James Joyce ulise

BEAUFOY (Dezgolindu-şi într-o grimasă dinţii, surâde superior către juriu): Caraghiosule! Nici nu găsesc cuvinte pentru abjecţia pe care o reprezinţi 1 Cred că nici nu tre-buie să-ţi mai dai vreo osteneală deosebită în privinţa asta. Agentul meu literar, domnul J. B. Pinker e aici de faţă. Presupun, înălţimea Voastră, că vom primi onorariul obişnuit pentru martori, nu? Finanţele noastre au fost considerabil descumpănite ca urmare a acţiunilor acestui ziarist de duzină, acestei ciori de Rheims, care nici măcar nu a frecventat cursurile vreunei universităţi. BLOOM (Indistinct): Universitatea vieţii. Literatură de joasă extracţie.

BEAUFOY (Strigă): E o minciună demnă de tot dispreţul şi care vădeşte descompunerea morală a acestui individ,

(Îşi arată servieta) Avem aici dovezi cu neputinţă de respins, corpus delicii, Înălţimea Voastră, un exemplar din-tr-o operă a perioadei mele mature desfigurată de amprenta Fiarei. O VOCE DE LA GALERIE:

Moise, Moise, rege al iudeilor uns, S-a şters la fund cu Daily News.

BLOOM (Cu bravură): Exageraţi monstruos. BEAUFOY: Lepădătură josnică! Ar trebui să te-arunce în cloaca porcilor, putreziciune a pământului! (Către juraţi.) Ce mai, aruncaţi o privire asupra vieţii sale particulare! Duce o existenţă cvadruplă! înger de stradă şi diavol de casă. Numele lui nu poate fi menţionat nici în societatea cea mai îndoielnică. Cel mai deşuchiat conspirator al epocii.

BLOOM (Către juraţi): Şi el, burlac, cum… PRIMUL VARDIST: Procesul Regele contra Bloom. Chemaţi-o pe femeia Driscoll. APRODUL: Mary Driscoll, fata-n casă.

(Se apropie Mary Driscoll, o servitoare cam şleampătă. Ţine o găleată agăţată de braţ şi în mână o perie de frecat pe jos.)

AL DOILEA VARDIST: încă una! Eşti şi tu de meserie? MARY DRISCOLL (Indignată): Eu nu mi-s din alea. Eu am o reputaţie respectabilă şi am stat patru luni la ultima mea casă. Aveam situaţie, patru lire pe an şi vinerile libere, şi-a trebuit să plec din cauza manevrelor mnealui. PRIMUL VARDIST: De ce anume îl acuzi? MARY DRISCOLL: Mi-a făcut o propunere anume da' eu mă preţuiesc mai mult, aşa săracă cum sunt. BLOOM (în halat de casă de zanana, pantaloni de flanel, papuci fără tocuri, nebărbierit, cu părul vâlvoi, vorbeşte blând): Te-am tratat bine. Ţi-am dăruit suveniruri, jartiere de lux verde smaragd mult mai presus de situaţia ta. Şi ţi-am ţinut şi partea, ca un imprudent, când te-au acuzat c-ai furat nu ştiu ce. E o măsură în toate. Joacă şi tu cinstit. MARY DRISCOLL (Tulburată): Aşa să mi-ajute Dumnezeu care mă vede acuma în noaptea asta dacă am pus eu muia pe stridiile alea!

PRIMUL VARDIST: Care-i ofensa de care te plângi? S-a întâmplat ceva?

MARY DRISCOLL: M-a surprins în curte în spate, Nălţi-mea voastră, când cucoana ieşise după cumpărături, într-o dimineaţă, ca să-mi ceară cică un ac de siguranţă. M-a înşfăcat de m-am ales cu vânătăi în patru locuri pă chestia asta. Şi şi-a şi băgat de două ori mâna pe sub fustele mele. BLOOM: Ea m-a molestat în schimb.

MARY DRISCOLL (Cu dispreţ): Eu respect mai mult peria asta de frecat, dacă e să spun. I-am dădut replica, Nai* ţimea mea, şi el a făcut remarca că tacă-ţi gura.

(Râsete generale.)

GEORGES FOTTRELL (Grefier, cu voce răsunătoare); Linişte în sala de şedinţe! Acuzatul va face acum o declaraţie falsă.

