James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise



Yüklə 3,46 Mb.
səhifə43/55
tarix28.10.2017
ölçüsü3,46 Mb.
#18554
1   ...   39   40   41   42   43   44   45   46   ...   55

209

Zece la unu la oricare mai puţin unu !

Eu vînd maimuţi-, băieţi. Eu vind maimuţa !

Eu dau zece contra unu !

Zece la unu mai la oricare mai puţin unu singur !

(Un cal negru, fără călăreţ, fulgeră ca o fantomă la linia de sosire, cu coada ca o spumă în vînt, cu ochii pre­cum stelele. Urmează plutonul, mănunchi de cai ca-brîndu-se. Schelete de cai : Sceptru, Maximum al doilea, Zinfandel, Zvîrluga ducelui de Westminster, Refuz, Cey­lon al ducelui de Beaufort, premiul Parisului, li călăresc nişte pitici, în armuri ruginite, sărind, sărind, în şei. Ul­timul, în burniţa măruntă pe o iapă gălbuie care şi-a pier­dut suflul, Cocoşul nordului, favorita, cu şapcă aurie ca mierea, jachetă verde, mîneci portocalii, Garrett Deasy, trăgînd de hăţuri, cu crosa de hochei gata să lovească. Mîrţoaga lui, tremurînd pe picioarele ei bandajate cu alb, tropăie greoaie pe pista zgrunţuroasă.) LOJA PORTOCALIE (Rînjind) : Dă-te jos şi-mpinge şi mneatale, domnu'. Ultima tură! Ajungi acasă pînă diseară! GARRETT DEASY (Drept ca un băţ, cu faţa zgîriată de unghii plină de mărci poştale ca nişte plasturi, îşi ridică crosa, cu ochii albaştri licărindu-i în prizma candelabru-lui, în timp ce calul îi încearcă un galop de şcoală.) Per vias rectas !

(O găleată de lături se revarsă asupra lui şi a gloabei sale, torent de zeamă de mei în care dansează morcovi, arpagic, cepe, napi, cartofi.)

LOJĂ VERDE : Frumoasă zi, sir John, zi frumoasă. Zi frumoasă, înălţimea voastră.



Soldatul Carr, soldatul Crompton şi Cissy Caffrey trec pe sub fereastră cîntînd disonant.)

STEPHEN : Auziţi ! Prietenul nostru cel vechi, zgomotul din stradă !

ZOE (Ridicînd o mină): Staţi !

SOLDATUL CARR, SOLDATUL CROMPTON ŞJ CLSSY CAFFREY :

Şi totuşi eu am un fel... De slăbiriune aşa pentru...

ZOE : Asta-s eu. (Bate din palme.) Să dansăm ! Să dan­săm ! (Aleargă la pianolă.) Cine are două pence ? BLOOM : Cine să...

LYNCH (întinzîndu-i nişte monede) : Uite. STEPHEN (Pocnind nerăbdător din degete): Repede ! Mai repede ! Unde mi-e toiagul de augur ? (Aleargă la pian şi-şi ia de acolo bastonul de frasin bătînd tact de dans din picioare.) ZOE (întorcind manivela): Uite.

(Bagă două monede. Izvorăsc lumini aurii trandafirii violete. Rola pianolei se învîrteşte toreînd cu ezitare în­ceată un vals. Profesorul Goodwin, cu perucă cu coc, în straie clasice de curte, manta cu pelerină pătată, încovoiat în două de mare bătrîneţe, străbate camera bălăbănindu-se pe picioare, tremurînd şi zvîcnind din mîim. Se aşază mic pe scaunul pianului riăicînd şi bătînd cu braţele lui ca nişte beţişoare, fără mîini, pe clape, moţăind din cap cu graţii de domnişoară şi cocul săltînău-i în spate în vre­mea asta.)

ZOE (Se învîrteşte pe loc, bătînd din călciie): Hai să dan­săm. Cine vrea ? Cine dansează ?

(Pianola, cu luminile ei schimbătoare, cîntă în ritm de vals preludiul la Fata mea-i o fată din Yorkshire. Stephsn îşi aruncă bastonul pe masă şi-o apucă pe Zoe de talie. Florry şi Bella împing masa spre cămin. Stephen, ţinînd-o pe Zoe cu delicateţe şi graţie exagerate, începe să valseze cu ea prin cameră. Mîneca ei, aluneclndu-i de pe braţele graţios ridicate, dezvăluie floarea albă de carne a vacci­nului. Bloom stă în picioare mai la o parte. Printre dra­perii, profesorul Marginni îşi strecoară un picior pe vîrful ghetei căreia se roteşte un joben. Cu o zvîcnituru abilă, şi-l aruncă direct pe creştet şi alunecă graţios înăuntru cu pălăria cochet aşezată. E într-un frac albastru ardezie cu, reveniri roşiatice de mătase, guler înalt şi Udle crem, vestă verde cu decolteu, guler tare cu cravată albă, pantaloni strimţi de culoarea levănţicăi, ghete de piele şi mănuşi de culoarea canarului. Are o dalie la butonieră. Roteşte cînd înir-o parte cînd într-alta un baston fără luciu, pe urmă şi-l bagă strîns la subsuoară. îşi pum o mînâ moale la piept, se înclină şi îşi mînglie floarea şi nasturii.)

MAGINNI : Poezia mişcării, arta calistenicii. Nici o legă­tură cu şcoala doamnei Legget Byrne sau a lui Levinstone. Organizăm baluri dansante costumate. Lecţii de prestanţă. Paşii în stil Katty Lanner. Aşa. Ia uitaţi-vă la mine. Com­petenţa mea terpsichoreană. (Face în pas de menuet trei paşi înainte pe picioare agile de albină.) Tout le monde en avânt ! Reverence ! Tout le monde en place l



(Preludiul se încheie. Profesorul Goodwin, mai dînd vag din braţe, se chirceşte, se micşorează, piere, capa lui încă tremurătoare răspîndindu-i-se peste scaunul pianu­lui. Aerul vibrează de ritmul mai ferm al valsului. Stephen şi Zoe fac cercuri vivace. Luminile se schimbă licăre, se pierd, aurii, trandafirii, violete.) PIANOLA :

Doi tinerei vorbeau odată despre fetele lor, fe­tele lor, fetele lor, Iubitele pe care le lăsaseră departe...



(Dintr-un colţ ies ălergînd orele dimineţii, cu părul de aur, zvelte, în albastru feciorehiic învestmintate, cu mij­locul tras prin inel, cu mîinile nevinovate. Dansează uşoare, sărind copilăreşte coarda. Le urmează orele amiezei, în aur chihlimbariu. înlănţuite şi rîzătoare, prind şi răsfrîng soarele în oglinzi batjocoritoare, ridicîndu-şi braţele uşoare.)

MAGINNI (Lovind laolaltă palme în mănuşi tăcute) ; Carre ! Avânt deux ! Respiraţi uşor ! Balance !



(Orele de dimineaţă şi cele de amiază valsează spre locurile lor, rotindu-se, înaintînd una către cealaltă, unduindu-şi formele voluptuoase, înclinîndu-se una spre alta. Cavalerii în spatele lor se arcuiesc susţinînău-le bra­ţele ridicate, cu mîinile cobonndu-li-se spre, mîngîind acolo, ridicînău-se dinspre umerii lor.) ORELE : Poţi să mă mîngîi pe... CAVALERII : Pot să te mingii pe... ORELE : O, dar uşor ! CAVALERII : O, atît de uşor ! PIANOLA :

Iubita mea micuţă sfioasă are un mijloc.


212

(Zoe şi Stephen se rotesc în ritm acum în ocoluri mai încete. Orele de amurg înaintează, din umbrele lor pre­lungi peste pajişti, risipite, şovăielnice, cu ochi languroşi, obrajii delicat îmbujorîndu-li-se roşiatic cu palidă falsă înflorire. Sînt învestmîntate în voal cenuşiu cu mîneci largi întunecate care flutură în briza din larguri.) MAGINNI : Avânt! huit l Treverse ! Salut! Cours de

mains ! Croise !

(Orele nopţii se furişează să-şi ocupe locul în acest balet. Orele de dimineaţă, de amiază şi de amurg se trag îndărăt în faţa lor. Sînt mascate cu părul în pumnale şi brăţări de clopoţei maţi. Obosite schiţează reverenţe sub voalurile lor largi acoperindu-le.) BRAŢĂRILE : Heiho ! Heiho ! ZOE (contorsionmău-se, cu mîna la frunte): O ! MAGINNI : Les tiroirs l Chaîne de dames ! La corbeille !

Dos â dos !

(în arabescuri obosite, ele împletesc pe duşumea un desen complicat, înlănţuindu-se, desfăcîndu-se, făcînd ple­căciuni, unduindu-se, rotindu-se locului.) ZOE : Am ameţit de tot.

(Se eliberează din braţele lui, cade pe un scaun. Stephen o apucă de talie pe Florry şi dansează cu ea.) MAGINNI: Boulangere ! Les ronds ! Les ponts ! Chevaux de bois ! Escargots !



(întortochindu-se, păşind îndărăt, schimblnd mîinile, orele de noapte se înlănţuie, fiecare cu braţele arcuite, într-un mozaic de mişcări unduioase. Stephen şi Florry execută un dans complicat.)

MAGINNI : Dansez avec vos dames .' Changez de dames! Donnez le petit bouquet â votre dame ! Remerciez ! PIANOLA :

Cel mai bun cel mai bun dintre toate, Baraabum !

KITTY (Sare în sus): O, asta cintau la căluşei la bazarul

Mirus !

(Aleargă spre Stephen. El o lasă brusc din braţe pe Florry şi o apucă pe Kitty. Se aude un orăcăit strident, aspru, ascuţit, şuierător de buhai de baltă. Manejul de

213


căluţi de lemn Toft de la bazar scîrţiindbolborosindbom-bănind se roteşte în volbură înceată prin cameră dînd ocol jur împrejur prin cameră.)

