James Joyce ulise

PROXENETA: Lasă-l în pace pe dommi, mincinoaso. Ii scrii Iu domnu scrisori prefăcute. Faci trotuarul, te iei de bărbaţi. Maică-ta ar trebui să te lege de piciorul patului şi să te bată cu cureaua, stricată ce eşti. GERTY (Către Bloom): Matale care mi-ai văzut toate secretele din sertarul din fund. (II apucă de mânecă, plângâ-reaţă) Bărbat căsătorit, porcule! Te iubesc că mi-ai făcut aşa.

(Se îndepărtează cu mersul ei diform. Doamna Breen, în palton bărbătesc de molton cu buzunarele umflate desfăcute la cusături, s-a oprit pe şosea, cu ochii zburdalnici mari deschişi şi sunzând cu toţi dinţii ei de ierbivor.) D-NA BREEN: Domnu…

BLOOM (Tuşeşte grav): Doamnă, când am avut ultima dată plăcerea, prin scrisoarea datată şasesprezece curent., D-NA BREEN: Domnule Bloom! Dumneata aici în văgăuna păcatului! Frumos te-am prins! Răule! BLOOM (Grăbit): Nu aşa tare, numele. Ce crezi despre mine în fond? Nu mă trăda. Zidurile au urechi. Ce mai faceţi? De când nu. Arătaţi splendid. Absolut. Ce spuneţi ce vreme frumoasă, la vremea asta a anului. Negrul refractă căldură. Tai drumul acasă pe aici. Un cartier interesant. Salvarea femeilor pierdute, azilul Magdalena. Eu sunt secretarul…

D-NA BREEN (Ridica im deget în aer): Acuma să nu-mi spui cine ştie ce minciună mare! Ştiu eu pe cineva căruia n-are să-i placă de loc să audă asta. Aşteaptă dumneata până o văd pe Molly! (Cochetă) Explică-te acuma, numai-^ecât, sau vai de pielea dumitale!

BLOOM (Aruncă o privire peste umăr); Deseori mi-a spus că ar vrea să facă o vizită pe aici. Periferie, mizerie. Nota exotică, înţelegi. Şi servitori negri în livrea, dacă ar avea bani. Othello, brută mare şi neagră. Eugene Strat-to-n. Sau chiar ăia costumaţi în negri cu oasele desenate i corul, la trupele de menestreli ale lui Livermore. Fraţii Eohee. Chiar ca nişte coşari.

(Tom şi Sam Bohee, menestreli de culoare în costume albe de pânză, cu ciorapi stacojii, cravate Sambo super-tcrobite şi ochiul boului mari, stacojii, la butoniere, sar în sus. Amândoi au banjoul petrecut pe după gât agăţat de umăr. Mâinile lor palide, mici, de negroid, ciupesc coardele. Fulgerându-şi ochii albi de kefir şi dinţii, bat stepul în saboţi grosolani, zăngănind, cântând, spate în spate, pe vârfuri, pe călcâie, pe călcâie, pe vârfuri, dină din buzele lor groase climpănitoare.)

E cineva-n casă cu Dina E cineva-n casă cu Dina, ştiu E cineva-n casă cu Dina Cântând la băirânul banjo auriu.

(Îşi smulg măştile negre de pe feţele rubiconde de bebeluşi; pe urmă chicotind, sforăind, băngănind, bocănind;c3 îndepărtează în pas de dans cakewalk.) BLOOM (Cu surâs acru-tandru): Puţin cam frivoli, nu-i aşa, dacă-am simţi şi noi îndemnul? Ai vrea poate să te i au în braţe, aşa, o fracţiune de secundă? D-NA BREEN (Ţipăt vioi, bine dispus); Tâlharule! Ui-'ă-te la tine!

