Liturghia crestina in biserica veche (pana la formarea Liturghiilor ortodoxe)

3. Liturghia Sf. Iacob si Liturghiile derivate din ea (Liturghiile ritului antiohian sau Liturghiile de tip sirian)

Liturghia Sf. Iacob (cel Tanar), fratele Domnului si primul episcop al Ierusalimului, a fost Liturghia uzuala si reprezentativa a patriarhatului Antiohiei.

Ea a fost alcatuita la Ierusalim, de unde a trecut in Antiohia, unde a inlocuit Liturghia mai veche a acestui oras (adica ritul antiohian pur, oglindita in Liturghia Clementina, descrisa in cartea a 8-a a Constitutiilor Apostolice). Aceasta Liturghie a devenit Liturghia intregului patriarhat al Antiohiei, adica a intregii Sirii rasaritene.

Cea mai dezvotata descriere a Liturghiei complete este cea din cartea a 8-a a Constitutiilor Apostolice, pe care am numit-o Liturghia Clementina si care este, de fapt, o varianta antiohiana a Liturghiei Sf. Iacob din sec. IV. O alta varianta, tot siriana, o gasim descrisa in Testamentum Domini.

In Cateheza V Mistagogica, Sf. Chiril al Ierusalimului descrie si explica Liturghia credinciosilor, asa cum se savarsea la Ierusalim pe la mijlocul sec. IV. Teodor al Mupsuestiei explica Liturghia sirienilor rasariteni in Catehezele baptismale.

Liturghia Sf. Iacob a fost cea mai raspandita dintre Liturghiile vechi, in sec. IV-V fiind folosita aproape in tot Rasaritul (Siria, Palestina, Asia Mica) si, apoi, in Grecia. La sfarsitul sec. VII, parintii sinodului quinisext (can. 32) o pomenesc ca pe o liturghie normala a Rasarirului crestin, alaturi de cea a Sf. Vasile. Din ea au derivat toate Liturghiile ulterioare folosite la sirienii de est sau de vest, iar in Asia Mica si in Grecia, ea a dat nastere Liturghiilor mai noi, a Sf. Vasile si a Sf. Ioan (Liturghiile bizantine), care i-au luat in curand locul. In sec. IX, ea se intrebuinta inca in Ierusalim, iar in restul Orientului ortodox, s-a mentinut pana in sec. XII, cand a inceput sa fie inlocuita treptat de Liturghiile bizantine.

Inca din sec. IV, Liturghia Sf. Iacob se oficia in 2 limbi: greaca, la orase si siriaca, la sate. Dupa desprinderea Bisericilor monofizite si nestoriene (sec. V), redactarea greaca a fost utilizata doar de ortodocsii (numiti si melchiti) din vechile patriarhate, al Antiohiei si al Ierusalimului, care au tradus-o si in limba siriaca veche, intrebuintand-o pana in sec. XII-XII, cand au adoptat ritul bizantin.

Astazi, redactarea greaca se mai oficiaza numai in unele biserici ortodoxe de limba greaca, o singura data pe an, la 23 oct. (ziua Sf. Iacob) sau in duminica cea mai apropiata de aceasta data. In Ierusalim, se oficiaza in prima duminica dupa Craciun.

Asadar, din Liturghia Sf. Iacob deriva toate Liturghiile folosite azi in diferite Biserici rasaritene, calcedoniene si necalcedoniene, si anume:

a) Liturghiile din uzul sirienilor iacobiti (sirienii de vest);

b) Liturghiile bizantine (a Sf. Vasile si a Sf. Ioan);

c) Liturghia Bisericii armene;

d) Liturghiile sirienilor orientali (persanii nestorieni), numite Liturghii de rit chaldeian.

Biserica sirienilor de vest (iacobiti) a pastrat pana astazi cele mai multe anaforale euharistice, si anume 67 de anaforale, dar doar o parte dintre ele se mai intrebuinteaza astazi, in diferite ocazii, ca piese de schimb care se adapteaza la randuiala fixa a vechii Liturghii a Sf. Iacob.

Biserica armeana utilizeaza o singura Liturghie, numita uneori a Sf. Grigorie Luminatorul (apostolul armenilor), derivata din Liturghia Sf. Iacob, si care este folosita azi atat de armenii gregorieni, cat si de cei uniti.

Specific ritului armean este intrebuintarea azimei (care nu este o influenta catolica) si excluderea apei de la pregatirea Sf. Euharistii.

Biserica armeana este singura Biserica orientala care nu foloseste anaforale de schimb.

Sirienii rasariteni intrebuinteaza azi o varianta a vechii Liturghii siriene a Sf. Iacob, cu unele particularitati specifice Bisericilor nestoriene, numita Liturghia Sf. Ap. Addai si Marij (Maris), intemeietorii Bisericii din Edesa si Seleucia (Addai este Tadeu, unul din cei 70 de ucenici, iar Marij e discipolul lui), Liturghie care se foloseste in siriaca veche. Pe langa anaforaua proprie aceste Liturghii, nestorienii mai folosesc inca 2 din vechile anaforale liturgice rasaritene, ca piese de schimb: anaforaua lui Teodor Interpretul (de Mopsuestia) si anaforaua lui Nestorie.

Liturghia nestoriana pastreaza in randuiala ei 4 lecturi biblice, din care 1 sau 2 din VT (Lege si Profeti), care se mentin si in ritul sirienilor de vest (iacobiti).

Caracteriticile ritului nestorian: framantarea si coacerea de catre clerici a painii dospite intrebuintate la Liturghie, care alcatuieste o parte a Proscomidiei; lipsa din textul anaforalei a cuvintelor Mantuitorului de la Cina (“Luati, mancati …” etc); asezarea dipticelor inainte de epicleza.