PIANOLA


Fata mea-i o fată din Yorkshire.

ZOE ;


Din Yorkshire din creştet şi pînă în tălpi.

Haideţi cu toţii!

■ (O ia pe Florry în braţe şi dansează cu ea.)

STEPHEN : Pas seul!



(O împinge în roată pe Kitty în braţele lui Lynch, îşi înşfacă bastonul de pe masă şi începe să danseze în mij­loc. Toţi se rotesc, se învîrtejesc, valsează, fac piruete, Bloombella, Kittylynch, Florryzoe, femei jujube. Stephen cu pălăria şi toiagul face salturi de broască la mijloc, sare zvîcnind sus picioarele, strîmbînd gura închisă, cu mina strînsă zvîcnită deschisă pe sub coapse, cu bangăte clin­chete bumbumuri chiote vesele muget de corn fulgere albastre verzi galbene. Căluşeii bazarului se rotesc greoi cu călăreţi fantoşe de lemn atîrnînd de lanţuri poleite, în salturi de fandango sărind dînd pinteni cu călcîiul cu talpa şi căzînd iarăşi la loc.) PIANOLA :

Chiar dacă ea-i o fată de la uzină Şi nu poartă straie de soi.



(Strîngîndu-se strîns în braţe iute mai iute cu licăr şi sclipăr şi flipăr în fugă trec lepâdîndrupîndurlînd huruind, Baraabum!)

TUTTI: încă ! Bis ! Bravo ! încă o dată ! SIMON : Gîndeşte-te la cei din neamul mamei tale ! STEPHEN: Dansul morţii.



(Bang din nou barang babang din clopotul uşierului, calul, mîrţoaga, armăsarul, mînjii, Conmee pe măgar

214


eristic şchiop, marinarul cu cîrje şi picior în tricorn pe­trecut subsuară trăgînd de sfoară tropăind răzbătînd cu sunet de cimpoaie prin mulţime. Pe gloabe, pe porci graşi, pe cai cu clopoţei, pe scroafe din Gadarene, Corny în si~ criu. în oţel în piatră ca un rechin Nelsonul cu o singură toartă, două Frauenzimmere travestite pătate de prune din cărucior căzînd din răsputeri plîngînd. Bum, ăsta-i un ade­vărat campion. Flacăra albastră scurt licărind nobleţe din butoaie şi reverendul cîntec de seară al iubirii Love şi în trăsură de piaţă cochet Boylan iar bicicliştii cu două pungi şi Dilly cu firimituri de prăjitură pe rochia ei care nu-i de loc de soi. Şi pe urmă în cea din urmă rotire pe spi­nare de vrăjitoare hurdueîndu-se-n sus şi în jos plescăind în albie de bere un fel de vice rege şi regină cu delicii spre trandafirul de bufshire. Barrabum l)

(Cuplurile se desfac. Stephen se mai roteşte puţin ame­ţit. Camera unduieşte încet la locul ei. Cu ochii închişi, el se clatină pe picioare. Şine roşii zboară spre cer. Stele de jur împrejur sori rotindu-se în jur. Musculiţe străluci' toare dansează pe pereţi. El se opreşte.) STEPHEN : Ho !

(Mama lui Stephen, emaciată, se înalţă prin duşumea în cenuşiu lepros învestmîntată, cu o jerbă de flori por­tocalii ofilite şi un val sfîşiat de mireasă, cu faţa mîncată şi fără nas, verde de putreziciunea mormîntului. Părul îi e rărit şi lăţos. Îşi ţintuie orbitele încercănate cu albastru şi fără ochi asupra lui Stephen şi îşi deschide gura lipsită de dinţi pronunţînd un cuvînt neauzit. Un cor de fecioare şi confesori cîntă fără glas.) CORUL:

Liliata rutilantium te confessorum... lubilantium te virginum...

(Din vîrful unui turn, Buck Mulligan, în straie parţial colorate de bufon de curte în stacojiu şi galben şi cu scu­fie de clovn cu clopoţel atîrnîndu-i, o fixează cu gura căs­cată, ţinînd în mină o chiflă tăiată aburindă unsă cu unt.) BUCK MULLIGAN : A murit dracului. Ce păcat! Mulligan se întîlneşte cu nefericita mamă. (îşi dă ochii peste cap.) Mercurialul Malachi.

215


MAMA (Cu surîsul subtil al nebuniei morţii): Eu am fost odinioară frumoasa May Goulding. Sînt moartă. STEPHEN (încremenit de oroare): Lemurule, cine eşti tu ? Ce mai e şi şarlatania asta sinistră ?

BUCK MULLIGAN (Scuturîndu-şi scufia cu clopoţel): Ce ironie ! Kinch i-a ucis trupul cîinesc al căţelei de maică-sa. Şi ea a dat în primire. (Lacrimi de unt topit cad din ochii lui peste chiflă.) Maica noastră mare şi dulce ! Epi oinopa ponton.

MAMA (Se apropie, suflînd blinda asupra lui suflul ei de cenuşă umedă) : Toţi trebuie să trecem prin asta, Stephen. Mai multe femei sînt decît bărbaţi pe lume. Şi tu. Va veni timpul.

STEPHEN (lne.clndu.-se de spaimă, remuşcare şi oroare) : Ei spun că eu te-am omorît, mamă. El ţi-a jignit memoria. Cancerul a făcut-o, nu eu. Soarta.

MAMA (Un firişor verde de fiere alunecîndu-i dintr-o parte din gură): Tu mi-ai cîntat cîntecul acela. Taina amară a iubirii.

STEPHEN (Repede): Spune-mi cuvîntul, mamă, dacă îl ştii acum. Cuvîntul cunoscut de toţi oamenii. MAMA : Cine te-a scăpat în noaptea în care-ai sărit în tren cu Paddy Lee ? Cine a avut milă de tine cînd erai test printre străini ? Rugăciunea este atotputernică. Ru­găciunea pentru sufletele în suferinţă din manualul Ursu-linelor şi indulgenţa de patruzeci de zile. Pocăieşte-te, Stephen.

STEPHEN : Vîrcoîacul ! Hiena !

MAMA : Mă rog pentru tine în lumea mea de dincolo. Am pus-o pe Dilly să-ţi facă fiertura de orez în fiecare noapte după ce tu lucrai cu mintea. Ani şi ani de zile eu te-am iubit. O, fiu al meu, tu primul născut, cînd erai încă în pîntecele meu.

ZOE (Făcîndu-şi vînt cu paravanul de la cămin): Mă topesc.

FLORRY (Arată spre Stephen): Uitaţi-vă la el. E alb la faţă.

BLOOM (Se duce să deschidă mai larg fereastra) : A ameţit.

MAMA (Cu ochii mocnind) : Căieşte-te ! O, focurile ia­dului !

216


STEPHEN (Gîfîind) : Mestecătorul de stîrvuri ! Căpăţină crudă şi oase însîngerate !

MAMA (Faţa apropiindu-i-se tot mai mult, exalînă o su­flare de cenuşă) : Păzeşte-te ! (îşi ridică braţul drept în­negrit ofilit încet spre pieptul lui Stephen cu degetele răsfirate.) Păzeşte-te ! Mîna Domnului ! (Un crab verde cu ochi roşii răuvoitori îşi înfige adine cingile rînjitoare în inivia lui Stephen.)

STEPHEN (Sufocîndu-se de furie): La dracu ! (Faţa i se face deodată suptă, bătrînă, cenuşie.) BLOOM (La fereastră) : Ce e ?

STEPHEN : Ah non, par exemple ! Imaginaţia intelec­tuală i Cu mine întru totul sau dacă nu deloc. Nori ser-viam .'

FLORRY : Daţi-i nişte apă rece. Staţi niţel. (Iese în fugă.) MAMA (Frîngîndu-şi încet mîinile, gemînd deznădăjduită): O, inimă sacră a lui Isus, îndură-te de el ! Mîntuie-l de iad, inimă sfîntă !

STEPHEN : Nu ! Nu ! Nu ! Frîngeţi-mi spiritul voi toţi dacă sînteţi în stare ! Vă birui eu pe toţi ! MAMA (în chinurile agoniei) : Ai milă de Stephen, Doamne, pentru rugăciunile mele ! De neîndurat a fost spaima mea cînd îmi dădeam sufletul de iubire de sufe­rinţă de chinuri pe Muntele Calvarului. STEPHEN : Nothung !

(îşi ridică sus cu amîndouă mîinile toiagul de frasin şi sfărîmă candelabrul. Flacăra lividă din urmă a Timpului zvîcneşte o dată şi, în întunecimea care se lasă, ruina tu­turor celor ce sînt, plouă sfărîmăturile de sticlă şi zidurile prăbuşindu-se.) JETUL DE GAZ : Pvfung ! BLOOM : Stai !

LYNCH (Sare şi-l prinde pe Stephen de mînă) : Ce faci! Vino-ţi în fire — Doar n-ăi fi avînd amocul !

BELLA : Poliţia !

(Stephen, lăsînd să cadă bastonul, cu capul şi braţele zvîcnite ţepene pe spate, izbeşte cu picioarele puternic în pămînt şi fuge din cameră pe Ungă tîrfele din prag.) BELLA (Ţipînă) : După el !

217,

(Cele două tîrfe se reped spre uşa holului. Lynch, Kitty şi Zoe ies în fugă din cameră. Toţi vorbesc tare, tuî~ buraţi, Bloom îi urmează, se reîntoarce.) TÎRFELE (Inghesuindu-se în prag, arătînd cu degetul): într-acolo.

ZOE (Arătînd şi ea cu degetul): Acolo. E ceva acolo. BELLA : Cine plăteşte lampa ? (li apucă pe Bloom de pul­pana hainei.) Hei. Erai cu el. A spart lampa. BLOOM (Dă fuga în hol, revine în fugă) : Ce lampă, fe­meie ?