BLOOM: De dragul vremurilor de-altă dată. Mă gândeana la un careu, o căsătorie mixtă în care să ne amestecăm laolaltă conjugalităţile noastre diferite. Ştii foarte bine că am o slăbiciune pentru tine. (Mohorât) Eu ţi-am trimis felicitarea aia cu gazela micuţă de Sfântul Valentin. D-NA BREEN: Doamne, Doamne, dar cum mai arăţi! Mor de râs. (Întinde mina inchizitorial) Ce-ascunzi acolo 3a spate? Hai spune-ne repede, şi te-am iertat. BLOOM (îi apucă încheietura cu mina liberă): Jossie Powell era cea mai frumoasă debutantă din Dublin. Cum zboară timpul! îţi aduci aminte, dacă stăm să ascultăm într-un aranjament retrospectiv, de noaptea aceea de Crăciun, inaugurarea casei Georginei Simpson, când jucau jocul cu Irving Bishop, să găsească acul legaţi la ochi şi prin citirea gândului? Mediu, ce e în tabachera asta? D-NA BREEN: Dumneata ai fost vedeta în seara aceea, cu recitările acelea serio-comice, şi erai minunat în rol. Ai fost întotdeauna un favorit al doamnelor. BLOOM (Idolul femeilor, în jachetă de gală, reveniri lucioase de mătase, insigna viaso7iică la butonieră, papion negru şi butoni de perlă, un pahar în faţete cu şampanie în mână): Doamnelor şi domnilor pentru Irlanda, căminul nostru şi frumuseţea doamnelor.

D-NA BREEN: Scumpele zile de odinioară, moarte, care nu se mai întorc. Vechiul şi dulcele cântee al iubirii. BLOOM (Cu înţeles, coborând glasul): Mărturisesc că sunt ceainic de curiozitate să aflu dacă o anumită parte a unei anumite persoane nu este fierbinte ca. un ceainic în momentul de faţă.

D-NA BREEN (Entuziastă): Teribil de ceainic. Londra-i ceainic şi eu pur şi simplu ceainic peste tot şi pe bot. (Se freacă de el). După jocurile de salon şi după focurile de artificii nc-am aşezat pe perne pe scară. Sub vâsc. Numai noi doi singuri.

BLOOM (Purtând pălărie Napoleon purpurie cu semilună de ambru, alunecându-şi încet degetele peste palma ei durdulie moale umedă pe care ea i-o lasă moale în mâi-nile lui): Ceasul vrăjitoresc al nopţii. Am scos ţeapă din palma asta, cu grijă, uşor. (Tandru, în timp ce petrece pe degetul ei un inel cu rubin.) La ci darem la mano. D-NA BREEN (într-o rochie de seară executată în albastru clar de lună, diademă de silfidă din imitaţie de pietre preţioase pe frunte, carnetul de bal alunecat lingă pantofiorul de satin albastru de lună, îşi arcuieşte molatec palma, respirând mai repede): Voglio e non. Ce cald eşti! Frigi tot! Mâna stingă, mai aproape de inimă. BLOOM: Când ai făcut-alegerea la urmă toată lumea a spus că e frumoasa şi monstrul. N-am să te iert niciodată pentru asta. (Cu. pumnul strâns peste frunte.) Gândeşte-te ce înseamnă asta. Ce-ai însemnat tu pentru mine atunci. (Răguşit.) Femeie, mi se rupe inima!

(Dennis Breen, cu pălărie înaltă albă, cu placa de om sandviş Hely pe piept, trece pe Ungă ei în papuci de pâslă târşâindu-şi picioarele, cu barba lui neîngrijită în vânt, mormăind în dreapta şi în stingă. Micul Alf Bergan, în-vestmântat în dominoul de as de pică, îl urmăreşte ca un câine în stingă şi în dreapta, cocoşându-se de râs.) ALF BERGAM (Arată cu degetul icnind tot de râs la placa reclamă): K. k. – caca.

D-NA BREEN (Către Bloom): Ce ne-am mai distrat atunci sub scară. (îi face cu ochiul.) De ce nu m-ai sărutat unde mă durea? Mureai s-o faci.

BLOOM (Şocat): Prietena cea mai bună a lui Molly! Ai fi în stare?

