James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

Aurul Rinului de Wagner. Sprijinindu-se pe interpolarea în limba germană (Punkt) şi pe interjecţia finală plasată jos în stînga, Woa — s-au transpus cuvintele, mai ales de la sfîrşitul pasajului, pe aria respectivă („Weia Waga Woge zur Welle / Walle zur Wiege Weia"). („Pentru un obişnuit al spectacolelor de operă din Dublin din Londra sau din Paris, cîntecul fiicelor Rinului era ceva cu totul cunoscut, şi pentru poeţii din jurul anilor 1920 ariile din Wagner nu mai constituiau o noutate. Eliot citează un pasaj din Tristan şi Isolda în Tărîmul pustietăţii şi foloseşte de asemenea tetrametrul wagnerian într-o aluzie la fiicele Rinului în episodul cu fiicele Tamisei în acelaşi poem... Joyce găseşte o plăcere evi­dentă în a ridiculiza solemnitatea de imn a pasajului, căci e lim­pede ironia în subtitlul Punkt..." (cf. Frederick W. Sternfeld — „Poezie şi muzică în Vlise de Joyce" — reprodus în Configuration critique — Les lettres modernes).

238 „Separaţie de masă şi de pat" — una din formulele prin care, înainte de reforma legii divorţului din secolul XIX, se acorda desfacerea căsătoriei în Anglia.

239 Brandes, şi celelalte surse la care se referă interlocutorii în acest capitol, îl citează pe vicarul din Stratford care, la cincizeci de ani după faptele în chestiune, afirma că Shakespeare şi doi poeţi şi prieteni (Ben Jonson şi Michael Drayton) „au avut o în-tîlnire mai veselă şi au băut prea tare, căci Shakespeare a murit dintr-un rău care i s-a făcut atunci".

240 „Ce ne spun Sonetele despre Shakespeare ? — Pur şi simplu că era sclavul frumuseţii" (Oscar Wilde — Portretul ă-lui W. H.).

241 Henry Chettle este un dramaturg (şi tipograf) elisabetan, care a tipărit pamfletul lui Greene, citat la nota 192, şi care, după cîtăva vreme, a făcut amendă onorabilă şi a declarat că zvonurile despre activitatea de cămătar al lui Shakespeare sînt mincinoase. Chettle era un personaj jovial şi corpolent ceea ce îi face pe unii comentatori, inclusiv Brandes, să îl considere modelul lui John Falstaff.

242 Roderigo Lopez, medicul reginei Elisabeta, a fost judecat în 1594 sub acuzaţie de a fi complotat otrăvirea reginei şi executat în acelaşi an, în baza unor „mărturii fragile".

462

463

243 „Filosofastrul scoţian" este James al Vl-lea rege al Scoţiei, şi din 1603 rege al Angliei (James I-ul), obsedat de vrăjitorie, autor ale unei Demonologii şi iniţiator al unor campanii de ardere pe rug a vrăjitoarelor.

244 Mafeking este un oraş în Africa de Sud, asediat o vreme — se spune că fără un interes strategic deosebit — de buri în cursul războiul anglo-bur, Cînd asediul a fost ridicat, în Anglia s-au făcut serbări disproporţionate pentru o aşa-zisă victorie bri­tanică. „Mafeking a devenit un termen pentru desfăşurări de en­tuziasm extravagante şi lipsite de justificare reală în numele Im­periul Ui britanic şi al politicii sale expansioniste" (Gifford şi Seidman).

245 Verbul latin conjugat aici nu înseamnă a amesteca ci a urina.

246 într-un text — apologetic — de Ben Jonson despre Shake-speare se spune : „Era un om cinstit, şi cu un caracter deschis, liber ; avea o fantezie excepţională ; noţiuni sănătoase şi exprimări frumoase : şi din acestea decurgea adesea acea facilitate care uneori s-ar fi cuvenit să fie oprită — Sufflaminandus erat (adică ar fi trebuit oprit), cum spunea August despre Haterius (un orator roman deosebit de vorbăreţ)".

247 „Mai pe larg. In soeietatea omenească este de cea mai mare importanţă să existe relaţii prieteneşti între cei (sau cît mai) mulţi". Stephen — se spune în Gifford şi Seidman — implică mai departe că ar fi un citat din Sfîntul Toma de Aquino însă sursa exactă este necunoscută.

248 „Pupă-mă-n c... Zvîcnire a inimii mele" (irl.).

249 Versuri dintr-un poem de George Russell (care continuă : „Căci săgeata unui vis o a străbătut / Pornită din arcul unui arcaş nevăzut").