BELLA (Cu ochii înăspriţi de mînie şi de cupiditate, arată cu mina) : Asta cine-o plăteşte ? Zece şilingi. Sînteţi mar~ tori.

BLOOM (Smulge de pe masă bastonul lui Stephen) : Eu ? Zece şilingi ? Nu l-ai jupuit destul ? N-a... BELLA (Răstită): Uite, lasă vorba. Aici nu-i bordel. E casă de zece şilingi.

BLOOM (Pipăind lampa, trăgînd de lanţ. Cînd trage, jetul de gaz se ridică sub abajurul mov acum boţit. Ridică bas­tonul) : S-a spart doar sticla. Asta-i tot ce-a... BELLA (Ţipă dîndu-se îndărăt) : Doamne ! nu ! BLOOM (Parînd parcă o lovitură): Am vrut să-ţi arat cum a lovit abajurul. Nu ţi-a făcut pagubă nici de şase pence, Zece şilingi!

FLORRY (Intră cu un pahar cu apă) : Unde-i ? BELLA : Vrei să chem poliţia ?

BLOOM : Lasă că ştiu eu. Ai buldogul aici la faţa locului. Dar el e student la Trinity. Sînt clienţii cei mai buni ai sta­bilimentului tău. Domnii care-ţi plătesc ţie chiria. (Face un semn masonic.) înţelegi ce spun eu ? Nepotul vicecan­celarului. N-ai nevoie de scandal.

BELLA (Furioasă) : Trinity ! Vin aici cu scandal după cursele de canotaj şi nu plătesc nici o para. Ce, dumneata comanzi aici ? Unde e ? îl torn eu. îl fac să nu mai scoată capul în lume. (Ţipă.) Zoe ! Zoe !

BLOOM (Insistent): Şi dacă ar fi băiatul tău de la Oxford ! (Ameninţător.) Ştiu eu.

BELLA (Pierindu-i aproape glasul): Cine eşti că vii aşa incognito ?

ZOE (Din prag) : A început scandalul. BLOOM : Ce ? Unde ? (Aruncă un şiling pe masă strigind.)

213


Asta-i pentru sticla de lampă. Unde ? Să respir puţin aer curat.

(Iese grăbit prin hol. Tîrfele arată cu degetul. Florry îl urmează vărsînd apă din paharul înclinat într-o parte. Toate tîrfele se înghesuie în prag volubile arătînd cu de­getul spre dreapta unde s-a risipit ceaţa. Dinspre stînga soseşte clinchetind o trăsură de piaţă. Încetineşte în faţa casei. Bloom în uşa holului îl zăreşte pe Corny Kelleher care se pregăteşte să coboare din trăsură împreună cu doi desfrînaţi tăcuţi. El îşi fereşte faţa. Bella dinăuntru din hol îşi îndeamnă tîrfele la treabă. Ele încep să trimită săruturi lipicioase languroase. Corny Kelleher le răspunde cu un surîs ăe strigoi lasciv. Desfrînaţii tăcuţi se întorc să plătească trăsura. Zoe şi Kitty mai arată încă spre dreapta. Bloom, separîndu-le cu gest grăbit, îşi trage pe cap gluga şi ponchoul de calif şi se grăbeşte în jos pe trepte cu faţa într-o parte. Ca un Harun Al Raşid incognito se strecoară prin spatele desfrînaţiior tăcuţi şi se îndepărtează repede pe Ungă garduri cu paşii iuţi ăe pardos tîrîndu-şi prada după sine, "plicuri rupte înmuiate în anason. Toiagul de frasin îi înseamnă urmele. O haită de ogari, conduşi de Hornblower de la Trinity strîngînd în mînă o cravaşa de cîine şi cu şapcă colorată şi o pereche de pantaloni vechi cenuşii, îl urmează de departe, ţinindu-i după miros urma, mai aproape, în cor ăe lătrături, gîfîituri, pierzînd urma, risipindu-se, scoţînd limbile, muşcîndu-i călcîiele, sărin,d spre pulpanele lui. El merge repede, fuga, în zigzag, galop, cu urechile pe spate. E împroşcat cu pietriş, cioturi de morcovi, cutii de biscuiţi, ouă, cartofi, heringi săraţi, papuci ăe damă. După el, pe urme proaspăt regăsite, haita cu va­carmul ce galopează în zigzag în aprigă urmărire în şir după cum urmează : 65C cu 66C vardişti din rondul de noapte, John Henry Menton, Wisdom Hely, V.B. Dillon, consilierul Nannetti, Alexander Keyes, Larry O'Rourkc, Joe Cuffe, doamna O'Dowd, Pipîlică Burke, Cel Fără Nume, doamna Riordah, Cetăţeanul, Garryowen, Cumîispune, Alacufaţaaia, Tipulcareseamănâ, Lammaivăzuteupăsta, Tipulcu, Chris Callinan, sir Charles Cameron, Benjamin Dollard, Lenehan, Bartell d'Arcy, Joe Hynes, Murray cel roşu, redactorul Brayden, T.M. Healy, domnul judecător Fitzgibbon, John Howard Parnell, reverendul Somon Sărat,

219


profesorul Joly, doamna Breen, Denis Breen, Theodore Purefoy, Mina Purefoy, diriginta oficiului poştal din Westland Row, CP. McCoy, prietenul lui Lyons, Hoppy Holohan, omul de pe stradă, alt om de pe stradă, băiatul cu mingea de fotbal, conductorul cu nas spart, bogata doamnă protestantă, Davy Byrne, doamna Ellen McGuin-ness, doamna Joe Gallaher, George Lidwell, Jimmy Henry cu bătături cu tot, inspectorul principal Laracy, părintele Covolexj, Crofton care nu mai e la percepţie, Dan Daicson, dentistul Bloom cu cleştele său, doamna Bob Doran, doamna Kennefick, doamna Wyse Noian, John Wyse Noian, frumoasafemeiemăritatăcaresafrecatcudosuleimare-întramvaiulăeClonskeat, librarul cu Plăcerile păcatului, domnişoara Dubedatşichiarcaşibedat,. doamnele Gerald şi Stanislaus Morar, din Roebuck, funcţionarul principal de la Drimmie, colonelul Hayes, Masiiansky, Citron, Penrose, Aaron Figatner, Moses Herzog, Michael E. Geraghty, in­spectorul Troy, doamna Galbraith, poliţistul de la colţul străzii Eccles, bătrînul doctor Brady cu stetoscopul, omul misterios de pe plajă, un salvator, doamna Miriam Dan-drade şi toţi iubiţii ei.)

MULŢIMEA ZGOMOTOASA (unii peste alţii şi înghesuin-du-se în alţii) : El e Bloom ! Opriţi-l pe Bloom ! Stopo-Bloom ! Stopohoţul ! Hi ! Hi ! Opriţi-l la colţ !



(La colţul străzii Castorului, sub schele, Bloom se opreşte gîfîind la marginea acestui val zgomotos, certăreţ, de oa­meni, care habar n-au cine ce hi ! hi! şi se agită încăie-rîndu-se fără să ştie zbierînd cu toţii laolaltă.) STEPHEN (Cu gesturi cumpănite, respirînd adine şi rar) ; Sînteţi invitaţii mei. Toţi cei nechemaţi. Prin graţia celui de al cincilea George şi celui de a! şaptelea Edward. Istoria e de condamnat. Fabulate de mamele memoriei. SOLDATUL CARR (Către Cissy Caffrey) : Asta te-a in­sultat pe tine ?

STEPHEN : Adresîndu-i~se ei la vocativul feminin. Pro­babil neutru. Unigenitiv.

VOCI : Nu, n-a făcut de loc aşa ceva. Fata asta spune minciuni. Era la doamna Cohen. Ce s-a întîmplat! Soldaţi şi civili.

CISSY CAFFREY : Eram în compania soldaţilor şi ei m-au lăsat o clipă singură să facă — înţelegeţi şi tînărul ăsta a

220

fugit după mine. Dar eu sînt credincioasă bărbatului care



m-a tratat chiar dacă nu sînt decît o tîrfă de un şiling.

STEPHEN (Observă capetele lui Lynch şi al Ztti Kitty) :

Salut, Sisif. (Arată spre el şi spre ceilalţi.) Poeticul, Non-

poeticul.

VOCI : Ea e credincioasăbărbatului.

CISSY CAFFREY : Da, ca să merg cu el. Şi eu cu un prie­ten al meu militar.

SOLDATUL CAMPTON : Ăsta vrea o ureche umflată,

tipul. Ia dă-i una, Harry.

SOLDATUL CARR (Către Cissy) : Te-a insultat ăsta atunci

cînd eu şi cu el ne dădeam drumul la apă ?

LORDUL TENNYSON (In bluză şi pantaloni de flanelă în

culorile Union Jack-ului, capul gol, barba în vînt) : Nu

pentru ei e să scruteze cauza.

SOLDATUL COMPTON : Atinge-l, Harry.

STEPHEN (Către soldatul Compton) : Nu vă cunosc numele

dar aveţi perfectă dreptate. Doctorul Swift spune că un

bărbat în armură bate zece bărbaţi în cămaşă. Cămaşă e

sinecdocă. Parte pentru întreg.

CISSY CAFFREY (Către mulţimea din jur) : Nu, eu eram

cu militarul.

STEPHEN (Amabil) : De ce nu ? Soldatul tînăr şi curajos.

După părerea mea orice doamnă de exemplu...

SOLDATUL CARR (Cu şapca alunecîndu-i într-o parte,



înaintînd spre Stephen) : Ia spune, ce-ar fi, şefule, dacă

te-aş pocni odată peste bot ?

STEPHEN (Ridică ochii spre cer) : Ce-ar fi ? Foarte ne­plăcut. Un nobil fel de a mă înşela singur. Personal, eu de­test acţiunea. {Flutură din mină.) Mă doare puţin mîna. Enfin, ce sont vos oignons. (Către Cissy Caffrey.) E ceva tulbure aici. Despre ce-i vorba la urma urmei ? DOLLY GRAY (îşi flutură batista de la balconul ei, dînă semnalul asemenea eroinei din Ierihon) : Rahab. Fiu din popor, adio. Cu bine acasă la Dolly. Visează la fata pe care-ai lăsat-o în urmă şi ea are să viseze la tine.

