James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

Rău a mai fost Antonio, sigur, S-a dus şi m-a lăsat singur.

Chipul unei frecventatoare a trotuarului, pictat şi supt pe sub o pălărie de pai neagră, se iţi de după uşa stabili­mentului, executînd la modul concret o recunoaştere a terenului în intenţia de a-şi aduce apă la moară. Domnul Bloom nemai ştiind în ce parte să privească îşi întoarse faţa, încurcat dar în exterior părînd calm, şi ridicînd de pe masă foaia de ziar pe care birjarul, dacă asta o fi fost, o lăsase deoparte, o ridică de pe masă şi privi hîrtia asta rozalie, dar în fond de ce rozalie ? Motivul pentru care făcuse aceasta era că recunoscuse la uşă aceeaşi faţă pe care o mai văzuse fugar în aceeaşi după amiază pe cheiul Or-mond, femela parţial idioată anume de pe alee, care ştia că doamna în taior cafeniu era cu dumneata (doamna B.), şi-l întrebase dacă n-are cumva ceva de spălat. Şi în fond

259

de ce de spălat, lucrul acesta jpărînd mai degrabă cam prea vag.

Ceva de spălat. Cu toate acestea candoarea îl silea să recunoască faptul că el însuşi îi spăla lenjeria soţiei sale cînd se murdărea pe strada Holles şi chiar şi femeile fă­ceau aşa ceva şi chiar cu vestmintele similare ale bărba­ţilor din acelea cu iniţiale în cerneală Bewley şi Draper (ale ei erau, adică) dacă într-adevăr ţineau la ei ; adică. _j/ub_es_levmă, iubeşte-mi jcămaşa murdară. Totuşi, în mo­mentul acela ar li dorit mai degrabă camera femeii decît tovărăşia ei astfel că fu ca o uşurare reală cînd patronul îi făcu un semn brutal să o ia din loc. Pe după foaia din Evening Telegraph mai prinse o imagine fugară a chipului ei în uşă cu un soi de rînjet idiot sticlos arătînd că mai adăsta o clipă privind cu un amuzament evident grupul de spectatori care examinau pieptul nautic al matelotului Murphy şi pe urmă nu se mai văzu nici urmă de ea.

— Canoniera, spuse patronul.

— Nu înţeleg, îi spuse domnul Bloom în confidenţă lui Stephen, din punct de vedere medical adică, cum o făp­tură ca asta de-a dreptul ieşită din spital, duhnind de boală, poate avea atîta tupeu să mai ceară sau cum un bărbat cu minţile toate, dacă ţine cît de cît la sănătatea lui. Neferi­cită creatură ! Bineînţeles, îmi închipui că tot un bărbat e vinovat de halul în care-a ajuns. însă oricare ar fi cauza...

Stephen nu o remarcase şi ridică doar din umeri, mul-ţumindu-se să observe :

— în ţara asta sînt unii care vînd mai mult decît a avut ea vreodată şi fac şi afaceri bune. Să nu te temi de cei care-şi vînd trupul dar n-au puterea să cumpere sufletul. E o negustoare proastă. Cumpără scump şi vinde ieftin.

Cel mai vîrstnic, deşi în nici un fel şi nicicînd nici fată bătrînă şi nici prud spuse că era de-a dreptul un scandal, public şi că ar fi trebuit să se pună capăt unei asemenea situaţii instanter ca să ajungem sa spunem că femei de categoria aceasta (lăsînd la o parte orice sensibilitate ipo­crită de fată bătrînă în privinţa aceasta) reprezentînd un rău necesar de altfel, să nu fie înregistrate şi controlate medical de autorităţile competente, un lucru pe care el. un pater ţamilias, îl considerase dezirabil încă de la începu­tul începuturilor. Oricine ar fi iniţiat măsuri de felul acesta,

260

spuse el şi ar face publicitate în sensul acesta ar bine­merita de la toţi cei interesaţi.

— Dumneata, un bun catolic, observă el, vorbind des­pre trup şi suflet, crezi în suflet. Sau înţelegi prin asta inte­ligenţa doar, puterea creierului ca atare, distinctă de orice obiect exterior, masa asta să spunem, ceaşca asta ? Eu cred în aşa ceva eu însumi, în ce mă priveşte, pentru că e un fapt explicat de oameni competenţi ca fiind circum-voluţiunile materiei cenuşii. Altfel n-am mai fi avut desco­periri ca astea, ca razele X, de pildă. Ce crezi ?

Astfel încolţit, Stephen trebui să facă un efort supra­omenesc de memorie şi să încerce să se concentreze şi să-şi amintească înainte de a putea spune :

— Mi se spune, luîndu-ne după cele mai de seamă autorităţi în materie că e vorba de o substanţă simplă, şi deci incoruptibilă. Ar trebui să fie nemuritoare, după cîte înţeleg eu, dacă n-ar exista posibilitatea ca să fie anihilată de Cauza Primă. Care, după cîte aud eu, este cît se poate de capabilă să adauge şi aceasta la suma glumelor ei obiş­nuite, corruptio per se şi corruptio per accidens ambele fiind excluse de normele bunei cuviinţe.

Domnul Bloom aprobă pe de-a întregul sensul general al acestei afirmaţii deşi subtilitatea mistică aici implicată era oarecum în afară de capacitatea sa sublunară de cu­prindere, şi totuşi el se simţi împins să introducă o contes­taţie, prin această simplă replică adăugată :

— Simplă ? N-aş crede că acesta e cuvîntul. Sigvir, sînt de acord ca să-ţi dau dreptate, dai peste un suflet sim­plu odată la nu ştiu cîţi ani. Dar ce aş vrea eu să spun este că e o chestie de pildă să inventezi razele astea cum a făcut Roentgen sau telescopul, ca Edison, deşi eu cred că s-a făcut înainte de el, Galileo cred că a fost omul. Lucru­rile astea se aplică şi la legi, de exemplu, la fenomenele astea grozave, cum ar fi electricitatea, dar e cu tot o altă mîneare de peşte să spui că crezi în existenţa unui Dum­nezeu supranatural.

— O, asta, expostulă Stephen, a fost dovedită categoric de mai multe din cele mai bine cunoscute pasagii din Sf înta Scriptură, în afară şi de probele circumstanţiale.

în acest punct spinos însă, vederile acestor doi, diame­tral opuse cum erau, atît în ce priveşte formaţia cît şi în

261
orice alta privinţă, cu deosebirea marcată pe care o repre­zentau şi vîrstele lor respective, se ciocniră.

— A fost chiar dovedită ? obiectă cel mai experimen­tat dintre cei doi, menţinmdu-se la punctul său de vedere. Nu sînt chiar aşa de sigur. Asta e o chestiune de părere personală, şi fără să intru în aspectul mai sectar al proble­mei, ţi-aş cere îngăduinţa să mă despart in toto de părerea dumitale aici. Credinţa mea, ca să-ţi spun adevărul ade­vărat, este că toate chestiile astea au fost falsificări ade­vărate toate băgate acolo de călugări cel mai probabil sau poate e chestia aia cu poetul nostru naţional şi de data asta, care le-o fi scris el ca şi Hamlet sau Bacon, şi cum dumneata te pricepi mai bine ca mine la Shakespeare nu e cazul să-ţi spun eu. A propos, nu vrei să bei cafeaua aia ? Lasă-mă să ţi-o amestec eu niţel, şi ia şi o bucăţică din cor­nul ăsta. E ca o cărămidă din astea a marinarului nostru de aici, cum ar veni. Oricum, nimeni nu ne dă ce n-are nici el. Ia încearcă niţel.

— Nu pot, reuşi Stephen să articuleze, organele sale mentale refuzînd pentru moment să-i mai dicteze şi alte replici.

Căutarea nodului în papură fiind în mod proverbial de prost gust. domnul Bloom se gîndi că ar fi fost bine să amestece, sau să încerce să amestece zahărul încleiat în fun­dul ceştii şi reflectă cu simţăminte apropiate de acreală la acel Coffee Palace şi la regimul său de activitate în folosul abstinenţei (şi în acelaşi timp al rentabilităţii). La drept vor­bind, era un ţel legitim şi dincolo de orice îndoială rezulta­tele erau dintre cele mai bune. Adăposturi ca cel în care se găseau ei acum acţionînd în acest spirit antialcoolic pentru cei rătăcitori noaptea, la concerte, spectacole teatrale de seară şi la conferinţele cu caracter instructiv (cu intrare li­beră) şi susţinute de persoane calificate în folosul claselor cu venituri modeste. Pe de altă parte, el păstra o amintire distinctă şi dureroasă a faptului că îi fusese plătită soţiei sale, madame Marion Tweedy, care într-o vreme ocupase o poziţie proeminentă în asemenea programe, o remuneraţie într-adevăr foarte modestă pentru serviciile sale de pia­nistă. Era foarte înclinat să creadă că ideea urmărită era cea a realizării unor profituri nete şi avantajoase, ţinînd seama şi de faptul că nu exista, practic, nici un fel de con-

262

r

curentă. Fuseseră şi otrăviri cu sulfat de cupru, SO,;, sau ceva în genul acesta în fasole uscată, aşa îşi amintea el că citise că s-ar fi petrecut într-un birt ieftin de felul acesta undeva, dar nu-şi aducea aminte cînd se întîmplase sau unde. Oricum o analiză, o analiză medicală, a tuturor ali­mentelor, i se părea că ar fi rost mai mult decît necesară, şi asta poate că şi justifica cîştigul de care se bucura acea Cacao-Vi a firmei dr Tibble, ca urmare a unor asemenea analize medicale specifice.

— Ia încearcă acum, îndrăzni el să propună în legătură cu cafeaua din faţa lor, după ce o amestecase.

Astfel convins în orice caz să o guste, Stephen îşi ridică ceaşca greoaie din zeama cafenie prelinsă — şi aceasta plescăi atunci cînd o scoase de acolo — de toartă şi sorbi o dată din băutura care i se păruse atît de neplăcută.

— Totuşi e o hrană solidă, insistă geniul său cel bun eu totdeauna am susţinut hrana solidă, unicul şi singurul său motiv nefiind cîtuşi de puţin că ar fi fost un gurmand. ci în convingerea că mesele regulate şi solide constituie condiţia sine qua non pentru orice fel de muncă în adevă­ratul înţeles al cuvîntului, manuală sau intelectuală. Ar trebui să mămnei mai multă hrană solidă. Te-ai simţi un alt om atuncr.

— Lichide pot să înghit, spuse Stephen. Dar mi-ai face un serviciu dacă ai pune la o parte cuţitul acesta. Nu pot să-i văd vîri'ul ăla aşa ascuţit. Mi-aduce aminte de istoria Romei.

Domnul Bloom se conformă cu promptitudine acestei sugestii şi înlătură obiectul încriminat, un cuţit bont, obiş­nuit, cu miner de os, neprezenUr.d ochiului profan nimir deosebit roman sau antic, şi remareînd că vîrful era de alt­fel detaliul cel mai puţin bătător la ochi.

—- Poveştile prietenului nostru comun sînt întocmai şi persoana lui însuşi, remarcă sotto voce către confi­dentele său domnul Bloomy, ă propos de cuţite. Crezi c3 sînt adevărate ? Ar putea să-ţi toarne poveşti din astea ceasuri la rind toată noaptea şi sa mintă ca o cizmă. Uită-te

la el.

Cu toate acestea, deşi ochii lui erau îngreunaţi de somn şi de aerul mării, viaţa era plină de o mulţime de lucruri_şi de coincidenţe de o natură teribilă şi ar fi fost cu totul în

263

limitele posibilităţii să nu fi fost vorba de invenţii deşi la prima vedere nu erau prea multe posibilităţi inerente ca toate istorisirile pe care le deşerta acela să fi fost la modul strict literă de Evanghelie.

Intre timp îl cîntărise pe individul din faţa lui, supu-nîndu-l unui adevărat examen de Sherlock Holmes, şi asta încă din momentul în care dăduse ochii cu el. Deşi fiind un bărbat bine conservat şi de loc slăbănog, chiar dacă întru citva înclinat spre calviţie, era în ţinuta lui ceva suspect care te făcea să te gîndeşti la un client al închisorii şi n-ar fi fost necesar un efort violent de imaginaţie ca să asociezi un exemplar cu o înfăţişare atît de deprimantă cu unul din cei din confraternitatea cîiţilor şi învîrtirii roatei. S-ar fi putut ca el însuşi chiar să fi făcut aşa ceva cu omul său presupunînd că îşi povestise propriul caz, aşa cum fac adesea unii cînd pretind că povestesc despre alţii, anume că-i făcuse de petrecanie el însuşi şi pe urmă îşi făcuse sta­giul patru sau cinci ani buni la păstrare, ca să nu mai vorbim de personajul Antonio (fără nici o legătură cu per­sonajul dramatic cu nume identic din pana poetului nostru naţional — care-şi exprimase crimele la modul melodra­matic descris mai sus. Pe de altă parte, s-ar fi putut să fie vorba de un simplu bluff din partea lui, o slăbiciune scu­zabilă, deoarece o întâlnire cu asemenea mutre uşor de identificat de la o poştă, cetăţeni ai Dublinului, ca aceşti birjari aşteptînd cu gura căscată poveşti din ţări străine, ar fi ispitit pe orice bătrîn marinar care a străbătut în lung şi în lat mările oceanice să înşire la poveşti sfătoase cum ar fi cea despre corabia Hesperus şi etcetera. Şi, la urma ur­mei, dacă stăm să ne gîndim, minciunile pe care le spune omul despre el însuşi nici n-ar putea ţine luminarea din poveste la gogoşile sfruntate pe care alţii le născocesc despre ei.

— Bagă de seamă, nu spun că ar fi numai aşa nişte invenţii pure, reluă el. Scene analoage întâlneşti uneori, dacă nu chiar des. Există uriaşi, deşi trebuie să baţi cale lungă pînă dai de unul. Marcela, regina piticilor. La muzeul cu figuri de ceară pe strada Henry am văzut cu ochii mei nişte azteci din ăştia, cum le zice, stînd pe jos cu picioarele încrucişate sub ei. N-ar mai fi fost în stare să-şi întindă picioarele mici dacă i-ar fi plătit, din cauză că muşchii de

264

aici, vezi, continuă el, indicînd pe tovarăşii! său locul în general, tendoanele, sau cum vrei să le spui, din dosul ge­nunchiului drept, şi-au pierdut orice forţă după ce au stat aşa chirciţi atîta vreme, şi ăia rugîndu-se la ei ca la nişte zei. E şi asta un exemplu că mai există oameni simpli. Totuşi, revenind acum la prietenul Simbad şi la înfri­coşătoarele lui aventuri (care-i aminteau puţin de Ludwig. alias Ledwige, pe vremea cînd se prezenta pe scena tea­trului Gaiety atunci cînd Michael Gunn era identificat cu direcţiunea, în Olandezul Zburător, un succes nec plus ultra, şi cete de admiratori veneau în număr mare, cu toţii dînd pur şi simplu buzna deşi corăbii de orice fel, fantome sau invers, de obicei n-au trecere pe scenă cum n-au nici trenurile), nu era nimic incompatibil în sine, recunoscu el acum. Dimpotrivă, amănuntul cu înjunghierea pe la spate era în notă de fapt fiind vorba de italianos din ăştia, chiar dacă sincer vorbind îşi lua libertatea să recunoască faptul că vînzătorii ăştia de îngheţată şi de peşte prăjit, ca să nu mai vorbim şi de cartofi prăjiţi şi aşa mai departe, dincolo, în cartierul italienesc, pe lingă Coombe, erau nişte băieţi liniştiţi, la locul lor, muncitori, cel mult poate puţin cam prea dispuşi să vîneze animalul inofensiv dar atît de nece­sar de speţă felină proprietatea altora la vreme de noapte astfel încît să-şi poată asigura o masă sănătoasă bătrî-nească, şi suculentă, cu usturiol de rigueur din masculul sau femela respectiva a doua zi, liniştiţi, şi adăugă el, ieftin.

— Spaniolii, de pildă, continuă el, temperamente păti­maşe cum sînt, impetuoşi, ce dracu', cu tendinţa să ia legea în propriile lor mîini şi să-ţi facă felul cît ai clipi cu pum­nalele alea pe care le au cu ei cînd ţi le vîră deodată în burtă. Asta vine de la căldura mare, de la climă în general. Nevastă-mea, ca să zic aşa e spanioloaică, pe jumătate adică. Adevărul e că la drept vorbind ar putea să ceară naţionalitatea spaniolă, dacă ar vrea, pentru că s-a născut practic vorbind în Spania, adică la Gibraltar. E şi tip spa­niol-. Cu ten închis, brună de-a dreptul, neagră, ce mai. Eu, în ce mă priveşte, cred sigur că clima explică caracterul. De asta te-am întrebat dacă-ţi scrii poeziile în italiană.

— Temperamentele ălora pe care i-am întîlnit acolo la uşă, îl întrerupse Stephen, erau într-adevăr pasionate la culme. Roberto ruba roba sua.

265

■— Chiar, îl aprobă demnul Bloom.

— Şi pe urmă, spuse Stephen, cu ochii în gol şi diva-gîncl pentru sine însuşi sau pentru un ascultător neştiut de nu se ştie unde, mai avem şi impetuozitatea iui Dante şi triunghiul isoscel, şi domnişoara Portinari, de care s-a în­drăgostit el şi Leonardo şi san Tomasso Mastino.

— Le e în sînge, acceptă de îndată domnul Bloom. Spă­laţi cu toţii în sîngele soarelui. Coincidenţă, s-a întîmplat tocmai să fiu la muzeul de pe strada Kildare astăzi, puţin înainte de a ne întîlni noi, de întîlnirea noastră, dacă pot s-o numesc aşa, şi mă uitam chiar la statuile alea antice de acolo. Proporţiile splendide ale şoldurilor, bustului. Aici, pur şi simplu nu poţi să dai peste felul ăsta de femei. Cite o excepţie ici colo. Bine făcute, da, drăguţe într-un fel, mai găseşti, dar lucrul de care vorbesc eu sînt formele femi­nine. Pe urmă, au aşa de puţin gust la îmbrăcăminte, cele mai multe, şi asta sporeşte în mare măsură farmecul natu­ral al femeii, orice ai spune. Ciorapii căzuţi în vine, poate aici e chiar o slăbiciune a mea, dar totuşi € un lucru pe tare pur şi simplu nu pot să suport să-l văd.

Interesul însă începea oarecum să pălească întrucîtva în jur şi ceilalţi trecură acum la discuţii despre întîmplări pe mare, nave pierdute în ceaţă, ciocniri cu iceberguxi, lucruri de felul acesta. Băîrînul raatelot de cart avea fireşte şi el ce spune. Trecuse pe îa Capul Furtunilor de cîîeva ori şi îndurase musonul, un anume soi de vîirt prin mările Chinei, şi prin toate aceste primejdii ale adîncurilor era un anume lucru, declară el, care-i fusese pavăză., sau aşa ceva, o medalie sfinţită care-l salvase.

Aşa că după ce plutiră o vreme pe lingă epava de la Stânca Spaimei, epava acelei ambarcaţiuni norvegiene bă­tută de soartă —- şi o vreme nimeni nu-şi putu aminti de. numele ei pînă cînd birjarul acela care într-adevăr semăna cu Henry Campbell îşi aduse aminte, Palme, pe plaja de la Eootersstown, care fusese într-adevâr subiectul general de discuţie în tot oraşul în anul acela (Albert William Quill scriind chiar o frumoasă poezie de necontestate merite pentru Times-ul irlandez) cu valurile rostogolindu-se asu-pră-i şi mulţimi îmbulzindu-se pe coastă pradă emoţiei îm­pietriţi de spaimă. Pe urmă cineva spuse ceva despre cazul

265

vasului Lady Cairns din Swansea, care fusese izbit de Mona, pe aproape de malul celălalt, pe o vreme mai de­grabă murdară, ceţoasă, şi care se scufundase cu echi­paj cu tot. Nu i se dăduse nki un ajutor. Căpitanul ei, al lui Mona, declarase că-i fusese teamă că la ciocnire i-ar fi cedat cloazoanele. Dar vasul său nu luase de loc apă la cală, se părea.

în momentul acela se petrecu un incident. Doarece de­venise necesar pentru el să-şi dea drumul unei terţarole la o velă, omul mării îşi părăsi locul.

— Cît să-ţi trec pe lingă .prova, prietene. îi spuse veci­nului său care tocmai aluneca pe nesimţite într-o aţipeală liniştită.

îşi croi drum greoi. încet, cu pasul aşezat, spre uşă, ■păşi apăsat peste treapta de acolo, ie ji în incintă şi tăie spre stingă, în vreme ce-şi căuta astfel îndreptarea, domnul Bloom, care observase cînd celălalt se ridicase în picioare că avea două sticle cu. dupâ toate aparenţele rom marină­resc, iţindu-i-se cîte una din fiecare buzunar' anume pentru necesităţile lăuntrului său cuprins de un foc nestins, îl văzu scoţînd la iveală o sticlă-şi destupind-o, sau deşurubîndu-i dopul, şi, aplicîndu-şi ţîmburuşul la buze. trăgind o duşcă bătrânească, delicioasă, sănătoasa, din ea cu un zgomot gîl-gîitor. Incorigibilul Bloom, care ele asemenea nutrea o bă­nuială vicleană că bătrânul lup de mare ieşise înti-o ma­nevră de felul unei contraatracţiuni exercitată de femela care, totuşi, dispăruse cu totul, putu, acum strâduindu-se să-l urmărească, să-l mai vadă în clipa cînd, împro-pătat cum se cuvine după fapta sa cu romul din buzunar, privea în sus spre stîlpii şi arcurile line, descumpănit parcă, de­oarece bineînţeles lucrurile se schimbaseră radical de la ul­tima sa vizită şi erau mult îmbunătăţite. Una sau mai multe persoane invizibile de aici îl îndreptară spre vespasiana pentru bărbaţi din cele construite pretutindeni de comiten­tul edilitar pentru asemenea scopuri, dar, după un interval de timp scurt în care tăcerea domni netulburată. marina­rul, care în mod evident preferase să-l ocolească ce de­parte, se uşura undeva aproape, zgomotul apei sale, de vezică, şopotind o vreme în consecinţă la faţa locului şi după toate aparenţele trezind din somn un cal de la staţia de trăsuri.

267

Oricum, o copită se auzi schimbîndu-şi locul astfel după somnul dintîi şi hamurile clinchetiră. Tulburat într-o oare­care măsură din aţipeală în ghereta sa de pază lingă focul de cărbuni, paznicul corporaţiei, care — deşi acum pe panta de jos şi aproape gata să facă saltul, nu era ca să spunem adevărul crud altul decît susnumitul Gumley, acum practic trăind din banii parohiei, dîndu-i-se această slujbă tempo­rară de către Pat Tobin, după cît se părea, din considerente de umanitate, cunoscîndu-l acela dinainte — se foi puţin întorcîndu-se pe partea cealaltă înainte de a-şi abandona din nou mădularele în braţele lui Morfeu. O pildă cu ade­vărat uluitoare de felul în care furtunile vremii bătuseră în forma cea mai virulentă asupra unui om cu familie cît se poate de respectabilă şi familiarizat toată viaţa cu tot con­fortul casnic decent şi care într-o vreme avea un venit net de o sută de lire sterline pe an şi pe care fireşte măgarul cu două butoaie îl împinsese să-şi arunce banii în vînt. Şi iată-l acum la capătul puterilor după ce adesea vopsise oraşul îndeajuns de trandafiriu fără măcar o para chioară. Era un băutor, mai e oare nevoie s-o spunem, inutil să se mai sublinieze aceasta, şi asta demonstra o dată în plus morala căci ar fi putut cu uşurinţă să se găsească acum în­tr-o situaţie înfloritoare în afaceri, dacă — însă un mare dacă — ar fi reuşit să se lecuiască de această înclinaţie anume. \

Intre timp cu toţii deplîngeau acum cu glas mare scă­derea tonajului irlandez, atît cabotier cît şi de schimburi cu străinătatea, care constituia doar o parte dintr-un proces general. Un singur vapor pentru compania Palgrave Zvlurphy ieşise din şantierele Alexandra, singura lansare din acest an. E adevărat, porturile erau acolo, însă nici o corabie nu mai ancora în ele.

Se întîmpla tot soiul de naufragii, spuse patronul, care vident era în cunoştinţă de cauză.

Ce ar fi vrut el să ştie era de ce vasul acela se pocnise de singura stîncă din golful Galway, de vreme ce planul golfului Galeay fusese propus discuţiei de un anume domn Worthinton sau aşa ceva, ei ? întrebaţi-l pe căpitan, îi sfă­tui el, ce mită anume îi dăduse guvernul britanic pentru treaba lui în ziua aceea. Căpitanul John Lever de ps îinia Lever.

263

__ N-am dreptate, căpitane ? îl întrebă acum pe mari­narul care se întorcea după duşca sa particulară şi restul treburilor sale.

Acest demn personaj, care prinsese din mirosite cîntecul de dinainte de cuvintele lui, intră mormăind pe o muzică mai degrabă dorită decît realizată, însă cu rr.-are forţă, în­tr-un fel de litanie aptă să fie întretăiată în secunde sau terţe. Urechile ascuţite ale domnului Bloom îl auziră ex-pectorînd apoi probabil bucata de tabac (ceea ce într-ade­văr şi era cazul) astfel că deduse că şi-o plasase pentru moment în pumn "în vreme ce-şi făcuse treaba trăgînd o duşcă şi eliberînd o alta şi pe care o găsea acum cam acră după focul lichid în chestiune. Oricum el intră acum plutind cu toate pînzele desfăcute după libaţiunea — şi potaţiu-nea — sa încununate de succes, introducînd o atmosferă .favorabilă băuturii în această soiree, intonînd zgomotos, ca un veritabil fiu de lup de mare :