250 Adică originar din Ulster — Antrim e un comitat din Ulster, iar ultonian este adjectivul latinizat de la Ulster.

251 Stephen Dedalus a fost chemat prin telegramă de la Paris pentru a asista la agonia mamei sale — episod care se suprapune cu unul asemănător din biografia Iui Joyce.

464

252 Termeni latini folosiţi în diferite faze ale silogismuîui scolastic.

253 W. K. Magee (al cărui pseudonim literar este John Eglin-ton) a scris într-unui din volumele sale de eseuri : „Natura are oroare de perfecţiune. Lucrurile perfecte în felul lor... sînt astfel doar pentru că s-au tras într-o apă stătătoare sau mai puţin adîncă, la o parte de curentele veşnice, în locuri unde viaţa a încetat să mai curgă".

254 „Piesa-i lucrătura/ în care-am să prind conştiinţa rege­lui" — exclamaţia lui Hamlet cînd pune la cale spectacolul teatral prin care-l va sili pe Claudius să se demaşte.

255 „Cel mai lung cuvînt din latină — „în situaţia de a fi încărcat de onoruri" — folosit în glumele erudiţilor şi întrebuinţat odată de Shakespeare în Zadarnicele chinuri ale dragostei" (Gif­ford şi Seidman).

. 256 „în 1572 Tycho Brahe a descoperit o supernova deasupra uneia din stelele mici din constelaţia în formă de W. Cassiopeea. Această novă, denumită steaua lui Tycho, a dobîndit repede tot mai multă luminozitate astfel încît a ajuns să strălucească mai vie decît toate celelalte stele şi planete noaptea şi a devenit vizibilă şi ziua, pînă cînd a început să pălească în decembrie 1572. Ho-linshed spune că fenomenul a durat pînă în martie 1574, cînd Shakespeare era pe punctul de a împlini zece ani. Această super­nova a stîrnit multă tulburare în Anglia elisabetană, întrucît s-a considerat că ar anunţa naşterea unui personaj deosebit" (Gifford şi Seidman).

257 „S. D. (Stephen Dedalus), femeia lui. Chiar, a lui, El tre­buie să rămînă rece, se hotărăşte să nu iubească S. D." (it.).

258 Nagîţul e o pasăre care-l obsedează pe Stephea De­dalus — aici şi în alte episoade — întrucît, pornind de la un fragment din Metamorfozele lui Ovidiu, îl asociază cu Icar, fiul lui Dedal şi încercarea acestuia — nereuşită — de zbor prin propriile-l aripi (aşa cum personajul romanului caută să se manifeste în artă prin propriile puteri).

259 Stephen Dedalus se referă la diferiţi prieteni alături de care şi-a dezvoltat ideile în Portretul artistului ca tlnăr (şi în

453.

versiunea nepublicată, intitulată Stephen Erou). Dar pasajul are şi o nuanţă autobiografică — James Joyce a avut un frate care la vremea cînd se petrece acţiunea lui Ulise era funcţionar în Aula apotecarilor.

260 Cuvintele prin care Hamlet se descrie pe sine însuşi faţă de Rosencrantz şi Guildenstern.

261 Brandes şi Lee relatează că există o tradiţie după care Shakespeare ar fi plantat un dud în grădina casei sale din Stratford.

262 în Înţelepciunea şi destinul, Maeterliack spune : „Să nu uităm niciodată că nimic nu ni se întîmplă care să nu fie de aceeaşi natură cu noi înşine... Dacă Iuda iese în seara asta afară din casă, el se va îndrepta către Iuda şi va avea prilejul să trădeze ; dar dacă Socrate îşi va deschide uşa, îl va găsi pe Socrate adormit în prag şi va avea prilejul să fie înţelept".

263 Replică a lui Hamlet referindu-şe la rege, în timpul acţiunii căsătorit cu mama prinţului.

264 O tradiţie la care se referă Brandes şi Frank Harris afirmă că Shakespeare ar fi fost pus sub urmărire — şi poate chiar con­damnat la biciuire — de un nobil local, Thomas Lucy, sub învi­nuirea de braconaj, şi că viitorul dramaturg ar fi părăsit locurile natale pentru a scăpa de aceste persecuţii.

265 Joyce a publicat în 1903 în ziarul Daily Express condus de Longworth o recenzie negativă la Poeţi şi visători de Lady Gregory, una din personalităţile proeminente ale „Renaşterii irlandeze". Autoarea, câre-l recomandase pe Joyce pe lingă directorul ziarului, s-a considerat jignită. Pe de altă parte, Yeats, „care se bucura de asemenea de patronajul şi prietenia Lady-ei Gregory", îi aprecia literatura, a scris despre una din lucrările acestei scriitoare că ar Xi „cea mai bună carte care a apărut în Irlanda în vremea mea".