(Bloom, care-şi declară nevinovăţia, ţinând în mină un lotus desfoliat, începe un discurs lung, ininteligibil. Ar trebui să se dea ascultare spuselor emoţionante pe care avocatul său le-a avut de spus în faţa juriului. El personal e un om sfârşit, dar deşi a fost înfierat ca o oaie neagră, dacă ar putea să se exprime astfel, avea intenţia să se îndrepte, să răscumpere amintirea trecutului într-un chip de adevărată soră şi să se reîntoarcă în sinul naturii ca un animal pur domestic, El, care fusese copil de şapte luni, crescut cu grijă şi îngrijit de o rudă vârstnică, bolnavă la pat. S-ar putea să fi fost unele greşeli în viaţa tatălui său supus greşelilor, dar el avea acum intenţia să întoarcă o foaie nouă şi acum când în sfârşit ajunsese la stâlpul de tortură, să ducă o viaţă casnică în amurgul zilelor sale lăsându-se pătruns de căldura plină de iubire a sinului încăpător al familiei. El, ca cetăţean britanic aclimatizat, culesese în seara aceasta de vară de pe platforma din spate a unui vagon pe linia de centură în timp ce ploaia se lăsa aşteptată impresiuni, cum s-ar zice, dinspre ferestrele căminelor pline de dragoste din municipiul Dublin şi districtele sale urbane periferice, ale unor scene cu adevărat rurale de fericire într-o ţară mai bună, cu hârtie de tapet Dockrell de unu şi nouă pence duzina, copilaşi nevinovaţi născuţi cetăţeni britanici îngânând rugăciuni către Copilul Sfânt, tineri şcolari zbenguindu-se cu caietele lor de notiţe, tinere doamne model cântând la pianoforte sau toţi cu fervoare recitind rozariile familiei în jurul buturugii de Crăciun acum trosnind în timp ce pe verzile cărări şi alei fetişcanele cu drăguţii lor ce vremuri se plimbau în sunetele acordeoanelor marca Britannia de metal cu armătură metalică cu patru game şi douăsprezece sufluri, o ocazie unică, vândute în pierdere, cea mai mare ocazie de solduri…)

(Noi râsete. Mormăie incoerent mai departe. Ziariştii se plâng că nu aud nimic.)

CALIGRAFI ŞI STENOGRAFI (Fără să-şi ridice ochii de pe carnetele lor): Desfaceţi-i ghetele.

PROFESORUL MACHUGH (De la masa presei, tuşeşte, şi strigă): Dă-o afară din'mneata, omule. Tuşeşte o dată bine şi scuip-o p-ormă-n bucăţele.

(Contrainterogatoriul continuă în problema Bloom şi găleata. O găleată mare. Bloom însuşi. Tulburări stomacale. Pe strada Castorului. Caz grav. Găleata unor tencui-tori. Mergea cu picioarele-nţepenite. Suferea ca un câine. Pe la ora prânzului. Dragostea sau vinul de Burgundia. Da, şi ceva spanac. Momentul culminant. Nu s-a mai uitat în găleată. Nimeni. Ce mizerie. Nu chiar complet. Vn exemplar vechi din TITBITS.

(Rumoare şi strigăte. Bloom, într-un frac rupt pătat cu var, joben uzat pe o ureche, cu plasture pe nas, vorbeşte mai departe, inaudibil.)

J. J. O'MOLLOY (Perucă încărunţită şi robă de avocat, vorbind cu o voce încărcată de simţăminte de protest dureros): Nu e aici locul pentru frivolităţi indecente pe seama unui muritor căzut în braţele greşelii şi alcoolului. Nu suntem nici la urs şi nici ia vreo destrăbălare studenţească şi nici nu avem de a face cu o parodie a justiţiei. Clientul meu este un copil, un sărman emigrant străin care a pornit-o de jos greu handicapat şi care acum se străduieşte din greu să agonisească un ban muncit cinstit. Delictul acesta atât de zgomotos trâmbiţat se datorează unei aberaţii ereditare temporare, stârnită de halucinaţii, asemenea familiarităţi cum ar fi pretinsa împrejurare vinovată fiind cu totul permise în locurile natale ale clientului meu, Ţara Faraonilor. Prima fade, vă atrag atenţia că nu s-a produs nici o încercare de cunoaştere trupească. N-au sur-

