puţin probabil ca ei să mai poată pregăti altele. Mica noastră insulă e o fortăreaţă şi noi suntem în siguranţă acum. Flotele noastre stăpânesc marea. Corăbiile noastre sunt mai iuţi, mai noi şi mai bine înarmate. Spaniolii nu i au înfrânt pe olandezi după mai bine de cincizeci de ani de teroare, inchiziţie şi vărsare de sânge. Aliaţii noştri sunt puternici, mai mult, fac să sângereze de moarte Imperiul Spaniol. Vom câştiga pentru că stăpânim mările şi pentru că regele spaniol, în trufia i deşartă, n o să lase un popor străin să fie liber.

— Voi stăpâniţi mările? şi mările noastre? Cele de jur împrejurul ţărmurilor noastre?

— Nu, bineînţeles că nu, Toranaga sama. N am vrut să par – necuviincios. Am vrut să spun, bineînţeles, măiile europene, deşi...

— Bine, mă bucur că asta i limpede. Ce spuneai? Deşi...?

— Deşi, în curând vom mătura duşmanul din toate mările deschise, spuse Blackthorne răspicat.

— Ai spus "duşmanul". Poate că şi noi suntem duşmanul. Atunci ce o să se ntâmple? O să încerci să scufunzi corăbiile noastre şi să ne pustieşti ţărmurile?

— Nu mă pot vedea ca fiind duşmanul vostru.

— Eu pot, foarte uşor. Atunci ce o să fie?

— Dacă aţi veni împotriva ţării mele, v aş ataca şi aş încerca să vă înfrâng, spuse Blackthorne.

— Şi dacă conducătorul tău îţi ordonă să ne ataci aici?

— Eu n aş sfătui pe nimeni s o facă. Ba chiar dimpotrivă. Regina noastră ar asculta. Ea e...

— Voi sunteţi conduşi de o regină, nu de un rege?

— Da, mărite Toranaga. Regina noastră este înţeleaptă. Ea n ar... ea n ar putea să dea o poruncă atât de nechibzuită.

— Şi dacă ea ar face o? Sau dacă conducătorul vostru ar face o?

— Atunci mi aş încredinţa sufletul lui Dumnezeu, pentru că, sigur, aş muri. Într un fel sau altul.

— Da. Ai muri. Tu şi toate legiunile tale. Toranaga făcu o scurtă pauză. Apoi: Cât ţi a trebuit ca să ajungi aici?

— Aproape doi ani. Exact un an, unsprezece luai şi două zile. O distanţă pe mare cam de patru mii de leghe, leghea a câte trei mile.

Părintele Alvito tălmăci, apoi mai adăugă ceva. Toranaga şi Hiro matsu îi mai puseră întrebări preotului, iar acesta răspunse. Toranaga îşi făcea vânt gânditor, cu evantaiul.

— Am transformat timpul şi distanţa, căpitane pilot Blackthorne în unităţile lor de măsură, spuse preotul politicos.

— Mulţumesc.

Toranaga vorbi din nou, direct:

— Cum ai ajuns aici? Pe unde?

— Prin Strâmtoarea Magellan. Dacă aş avea hărţile şi cărţile mele pilot, v aş putea arăta exact, dar mi au fost furate – au fost luate de pe corabia mea, cu scrisorile de împuternicire şi toate hârtiile mele. Dacă aţi...

Blackthorne se opri căci Toranaga îi spuse ceva lui Hiro matsu, şi el la fel de tulburat.

— Pretinzi că toate hârtiile ţi au fost luate... furate?

— Da.


— Asta e grav, dacă e adevărat. În Nippon – Japonia – urâm furtul. Pedeapsa pentru furt e moartea. Se va cerceta pe dată. Pare de necrezut ca vreun japonez să facă un asemenea lucru, deşi ici colo mai sunt bandiţi nenorociţi şi piraţi.