266 In biografia „standard" a lui Joyce de Richard Ellman se povesteşte un episod asemănător despre Joyce însuşi.

267 ,.Mi-e spaimă de tine, bătrîne marinar, / Mi-e spaimă de tine şi de ochiul tău scînteietor", Coleridge — Balada bătrînului marinar.

466

268 Versuri rostite aproape de încheierea dramei Cymbeline de Shakespeare.

269 Stlncile rătăcitoare, episodul al zecelea, nu corespunde propriu-zis unui episod comparabil din Odiseea, ci reia doar o menţiune făcută de Circe cînd, explicîndu-i lui Ulise drumul spre patrie. îl avertizează că are de ales între strîmtoarea dintre Scylia şi Charibda şi aceste stînci plutitoare, „unde surful fierbe sub vînturi mari, fioroase'¹. (Ulise preferă prima alternativă). în roman, episodul care ar urma să prezinte o imagine a vieţii active, neliniştite, a Dublinului, este alcătuit dintr-un număr de secţiuni (19) succedîndu-se sau petrecîndu-se simultan unele cu altele — descrise prin înfăţişarea personajelor în felurite împrejurări *sau pur şi simplu evocate prin aluzii şi „motive" care trimit spre scene sau figuri din secţiunile paralele. Episodul începe cu plim­barea preotului Conmee (care în romanul precedent i-a fost profesor lui Stephen Dedalus la colegiul iezuit din Clongowes) pe diferite străzi şi cartiere ale oraşului, plimbare constituind cadrul general în care se anunţă unele din motivele scenelor din con­tinuarea capitolului. (Am limitat de data aceasta notele doar la cele strict legate de personajele mai însemnate în economia romanului.)

270 Braţul alb — şi „generos" — care se iveşte scurt la fe­reastra de pe strada Eccles este cel al lui Molly Bloom care-şi aşteaptă iubitul, Blazes Boylan (el însuşi prezentat în diferite scene în drumul său spre ea).

271 Scenă descriind atmosfera sordidă din casa familiei De­dalus, de unde Stephen s-a desprins, păstrîsjd totuşi, cum se va vedea chiar în acest episod, şi din acest punct de vedere „remuş-cătura duhului lăuntric".

272 E vorba. — detaliu care leagă acest episod de cele prece­dente — de afişul de propagandă sectară primit de Bloom şi pe care acesta l-a aruncat ceva mai devreme în apele Liffey-ului.

273 Blazes Boylan este înfăţişat direct, în postură caracte­ristică de don juan (aşa cum dealtfel, încă în drum spre Molly Bloom, va mai apărea şi în episodul următor).

274 Stephen Dedalus (care a fost fugar zărit cîteva rînduri mai sus cercetînd taraba unui anticar) este aici înfăţişat ceva mai

467

devreme în cronologia episodului, în conversaţie cu un profesor de muzică (care în cearcă să-l determine să-şi reia lecţiile de canto).

2"5 Detaliu ap^^rent incongruent, introdus abrupt, dar avînd în realitate rolul de ^{a situa} cronologic scena în raport cu o sec­venţă" ulterioară. cîn<*3 personajul respectiv — John Howard Parnell este prezentat în berăria prin care se perindă o serie de personaje. 2V6 O altă intr*¹²!¹¹¹¹⁶' fixînd de data aceasta scena de aici în relaţie cu episodul «următor care se va petrece la barul Ormond. 277 Eoisodul ah 1l-lea este denumit Sirenele şi îşi are punctul de referinţă faţă d& Odiseea în sfaturile Circei către Ulise (cînd îl avertizează că în drumul de întoarcere spre Ithaca trebuie să se ferească de sirenele 5¹ vrăjile lor de cîntec ce l-ar putea abate din cale) în roman, ep^{isodul este scris în ceea ce} comentatorii au crezut că pot să cal*^{fice dle}Vⁱ ° tehnică a fugii, cu enunţarea unor mo'ive care ar dete*"^mi^na în cursul dezvoltării reveniri, amplificări, modulări. (în bogata literatură pe marginea şi acestui episod s-a contestat' dealtfel îndreptăţirea unei asemenea viziuni, subliniin-du-se că temele, aşe» ^{cum sînt} enunţate în primele pagini ale episo­dului nu sînt apoi f eluate ca atare în toate cazurile, că modulaţiile şi variaţiile se îndepărtează uneori mult de enunţul lor, că, în fond, modul'de compoziţie al textului joycian nu corespunde exact, şi poate nici chiar în ^linii generale, cu principiile de compoziţie ale unei fugi muzicale. în ^{orice caz}> atmosfera, sistemul de referinţe şi tonul general al ac^tui capitol pot fi considerate ca „muzicale" -aşa cum, de altfel, preocuparea principală a personajelor este să