— Ulise, voi. II venit intimităţi şi delictul de care se plânge Driscoll, cum că virtutea sa i-ar fi fost solicitată, nu s-a repetat. Am să mă refer în special la atavism. Au fost înregistrate cazuri de naufragiu şi somnambulism în familia clientului meu. Dacă acuzatul ar putea vorbi ar putea depăna acum o poveste, una din cele mai stranii povestite vreodată între coperţile unei cărţi. El însuşi, înălţimea Voastră, este o ruină din punct de vedere fizic suferind ca un ciubotar de slăbiciune de piept. Scuza sa e că se trage dintr-o familie de mongoloizi şi că nu e responsabil de acţiunile sale. N-are +ot ce-i trebuie la cutie, astea sunt faptele. BLOOM (Desculţ, cu guşa umflată ca un porumbel, în veston şi pantaloni de gunoier, cu degetele de la picioare întoarse în sus cu umilinţă, deschide nişte ochi de cârtiţă şi priveşte năuc în jur trecându-şi încet mâna pe frunte. Pe urmă îşi saltă cu amândouă mâinile cureaua, ca un marinar, şi ridicând din umeri într-o plecăciune orientală salută curtea arătând cu degetul gros spre cer): Cela de sus face o nopticică aşa de frumuşică. (începe să lălăie prosteşte.)

Un copilaş-dăgă-laş Suge piciolu de pol dăguţ Dădeţi-i şi lui un bănuţ…

(E redus la tăcere prin huiduieli.)

J. J. O'MOLLOY (Adresându-se cu multă căldură vulgului): E o luptă cu totul inegală. Pe Hades, n-am să tolerez ca unui client al meu să i se pună pumnul în gură astfel, să fie intimidat în felul acesta de o haită de câini şi hiene rânjitoare. Legea mozaică înlocuieşte acum legea junglei. O spun acum, şi o spun cu emfază fără să vreau nici o clipă să pun piedică în calea ţelurilor justiţiei, că acuzatul nu s-a constituit în complice înaintea actului şi că reclamanta nu a fost în nici un fel molestată. Această tânără persoană a fost tratată de pârât întocmai ca şi cum ar fi fost vorba de fiica lui. (Bloom apucă mâna lui J. J. O'Molloy şi o duce la buze). Am să cer un martor în contradictoriu pentru a dovedi dincolo de orice îndoială că mâna tainică îşi face din nou jocul. Când sunteţi la îndoială acuzaţi-l pe

Bloom. Clientul meu, un om timid şi sfielnic din naştere, ar fi ultimul om de pe lume care să săvârşească vreo faptă nedemnă de un gentleman la care ar putea ridica obiecţii modestia ultragiată sau să arunce cu piatra într-o fată care a pornit-o pe o cale greşită când vreun nemernic, adevăratul răspunzător de starea ei actuală, şi-a făcut mendrele cu ea. El doreşte să ducă o viaţă exemplară. Eu îl consider omul cel mai prob pe eare-l cunosc. în prezent este cam strâmtorat datorită faptului că i s-au ipotecat proprietăţile însemnate pe care le deţine la Agendath Netaim în îndepărtata Asie Mică, din care vom prezenta acum câteva diapozitive. (Către Bloom.) îţi propun să faci cele cuvenite. BLOOM: Câte-un penny pentru fiecare liră datorată.

(Se proiectează pe perete mirajul lacului Kinnereth cu turme indisticte păscând într-o ceaţă argintie. Moses Dlu-gacz, un albinos cu ochi de viezure, în pantaloni de doc albaştri, se ridică în picioare la galerie, ţinând într-o mâna o lămâie portocalie şi în cealaltă un rinichi de porc.) DLUGACZ (Răguşit): Bleibtreustrasse, Berlin, W. 13.

(J. J. O'Molloy urcă pe o estradă ţinându-se cu gest solemn de reverul hainei. Faţa i s-a făcut acum prelungă, palidă şi bărboasă, are ochii adânciţi în orbite, pe umerii obrajilor mult ieşiţi în afară are pete rorii de ftizie, leit masca lui John F. Taylor. Îşi duce batista la buze scrutând revărsarea grăbită a sângelui trandafiriu.) J. J. O'MOLLOY (Aproape fără voce): Iertaţi-mă, sufăr de o răceală rebelă, m-am ridicat doar de curând de pe patul de suferinţă. Câteva cuvinte bine alese. (îşi asumă capul păsăresc, mustaţa de vulpe şi elocvenţa proboscidală a lui Seymour Bushe.) Când se va ajunge să se deschidă cartea îngerului, dacă ceva din ceea ce pieptul gânditor al omului a întemeiat întru transfigurarea şi puterea de a transfigura sufletul merită să trăiască vă spun acordaţi-i prizonierului de aici din boxă beneficiul sacru al îndoielii. (O hârtie pe care e scris ceva e trecută din mână în mină printre membrii juriului.)