D-NA BREEN (Cu vârful roşu al limbi între dinţi, îi oferă o sărutare de porumbel); Hnhn. Răspunsul e pe dracu'. N-ai un dar mic de tot şi pentru mine aici? BLOOM (Dezinvolt): Sigur. Ceva pentru cină. Casa fără carne în conserve e incompletă. Am fost la Leah. Doamna Bandman Palmer. Incisiva interpretă a lui Shakespeare. Din nefericire am aruncat programul. E pe-aici un loc pe cinste cu picioare de porc. Aşa simt eu.

(Richie Goulding apare, cu trei pălării de damă prinse cu ace pe cap, aplecat într-o parte de geanta sa legală de la Collis şi V/ard pe care sunt zugrăvite cu creta un craniu şi oase încrucişate. O deschide arătând-o plină de câr-naţi, heringi săraţi, handoc Findon şi cutiuţe cu pilule.) RICHIE: Cel mai convenabil în tot Dublinul.

(Pat cel chel, gânganie gângavă şi plictisită, aşteaptă la marginea trotuarului, aşteptând să servească.) PAT (înaintând, cu o farfurie înclinată de unde se scurge un sos curgător): Friptură şi rinichi. Sticlă de bere. Hi hi hi. Serviţi-vă când vă servesc eu. RICHIE: Doamne Dumnezeu nammân căţân via ţamea.;

(Cu capul plecat pleacă încăpăţânat mai departe. Marinarul trecând pe Ungă el cu mers nesigur îl împunge cu tridentul lui înflăcărat.)

RICHIE (Cu un strigăt de durere, ăucându-şi mâna la spate): Ah! Boala lui Bright! Lumină luminoasă! BLOOM (Arătând cu degetul spre marinar): Un spion. Să nu-i atragem atenţia. Nu pot să sufăr mulţimea asta, numai prostănaci, N-am venit să caut plăceri uşoare. Sunt într-o situaţie îngrozitoare.

D-NA BREEN: Ca de obicei, cu poveşti siropoase şi cu prefăcătorii, nu mai ştii ce să mai născoceşti.

BLOOM: Vr-eau să-ţi spun un mic secret,

Molly. Am eu un motiv anume.

D-NA BREEN (Murind de curiozitate); O, pentru nimic în lume.

BLOOM: Hai să plecăm de aici. Vrei?

D-NA BREEN: Hai.

(Proxeneta face un semn neluat în seamă. Bloom se îndepărtează împreună cu doamna Breen. Clinele îi ur-meo-zâ, schelălăind jalnic, dând din coadă.) PROXENETA: Ovrei cu lapţi moi!

BLOOM (în costum de sport crem cu o crenguţă de capri-ţoi la rever, cămaşă elegantă galben deschis, cravată ecosez cu crucea Sfântului Andrei, binoclu în bandulieră şi melon gri): Mai ţii minte, de demult, de demult, acum ani de zile, chiar după ce-am înţărcat-o pe Milly, Marionette îi spuneam, când am fost cu toţii la cursele de la Fairyhouse, nu?

D-NA BREEN (în taior cochet, nuanţă Saxa, pălărie de catifea albă şi voal subţire); Leopardstown. BLOOM: Leopardstown vreau să spun. Şi Molly a câştâgat şapte şilingi, un trei ani numit Să-nu-spui şi când ne-am întors acasă pe la Foxrock în trăsura aia veche cu cinci locuri şi tu erai splendidă şi elegantă, aveai pălăria aia nouă de catifea albă cu boruri de blană de cârtiţă care te sfătuise doamna Hayes s-o iei pentru că era la reducere cu nouăsprezece şi unsprezece, ca nişte sârmă acolo cu o cârpă veche de catifea imitaţie şi pariez pe ce vrei că a făcut-o înadins…

D-NA BREEN: Sigur că da, caţa bătrână! Nu-mi mai aduce aminte! Ce mai sfaturi îmi dădea! BLOOM: Pentru că nu-ţi şedea nici de departe aşa bine ca toca cealaltă, aia micuţă cu pasărea Paradisului cu aripa de colibri în ea care ţi-o admiram eu şi pe cuvântul meu arătai grozav de irezistibilă cu ea -deşi păcat s-o omori, o biată vietate, o păsăruică atâtica cu o inimă abia o vedeai.

