James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

culorile Union Jack-ului, capul gol, barba în vînt) : Nu

pentru ei e să scruteze cauza.

SOLDATUL COMPTON : Atinge-l, Harry.

STEPHEN (Către soldatul Compton) : Nu vă cunosc numele

dar aveţi perfectă dreptate. Doctorul Swift spune că un

bărbat în armură bate zece bărbaţi în cămaşă. Cămaşă e

sinecdocă. Parte pentru întreg.

CISSY CAFFREY (Către mulţimea din jur) : Nu, eu eram

cu militarul.

STEPHEN (Amabil) : De ce nu ? Soldatul tînăr şi curajos.

După părerea mea orice doamnă de exemplu...

SOLDATUL CARR (Cu şapca alunecîndu-i într-o parte,

înaintînd spre Stephen) : Ia spune, ce-ar fi, şefule, dacă

te-aş pocni odată peste bot ?

STEPHEN (Ridică ochii spre cer) : Ce-ar fi ? Foarte ne­plăcut. Un nobil fel de a mă înşela singur. Personal, eu de­test acţiunea. {Flutură din mină.) Mă doare puţin mîna. Enfin, ce sont vos oignons. (Către Cissy Caffrey.) E ceva tulbure aici. Despre ce-i vorba la urma urmei ? DOLLY GRAY (îşi flutură batista de la balconul ei, dînă semnalul asemenea eroinei din Ierihon) : Rahab. Fiu din popor, adio. Cu bine acasă la Dolly. Visează la fata pe care-ai lăsat-o în urmă şi ea are să viseze la tine.

(Soldaţii îşi întorc spre ea ochii apoşi.) BLOOM (Croindu-şi drum cu coatele prin mulţime, tî apucă viguros de mînecă pe Stephen): Haide, domnule pro­fesor, te aşteaptă trăsura. STEPHEN (Se întoarce spre el) Ce spui ? (Se desprinde din

221

mîna celuilalt.) De ce n-aş sta de vorbă cu el sau cu orice altă fiinţă omenească în stare să umble drept pe portocala asta turtită ? (Arătînd cu degetul.) Nu mi-e frică de nimic «y care aş putea sta de vorbă dacă pot să mă uit în ochii lui. Păstrînd poziţia perpendiculară.

(Se trage un pas înapoi clâtinîndu-se.) BLOOM (Susţinîndu-l) : Păstrează-ţi-o pe a dumitale. STEPHEN (Rîde găunos) : Centrul meu de gravitate s-a deplasat. Am uitat trucul. Să ne aşezăm jos undeva şi să discutăm. Lupta pentru viaţă este legea existentei dar iu­bitorii de pace~m6ttef hi, mai ales ţarul şi regele Angliei, au inventat arbitrajul. (Se loveşte peste frunte.) însă aici înăuntru trebuie să-l omor pe preot şi pe rege. RIDDY-SCULAMENT : Ai auzit ce-a spus profesorul ? E-un profesor de la colegiu. KATE CU PARTEA TARE : Da. Am auzit. BIDDY-SCULAMENT : Se exprimă cu mult şi pronunţat rafinament de frazeologie.

KATE CU PARTEA TARE : într-adevăr, da. Şi în acelaşi timp aşa cum trebuie şi drept la ţintă, tranşant, ce mai. SOLDATUL CARR (Se smulge din braţele celor care-l ţi­neau şi înaintează spre Stephen) : Ce ziceai acuma despre regele meu ?

(In arcul unei porţi apare Edivard al Şaptelea. Poartă un jerseu alb pe care e cusută o imagine a Inimii Sacre cu însemnele Jartierei şi Spinului, Linii de Aur, Elefantul Danemarcei, al regimentului de cavalerie Skinner şi al lui Probyn, ăl ghildei de avocaţi de la Lincolns Inn şi al stră­vechii şi onorabilei companii de artilerie din Massachusetts. Suge o acadea roşie. Este învestmlntat în roba marelui maestru masonic ales, perfect şi sublim, eu mistrie şi şorţ, purtînd menţiunea Mode in Germany. în mîna stingă are o găleată de tencuitor pe care scrie Deferise d'uriner. Un stri' găt general de bun sosit îi salută intrarea,) EDWARD AL ŞAPTELEA (încet, solemn, dar indistinct): Pace, pace desăvîrşită. Pentru identificare găleata din mîna mea. Salut, băieţi (Se întoarce către supuşii soi.) Am venit aici să asistăm la o luptă cinstită dreaptă şi urăm din inimă ambilor combatanţi mult noroc. Mahalz makr a back.

222

(Dă mina cu soldatul Carr, soldatul Compton, Stephen, Bloom şi Lynch. Aplauze generale. Edward al Şaptelea îşi ridică graţios găleata în semn de mulţumire.) SOLDATUL CARR (Către Stephen) : Ia mai spune o

dată.

STEPHEN (Nervos, prietenos, păstrindu-şi calmul) : înţeleg

punctul dumitale de vedere, deşi eu personal n-am nici ua rege pentru moment. Trăim în epoca de glorie a medicinii, în privinţa asta e dificilă o discuţie. însă asta e important. Dumneata mori pentru ţara dumitale, presupun. (îşi lasă mîna pe mineca soldatului Carr.) Nu că ţi-aş dori-o. însă eu spun : n-are decît să moară ţara mea pentru mine. Pînă

în prezent asta a şi făcut. Nu vreau ca ea să moară. La

dracu cu moartea. Trăiască viaţa.

EDWARD AL ŞAPTELEA (Levitează peste grămezi de ucişi