— Poate că au fost mutate de la locul lor, spuse Blackthorne. Şi puse spre păstrare undeva. Dar ele sunt de mare preţ, mărite Toranaga. Fără hărţile mele aş fi orb. Aţi dori să vă spun drumul meu?

— Da, dar mai târziu. Mai întâi spune mi de ce ai străbătut toată distanţa asta?

— Am venit să facem negoţ în bună pace, repetă Blackthorne, abia stăpânindu şi nerăbdarea. Să facem negoţ şi să ne ntoarcem acasă. Să vă facem şi pe voi mai bogaţi şi pe noi. Şi să încercăm...

— Voi mai bogaţi şi noi mai bogaţi? Care este mai important?

— Amândouă părţile trebuie să aibă un câştig, bineînţeles, şi negoţul trebuie să fie cinstit. Noi vrem să facem o înţelegere de negoţ pe termen lung şi o să vă oferim condiţii mai bune decât vă oferă portughezii şi spaniolii. Noi o să vă fim de mai mult folos. Negustorii noştri...

Blackthorne se opri auzind voci ridicate afară. Hiro matsu şi jumătate din gardă ajunseră imediat la uşă şi ceilalţi formară un zid compact în jurul podiumului. Samuraii de la uşile interioare erau şi ei pregătiţi.

Toranaga nu se mişcase. Îi vorbi părintelui Alvito.

— Trebuie să vii aici, căpitane Blackthorne, departe de uşă, spuse părintele Alvito cu o grabă mascată cu grijă. Dacă ţii la viaţa ta, nu te mişca brusc şi nu spune nimic. Se duse apoi încet spre uşa din stânga şi se aşeză lângă ea.

Blackthorne se înclină nesigur către Toranaga, care nu l băgă în seamă, şi se îndreptă prudent către preot, pe deplin lămurit că, în ceea ce l privea, întrevederea era un dezastru.

— Ce se ntâmplă? şopti când se aşeză.

Gărzile din apropiere se încruntară ameninţător şi preotul le spuse ceva foarte repede spre a i linişti.

— Rândul viitor când ai să mai scoţi o vorbă ai să fii un om mort, îi spuse lui Blackthorne şi gândi: cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Cu o încetineală măsurată îşi scoase o batistă din mânecă şi şi şterse transpiraţia de pe mâini. Îi trebuise toată educaţia şi toată tăria de caracter ca să rămână calm şi zâmbitor în timpul interogării ereticului, care se dovedise chiar mai rea decât se aşteptaseră, el şi Părintele Inspector.

— Trebuie neapărat să fii de faţă? îl întrebase Părintele Inspector noaptea trecută.

— Toranaga m a rugat în mod deosebit.

— Cred că e foarte periculos pentru tine şi pentru noi toţi. Ai putea să te prefaci bolnav. Dacă eşti acolo va trebui să tălmăceşti ce spune piratul – şi, din ce scrie părintele Sebastio, el e diavolul pe pământ, tot atât de viclean ca un evreu.

— E mult mai bine să fiu acolo, Eminenţă. Cel puţin am să pot desluşi minciunile mai puţin abile ale lui Blackthorne.

— De ce a venit el aici? De ce acum, când totul începea să fie bine din nou. Să aibă ei, într adevăr, şi alte nave în Pacific? E cu putinţă să fi trimis o escadră împotriva Manilei spaniole? Nu că mi ar păsa prea mult de oraşul ăsta mizerabil, sau de vreuna dintre coloniile spaniole din Filipine, dar o escadră a duşmanului în Pacific! Asta ar avea urmări teribile pentru noi aici, în Asia. Şi, dacă reuşeşte să l facă pe Toranaga să şi plece urechea la el, sau pe Ishido, sau pe oricare dintre daimyo mai importanţi, ei bine, atunci ne ar fi foarte rău, ca să nu zic mai mult.

— Blackthorne e o realitate. Din fericire suntem în măsură să ne descurcăm

Dumnezeu mi e martor, dar, dacă n aş şti bine, aproape că aş crede că spaniolii – sau mai degrabă lacheii lor, franciscanii şi benedic­tinii – l au trimis dinadins aici doar ca să ne dezbine.