(Soldaţii îşi întorc spre ea ochii apoşi.) BLOOM (Croindu-şi drum cu coatele prin mulţime, apucă viguros de mînecă pe Stephen): Haide, domnule pro­fesor, te aşteaptă trăsura. STEPHEN (Se întoarce spre el) Ce spui ? (Se desprinde din

221

mîna celuilalt.) De ce n-aş sta de vorbă cu el sau cu orice altă fiinţă omenească în stare să umble drept pe portocala asta turtită ? (Arătînd cu degetul.) Nu mi-e frică de nimic «y care aş putea sta de vorbă dacă pot să mă uit în ochii lui. Păstrînd poziţia perpendiculară.

(Se trage un pas înapoi clâtinîndu-se.) BLOOM (Susţinîndu-l) : Păstrează-ţi-o pe a dumitale. STEPHEN (Rîde găunos) : Centrul meu de gravitate s-a deplasat. Am uitat trucul. Să ne aşezăm jos undeva şi să discutăm. Lupta pentru viaţă este legea existentei dar iu­bitorii de pace~m6ttef hi, mai ales ţarul şi regele Angliei, au inventat arbitrajul. (Se loveşte peste frunte.) însă aici înăuntru trebuie să-l omor pe preot şi pe rege. RIDDY-SCULAMENT : Ai auzit ce-a spus profesorul ? E-un profesor de la colegiu. KATE CU PARTEA TARE : Da. Am auzit. BIDDY-SCULAMENT : Se exprimă cu mult şi pronunţat rafinament de frazeologie.

KATE CU PARTEA TARE : într-adevăr, da. Şi în acelaşi timp aşa cum trebuie şi drept la ţintă, tranşant, ce mai. SOLDATUL CARR (Se smulge din braţele celor care-l ţi­neau şi înaintează spre Stephen) : Ce ziceai acuma despre regele meu ?



(In arcul unei porţi apare Edivard al Şaptelea. Poartă un jerseu alb pe care e cusută o imagine a Inimii Sacre cu însemnele Jartierei şi Spinului, Linii de Aur, Elefantul Danemarcei, al regimentului de cavalerie Skinner şi al lui Probyn, ăl ghildei de avocaţi de la Lincolns Inn şi al stră­vechii şi onorabilei companii de artilerie din Massachusetts. Suge o acadea roşie. Este învestmlntat în roba marelui maestru masonic ales, perfect şi sublim, eu mistrie şi şorţ, purtînd menţiunea Mode in Germany. în mîna stingă are o găleată de tencuitor pe care scrie Deferise d'uriner. Un stri' găt general de bun sosit îi salută intrarea,) EDWARD AL ŞAPTELEA (încet, solemn, dar indistinct): Pace, pace desăvîrşită. Pentru identificare găleata din mîna mea. Salut, băieţi (Se întoarce către supuşii soi.) Am venit aici să asistăm la o luptă cinstită dreaptă şi urăm din inimă ambilor combatanţi mult noroc. Mahalz makr a back.

222


(Dă mina cu soldatul Carr, soldatul Compton, Stephen, Bloom şi Lynch. Aplauze generale. Edward al Şaptelea îşi ridică graţios găleata în semn de mulţumire.) SOLDATUL CARR (Către Stephen) : Ia mai spune o

dată.


STEPHEN (Nervos, prietenos, păstrindu-şi calmul) : înţeleg

punctul dumitale de vedere, deşi eu personal n-am nici ua rege pentru moment. Trăim în epoca de glorie a medicinii, în privinţa asta e dificilă o discuţie. însă asta e important. Dumneata mori pentru ţara dumitale, presupun. (îşi lasă mîna pe mineca soldatului Carr.) Nu că ţi-aş dori-o. însă eu spun : n-are decît să moară ţara mea pentru mine. Pînă

în prezent asta a şi făcut. Nu vreau ca ea să moară. La

dracu cu moartea. Trăiască viaţa.

EDWARD AL ŞAPTELEA (Levitează peste grămezi de ucişi

în înfăţişarea şi cu aureola lui Isus Glumeţul, cu o acadea

albă în faţa lui fosforescentă) :

Am metode noi, cu toţii rămîn paf.

Ca să-i fac pe orbi să vadă în ochi le-arunc praf.

STEPHEN : Regi şi unicorni ! (Se trage cu un pas îndărăt.) Vino undeva mai încolo şi o să... Ce spunea fata aia ?... SOLDATUL COMPTON : Hei, Harry, arde-i una peste boaşe. Pocneşte-l peste mititelul.

BLOOM (Adresîndu-se celor doi soldaţi, încet) : Nu ştie ce spune A băut mai mult decît poate duce. Absint, monstrul cu ochii verzi. îl cunosc. E un om de bine, un poet. E-un tip de încredere.

STEPHEN (Aprobă din cap, surîde, rîde): Om de bine, pa­triot, erudit şi judecător al impostorilor. SOLDATUL CARR : Nu-mi pasă nici atîtica cine e. SOLDATUL COMPTON : Nu ne pasă nici atîtica cine e. STEPHEN : S-ar zice că-i irit. Cîrpă verde prin faţa

taurului.

(Kevin Egan din Paris în cămaşă neagră cu pompoane spaniole $i pălărie de rebel îi face semn lui Stephen.) KEVIN EGAN : S'lut, Bonjour ! Bine ştiuta vielle ogresse cu dents jauncs.

(Pairice Egan îşi iţeşte pe la spatele lui faţa de iepure ronţmnă o foaie de salată.)

223


PATRICE : Socialiste !

DON EMILE PATRIZIO FRANZ RUPERT POPE HEN-NESSY (în cămaşă medievală de zale, cu două gîşte săl­batice zburîndu-i pe cască, plin de o nobilă indignare arată cu o mină înzăuată spre cei doi soldaţi) : Werf eykezii aceştia la futboden, porcos mari şi umflaţi corciţi şi galbeni, todos mînjiţi cu sos stricat ! BLOOM (Către Stephen) : Haide acasă. Aici dai de bucluc. STEPHEN (Clătinîndu-se pe picioare) : Eu nu vreau să-l evit. îmi stîrneşte inteligenţa.

BIDDY SCULAMENT : Numaidecît îţi dai seama că e de familie patriciană.

O BĂTRÎNĂ FURIE : Asta-i verdele care înfrînge roşul, cum bine zice. Ca Wolfe Tone.

PROXENETA : Roşu-i la fel de bun ca şi verdele, şi chiar mai bun. Sus soldaţii ! Sus Regele Edward ! UN GROSOLAN (Rîde) Ce mai ! Cu toţii ura pentru De Wet. CETĂŢEANUL (Cu un fular uriaş smaragdin şi fustanelă):

Dumnezeu de sus din cer

Să ne trimită un străjer

Cu dinţii ca briciul

Să le taie tot şoriciul

Porcilor ăştia de englezi

Care-i spînzură pe irlandezi.

BĂIATUL REBEL (Cu ştreangul petrecut pe după gît, îşi ţine cu amîndouă mîinile intestinele care i se revarsă din burtă) :

Nu port ură zău la nimenea,

Dar mai presus de rege îmi iubesc ţara mea.

RUMBOLD, BĂRBIER, DEMONIC (însoţit de doi asis­tenţi cu măşti negre, înaintează ţinînd în mină o valiză rotundă pe care o deschide) : Doamnelor şi domnilor, sa-tîrul cumpărat de doamna Pearcy ca să-l omoare pe Mogg. Cuţitul cu care Voisin a tăiat în bucăţi nevasta unui com­patriot şi i-a ascuns rămăşiţele într-un cearceaf în pivniţă, gîtul nefericitei femei fiind secţionat de la o ureche la alta. Fiola conţinînd arsenic recuperat din trupul domnişoarei Barrow care l-a trimis pe Seddon la spînzurătoare.

224


(Trage de frînghie, asistenţii sar să prindă picioarele victimei şi-l trag în jos grohăind ; limba Băiatului rebel protuberează cu violenţă.) ~*

BĂIATUL REBEL :

Hruitat hră hă hog hrntru hrohrna hrmahrmeL

(îşi dă duhul. O erecţie violentă a spînzuratului face să ţîşnească picături mari de spermă prin vestmintele mortu­lui în jur pe pavaj. Doamna Bellingham, doamna Yelverton Berry şi onorabila doamnă Mervyn Talboys aleargă cit batistele să o şteargă.)

RUMBOLD : Eu însumi sînt cît pe-aci (Desface ştrean­gul.) Frînghia cu care a fost spînzurat groaznicul rebel. Zece şilingi bucăţica, cu permisiunea înălţimii sale regale. (îşi înfundă capul în pîntecele despicat al spînzuratului şi şi-l scoate apoi încărcat cu intestine încolăcite, fume-glnde.) Dureroasa mea datorie a fost îndeplinită. Trăiască regele !

EDWARD AL ŞAPTELEA (Dansează încet, solemn, zăn-gănindu-şi găleata şi cîntînd cu mulţumire blîndă) :

De ziua încoronării, de ziua încoronării, O, ce-o să mai chefuim, Bînd la bere, whisky, vin !

SOLDATUL CARR : Ia ascultă. Ce spuneai despre regele meu ?

STEPHEN (îşi ridică mîinile în sus) : O, prea e monoton ! Nimic. Omul ăsta vrea banii şi viaţa mea, deşi n-are să aibă de unde, pentru cine ştie ce imperiu dracului al lui. Bani n-am. (Se caută absent prin buzunare.) I-am dat cuiva.

SOLDATUL CARR : Cine vrea banii tăi murdari ? STEPHEN (încearcă să se depărteze) : Vrea cineva să-mi spună unde ar fi mai puţin probabil să dau peste asemenea rele necesare ? Ca se voit aussi ă Paris. Nu că n-aş... Dar pe Sfîntul Patrick !...