BLOOM (In costum de gală): Pot prezenta cele mai bune referinţe. Domnii Callan, Coleman, domnul Wisdom Hely, judecător de pace. Fostul meu şef, Joe Cuff, domnul V. B. Dillon, fost lord primar al Dublinului. Am frecventat cercurile fermecătoare ale celor mai de seamă regine ale societăţii dublineze. (Neglijent.) Tocmai stăteam la o parolă în trecere astăzi după-amiază la loja viceregală cu vechii mei colegi Sir Robert şi Lady Ball, astronomul curţii regale, la recepţie. Sir Bob, ziceam…

D-NA YELVERTON BARRY (în rochie de bal de culoarea opalului, mult decoltată şi eu mănuşi ivorii lungi până la coate, capă de blană de zibelină cărămizie, căptuşită, pieptene de diamante şi un penaj de egretă în păr): Ares-tează-l, sergent. Mi-a scris o scrisoare anonimă, prefăcân-du-şi fără să reuşească dealtfel scrisul la timpul când soţul meu era în circumscripţia nordică Tipperary în turul Munsterului, şi a semnat-o James Lovebireh. Spunea că a văzut de la înălţimea zeilor de la galerie globurile mele fără pereche pe când eu eram într-o lojă la Teatrul. Regal la un spectacol de binefacere cu La Cigale. L-am pus pe jeratic, zicea. Mi-a făcut avansuri necuvenite, cerându-mi să mă port vinovat la orele patru şi jumătate post meridian în joia următoare, ora Dirasink. S-a oferit să-mi trimită prin poştă o operă a domnului Paul de Kock intitulată Fata cu trei perechi de corsete.

D-NA BELLINGHAM (Tocă şi mantilă de blană de iepure, înfofolită până la nas, coboară din trăsură privind scrutătoare prin lornieta cu ramă de baga pe care o scoate din enormul ei manşon de oposuvi): Şi mie. Da, cred că e aceeaşi persoană suspectă. Pentru că a închis portiera trăsurii mele în faţa casei lui sir Tfaomley Steker într-o zi cu lapoviţă pe vremea gerului acela din februarie nouăzeci şi trei când chiar grila şi grătarul de scurgere de la cada mea de baie au îngheţat. După aceea a anexat şi un bucheţel de edelweiss cules de pe înălţimi, spunea el, în onoarea mea. L-am trimis la expertiză la un botanist şi am obţinut informaţia că era floare de cartof de casă furată de la sera cea mică a fermei model. D-NA YELVERTON BARRY: Ruşine să-i fie!

(O droaie de târfe şi zdrenţăroşi dau buzna în faţa.) TÂRFELE şi ZDRENŢĂROŞII (Ţipând ascuţit): 'Opriţi, hoţu'! Ura pentru noi! Barbă albastră! De trei ori ura pentru Hsey Moses!

AL DOILEA VARDIST (Scoţând la iveală cătuşele): Uite lacătele. D-NA BELLINGHAM: Mi s-a adresat în mai multe scrisuri de mână diferite cu tot soiul de complimente denumin-du-mă Venus în blănuri, pretinzând că simte o milă profundă pentru vizitiul meu Balmer care-ar fi îngheţat de tot şi în acelaşi timp declarându-se invidios pe şuba lui miţoasă de oaie şi pe căciula lui cu urechi de blană şi pe fericita proximitate a aceluia de persoana mea, când stătea în spatele scaunului meu purtând livreaua mea şi blazonul cu armele familiei Bellingham pe câmp negru cap de cerb alezat aur. îmi lăuda aproape cu extravaganţă membrele inferioare, pulpele umflate strânse în ciorapi de mătase întinşi pe picior gata să plesnească şi elogia cu căldură celelalte comori ascunse ale persoanei mele înfăşurate în dantele nepreţuite pe care, spunea el, ar fi fost în stare să mi le enumere. Mă implora, declarând că el considera că misiunea sa în viaţă ar fi fost să mă implore asta, să pângă-resc patul nupţial, să comit adulterul la cea dintâi ocazie s-ar fi ivit.