D-NA BREEN (ÎI ciupeşte de braţ, alintându-se): Eram rea şi crudă.

BLOOM (Voce scăzută, tainică, vorbeşte mai grăbit): Şi Molly mânca un. sadvici cu carne marinată din coşul de picnic al doamnei Joe Gallaher. Sincer îţi spun, şi ea-şi avea sfătuitoarele ei sau admiratorii, dar mie nu mi-a plăcut niciodată stilul ei. Era… D-NA BREEN: Prea…

BLOOM: Da. Şi Molly râdea pentru că Rogers şi Maggot O'Reilly imitau un cocoş când ara trecut pe lângă o fermă şi Marcus Tertius Moses, negustorul de ceai, a trecut pe lângă noi în cabrioletă cu fiică-sa, Dansatoarea Moses o chema, şi căţeluşul din poala ei se ţinea aşa mândru şi tu m-ai întrebat dacă am auzit sau am citit undeva sau ştiam sau s-a întâmplat să…

D-NA BREEN (Excitată): Da, da, da, da, da, da, da, da. (Dispare de lângă el. Urmat mai departe de clinele care geme încetişor, el se îndreaptă către porţile Infernului, hv-ir-o arcadă, o femeie în picioare, aplecându-se, cu picioarele desfăcute, urinează ca o vacă. In faţa unei cârcmmi eu obloanele trase un grup de gură-cască de la un şantier ascultă o poveste pe care contramaistrul lor, unul cu nasul spart, le-o spline cu umor răguşit. Doi dintre ei, ciungi, se luptă greoi între ei, mârâind, într-o trântă beţivă, oloagă.) CONTRAMAISTRUL (Cocoşându-se, cu glasul îmbăloşân-du-i-se în ritul cârn); Şi când a coborî t Cairns de pe schelă ce l-a văzut că făcea decât că-şi dăduse drumul direct acolo chiar în găleata aia cu bere care şi-o aduseseră în rumeguş, acolo pentru tencuitorii de la Derwan. GURĂ-CASCĂ (Râzând gros prin cerul gurii spart): Ho, bişto dă tot!

(Li se clatină coifurile pătate cu var. Se învârtesc aşa, ologi, stropiţi de clei şi de var, mânjiţi ca nişte masoni în lojile lor, în jurul lui.)

BLOOM: Simplă coincidenţă. Lor li se pare nostim. Şi tocmai că nu era nostim de loc. Ziua-n amiaza mare. Eu îmi vedeam de drumul meu. Noroc că nu era nici o femeie pe acolo.

GURĂ-CASCĂ: Mă, ce chestie! Cufureală. Ho ho în berea tipilor.

(Bloom trece mm departe. Târfe ieftine, singuratice, perechi, cu şaluri, despletite, strigă din alei, uşi, pe la colţuri.) TÂRFELE: Departe te'ci, mă famenule?

Cum o duci cu picioru de la mijloc?

N-ai f un chibrit pă la tine?

He, fă-te-ncoace că ţi-o-ntăresc eu numaidecât!

(El se bălăceşte grăbit pe aici prin rigolă spre strada luminată de dincolo. Dintr-o perdea umflată la o fereastră nn gramofon îşi iţeşte o trompă de alamă cojită. în um-bră, patroana unei câttiumi clandestine se ceartă cu marinarul şi cei doi militari în tunică roşie.) MARINARUL (Icnind): Unde dracu-i casa aia? PATROANA: Strada Purdon. Sticla de bere-un şiling. Femeie respectabilă.

MARINARUL (Înşfăcându-i de tunică pe cei doi îi trage după el bălăbănindu-se); Hai-ncoace, după mine armata britanică!

SOLDATUL CARR (In spatele lui): Or că e beat! SOLDATUL COMPTON (Râde): Şi-ncă cum! SOLDATUL CARR (Către marinar): Cantina de la cazarma Portobello. Întrebi de Carr. Atâta. Carr. MARINARUL (Urlă): Noi suntem băieţii de la Wexford. SOLDATUL COMPTON: Stai! Ce facem cu sergentu major?