— Poate că ei au făcut o, Eminenţă. Călugării nu se dau în lături de la nimic ca să ne distrugă. Dar asta i doar invidie, pentru că noi izbutim acolo unde ei dau greş. Sigur că Domnul are să le arate măsura greşelilor lor! S ar putea ca englezul să dispară înainte de a ne face vreun rău. Cărţile pilot stau mărturie că este ce este. Un pirat şi un conducător de piraţi!

— Citeşte i le lui Toranaga, Martin. Părţile în care descrie devas­tarea localităţilor lipsite de apărare, din Africa până n Chile, şi listele cu jafuri şi cu toate omorurile.

— Poate că ar trebui să aşteptăm, Eminenţă. Oricând putem să dăm la iveală cărţile pilot. Să sperăm că el o să şi semneze sentinţa fără să ne folosim de ele.

Părintele Alvito îşi şterse palmele din nou. Simţea privirea lui Blackthorne aţintită asupra lui. Dumnezeu să se ndure de tine, gândi. Pentru ce i ai spus azi lui Toranaga, viaţa ta nu mai face nici două parale şi ce i mai rău, sufletul tău nu mai poate fi mântuit. Eşti răstignit chiar şi fără mărturia rutterelor tale. Să i le trimitem înapoi părintelui Sebastio ca el să le poată da îndărăt lui Mura? Ce ar face Toranaga dacă hârtiile nu s ar mai găsi niciodată? Nu, asta ar fi prea periculos pentru Mura.

Uşa de la celălalt capăt al încăperii se deschise.

— Seniorul Ishido doreşte să vă vadă, alteţă, anunţă Naga. E... e aici în coridor şi doreşte să vă vadă. Pe dată, zice.

— Treceţi toţi înapoi la locurile voastre, spuse Toranaga oamenilor săi.

Se supuseră imediat. Dar toţi samuraii, cu Hiro matsu în frunte, stăteau cu faţa către uşă, cu săbiile puţin trase din teacă.

— Naga san, spune i seniorului Ishido că este întotdeauna binevenit. Pofteşte l să intre.

Bărbatul înalt înaintă cu paşi mari în cameră. Zece samurai de ai săi – în uniforme gri – îl urmară, dar rămaseră la uşă şi, la semnul lui, se aşezară jos cu picioarele încrucişate.

Toranaga se înclină aşa cum cerea ceremonialul şi i se răspunse la fel.

Părintele Alvito îşi binecuvântă norocul de a fi prezent. Ciocnirea de neînlăturat dintre cei doi comandanţi vrăjmaşi ar putea înrâuri adânc mersul împărăţiei şi viitorul Sfintei Biserici în Japonia, aşa că orice semn sau mărturie directă, care ar putea să i ajute pe iezuiţi să hotărască spre cine să şi îndrepte puterea, ar fi de o importanţă covârşitoare. Ishido era zen budist şi anti creştin fanatic, Toranaga era zen budist şi făţiş de partea lor. Dar mai toţi daimyo creştini îl susţineau pe Ishido, temându se – pe bună dreptate, gândea părintele Alvito – de ascensiunea lui Toranaga. Daimyo creştini simţeau că, dacă Toranaga ar înlătura influenţa lui Ishido asupra Consiliului Regenţilor, ar lua puterea în mâinile sale. Şi având puterea, credeau ei, avea să pună în aplicare edictele de expulzare ale lui Taiko şi va termina cu Adevărata Credinţă. Dacă, totuşi, Toranaga ar fi înlăturat, succesiunea, o succesiune slabă, ar fi asigurată şi Sfânta Biserică ar prospera.

Aşa cum daimyo creştini oscilau în alegerea lor, la fel se întâmpla şi cu ceilalţi daimyo din ţară şi balanţa puterii între cei doi conducători oscila, aşa că nimeni nu ştia cu siguranţă care era, de fapt, partea cea mai puternică. Până şi el, părintele Alvito, cel mai informat european din împărăţie, nu putea spune sigur pe cine vor sprijini acei daimyo creştini sau ce partidă va ieşi învingătoare când va izbucni războiul.

