James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

liba de Ungă Rochelle, cînd aveau supă de scoici cu salată de lăptuci din conserve Lazenby şi el cînta A răsărit luna cu domnul Dignam care a murit aşa dintr-o dată, şi l-au îngropat, Dumnezeu să-l ierte, de un atac. Fusese de ziua de naştere a mamei şi Charley era şi el acasă în vacanţă şi Tom şi cu dl. Dignam şi d-na şi Patsy şi Freddy Dignam şi-aveau să facă o fotografie grup. Cine ar fi crezut că. Acuma s-a dus şi el. Şi mama i-a spus asta să-i fie învă­ţătură de minte toată viaţa şi el n-a putut să se ducă nici îa înmormîntare din cauza gutei şi ea a trebuit să se ducă în oraş să-i aducă scrisorile şi eşantioanele de la birou cu linoleumul cu desene artistice, ca pentru un palat, duce la uzură şi luminează şi înveseleşte căminul.

O adevărată comoară de fată Gerty ca o a doua mamă în casă, un înger păzitor şi inimioara ei de aur adevărat. Şi cînd mama avea migrenele ei de ziceai că-i plesneşte capul cine-i dădea cu mentă pe frunte Gerty deşi nu-i plăcea că mama trăgea aşa tabac pe nas şi asta era şi sin­gurul lucru pentru care aveau vorbe, că prizează tabac. Toată lumea o iubea pentru calităţile ei bune. Gerty era care închidea gazul noaptea şi Gerty era care punea pe perete la toaletă unde nu uita niciodată să toarne odată la două săptămîni apă de var din almanahul de Crăciun pe care-l avea de la dl. Tunney băcanul poza aceea din vre­murile frumoase de altădată cu un domn tînăr în costumul pe care-l purtau ei atunci cu o pălărie în trei colţuri ofe-rindu-i un buchet de flori doamnei iubita lui cu politeţea de altădată prin fereastra ei cu perdeluţe. Vedeai numai-decît că era o poveste întreagă cu poza asta. Culorile mai ales erau o frumuseţe. Ea era în alb, un alb spumos cu danţeluţe şi într-o atitudine aşa elegantă şi domnul în haine de culoarea ciocolatei şi îţi dădeai seama numaidecît că era un aristocrat adevărat. Deseori se uita visătoare la poza asta cînd era acolo pentru un anumit lucru şi-i mîn-gîia braţele ei care erau albe şi moi exact ca ale ei cu mî-necile suflecate şi se gîndea la vremurile acelea pentru că găsise ea în dicţionarul de pronunţie al lui Walker al lui tata-mare Giltrap despre vremurile frumoase de altădată, frumoasele zile din Aranjuez, ce-o fi însemnînd asta.

Gemenii se jucau acum liniştiţi ca fraţii, nu mai era nimic de zis, pînă cînd pînă la urmă tot domnişorul Jacky

16

era un neruşinat şi un obraznic şi asta era al lui a dat o dată expre cu piciorul în minge cît a putut de s-a rosto­golit cît colo spre stîncile de pe faleză. Inutil să spunem că Tommy săracul n-a scăpat prilejul să dea glas necazu­lui său dar din fericire domnul în negru care şedea acolo singur a sărit foarte amabil în ajutor şi a prins mingea. Cei doi tineri campioni şi-au cerut jucăria prin strigăte viguroase şi ca să liniştească spiritele Cissy Caffrey i-a strigat domnului să-i arunce ei mingea vă rog. Domnul a ţintit cu mingea odată sau de două ori şi pe urmă a arun­cat-o pe plajă către Cissy Caffrey dar mingea s-a rosto­golit pe pantă şi s-a oprit tocmai sub fusta lui Gerty lîngă apa strînsă în adîncitură la stîncă. Gemenii au ţipat iarăşi după minge şi Gerty şi-a tras piciorul sub ea dar ar fi pre­ferat ca mingea asta enervantă să nu se fi rostogolit pînă la ea şi a dat odată cu piciorul în ea dar n-a nimerit-o şi Edy şi cu Cissy au izbucnit în rîs.

— Dacă n-o nimereşti mai încearcă o dată, spuse Edy Boardman.

Gerty surise în semn că a înţeles şi îşi muşcă buzele. O roşeaţă delicată trandafirie îi urcă în obrajii frumoşi dar acum era hotărîtă să le arate ea aşa că-şi ridică fusta puţin dar tocmai deajuns şi dădu o dată în minge mai tare cu piciorul şi ea se rostogoli departe şi cei doi gemeni după ea în jos spre mal. Geloasă, fireşte, asta era, ca să-i atragă atenţia domnului de dincolo care se uita. Simţea acum un val de căldură, şi asta era totdeauna un semnal de pri­mejdie la Gerty MacDowell, cum îi urcă şi-i cuprinde obrajii. Pînă acum schimbaseră numai priviri, aşa, indi­ferente, dar acum pe sub borurile pălăriei ei noi ea îşriuă inima în dinţi şi-i aruncă o privire şi chipul care-i întîlni privirea acolo în amurg, obosit şi parcă prea tras, i se păru cel mai trist chip pe care-l văzuse vreodată.

Prin fereastra deschisă a bisericii mireasma de tămîie era purtată prin aer şi odată cu ea numele înmiresmate ale celei care fusese zămislită fără prihana păcatului originar, vas al celor spirituale, roagă-te pentru noi, vas de-a pu­ruri adorat, roagă-te pentru noi, vas al credinţei dintru început, roagă-te pentru noi, trandafir mistic. Şi inimi roase de griji erau acolo şi truditori pentru pîinea lor cea

17

de toate zilele şi mulţi care greşiseră şi se rătăciseră, cu ochii lor .umeziţi de pocăinţă dar cu toate acestea strălu­cind de speranţă căci reverendul părinte Hughes le spu­sese ce spunea marele sfînt Bernard în marea lui rugăciune către Măria, despre puterea rugilor pururea Fecioarei că nu se pomenea în nici o vreme ca cei care imploraseră puternica ei protecţie să fi fost vreodată părăsiţi de ea. Gemenii se jucau acum iarăşi voioşi căci necazurile co­pilăriei sînt ca ploile scurte de vară, Cissy se juca cu bebe Boardman pînă cînd acesta începu să icnească de bucurie, bătînd cu minutele lui în aer. Cucu striga ea arătîndu-se pe după coşul căruciorului şi Edy întreba unde s-o fi dus Cissy şi atunci Cissy odată scotea capul şi striga aha ! şi, pe cuvîntul meu, ce se mai bucura micuţul ! Şi pe urmă ea îi spuse să spună papa.

— Spune papa, bebi. Spune pa pa pa pa pa pa pa. Şi bebi se străduia din toate puterile să spună căci era

aşa deştept pentru vîrsta lui unsprezece luni toată lumea zicea şi mare pentru vîrsta lui şi o adevărată imagine a sănătăţii, o mînă de om dar adevărată comoară de iubire şi cînd s-o face mare ăsta o să ajungă cineva, toţi spuneau.

— Haia ia ia haia.

Cissy îl şterse frumos la guriţă cu babeţica care se umezise şi vru să-l ridice în capul oaselor şi să spună pa pa pa dar cînd îi desfăcu cureluşa odată strigă, Doamne ajută-mă, că era ud tot şi se apucă să îndoaie prosopelul sub el pe partea cealaltă. Şi bineînţeles măria-sa omule­ţul se dovedi cît se poate de gălăgios la îndeplinirea unor asemenea formalităţi de toaletă şi dădu glas ca toată lu­mea să audă :

— Habaa baaaahabaa baaaa.

Şi cu două lacrimi mari de tot şi frumoase şi mari alu-necîndu-i în jos pe obraji. Nu mai ajuta la nimic să-l li­niştească cu no, nunu, bebi, nu şi să-l ia cu vorba cu giigii şi unde-o fi pufpuf numai că Ciss, totdeauna iute la minte, odată îi puse la guriţă suseta de la biberon şi junele pă-gîn se linişti repede.

Gerty ar fi dat orice ca ele să-şi ia o dată bebeul ăsta plîngăcios şi să se ducă cu el cu tot să nu-i mai calce pe nervi şi nici nu era o oră să stea cu copiii mici pe afară şi pe gemenii ăia. Privea în zare spre larg. Era ca picturile

18

alea pe care omul acela le făcea direct de pavaj cu crete colorate şi ce păcat să le lase acolo să se şteargă, acuma se lăsa seara şi se urcau norii şi luminile de la Bailey peste Howth şi să asculţi muzica asta şi mireasma mirodeniilor pe care le ardeau acolo în biserică aşa ca o. Şi pe cînd stătea aşa cu ochii în gol odată începu să-i bată inima. Da, la ea se uita el şi era şi un înţeles anume în privirile lui. Ochii lui o ardeau ca şi cum ar fi vrut să pătrundă pînă-n adîncul inimii ei, să-i citească tainele sufletului. Minunaţi ochi avea, superb de expresivi, dar puteai oare să ai în­credere în ei ? Oamenii erau aşa ciudaţi. Văzuse de la început după ochii lui negri şi faţa palidă de intelectual că era străin, exact ca în poza pe fotografia aia pe care o avea cu Martin Harvey, idolul publicului de la matinee, în afară de mustaţă dar ea prefera cu mustaţă pentru că ea nu era una care să-şi piardă minţile după actori ca Winny Rippingham care voia ca ele două să se îmbrace totdeauna la fel după o piesă dar numai că nu putea să vadă dacă avea şi nasul acvilin sau doar puţin retrousse pînă acolo unde şedea el. Era în doliu mare, asta văzuse, şi povestea unei suferinţe de nevindecat îi era scrisă pe faţă. Ar fi dat orice să ştie ce era. Privea cu atîta intensitate, atît de ne­mişcat şi o văzuse cînd dăduse cu piciorul în minge şi poate îi remarcase şi cataramele strălucitoare de la pan­tofii ei dacă îşi legăna aşa picioarele, gînditoare, cu dege­tele în jos. Acum îi părea bine că ceva o îndemnase să-şi pună ciorapii ăştia transparenţi gîndindu-se că poate ieşea şi Reggie Wylie dar asta era altceva acuma. Aici era lucrul acela la care visase ea atît de adesea. El conta acum şi acum bucuria îi lumina faţa pentru că îl dorea pentru că ştia acum instinctiv că el nu era ca ceilalţi. Inima ei de femeie fecioară zvîcni către el, bărbatul soţul de vis, pen­tru că atunci deodată ştiu că el era. Dacă el suferise, dacă alţii păcătuiseră cu el mai mult decît ar fi păcătuit el, dacă el însuşi ar fi fost păcătos, un om rău chiar, acuma nu-i mai păsa. Chiar dacă ar fi fost protestant sau metodist ea l-ar fi putut converti uşor dacă el o iubea cu adevărat. Sînt doar răni care se vindecă atunci cînd ştii cum să mîn-gîi inima. Ea era o femeie dintr-o bucată, nu ca alte fete fluşturatice, lipsite de feminitate, din cele pe care le cu­noscuse el, ca alea pe bicicletă care-şi arată şi ce nu au,

19

şi ea nu voia decît să ştie totul, să-i ierte totul dacă ar fi putut să-l facă să se îndrăgostească de ea, să-l facă să uite amintirea trecutului. Atunci poate că ar fi cuprins-o iu­bitor în braţele lui. ca un bărbat adevărat, strivindu-i trupul tînăr de al lui, şi ar fi iubit-o, fata care-i aparţinea numai lui, cu totul, ar fi iubit-o doar pentru ea.

Refugiul celor care au păcătuit. Alinătoarea celor ne­fericiţi. Ora pro nobis. Bine s-a spus că oricine i se roagă ei cu credinţă şi stăruinţă niciodată nu se poate rătăci sau simţi părăsit şi adevărat este că ea e un port de refugiu pentru cei nefericiţi şi asta din cauza celor şapte dureri care i-au străpuns inima. Gerty îşi putea închipui toată scena din biserică, cu vitraliul iluminîndu-se, cu lumină­rile, florile şi micile steaguri ale frăţiei sfintei Fecioare şi părintele Conroy ajutîndu-l pe canonicul O'Hanlon la altar, purtînd lucrurile acelea şi cu ochii coborîţi. Arăta aproape ca un sfînt şi boxa la confesionalul lui era atît de liniştită, de curată de întunecată si mîinile lui erau ca de ceară albă şi dacă ea avea să se facă călugăriţă dominicană cu vest­mintele alea ale lor albe poate că el ar fi venit la mînăstire pentru novenele sfîntului Dominic. Aşa îi spusese el atunci cînd ea i se mărturisise despre lucrul acela la confesional şi se înroşise pînă la rădăcina părului de teamă că el ar fi putut-o vedea, că să nu se necăjească pentru că asta era doar glasul naturii şi cu toţii sîntem supuşi legilor firii, spunea el, în viaţa asta şi asta nici nu era un păcat pentru că venea de la natur„a femeii aşa cum fusese făcută de Dumnezeu, zicea, şi că Maica Domnului chiar îi spusese arhanghelului Gabriel să se facă cu mine după Cuvîntul Tău. El era aşa de bun şi de sfînt şi ea deseori se gîndea că poate ar fi putut să-i lucreze un şerveţel pentru aco­perit ceainicul cu volănaşe şi cu flori brodate ca dar de la ea sau un ceas dar aveau ceas acolo îl văzuse pe consola căminului alb şi aurit cu un cănăraş care ieşea dintr-o căsuţă de păsărele să spună ceasurile în ziua cînd se du­sese acolo cu florile pentru adoraţia Fecioarei că era greu să-ţi dai seama ce dar putea să-i dea sau poate un album cu vederi colorate din Dublin sau din altă parte.

Gemenii ăştia exasperanţi începuseră să se certe iarăşi şi Jacky aruncă odată mingea spre mare şi amîndoi fu­giră după ea. Nişte maimuţe, vulgari şi nespălaţi. Ar tre-

20

bui să-i ia odată cineva şi să le dea o bătaie bună să mai stea la locul lor, la amîndoi. Şi Cissy şi cu Edy strigau după ei să vină înapoi că le era frică să nu vină fluxul peste ei şi să se înece.

— Jacky ! Tommy !

Dar ce să te asculte ' Ce copii neascultători ! Pînă şi Cissy spunea atunci că asta era chiar ultima dată cînd îi mai scotea la plimbare. Sări în picioare, strigîndu-i mereu şi fugi în jos pe pantă oe lîngă el, scuturîndu-şi părul care ar fi avut ceva strălucire dacă ar fi fost mai lung dar cu toate prostiile astea cu care şi-l tot dădea nu mai reuşea să-l facă să crească lung că nici nu era natural aşa că ■ acuma degeaba se mai străduia ea să-i atragă atenţia. Alerga cu paşi mari ca o gîscă şi de mirare că nu-şi sfîşia fusta într-o parte că-i era prea strimtă că Cissy Caffrey era băieţoasă şi nu se dădea niciodată în lături cînd credea ea că ar fi putut să se dea în spectacol şi acuma din cauză că alerga repede îşi dăduse drumul aşa ca el să poată să-i vadă capătul fustiţei şi pulpele ei osoase cît mai sus cu putinţă. Ce să spun ce s-ar fi făcut dacă s-ar fi împiedicat acuma de ceva, aşa din întîmplare într-adins cu tocurile ei înalte îndoite, franţuzeşti ca s-o facă mai înaltă şi ar fi căzut odată. Tableau ! Ar fi fost chiar o privelişte foarte plăcută pentru un domn să vadă aşa ceva.

Regină a îngerilor, regină a patriarhilor, regină a pro­feţilor, a tuturor sfinţilor, se rugau ei, regină a celei mai sfinţite rozarii şi apoi părintele Conroy îi înmînă cădel­niţa părintelui O'Hanlon şi el puse tămîia şi cădelniţă Sfintele Taine şi Cissy Caffrey îi prinse pe cei doi gemeni şi simţea o mîncărime în palmă să le dea una după ureche dar n-o făcu pentru că se gîndea că el s-ar fi putut să se uite la ea dar se înşela amar pentru că Gerty vedea fără să se uite că el nici nu-şi lua ochii de pe ea şi pe urmă părintele O'Hanlon îi înmînă cădelniţa înapoi părintelui Conroy şi îngenunche ridicîndu-şi privirile spre Sfintele Taine şi corul începu să cînte Tantum ergo şi ea îşi zvîc-nea piciorul încolo şi încoace după ritm pe măsură ce mu­zica unduia după Tantumer gosa cramen turn. Trei şilingi şi unsprezece pence dăduse pe ciorapii ăştia la Sparrow de pe strada George marţi nu lunea dinaintea Paştelui şi nu le scăpase nici un fir şi la asta se uita el, transparenţi

21

L

şi nu la picioarele ei de două parale care n-aveau nici o formă (şi ce tupeu mai avea !) pentru că el avea doar ochi să vadă şi singur deosebirea.

Cissy venea îndărăt pe plajă cu gemenii şi cu mingea lor şi cu pălăria într-o parte la întîmplare după ce fugise şi parcă era o cotoroanţa trăgîndu-i pe ăia doi copii după ea şi cu bluza aia fistichie pe care şi-o cumpărase nici de două săptămâni care-i stătea ca o cîrpă pe ea şi cu o bucăţică din combinezon atîrnîndu-i ca la o caricatură. Gerty îşi scoase o clipă pălăria să-şi aranjeze părul şi o comoară mai frumoasă, mai delicată de bucle castanii n-ai mai fi văzut pe umerii unei fete, o viziune strălucitoare, cu adevărat aproape înnebunitor de dulce. Ai fi putut să străbaţi în lung şi în lat ţara pînă să mai găseşti păr ca al ei. Aproape că şi vedea scânteia de admiraţie îndată răs-punzîndu-i în ochii lui şi asta o străbătu ca un fior prin tot trupul. îşi puse pălăria la loc ca să poată să se uite pe sub borul ei şi—şi legănă piciorul încătăramat mai repede încă pentru că i se tăia respiraţia cînd văzu expresia din pri­virea lui. O ţintuia cu privirea cum îşi fixează şarpele prada. Instinctul ei de femeie îi spunea că stîrnise dia­volul în el şi la gîndul acesta o roşeaţă stacojie îi urcă pe faţă de la gît spre frunte pînă cînd nuanţa frumoasă a te­nului ei deveni trandafirie strălucind în splendoare.

Edy Boardman remarcase şi ea asta pentru că o privea dintr-o parte pe Gerty, surîzînd pe jumătate, cu ochelarii pe nas, ca o fată bătrînă, prefăcîndu-se că are grijă de bebe. Ca un ţînţar totdeauna gata să pişte, asta era şi aşa avea să fie totdeauna, şi de asta nimeni nu putea s-o su­fere, mereu băgîndu-şi nasul unde nu era treaba ei. Şi zise ea către Gerty :

— Ce-ţi dau să-mi spui la ce te gîndeşti.

— Ce ? replică Gerty cu un surîs accentuat pe dinţii cei mai albi din lume. Mă gîndeam doar dacă s-o fi făcut tîrziu.

Pentru că ar fi dat nu ştiu ce ca să şi-i ia de aici ge­menii ăştia cu nasurile lor murdare şi pe-ăla micul să-i ducă acasă să scape şi de asta făcuse aluzia aceea că s-ar fi făcut tîrziu. Şi cînd veni şi Cissy Edy o întrebă cit e ceasul şi domnişoara Cissy, care întotdeauna avea răs­punsul gata. spuse că e şi jumătate vremea pentru un pu-

22

pic. Dar Edy voia să ştie pentru că li se spusese să vină devreme acasă.

— Stai niţel, spuse Cissy, îl întreb pe nenea ăla de acolo cît e ceasul la ceapa lui.

Aşa că o luă din loc spre el şi cînd el o văzu venind ea îl văzu cum îşi scoase mîna din buzunar, cam nervos, şi începe să se joace cu lanţul de la ceas, privind încolo spre biserică. Deşi era o natură atît de pasionată Gerty vedea bine că ştia să se stăpînească. Adineaori şedea acolo, fas­cinat de frumuseţea care-i luase privirile, şi în clipa urmă­toare era domnul liniştit, cu chipul grav, stăpînirea de sine scrisă pe fiecare trăsătură a chipului său de bărbat distins.

Cissy spuse că să o ierte ar putea el să-i spună cît e ceasul şi Gerty îl văzu seoţîndu-şi ceasul, ascultîndu-l şi privindu-l şi dregîndu-şi vocea şi spuse că-i părea rău dar îi stătuse ceasul dar trebuie să fi fost după opt căci apusese soarele. Avea o voce cultivată şi deşi vorbea pe un ton măsurat era ca un fel de bănuială de tremur în accentul lui grav. Cissy spuse mulţumesc şi se întoarse seoţîndu-şi limba şi spuse că nenea a zis că rîşnitoarea lui nu-i în regulă.

Pe urmă ei acolo cîntară strofa a doua din Tantum ergo şi canonicul O'Hanlon se ridică din nou şi binecuvîntă Sfintele Taine şi îngenunche şi-i spuse părintelui Conroy că una din luminări avea să aprindă florile şi părintele Conroy se ridică şi o aranja şi ea îl văzu pe domnul acela întorcîndu-şi ceasul şi ascultîndu-l şi-şi legănă piciorul mai în sus şi în jos după ritm. Se făcuse şi mai întuneric dar se mai vedea şi se uita tot timpul pe cînd îşi întorcea ceasul sau ce i-o mai fi făcut şi pe urmă îl puse la loc şi-şi băgă mâinile la loc în buzunar. Simţea un fel de sen­zaţie străbătînd-o din cap pînă în picioare şi înţelegea după cum îşi simţea pielea sub păr iritarea aceea pe sub arcurile corsetului că probabil că iar era lucrul acela căci ultima dată fusese atunci cînd îşi tunsese părul din cauza lunii. Ochii lui întunecoşi o ţintuiau iarăşi sorbindu-i fie­care linie a trupului, literalmente aducîndu-şi adoraţia la altai-ul ei. Dacă a fost vreodată admiraţie neascunsă în privirea pasionată a unui bărbat, atunci ea se vedea acum

23

limpede pe chipul acestui bărbat. Pentru tine e Gertrude MacDowell şi ştii şi tu foarte bine.

Edy începu să se pregătească şi chiar că era şi vremea şi Gerty vedea că mica aluzie pe care o făcuse avusese efectul dorit pentru că aveau o bucată de mers pe plajă pînă unde era loc să împingă căruciorul şi Cissy le scoase gemenilor şepcile şi le aranja părul ca să se facă ea remar­cată sigur şi canonicul O'Hanlon se ridică şi anteriul său îi făcea o ieşitură la ceafă şi părintele Conroy îi întinse cartonaşul să citească şi el citi Panem de coelo praeti-tisti eis şi Edy şi cu Cissy vorbeau tot timpul cît o fi cea­sul şi o întrebau pe ea dar Gerty putea să le plătească cu propria lor monedă şi le răspunse doar cu politeţe ustu­rătoare cînd Edy o întrebă că ce i se frînsese inima că băiatul ei o lăsase. Gerty tresări deodoată. O flacără scurtă rece ţîşni din ochii ei care era mai elocventă decît nu ştiu cîte volume de dispreţ nemăsurat. O durea. O, da o atin­sese adine pentru că Edy avea felul ei aşa liniştit să spună lucruri care ştia ea bine că puteau să te rănească adine, cată ce era. Buzele lui Gerty se întredeschiseseră ca să formuleze cuvîntul dar îşi înăbuşi suspinul care i se ridi­case în gîtul ei, atît de zvelt, de fără pată, de frumos mo­delat îneît ai fi zis că-i dăltuit de un artist în visul lui. îl iubea mai mult decît şi-ar fi închipuit el. Un înşelător uşuratec şi fluşturatec ca toţi bărbaţii niciodată n-avea să înţeleagă el ce însemnase pentru ea şi o clipă ochii ei albaştri i se împăienjeniră de lacrimi.

Ochii lor o cercetau fără milă dar ea făcu un efort curajos şi surise strălucitoare veselă aruneînd o privire • spre noua ei cucerire în aşa fel ca să vadă şi ele.

— O, răspunse Gerty, repede ca fulgerul rîzînd şi-şi zvîcni mîndră capul, pot- să mă joc cu ce-m-i place pentru că e an bisect.

Cuvintele ei sunau limpezi ca cristalul, mai melodioase decît gunguritul porumbeilor, dar străpunseră tăcerea cu un fior îngheţat. Era ceva în vocea ei care arăta limpede că ea nu era una din cele cu care e uşor de glumit. Cît despre domnul Reggie cu aerele lui şi cu toţi banii lui, dacă voia ea putea să-l arunce cît colo ca pe un gunoi şi nici să nu se mai gîndească la el şi să-i rupă felicitarea lui prostească în mici fărîme. Şi dacă avea să mai îndrăz-

24

nească ea avea să-i arunce o privire încărcată cu atîta dispreţ îneît să-l facă să se zvîrcolească locului. Chipul stîrpiturei ăsteia de domnişoara Edy se lungi deodată şi Gerty vedea bine după cum se făcuse de neagră că nu mai putsa de furie chiar dacă o ascundea, obrăznicătura, pen­tru că cu asta o atinsese în gelozia ei meschină şi ştiau ele amîndouă foarte bine că era altceva, ea era în lumea ei, nu era de-alde ele şi mai era încă şi altcineva care ştia şi vedea asta, aşa că ele n-aveau decît s-o înghită şi pe-asta şi cu încă ceva pe deasupra.

Edy îl pregăti pe bebe Boardman ca s-o pornească odată şi Cissy strînse mingea şi lopăţelele şi găleţile şi era şi vremea pentru că domnişorului Boardman junior i se fă­cuse somn şi Cissy chiar îi spunea că uite vine moş Ene şi că uite bebe acuma melge la culcale şi bebe ce frumos era şi cum rîdea cu ochii lui plini de lumină, şi Cissy îl tot împungea în glumă în burtica lui durdulie şi bebe, cît ai clipi din ochi, îşi arătă complimentele pe babeţica

nou-nouţă.

— Vai ! Ce rău ! protestă Ciss. Şi-a murdărit babeţica.

Acest uşor contretemps îi solicită o vreme atenţia dar cît ai bate din palme ea drese totul.

Gerty îşi înăbuşi o exclamaţie şi tuşi odată nervos şi Edy o întrebă ce e şi ea era tocmai să-i răspundă ştia ea ce numai că ea era întotdeauna o doamnă în purtarea ei aşa că lăsă pur şi simplu să treacă de la ea cu tot tactul spunînd că era momentul binecuvântării pentru că exact atunci bătu clopotul dinspre clopotniţa de acolo sunînd peste plaja liniştită căci canonicul O'Hanlon ieşise la altar cu voalul pe care părintele Conroy i-l petrecuse pe după umeri dînd binecuvîntarea cu Sfintele Taine în mîini.

Ce emoţionantă scenă acolo în amurgul care se lăsa, ultima privire peste Erin, sunetul pătrunzător al clopote­lor de seară şi în aceeaşi clipă un liliac zbură din turnul învestmîntat în iederă clopotniţa prin aerul amurgului, zburînd încolo şi încoace cu un ţipăt mic, pierdut. Şi ea vedea departe luminile farurilor aşa de pitoreşti ar fi vrut să aibă o cutie cu vopsele pentru că era mai uşor de­cît să faci un om şi curînd avea să treacă şi lampagiul pe lîngă curtea bisericii presbiteriene şi mai departe pe bu­levardul Tritonville prin umbrele bulevardului Triton?

25

viile, pe unde se plimbau perechile şi să aprindă felinarul de lingă fereastra ei unde Reggie Wylie îşi întorcea bici­cleta, aşa cum citise ea în cartea aceea Lampagiul de Miss Cummins, autoarea lui Mabel Vaughan şi a altor po­vestiri. Pentru că Gerty avea visurile ei despre care nu ştia nimeni, li plăcea să citească poezie şi cînd primise amintire de la Bertha Supple albumul aceia frumos pen­tru jurnal intim cu coperta coralie trandafirie să-şi scrie gîndurile ei, ea îl pusese în sertarul toaletei ei, care, deşi ea nu exagera pînă la a face lux, era întotdeauna scrupu­los de ordonată şi curată. Acolo îşi ţinea ea comorile ei copilăreşti, pieptenii de baga, panglicuţa de la surorile Măriei, parfumul de roze albe, sprîncenata, şi cutiuţa ei de alabastru şi panglicuţele de schimb cînd îi veneau lu­crurile de la spălătoreasă şi erau cîteva gînduri frumoase scrise în el cu cerneala violetă pe care o cumpărase de la Hely pe strada Doamnei căci simţea ea că şi ea ar fi putut scrie poeme dacă ar fi putut doar să se exprime ca în poe­mul acela care-i plăcuse atît de mult că îl copiase din zia­rul în care-l găsise într-o seară în care erau înfăşurate verdeţurile.