Macroeconomie note de curs

 Interpretarea balanţei de plăţi

Balanţa de plăţi externe reflectă situaţia reală a raporturilor economice ale ţării cu străinătatea.

Aceste raporturi economice sunt de dorit să se finalizeze printr-un sold pozitiv ceea ce se concretizează într-o balanţă de plăţi echilibrată sau chiar excedentară.

Dacă însă balanţa de plăţi va fi deficitară atunci se impune din partea autorităţilor publice recurgerea la măsuri de acoperire a deficitelor. Din această perspectivă, pentru asigurarea acestui obiectiv guvernele recurg la următoarele măsuri :

• 
  recurgerea la un împrumut extern; această măsură este însă costisitoare deoarece implică plata unor împrumuturi ridicate;
  
• 
  atragerea unor depozite din străinătate; această măsură determină riscul ca străinătatea să-şi retragă depozitele pe neaşteptate;
  
• 
  recurgerea la vânzarea unei părţi din rezervele constituite din valută şi aur; această măsură trebuie luată cu multă precauţie deoarece rezervele sunt limitate şi nu se recomandă niciodată folosirea lor în întregime pentru acoperirea deficitelor.
  

Deficitele din contul curent pot determina din partea autorităţilor publice luarea unor măsuri de stimulare exagerată a investiţiilor străine, ceea ce va determina creşterea proprietăţii deţinute de străini.

Trebuie însă evaluat corect impactul unor asemenea măsuri în corelaţie cu avantajele oferite de intrările de capital străin care determină creşterea producţiei şi în consecinţă creează posibilitatea sporirii locurilor de muncă şi a veniturilor populaţiei cu consecinţe pozitive asupra sporirii cererii agregate ceea ce va determina sporirea standardului de viaţă.

• 
  Cursul de schimb valutar
  

Interpretarea balanţei de plăţi ridică şi alte probleme, prin implicarea raportului de schimb al monedei naţionale cu celelalte valute. Din acest motiv, balanţa de plăţi externe este influenţată şi de cursul de schimb valutar.

Prin curs de schimb se înţelege preţul la care se schimbă monedele naţionale între ele pe o piaţă specifică denumită piaţa schimburilor valutare.



Piaţa schimburilor valutare desemnează totalitatea tranzacţiilor de vânzare-cumpărare cu valute sau titluri de credit exprimate în monedă străină inclusiv reglementările şi instituţiile ei aferente.

Obiectul tranzacţiilor îl constituie aşadar valutele sau multiplele titluri de credit exprimate în monedă străină (cambia, biletul la ordin, cecuri etc).

D
Prin valută se înţelege moneda naţională a unui stat deţinută de o persoană fizică sau juridică sau care este utilizată în relaţiile de plăţi internaţionale.


e exemplu dolarul S.U.A. este pentru cetăţenii din această ţară o monedă naţională iar leul românesc o valută.

Principalele titluri de credit folosite în comerţul exterior sunt cambia, biletul la ordin, cecul. În principiu cursul de schimb valutar este determinat de cererea şi oferta de valute.

C
Cererea de valută exprimă nevoia de valută ce poate fi satisfăcută prin actele de cumpărare în conformitate cu normele pieţei valutare şi cu mişcările cursului de schimb.
ererea de valută se formează în următoarele împrejurări pentru:

- extinderea activităţii economice;

- interese speculative de profit;

- scopuri de protejare împotriva unei dinamici necorespunzătoare a cursului de schimb al diverselor monede naţionale.

Cererea de monedă reiese din:

- operaţiile de import;

- prestările de servicii realizate în ţară de agenţi străini;

- ieşirile de capital naţional.

Oferta de valută exprimă disponibilităţile valutare ce pot fi vândute pe piaţă în condiţiile unui anumit curs de schimb.

Oferta de valută se formează pe baza depozitelor bancare ale persoanelor fizice şi juridice.

Cursul valutar este considerat “preţul cel mai sintetic” dintr-o economie deoarece influenţează relaţiile economice, politice, sociale.

Economiştii fac distincţie între cursul valutar nominal şi cursul de schimb real.

Cursul de schimb rezultat din confruntarea cererii cu oferta de valută pe piaţa valutară este de fapt cursul de schimb nominal.

O problemă importantă care apare este cea a influenţei cursului de schimb valutar asupra eficienţei economice a tranzacţiilor dintre diferiţi agenţi economici. Pentru a înţelege mai bine aceste influenţe, să reluăm exemplele anterioare.
Cursurile de revenire brute la export ale firmelor A şi B au fost de C_reA=191 u.m. respectiv C_reB=215 u.m. în timp ce cursurile de revenire la import au fost de C_riA=204 u.m. respectiv C_riB=224 u.m. Dacă ipotetic cursul de schimb este de 1$=200 u.m. să se aprecieze eficienţa tranzacţiilor efectuate.

Rezolvare:

 Cursul de revenire brut la export reprezintă cheltuiala internă (în monedă naţională) cu care se obţine o unitate valutară.

În această situaţie firma A efectuează o cheltuială de 191 u.m. pentru a obţine o unitate valutară ceea ce evident în condiţiile în care cursul valutar este de 1$=200 u.m. rezultă pentru această firmă un profit brut de 200 u.m.-191u.m.=9 u.m. pe dolar.

Similar firma B efectuează o cheltuială de 215 u.m. ceea ce evident în condiţiile în care cursul valutar este de 1$=200 u.m. rezultă o pierdere de 200 u.m.-215 u.m.=15 u.m. pe dolar.

În această situaţie o activitate eficientă desfăşoară firma A.

Deci condiţia de eficienţă este:

Cursul de revenire brut la export Cursul de schimb valutar

 Cursul de revenire la import reprezintă încasarea care se realizează ca urmare a vânzării pe piaţa naţională a unor produse care au fost cumpărate în valută din afara ţării.

În această situaţie firma A încasează 204 u.m. în urma cheltuirii unei unităţi valutare ceea ce evident în condiţiile în care cursul valutar este de 1$=200 u.m. rezultă pentru această firmă un profit brut de 204 u.m.-200 u.m.=4 u.m. pe dolar.

Similar firma B încasează 224 u.m. pentru o unitate valutară cheltuită ceea ce în condiţiile în care cursul valutar este de 1$=200 u.m. îi aduce un profit brut de 224 u.m.-200 u.m.=24 u.m. pe dolar.

În situaţia dată cea mai eficientă activitate o desfăşoară firma B care are în condiţiile cursului de schimb existent, are o încasare mai mare în raport cu firma A ceea ce îi va permite obţinerea unui profit mai mare.

Deci condiţia de eficienţă este:

Cursul de revenire la import Cursul de schimb valutar

 Cursul de schimb real

Constă în preţul relativ al mărfurilor produse în două ţări. El arată în ce raport se pot schimba mărfurile unei ţări pe mărfurile alteia. În literatura economică el mai este cunoscut sub numele de “condiţiile schimbului”.

Între cursul nominal şi cursul de schimb real există următoarea relaţie:



Pentru interpretarea relaţiei de mai sus să luăm următoarele exemple:

Cursul de schimb nominal 1$=19800 lei; preţurile unor mărfuri similare sunt: în România 100 miliarde lei iar în S.U.A. 4.500.000 $. Să se determine cursul de schimb real şi să se explice semnificaţia sa.

Rezolvare:

Aceasta înseamnă că mărfurile produse în România au un preţ relativ care reprezintă 1,12 din preţul mărfii similare americane cea ce arată că mărfurile americane vor fi mai ieftine decât cele româneşti.

 Cursul de schimb nominal 1$=19500 lei; preţ; preţurile mărfurilor rămân identice. Să se determine noul curs de schimb real şi să se explice semnificaţia sa.

Rezolvare:

Aceasta înseamnă că mărfurile produse în România au un preţ relativ care reprezintă 0,97 din preţul mărfii similare americane. Aceasta înseamnă că mărfurile americane vor fi mai scumpe decât cele româneşti.