SOLDATUL CARR: Bennett? E prietenu' meu. Eu ţin îa bătrânu' Bennett. MARINARUL (Urlă):

Lanţul cel de-amărăciune

Şi să eliberăm ţărişoara noastră.

(Pleacă, nesigur pe picioare, tro,gându-i după el. Bloom se opreşte, descumpănit. Clinele se apropie, cu limba atâr-nându-i, gâfâind.)

BLOOM: Vânătoare de gâşte din astea sălbatice trecute peste mare. Case ale vieţii dezordonate. Dumnezeu ştie unde s-au dus. Când sunt beţi se mişcă de două ori mai repede. Frumoasă amestecătură. Scena aia de la gara Westland. Şi pe-urmă îi vezi că sar în clasa întâi cu bilet de-a treia. Şi-odată te trezeşti c-ai mers prea departe. Trenul cu locomotiva în coadă. M-ar fi dus până la Malahide, sau pe-o linie moartă toată noaptea sau vreo ciocnire. Asta de la prea multă băutură. Să bei numai cât ţi-e bine. De ce m-oi mai ţine eu după el? Totuşi el e cel mai bun din toată liota aia. Dacă n-aş fi auzit de doamna Beaufoy Purefoy nu m-aş fi dus şi nu l-aş fi întâlnit. Kismet. Are să-şi piardă banii ăia. Aici cu toţii se-nghesuie să te uşureze. Aici fac afaceri bune ăia cu preţuri mari la început, sau cămătarii. Ce-ţi lipseşte? Cum îi ai, cum i-ai dat. Şi eu aş fi fost mort acum cu ăla cu tramvaiul cu gongul şi farul de te-ameţeşte dacă n-aş fi avut prezenţă de spirit. Dar asta nu te scapă întotdeauna. Dac-aş fi trecut atunci pe la vitrina lui Truelock doar cu două minute mai târziu m-ar fi împuşcat. Absenţa trupului. Totuşi, dacă glonţul mi-ar fi trecut numai prin haină aş fi putut să iau daune pentru spaimă, cinci sute de lire. Ce-a fost ăla? Unul de la clubul din strada Kildare. Dumnezeu să-i ajute lui vătaful iui.

(îşi ridică ochii şi citeşte o inscripţie mâzgălită cu creta pe zid – VISE UMEDE şi un desen falie.)

Nostim! Molly când o desena pe geamul aburit al cupeului la Kingstown. Ce-i şi asta? (Păpuşi ţipător vopsite se leagănă prin praguri luminate, pe la ferestre, fu-mând ţigări noduroase. Mirosul dulceag de ierburi pluteşte spre el în cununi de fum rotunde încet lărgindu-se, ovale.)

CUNUNILE: Dulci sunt plăcerile dulci. Plăcerile păcatului.

BLOOM: Mi s-a cam muiat şira spinării. Să merg mai departe, să mă întorc? Şi cu mâncarea asta? O mănânc şi mă fac: tot lipicios de carne de porc. Absurd mai sunt şi eu. Bani aruncaţi. Un şiling şi opt pence risipiţi. (Clinele de pripas îşi împinge un bot rece şi lipicios în mina lui, dând din coadă.) Ciudat cum se ataşează de mine. Chiar şi potaia aia oribilă astăzi. Mai bine să le spui tu ceva întâi. Ca femeile, le plac chestii din astea, cum ar veni rencon-tres. Pute ca un dihor. Chacun sou gout. S-ar putea să fie turbat. Fido. Nu prea e sigur pe picioare. Bun băiat!