ONORABILA DOAMNĂ MERVYN TALBOYS (In costum de amazoană, pălărie tare, cisme cu pinteni, veston vermi-lion, mănuşi muşchetar de piele cu baghete brodate, trenă lungă ridicată pe braţ şi cravaşa de vânătoare cu care nu încetează să-şi şfichiuie cişmele): Şi mie. Pentru că m-a văzut pe terenul de polo de la parcul Phoenix la meciul Irlanda întreagă împotriva Restului Irlandei. Ochii mei, ştiu asta, străluceau dumnezeieşte când îl urmăream pe căpitanul Slogger Dennehy de la Inniskillings câştigând manşa finală pe adorabilul său ponei Centaur. Acest Don Juan plebeu mă ochea de pe bancheta din spate a unei birje de piaţă şi mi-a trimis în plicuri duble o fotografie obscenă cum ar fi alea care se vând după lăsarea nopţii pe bulevardele din Paris insultătoare pentru orice doamnă. O mai am încă. Reprezintă o seniorită în parte dezgolită, firavă şi gingaşă (soţia sa, după cum m-a asigurat el solemn, fotografiată de el după natură) practicând acte nepermise cu un torero musculos, în chip cit se poate de limpede un derbedeu. Insista pe lângă mine să fac acelaşi lucru, să mă comport nedemn, să păcătuiesc cu ofiţeri din garnizoană. Mă implora să-i mânjesc scrisoarea într-un mod cu neputinţă de repetat, să-l pedepsesc cum merită' din plin. să-l încalec şi să-l călăresc, să-i aplic cea mai nemiloasă flagelare cu biciul.

D-NA BELLINGHAM: Şi pe mine. D-NA YELVERTON BARRY: Şi pe mine;

(Mai multe doamne dublineze cât se poate de respectabile ridică scrisori indecente primite de la Bloom.) ONORABILA DOAMNA MERVYN TALBOYS (îşi biciuie pintenii zăngănitori într-un adevărat paroxism de furie) Pe Dumnezeul meu, am să-l biciui pe câinele ăsta blestemat cât am să mai am putere să stau peste el. Am să-l jupoi de viu.

BLOOM fOch. ii închizându-i-se, tremurând de nerăbdare): Aici? (Se zvârcoleşte.) încă! (Gâfâie crispat.) Ce mult îmi place primejdia, ameninţarea.

ONORABILA DOAMNĂ MERVYN TALBOYS: Chiar s” ştii c-am s-o fac.! Am să ţi-o scot eu pe nas şi pe gură. Am să te fac să dansezi 'ca Jack Latten pentru toate astea. D-NA BELLINGHAM: Tăbăceşte-i bine nădragii, parvenitul i Pictează-i tot curcubeul pe fund. D-NA YELVERTON BARRY: Nenorocitul! N-are nici o scuză! Bărbat însurat!

BLOOM: Ce oameni! Mă gândeam numai aşa la câteva palme la popou. Un gâdilat să-l mai încălzească, fără exagerări. Câteva nuieluşe fine să-i. pună-n mişcare circulaţia. ONORABILA DOAMNA MERVYN TALBOYS (Râde dispreţuitoare): A, aşa ziceai, omule? Bine atunci, să mă bată Dumnezeu dacă n-ai să ai acuma surpriza vieţii tale, cre-de-mă, bătaia cea mai cruntă pe care a luat-o vreodată unul care şi-a şi cerut-o pe deasupra. Ai stârnit tigresa care zăcea amorţită în mine.

D-NA BELLINGHAM (îşi scutură manşonul şi lornieta, aţâţată de o furie răzbunătoare): Fă-l să-l doară, Hanna dragă. Nu-l ierta. Striveşte-l pe câinele ăsta până-şi dă sufletul. Pisica cu nouă cozi. Jupoaie-l. Fă vivisecţie, pe el.

BLOOM (Tremurând tot, înfiorându-se, îşi împreună mlinile, cu mină de câine bătut): O, ce cruzime! O, ce spaimă!

Frumuseţea ta ambrozială a fost de vină. Uită, iartă. Kismet. Iartă-mă de data asta. (fi întinde şi obrazul celălalt.)

