James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

7

împotriva compatrioţilor săi este intensificat pînă la proporţii swiftiene. (Ezra Pound, care a avut un rol decisiv în publicarea treptată în periodice şi în impunerea romanului lui Joyce, a scris despre acest capitol încă de la prima sa apariţie : „în episodul Ciclopilor ni se demonstrează deosebirea între realitate şi reali­tatea aşa cum e transcrisă în formele diverse de exprimare înaltă, şi satira feluritelor forme moarte ale limbajului culminează în scena execuţiei, constituind poate satira cea mai sălbatică pe care o avem de cînd Swift a sugerat crîncena sa soluţie pentru foametea din Irlanda"). (E vorba, fireşte, de Modesta propunere, în care se reco­mandă vînzarea copiilor autohtoni pentru a fi transformaţi în preparate comestibile.)

279 Primul, şi cel mai inofensiv, dintre interludii. De data aceasta o simplă parodiere a unui act de vînzare-cumpărare inter­calat aici pentru a reda adevăratele dimensiuni ale delictului în aparenţă mărunt cu care debutează episodul.

280 Primul mare interludiu romantic — aici parodierea sti­lului rapsodic al poemelor şi legendelor irlandeze, şi al traducerilor miturilor celtice aşa cum erau încercate în epoca romantică. Insula Fail cea mîndră este evocată într-un text de poetul roman­tic James Clarence Mangan, de fapt traducerea sa a unei mari balade irlandeze din secolul al şaptelea. Pasajul evoluează apoi treptat prin enumerarea în stilul somptuos al baladelor eroice a marilor belşuguri de roade ale pămîntului bogat al Irlandei, aşa cum este exploatat de ocupanţii englezi — căci acum personajele trec în drumul lor spre circiumă pe lîngă piaţa de fructe şi legume a Dublinului.

281 A chara — (irl.) „prietene al meu".

282 Descrierea unui erou de baladă tradiţională irlandeză, care poartă pe talismanele şi podoabele sale însemnele eroilor — legendari, istorici, imaginari — învălmăşiţi într-o succesiune care sfidează cronologia şi care, în mod semnificativ, încearcă să ane­xeze şi personaje celebre de alte naţionalităţi (Shakespeare, Con-fucius, Velazquez etc), ataşîndu-le prenume tradiţionale irlandeze.

283 Prezentarea, la modul eroic-comic a lui Leopold Bloom.

284 Cetăţeanul, principalul exponent al prejudecăţilor şi şovi­nismului irlandez, este iritat de faptul că într-un ziar care sa

470

pretinde irlandez şi adresîndu-se irlandezilor, ştirile şi informaţiile, chiar la rubricile cele mai anodine, se referă cu precădere la englezi...

285 Martin Murphy este unul din numeroasele personaje cu realitate istorică evocate în roman. A fost proprietarul unuia din cotidienele irlandeze, şi care se făcuse cunoscut prin rolul său negativ în momentul sciziunii din partidul naţionalist — cînd a luat atitudine împotriva eroului naţional Parnell — precum şi mai tîrziu prin politica sa antimuncitorească la marile greve din Dublin în 1913.

286 Denis Breen este un personaj care în ziua povestită în roman a primit — nu se ştie de la cine — o carte poştală cu un conţinut criptic şi pe care el îl consideră injurios. Drept care intenţionează să intenteze un proces pentru insultă şi defăimare, nici el nu ştie exact împotriva cui. In cursul acţiunii romanului, el este pe rînd subiectul compasiunii soţiei sale (într-o, discuţie cu Bloom într-unui din primele capitole), al simpatiei cam distrate a lui Bloom însuşi, al ironiei concetăţenilor săi, care nu sînt, desigur, străini de misiva incriminată.

287 Terry este numele barmanului din stabilimentul lui Kier-nan — dar Terence O'Ryan era, în 1904, şi un diacon la una din bisericile catolice din Dublin (şi „diacon" este un termen de slang pentru barman), precum şi un personaj dintr-o baladă populară jlustrind disponibilitatea — pe care Joyce o considera caracteris­tică — irlandezilor fată de băuturile spirtoase.

288 Parodierea unei şedinţe de spiritism — în stil puternic influenţat de literatura teozofică pe atunci la modă, şi cu nu­meroase inserţiuni de noţiuni şi cuvinte (pseudo) sanscrite. Pasajul se încheie cu o invocaţie în stil osianic.

239 Scrisoarea aceasta este interesantă pentru că ilustrează o anumită latură a umorului lui Joyce. Eumbold, prezentat aici ca un sadic agramat, este numele ministrului Angliei în Eiveţia în 1918, şi cu care Joyce a avut un conflict iritant în acea vreme.

290 Robert Emmet a fost un patriot irlandez care a căutat să obţină sprijinul lui Napoleon într-o revoltă împotriva englezilor şi

471

care a fost executat în 1303, după ce a fost capturat pentru că şi-a Intirziat fuga în exil spre a-şi mai lua adio de la iubita sa Sara Curran. Thomas Moore a scris un poem despre ea şi care începe cu versul „Departe e de ţara unde doarme tînărul ei erou'.

291 Sinn Fein! Sinn Fein anhain! (irl.) — „Noi înşine ! Numai prin noi înşine !". Lozincă patriotică irlandeză şi deviza grupurilor patriotice constituite spre sfîrşitul secolului trecut spre a milita pentru renaşterea limbii şi culturii irlandeze. Ceva mai tîrziu decît data la care se petrece acţiunea romanului Sinn fein a devenit numele mişcării politice pentru independenţa naţională a Irlandei.

292 Interludiul acesta reia, în terminologia bombastică şi sen­timentală a presei populare, relatarea unui eveniment de senzaţie — executarea în public a unui patriot. Pînă la un punct personajul ar putea fi identificat cu Roberl: Emmet, la care s-a făcut aluzie eîteva replici mai devreme, însă împrejurările, ca în orice parodie, sînt actualizate şi mult îngroşate. Ca şi în precedentele enumerări, sînt introduse personaje ce ar putea fi apropiate de cele din Dublinul evocat în acţiunea romanului, precum şi altele evocate doar pentru eufonia numelor irlandeze.

293 Unele din personajele care în roman reprezintă xenofobia şi prejudecăţile vulgare atît de detestate de Joyce, susţin în diferite episoade că Leopold Bloom ar fi fost implicat, cu aproximativ zece ani înainte, într-o fraudă publică, vînzînd bilete la o loterie fictivă, recomandată ca fiind autorizată de „guvernul regal al Ungariei". Bloom, cred cei care susţin această legendă, ar fi fost salvat de la arestare prin intervenţia colegilor săi din loja masonică din care ar fi făcut şi el parte. De aici, de fapt, şi aluziile pe care le fac atît povestitorul episodului cît şi „cetăţeanul" la apartenenţa masonică a lui Bloom.

294 „Sănătate", sau „adio" (irl.).

295 The Sluagh na h-Eireann (iii.). Armata Irlandei, asociaţie patriotică irlandeză care, exact în ziua cînd se petrece acţiunea romanului, 16 iunie 1904, a prezentat în parlamentul britanic o plîngere împotriva faptului că poliţia engleză a interzis jocurile sportive irlandeze în parcul Phoenix din Dublin (în vreme ce le tolera pe cele considerate englezeşti).

472

296 Această relatare a unei .şedinţe — imaginare — parla­mentare are adrese foarte precise, atît în ce priveşte neliniştile cres­cătorilor de vite din Irlanda faţă de o epizootie activă în anii aceia (şi la care se fac aluzii repetate în cursul romanului) cît şi la dezinteresul parlamentarilor englezi faţă de problemele Irlandei şi revendicările naţionaliste de aici. Numele deputaţilor citaţi sînt, fireşte, imaginare, dar prezintă similarităţi cu ale unora din per­sonajele politice ale vremii. (De pildă, dl. Patrupede — engl. All-fours — îl sugerează pe liderul conservator Balfour, violent detestat în Irlanda pentru politica sa de reprimare a naţionalismului celtic).