(Capetele femeilor se contopesc unul într-altul. Apare Bătrîna Mamamare Fărădinţi cu o pălărie informă de că-păţînă de zahăr aşezată pe o ciupercă, cu floarea mortală a foametei cartofului pe piept.)

225


15 — UUse, voi. II

STEPHEN : Ha ! Te cunosc, bunicuţo ! Hamlet, răzbunare ! Bătrîna scroafă care-şi mănîncă puii.

BATRÎNA MAMAMARE FÂRADINŢI (Legănîndu-se în­coace şi încolo) ; Iubita Irlandei, fata regelui Spaniei, alanna. Străini în casa mea, ce urît se poartă. (Se văică­reşte cu jale de fee.) Ochone ! Ochone ! Turmele mătă­soase ! (Jeluinău-se.) Ţi-a ieşit bătrîna Irlandă în cale şi cum ai văzut-o pe ea ?

STEPHEN : Şi eu cum stau cu ea ? Pălăria peste baligă ! Unde-i persoana a treia a Sfintei Treimi ? Soggarth Aroon ? Reverendul Cioară de Stîrv.

CISSY CAFFREY (Ţipă ascuţit) : Opriţi-i că sar la bătaie ! UN GROSOLAN : Ai noştri-au bătut in retragere. SOLDATUL CARR (Trăgindu-se de curea) : Eu sucesc gîtul la orice porc păduchios care spune o vorbă împotriva regelui meu dracului.

BLOOM (Speriat) : N-a spus nimic. Nici un cuvînt. Sim­plă neînţelegere. CETĂŢEANUL : Erai go bragh !



(Maiorul Tweedy şi Cetăţeanul îşi arată unul altuia medalii, decoraţii : trofee de război, răni. Amândoi salută cu ostilitate încnncenată.)

SOLDATUL COMPTON : Dă-i drumul, Harry. Pocneşte-l îa moacă. E de-ăia care ţin cu burii. STEPHEN : Ţin eu cu ei ? Cînd ?

BLOOM (Către cei doi militari) : Noi am luptat pentru voi în Africa de sud, corpul expediţionar irlandez. Nu-i asta un fapt istoric ? Puşcaşii regali din Dublin. Cinstiţi de monarhul nostru.

MAEINARUL (Trece clătinîndu-se pe Ungă el) : A, da. A, Dumnezeule, da ! Ho, am făcut ghrăzboi de toată hruhu-seţea ! Ho ! Bobo !



(Halebardieri cu cască şi în armură fac să răsară un zid de lănci ascuţite însângerate. Maiorul Tiveedy, cu mustăţi de Turko Teribilul, căciulă de urs cu guler de pene şi harnaşamente, cu epoleţi, fireturi aurite şi taşcă de piele Ia centuron, cu pieptul strulucinău-i de medalii, stă gata să dea comanda. Schiţează semnul pelerinilor războinici din ordinul templierilor.)

MAIORUL TWEEDY (Mîrîie aspru): Rorke's Drift! Gardă, strîng» rândurile şi pe ei ! Mahal shalal hashbaz.

SOLDATUL CARR : îl aranjez eu.

SOLDATUL COMPTON (Face semn mulţimii să se dea îndărăt) : Aici e joc cinstit. 11 facem felii, ca la măcelărie pe porcu-ăsta.



(Fanfarele reunite intonează Garryowen şi God save the King).

CISSY CAFFREY : Se iau Ia bătaie. Pentru mine ! KATE CU PARTEA TARE : Cei bravi şi cei frumoşi. BIDDY-SCULAMENT : Eu cred că cavalerul în negru are să se numere orintre cei mai de soi.

KATE CTJ PARTEA TARE (Inroşindu-se tare) : Nu, doamnă, eu sînt cu armura roşie şi cu Sfîntul George I STEPHEN :

Pe străzi ţipetele tîrfei, prelungi îi ţes bătrânei Irlande giulgi.

SOLDATUL CARR (Desfăcîndu-şi centuronul, urlă): Ii sucesc gîtul oricărui bastard dracului care zice-un cuvînt împotriva regelui meu de mama dracului. BLOOM (O scutură pe Cissy Caffrey de umeri) : Spune şi tu ceva ! Ce-ai amuţit ? Tu eşti veriga dintre naţiuni şi dintre generaţii. Vorbeşte tu, femeie, sacră dătătoare de viaţă.

CISSY CAFFREY (Alarmată, îl apucă de mînecă pe sol­datul Carr): Ce, eu nu sînt cu tine ? Nu sînt eu fata ta ? Cissy e fata ta. (Strigă.) Poliţia ! STEPHEN (în eortaz, către Cissy Caffrey) :

Albe cazmalele, roşu ţi-e botul, Şi trupul tău iubăreţ mi-e.

VOCI : Poliţia !

VOCI DIN DEPĂRTARE : Arde Dublinul ! Arde Dubli­nul ! Foc, foc !

(Flăcări de pucioasă izbucnesc de pretutindeni. Nori groşi se învolburează acoperind totul. Pandemoniu. Trupele se desfăşoară în formaţie de luptă. Copite în galop. Artile-r*e- Comenzi răguşite. Clopote dangăne. Adepţii strigă încu­rajări. Beţivii zbiară. Tîrfele ţipă ascuţit. Cărnuri de ceaţă sună profund. Strigăte de vitejie. Ţipetele muribunzilor.

227


Lăncile se izbesc clamoros de cuirase. Hoţii jefuiesc leşu­rile celor ucişi. Păsări de pradă, sosind in stoluri dinspre mare, ridicîndu-se din mlaştini, pianină din cuiburile lor din înălţimi, planează ţipînd, gîşte de mare, cormorani, vulturi, ulii porumbari, cocoşi de munte căţărători, pere­grini, erete, cocoşi de mesteacăni, ulii de mare, pescăruşi, albatroşi, gîşte cu gît alb. Soarele de miez de noapte se în­tunecă. Pamîntul se cutremură. Morţii Dublinului din cimitirele Prospect şi Mount Jerome în paltoane de piele albă de oaie şi cu mantii negre de pâr de capră se înalţă din morminte şi li se arată multora. Un hău se cască deo­dată cu spintecătură tăcută. Tom Rochford, cîştigătorul cursei, în tricou şi pantaloni scurţi de atletism, soseşte în fruntea echipei naţionale de handicap cu obstacole şi sare în gol. E urmat de un pluton de alergători şi săritori. Sar cu toţii de pe marginea hăului în atitudini sălbatice în­drăzneţe. Trupurile lor plonjează superb. Muncitoare ti­nere de fabrică în rochii fantezi aruncă tiribombe de Yorkshire incandescente. Doamnele din înalta societate îşi ridică fustele în cap să se apere. Vrăjitoare hohotitoare în fuste scurte călăresc prin aer pe cozi de mătură. Quakerul Lyster pune plasturi peste vînătăile ca nişte nasturi. Plouă cu colţi de dragon. Eroi înarmaţi pînă-n dinţi ies sărind din şanţuri fierbinţi. Schimbă în semn de prietenie zapise de cavaleri ai crucii roşii şi se luptă în duel cu săbii de cavalerişti: Wolfe Tone împotriva lui Henry Grattan, Smith O'Brien împotriva lui Daniel O'Connell, Michael Davitt împotriva lui Isaac Butt, Justin M'Carthy împo­triva lui Parnell, Arthur Griffith împotriva lui John Red-mond, John O'Leary împotriva lui Lear O'Johnny, lordul Edward Fitzgerald împotriva lordului Gerald Fitzedward, cei din familia O'Donoghue din Glen, împotriva celor din familia Glen din O'Donoghue. Pe o eminenţă în centrul pămîntului, se ridică altarul în aer liber al Sfintei Bar-bara. Luminări negre se înalţă din cornurile din partea de unde se citesc Evangheliile şi Epistolele ale altarului. De la barbacanele înalte ale turnului, două raze de lumină cad pe piatra mîncată de fum a altarului. Pe piatra altaru­lui doamna Mina Purefoy, zeiţa neraţiunii, zace întinsă goală, înlănţuită, un caliciu fiindu-i aşezat pe pîntecele umflat. Părintele Malachi O'Flynn, într-un şorţ lung şi cu

228


odăjdiile îmbrăcate pe dos, cu cele două picioare stingi ale

sale cu călcîiele în faţă, celebrează liturghia în aer liber.

Reverendul domnul Hugh C. Haines Love, licenţiat, într-o

sutană simplă şi tocă pătrată, capul şi gulerul întoarse spre

spate, ţine o umbrelă deschisă deasupra capului minis-

trantului.)

PĂRINTELE MALACHI O'FLYNN : Iniroibo ad altare



diaboli.

REVERENDUL DOMN HAINES LOVE : Către diavolul

care mi-a înveselit zilele tinereţii mele.

PĂRINTELE MALACHI O'FLYNN (Scoate din caliciu şi



ridică în sus o ostie picurînd de sînge) : Corpus Meum.

REVERENDUL DOMN^ HAINES LOVE (Ridică mult în



sus la spate sutana ministrantului, dezvăluindu-i fesele

aoale păroase între care e înfipt un morcov) : Trupul meu.

VOCEA TUTUROR DAMNAŢILOR : aerirăm etse Uezen-

mulD iulunmuD a Icăc.

(Din înalturi se aude vocea lui Adonai.) ADONAI : Uuuuuuezenmud !

(Intr-o disonanţă stridentă ţărani şi orăşeni din facţiu­nile Oranj şi Verde cîntă Pocniţi-l pe Papă şi Zilnic, zilnic rugămu-ne Măriei.)