_cj_n^_e __ _{gau s}£ oculte muzică. (Bloom, de pildă, este urmărit,

poate cu mai multă pregnanţă decît în alte episoade, de temele ..numerelor muzieale" pe care ar urma să le interpreteze soţia _ga___sj „_{e care;} teorie. ^{ea ar} trebui să le repete exact în momen­tele cînd se desfăş£>^ara acţiunea episodului ; un grup de figuri se­cundare __printre ^care Simon Dedalus — se îndeletnicesc cu inter­pretarea unor cîntece tradiţionale — şi patriotice — irlandez;«, cele două ,.sirene", ^adică chelneriţele de la barul Ormond în care se petrece acţiunea, fredonează sau acompaniază prin „muzica pre ■

zenţei şi făpturii

lor" recitalurile clienţilor etc.) Tot de tehnic»

fugii — înţeleasă desigur mai larg — se pot lega şi menţiunile „leit;

inotivice" ale trăsurii in care Boylan se îndreaptă spre întîlnirea sa amoroasă cu doamna Bloom ; sunetele seci, sacadate, ale bastonului cu care tînărul orb — personaj, fireşte, cu valoare simbolică — îşi marchează drumul, el îndreptîndu-se spre bar...

278 Capitolul acesta, al doisprezecelea al romanului, este de­numit de obicei Ciclopii şi este pus în legătură cu episodul din Odiseea povestind captivitatea lui Ulise pe insula acestor monştri, fiii lui Poseidon, cu totul lipsiţi de sensibilitate morală şi străini de simţămintele omeniei şi ale ospitalităţii. Ca şi eroul homeric, Bloom îşi petrece o vreme (în după-amiaza zilei care constituie timpul acţiunii romanului) într-o peşteră ciclopică — aici reprezentată printr-unul din locurile tradiţionale de întîlnire ale irlandezilor — o circiumă, şi de unde nu va izbuti să scape decît urmărit de furia şi agresivitatea torţionarilor săi — finalul capitolului reproduce la modul grotesc scena în care ciclopul Polifem aruncă o stîncă uriaşă după corabia lui Ulise. Povestirea este întreprinsă aici la persoana I de un narator anonim, înfăţişat în automatismele sale de exprimare şi în gîndirea sa rudimentară şi înceţoşată de preju­decăţi şi răutăţi instinctive, ca un exemplar tipic al acestei uma­nităţi degradate şi deformate pe care Joyce n-a ostenit să o con­damne în toată opera sa. (Dealtfel, verva malevolentâ şi de multe ori, în precipitările sale, agramată a personajului, agresivităţile sale mai mult sau mai puţin gratuite, l-au influenţat în mod evident pe Faulkner cînd şi-a conceput şi scris într-un stil cu totul asemă­nător partea a III-a, monologul lui Jason, din Zgomotul şi Furia). Joyce a făcut însă ceva mai mult. Anticipînd superba desfă­şurare de virtuozitate din capitolul denumit Boii soarelui, în care a parodiat în succesiunea lor istorică stilurile prozei narative en­gleze, el a adăugat şi în acest episod umbre — şi lumini — însoţind fazele povestirii din taverna lui Kiernan cu mari perioade descrip­tive, incantatorii, evocative, bombastice, sau de-a dreptul lirice, în care comentează meschinele schimburi de clişee verbale dintre cei cîţiva dublinezi, mai mult sau mai puţin evoluaţi, mai mult sau mai puţin ameţiţi de „blestemul naţional al Irlandei", băutura, din perspectiva largă a baladelor şi miturilor naţionale celtice. Procedarea sa stilistică aici a fost numită „gigantism", spre a se sublinia probabil că episodul simbolizează confruntarea dintre oa­meni şi monştri, şi de cele mai multe ori efectul satirei îndreptate

469

7

împotriva compatrioţilor săi este intensificat pînă la proporţii swiftiene. (Ezra Pound, care a avut un rol decisiv în publicarea treptată în periodice şi în impunerea romanului lui Joyce, a scris despre acest capitol încă de la prima sa apariţie : „în episodul Ciclopilor ni se demonstrează deosebirea între realitate şi reali­tatea aşa cum e transcrisă în formele diverse de exprimare înaltă, şi satira feluritelor forme moarte ale limbajului culminează în scena execuţiei, constituind poate satira cea mai sălbatică pe care o avem de cînd Swift a sugerat crîncena sa soluţie pentru foametea din Irlanda"). (E vorba, fireşte, de Modesta propunere, în care se reco­mandă vînzarea copiilor autohtoni pentru a fi transformaţi în preparate comestibile.)