Îl privi pe Toranaga coborând de pe podium în mijlocul străjilor sale.

— Fii bine venit, senior Ishido. Te rog, ia loc. Toranaga arătă spre singura pernă de pe podium. Vreau să te simţi confortabil.

— Nu, mulţumesc, senior Toranaga.

Ishido Kazunari era slab, oacheş şi foarte dur. Avea cu un an mai puţin decât Toranaga. Erau duşmani vechi. Optzeci de mii de samurai din castelul Osaka şi împrejurimi îi dădeau ascultare, pentru că el era comandantul garnizoanei – şi, deci, comandantul gărzii personale a Moştenitorului – generalul şef al Armatelor de Apus, cuceritorul Coreei, membru al Consiliului Regenţilor şi inspector general oficial al tuturor armatelor răposatului Taiko, ceea ce, legal, însemna ar­matele a toţi daimyo din întreaga ţară.

— Nu, mulţumesc, repetă el. M aş simţi stânjenit, eu să stau bine şi tu nu, neh? Am să ţi iau eu perna într o zi, dar nu azi.

Un val de mânie trecu peste uniformele maro la ameninţarea ascunsă în vorbele lui Ishido, dar Toranaga răspunse prietenos:

— Ai venit la momentul cel mai potrivit. Tocmai isprăvisem cercetarea barbarului. Tsukku san, spune i să se ridice în picioare.

Preotul făcu precum i se ceruse. Simţi ostilitatea lui Ishido faţă de el. Pe lângă că era anticreştin, Ishido fusese întotdeauna foarte pornit împotriva tuturor europenilor şi voia ca imperiul să fie întru totul închis pentru ei.

Ishido privi spre Blackthorne cu o scârbă vădită.

— Am auzit că e urât, dar nu mi am închipuit că e atât de urât. Se zvoneşte că e pirat. Aşa i?

— Ai putea să te ndoieşti de asta? şi mai e şi mincinos.

— Atunci, înainte de a l pune pe cruce, te rog, lasă mi l pentru jumătate de zi. S ar putea să l amuze pe Moştenitor să l vadă ntâi cu capul pe umeri. Ishido râse grosolan. Sau poate ar trebui să fie învăţat să danseze ca un urs şi apoi să l arăţi în toată împărăţia: "Monstrul de la răsărit".

Deşi era adevărat că Blackthorne era singurul care apăruse din mările de la răsărit – spre deosebire de portughezi, care veneau întotdeauna din sud şi, deci, erau numiţi barbarii din sud – Ishido lăsa să se înţeleagă că Toranaga, care stăpânea provinciile de răsărit, era adevăratul monstru.

Dar Toranaga zâmbi doar, ca şi cum n ar fi înţeles.

— Eşti un om cu mult haz, alteţă. Dar sunt de acord că, pe cât de repede terminăm cu barbarul, pe atât mai bine. E vorbă lungă, îngâmfat, zgomotos, o ciudăţenie, da, dar una de mică valoare, şi lipsit de orice purtări alese. Naga san, trimite nişte oameni să l ducă la criminalii de rând. Tsukku san, spune i să i urmeze.

— Căpitane pilot, trebuie să i urmezi pe oamenii aceia.

— Unde mă duc?

Părintele Alvito şovăi. Era bucuros că ieşise învingător, dar adversarul lui era curajos şi avea un suflet care putea fi salvat.

— O să fii închis, spuse el.

— Pentru câtă vreme?

— Nu ştiu, fiule. Cât hotărăşte seniorul Toranaga.

CAPITOLUL 12


În timp ce l privea pe barbar părăsind încăperea, Toranaga îşi desprinse cu părere de rău gândul de la uluitorul interogatoriu, începând să se frământe din pricina lui Ishido.