D-NA YELVERTON BARRY (Cu severitate): Să nu-l ierţi cu nici un preţ, doamnă Talboys! Asta merită să fie pedepsit cum se cuvine!

ONORABILA DOAMNA MERVYN TALBOYS (Deschizânău-şi cu violenţă mănuşa): Te cred că n-am să-l iert. Asta-i un porc de câine şi aşa a fost întotdeauna de când l-a fătat maică-sa! Să îndrăznească să-mi facă mie avansuri! Am să-l bat până-l învineţesc, în piaţa publică. Am să-mi înfig pintenii în el până la rotiţă. E-un încornorat bine cunoscut. (Îşi vâjâie cu sălbăticie cravaşa prin aer.) Daţi-i jos pantalonii, ce mai pierdem vremea. Ia vino-ncoace, domnule. Repede! Gata eşti?

BLOOM (Tremurând, începe să se execute); A fost o vreme aşa călduroasă.

(Davy Stephens, cu purul lui buclat, trece cu o droaie de vânzători de ziare desculţi după el.)

DAVY STEPHENS: Mesajerul Inimii Sfinte şi Evening Telegraph cu suplimentul de ziua Sfântului Patrick. Conţine noile adrese ale taituror încornoraţilor din Dublin.

(Foarte reverendul canonic O'Hanlon în sutană de fir aurit se ridică şi arată spre o pendulă de marmură. Părintele Conroy şi reverendul John Hughes, S. J., se înclină adine în faţa lui.) PENDULA (Deschizându-şi porticul):

Cucu Cucu Cucu.

(Se aud zăngănind arcurile de aramă ale unei somiere de pat.)

ARCURILE: Fichi, Fichifichi. Fichi.

(O cortină de ceaţă se destramă grăbit dezvăluind pe estrada unde sunt membrii juriului chipurile lui Martin Cunningham, preşedinte, cu jobenul pe cap, Jack Power, Simon Dedalus,Tom Kernan, Ned Lambert, John Henry Menton, Myles Crawford, Lenehan, Paddy Leonard, Flynn Năsosul, M'Coy şi chipul fără trăsături al Celui Fără Nume.) CEL 'FARA NUME: Călărie fără:şa. Greutatea după vârstă. Hopa, el a şi pus-o pe ea la calc. JURAŢII (întoreându-şi cu toţii capetele după vocea lui):

Chiar?

CEL FARA NUME (Pufneşte): Direct, cu dosul peste cap.

O sută de şilingi contra cinci.

JURAŢII (Coborlndu-şi cu toţii capetele în semn de aprobare): Şi noi, cei mai mulţi dintre noi tot aşa ne gândeam. PRIMUL VARDIST: E-un om cu semnul de beteşug, încă o coadă de fetiţă tăiată. Pus sub urmărire. Jack Spintecătorul. O sută de lire recompensă.

AL DOILEA VARDIST (Pe un ton îngrozit, şoaptă): Şi-ncă şi în negru. E-un mormon. Un anarhist. APRODUL (Cu glas sonor): Ţinând seama de faptul că Leopold Bloom, fără domiciliu stabil, este un binecunoscut dinamitard, falsificator, bigam, proxenet şi încornorat şi un obiect de scandal public pentru toţi cetăţenii Dublinului şi ţinând seama de faptul că la această şedinţă a Curţii cu Juri foarte onorabilul…

(înălţimea Sa, sir Frederick Falkiner, primul magistrat al Dublinului, în acutramentele sale juridice de piatră cenuşie se ridică de pe banca juriului, cu barbă de piatră. Poartă pe braţ un sceptru umbrelă. De pe frunte i se înalţă puternice coarnele de ţap mozaic.)

PRIMUL MAGISTRAT: Am să pun capăt acestui trafic de carne vie şi am să curăţ Dublinul de această pestilentă atât de odioasă. E scandalos! (îşi pune pe cap toca neagră.) Să fie luat1 acest om, domnule ajutor de şerif, din boxa unde se află acum sub pază şi dus la închisoarea Mountjoy şi acolo să fie ţinut cât va fi bunul plac al Majestăţii Sale şi tot acolo să fie spânzurat de gât până va muri şi întru aceasta să nu cumva să nu daţi ascultare căci de o vei face va fi primejdie pe capul tău sau Domnul să aibă milă de sufletul tău. Luaţi-l. (O calotă neagră îi coboară peste fală.)

