James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

9

să tor dureros pe eare-l simţea ea uneori în piept strâpun-gînd-o pînă în inimă. Dar era tînăr încă, şi poate, cu timpul, avea să înceapă şi el s-o iubească. El era dintr-o familie de protestanţi şi, sigur, Gerty ştia Cine a fost întîi, şi după El sfînta Fecioară Măria şi apoi Sfîntul Iosif. Dar, oriee-ai spune, era frumos, cu un nas delicios şi era exact aşa cum arăta, vm gentleman din cap pînă-n picioare, şi forma capului din spate, cînd îşi scotea şapca, l-ai fi cu­noscut dintr-o mie, era ceva cu totul aparte şi felul în care cotea bicicleta pe după felinar luîndu-şi mîmile de pe ghidon şi parfumul acela drăguţ de la ţigările bune pe care le fuma şi pe urmă se potriveau bine amîndoi şi din cauza asta Edy Boardman se credea acuma aşa deşteaptă pentru că el nu se ducea să se învîrteaseă în sus şi în jos cu bicicleta prin faţa petecului ei de grădină acolo.

Gerty era îmbrăcată simplu dar cu acel bun gust in­stinctiv al unei slujitoare fidele a Doamnei Moda căci sim­ţise ea că poate s-ar fi nimerit să se întîmple să treacă şi el pe acolo. O bluziţă drăguţă albastru electric, pe care şi-o vopsise singură cu vopseluţe păpuşa (pentru că scri­sese şi în Ilustraţinnea pentru Doamne că avea să se poarte albastrul electric) cu un decolteu elegant în mai,jos între sîni şi buzunar pentru batistă (în care ţinea totdeauna o bucăţică de vată cu parfumul ei favorit pentru că batista strica" linia) şi o fustă bleumarin trei sferturi ajustată după pas care-i sublinia la perfecţie silueta zveltă. gra­ţioasă. Pe cap avea o bomboană de pălărioară cochetă de paie gen negresă cu boruri largi cu.contrast de jenilie ou de raţă şi într-o parte o fundă papilon în ton. Toată după masa marţi o săptămînă umblase să caute jenilia asta să se potrivească dar pînă la urmă găsise tocmai bine la sol­durile de vară la Clery. exact ce trebuia, cam ieşită, dar nici nu observai, o măsură de şapte degete la doi şi un penny. Şi-o pusese ea singură şi ce bucurie fusese pe ea cînd o încercase pe urmă. surîzîndu-şi la imaginea ei fru­muşică de tot pe care i-o arăta oglinda ! Şi cînd o pusese pe carafa de apă ca sâ-i păstreze forma ştia ea bine că unele care le ştia ea aveau să-şi cam piardă buna dispo­ziţie. Pantofii ei erau lucrul cel mai la modă (Edy Board­man se mîndrea că ea ar fi fost petite de tot dar n-avea

10

nici pe departe un picior ca al lui Gerty MacDowell, trei­zeci şi cinci, şi nici n-avea s-ajungă să aibă vreodată), cu vârfurile lucioase şi o singură buclă cochetă de tot pe gleznă. Glezna ei bine cambrată îşi arăta proporţiile desăvîrşite sub fusta care lăsa să se vadă tocmai cît trebuia şi nu mai mult din pulpele ei frumos arcuite prinse strîns în ciorapi de ţesătură fină cu călcîiele şi sus la jartiere mai închise. Cît despre desuuri acestea erau într-adevăr lucrul de care Gerty se îngrijea cel mai atent deşi nimeni din cei care-şi mai amintesc de speranţele tremurătoare şi temătoare ale fetelor de şaptesprezece ani (iar Gerty împlinise de acum şaptesprezece ani) n-ar mai fi avut inima să o condamne. Avea patru fustiţe, cu danteluţă grozav de drăguţă, trei capoate şi cu cămăşuţe de noapte speciale, şi fiecare set cu panglicuţe de culori diferite, trandafirie, albastru pal, mov şi verde, şi le usca ea şi le albăstrea cînd veneau de Ia spălat şi le călca singură, avea şi o cărămidă să pună fierul pentru că nu puteai să ai nici o încredere în spălăto­resele astea văzuse ea cum le scrobeau. O purta pe cea albastră ca să-i poarte noroc, trăgînd şi ea nădejde chiar dacă ştia că multe speranţe nu sînt, era culoarea ei şi şi culoarea cu noroc pentru mireasă totdeauna să aibă ceva albastru la ea pentru că verdele care-l purtase azi o săp­tămînă nu-i adusese noroc că-l ţinuse tatăl lui acasă să înveţe pentru examen şi acuma că se gîndise că poate vine şi el că astăzi dimineaţă cînd' se îmbrăca aproape că-şi pusese chiloţii cei vechi pe dos şi asta însemna noroc, si întîlnire cu iubitul dacă te îmbraci cu ei pe dos, cîtă vreme nu e o vineri.

Şi totuşi, şi totuşi ! Expresia asta de încordare pe faţa ei ! E ceva acolo care o face să sufere toată vremea. E tot sufletul ei în ochii ei şi ar da nici ea nu ştie ce să fie sin­gură la ea în cameră, să-şi dea drumul la plîns, să plîngă să se mai uşureze. Sigur, nu prea tare pentru că se pri­cepea ea cum se cuvine să plîngi frumos la oglindă. Eşti o fată drăguţă, Gerty, îi spunea oglinda. Lumina aceasta palidă a înserării se aşterne acum pe o faţă nesfîrşit de tristă şi gînditoare. Gerty MacDowell are în inima ei un dor. Da, a ştiut ea de la început că visul ei că se anunţă căsătoria şi clopotele de nuntă sunînd pentru d-na Reggie Wyllie (aşa i-ar fi sunat numele, pentru cea care s-ar mă-

11

rita cu fratele mai mare avea să fie d-na Wyllie pur şi sim­plu) şi la rubrica mondenă d-na Gertrude Wyllie într-o toaletă luxoasă argintie brodată cu o elegantă vulpe albastră — că visul acesta n-avea să fie. El era prea tînăr să înţeleagă. El nu credea în dragoste, acest drept din-totdeauna al femeii. în seara aceea la bal atunci demult la Stoers (pe atunci el mai purta încă pantaloni scurţi) cînd rămăseseră singuri şi el o cuprinsese de talie ea se făcuse albă de tot la. faţă. El îi spusese micuţa lui cu o voce ciudat de răguşită şi-i furase o jumătate de sărut (primul !) însă fusese doar pe vîrful nasului şi pe urmă se grăbise să fugă din cameră zicînd că se duce s-aducâ nişte limonada. Un băiat impetuos ! Tăria de caracter nu fusese niciodată punctul forte al lui Reggy Willie şi cel care avea s-o curteze şi s-o cucerească pe Gerty MacDowell trebuia să fie bărbat printre bărbaţi. Dar aşa să stea să aştepte, să aştepte mereu să o ceară şi mai era şi an bisect şi uite curînd curînd trece. Nu era vorba să fie un făt-frumos, nu ăsta era idealul ei, care să-i pună o iubire cum n-a mai fost la picioare, mai bine un bărbat adevărat cu o faţă liniştită, un om liniştit care ştie ce vrea, care nu şi-a găsit încă femeia ideală, poate cu părul uşor suflat cu argint, şi care avea s-o înţeleagă, s-o cuprindă în braţele lui ocro­titoare, s-o strivească de trupul lui cu toată puterea firii lui profunde pasionate şi s-o mîngîie cu un sărut lung lung. S-ar fi simţit ca în paradis. După un astfel de bărbat jinduieşte ea în amurgul acesta blînd de vară. Din toată inima îşi doreşte ea acum să fie a lui, numai a lui, logod­nica şi mireasa lui în bine şi în rău, la bogăţie şi la sără­cie, la boală şi în sănătate pînă cînd moartea ne desparte şi acuma şi totdeauna şi în vecii vecilor.

Şi în vreme ce Edy Boardman era cu micuţul Tommy în spatele căruciorului, ea sta şi se gîndea tocmai că avea oare să vină vreodată ziua aceea cînd ea să-şi poată spune că uite este sortită să fie nevestica lui credincioasă. Atunci n-aveau deeît s-o vorbească de rău pînă aveau să se în­vineţească, şi Bertha Supple, şi invidioasa asta de Edy, care, uite, împlineşte douăzeci şi doi de ani în noiembrie. Avea să-l îngrijească şi să-i facă o viaţă de vis căci Gerty era femeie înţeleaptă şi ştia că unui bărbat îi place să se simtă bine la casa lui. Plăcintei^ ei rotunde, bine rume-

12

ni te. aurii, şi budinca ei spumoasă pufoasă îi creaseră un adevărat prestigiu faţă de toată lumea pentru că avea o mină de aur şi la copt şi la pregătirea aluatului la pudra-tul cu zahăr şi cu făină, la frecatul cremei în aceeaşi di­recţie, şi pe urmă cu frişca şi zahăr şi la bătutul albuşului deşi dacă era lume la masă nu-i mai venea să mănînce, o intimida şi deseori se întreba de ce nu s-ar fi putut trăi mîncînd doar ceva aşa poetic cum ar fi violete sau tran­dafiri şi aveau să aibă un salonaş frumos amenajat cu tablouri şi gravuri şi fotografia căţelului drăgălaş al lui tatamare, Garryowen, care numai că nu vorbea, aşa era de deştept ca un om, şi cu huse de creton înflorat pentru fotolii şi cu grătarul acela de prăjit pîine de argint cum a văzut ea la bazarul de vară de la Clery, aşa cum e în ca­sele elegante. El avea să fie înalt, cu umerii laţi (dintot-deauna admirase bărbaţii înalţi ca soţi) cu dinţi albi stră­lucitori sub mustaţa lui înfoiată frumos tunsă şi în luna de miere aveau să se ducă pe continent (trei săptămîni minunate !) şi pe urmă, cînd aveau să se instaleze în că­suţa lor, în căminul lor confortabil, drăguţ, liniştit, în fie­care dimineaţă aveau să-şi ia micul dejun amîndoi, servit simplu dar cu totul bine pus la punct, numai pentru ei doi şi înainte de a pleca la servici el avea să-i dea ne­vesticii lui mici şi scumpe o îmbrăţişare şi un pupic lung şi avea să privească o clipă adînc adînc în ochii ei.

Edy Boardman îl întrebă pe Tommy Caffrey dacă a ter­minat şi el spuse da, aşa că ea îl încheie la pantalonaşii de golf şi-i spuse să se ducă să se joace cu Jacky şi să fie băiat cuminte să nu mai sară la bătaie. însă Tommy spu­nea că el vrea mingea şi Edy îi răspunse nu, că acuma bebe se joacă el cu mingea şi dacă i-o ia o să vadă el dar Tommy spunea că e mingea lui şi el voia mingea lui şi bătea din picioare, te rog eu. Ce băiat dificil ! Oho, era ca un bărbat mare micuţul Tommy Caffrey încă de cînd ieşise din scu­tece. Edy îi spuse nu şi iar nu şi gata acuma şi-i spuse lui Cissy Caffrey să nu i-o dea.

— Tu nu eşti sora mea, spuse Tommy răul de el. E mingea mea.

Dar Cissy Caffrey îi spuse bebeluşului Boardman ia uite colo sus, sus acolo aici după degetul ei şi iute îi smulse mingea şi-o aruncă cît colo pe nisip şi Tommy fuguţa

13

după ea cît îl ţineau picioarele, şi tot el cîştigase pînă la urmă.

— Facem şi noi ce putem, să trăim liniştiţi, rîse Ciss. Şi-l gîdilă pe mititel pe amîndoi obrajii să-l facă să

uite, şi se juca cu el de-a uite-l pe dom' primar, uite şi caii lui doi, aicea-i caleaşca de turtă dulce şi uite-l cum urcă în ea, cipi cipi cipi cea, aicea-i bărbia mea. Dar Edy se supărase foc că iar i se făcuse lui cheful şi toată lumea gata cum voia el, pe-a lui.

— Aş vrea să-i dau şi eu ceva lui, spuse ea, şi-ncă cum să-i dau, şi nici nu spun unde.

— Pe popopoponeaţă, rîse Cissy foarte veselă. Gerty MacDoweU îşi aplecă tare de tot capul roşin-

du-se roşie de tot auzind-o pe Cissy spunînd cu glas tare un lucru atît de nepotrivit cu o doamnă, ea ar fi murit de ruşine să spună aşa ceva, şi se făcuse roşie ca focul, şi Edy Boardman şi spuse că domnul de acolo o auzise ce spusese. Dar lui Cissy nu-i păsa nici atîtica.

— N-are decît s-audă ! spuse âruncîndu-şi mandră capul pe spate şi strîmbînd cochet din năsuc. îi dau şi lui tot acolo dacă mă uit la el.

Nebunatica asta de Cissy cu buclele ei de păpuşă. N-aveai ce face, uneori trebuia să rîzi cu ea. De exemplu cînd te întreba nu mai vrei puţin ceai chinezesc şi cu gem de căpşuni şi cînd îşi desena chipuri de bărbaţi pe unghii cu cerneală roşie te ţineai de burtă de atîta rîs sau cînd trebuia să se ducă ştii unde şi zicea acuma vreau să dau fuga să-i fac o vizită d-rei White. Zi-i Cissycum şi pace. O şi seara aceea n-am s-o uit niciodată cînd s-a îmbrăcat în costumul lui taică-su şi cu pălăria şi cu mustaţă din dop ars şi s-a plimbat în jos pe bulevardul Tritonville furnir..i din ţigară ! N-o întrece nimeni cînd îşi pune ea în gînd să se distreze cum ştie ea. Dar, un lucru — era sinceră, inima cea mai curată şi adevărată pe care-a făcut-o Dum­nezeu, nu una din alea, talgere cu două feţe, prea fando­site ca să fie dintr-o bucată.

Şi apoi prin aerul limpede se auzi zvon de glasuri şi cîntul tumultuos al orgii. Era procesiunea asociaţiei anti-alcoolice a bărbaţilor condusă de misionaral lor, reveren­dul John Hughes S.J., cu recitarea, cu mătâniile, predica şi binecuvîntarea Tainelor Celor Prea Sfinte. Erau cu toţii

14

reuniţi acolo fără deosebire de clasă socială (şi ce prive­lişte înălţătoare să-i vezi astfel) în sanctuarul acesta sim­plu în faţa valurilor, după ce înfruntaseră furtunile lumii acesteia vitrege, îngenunchind la picioarele Imaculatei, recitind litania Maicii Domnului din Loreto, rugînd-o să se roage şi ea pentru ei, în cuvintele străvechi atît de bine ştiute, sfîntă Măria, sfîntă Fecioară a Fecioarelor. Ce triste cuvinte pentru urechile sărmanei Gerty ! Dacă tatăl ei ar fi ocolit ghearele demonului băuturii, dacă ar fi făcut le-gămîntul sau prafurile acelea pentru lecuirea de viciul băuturii cum scria în revista lui Pearson, acuma ea ar fi putut să se plimbe în trăsură, cine-ar mai fi fost ca ea. De cîte şi cîte ori îşi spusese ea asta, pe cînd sta gînditoare la gura focului muribund adîncită în reverie întristată fără să mai aprindă lampa pentru că nu-i plăcea două lu­mini deodată sau adesea privind pe fereastră visătoare la ceasul cînd suna ploaia în găleata ruginită, dusă pe gîn-duri. Dar licoarea asta netrebnică, băutura care a aruncat în ruină atîtea căminuri îşi aruncase umbra şi peste zilele copilăriei ei. Ba mai mult, fusese în intimitatea casei mar­tora unor fapte violente, urîte, provocate de lipsa de stă-pînire şi-l văzuse pe propriul ei tată pradă exhalaţiilor nesănătoase ale beţiei, uitîndu-şi cu totul de orice căci dacă era un lucru între toate pe care Gerty să-l cunoască era că bărbatul care-şi ridică mîna spre o femeie altmin­teri decît în gest de bunătate şi mîngîiere, acela merita să fie înfierat ca cel mai josnic dintre cei josnici.

Şi glasurile cîntau mai departe implorînd-o pe Fecioara cea mai binefăcătoare, Fecioara atoateiertătoare. Şi Gerty, adîncită în gînduri, abia dacă-şi mai vedea sau auzea to­varăşele sau pe gemenii în jocurile lor copilăreşti sau pe domnul acela de acolo din parcul Sandymount despre care Cissy Caffrey spunea că seamănă aşa bine cu tata făcîn-du-şi plimbarea pe faleză. Pe el nu l-ai fi văzut niciodată ameţit dar cu toate acestea nu i-ar fi plăcut să fie tatăl ei din cauză că era prea bătrîn sau oricum sau că avea faţa asta (sînt din ăştia care-i sînt antipatici şi nici nu ştii de ce) sau poate nasul aşa roşu şi cu pistrui pe el şi cu mustaţa blonzie care începuse să-i albească sub nas. Săracu' tata ! Cu toate păcatele lui ea tot îl iubea cînd cînta Spune-mi Mary cum să fac să te cuceresc sau Dragostea mea şi co-

liba de Ungă Rochelle, cînd aveau supă de scoici cu salată de lăptuci din conserve Lazenby şi el cînta A răsărit luna cu domnul Dignam care a murit aşa dintr-o dată, şi l-au îngropat, Dumnezeu să-l ierte, de un atac. Fusese de ziua de naştere a mamei şi Charley era şi el acasă în vacanţă şi Tom şi cu dl. Dignam şi d-na şi Patsy şi Freddy Dignam şi-aveau să facă o fotografie grup. Cine ar fi crezut că. Acuma s-a dus şi el. Şi mama i-a spus asta să-i fie învă­ţătură de minte toată viaţa şi el n-a putut să se ducă nici îa înmormîntare din cauza gutei şi ea a trebuit să se ducă în oraş să-i aducă scrisorile şi eşantioanele de la birou cu linoleumul cu desene artistice, ca pentru un palat, duce la uzură şi luminează şi înveseleşte căminul.

O adevărată comoară de fată Gerty ca o a doua mamă în casă, un înger păzitor şi inimioara ei de aur adevărat. Şi cînd mama avea migrenele ei de ziceai că-i plesneşte capul cine-i dădea cu mentă pe frunte Gerty deşi nu-i plăcea că mama trăgea aşa tabac pe nas şi asta era şi sin­gurul lucru pentru care aveau vorbe, că prizează tabac. Toată lumea o iubea pentru calităţile ei bune. Gerty era care închidea gazul noaptea şi Gerty era care punea pe perete la toaletă unde nu uita niciodată să toarne odată la două săptămîni apă de var din almanahul de Crăciun pe care-l avea de la dl. Tunney băcanul poza aceea din vre­murile frumoase de altădată cu un domn tînăr în costumul pe care-l purtau ei atunci cu o pălărie în trei colţuri ofe-rindu-i un buchet de flori doamnei iubita lui cu politeţea de altădată prin fereastra ei cu perdeluţe. Vedeai numai-decît că era o poveste întreagă cu poza asta. Culorile mai ales erau o frumuseţe. Ea era în alb, un alb spumos cu danţeluţe şi într-o atitudine aşa elegantă şi domnul în haine de culoarea ciocolatei şi îţi dădeai seama numaidecît că era un aristocrat adevărat. Deseori se uita visătoare la poza asta cînd era acolo pentru un anumit lucru şi-i mîn-gîia braţele ei care erau albe şi moi exact ca ale ei cu mî-necile suflecate şi se gîndea la vremurile acelea pentru că găsise ea în dicţionarul de pronunţie al lui Walker al lui tata-mare Giltrap despre vremurile frumoase de altădată, frumoasele zile din Aranjuez, ce-o fi însemnînd asta.

Gemenii se jucau acum liniştiţi ca fraţii, nu mai era nimic de zis, pînă cînd pînă la urmă tot domnişorul Jacky

16

era un neruşinat şi un obraznic şi asta era al lui a dat o dată expre cu piciorul în minge cît a putut de s-a rosto­golit cît colo spre stîncile de pe faleză. Inutil să spunem că Tommy săracul n-a scăpat prilejul să dea glas necazu­lui său dar din fericire domnul în negru care şedea acolo singur a sărit foarte amabil în ajutor şi a prins mingea. Cei doi tineri campioni şi-au cerut jucăria prin strigăte viguroase şi ca să liniştească spiritele Cissy Caffrey i-a strigat domnului să-i arunce ei mingea vă rog. Domnul a ţintit cu mingea odată sau de două ori şi pe urmă a arun­cat-o pe plajă către Cissy Caffrey dar mingea s-a rosto­golit pe pantă şi s-a oprit tocmai sub fusta lui Gerty lîngă apa strînsă în adîncitură la stîncă. Gemenii au ţipat iarăşi după minge şi Gerty şi-a tras piciorul sub ea dar ar fi pre­ferat ca mingea asta enervantă să nu se fi rostogolit pînă la ea şi a dat odată cu piciorul în ea dar n-a nimerit-o şi Edy şi cu Cissy au izbucnit în rîs.

— Dacă n-o nimereşti mai încearcă o dată, spuse Edy Boardman.

Gerty surise în semn că a înţeles şi îşi muşcă buzele. O roşeaţă delicată trandafirie îi urcă în obrajii frumoşi dar acum era hotărîtă să le arate ea aşa că-şi ridică fusta puţin dar tocmai deajuns şi dădu o dată în minge mai tare cu piciorul şi ea se rostogoli departe şi cei doi gemeni după ea în jos spre mal. Geloasă, fireşte, asta era, ca să-i atragă atenţia domnului de dincolo care se uita. Simţea acum un val de căldură, şi asta era totdeauna un semnal de pri­mejdie la Gerty MacDowell, cum îi urcă şi-i cuprinde obrajii. Pînă acum schimbaseră numai priviri, aşa, indi­ferente, dar acum pe sub borurile pălăriei ei noi ea îşriuă inima în dinţi şi-i aruncă o privire şi chipul care-i întîlni privirea acolo în amurg, obosit şi parcă prea tras, i se păru cel mai trist chip pe care-l văzuse vreodată.

Prin fereastra deschisă a bisericii mireasma de tămîie era purtată prin aer şi odată cu ea numele înmiresmate ale celei care fusese zămislită fără prihana păcatului originar, vas al celor spirituale, roagă-te pentru noi, vas de-a pu­ruri adorat, roagă-te pentru noi, vas al credinţei dintru început, roagă-te pentru noi, trandafir mistic. Şi inimi roase de griji erau acolo şi truditori pentru pîinea lor cea

17

de toate zilele şi mulţi care greşiseră şi se rătăciseră, cu ochii lor .umeziţi de pocăinţă dar cu toate acestea strălu­cind de speranţă căci reverendul părinte Hughes le spu­sese ce spunea marele sfînt Bernard în marea lui rugăciune către Măria, despre puterea rugilor pururea Fecioarei că nu se pomenea în nici o vreme ca cei care imploraseră puternica ei protecţie să fi fost vreodată părăsiţi de ea. Gemenii se jucau acum iarăşi voioşi căci necazurile co­pilăriei sînt ca ploile scurte de vară, Cissy se juca cu bebe Boardman pînă cînd acesta începu să icnească de bucurie, bătînd cu minutele lui în aer. Cucu striga ea arătîndu-se pe după coşul căruciorului şi Edy întreba unde s-o fi dus Cissy şi atunci Cissy odată scotea capul şi striga aha ! şi, pe cuvîntul meu, ce se mai bucura micuţul ! Şi pe urmă ea îi spuse să spună papa.

— Spune papa, bebi. Spune pa pa pa pa pa pa pa. Şi bebi se străduia din toate puterile să spună căci era

aşa deştept pentru vîrsta lui unsprezece luni toată lumea zicea şi mare pentru vîrsta lui şi o adevărată imagine a sănătăţii, o mînă de om dar adevărată comoară de iubire şi cînd s-o face mare ăsta o să ajungă cineva, toţi spuneau.

— Haia ia ia haia.

Cissy îl şterse frumos la guriţă cu babeţica care se umezise şi vru să-l ridice în capul oaselor şi să spună pa pa pa dar cînd îi desfăcu cureluşa odată strigă, Doamne ajută-mă, că era ud tot şi se apucă să îndoaie prosopelul sub el pe partea cealaltă. Şi bineînţeles măria-sa omule­ţul se dovedi cît se poate de gălăgios la îndeplinirea unor asemenea formalităţi de toaletă şi dădu glas ca toată lu­mea să audă :

— Habaa baaaahabaa baaaa.

Şi cu două lacrimi mari de tot şi frumoase şi mari alu-necîndu-i în jos pe obraji. Nu mai ajuta la nimic să-l li­niştească cu no, nunu, bebi, nu şi să-l ia cu vorba cu giigii şi unde-o fi pufpuf numai că Ciss, totdeauna iute la minte, odată îi puse la guriţă suseta de la biberon şi junele pă-gîn se linişti repede.

Gerty ar fi dat orice ca ele să-şi ia o dată bebeul ăsta plîngăcios şi să se ducă cu el cu tot să nu-i mai calce pe nervi şi nici nu era o oră să stea cu copiii mici pe afară şi pe gemenii ăia. Privea în zare spre larg. Era ca picturile

18

alea pe care omul acela le făcea direct de pavaj cu crete colorate şi ce păcat să le lase acolo să se şteargă, acuma se lăsa seara şi se urcau norii şi luminile de la Bailey peste Howth şi să asculţi muzica asta şi mireasma mirodeniilor pe care le ardeau acolo în biserică aşa ca o. Şi pe cînd stătea aşa cu ochii în gol odată începu să-i bată inima. Da, la ea se uita el şi era şi un înţeles anume în privirile lui. Ochii lui o ardeau ca şi cum ar fi vrut să pătrundă pînă-n adîncul inimii ei, să-i citească tainele sufletului. Minunaţi ochi avea, superb de expresivi, dar puteai oare să ai în­credere în ei ? Oamenii erau aşa ciudaţi. Văzuse de la început după ochii lui negri şi faţa palidă de intelectual că era străin, exact ca în poza pe fotografia aia pe care o avea cu Martin Harvey, idolul publicului de la matinee, în afară de mustaţă dar ea prefera cu mustaţă pentru că ea nu era una care să-şi piardă minţile după actori ca Winny Rippingham care voia ca ele două să se îmbrace totdeauna la fel după o piesă dar numai că nu putea să vadă dacă avea şi nasul acvilin sau doar puţin retrousse pînă acolo unde şedea el. Era în doliu mare, asta văzuse, şi povestea unei suferinţe de nevindecat îi era scrisă pe faţă. Ar fi dat orice să ştie ce era. Privea cu atîta intensitate, atît de ne­mişcat şi o văzuse cînd dăduse cu piciorul în minge şi poate îi remarcase şi cataramele strălucitoare de la pan­tofii ei dacă îşi legăna aşa picioarele, gînditoare, cu dege­tele în jos. Acum îi părea bine că ceva o îndemnase să-şi pună ciorapii ăştia transparenţi gîndindu-se că poate ieşea şi Reggie Wylie dar asta era altceva acuma. Aici era lucrul acela la care visase ea atît de adesea. El conta acum şi acum bucuria îi lumina faţa pentru că îl dorea pentru că ştia acum instinctiv că el nu era ca ceilalţi. Inima ei de femeie fecioară zvîcni către el, bărbatul soţul de vis, pen­tru că atunci deodată ştiu că el era. Dacă el suferise, dacă alţii păcătuiseră cu el mai mult decît ar fi păcătuit el, dacă el însuşi ar fi fost păcătos, un om rău chiar, acuma nu-i mai păsa. Chiar dacă ar fi fost protestant sau metodist ea l-ar fi putut converti uşor dacă el o iubea cu adevărat. Sînt doar răni care se vindecă atunci cînd ştii cum să mîn-gîi inima. Ea era o femeie dintr-o bucată, nu ca alte fete fluşturatice, lipsite de feminitate, din cele pe care le cu­noscuse el, ca alea pe bicicletă care-şi arată şi ce nu au,

19

şi ea nu voia decît să ştie totul, să-i ierte totul dacă ar fi putut să-l facă să se îndrăgostească de ea, să-l facă să uite amintirea trecutului. Atunci poate că ar fi cuprins-o iu­bitor în braţele lui. ca un bărbat adevărat, strivindu-i trupul tînăr de al lui, şi ar fi iubit-o, fata care-i aparţinea numai lui, cu totul, ar fi iubit-o doar pentru ea.

Refugiul celor care au păcătuit. Alinătoarea celor ne­fericiţi. Ora pro nobis. Bine s-a spus că oricine i se roagă ei cu credinţă şi stăruinţă niciodată nu se poate rătăci sau simţi părăsit şi adevărat este că ea e un port de refugiu pentru cei nefericiţi şi asta din cauza celor şapte dureri care i-au străpuns inima. Gerty îşi putea închipui toată scena din biserică, cu vitraliul iluminîndu-se, cu lumină­rile, florile şi micile steaguri ale frăţiei sfintei Fecioare şi părintele Conroy ajutîndu-l pe canonicul O'Hanlon la altar, purtînd lucrurile acelea şi cu ochii coborîţi. Arăta aproape ca un sfînt şi boxa la confesionalul lui era atît de liniştită, de curată de întunecată si mîinile lui erau ca de ceară albă şi dacă ea avea să se facă călugăriţă dominicană cu vest­mintele alea ale lor albe poate că el ar fi venit la mînăstire pentru novenele sfîntului Dominic. Aşa îi spusese el atunci cînd ea i se mărturisise despre lucrul acela la confesional şi se înroşise pînă la rădăcina părului de teamă că el ar fi putut-o vedea, că să nu se necăjească pentru că asta era doar glasul naturii şi cu toţii sîntem supuşi legilor firii, spunea el, în viaţa asta şi asta nici nu era un păcat pentru că venea de la natur„a femeii aşa cum fusese făcută de Dumnezeu, zicea, şi că Maica Domnului chiar îi spusese arhanghelului Gabriel să se facă cu mine după Cuvîntul Tău. El era aşa de bun şi de sfînt şi ea deseori se gîndea că poate ar fi putut să-i lucreze un şerveţel pentru aco­perit ceainicul cu volănaşe şi cu flori brodate ca dar de la ea sau un ceas dar aveau ceas acolo îl văzuse pe consola căminului alb şi aurit cu un cănăraş care ieşea dintr-o căsuţă de păsărele să spună ceasurile în ziua cînd se du­sese acolo cu florile pentru adoraţia Fecioarei că era greu să-ţi dai seama ce dar putea să-i dea sau poate un album cu vederi colorate din Dublin sau din altă parte.

Gemenii ăştia exasperanţi începuseră să se certe iarăşi şi Jacky aruncă odată mingea spre mare şi amîndoi fu­giră după ea. Nişte maimuţe, vulgari şi nespălaţi. Ar tre-