Lucrare ştiinţifico – metodicăpentru susţinerea graduluididactic I

A. Conversaţia didactică reprezintă o modalitate de analiză ce are loc printr-un schimb de idei dintre educator şi elev, aceştia fiind ajutaţi să investigheze şi să afle lucruri noi.

În concordanţă cu obiectivele instructiv-educative stabilite am folosit conversaţia pentru a-i face pe elevi să descopere aflarea lucruri noi, pentru a-i ajuta în clasificarea şi aprofundarea unor cunoştinţe, în verificarea performanţelor la care aceştia au ajuns.⁴¹

Am folosit această metodă fără a-mi impune copiilor modul meu propriu de a gândi, am creat posibilitatea de a-i face pe elevi să propună şi ei alternative sau uneori să aleagă între două soluţii, fără o dirijare excesivă, în aşa fel încât să descopere ei adevărul.

Astfel am efectuat cu copiii vizionarea unor opere de artă sau muzee, iar discuţiile purtate au pornit de la observarea independentă a obiectelor, în aşa fel încât să încerc să trezesc la copii interes, emoţie, ei au studiat cromatica, compoziţia şi tehnicile în care au fost lucrate, perioada în care au trăit artiştii, în aşa fel încât să înţeleagă mai bine ceea ce examinează.

B. Explicaţia este o metodă folosită în vederea redării de către profesor a notelor esenţiale propuse în discuţie şi integrate în sistemul de cunoştinţe anterioare, deoarece ea are rolul de a face mai pe înţelesul copiilor sarcina de lucru.

Astfel metodă am utilizat-o în vederea explicării unor probleme de compoziţie plastică (închisă, deschisă, dinamică), centrul de interes, precum şi probleme legate de formă, culoare şi relaţiile dintre ele, spaţiul plastic, culori.

Limbajul pe care l-am ales a fost unul cât mai pe înţelesul copiilor, dar sa fie şi unul atractiv, în aşa fel încât să trezesc curiozitatea copiilor odată cu explicaţiile primite asupra unor fotografii, albume sau planşe.

La această vârstă atenţia voluntară a copilului nu este una foarte bogată ca volum, astfel că explicaţia trebuie combinată atunci când este folosită mai ales cu demonstraţia la educaţie plastică, uneori asociind-o cu diferiţi excitanţi secundari ritmici specifici zgomotului ploii, foşnetului frunzelor.

C. Observarea reprezintă supravegherea atentă a unor obiecte şi fenomene de către elevi de către cadrele didactice, acest lucru însemnând observaţie sistematică, fie independent, cu rolul precis de găsire a unor aspecte cu aspect de noutate asupra realităţii şi a completării unor informaţii.

Observaţia are valoare participativă deoarece ea se bazează pe gradul de receptivitate al copiilor cu privire la fenomenele întâlnite. Aceste observaţii pot urmări interpretarea sau explicarea unui fenomen cu referinţă exactă la o activitate de învăţare precum şi o descriere clară a rezultatelor cu ajutorul diverselor desene sau grafice.

Observaţia m-a ajutat la lecţiile de educaţie plastică să îndeplinesc obiectivele instructiv-educative propuse, formând copiilor trăiri pe baza unor opere de artă sau picturi, dorinţa de cercetare, de descoperire a unor adevăruri independent, elevul primid sugestii cum să înveţe. Astfel cu ajutorul observaţiei elevul a fost pus în diverse situaţii de învăţare, câteodată mai dirijat, câteodată nu în aşa fel încât să se poată raporta la aspectele practice ale vieţii.