(Ajutorul de şerif John Lunganul îşi face apariţia, fu-mând o ţigară de foi Henry Clay urât mirositoare.) JOHN FANNING LUNGANUL (Strâmblndu-se, strigând cu o pronunţie amplu graseiată): Cine-l spânzură pe Iuda Iscariotul?

(H. Rumbold, meşter bărbier, într-un veston de culoarea sângelui şi cu şorţ de tăbăcar, cu o frânghie înfăşurată pe umăr, urcă pe butul eşafodului. Poartă agăţate la centura un baston de fier şi o măciucă bătută în cuie. îşi freacă acum cu veselie posomorită mâinile butucănoase, înarmate cu boxuri americane.)

H. RUMBOLD (Către primul magistrat, cu veselie sinistră): Harry Spânzurătorul, Majestatea Voastră, spaima de la Mersey. Cinci guinee o jugulare, Gâtul sau viaţa.

(Clopotele de la biserica Sfântul Gecrge bat încet, cu sunet fieros, întunecat, puternic.) CLOPOTELE: Heiho! Heiho!

BLOOM (Disperat): Staţi. Opriţi. Pescăruşii. Inimă bună. Am văzut. Inocenţă. Fata de la cuşca maimuţelor. Grădina zoologică. Cimpanzeii ăia libidinoşi. (Cu respiraţia tăiată.) Bazinul pelvian. Roşeţa ei naivă m-a împins în prăpastie, m-a făcut neom. (Copleşit de emoţie.) Am fugit de la faţa locului. (Se întoarce spre un oarecare din mulţime, rugător.) Hynes, pot să-ţi spun câteva vorbe? Tu mă ştii. Aia trei şilingi poţi să-i ţii. Dacă mai ai nevoie… HYNES (Cu răceală): Nu le-am văzut în viaţa mea. AL DOILEA VARDIST (Arată spre colţ): Acolo-i bomba. PRIMUL VARDIST: Maşină infernală cu ceasornic. BLOOM: Nu, nu, picioare de porc. Am fost la o înmormântare.

PRIMUL VARDIST (îşi scoate de la centură bastonul de cauciuc): Mincinosule!

(Şoricarul îşi ridică botul dând la iveală faţa gălbuie scorbutică a lui Paddy Dignam. A ros toate oasele. Exhală a răsuflare fetidă, duhnind a carne putredă. Creşte până la proporţii şi forme omeneşti. Pielea de baset îi devine un costum cafeniu de morgă. Ochii v&rzi îi sunt injectaţi de sânge. Jumătate dintr-o ureche, tot nasul şi ambele degete groase îi sunt mâncate de vârcolaci.) PADDY DIGNAM (Voce cavernoasă): E adevărat. A fost la înmormântarea mea. Doctorul Finueane a pronunţat viaţa stinsă când am sucombat în,urma bolii din cauze naturale.

(îşi ridică faţa mutilată cenuşie spre lună şi latră lugubru.)

BLOOM (Triumfător): Auziţi?

PADDY DIGNAM: Bloom, eu sunt duhul lui Paddy Dignam. Ascultă, ascultă. O, ascultă! BLOOM: Vocea e vocea lui Essau.

AL DOILEA VARDIST (Făcându-şi cruce): Cum e cu putinţă? PRIMUL VARDIST: Aşa ceva nu scrie în catehismul de-un penny.

PADDY DIGNAM: E metempsihoză. Strigoi.

O VOCE: Pe dracu' strigoi.

PADDY DIGNAM (Serios): Odată eram în slujbă la domnul J. H. Menton, avocat, expert în probleme de sperjur şi ipoteci, Promenada Burlacilor, nr. 37. Acum sunt defunct, peretele inimii hipertrofiat. Grele vremuri. Sărmana soţie a suferit mult. Cum de mai suportă? Aveţi grijă să nu se dea la sticla de sherry. (Priveşte în jur). Felinar. Trebuie să-mi satisfac o nevoie firească. Laptele ăla prins nu mi-a priit.

(Statura robustă a lui John O'Connell, paznicul, îşi face apariţia, ţinând în mină un mănunchi de chei legate cu o panglicuţă.'Alături de el se arată părintele Caffey, capelanul, cu pântece de' broască, gâtul strâmb, în sutană şi cu scufie de noapte de pânză ieftină, strângând în mână, somnoros, câteva fire răsucite de mac.)