279 Primul, şi cel mai inofensiv, dintre interludii. De data aceasta o simplă parodiere a unui act de vînzare-cumpărare inter­calat aici pentru a reda adevăratele dimensiuni ale delictului în aparenţă mărunt cu care debutează episodul.

280 Primul mare interludiu romantic — aici parodierea sti­lului rapsodic al poemelor şi legendelor irlandeze, şi al traducerilor miturilor celtice aşa cum erau încercate în epoca romantică. Insula Fail cea mîndră este evocată într-un text de poetul roman­tic James Clarence Mangan, de fapt traducerea sa a unei mari balade irlandeze din secolul al şaptelea. Pasajul evoluează apoi treptat prin enumerarea în stilul somptuos al baladelor eroice a marilor belşuguri de roade ale pămîntului bogat al Irlandei, aşa cum este exploatat de ocupanţii englezi — căci acum personajele trec în drumul lor spre circiumă pe lîngă piaţa de fructe şi legume a Dublinului.

281 A chara — (irl.) „prietene al meu".

282 Descrierea unui erou de baladă tradiţională irlandeză, care poartă pe talismanele şi podoabele sale însemnele eroilor — legendari, istorici, imaginari — învălmăşiţi într-o succesiune care sfidează cronologia şi care, în mod semnificativ, încearcă să ane­xeze şi personaje celebre de alte naţionalităţi (Shakespeare, Con-fucius, Velazquez etc), ataşîndu-le prenume tradiţionale irlandeze.

283 Prezentarea, la modul eroic-comic a lui Leopold Bloom.

284 Cetăţeanul, principalul exponent al prejudecăţilor şi şovi­nismului irlandez, este iritat de faptul că într-un ziar care sa

470

pretinde irlandez şi adresîndu-se irlandezilor, ştirile şi informaţiile, chiar la rubricile cele mai anodine, se referă cu precădere la englezi...

285 Martin Murphy este unul din numeroasele personaje cu realitate istorică evocate în roman. A fost proprietarul unuia din cotidienele irlandeze, şi care se făcuse cunoscut prin rolul său negativ în momentul sciziunii din partidul naţionalist — cînd a luat atitudine împotriva eroului naţional Parnell — precum şi mai tîrziu prin politica sa antimuncitorească la marile greve din Dublin în 1913.

286 Denis Breen este un personaj care în ziua povestită în roman a primit — nu se ştie de la cine — o carte poştală cu un conţinut criptic şi pe care el îl consideră injurios. Drept care intenţionează să intenteze un proces pentru insultă şi defăimare, nici el nu ştie exact împotriva cui. In cursul acţiunii romanului, el este pe rînd subiectul compasiunii soţiei sale (într-o, discuţie cu Bloom într-unui din primele capitole), al simpatiei cam distrate a lui Bloom însuşi, al ironiei concetăţenilor săi, care nu sînt, desigur, străini de misiva incriminată.

287 Terry este numele barmanului din stabilimentul lui Kier-nan — dar Terence O'Ryan era, în 1904, şi un diacon la una din bisericile catolice din Dublin (şi „diacon" este un termen de slang pentru barman), precum şi un personaj dintr-o baladă populară jlustrind disponibilitatea — pe care Joyce o considera caracteris­tică — irlandezilor fată de băuturile spirtoase.

288 Parodierea unei şedinţe de spiritism — în stil puternic influenţat de literatura teozofică pe atunci la modă, şi cu nu­meroase inserţiuni de noţiuni şi cuvinte (pseudo) sanscrite. Pasajul se încheie cu o invocaţie în stil osianic.

239 Scrisoarea aceasta este interesantă pentru că ilustrează o anumită latură a umorului lui Joyce. Eumbold, prezentat aici ca un sadic agramat, este numele ministrului Angliei în Eiveţia în 1918, şi cu care Joyce a avut un conflict iritant în acea vreme.