Toranaga hotărâse să nu i spună preotului să plece, ştiind că asta avea să l înfurie şi mai mult pe Ishido, chiar dacă era la fel de sigur că prezenţa în continuare a preotului putea fi periculoasă. Cu cât ştiu mai puţine străinii, cu atât mai bine. Cu cât alţii ştiau mai puţin, cu atât mai bine, gândi. O să i influenţeze Tsukku san pe daimyo creştini în favoarea mea sau împotriva mea? Până azi aş fi avut toată încrederea în el, dar au fost câteva momente ciudate cu barbarul pe care încă nu le înţeleg.

Ishido nu urmă regulile obişnuite de politeţe, ci intră direct în subiect:

— Din nou trebuie să te ntreb, ce răspuns dai Consiliului Regenţilor?

— Din nou îţi repet: ca preşedinte al Consiliului Regenţilor nu cred că e necesar vreun răspuns. Am făcut unele legături de rudenie lipsite de importanţă. Nu e nevoie de nici un răspuns.

— Îţi logodeşti fiul, pe Nagn san, cu fiica seniorului Masamune; îţi căsătoreşti pe una din nepoate cu fiul şi moştenitorul seniorului Zataki; pe o altă nepoată cu fiul seniorului Kiyama. Toate căsătoriile sunt cu seniori feudali, sau cu rudele lor. apropiate şi, ca atare, nu sunt deloc neînsemnate şi sunt împotriva poruncilor stăpânului nostru.

— Regretatul nostru stăpân, Taiko, este mort de un an. Din nenorocire. Da, regret moartea cumnatului meu, l aş fi preferat în viaţă ca să conducă încă destinele împărăţiei. Toranaga adăugă încântat, răsucind cuţitul într o veche rană: Dacă el ar trăi, nu e nici o îndoială că ar aproba aceste legături de familie. Poruncile lui se refereau la căsătorii care ameninţau succesiunea casei sale. Eu nu sunt o ameninţare pentru casa sa, sau pentru nepotul meu, Yaemon, Moştenitorul. Eu sunt mulţumit ca senior de Kwanto. Nu râvnesc alte pământuri. Sunt în pace cu vecinii mei şi vreau ca pacea lui să dureze. Jur pe Buddha că nu eu voi fi primul care să stric pacea.

De şase secole împărăţia fusese măcinată de un permanent război civil. Cu treizeci şi cinci de ani în urmă, un daimyo minor, numit Goroda, cucerise Kyoto, încurajat, în special, de Toranaga. În următoarele două decenii acest războinic supusese în chip miraculos jumătate din Japonia, făcuse un munte de tigve şi se autodeclarase dictator – nu încă suficient de puternic, totuşi, ca să i ceară împăratului care domnea să i acorde titlul de shogun, deşi avea unele legături vagi cu o ramură a familiei Fujimoto. Apoi, acum şaisprezece ani, Goroda fusese asasinat de unul dintre generalii săi şi puterea căzuse în mâinile principalului său vasal şi cel mai strălucit general, ţăranul Nakamura.

Într un răstimp scurt, de patru ani, generalul Nakamura – ajutat de Toranaga, Ishido şi alţii – îi înlăturase pe urmaşii lui Goroda şi adusese întreaga Japonie sub controlul său unic şi absolut; era prima oară în istorie când un singur om cucerea toată împărăţia. A mers în triumf la Kyoto ca să se nchine în faţa lui Go Nijo, Fiul Cerului. Acolo, pentru că se născuse ţăran, Nakamura trebuise să accepta rangul mai mic de kampaku, prim sfetnic, la care mai târziu a renunţat în favoarea fiului său, luându şi pentru el titlul de taiko. Dar orice daimyo se înclina în faţa lui, chiar şi Toranaga. Oricât ar fi părut de necrezut, fusese pace deplină timp de doisprezece ani. Cu un an în urmă Taiko murise.


Yüklə 4,63 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   15   16   17   18   19   20   21   22   ...   58




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin