James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

UUSE

VoS. 2

BIBLIOTECA

-ciuj-

FiLIALA HĂNĂSTUR

Traducere şi note de MiRCEA

:•■■

Biblioteca Judeţeană

- auj -

EDITURA

Bucureşti, 1984

'570232J*

^

Lector : DENISA COMANESCtT Tehnoredactor : VICTOR MAŞEK

Bun de tipar J9.09.19S4 Coli tipar 28

Comanda »r. 40 SIS

Combinatul poligrafie „Casa Seinteu

Piaţa Scînteii nr. 1, Bucureşti.

Republica Socialistă România

.

Seara de vară cuprindea treptat lumea în îmbrăţişarea ei tainică.^J Departe spre vest soarele apunea şi ulti­mele licăriri ale zilei prea trecătoare mai adăstau cu nostalgică iubire peste mare şi pe plajă, pe mîndrul pro­montoriu al bătrînului şi îndrăgostitului Howth ca întot­deauna străjuind apele golfului, peste stîncile acoperite de ierburi marine de-a lungul coastei Sandymountului şi, în sfîrşit dar nu în cele din urmă, peste liniştita bisericuţă de unde izvorau cînd şi cînd în tăcerea amurgului glasul ru­găciunilor înălţate spre cea care este în pura ei strălucire o rază întotdeauna luminînd, alinînd inima bîntuită de fur­tuni a omului, Măria, luceafărul mărilor.

Cele trei tinere fete, bune şi dragi prietene, erau aşe­zate pe stînci, bucurîndu-se de frumuseţea acestei scene vesperale şi de aerul, proaspăt dar nu din cale afară de răcoros. De multe ori şi adesea obişnuiau ele să vină aici în colţul acesta favorit al lor să schimbe în linişte cîteva vorbe inocente pe lingă apele înspumate şi să tăinuiască despre cele apropiate inimilor curate ale fetelor, Cissy Caffrey şi Edy Boardman cu copilaşul în cărucior şi Tommy şi Jacky Caffrey, doi băieţei cu păr cîrlionţat, îm­brăcaţi în costumase marinar cu berete asortate şi cu nu­mele Vasul Majestăţii Sale Belleisle înscrise pe amîndouă. Căci Tommy şi Jacky Caffrey erau gemeni, de abia împli­niseră patru anişori, şi chiar gemeni foarte rîzgîiaţi şi zgo­motoşi uneori, dar cu toate acestea nişte copilaşi scumpi cu chipuri luminoase vesele şi atîta de drăgălaşi. Îşi fă­ceau de lucru în nisip cu lopăţelele şi găleţica, ridicînd castele de nisip cum fac copiii, sau jucîndu-se cu mingea lor mare colorată, fericiţi cît era ziulica de lungă. Şi Edy Boardman îl legăna pe dolofanul copilaş încolo şi în­coace în căruciorul lui în vreme ce tînărul domnişor su­ghiţa de rîs. Avea doar 11 luni şi 9 zile, şi deşi încă abia o bucăţică de omuleţ, începea tocmai să-şi încerce primele gîngureli copilăreşti. Cissy Caffrey se apleca asupra lui

să-i gîdile obrăjorii grăsulii şi gropiţa abia adîncită din bărbie.

— Haide, bebeluş, spunea Cissy Caffrey. Ia spune tu, tare. tare. Dă-mi un pic de apă.

Şi copilaşul gînguri după ea :

— U gic, u gic de giapă.

Cissy Caffrey nu mai ştia cum să-l cocoloşească pe omuleţul acesta, căci îi plăceau grozav copiii, avea atîta răbdare cu ei cînd erau bolnăviori şi Tommy Caffrey nici nu putea fi convins niciodată să-şi bea untura de peşte dacă nu era Cissy Caffrey să-l ţină de nas şi să-i promită coltucul de pîine de secară bine unsă cu sirop. Ce bine se pricepea să-i ia fetiţa asta pe cei mici ! Dar adevărul era că bebe era el însuşi o bomboană de copilaş, cu adevărat un îngeraş cu babeţica asta nouă cu desene. Nu era nici de departe una din fetişcanele astea moderne, cochete şi fandosite, vreo Flora MacFlimsy, buna noastră Cissy Caffrey. N-ai fi găsit o fată cu inima mai curată pe toată faţa pămîntului, întotdeauna cu ochii ei de ţigăncuşă rîză-tori şi limpezi şi un cuvînt plin de bucuria de a trăi pe buzele ei roşii ca cireaşă, pe scurt o fată s-o tot iubeşti. Edy Boardman şi ea rîdea din toată inima auzindu-şi fră­ţiorul cum stîlceşte cuvintele.

Insă tocmai atunci se născu o ceartă între domnişorul Tommy şi domnişorul Jacky. Băieţii sînt mai mofturoşi, şi gemenii noştri nu făceau nici ei excepţie de la această regulă. Mărul discordiei era un anume castel de nisip pe care-l construise tînărul Jacky şi acum tînărul Tommy se gîndea să dreagă el lucrurile şi socotea că ar fi fost mai potrivit ca arhitectura să aibă o poartă în faţă aşa cum avea turnul Martello. Şi dacă domnişorul Tommy era un încăpăţînat, domnişorul Jacky îşi avea şi el toanele lui, şi, după principiul că pentru orice irlandez cît de mic casa sa e castelul său, se aruncă asupra urîciosului său rival, şi încă cu o asemenea înverşunare chiar, încît agresorul de adineaori o păţi rău şi chiar (vai ! cu durere o spunem) şi castelul pricină a acestei contradicţii. Nu mai e nevoie să spunem că ţipetele domnişorului Tommy înfrînt în această încercare atraseră atenţia celor două prietene.

— Ia vino-ncoace, Tommy, îl chemă pe un ton impe­rativ surioara lui. Şi tu, Jacky, ruşine, să-l tăvăleşti aşa

pe Tommy săracu' prin nisipul ăsta murdar. Stai că te prind eu şi-ai să vezi.

Cu ochii înceţoşaţi de lacrimile pe care nu apucase să le verse, domnişorul Tommy se apropie la chemarea ei, căci cuvîntul surioarei lor mai mari era literă de lege pen­tru gemeni. Şi în ce stare jalnică era după această neplă­cută aventură. Bereta lui de marinar şi chiloţeii erau plini de nisip numai că Cissy era o adevărată meşteră în arta de a remedia micile necazuri ale vieţii şi cît ai clipi nu se mai vedea fir de nisip pe costumaşul lui atît de drăguţ. Dar ochii lui albaştri îi străluceau de lacrimi fierbinţi care stăteau să ţîşnească, astfel că ea i-i sărută alinîndu-le usturimea şi făcu o dată cu pumnul spre domnişorul Jacky, vinovatul, spunîndu-i că-l prinde ea şi are să vadă el atunci, şi ochii îi scînteiau a dojana.

— Jacky, răule şi urîtule ! strigă ea.

îşi petrecu braţul pe după umerii micului marinar şi-l trase lingă ea alintîndu-l :

— Ce spui tu ? Cum te cheamă ? Pîine cu unt ?

— Ia spune-mi, cine-i drăguţa ta, vorbi şi Edy Board­man. Cissy e drăguţa ta ?

— Mnao, spuse Tommy printre lacrimi.

— Nu-i Edy Boardman iubiţica ta ? întrebă Cissy.

— Mnao, spuse Tommy.

■— Ştiu eu, spuse nu prea cu drăgălăşenie Edy Board­man aruncînd o privire şireată din ochii ei miopi. Ştiu eu cine-i drăguţa lui Tommy. Pe Gerty o iubeşte Tommy.

— Mnao, spuse Tommy gata să izbucnească de-a bine-lea în plîns.

Cissy însă cu mintea ei mereu atentă ca o mamă înţe­lesese că nu era în regulă şi-i şopti lui Edy Boardman să-! ducă dincolo după cărucior să nu-l vadă domnii şi să bage de seamă să nu-şi ude pantofiorii noi galbeni.

însă cine era Gerty ?

Gerty MacDowell, acum aşezată alături de tovarăşele ei, dar pierdută în gînduri, privind departe în zare, era, ca să spunem adevărul adevărat, cea mai frumoasă dintre fecioarele irlandeze din cele cu vino-ncoace pe care ai fi putut-o vedea cît vezi cu ochii. Toţi cei care o ştiau erau de acord că era o adevărată frumuseţe, deşi, cum spunea adesea lumea, trăgea mai degrabă spre alde Giltrap decît

J

spre MacDowelî. Avea o siluetă zveltă şi plină de graţie, înclinînd chiar mai degrabă spre fragilitate — poate chiar cam prea slabă, dar perlele cu gelatină de fier pe care le luase acuma în urmă îi făcuseră incomparabil mai bine decît pilulele Văduvei Welch pentru dame şi era mult mai bine şi cu pierderile de sînge pe care le avusese la un moment dat şi cu oboseala. Paloarea de ceară a chi­pului său era aproape etereală în puritatea ei ivorină deşi gura ei ca un boboc de trandafir era un adevărat arc al lui Cupidon, de o perfecţiune grecească. Mîinile ei erau alabastru străbătut de vene fine cu degete prelungi şi albe cum numai sucul de lămîie şi regina cremei de mîini le-ar fi putut desăvîrşi deşi nu era deloc adevărat că ar fi pur­tat mănuşi lungi în pat şi nici că ar fi făcut baie de lapte la picioare. Bertha Supple îi spusese asta o dată lui Edy Boardman, dar era o minciună sfruntată, că era pornită, certată la cuţite cu Gerty (fetele tinere au şi ele fireşte micile lor discordii cîteodată, ca orice muritoare) şi-i şi spusese să nu scape nici un cuvînt, orice-ar fi, că ea îi spusese sau n-avea să mai vorbească niciodată cu ea. Nu. Trebuie să-i dăm cezarului ce-i al cezarului. Era un rafi­nament înnăscut, o hauteur languroasă, regească, în făptura lui Gerty şi asta transpărea dincolo de orice îndoială în mîinile ei delicate şi în prestanţa cu care păşea pe picioa­rele ei arcuite frumos cambrate. Dacă soarta cea bună ar fi vrut ca ea să se fi născut într-o familie înstărită. în lumea bună şi dacă s-ar fi putut bucura de binefacerile unei educaţii îngrijite, Gerty MacDowelî ar fi putut sta cu strălucire alături de orice doamnă de rang din ţară şi s-ar fi putut admira împodobită cu giuvaeruri de preţ pe frunte şi admiratori din familiile patriciene la picioare întrecîndu-se între ei care să-i aştearnă în faţă omagiile. Poate că asta, iubirea care ar fi putut fi, era ceea ce sufla peste chipul ei cu trăsături delicate uneori o expresie de încordare abia simţită, un înţeles tăinuit, asta poate aprin­dea în ochii ei frumoşi un dor straniu, dăruindu-i un far­mec căruia puţini îi puteau rezista. De ce au oare femeile ochi atît de vrăjitoreşti ? Ai lui Gerty erau de cel mai albastru albastru irlandez, puşi în valoare de gene superbe şi de sprîncene negre expresive. Fusese o vreme cînd sprîncenele acestea parcă nu erau atît de fascinante, de

mătăsoase. Madame Very Verity, redactoarea paginei Fe­meia Frumoasă a săptămînalului Princess, fusese cea care, cea dintîi, o consiliase să încerce produsul Sprînce-nata care dăruie ochilor expresia aceea absolut de neuitat, care e atît de preţuită de cele mai elegante frumuseţi ale zilei, şi ea nu regretase niciodată că-i ascultase sfatul. Pe urmă mai fusese şi roşeaţa vindecată în chip ştiinţific şi cum să fiţi înaltă sporiţi-vă greutatea şi aveţi o faţă fru­moasă dar nasul dumneavoastră ? Asta i s-ar fi potrivit d-nei Dignam, pentru că ea avea un nas ca o pătlăgică. însă podoaba cea mai de preţ a lui Gerty era bogăţia minuna­tului ei păr. Era castaniu întunecat şi cu o ondulaţie ab­solut naturală. Şi-l tunsese chiar în dimineaţa aceea fiind acum crai nou şi i se aranjase jur împrejurul capului ei frumos într-o revărsare de bucle luxuriante şi îşi făcusa şi unghiile, fiind joi, zi, după horoscop, care aduce reu­şită în tot ce întreprinzi. Şi tocmai în clipa aceea, la cu­vintele lui Edy, o roşeaţă elocventă, suavă ca cea mai străvezie petală de roză, se strecură în obrajii ei şi era atît de frumoasă în dulcea ei sfială feciorelnică încît îţi venea să spui că în toată mîndra ţară a Irlandei n-ai fi găsit fată mai fermecătoare ca ea.

O clipă rămase tăcută cu ochii plecaţi şi cu o expresie parcă tristă pe faţă. Părea că ar fi vrut să răspundă, însă ceva neştiut îi opri cuvintele pe buze. Un îndemn lăuntric o îndemna să vorbească ; demnitatea îi spunea că trebuie să păstreze tăcerea. Buzele ei frumoase se întredeschideau însă apoi ea îşi ridică ochii şi izbucni într-un rîs scurt voios care avea toată prospeţimea unei dimineţi tinere de primăvară. Ştia foarte bine, nimeni mai bine decît ea, ce-o făcuse pe Edy cea încrucişată să spună asta : că el îşi mai rărise parcă atenţiile faţă de ea dar în realitate era doar o mică ceartă între îndrăgostiţi. Şi ca de obicei cineva strîmba din nas în legătură cu băiatul acela care avea bicicletă şi tot trecea în sus şiîn jos prin faţa ferestrei ei. Decît că acuma tatăl lui îl ţinea serile acasă să înveţe că avea un examen pentru bursă acuma la sfîrşitul semestru­lui şi avea să meargă la colegiul Trinity să facă medicina după ce termina liceul, ca şi fratele lui, W. E. Wylie care era la cursele de bicicletă la universitate la Trinity. Prea puţin bănuia el ce simţea ea cu adevărat. Golul acela apă-

9

să tor dureros pe eare-l simţea ea uneori în piept strâpun-gînd-o pînă în inimă. Dar era tînăr încă, şi poate, cu timpul, avea să înceapă şi el s-o iubească. El era dintr-o familie de protestanţi şi, sigur, Gerty ştia Cine a fost întîi, şi după El sfînta Fecioară Măria şi apoi Sfîntul Iosif. Dar, oriee-ai spune, era frumos, cu un nas delicios şi era exact aşa cum arăta, vm gentleman din cap pînă-n picioare, şi forma capului din spate, cînd îşi scotea şapca, l-ai fi cu­noscut dintr-o mie, era ceva cu totul aparte şi felul în care cotea bicicleta pe după felinar luîndu-şi mîmile de pe ghidon şi parfumul acela drăguţ de la ţigările bune pe care le fuma şi pe urmă se potriveau bine amîndoi şi din cauza asta Edy Boardman se credea acuma aşa deşteaptă pentru că el nu se ducea să se învîrteaseă în sus şi în jos cu bicicleta prin faţa petecului ei de grădină acolo.

Gerty era îmbrăcată simplu dar cu acel bun gust in­stinctiv al unei slujitoare fidele a Doamnei Moda căci sim­ţise ea că poate s-ar fi nimerit să se întîmple să treacă şi el pe acolo. O bluziţă drăguţă albastru electric, pe care şi-o vopsise singură cu vopseluţe păpuşa (pentru că scri­sese şi în Ilustraţinnea pentru Doamne că avea să se poarte albastrul electric) cu un decolteu elegant în mai,jos între sîni şi buzunar pentru batistă (în care ţinea totdeauna o bucăţică de vată cu parfumul ei favorit pentru că batista strica" linia) şi o fustă bleumarin trei sferturi ajustată după pas care-i sublinia la perfecţie silueta zveltă. gra­ţioasă. Pe cap avea o bomboană de pălărioară cochetă de paie gen negresă cu boruri largi cu.contrast de jenilie ou de raţă şi într-o parte o fundă papilon în ton. Toată după masa marţi o săptămînă umblase să caute jenilia asta să se potrivească dar pînă la urmă găsise tocmai bine la sol­durile de vară la Clery. exact ce trebuia, cam ieşită, dar nici nu observai, o măsură de şapte degete la doi şi un penny. Şi-o pusese ea singură şi ce bucurie fusese pe ea cînd o încercase pe urmă. surîzîndu-şi la imaginea ei fru­muşică de tot pe care i-o arăta oglinda ! Şi cînd o pusese pe carafa de apă ca sâ-i păstreze forma ştia ea bine că unele care le ştia ea aveau să-şi cam piardă buna dispo­ziţie. Pantofii ei erau lucrul cel mai la modă (Edy Board­man se mîndrea că ea ar fi fost petite de tot dar n-avea

10

nici pe departe un picior ca al lui Gerty MacDowell, trei­zeci şi cinci, şi nici n-avea s-ajungă să aibă vreodată), cu vârfurile lucioase şi o singură buclă cochetă de tot pe gleznă. Glezna ei bine cambrată îşi arăta proporţiile desăvîrşite sub fusta care lăsa să se vadă tocmai cît trebuia şi nu mai mult din pulpele ei frumos arcuite prinse strîns în ciorapi de ţesătură fină cu călcîiele şi sus la jartiere mai închise. Cît despre desuuri acestea erau într-adevăr lucrul de care Gerty se îngrijea cel mai atent deşi nimeni din cei care-şi mai amintesc de speranţele tremurătoare şi temătoare ale fetelor de şaptesprezece ani (iar Gerty împlinise de acum şaptesprezece ani) n-ar mai fi avut inima să o condamne. Avea patru fustiţe, cu danteluţă grozav de drăguţă, trei capoate şi cu cămăşuţe de noapte speciale, şi fiecare set cu panglicuţe de culori diferite, trandafirie, albastru pal, mov şi verde, şi le usca ea şi le albăstrea cînd veneau de Ia spălat şi le călca singură, avea şi o cărămidă să pună fierul pentru că nu puteai să ai nici o încredere în spălăto­resele astea văzuse ea cum le scrobeau. O purta pe cea albastră ca să-i poarte noroc, trăgînd şi ea nădejde chiar dacă ştia că multe speranţe nu sînt, era culoarea ei şi şi culoarea cu noroc pentru mireasă totdeauna să aibă ceva albastru la ea pentru că verdele care-l purtase azi o săp­tămînă nu-i adusese noroc că-l ţinuse tatăl lui acasă să înveţe pentru examen şi acuma că se gîndise că poate vine şi el că astăzi dimineaţă cînd' se îmbrăca aproape că-şi pusese chiloţii cei vechi pe dos şi asta însemna noroc, si întîlnire cu iubitul dacă te îmbraci cu ei pe dos, cîtă vreme nu e o vineri.

Şi totuşi, şi totuşi ! Expresia asta de încordare pe faţa ei ! E ceva acolo care o face să sufere toată vremea. E tot sufletul ei în ochii ei şi ar da nici ea nu ştie ce să fie sin­gură la ea în cameră, să-şi dea drumul la plîns, să plîngă să se mai uşureze. Sigur, nu prea tare pentru că se pri­cepea ea cum se cuvine să plîngi frumos la oglindă. Eşti o fată drăguţă, Gerty, îi spunea oglinda. Lumina aceasta palidă a înserării se aşterne acum pe o faţă nesfîrşit de tristă şi gînditoare. Gerty MacDowell are în inima ei un dor. Da, a ştiut ea de la început că visul ei că se anunţă căsătoria şi clopotele de nuntă sunînd pentru d-na Reggie Wyllie (aşa i-ar fi sunat numele, pentru cea care s-ar mă-

11

rita cu fratele mai mare avea să fie d-na Wyllie pur şi sim­plu) şi la rubrica mondenă d-na Gertrude Wyllie într-o toaletă luxoasă argintie brodată cu o elegantă vulpe albastră — că visul acesta n-avea să fie. El era prea tînăr să înţeleagă. El nu credea în dragoste, acest drept din-totdeauna al femeii. în seara aceea la bal atunci demult la Stoers (pe atunci el mai purta încă pantaloni scurţi) cînd rămăseseră singuri şi el o cuprinsese de talie ea se făcuse albă de tot la. faţă. El îi spusese micuţa lui cu o voce ciudat de răguşită şi-i furase o jumătate de sărut (primul !) însă fusese doar pe vîrful nasului şi pe urmă se grăbise să fugă din cameră zicînd că se duce s-aducâ nişte limonada. Un băiat impetuos ! Tăria de caracter nu fusese niciodată punctul forte al lui Reggy Willie şi cel care avea s-o curteze şi s-o cucerească pe Gerty MacDowell trebuia să fie bărbat printre bărbaţi. Dar aşa să stea să aştepte, să aştepte mereu să o ceară şi mai era şi an bisect şi uite curînd curînd trece. Nu era vorba să fie un făt-frumos, nu ăsta era idealul ei, care să-i pună o iubire cum n-a mai fost la picioare, mai bine un bărbat adevărat cu o faţă liniştită, un om liniştit care ştie ce vrea, care nu şi-a găsit încă femeia ideală, poate cu părul uşor suflat cu argint, şi care avea s-o înţeleagă, s-o cuprindă în braţele lui ocro­titoare, s-o strivească de trupul lui cu toată puterea firii lui profunde pasionate şi s-o mîngîie cu un sărut lung lung. S-ar fi simţit ca în paradis. După un astfel de bărbat jinduieşte ea în amurgul acesta blînd de vară. Din toată inima îşi doreşte ea acum să fie a lui, numai a lui, logod­nica şi mireasa lui în bine şi în rău, la bogăţie şi la sără­cie, la boală şi în sănătate pînă cînd moartea ne desparte şi acuma şi totdeauna şi în vecii vecilor.

Şi în vreme ce Edy Boardman era cu micuţul Tommy în spatele căruciorului, ea sta şi se gîndea tocmai că avea oare să vină vreodată ziua aceea cînd ea să-şi poată spune că uite este sortită să fie nevestica lui credincioasă. Atunci n-aveau deeît s-o vorbească de rău pînă aveau să se în­vineţească, şi Bertha Supple, şi invidioasa asta de Edy, care, uite, împlineşte douăzeci şi doi de ani în noiembrie. Avea să-l îngrijească şi să-i facă o viaţă de vis căci Gerty era femeie înţeleaptă şi ştia că unui bărbat îi place să se simtă bine la casa lui. Plăcintei^ ei rotunde, bine rume-

12

ni te. aurii, şi budinca ei spumoasă pufoasă îi creaseră un adevărat prestigiu faţă de toată lumea pentru că avea o mină de aur şi la copt şi la pregătirea aluatului la pudra-tul cu zahăr şi cu făină, la frecatul cremei în aceeaşi di­recţie, şi pe urmă cu frişca şi zahăr şi la bătutul albuşului deşi dacă era lume la masă nu-i mai venea să mănînce, o intimida şi deseori se întreba de ce nu s-ar fi putut trăi mîncînd doar ceva aşa poetic cum ar fi violete sau tran­dafiri şi aveau să aibă un salonaş frumos amenajat cu tablouri şi gravuri şi fotografia căţelului drăgălaş al lui tatamare, Garryowen, care numai că nu vorbea, aşa era de deştept ca un om, şi cu huse de creton înflorat pentru fotolii şi cu grătarul acela de prăjit pîine de argint cum a văzut ea la bazarul de vară de la Clery, aşa cum e în ca­sele elegante. El avea să fie înalt, cu umerii laţi (dintot-deauna admirase bărbaţii înalţi ca soţi) cu dinţi albi stră­lucitori sub mustaţa lui înfoiată frumos tunsă şi în luna de miere aveau să se ducă pe continent (trei săptămîni minunate !) şi pe urmă, cînd aveau să se instaleze în că­suţa lor, în căminul lor confortabil, drăguţ, liniştit, în fie­care dimineaţă aveau să-şi ia micul dejun amîndoi, servit simplu dar cu totul bine pus la punct, numai pentru ei doi şi înainte de a pleca la servici el avea să-i dea ne­vesticii lui mici şi scumpe o îmbrăţişare şi un pupic lung şi avea să privească o clipă adînc adînc în ochii ei.

Edy Boardman îl întrebă pe Tommy Caffrey dacă a ter­minat şi el spuse da, aşa că ea îl încheie la pantalonaşii de golf şi-i spuse să se ducă să se joace cu Jacky şi să fie băiat cuminte să nu mai sară la bătaie. însă Tommy spu­nea că el vrea mingea şi Edy îi răspunse nu, că acuma bebe se joacă el cu mingea şi dacă i-o ia o să vadă el dar Tommy spunea că e mingea lui şi el voia mingea lui şi bătea din picioare, te rog eu. Ce băiat dificil ! Oho, era ca un bărbat mare micuţul Tommy Caffrey încă de cînd ieşise din scu­tece. Edy îi spuse nu şi iar nu şi gata acuma şi-i spuse lui Cissy Caffrey să nu i-o dea.

— Tu nu eşti sora mea, spuse Tommy răul de el. E mingea mea.

Dar Cissy Caffrey îi spuse bebeluşului Boardman ia uite colo sus, sus acolo aici după degetul ei şi iute îi smulse mingea şi-o aruncă cît colo pe nisip şi Tommy fuguţa

13

după ea cît îl ţineau picioarele, şi tot el cîştigase pînă la urmă.

— Facem şi noi ce putem, să trăim liniştiţi, rîse Ciss. Şi-l gîdilă pe mititel pe amîndoi obrajii să-l facă să

uite, şi se juca cu el de-a uite-l pe dom' primar, uite şi caii lui doi, aicea-i caleaşca de turtă dulce şi uite-l cum urcă în ea, cipi cipi cipi cea, aicea-i bărbia mea. Dar Edy se supărase foc că iar i se făcuse lui cheful şi toată lumea gata cum voia el, pe-a lui.

— Aş vrea să-i dau şi eu ceva lui, spuse ea, şi-ncă cum să-i dau, şi nici nu spun unde.

— Pe popopoponeaţă, rîse Cissy foarte veselă. Gerty MacDoweU îşi aplecă tare de tot capul roşin-

du-se roşie de tot auzind-o pe Cissy spunînd cu glas tare un lucru atît de nepotrivit cu o doamnă, ea ar fi murit de ruşine să spună aşa ceva, şi se făcuse roşie ca focul, şi Edy Boardman şi spuse că domnul de acolo o auzise ce spusese. Dar lui Cissy nu-i păsa nici atîtica.

— N-are decît s-audă ! spuse âruncîndu-şi mandră capul pe spate şi strîmbînd cochet din năsuc. îi dau şi lui tot acolo dacă mă uit la el.

Nebunatica asta de Cissy cu buclele ei de păpuşă. N-aveai ce face, uneori trebuia să rîzi cu ea. De exemplu cînd te întreba nu mai vrei puţin ceai chinezesc şi cu gem de căpşuni şi cînd îşi desena chipuri de bărbaţi pe unghii cu cerneală roşie te ţineai de burtă de atîta rîs sau cînd trebuia să se ducă ştii unde şi zicea acuma vreau să dau fuga să-i fac o vizită d-rei White. Zi-i Cissycum şi pace. O şi seara aceea n-am s-o uit niciodată cînd s-a îmbrăcat în costumul lui taică-su şi cu pălăria şi cu mustaţă din dop ars şi s-a plimbat în jos pe bulevardul Tritonville furnir..i din ţigară ! N-o întrece nimeni cînd îşi pune ea în gînd să se distreze cum ştie ea. Dar, un lucru — era sinceră, inima cea mai curată şi adevărată pe care-a făcut-o Dum­nezeu, nu una din alea, talgere cu două feţe, prea fando­site ca să fie dintr-o bucată.

Şi apoi prin aerul limpede se auzi zvon de glasuri şi cîntul tumultuos al orgii. Era procesiunea asociaţiei anti-alcoolice a bărbaţilor condusă de misionaral lor, reveren­dul John Hughes S.J., cu recitarea, cu mătâniile, predica şi binecuvîntarea Tainelor Celor Prea Sfinte. Erau cu toţii

14

reuniţi acolo fără deosebire de clasă socială (şi ce prive­lişte înălţătoare să-i vezi astfel) în sanctuarul acesta sim­plu în faţa valurilor, după ce înfruntaseră furtunile lumii acesteia vitrege, îngenunchind la picioarele Imaculatei, recitind litania Maicii Domnului din Loreto, rugînd-o să se roage şi ea pentru ei, în cuvintele străvechi atît de bine ştiute, sfîntă Măria, sfîntă Fecioară a Fecioarelor. Ce triste cuvinte pentru urechile sărmanei Gerty ! Dacă tatăl ei ar fi ocolit ghearele demonului băuturii, dacă ar fi făcut le-gămîntul sau prafurile acelea pentru lecuirea de viciul băuturii cum scria în revista lui Pearson, acuma ea ar fi putut să se plimbe în trăsură, cine-ar mai fi fost ca ea. De cîte şi cîte ori îşi spusese ea asta, pe cînd sta gînditoare la gura focului muribund adîncită în reverie întristată fără să mai aprindă lampa pentru că nu-i plăcea două lu­mini deodată sau adesea privind pe fereastră visătoare la ceasul cînd suna ploaia în găleata ruginită, dusă pe gîn-duri. Dar licoarea asta netrebnică, băutura care a aruncat în ruină atîtea căminuri îşi aruncase umbra şi peste zilele copilăriei ei. Ba mai mult, fusese în intimitatea casei mar­tora unor fapte violente, urîte, provocate de lipsa de stă-pînire şi-l văzuse pe propriul ei tată pradă exhalaţiilor nesănătoase ale beţiei, uitîndu-şi cu totul de orice căci dacă era un lucru între toate pe care Gerty să-l cunoască era că bărbatul care-şi ridică mîna spre o femeie altmin­teri decît în gest de bunătate şi mîngîiere, acela merita să fie înfierat ca cel mai josnic dintre cei josnici.

Şi glasurile cîntau mai departe implorînd-o pe Fecioara cea mai binefăcătoare, Fecioara atoateiertătoare. Şi Gerty, adîncită în gînduri, abia dacă-şi mai vedea sau auzea to­varăşele sau pe gemenii în jocurile lor copilăreşti sau pe domnul acela de acolo din parcul Sandymount despre care Cissy Caffrey spunea că seamănă aşa bine cu tata făcîn-du-şi plimbarea pe faleză. Pe el nu l-ai fi văzut niciodată ameţit dar cu toate acestea nu i-ar fi plăcut să fie tatăl ei din cauză că era prea bătrîn sau oricum sau că avea faţa asta (sînt din ăştia care-i sînt antipatici şi nici nu ştii de ce) sau poate nasul aşa roşu şi cu pistrui pe el şi cu mustaţa blonzie care începuse să-i albească sub nas. Săracu' tata ! Cu toate păcatele lui ea tot îl iubea cînd cînta Spune-mi Mary cum să fac să te cuceresc sau Dragostea mea şi co-