290 Robert Emmet a fost un patriot irlandez care a căutat să obţină sprijinul lui Napoleon într-o revoltă împotriva englezilor şi

471

care a fost executat în 1303, după ce a fost capturat pentru că şi-a Intirziat fuga în exil spre a-şi mai lua adio de la iubita sa Sara Curran. Thomas Moore a scris un poem despre ea şi care începe cu versul „Departe e de ţara unde doarme tînărul ei erou'.

291 Sinn Fein! Sinn Fein anhain! (irl.) — „Noi înşine ! Numai prin noi înşine !". Lozincă patriotică irlandeză şi deviza grupurilor patriotice constituite spre sfîrşitul secolului trecut spre a milita pentru renaşterea limbii şi culturii irlandeze. Ceva mai tîrziu decît data la care se petrece acţiunea romanului Sinn fein a devenit numele mişcării politice pentru independenţa naţională a Irlandei.

292 Interludiul acesta reia, în terminologia bombastică şi sen­timentală a presei populare, relatarea unui eveniment de senzaţie — executarea în public a unui patriot. Pînă la un punct personajul ar putea fi identificat cu Roberl: Emmet, la care s-a făcut aluzie eîteva replici mai devreme, însă împrejurările, ca în orice parodie, sînt actualizate şi mult îngroşate. Ca şi în precedentele enumerări, sînt introduse personaje ce ar putea fi apropiate de cele din Dublinul evocat în acţiunea romanului, precum şi altele evocate doar pentru eufonia numelor irlandeze.

293 Unele din personajele care în roman reprezintă xenofobia şi prejudecăţile vulgare atît de detestate de Joyce, susţin în diferite episoade că Leopold Bloom ar fi fost implicat, cu aproximativ zece ani înainte, într-o fraudă publică, vînzînd bilete la o loterie fictivă, recomandată ca fiind autorizată de „guvernul regal al Ungariei". Bloom, cred cei care susţin această legendă, ar fi fost salvat de la arestare prin intervenţia colegilor săi din loja masonică din care ar fi făcut şi el parte. De aici, de fapt, şi aluziile pe care le fac atît povestitorul episodului cît şi „cetăţeanul" la apartenenţa masonică a lui Bloom.

294 „Sănătate", sau „adio" (irl.).

295 The Sluagh na h-Eireann (iii.). Armata Irlandei, asociaţie patriotică irlandeză care, exact în ziua cînd se petrece acţiunea romanului, 16 iunie 1904, a prezentat în parlamentul britanic o plîngere împotriva faptului că poliţia engleză a interzis jocurile sportive irlandeze în parcul Phoenix din Dublin (în vreme ce le tolera pe cele considerate englezeşti).

472

296 Această relatare a unei .şedinţe — imaginare — parla­mentare are adrese foarte precise, atît în ce priveşte neliniştile cres­cătorilor de vite din Irlanda faţă de o epizootie activă în anii aceia (şi la care se fac aluzii repetate în cursul romanului) cît şi la dezinteresul parlamentarilor englezi faţă de problemele Irlandei şi revendicările naţionaliste de aici. Numele deputaţilor citaţi sînt, fireşte, imaginare, dar prezintă similarităţi cu ale unora din per­sonajele politice ale vremii. (De pildă, dl. Patrupede — engl. All-fours — îl sugerează pe liderul conservator Balfour, violent detestat în Irlanda pentru politica sa de reprimare a naţionalismului celtic).

297 La Mitchelstown au avut loc la sfîrşitul secolului trecut incidente între manifestanţi irlandezi şi poliţie, soldate cu mai multe victime, şi care au constituit apoi pentru autorităţile britanice pre­textul unor măsuri represive. Balfour obişnuia să-şi justifice ase­menea măsuri în parlament invocînd lapidar versiunea oficială — o telegramă a poliţiei prezentînd incidentele, văzute fireşte din punctul de vedere al autorităţilor engleze. „Aduceţi-vă aminte de Mitchelstown" era la acea vreme o lozincă a opoziţiei în Camera Comunelor.

298 Na bacleis (ui.), „Nici nu face să vorbim despre asta".

299 „în stabilimentul lui Barney O'Kiernan, în strada Micii Britanii" (irl.).

300 Marchizul de Queensberry este cel care, pe la mijlocul secolului trecut, a obţinut adoptarea regulilor clasice ale meciurilor de box, pînă atunci desfăşurîndu-se oarecum haotic (cu accep­tarea loviturilor mai tîrziu socotite nepermise, în runde fără durată limitată etc).

301 Parodie a reportajelor din ziarele sportive. (însă boxerul britanic, Percy Bennett, poartă numele real al unui funcţionar din serviciul consular britanic la Zurich, cu care Joyce a fost în con­flict pe vremea cînd scria romanul.)

302 Turneul de concerte proiectat de doamna Molly Bloom este de mai multe ori pomenit în cursul romanului, şi de fiecare dată prilejuieşte gînduri sau replici implicînd relaţiile adulterine dintre ea şi personajul denumit Blazes Boylan.

473

303 Se face aici aluzie la tatăl lui Boylan, Daniel Boylan, despre care diferite personaje afirmă că s-ar fi ocupat cu tot soiul de expediente neoneste.

304 Parodie a „romanţurilor" de stil medieval, de largă circu­laţie în bibliotecile populare în acea vreme. Calpe, este una din denumirile mitologice ale Coloanei lui Hercule — Gibraltar — locul

unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa doamna Bloom.

>

305 O şedinţă de tribunal narată în stilul de parodie a legen­delor celtice.

306 O legendă, evocată şi în capitolul al doilea al romanului, povesteşte că prima invazie de către englezi (de fapt, normanzi) a Irlandei s-ar fi produs la 1169, cînd unul din regii locali, Desmond MacMurrough, răsturnat de supuşii săi şi pentru adulterul săvîrşit cu soţia altei căpetenii irlandeze, şi-a rccîştigat tronul cu ajutorul unor nobili englezi de la curtea lui Henric al II-lea, şi care au rămas apoi în Irlanda.

307 Cabinet d'aisance este denumirea în franceză a unuia din locurile pentru care într-adevăr în Europa continentală se folo­seşte în general o denumire engleză — W.C.

308 „Scuipaţi-i pe englezi ! Perfidul Albion !" (fr.)

309 Lamb Dearg Abu (irl.). — „Mîna cea roşie întru victorie I" Mina roşie este simbolul heraldic al Ulsterului şi, de asemenea, emblema reprodusă pe eticheta sticlelor de bere Allsop.

310 Tronurile de alabastru, spun comentatorii, erau în intenţia lui Joyce, şi scaunele de toaletă.

311 Parafrază a unui vers celebru din Hamlet : „Deşertăciune, numele tău e femeie !" Sceptru este unul din caii care au alergat la cursa cupei de aur şi deseori evocat, cu simţămintele amestecate, de alte personaje în alte episoade.

312 Raimeis (irl.). — „Fleacuri romantice" — aici, figurativ,

„prostii".

313 Parodie a cronicii mondene de ziar, prilejuită de remar­cile privind problema forestieră în Irlanda.

474

314 Voluntarii din anumite regimente de cavalerie — brita­nice — se distinseseră în războiul cu burii şi erau deci consideraţi de naţionaliştii irlandezi ca simbolizînd trupele de represiune împo­triva unor popoare libere. în plus, se aprecia că, nefiind vorba de militari de carieră, asemenea voluntari aveau nevoie, în exer­citarea misiunilor neplăcute ce le reveneau, de „fortificarea cura­jului", adică de whisky.

315 De fapt, o replică a lui Hamlet, care condamnă astfel festinurile, devenite obişnuite şi terminate în mari excese alcoolice, de la curtea lui Claudius.

316 Aluzie la celebra deviză a imperiului britanic asupra căruia „soarele nu apunea niciodată".

317 Creaturi animalice cu înfăţişare omenească (partea a IV-a din Călătoriile lui Gulliver).

318 Versiune parodiată şi blasfematorie a Crezului, cu refe­rire aici la metodele de instrucţie militară folosite pe navele bri­tanice — aşa cum fuseseră discutate în pasajele anterioare.

319 Cetăţeanul se referă la emigrările masive ale irlandezilor în America, în perioadele de mare criză economică provocate de politica autorităţilor britanice.

320 Kathleen ni Houlihan este una din întrupările feminine tradiţionale ale spiritului irlandez. Există dealtfel şi o piesă cu acest nume de Yeats la care se referă în capitole anterioare şi Stephen Dedalus.

321 în 1798 forţe expediţionare franceze au debarcat la Killala, pe coasta de vest a Irlandei, spre a sprijini o revoltă a patrioţilor de aici. Expediţia a eşuat — şi ca urmare a lipsei de cooperare a irlandezilor înşişi.

322 E vorba de diferiţii reprezentanţi ai dinastiei de Hanovra care au ocupat succesiv tronul Angliei, şi mai cu osebire la regina Victoria, căreia zvonurile îi atribuiau o legătură intimă cu vizitiul ei german.

323 Regele Edward VII era cunoscut pentru pasiunea sa pentru caii de curse — şi pentru o pasiune la fel de înflăcărată pentru

475

femeile uşoare. în 1849, cu prilejul primei sale vizite oficiale în Irlanda, pe cînd era im a prinţ de Wales, regina Victoria i-a con­ferit titlul de lord de Dublin.

324

Descriere la modul fals eroic a batistei „cetăţeanului".

325 Ţigara de foi pe care o ţine în mîrră Bloom în afrefât episod este menită să reprezinte ţăruşul irecut prin foc cu care, în Odiseea, Ulise îl orbeşte pe ciclopul Polifem.

326

Moya (irl.) : „Cum ar veni", „cum s-ar spune".

327 După răsturnarea regelui Carol I în Anglia, Cromwell şi trupele sale — „coastele de fier" — au început o campanie pentru reprimarea partizanilor stuarţilor în Irlanda. Represiunile sălbatice (se citează distrugerea unor oraşe, trecerea prin sabie a femeilor şi copiilor) au fost toată vremea puse sub semnul puritanismului şi încrederii Iui Cromwell că îndeplineşte porunca Domnului stîrpin-du-i pe „eretici şi barbari".

328 Roger Casement, irlandez de origine,- a fost un diplomat britanic care, pe vremea cînd fusese consul în Congoul belgian, a publicat un raport dezvăluind abuzurile săvîrşite de societăţile monopoliste şi de autorităţile coloniale în această ţară.

329 Şi în alte episoade ale cărţii se vehiculează ideea că orga­nizaţia patriotică Sinn fein s-ar fi constituit după modelul unor organizaţii similare militând pentru independenţa Ungariei în cadrul imperiului habsburgic. Cum despre Bloom se afirmă că ar fi de origine ungară — numele adevărat al tatălui său fiind Virag — adversarii şi detractorii săi îl acuză în felul acesta de folosire — şi pervertire — a idealurilor patriotice irlandeze. (Cîteva replici mai tîrziu, Martin Cunningham va continua această supoziţie.)

330 Tatăl lui Leopold Bloom (Rudolph Virag) s-a sinucis în­tr-adevăr, împrejurare evocată, cu simţăminte diferite, de fiul său, precum şi de alte personaje ale romanului.

331 Pasaj parodiind stilul romanelor sentimentale de atmo­sferă medievală, cu trecere în epocă. (De remarcat că din acest pasaj Faulkner a reprodus, aproape textual, cîteva fraze într-un text de tinereţe, rămas nepublicat multă vreme — Zile de prU mâvară).

476

332 Descrierea unei procesiuni religioase, menite să acorde solemnitate pasajului grotesc din naraţiunea propriu-zisă. Aici sînt evocate, cu mare paradă de erudiţie, ordine călugăreşti, prelaţi, canonizaţi sau nu, atribute şi însemne ale diferiţilor sfinţi şi sfinte, precum şi un mare număr de personaje „apocrife" menţionate de dragul eufoniei numelor-irlandeze sau latineşti. Totul se încheie cu evocarea părintelui 'Flynn, eroul unei balade populare irlandeze, socotit „cel mai perfect dintre preoţi" (şi despre care a mai fost vorba în alte diferite capitole ale romanului).

333 Formule tradiţionale însoţind o rugăciune. „Ajutorul este in numele Domnului." „Care a făcut cerul şi pămîntul" — „Domnul cu voi" — „Şi cu duhul tău" (lat.).

334 Formula numită „Binecuvîntarea tuturor" : „O, Doamne, prin al cărui cuvînt toate sînt sfinţite, revarsă-ţi binecuvîntarea asupra tuturor celor pe care le-ai creat. Fă ca oricine, adueîndu-ţi Ţie mulţumire, să le folosească după legea şi voia Ta, şi, chemînd sfîntul Tău nume, să primească prin ajutorul Tău sănătatea trupu­lui şi îndrumarea duhului, întru Hristos Domnul nostru" (lat.).

335 „înălţimea voastră Domnul Leopold Floare" (magh.).

336 „Să ne vedem sănătoşi, dragă prietene ! La revedere !", (magh.).

337 Aluzie la înălţarea la cer a prorocului Ilie, aşa cum este înfăţişată în Vechiul Testament, cu interpolări din Evanghelii în legătură cu Schimbarea la faţă a lui Isus.

Biblioteca Judeţean. - CUJJ -

J
Coperta de Vasile Socoliuc

Toate drepturile asupra acestei versiuni slnt rezervate Editurii

UNIVERS.

- 3

James Joyce