Garryowen! (Clinele lup se tăvăleşte pe spate bâţâind obscen din labele rugătoare, cu limba mare neagră atâr-nindu-i.) Influenţa mediului. Să-i dau ceva să scap de el. Numai să nu fie nimeni. (Cu cuvinte încurajatoare se trage îndărăt cu precauţii de braconier urmat de aproape de setter într-un colţ întunecos urât mirositor. Desface un pachet şi când e gata să-i arunce piciorul de porc, se opreşte şi pipăie piciorul de miel.) Mărişor pentru trei pence. Dar e-n mâna stingă. Efortul mai mare. De ce? Mai mică pentru că nu-i folosită. O, dă-i drumul o dată. Doi şilingi şi şase.

(Cu regret, lasă să cadă piciorul de porc şi cel de miel nedesfăcut. Dogul cotrobăie stângaci cu botul prin pachete şi hăpăie cu voracitate mârâitoare, trosnind oasele în colţi. Doi varăişti înfăşuraţi în mantalele lor impermeabile se apropie, tăcuţi, vigilenţi. Murmură laolaltă.) RONDUL DE NOAPTE: Bloom. Al lui Bloom. Lui Bloom. Pe Bloom.

(Fiecare din ei pune câte o mină pe umărul lui Bloom.) PRIMUL VARDIST: Prins asupra faptului. Nu aruncaţi gunoaie pe stradă.

BLOOM (Se bâlbâie); Făceam o faptă bună spre folosul altuia.

(Un stol de pescăruşi, păsări ale furtunii se ridică înfometaţi dinsirre noroaiele din Liffey cu fursecuri Ban-bury în pliscuri.)

PESCĂRUŞII: Kai khem kăkituri Kankuki. BLOOM: Prietenul omului. Trebuie să fim buni cu el.

(Arată cu degetul. Bob Doran clătinându-se moale pe un scaun înalt de bar se leagănă asupra şoricarului care mestecă mai departe.)

BOB DORAN: Mă, javră. Ia dă-ne laba-ncoace. Fă laba-n-coace.

(Buldogul mârâie, cu părul de pe ceafă zburlit, cu o bucată de picior de porc între măselele prin care se scurge salivaţie mânioasă. Bob Doran cade fără zgomot într-o curte interioară, de subsol.) AL DOILEA VARDIST: Protecţia animalelor. BLOOM (Cu entuziasm): Nobilă misiune! L-am certat pe conductorul ăla de tramvai la podul Harold că-l maltratase pe calul îui săracul cu căpăstrul. Ce mi-a mai turuiţ că de ce mă bag. Sigur, -era frig tare şi ultimul tramvai. Toate poveştile astea cu viaţa de la circ sunt cum nu se poate mai deprimante.

(Signor Maffei, palid ca o pasiune, în uniformă ds dresor de lei cu nasturi de diamant la plastronul căm-ăşii, apare ţinând un cerc de Mrtie, o biciuşca întortocheată şi un revolver cu care-l ţine la respect pe mastiful mârâitor.) SIGNOR MAFFEI (Cu surâs sinistru): Doamnelor şi domnilor, ogarul meu bine dresat. Eu sunt „cel care l-am îm-blânzit pe A] ax armăsarul sălbatic din pampas cu şaua mea specială cu ţepi pentru carnivori. Biciuit pe sub burtă cu cravaşa cu noduri. Un palan cu scripeţi cu tragere care sugrumă, şi asta-ţi aduce la respect orice leu, oricât de rebel, chiar Leo Fercx, mâncătorul de oameni din Libia. Un fier înroşit în foc şi o pomadă înecată pe locul ars l-au făcut vedetă pe Fritz din Amsterdam, hiena care gândcşte. (Eâti-jeşte.) Eu am semnul indian. Scânteierea asta din ochii mei, ăsta-i secretul, şi licăritoarele astea din piept. (Cm surâs vrăjitoresc.) Acum v-o prezint pe mademoiselle Ruby. mân-dria ringului.

PRIMUL VARDIST: Haide odată. Numele şi adresa. BLOOM: Pentru -moment uite că nu-mi aduc aminte. A. da! (îşi scoate pălăria de lux, saluthid): Dr. Bloom, Leo-pold, dentist. Aţi auzit de von Bloom Paşa. Nuşcâte milioane. Donmrwetter! E proprietarul a. jumătate din Austria. Egipt. Văr primar. PRIMUL VARDIST: Dovada.