SOLDATUL CARR (Articulează cu ferocitate) : îl neno­rocesc, aşa să-mi ajute dracului Dumnezeu. îi sucesc porcu­lui ăstuia nenorocit dracului gîtul ăla prăpădit al lui ! MAMAMARE FĂRÂDINŢI (Împinge un pumnal în mina lui Stephen) : Fă-i felul ăstuia, acushla. La 8,35 înainte de masă ai să fii în cer şi Irlanda are să fie liberă. (Se roagă.) O Doamne, primeşte-l.

BLOOM (Aleargă spre Lynch): Nu poţi să-l scoţi de-aici ? LYNCH : Ăstuia îi place dialectica, limbajul universal. Kitty ! (Către Bloom.) Scoate-l dumneata de aici, de mine nu vrea să asculte. (O trage pe Kitty la o parte.) STEPHEN (Arată cu degetul) : Exit Judas. Et laqueo se suspendit.

BLOOM (Aleargă spre Stephen) : Hai cu mine acuma pînă nu se întîmplă altceva mai rău. Uite-ţi bastonul. STEPHEN : Bastonul, nu. Raţiunea. Această sărbătoare a raţiunii pure. CISSY CAFFREY (Trăgînd de soldatul Carr) : Haide, eşti

229

^beat. M-a insultat dar eu îl iert. (Strigă în urechea lui.)



îl iert că m-a insultat.

BLOOM (Peste umărul lui Stephen) : Da, du-te. Vezi că

nu ştie ce face.

SOLDATUL CARR (Se smulge din braţele ei): Am să-l

insult eu.

(Se repede spre Stephen, cu pumnii întinşi şi-l poc­neşte în faţă. Stephen se clatină, se prăbuşeşte, se răs­toarnă ameţit la pămînt. Zace cît e de lung cu faţa în sus, şi pălăria i se rostogoleşte spre zid. Bloom fuge după ea şi o ridică.)

MAIORUL TWEEDY (Tare): Arma la umăr ! încetaţi focul ! Salutaţi !

CÎINELE DE VÎNĂTOARE (Lătrînd furios) : huem huem huem huem huem huem huem huem.

MULŢIMEA : Ridicaţi-l de jos ! Nu mai da-n el cînd vezi că-i la pămînt ! Aer ! Cine ? Soldatul ăsta l-a pocnit. E-un profesor. L-a rănit ? Nu-l brutalizaţi ! A leşinat!



(Cîinele aţinîndu-se şi mirosind la marginea grupului ăe oameni latră zgomotos.)

O ZGRIPŢUROAICA : Ce treabă avea militaru' ăsta să-l pocnească pe domnu' şi încă cînd îl vede sub influenţa de băutură ? Să se ducă să se bată cu burii ! PROXENETA : Ia te uită cine vorbeşte ! Ce, soldatul n-are voie să meargă cu fata lui dacă vrea ? Ala se codea ca laşu'.



'(Se iau de păr, zgîriindu-se şi scuipîndu-se care mai de care.)

CÎINELE DE VÎNĂTOARE (Lătrînd): Ham ham ham. BLOOM (Le împinge la o parte, strigvnd): Plecaţi de-aici, daţi-vă la o parte !

SOLDATUL COMPTON (Trăgînd de camaradul său): Hai s-o-ntindem Harry. Vin sticleţii !

(Doi vardişti cu mantiile pe umeri se arată, înalţi, în mulţime.)

; PRIMUL VARDIST : Ce se-ntîmplă aici ? SOLDATUL COMPTON : Noi eram cu doamna şi ăsta ne-a rfaisultat şi l-a atacat pe prietenul meu. (Cîinele latră.) A cui e javra asta, dracului ? ' C1SSY CAFFREY (Plină ăe speranţă) : Sîngerează ?

230

UN BAUBAT (Ridiăndu-se după ce se aplecase în. ge­nunchi) : Nu. E ameţit. îşi revine numaideeît. BLOOM f Aruncînd o privire atentă bărbatului) : Lăsaţi-mă pe mine. Pot să...



A.L DOILEA VARDIST : Dumneata cine eşti ? îl cunoşti ? SOLDATUL CARR (Trăgîndu-se mai aproape de vardist): A insultat-o pe doamna prietena mea. BLOOM (Iritat): Dumneata l-ai lovit fără să te fi provocat cu nimic. Eu sînt martor, Domnule < agent, ia-i numărul matricol.

AL DOILEA VARDIST : N^am nevoie să mă-nveţi dum­neata să-mi fac datoria.

SOLDATUL COMPTON (Trăgînd de camaradul său) : Hai s-o luăm din loc Harry. Că te bagă Bennett la zdup. SOLDATUL CARR (Clătinîndu-se pe picioare în timp ce celălalt îl trage de acolo) : Mai dă-l încolo pe Bennett. E-un nenorocit cu buca albă. Nu mai pot eu de Bennett. PRIMUL VARDIST (Scoţîndu-şi carnetul) : Cum îl cheamă? BLOOM (Privind peste capul spectatorilor) : Văd o tră­sură acolo. Dacă mi-ai da niţel o mînă de ajutor domnule agent... PRIMUL VARDIST : Numele şi adresa.

(Corny Kelleher, cu doliu la pălărie, o coroană mori tuară în mînă, apare printre spectatori.) BLOOM (Repede): A, exact omul de care-aveam nevoie,' (îi şopteşte.) Băiatul lui Simon Dedalus. S-a cam îmbătat. Fă-i pe poliţişti să-i împrăştie pe-ăştia de-aici. AL DOILEA VARDIST : Bună seara, domnule Kelleher.' CORNY KELLEHER (Către vardist, privindu-l mai lung): E-n regulă. îl cunosc. A cîştigat şi el ceva la curse. Cupa de aur. Zvîrluga. (Rîde). Douăzeci contra unu. Mă-nţeîegi ? PRIMUL VARDIST (Se întoarce spre mulţimea strînsă acolo): Hei, ce staţi aici să căscaţi gura ? Luaţi-o din loc de-aicea.

(Mulţimea se risipeşte, mormăind, pe aleile din jur.) CORNY KELLEHER : Lasă lucrurile-n seama mea, dom­nule sergent. E-n regulă. (Rîde clătinînd din cap.) Şi noi am trecut prin astea, ba poate chiar şi mai rău. Ce ? Nu-i aşa ?

PRIMUL VARDIST (Rîde) : Mda, parcă-aş zice că di». CORNY KELLEHEE (îi dă un ghiont celui de al doilea,

25*

vardist) : Hai să trecem cu buretele. (Cîntâ încetişor, legă-nînd din cap.) Şi tra-la-la la-la la tiralira bum. înţelegi cam cum ar veni chestia, nu ?

AL DOILEA VARDIST (Bine dispus): Ei, lasă că ştim noi. CORNY KELLEHER (Făcînd cu ochiul): Aşa sînt băieţii tineri. Am eu o trăsură aici.

AL DOILEA VARDIST : E-n regulă domnule Kelleher. Noapte bună.

CORNY KELLEHER,: Am eu grijă.

BLOOM (Dă mina cu cei doi vardişti, pe rină): Vă mul­ţumesc foarte mult, domnilor, vă mulţumesc. (Murmură confidenţial.) Nu vrem scandal, înţelegeţi. Tatăl lui e un domn cunoscut, foarte respectat. Ale tinereţii valuri, în­ţelegeţi. .

PRIMUL VARDIST : A, înţelegem noi domnule. AL DOILEA VARDIST : E totul în regulă, domnule. PRIMUL VARDIST : Chestia era doar că în caz de moles­tare corporală trebuia să raportez la secţie. BLOOM (Dă din cap repede) : Fireşte. Sigur. E datoria dumneavoastră.

AL DOILEA VARDIST : E de datoria noastră. CORNY KELLEHER : Noapte bună băieţi. VARDIŞTII (Salutînd împreună): 'pte bună, domnilor. (Se îndepărtează cu paşi înceţi greoi.)

BLOOM (Respiră adînc) : Un adevărat noroc că te-ai ni­merit aici. Ai o trăsură ?...

CORNY KELLEHER (Rîde, arătînd cu degetul mare peste umărul drept la trăsura oprită Ungă schelă): Doi negus­tori care se tratau de zor la Jammet. O luaseră tare, pe cuvîntul meu. Unul din ei a pierdut două lire la curse. Şi-au înecat durerea şi le-a venit chef să treacă pe la fru­muşelele. Aşa că i-am îmbarcat în trăsura lui Behan şi am luat-o spre locurile noptatece.

BLOOM : Tocmai mă îndreptam spre casă pe strada Gar-diner cînd s-a întîmplat să...

CORNY KELLEHER (Rîde): Poţi să fii sigur că voiau să mă tragă şi pe mine înăuntru la fete. Nu, domnule, zic. Nu-i pentru babalîci ca mine sau ca tine. (Rîde iarăşi şl-l ocheşte lung cu ochi fără luciu.) Mulţumesc lui Dumnezeu, noi avem acasă ce ne trebuie, ce, nu-i aşa ? Ha ! ha ! ha ! BLOOM (încearcă să rîdă) : He, he, he ! Da. Chestia e că

232


tocmai făcusem o vizită unui prieten vechi al meu acolo, Virag, nu-l cunoşti (săracul el e la pat de o săptămînă) şi-am' băut şi noi cîte un păhărel şi tocmai o luasem spre

casă...


(Calul necheaza.)

CALUL : Hohohohohohohohoh ! Hahahacasă. CORNY KELLEHER : Noroc că era Behan, prietenul nos­tru aici, care mi-a spus după ce i-am lăsat pe negustoraşii ăia la doamna Cohen şi i-am spus atunci s-o ia încoace să vedem ce-i. (Rîde.) Vizitii de dric treji ! asta-i o adevărată specialitate. Să-l ducă pînă acasă ? Unde stă ? Pe undeva

în Cabram nu ?

BLOOM : Nu, în Sandycove, cred, după cîte-am înţeles. (Stephen, lungit la pămînt, suflă înspre stele. Corny Kelleher, zbanghiu, trage cu ochiul spre cal. Bloom moho-rit, a căzut pe gîndul cel mai posomorit.) CORNY KELLEHER (Se scarpină în ceafă): Sandycove ! (Se aplecă şi-l strigă pe Stephen.) Hei ! (Strigă încă o dată.) Hei ! E plin tot de gunoaie. Ai grijă să nu-i fure

ceva.