297 La Mitchelstown au avut loc la sfîrşitul secolului trecut incidente între manifestanţi irlandezi şi poliţie, soldate cu mai multe victime, şi care au constituit apoi pentru autorităţile britanice pre­textul unor măsuri represive. Balfour obişnuia să-şi justifice ase­menea măsuri în parlament invocînd lapidar versiunea oficială — o telegramă a poliţiei prezentînd incidentele, văzute fireşte din punctul de vedere al autorităţilor engleze. „Aduceţi-vă aminte de Mitchelstown" era la acea vreme o lozincă a opoziţiei în Camera Comunelor.

298 Na bacleis (ui.), „Nici nu face să vorbim despre asta".

299 „în stabilimentul lui Barney O'Kiernan, în strada Micii Britanii" (irl.).

300 Marchizul de Queensberry este cel care, pe la mijlocul secolului trecut, a obţinut adoptarea regulilor clasice ale meciurilor de box, pînă atunci desfăşurîndu-se oarecum haotic (cu accep­tarea loviturilor mai tîrziu socotite nepermise, în runde fără durată limitată etc).

301 Parodie a reportajelor din ziarele sportive. (însă boxerul britanic, Percy Bennett, poartă numele real al unui funcţionar din serviciul consular britanic la Zurich, cu care Joyce a fost în con­flict pe vremea cînd scria romanul.)

302 Turneul de concerte proiectat de doamna Molly Bloom este de mai multe ori pomenit în cursul romanului, şi de fiecare dată prilejuieşte gînduri sau replici implicînd relaţiile adulterine dintre ea şi personajul denumit Blazes Boylan.

473

303 Se face aici aluzie la tatăl lui Boylan, Daniel Boylan, despre care diferite personaje afirmă că s-ar fi ocupat cu tot soiul de expediente neoneste.

304 Parodie a „romanţurilor" de stil medieval, de largă circu­laţie în bibliotecile populare în acea vreme. Calpe, este una din denumirile mitologice ale Coloanei lui Hercule — Gibraltar — locul

unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa doamna Bloom.

>

305 O şedinţă de tribunal narată în stilul de parodie a legen­delor celtice.

306 O legendă, evocată şi în capitolul al doilea al romanului, povesteşte că prima invazie de către englezi (de fapt, normanzi) a Irlandei s-ar fi produs la 1169, cînd unul din regii locali, Desmond MacMurrough, răsturnat de supuşii săi şi pentru adulterul săvîrşit cu soţia altei căpetenii irlandeze, şi-a rccîştigat tronul cu ajutorul unor nobili englezi de la curtea lui Henric al II-lea, şi care au rămas apoi în Irlanda.

307 Cabinet d'aisance este denumirea în franceză a unuia din locurile pentru care într-adevăr în Europa continentală se folo­seşte în general o denumire engleză — W.C.

308 „Scuipaţi-i pe englezi ! Perfidul Albion !" (fr.)

309 Lamb Dearg Abu (irl.). — „Mîna cea roşie întru victorie I" Mina roşie este simbolul heraldic al Ulsterului şi, de asemenea, emblema reprodusă pe eticheta sticlelor de bere Allsop.

310 Tronurile de alabastru, spun comentatorii, erau în intenţia lui Joyce, şi scaunele de toaletă.

311 Parafrază a unui vers celebru din Hamlet : „Deşertăciune, numele tău e femeie !" Sceptru este unul din caii care au alergat la cursa cupei de aur şi deseori evocat, cu simţămintele amestecate, de alte personaje în alte episoade.

312 Raimeis (irl.). — „Fleacuri romantice" — aici, figurativ,

„prostii".

313 Parodie a cronicii mondene de ziar, prilejuită de remar­cile privind problema forestieră în Irlanda.

474

314 Voluntarii din anumite regimente de cavalerie — brita­nice — se distinseseră în războiul cu burii şi erau deci consideraţi de naţionaliştii irlandezi ca simbolizînd trupele de represiune împo­triva unor popoare libere. în plus, se aprecia că, nefiind vorba de militari de carieră, asemenea voluntari aveau nevoie, în exer­citarea misiunilor neplăcute ce le reveneau, de „fortificarea cura­jului", adică de whisky.