(Un cartonaş cade din banda de piele a pălăriei lui

Bloom.)

BLOOM (Cu fes roşu, jiletcă de cadiu cu cingătoare lată verde, purtând o falsă insigoiâ a Legiunii de onoare, ridică în grabă cartonaşul şi i-l întinde): Permiteţi-mi. Clubul meu e cel al tinerilor din armata terestră şi din marină. Avocaţii – domnii John H-enry Menton, Promenada burlacilor, nr. 27.

PRIMUL VARDIST (Citeşte): Henry Flower. Fără domiciliu stabil. Vagabondaj nocturn şi staţionare pe drumuri publice.

AL DOILEA VARDIST: Alibi. Eşti la primul avertisment. BLOOM (Scoate din buzunarul de la piept o floare galbenă veştejită); Aceasta e floarea în chestiune. Mi-a fost dată de un om, nu ştiu numele. (La modul plauzibil.) Ştiţi gluma aceea veche, roza din Castilia. Bloom înfloreşte. Schimbarea numelui de Virag. (Murmură pe ton scăzut confidenţial.) Suntem logodiţi, ştiţi, domnule sergent. Doamna în cauză. încurcătură de amor. (îl bate pe umăr uşor pe cel de al doilea vardist.) Daţi-o dracului. E felul nostru al băieţilor de viaţă din marină. De la uniformă ni se trage. (Se Întoarce grav către primul vardist.) Şi totuşi, să ştiţi, chiar şi-aşa dai peste câte un Waterloo uneori. Abateţi-vă într-o seară să luăm un pahar de vin de Burgundia. (Către cel de al doilea vardist, vesel.) Vă prezint eu domnul inspector. Se pretează. O face cât ai ridica coada.

(Un chip întunecat, mercurial, îşi face apariţia condu-când o siluetă în văluri.)

ÎNTUNECATUL MERCUR: E urmărit la Castel. A fost degradat şi dat afară din armată.

MARTHA (cu văluri groase, un căpăstru stacojiu în jurul gâtului, un exemplar din IRISH TIMES în mână, pe un ton plin de reproş, arătând cu degetul): Henry! Leopold! Leo-pold! Lionel, tu, pierdutule. Redă-mi onoarea. PRIMUL VARDIST (Cu asprime): Haideţi la secţie. BLOOM (Speriat, îşi pune pălăria pe cap, face un pas îndărăt, apoi, luându-şi inima în dinţi şi ridicându-şi braţul irept în unghi drept, face semnul de apărare şi de confra-ternitate masonică): Nu, nu, reverate maestru, e o femeie uşoară. Eroare de identitate. Curierul din Lyon. Lesurques şi Dubosc. Vă aduceţi aminte de cazul Childs, fratricidul. Noi, mediciniştii. L-a omorât cu securea. Sunt acuzat pe nedrept. Mai bine unul scăpat decât nouăzeci şi nouă condamnaţi pe nedrept.

MARTHA (Suspinând în spatele vălului): Şi-a călcat făgă-duiala. Numele meu adevărat este Peggy Griffin. Mi-a scris că se simte groaznic. Am să te spun lui frate-meu, fundaş 3 a Bective, te spun, fante fără inimă ce eşti. BLOOM (Cu mâna la gură): E beată. Femeia asta e-n stare de ebrietate. (Munnură o aluzie vagă la trecutul Ephraimi-ţilor.) Cacabordel.

AL DOILEA VARDIST (Cu lacrimi în ochi, către Bloom): Ar trebui să-ţi fie de-a dreptul ruşine. BLOOM: Domnilor juraţi, lăsaţi-mă să mă explic. E-o-ncurcătură de maţe. Sunt un om cu totul neînţeles. Se face din mine un ţap ispăşitor. Eu sunt un bărbat respectabil, căsătorit, fără nici o pată pe caracterul meu. Locuiesc pe strada Eccles. Soţia mea eu sunt fiica unui comandant militar cât se poate de distins în serviciu, un gentleman curajos. şi de prestanţă, cum îi spune, generalul maior Brian Tweedy unul din oamenii de acţiune ai Marii Britanii care au contribuit la câştigarea marilor noastre bătălii. A fost avansat pentru eroica apărare de la Rorke”s Drift. PRIMUL VARDIST: Ce regiment?