Generalizând raţionamentele de mai sus rezultă că:

Dacă S_real1 - mărfurile produse în străinătate sunt relativ mai ieftine în raport cu cele produse în ţară; în această situaţie populaţia ţării de referinţă acţionând după criteriul de raţionalitate economică va achiziţiona mărfuri străine similare; în această situaţie exporturile vor fi mai mici decât importurile ceea ce va determina o valoare negativă a exportului net; deci implicit un deficit al contului curent al balanţei de plăţi externe.

Dacă CS_real 1 - mărfurile produse în ţară sunt relativ mai ieftine în raport cu cele produse în străinătate; acţionând după acelaşi criteriu populaţia ţării de referinţă va achiziţiona mărfuri autohtone similare; în această situaţie exporturile vor fi mai mari decât importurile ceea ce va determina creşterea valorii exportului net deci formarea unui excedent al contului curent al balanţei de plăţi externe.

Cursul de schimb real este influenţat şi de procesele inflaţioniste care duc ridicarea nivelului preţurilor. Din acest motiv lupta împotriva proceselor inflaţioniste prin mecanismele cunoscute constituie un obiectiv al managementului guvernamental care poate contribui şi la realizarea unui curs de schimb real scăzut. Acest aspect poate fi mai uşor de pus în evidenţă prin analiza următoarei relaţii derivată din cea anterioară:

unde:
Ip1 - indicele preţurilor în ţara de referinţă;

Ip2 - indicele preţurilor în ţara cu care se execută tranzacţiile

Acţiunea asupra contului curent este o operaţie extrem de delicată. Dacă se vor lua măsuri la nivelul managementului guvernamental pentru reducerea deficitului contului curent cum ar fi: creşterea volumului de investiţii publice pentru modernizarea capitalului fix, reducerea impozitelor sau mărirea volumului achiziţiilor de stat, atunci vom asista la scăderea cheltuielilor de producţie pentru bunurile ce vor fi exportate, deci la scăderea cursului de schimb real dar la orizont, apar următoarele riscuri:

• 
  reducerea soldului contului de capital, prin reducerea rezervei valutare şi de aur, care oricum nu poate realizată decât până la un anumit nivel, deoarece orice stat trebuie să-şi formeze stocuri de siguranţă pentru situaţii neprevăzute şi ca o garanţie pentru organismele financiare că debitorii privaţi sunt capabili să-şi plătească datoriile, în caz contrar riscând acordarea unui “rating” de ţară nefavorabil (prin creşterea dobânzilor) cu implicaţii asupra finanţărilor externe;
  
• 
  reducerea soldului contului de capital, va conduce la necesitatea contactării de credite pe diferite orizonturi de timp (creşterea cererii de valută în condiţiile în care capitalurile internaţionale cunosc o dinamică mai scăzută) , ceea ce va determina creşterea cursului de schimb nominal cu implicaţii asupra importurilor strategice, proces care la rândul său va influenţa în cazul schimburilor economice externe creşterea cursului de schimb real şi implicit se ajunge din nou la creşterea deficitului contului curent
  

Rezultă că deficitul contului curent trebuie redus prin mişcări de capital care nu trebuie să afecteze contul de capital cum sunt: investiţiile directe străine şi împrumuturi pe termen lung pentru activitatea economică, care vor contribui prin efectul de antrenare la creşterea soldului primelor două componente ale balanţei de plăţi externe: balanţa comercială şi balanţa serviciilor.

5. 
   5 Echilibrul economic global
   

• 
  Cererea şi oferta globală. Teoria echilibrului şi dezechilibrului în economie
  

În cadrul unei economii de piaţă comportamentele cumpărătorilor (consumatorilor) respectiv ale producătorilor (vânzătorilor) se prezintă sub forma cererii agregate respectiv a ofertei agregate.


Cererea agregată este constituită din totalitatea cheltuielilor pentru bunuri şi servicii dintr-o economie.


Aceste cheltuieli sunt cuprinse în mai multe grupe de cheltuieli care sunt prezentate în continuare:

- consumul personal;

- consumul guvernamental;

- investiţii;

-
Oferta agregată este constituită din producţia totală adusă la piaţă de către agenţii economici producători (vânzători)

export-import.
Oferta agregată se obţine prin însumarea producţiilor (încasărilor totale, cifrelor de afaceri) ale tuturor agenţilor economici dintr-o ţară. Aceste elemente arătate pot fi redate prin:

- producţiile ramurilor şi sectoarelor care susţin oferta;

- resursele consumate;

- costurile plătite şi şansele sacrificate.

Asemănător analizei corelaţie cerere – ofertă – preţ de echilibru la nivel microeconomic şi în cazul analizei macroeconomice cererea şi oferta globală sunt analizate prin relaţia lor cu indicele general al preţurilor (IGP). Graficul de mai jos redă sugestiv aceste corelaţii:
IGP OA




P_E
E

P₂

CA




Qo QE Qc OA

Din grafic rezultă că pe baza confruntării cererii şi ofertei globale se formează un preţ de echilibru (IGP). Reducerea IGP va reduce oferta agregată (Q_o) şi va determina creşterea cererii agregate (Q_c); invers creşterea IGP va duce la creşterea ofertei agregate (Q_o) şi respectiv la reducerea cererii agregate (Q_c).

Pornind de la analiza graficului de mai sus ajungem la concluzia că din punct de vedere teoretic într-o economie trebuie să se instaureze echilibrul.


Echilibrul economic semnifică starea spre care tinde piaţa bunurilor şi serviciilor, monetară, capitalului şi muncii precum şi piaţa naţională în ansamblul ei când cererea şi oferta agregată tind să se egalizeze.

El semnifică tendinţa spre egalizare a două mărimi interdependente şi se crează prin acţiunea şi comportamentul agenţilor economici în calitatea lor dublă de producători (vânzători) şi de consumatori (cumpărători); prima categorie urmăresc maximizarea profitului iar cea de a doua categorie urmăresc maximizarea utilităţii.

Teoria economică a echilibrului economic a scos în evidenţă trei grupe de concepţii: concepţia clasică a echilibrului, neoclasică şi keynesiană.

Le vom prezenta în continuare succint:

a) Concepţia clasică a echilibrului pune accent pe principiile liberalismului astfel:

 Adam Smith considera că “mâna invizibilă” era în măsură să armonizeze comportamentele producătorilor şi consumatorilor;

 David Ricardo considera că echilibrul poate fi restabilit prin evoluţia ofertei care aduce preţul

la nivelul său normal;

 Jean Baptiste Say formulează “legea debuşeelor ” conform căreia oferta şi cererea se reglează automat deoarece fiecare produs nou îşi va crea propria sa piaţă de desfacere.

b) Concepţia neoclasică a echilibrului bazată mai ales pe teoria economistului Leon Walras.

Conform acesteia, nu există activitate economică izolată, între agenţii economici existând relaţii de interdependenţă generală. În acest sens :

- se pleacă de la ipoteza că pe piaţă se alcătuieşte o anumită structură a preţurilor, care este cunoscută atât de producători cât şi consumatori şi care se impune din afară, fiind deci exogenă pentru agenţii economici.

- fiecare dintre aceştia urmăresc maximizarea propriilor lor interese fapt care duce la o nouă cerere şi ofertă la un nou vector de preţ.

- confruntările între cerere şi ofertă se petrec fără ca schimbul să aibă loc efectiv, procedeu cunoscut sub numele de “tatonările lui Walras”.

- procedeul se repetă până când structura preţurilor permite egalizarea precisă a cererii şi ofertei pentru fiecare bun.

- pe baza acestui nou vector de preţ se trece la efectuarea schimburilor; principalul prototip la tatonările walrasiene este considerată piaţa bursieră.

Limitele acestei teorii sunt următoarele:

- producătorul nu poate influenţa consumatorul fapt contrazis de realitate;

- nu ţine cont decât de o singură funcţie a monedei (de evaluare), celelalte fiind ignorate;

- echilibrul luat în considerare este unul static.

c) Concepţia keynesiană asupra echilibrului porneşte de la viziunea macroeconomică bazată pe analiza agregată a fluxurilor agregate. Acest model pune accent pe importanţa cererii agregată.

Echilibrul pe cele patru pieţe poate fi exprimat după cum urmează:

 Pe piaţa bunurilor şi serviciilor:

 Pe piaţa capitalului:

sau

 Pe piaţa monetară :

sau

unde:

MV- oferta monetară; M-masa monetară; V-viteza de circulaţie;

PT- cererea monetară; P- nivelul general al preţurilor; T- nivelul tranzacţiilor.

 Pe piaţa muncii:


Între cele patru segmente ale pieţei sunt o serie de corelaţii; astfel:

Piaţa bunurilor şi serviciilor se găseşte în relaţie directă cu piaţa de capital deoarece firmele nu-şi pot asigura în totalitate autofinanţarea din resurse proprii.

 Piaţa capitalului este determinată după cum s-a văzut din relaţiile de mai sus de întâlnirea cererii de investiţii cu oferta de economii; astfel:

- cererea de învestiţii este invers proporţională cu rata dobânzii; la rândul său cererea este determinată de comparaţia între productivitatea marginală a capitalului şi rata dobânzii (Wmarg_K>d^’ unde d^’ – rata dobânzii);

- oferta de economii este direct proporţională cu rata dobânzii

Deci piaţa capitalului depinde de piaţa monetară.

 La rândul ei piaţa monetară este locul de întâlnire al cererii de monedă (cerută de agenţii economici) cu oferta de monedă.

 Piaţa muncii este locul de întâlnire al ofertei de muncă cu cererea de muncă; oferta de muncă care aparţine depinde de raportul dintre utilitatea şi dezutilitatea muncii (sacrificarea timpului liber) al salariatului şi este direct proporţională cu salariul real; cererea de muncă care aparţine depinde de raportul dintre venitul marginal şi costul marginal şi este invers proporţional cu salariul real.

Echilibrele parţiale descrise mai sus sunt parte integrantă a echilibrului general se concretizează în :

- creştere economică pozitivă;

- o relativă stabilitate a preţurilor;

- o ocupare cât mai deplină a resurselor de muncă;

- o repartiţie echitabilă a veniturilor într-o economie unde există o numeroasă clasă de mijloc;

- sold relativ echilibrat al balanţei de plăţi externe pe termen mediu.

Dezechilibrul macroeconomic este o situaţie care exprimă o dereglare a raportului dintre cererea şi oferta agregată în diferitele segmente ale pieţei, abaterile dintre ele depăşind limitele considerate normale al echilibrului economic.

Evoluţia vieţii economice demonstrează că dezechilibrele constituie o permanenţă. Un echilibru perfect nu este decât o întâmplare. Cele mai importante dezechilibre sunt:

- stagnarea sau descreşterea economică;

- inflaţia sau deflaţia;

- subocuparea sau şomajul;

- decalaje mari între veniturile personale într-o economie unde există o polarizare puternică a claselor sociale;

- existenţa unui dezechilibru important al balanţei de plăţi.

 Presiunea şi absorţia –cauze ale dezechilibrelor economice.

Dezechilibrele economice sunt determinate de presiune şi absorbţie.

PRESIUNE

ABSORBŢIE

 exces de ofertă; existând deci o concurenţă mare între ofertanţi (producători sau vânzători);  selecţia o fac cumpărătorii (“buyers market”);  această situaţie este specifică economiei bazată pe ofertă (“supply side economics”) care constituie tipul ideal de piaţă;  această situaţie determină: - stimularea creşterii calităţii; - promovarea progresului tehnic; - creşterea investiţiilor pentru produse noi - reducerea costurilor. - unele efecte negative cum sunt: risipa, supraproducţia.

 exces de cerere; existând deci concurenţă mare între purtătorii cererii (consumatori sau cumpărători); selecţia o fac vânzătorii (“sellers market”);  această situaţie este specifică economiei bazată pe cerere (“demande side economics”);  această situaţie determină: - absenţa stimulării pentru producţia de calitate; - orientarea investiţiilor pentru creştere economică extensivă cu efecte negative asupra promovării progresului tehnic;  este o situaţie nedorită într-o economie de piaţă.