315 De fapt, o replică a lui Hamlet, care condamnă astfel festinurile, devenite obişnuite şi terminate în mari excese alcoolice, de la curtea lui Claudius.

316 Aluzie la celebra deviză a imperiului britanic asupra căruia „soarele nu apunea niciodată".

317 Creaturi animalice cu înfăţişare omenească (partea a IV-a din Călătoriile lui Gulliver).

318 Versiune parodiată şi blasfematorie a Crezului, cu refe­rire aici la metodele de instrucţie militară folosite pe navele bri­tanice — aşa cum fuseseră discutate în pasajele anterioare.

319 Cetăţeanul se referă la emigrările masive ale irlandezilor în America, în perioadele de mare criză economică provocate de politica autorităţilor britanice.

320 Kathleen ni Houlihan este una din întrupările feminine tradiţionale ale spiritului irlandez. Există dealtfel şi o piesă cu acest nume de Yeats la care se referă în capitole anterioare şi Stephen Dedalus.

321 în 1798 forţe expediţionare franceze au debarcat la Killala, pe coasta de vest a Irlandei, spre a sprijini o revoltă a patrioţilor de aici. Expediţia a eşuat — şi ca urmare a lipsei de cooperare a irlandezilor înşişi.

322 E vorba de diferiţii reprezentanţi ai dinastiei de Hanovra care au ocupat succesiv tronul Angliei, şi mai cu osebire la regina Victoria, căreia zvonurile îi atribuiau o legătură intimă cu vizitiul ei german.

323 Regele Edward VII era cunoscut pentru pasiunea sa pentru caii de curse — şi pentru o pasiune la fel de înflăcărată pentru

475

femeile uşoare. în 1849, cu prilejul primei sale vizite oficiale în Irlanda, pe cînd era im a prinţ de Wales, regina Victoria i-a con­ferit titlul de lord de Dublin.

324

Descriere la modul fals eroic a batistei „cetăţeanului".

325 Ţigara de foi pe care o ţine în mîrră Bloom în afrefât episod este menită să reprezinte ţăruşul irecut prin foc cu care, în Odiseea, Ulise îl orbeşte pe ciclopul Polifem.

326

Moya (irl.) : „Cum ar veni", „cum s-ar spune".

327 După răsturnarea regelui Carol I în Anglia, Cromwell şi trupele sale — „coastele de fier" — au început o campanie pentru reprimarea partizanilor stuarţilor în Irlanda. Represiunile sălbatice (se citează distrugerea unor oraşe, trecerea prin sabie a femeilor şi copiilor) au fost toată vremea puse sub semnul puritanismului şi încrederii Iui Cromwell că îndeplineşte porunca Domnului stîrpin-du-i pe „eretici şi barbari".

328 Roger Casement, irlandez de origine,- a fost un diplomat britanic care, pe vremea cînd fusese consul în Congoul belgian, a publicat un raport dezvăluind abuzurile săvîrşite de societăţile monopoliste şi de autorităţile coloniale în această ţară.

329 Şi în alte episoade ale cărţii se vehiculează ideea că orga­nizaţia patriotică Sinn fein s-ar fi constituit după modelul unor organizaţii similare militând pentru independenţa Ungariei în cadrul imperiului habsburgic. Cum despre Bloom se afirmă că ar fi de origine ungară — numele adevărat al tatălui său fiind Virag — adversarii şi detractorii săi îl acuză în felul acesta de folosire — şi pervertire — a idealurilor patriotice irlandeze. (Cîteva replici mai tîrziu, Martin Cunningham va continua această supoziţie.)

330 Tatăl lui Leopold Bloom (Rudolph Virag) s-a sinucis în­tr-adevăr, împrejurare evocată, cu simţăminte diferite, de fiul său, precum şi de alte personaje ale romanului.

331 Pasaj parodiind stilul romanelor sentimentale de atmo­sferă medievală, cu trecere în epocă. (De remarcat că din acest pasaj Faulkner a reprodus, aproape textual, cîteva fraze într-un text de tinereţe, rămas nepublicat multă vreme — Zile de prU mâvară).

476

332 Descrierea unei procesiuni religioase, menite să acorde solemnitate pasajului grotesc din naraţiunea propriu-zisă. Aici sînt evocate, cu mare paradă de erudiţie, ordine călugăreşti, prelaţi, canonizaţi sau nu, atribute şi însemne ale diferiţilor sfinţi şi sfinte, precum şi un mare număr de personaje „apocrife" menţionate de dragul eufoniei numelor-irlandeze sau latineşti. Totul se încheie cu evocarea părintelui 'Flynn, eroul unei balade populare irlandeze, socotit „cel mai perfect dintre preoţi" (şi despre care a mai fost vorba în alte diferite capitole ale romanului).

333 Formule tradiţionale însoţind o rugăciune. „Ajutorul este in numele Domnului." „Care a făcut cerul şi pămîntul" — „Domnul cu voi" — „Şi cu duhul tău" (lat.).

334 Formula numită „Binecuvîntarea tuturor" : „O, Doamne, prin al cărui cuvînt toate sînt sfinţite, revarsă-ţi binecuvîntarea asupra tuturor celor pe care le-ai creat. Fă ca oricine, adueîndu-ţi Ţie mulţumire, să le folosească după legea şi voia Ta, şi, chemînd sfîntul Tău nume, să primească prin ajutorul Tău sănătatea trupu­lui şi îndrumarea duhului, întru Hristos Domnul nostru" (lat.).

335 „înălţimea voastră Domnul Leopold Floare" (magh.).

336 „Să ne vedem sănătoşi, dragă prietene ! La revedere !", (magh.).

337 Aluzie la înălţarea la cer a prorocului Ilie, aşa cum este înfăţişată în Vechiul Testament, cu interpolări din Evanghelii în legătură cu Schimbarea la faţă a lui Isus.

Biblioteca Judeţean. - CUJJ -

J
Coperta de Vasile Socoliuc

Toate drepturile asupra acestei versiuni slnt rezervate Editurii

UNIVERS.

- 3

James Joyce

UUSE

VoS. 2

BIBLIOTECA

-ciuj-

FiLIALA HĂNĂSTUR

Traducere şi note de MiRCEA

:•■■

Biblioteca Judeţeană

- auj -

EDITURA

Bucureşti, 1984

'570232J*

^

Lector : DENISA COMANESCtT Tehnoredactor : VICTOR MAŞEK

Bun de tipar J9.09.19S4 Coli tipar 28

Comanda »r. 40 SIS

Combinatul poligrafie „Casa Seinteu

Piaţa Scînteii nr. 1, Bucureşti.

Republica Socialistă România

.

Seara de vară cuprindea treptat lumea în îmbrăţişarea ei tainică.^J Departe spre vest soarele apunea şi ulti­mele licăriri ale zilei prea trecătoare mai adăstau cu nostalgică iubire peste mare şi pe plajă, pe mîndrul pro­montoriu al bătrînului şi îndrăgostitului Howth ca întot­deauna străjuind apele golfului, peste stîncile acoperite de ierburi marine de-a lungul coastei Sandymountului şi, în sfîrşit dar nu în cele din urmă, peste liniştita bisericuţă de unde izvorau cînd şi cînd în tăcerea amurgului glasul ru­găciunilor înălţate spre cea care este în pura ei strălucire o rază întotdeauna luminînd, alinînd inima bîntuită de fur­tuni a omului, Măria, luceafărul mărilor.

Cele trei tinere fete, bune şi dragi prietene, erau aşe­zate pe stînci, bucurîndu-se de frumuseţea acestei scene vesperale şi de aerul, proaspăt dar nu din cale afară de răcoros. De multe ori şi adesea obişnuiau ele să vină aici în colţul acesta favorit al lor să schimbe în linişte cîteva vorbe inocente pe lingă apele înspumate şi să tăinuiască despre cele apropiate inimilor curate ale fetelor, Cissy Caffrey şi Edy Boardman cu copilaşul în cărucior şi Tommy şi Jacky Caffrey, doi băieţei cu păr cîrlionţat, îm­brăcaţi în costumase marinar cu berete asortate şi cu nu­mele Vasul Majestăţii Sale Belleisle înscrise pe amîndouă. Căci Tommy şi Jacky Caffrey erau gemeni, de abia împli­niseră patru anişori, şi chiar gemeni foarte rîzgîiaţi şi zgo­motoşi uneori, dar cu toate acestea nişte copilaşi scumpi cu chipuri luminoase vesele şi atîta de drăgălaşi. Îşi fă­ceau de lucru în nisip cu lopăţelele şi găleţica, ridicînd castele de nisip cum fac copiii, sau jucîndu-se cu mingea lor mare colorată, fericiţi cît era ziulica de lungă. Şi Edy Boardman îl legăna pe dolofanul copilaş încolo şi în­coace în căruciorul lui în vreme ce tînărul domnişor su­ghiţa de rîs. Avea doar 11 luni şi 9 zile, şi deşi încă abia o bucăţică de omuleţ, începea tocmai să-şi încerce primele gîngureli copilăreşti. Cissy Caffrey se apleca asupra lui

să-i gîdile obrăjorii grăsulii şi gropiţa abia adîncită din bărbie.

— Haide, bebeluş, spunea Cissy Caffrey. Ia spune tu, tare. tare. Dă-mi un pic de apă.

Şi copilaşul gînguri după ea :

— U gic, u gic de giapă.

Cissy Caffrey nu mai ştia cum să-l cocoloşească pe omuleţul acesta, căci îi plăceau grozav copiii, avea atîta răbdare cu ei cînd erau bolnăviori şi Tommy Caffrey nici nu putea fi convins niciodată să-şi bea untura de peşte dacă nu era Cissy Caffrey să-l ţină de nas şi să-i promită coltucul de pîine de secară bine unsă cu sirop. Ce bine se pricepea să-i ia fetiţa asta pe cei mici ! Dar adevărul era că bebe era el însuşi o bomboană de copilaş, cu adevărat un îngeraş cu babeţica asta nouă cu desene. Nu era nici de departe una din fetişcanele astea moderne, cochete şi fandosite, vreo Flora MacFlimsy, buna noastră Cissy Caffrey. N-ai fi găsit o fată cu inima mai curată pe toată faţa pămîntului, întotdeauna cu ochii ei de ţigăncuşă rîză-tori şi limpezi şi un cuvînt plin de bucuria de a trăi pe buzele ei roşii ca cireaşă, pe scurt o fată s-o tot iubeşti. Edy Boardman şi ea rîdea din toată inima auzindu-şi fră­ţiorul cum stîlceşte cuvintele.

Insă tocmai atunci se născu o ceartă între domnişorul Tommy şi domnişorul Jacky. Băieţii sînt mai mofturoşi, şi gemenii noştri nu făceau nici ei excepţie de la această regulă. Mărul discordiei era un anume castel de nisip pe care-l construise tînărul Jacky şi acum tînărul Tommy se gîndea să dreagă el lucrurile şi socotea că ar fi fost mai potrivit ca arhitectura să aibă o poartă în faţă aşa cum avea turnul Martello. Şi dacă domnişorul Tommy era un încăpăţînat, domnişorul Jacky îşi avea şi el toanele lui, şi, după principiul că pentru orice irlandez cît de mic casa sa e castelul său, se aruncă asupra urîciosului său rival, şi încă cu o asemenea înverşunare chiar, încît agresorul de adineaori o păţi rău şi chiar (vai ! cu durere o spunem) şi castelul pricină a acestei contradicţii. Nu mai e nevoie să spunem că ţipetele domnişorului Tommy înfrînt în această încercare atraseră atenţia celor două prietene.

— Ia vino-ncoace, Tommy, îl chemă pe un ton impe­rativ surioara lui. Şi tu, Jacky, ruşine, să-l tăvăleşti aşa

pe Tommy săracu' prin nisipul ăsta murdar. Stai că te prind eu şi-ai să vezi.

Cu ochii înceţoşaţi de lacrimile pe care nu apucase să le verse, domnişorul Tommy se apropie la chemarea ei, căci cuvîntul surioarei lor mai mari era literă de lege pen­tru gemeni. Şi în ce stare jalnică era după această neplă­cută aventură. Bereta lui de marinar şi chiloţeii erau plini de nisip numai că Cissy era o adevărată meşteră în arta de a remedia micile necazuri ale vieţii şi cît ai clipi nu se mai vedea fir de nisip pe costumaşul lui atît de drăguţ. Dar ochii lui albaştri îi străluceau de lacrimi fierbinţi care stăteau să ţîşnească, astfel că ea i-i sărută alinîndu-le usturimea şi făcu o dată cu pumnul spre domnişorul Jacky, vinovatul, spunîndu-i că-l prinde ea şi are să vadă el atunci, şi ochii îi scînteiau a dojana.

— Jacky, răule şi urîtule ! strigă ea.

îşi petrecu braţul pe după umerii micului marinar şi-l trase lingă ea alintîndu-l :

— Ce spui tu ? Cum te cheamă ? Pîine cu unt ?

— Ia spune-mi, cine-i drăguţa ta, vorbi şi Edy Board­man. Cissy e drăguţa ta ?

— Mnao, spuse Tommy printre lacrimi.

— Nu-i Edy Boardman iubiţica ta ? întrebă Cissy.

— Mnao, spuse Tommy.

■— Ştiu eu, spuse nu prea cu drăgălăşenie Edy Board­man aruncînd o privire şireată din ochii ei miopi. Ştiu eu cine-i drăguţa lui Tommy. Pe Gerty o iubeşte Tommy.

— Mnao, spuse Tommy gata să izbucnească de-a bine-lea în plîns.

Cissy însă cu mintea ei mereu atentă ca o mamă înţe­lesese că nu era în regulă şi-i şopti lui Edy Boardman să-! ducă dincolo după cărucior să nu-l vadă domnii şi să bage de seamă să nu-şi ude pantofiorii noi galbeni.

însă cine era Gerty ?

Gerty MacDowell, acum aşezată alături de tovarăşele ei, dar pierdută în gînduri, privind departe în zare, era, ca să spunem adevărul adevărat, cea mai frumoasă dintre fecioarele irlandeze din cele cu vino-ncoace pe care ai fi putut-o vedea cît vezi cu ochii. Toţi cei care o ştiau erau de acord că era o adevărată frumuseţe, deşi, cum spunea adesea lumea, trăgea mai degrabă spre alde Giltrap decît

J

spre MacDowelî. Avea o siluetă zveltă şi plină de graţie, înclinînd chiar mai degrabă spre fragilitate — poate chiar cam prea slabă, dar perlele cu gelatină de fier pe care le luase acuma în urmă îi făcuseră incomparabil mai bine decît pilulele Văduvei Welch pentru dame şi era mult mai bine şi cu pierderile de sînge pe care le avusese la un moment dat şi cu oboseala. Paloarea de ceară a chi­pului său era aproape etereală în puritatea ei ivorină deşi gura ei ca un boboc de trandafir era un adevărat arc al lui Cupidon, de o perfecţiune grecească. Mîinile ei erau alabastru străbătut de vene fine cu degete prelungi şi albe cum numai sucul de lămîie şi regina cremei de mîini le-ar fi putut desăvîrşi deşi nu era deloc adevărat că ar fi pur­tat mănuşi lungi în pat şi nici că ar fi făcut baie de lapte la picioare. Bertha Supple îi spusese asta o dată lui Edy Boardman, dar era o minciună sfruntată, că era pornită, certată la cuţite cu Gerty (fetele tinere au şi ele fireşte micile lor discordii cîteodată, ca orice muritoare) şi-i şi spusese să nu scape nici un cuvînt, orice-ar fi, că ea îi spusese sau n-avea să mai vorbească niciodată cu ea. Nu. Trebuie să-i dăm cezarului ce-i al cezarului. Era un rafi­nament înnăscut, o hauteur languroasă, regească, în făptura lui Gerty şi asta transpărea dincolo de orice îndoială în mîinile ei delicate şi în prestanţa cu care păşea pe picioa­rele ei arcuite frumos cambrate. Dacă soarta cea bună ar fi vrut ca ea să se fi născut într-o familie înstărită. în lumea bună şi dacă s-ar fi putut bucura de binefacerile unei educaţii îngrijite, Gerty MacDowelî ar fi putut sta cu strălucire alături de orice doamnă de rang din ţară şi s-ar fi putut admira împodobită cu giuvaeruri de preţ pe frunte şi admiratori din familiile patriciene la picioare întrecîndu-se între ei care să-i aştearnă în faţă omagiile. Poate că asta, iubirea care ar fi putut fi, era ceea ce sufla peste chipul ei cu trăsături delicate uneori o expresie de încordare abia simţită, un înţeles tăinuit, asta poate aprin­dea în ochii ei frumoşi un dor straniu, dăruindu-i un far­mec căruia puţini îi puteau rezista. De ce au oare femeile ochi atît de vrăjitoreşti ? Ai lui Gerty erau de cel mai albastru albastru irlandez, puşi în valoare de gene superbe şi de sprîncene negre expresive. Fusese o vreme cînd sprîncenele acestea parcă nu erau atît de fascinante, de

mătăsoase. Madame Very Verity, redactoarea paginei Fe­meia Frumoasă a săptămînalului Princess, fusese cea care, cea dintîi, o consiliase să încerce produsul Sprînce-nata care dăruie ochilor expresia aceea absolut de neuitat, care e atît de preţuită de cele mai elegante frumuseţi ale zilei, şi ea nu regretase niciodată că-i ascultase sfatul. Pe urmă mai fusese şi roşeaţa vindecată în chip ştiinţific şi cum să fiţi înaltă sporiţi-vă greutatea şi aveţi o faţă fru­moasă dar nasul dumneavoastră ? Asta i s-ar fi potrivit d-nei Dignam, pentru că ea avea un nas ca o pătlăgică. însă podoaba cea mai de preţ a lui Gerty era bogăţia minuna­tului ei păr. Era castaniu întunecat şi cu o ondulaţie ab­solut naturală. Şi-l tunsese chiar în dimineaţa aceea fiind acum crai nou şi i se aranjase jur împrejurul capului ei frumos într-o revărsare de bucle luxuriante şi îşi făcusa şi unghiile, fiind joi, zi, după horoscop, care aduce reu­şită în tot ce întreprinzi. Şi tocmai în clipa aceea, la cu­vintele lui Edy, o roşeaţă elocventă, suavă ca cea mai străvezie petală de roză, se strecură în obrajii ei şi era atît de frumoasă în dulcea ei sfială feciorelnică încît îţi venea să spui că în toată mîndra ţară a Irlandei n-ai fi găsit fată mai fermecătoare ca ea.

O clipă rămase tăcută cu ochii plecaţi şi cu o expresie parcă tristă pe faţă. Părea că ar fi vrut să răspundă, însă ceva neştiut îi opri cuvintele pe buze. Un îndemn lăuntric o îndemna să vorbească ; demnitatea îi spunea că trebuie să păstreze tăcerea. Buzele ei frumoase se întredeschideau însă apoi ea îşi ridică ochii şi izbucni într-un rîs scurt voios care avea toată prospeţimea unei dimineţi tinere de primăvară. Ştia foarte bine, nimeni mai bine decît ea, ce-o făcuse pe Edy cea încrucişată să spună asta : că el îşi mai rărise parcă atenţiile faţă de ea dar în realitate era doar o mică ceartă între îndrăgostiţi. Şi ca de obicei cineva strîmba din nas în legătură cu băiatul acela care avea bicicletă şi tot trecea în sus şiîn jos prin faţa ferestrei ei. Decît că acuma tatăl lui îl ţinea serile acasă să înveţe că avea un examen pentru bursă acuma la sfîrşitul semestru­lui şi avea să meargă la colegiul Trinity să facă medicina după ce termina liceul, ca şi fratele lui, W. E. Wylie care era la cursele de bicicletă la universitate la Trinity. Prea puţin bănuia el ce simţea ea cu adevărat. Golul acela apă-