BLOOM (Intorclndu-se spre galerie); Regimentul regal Dublin, băieţi, sarea pământului, renumit în lumea întreagă. Cred că recunosc câţiva vechi camarazi de arme acolo sus printre dumneavoastră. Regimentul regal de puşcaşi clin Dublin. împreună cu bătrâna noastră poliţie metropolitană, gardienii căminelor noastre, băieţii cei mai curajoşi şi tinerii cei mai străluciţi în ce priveşte fizicul, în serviciul suveranului nostru.

O VOCE: Renegatule! Trăiască Burii! Cine l-a fluierat pe Joe Chamberlain?

BLOOM (Cu mina pe umărul primului vardist): Şi batrî-nul meu tată a fost judecător de pace. Sunt la fel de bun britanic ca şi dumneavoastră, domnul meu. Am luptat cu trupele noastre pentru rege şi pentru ţară în războiul celor cu gândurile aiurea sub generalul Gough în parc şi am fost scos din luptă la Spion Kop şi la Bloomforitein, am fost citat şi în comunicate. Ara făcut tot ce putea face un alb. (Calm dar cu sentiment) Jim Bludso. Am ţinut-o cu botul lipit pe ţărm.

PRIMUL VARDIST: Profesiunea sau meseria. BLOOM: Păi, am preocupări literare. Autor şi ziarist. De fapt tocmai publicăm acum o culegere de povestiri premi-itte iniţiată de mine, ceva care constituie o idee cu totul nouă în lumea literară. Am reiaţii în presa britanică şi irlandeză. Dacă sunaţi la…

(Myles Craicford soseşte cu mers ataxic, cu o pană de gâscă între dinţi. Ciocul stacojiu îi străluceşte în aureola 'pălăriei sale de paie. Leagănă într-o mină o funie de ceapă spaniolă şi în cealaltă ţine la ureche un receptor telefonic.) MYLES CRAWFORD (Guşa de cocoş tremurându-i): Alo, Şaptezeci şi şapte optzeci şi patru. Alo. Urinalul Omului liber şi Ştergătorul de dos săptămânal aici. Uluim Europa întreagă. Dumneata cine eşti? Albăstritul? Cine să scrie? Eloom?

(Domnul Philip Beaufoy, palid la faţă, se ridică în picioare în boxa martorilor, în costum decent de stradă, cu batista corect arătându-i-se la buzunarul vestonului, pantaloni bine călcaţi de culoarea levânţicăi şi ghete de piele. Are în mână o servietă mare cu eticheta Lovitura de maestru a lui Matcham.

BEAUFOY (Vorbeşte tărăgănat): Nu, nu eşti dumneata aşa ceva, nici de departe nu eşti, dacă mă întrebi pe mine. Nu cred în ruptul capului şi cu asta am terminat. Nici un gentleman înnăscut, nimeni cu cele mai rudimentare însuşiri ele unui gentleman nu s-ar coborî vreodată la o comportare atât de deosebit de respingătoare. E unul dintre aceştia, înălţimea Voastră. Un plagiator. Un simulant soios travestit în om de litere. E cât se poate de limpede că omul acesta a jefuit cu cea mai neruşinată josnicie din unele din cărţile mele de mare succes lucruri cu adevărat splendide, bijuterii desăvârşite, ale căror pasaje de dragoste sunt în afară de orice bănuială. Cărţile de dragoste şi petrecân-du-se în lumea bună ale lui Beaufoy, cu care înălţimea Voastră este fără îndoială familiarizat, sunt bunuri preţioase care se găsesc în orice cămin din ţara întreagă. BLOOM (Murmură cu umilinţă de cline bătut): Aş ridica o obiecţie în legătură cu pasajul acela cu vrăjitoarea cu râs frumos mână în mână, dacă-mi daţi.;