BLOOM : Nu, nu, nu. Banii lui îi ţin eu şi uite aici pălă­ria şi bastonul lui.



CORNY KELLEHER : E, mda, las' că-şi vine el în fire. Nu şi-a rupt nimic. Bine, eu mă duc. (Rîde.) Am un ran-devu mîine dimineaţă. Trebuie să îngrop morţii. O iau spre casă.

CALUL (Necheaza): Hahahahacasă.

BLOOM : Noapte bună. Mai stau niţel şi-l duc eu peste cîteva...

(Corny Kelleher se întoarce şi urcă în trăsură. Clopoţeii

calului scot clinchete.)

CORNY KELLEHER (In picioare în trăsură) : Noapte bună.

BLOOM : Noapte bună.

(Vizitiul trage de hăţuri şi-şi ridică biciul încurajator. Trăsura cu cal cu tot se întorc cam nesiguri trăgîndu-se îndărăt. Corny Kelleher aşezat pe banchetă într-o parte leagănă din cap încolo şi încoace în semn de amuzament /aţă de dilema lui Bloom. Vizitiul se alătură şi el acestei pantcmime vesele dînd şi el din cap de pe capră. Bloom clatină şi el din cap răspunzînd mut vesel. Corny Kelleher îi mai face semn cu degetul gros şi cu palma că cei doi

233


vardiştu au să-l lase să doarmă în pace, căci la urma urmei ce-ar putea să-i facă. Aprobînd încet din cap Bloom îşi exprimă mulţumirile întrucît în fond Stephen exact de asta are nevoie. Trăsura porneşte cu clinchet tiralira bum în jos pe străduţă tra-la-la. Corny Kelleher mai face un semn la-la liniştitor cu mîna. Bloom cu mîna îl asigură li-ralira pe Corny Kelleher că e lirabum liniştit. Copitele tropăind şi clopoţeii clinchenind se îndepărtează cu liniş­titorul tiralira lor ocupant. Bloom, ţinînd în mînă pălăria plină de gunoaiele de pe jos a lui Stephen şi bastonul acestuia, stă un timp nehotărît. Pe urmă se aplecă spre celălalt şi-l scutură de umăr.)

BLOOM : Hei ! Hoi ! (Nici un răspuns; se mai apleacă o dată.) Domnule Dedalus ! (Nu-i vine nici un răspuns.) Dacă-i spui pe nume. Ca la somnambuli. (Se apleacă iarăşi şi, ezitînd, îşi apropie gura de faţa celui nemişcat la pămînt.) Stephen ! (Nu primeşte nici acum vreun răspuns. Mai strigă iarăşi.) Stephen !

STEPHEN (Geme) : Cine ? Vampirul cu pantera neagră. (Oftează şi se întinde, apoi murmură năclăit prelungind vocalele.)

Cine... merge... cu Fergus acum.

Şi străbătînd... umbra-mpletită-a pădurii ?...

(Se întoarce pe partea stingă oftînd şi strîngînd picioarele.) BLOOM : Poezie. Om cult. Păcat. (Se apleacă iarăşi şi des­cheie nasturii de la vesta lui Stephen.) Să respire mai uşor. (îl scutură pe Stephen de gunoaie de pe haine cu mîini şi degete uşoare.) O liră şi şapte şilingi. Oricum- nu-i rănit. (Ascultă.) Ce ? STEPHEN (Murmură):

umbre... ale pădurii. ...pieptul alb... nedesluşit...



(îşi întinde braţele, oftează din nou şi se cuibăreşte. Bloom a rămas nemişcat în picioare ţinînd în mină pălăria şi bas­tonul. Un cîine latră undeva departe. Bloom tresare şi e gata să scape bastonul. Priveşte la picioarele sale faţa şi silueta lui Stephen.)

234


BLOOM -(în comuniune cu noaptea din jur) : La faţă îmi aduce aminte de săraca maică-sa. în pădurea umbrită. Pieptul alb şi-n adine. Ferguson, cred c-am înţeles. O fată. Cine ştie ce faţă. Cel mai bun care i s-ar putea întâmpla... (Murmură.)... jur că am să păstrez totdeauna, întotdeauna am să ascund, nicicînd n-am să dezvălui, vreo parte sau părţi, chipul sau arta... (Murmură.) în tulburile nisipuri ale mării... un odgon lung de tot dinspre ţărm... unde fluxul se trage îndărăt... şi se revarsă...

(Tăcut, îngîndurat, rămtne de pază, cu degetele la buze în atitudinea maestrului de taină. Pe zidul întunecat apare încet o siluetă, un băieţaş de unsprezece ani răpit de zîne, răpit de ele, înlocuit în leagăn, îmbrăcat în costumaş Eton cu pantofi de lac şi o cască mică de bronz, ţinînd în mînă o carte. Citeşte de la dreapta la stînga, inaudibil, surîzînd, sărutînd fila.)

BLOOM (Amuţit, vrăjit, îl cheamă inaudibil); Rudy ! RUDY (Priveşte fără să vadă în ochii lui Bloom şi continuă să citească sărutînd fila, surîzînd. Are un chip delicat li­liachiu. Costumaşul încheiat cu nasturi de diamant şi rubin. în mîna liberă ţine un baston subţire de ivoriu cu măciulie liliachie. Un miel mic îşi scoate capul din buzunarul de la piept din hăinuţă:)

Preludiind orice altceva ar mai fi putut să urmeze, domnul Bloom îl scutură pe Stephen de cea mai mare parte din scamele şi gunoaiele de pe vestminte şi-i mmînă pălăria şi toiagul, îmbărbătîndu-l în ge­neral ca un adevărat bun samaritean, lucru de care acesta avea foarte multă nevoie4. El (Stephen) nu era exact ceea ce s-ar putea numi ameţit dar oricum puţin nesigur pe gîndurile lui, şi la dorinţa sa expresă de a găsi ceva de băut domnul Bloom, ţinînd seama de ceasurile care erau şi nefiind nici o cişmea cu apă de la rezervorul din Vartry la dispoziţia lor pentru abluţiuni, şi cu atît mai puţin pen­tru băut, se gîndi la un expedient sugerînd fără ocolişuri oportunitatea gheretei vizitiilor, cum i se spunea, la nici o aruncătură de băţ de ei lîngă podul Butt, unde ar fi pu-

235


tut găsi ceva de băut sub formă de lapte şi sifon sau apă minerală. Dar cum să ajungă acolo, asta era întrebarea. Pentru moment rămase oarecum perplex, dar întrucît îi revenea în mod limpede datoria să ia anumite măsuri în privinţa aceasta, el începu să cîntărească cele mai potri­vite căi şi mijloace, timp în care Stephen căsca în repetate rînduri. După cit putea să-şi dea seama el era mai curînd palid la faţă, astfel încît se gîndi că ar fi fost de dorit să găsească un mijloc de locomoţie oarecare în măsură să facă faţă situaţiei în care se găseau în momentul respec­tiv, amîndoi fiind la pămînt, mai ales Stephen, presu-punînd desigur că ar fi fost de găsit aşa ceva. în conse­cinţă, după cîteva asemenea preliminarii, cum ar fi fost, în ciuda faptului că uitase să-şi ridice batista murdară de săpun după ce-i fusese de loial ajutor în a-l şterge, să-l mai perie o dată, porniră împreună pe jos spre strada Castorului, sau mai bine-zis, aleea, pînă la fierărie şi la atmosfera distinct fetidă de grajduri de la colţul străzii Montgomery, unde cîrmiră la stingă de acolo intrînd pe strada Amiens pe după colţul la stabilimentul lui Dan Ber-gin. Dar, aşa cum anticipase în sinea lui, nu era de văzut nicăieri nici un semn de vreun surugiu liber, decît o tră­sură, probabil angajată de nişte oameni de bine intraţi înăuntru la un chef acolo în faţa hotelului Steaua Nordu­lui şi care nu dădu nici o urmă că s-ar fi clintit nici atîtica atunci cînd domnul Bloom, care n-avea nimic dintr-un şuierător profesionist, se strădui să o cheme emiţînd un fel de fluierat, ridicîndu-şi şi braţele arcuite deasupra capului, de două ori.

Era într-adevăr un impas, dar făcînd apel la resursele bunului simţ în această împrejurare, era evident că n-aveau de ales decît să facă faţă situaţiei şi s-o ia la pi­cior ceea ce în consecinţă şi făcură. Astfel, întinzînd-o pe lingă bodega lui Mullet şi localul La Semnal, la care ajun­seră în curînd, purceseră prin forţa împrejurărilor în direcţia gării terminus din strada Amiens, domnul Bloom fiind handicapat de circumstanţa că unul dintre nasturii din spate ai pantalonilor săi se — ca să adaptăm expresia intrată în vorbirea în imagini a poeţilor de altădată — dusese pe calea pe care se duc toţi nasturii muritori, deşi,

236

intrînd cu totul în spiritul aventurii, el minimaliza cu eroism acest neajuns. Astfel, cum nici unul din ei nu era presat de timp în mod special, cum ar veni, şi vremea se mai răcorise întrucît se limpezise aerul după recenta tre­cere a lui Jupiter Pluvius, trecură alene pe lîngă locul unde vehiculul gol pomenit adineaori aştepta fără clienţi şi fără vizitiu. Şi se întîmplă că un vagon al Companiei Dublin United Tramways din cele care presară nisip pe şine se întorcea din întîmplare şi cel mai în vîrstă dintre călătorii noştri îi povesti atunci tovarăşului său felul cu adevărat miraculos în care scăpase cu viaţa puţin mai înainte. Trecură de intrarea principală a gării de nord, punctul de plecare spre Belfast, unde desigur orice trafic era suspendat la ora aceea tîrzie, şi depăşind poarta din spate a Morgii (un loc prea puţin atrăgător, ca să nu spu­nem chiar lugubru, mai ales noaptea), ajunseră în cele din urmă la Taverna Docurilor, şi cu timpul intrară pe strada Depourilor, faimoasă pentru circumscripţia ei de poliţie C. între punctul acesta şi marile, în momentul de faţă nelu­minate, depouri din Piaţa Beresford, Stephen se gîndi să se gîndească la Ibsen care dintr-un motiv sau altul se aso­cia în mintea sa cu Baird cioplitorul din piaţa Talbot, în-tîi luînd-o la,dreapta, în timp ce celălalt, care acţiona precum al său jiăus Achales, inhala cu satisfacţie lăun­trică mireazma de la brutăria orăşenească a lui James Burke, situată foarte aproape de locul unde se găseau ei, foarte apetisanta într-adevăr mireazma a pîinei prăjite cea de toate zilele dintre toate bunurile pentru public cea dinţii şi cea mai indispensabilă. Punea, hrana vieţii, cîş-tigă-ţi pîinea. O, spune-mi unde se dospeşte fantezia ? La Rourke, sună răspunsul, la marea brutărie.



En route, adresîndu-se taciturnului şi, fără ca să vrem să accentuăm aceasta, nu încă acum cu desăvîrşite trea­zului său tovarăş, domnul Bloom, care în orice caz era în completa posesiune a facultăţilor sale, mai mult decît ori-cînd, de fapt dezgustător de treaz, îi spuse vorbe de pre­venire în ceea ce priveşte primejdiile cartierului plăcerilor de noapte, femeile de proastă reputaţie şi peştii lor fer­chezuiţi, frecventarea cărora, scuzabilă poate la intervale, ar fi fost de natura unei adevărate pierzanii pentru tine­rii de vîrsta sa mai ales dacă aveau şi obiceiul să bea sub

237


influenţa alcoolului alară de cazul că ştii puţin jiujitsu pentru orice eventualitate căci chiar dacă l-ai fi lungit pe unul la pămînt poate să-ţi aplice una cu piciorul dacă nu eşti atent. Cu totul providenţială fusese apariţia lui Corny Kelleher cînd Stephen fusese în stare de inconştienţă, în-cît, dacă n-ar fi fost omul care să facă faţă crizei în eea-sul al unsprezecelea, rezultatul ar fi fost că ar fi putut să fie un candidat pentru spitalul de urgenţă, sau, dacă nu, închisoarea de noapte şi a doua zi la tribunal în faţa domnului Tobias sau întrucît acesta fiind avocat, mai curînd bătrînul Wall, voia să spună, sau Malony, ceea ce pur şi simplu ar fi însemnat că omul era pur şi simplu compromis dacă s-ar fi aflat de asta după aceea. Motivul pentru care menţiona faptul acesta era că o grămadă de poliţişti din ăştia, pe care el personal îi detesta din toată inima, erau în mod recunoscut lipsiţi de scrupule în timpul serviciului lor pentru Coroana britanică, şi, cum se exprima domnul Bloom, amintindu-şi de un caz sau două de la circumscripţia A din strada Clanbrassii, gata oricînd să-şi cîştige printr-un jurămînt fals o gaură în­tr-un butoi de zece galoane. Niciodată la faţa locului cînd aveai nevoie de ei dar în schimb în păr în cartierele li­niştite ale oraşului, pe Pembroke Road, de exemplu, gar­diştii erau cu toţii la vedere, explicaţia evident fiind că erau plătiţi ca să-i apere pe cei din clasele sus puse. Un alt aspect asupra căruia comenta era că şi soldaţii erau echipaţi cu arme de foc sau arme albe de toate felurile, susceptibile oricînd să se descarce, ceea ce era tot una cu a-i asmuţi împotriva cetăţenilor dacă din întâmplare era vreo neînţelegere între ei. îţi risipeşti timpul, susţinea el cu foarte mult bun simţ, şi sănătatea şi încă şi bunul re­nume pe lîngă asta şi pe urmă mai vezi şi cheltuiala, femeile astea uşoare din demimonde care o întindeau cu o grămadă de bănişori pe deasupra şi primejdia cea mai mare dintre toate era că cu cine te îmbeţi deşi, în ce pri­veşte mult discutata problemă a stimulentelor, el însuşi aprecia un pahar de vin vechi de soi la momentul cuvenit ca fiind şi hrănitor şi face sînge şi avînd şi virtuţi laxative (mai ales un vin bun de Burgundia în care el avea o deo­sebită încredere) totuşi niciodată dincolo de un anumit punct la care el trăgea fără excepţie limita întrucît asta

233


îţi creează pur şi simplu o grămadă de complicaţii ca să nu mai vorbim de faptul că eşti practic la bunul plac al altora. Cel mai mult dintre toate acestea el comentă de­favorabil faptul că Stephen fusese părăsit de toţi ai săi confreres de circiumă, mai puţin unul, o cît se poate de ţipătoare manifestarea de perfidie din partea confraţilor săi doctoraşi oricare ar fi fost împrejurările.

— Şi acel unul era însuşi Iuda, spuse Stephen, care pînă atunci nu scosese nici un cuvînt.

Discutând acestea şi alte înrudite subiecte ei traver­sară în linie dreaptă prin spatele Vămii şi trecuseră pe sub podul Loop cînd un foc de cărbuni aprins în faţa unei ghe­rete, sau aşa ceva, le atrase paşii mai degrabă lipsiţi de grabă. Stephen în ce-l priveşte se opri fără vreun motiv deosebit, ca să privească la grămada de pietre de pavaj dezgolite şi la lumina emanînd de la acest foc fu în stare să desluşească silueta mai întunecată a paznicului abia distinctă în întunecimea gheretei. începea să-şi amintească acum că aşa ceva se mai întîmplase, sau auzise că s-ar mai fi întîmplat, înainte îi trebui însă un efort deloc neglija-Mi înainte de a-şi aminti că-l recunoştea în paznic pe un prieten de altă dată al tatălui său, Gumley. Spre a evita întîlnirea se ixase mai aproape de coloanele podului de cale ferată,

— Te-a salutat cineva, spuse domnul Bloom.

O siluetă de înălţime mijlocie, evident la pîndă după ce s-ar fi putut să pice, în umbra coloanelor îl salută din nou, exclamînd : Seara ! Stephen, fireşte, tresări oarecum pierzîndu-şii echilibrul şi se opri o clipă ca să răspundă sa­lutului. Domnul Bloom, împins de reacţiuni de discreţie inerentă, întrucît el fusese totdeauna credincios dictonu­lui că trebuie să-ţi vezi de treaba ta, se îndepărtă puţin, dar rămase totuşi cum ar veni sur le qui vive, cu o umbra de anxietate dar cîtuşi de puţin înfricoşat. Deşi aşa ceva nu era un lucru obişnuit în oraşul Dublin, el ştia că nu era de loc ceva nemaivăzut ca nişte desperados care n-au ca să zicem aşa din ce trăi să se aţină şi într-un fel sau altul sâ-i terorizeze pe pietonii paşnici punîndu-le pistolul în piept într-un loc mai retras mai încolo de centrul oraşului propriu zis, nişte vagabonzi care n-au nici ce mînca de

239


soiul ălora de sub podurile Tamisei s-ar putea să fie tîn-dălind pe acolo sau pur şi simplu pungaşi gata s-o tulească cu ce le pică-n mînă cînd dau lovitura cît ai clipi din ochi, banii sau viaţa, şi te lasă acolo ca învăţătură de minte, cu căluşu-n gură şi legat fedeleş.

Stephen, adică atunci cînd acea siluetă care-l acostase veni mai aproape, deşi nu era nici în el într-o stare cît de cît mai trează, recunoscu răsuflarea lui Corley care duhnea a spirt de cereale stătut. Lordul John Corley, îi spuneau unii, şi genealogia asta i se stabilise după cum urmează. Era fiul cel mai mare al inspectorului Corley de la circumscripţia G, de curînd răposat, care se căsătorise cu o anume Katherine Brophy, fata unui fermier din Leuth. Bunicul lui, Patrick Michael Corley, din New Ross, se căsătorise cu văduva unui cîrciumar de acolo al cărei nume de fată fusese Katherine (de asemenea) Talbot. Zvo­nurile spuneau (deşi nu se dovedise) că ea descindea din stirpea lorzilor Talbot de Malahide în al căror conac, în­tr-adevăr o reşedinţă fără discuţie splendidă în felul ei şi care merita să fie văzută, mama lui sau mătuşa sau vreo rudă oarecare beneficiase de privilegiul de a fi în serviciu la bucătărie şi spălătorie. Acesta, aşadar, era motivul pen­tru care acest bărbat încă relativ tînăr, deşi destrăbălat care acum îi adresa cuvîntul lui Stephen, era pomenit de către unii cu înclinaţii glumeţe ca fiind lordul John Corley.

Trăgîndu-l la o parte pe Stephen el avea acum de po­vestit obişnuita jelanie. Nici măcar o para ca să-şi dobîn-clească adăpost peste noapte. Prietenii îl părăsiseră cu toţii. Mai mult, se luase la harţă cu Lenehan pe care-l descria acum lui Stephen ca fiind un beţivan nenorocit de două parale, şi josnic, şi adăugind şi alte exprimări neavenite. Rămăsese şi fără lucru şi-l implora pe Stephen să-i spună unde pe pămîntul ăsta al lui Dumnezeu ar fi putut să gă­sească ceva, orice, de făcut. Nu, fiica mamei de la bucătă­rie fusese soră vitregă a moştenitorului casei sau dacă nu se înrudeau prin mamă atunci într-un fel sau altul, ambele împrejurări întîmplîndu-se în acelaşi timp dacă totul n-ar fi fost cumva o invenţie pură de la început ia sfîrşit. Oricum, el era pe drojdie.


Yüklə 3,46 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   39   40   41   42   43   44   45   46   ...   55




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin