Macroeconomie note de curs

6.1 Creştere economică

• 
  Conţinutul creşterii economice; delimitări conceptuale. Factorii şi tipurile creşterii economice. Politici de creştere economică
  

Asigurarea unei creşteri economice stabile reprezintă unul din obiectivele “managementului guvernamental”. Conceptual, obiectivul creşterii economice s-a impus ca instrument de analiză în gândirea după anii 30.


Prin creştere economică se înţelege obţinerea unui spor important de produs naţional pe o persoană, ca o tendinţă fermă pentru o perioadă viitoare mai îndelungată, dar previzibilă.

Acest proces se realizează avându-se în vedere următoarele restricţii:

- atingerea unor ritmuri înalte în producerea de bunuri şi servicii; realizarea acestui

obiectiv impune combinarea optimală a factorilor de producţie;

- evitarea unor fluctuaţii excesive în activitatea economică de ansamblu.

Creşterea economică determină dezvoltarea şi progresul economic.

Dezvoltarea economică exprimă ansamblul transformărilor cantitative, calitative şi structurale în toate domeniile societăţii: economie, tehnologie, social-politic, cultural, moral.

Din această perspectivă este interesant de amintit raportul Brundland intitulat “Viitorul nostru comun” prezentat la Rio de Janeiro în iunie 1992 la Conferinţa Naţiunilor Unite care lansează acest conceptul de dezvoltare economico-socială durabilă.

Realizarea obiectivelor derivate din această finalitate dezirabilă este subordonată realizării compatibilităţii a patru sisteme : economic, uman, ambiental şi tehnologic.

Reproducerea pe un plan superior a capacităţilor de muncă a generaţiilor de mâine, este condiţionată de emergenţa eficientă a acestor sisteme, fapt care în opinia autorilor raportului va conduce la o dezvoltare solidă a “capitalului uman” sistemul cu rol central în cadrul interacţiunii celor patru sisteme mai înainte arătate. Sărăcia de exemplu este considerată de specialişti un mod de viaţă cu impact defavorabil asupra posibilităţilor populaţiei de utilizare eficientă a resurselor economice şi noneconomice.

Progresul economic reprezintă un efect în timp al creşterii şi dezvoltării economice şi în esenţă el constă în:

- sporirea productivităţii factorilor de producţie;

- creşterea dimensiunilor potenţialului economic;

- modernizarea structurilor.

Din punctul de vedere al resurselor creşterea economică poate fi:

a) Creştere economică potenţială;

2. 
   Creştere economică actuală.
   

Prin creştere economică potenţială se înţelege sporul anual care ar fi obţinut dacă ar fi utilizate în întregime resursele.





Prin creştere economică actuală (reală) se înţelege sporul anual exprimat în cifre absolute sau procente ale produsului naţional.

Graficul de mai jos redă sintetic cele două tipuri de creştere:

a – creştere potenţială

b - creştere actuală (reală)

Analiza graficului de mai sus ne permite formularea următoarelor observaţii:

 producţia actuală (reală) nu poate depăşi producţia potenţială; limita producţiei reale este

producţia potenţială;

 creşterea actuală (reală) nu este limitată în mod absolut; dacă producţia potenţială se situează

la un nivel superior se crează premise pentru o nouă creştere actuală (reală) aspect redat în

graficul următor:



 un management guvernamental va urmări promovarea unor politici diferenţiate care să vizeze realizarea uneia sau ambelor tipuri de creştere.

În vederea realizării obiectivului creşterii economice (potenţiale sau actuale) se analizează evoluţia factorilor care o determină (vezi tabelul de mai jos) :

Obiectiv	Căi de realizare, factori
a) Creşterea cererii potenţiale	a1) Sporirea resurselor disponibile de capital, muncă şi naturale; a2) Creşterea eficienţei utilizării acestor resurse.
b) Creşterea cererii actuale (reale)	b1) pe termen scurt creşterea cererii agregate; b2) pe termen lung principalul factor al creşterii economice îl reprezintă creşterea economică potenţială care are ca efect creşterea ofertei agregate.

Vom analiza pe rând aceste grupe de factori:

a) Dacă se doreşte creşterea cererii potenţiale atunci ei vor urmări una din cele două grupe de factori:

a₁) Sporirea resurselor disponibile de capital, muncă şi naturale.

În cadrul acestei categorii vom studia pe rând cele trei categorii de factori de producţie.

 Creşterea resurselor de capital este urmărită prin dezvoltarea stocului de capital.

Analiza evoluţiei stocului de capital presupune :

- urmărirea procesului de uzură a capitalului fix, deci a tendinţelor de diminuare ale stocului;

- înlocuirea părţii uzate, înnoirea şi sporirea costului de capital prin investiţii noi.

Aşadar una condiţiile sporirii produsului naţional o reprezintă sporirea stocului de capital pe calea investiţiilor.

Deci:

K- sporul de capital

I-investiţiile

Problema care se pune este cu cât va spori produsul naţional dacă creşte stocul de capital.

Procedând astfel introducem noţiunea de eficienţă marginală a capitalului (Emk):

unde:

Y- sporul produsului naţional:

celelalte notaţii fiind cunoscute.

Eficienţa marginală a capitalului reprezintă sporul produsului naţional obţinut ca urmare a sporirii cu o unitate suplimentară (adiţională) a capitalului utilizat pentru realizarea sa, ca urmare a investiţiilor.

În acelaşi timp trebuie ţinut cont de faptul că din produsul naţional trebuie alocată o parte pentru investiţii; deci vom introduce noţiunea de rată a investiţiilor (i):

Rata investiţiilor va fi:

unde:

Y- produs naţional.

Deci: dar unde Rcp - rata cererii potenţiale
Deci: unde:

Să luăm pentru aprofundare următoarea situaţie:

Prin realizarea unei rate a investiţiilor de i=20% se obţine un spor de capital K=100 milioane u.m. care la rândul său permite obţinerea unui spor al produsului naţional de Y=25 milioane. Să se determine eficienţa marginală a capitalului şi rata creşterii potenţiale:

Rezolvare:

Eficienţa marginală a capitalului în acest caz este de:

Rata cererii potenţiale va fi:

deci o creştere economică de 5%

Cele arătate până în prezent ne conduc la concluzia că pentru a realiza un start al creşterii economice se impune sporirea volumului de investiţii prin renunţarea la o parte a consumului actual.

Creşterea resurselor de muncă se poate realiza prin:

- investiţia în capitalul uman;

- creşterea populaţiei ocupate.

Ce include această investiţie:

- cheltuieli pentru educaţie;

- cheltuieli cu căutarea unui loc de muncă;

- eforturile făcute atât înainte cât şi după intrarea în sistemul de învăţământ şi în continuare,

De regulă eficienţa investiţiei în capitalul uman este abordată în termenii consacraţi de tip cost-beneficiu.

Creşterea populaţiei ocupate înseamnă în acelaşi timp creşterea volumului de muncă. Această dimensiune depinde foarte mult de productivitatea marginală a muncii care este dată de relaţia:

unde:

WmargL - productivitatea muncii;

Y- sporul de venit naţional;

Locup- sporul populaţiei ocupate.

Relaţia exprimată anterior trebuie văzută sub trei aspecte:

- dacă YLocup avem o situaţie de natură pozitivă cu implicaţii asupra maximizării

satisfacţiei tuturor agenţilor economici aflaţi pe aceea piaţă;

- dacă Y Ltot.(populaţia totală) este o situaţie avantajoasă; această analiză este

deosebit de importantă pentru ţările care au o populaţie numeroasă dar creştere

economică redusă ceea ce evident conduce la scăderea produsului naţional pe locuitor.

- dacă productivitatea marginală creşte mai repede decât cea medie avem o situaţie

pozitivă asupra creşterii produsului naţional reflectat în creşterea produsului naţional.

Dacă analizăm corelaţia dintre capital şi resursele de muncă constatăm că lipsa resurselor financiare în condiţiile existenţei resurselor de muncă duce la o stagnare a creşterii economice. Este de fapt o situaţie de randament descrescând.


Dacă un factor este constant şi ceilalţi sunt variabili în condiţiile suplimentării lor rezultă producţii descrescătoare.

 Creşterea resurselor naturale şi mai ales a resurselor primare care sunt limitate constituie un alt factor al creşterii economice.

Pe măsura sporirii ritmului lor de folosire şi atingerea punctului maxim de exploatare creşterea lor încetează. De exemplu extracţia de petrol din România a avut un vârf maxim de 13-14 milioane de tone şi s-a stabilizat sub 10 milioane tone. Este tot o situaţie de randament descrescând determinată de o exploatare iraţională a acestora.

Problema efectului pe care sporirea resurselor o are asupra creşterii economice este caracteristică pentru o creştere economică extensivă.

Creşterea economică extensivă este acel tip de cerere caracterizat prin contribuţia preponderentă a laturilor cantitative ale factorilor la modificarea (sporirea) produsului naţional.


a₂) Creşterea eficienţei utilizării acestor resurse se realizează prin;

- perfecţionarea tehnologiilor;

- perfecţionarea pregătirii profesionale;

- perfecţionarea managementului proceselor economice.

 Perfecţionarea tehnologiilor trebuie realizată prin corelare cu cercetarea ştiinţifică, proces care în literatura de specialitate este cunoscută sub numele de “revoluţie industrială”. Noile tehnologii fac ca eficienţa marginală a capitalului să crească determinând astfel un spor al produsului naţional şi implicit o creştere economică.

 Perfecţionarea pregătirii profesionale duce la creşterea productivităţii marginale şi în acest mod la contracararea efectelor legii randamentului descrescând.

 Perfecţionarea managementului proceselor economice se impune ca o necesitate din cel puţin două perspective:

- existenţa unor procese de producţie din ce în ce mai complexe;

- problematica marketingului devine din ce în ce mai acută în condiţiile accentuării concurenţei .


Creşterea economică intensivă este acel tip de cerere bazat pe contribuţia preponderentă a laturilor calitative ale factorilor de producţie ceea ce va determina modificarea (sporirea) produsului naţional
Cel trei căi trebuiesc aplicate simultan şi ele vor determina o creştere economică intensivă.

b) Dacă se urmăreşte realizarea unei creşteri economice actuale (reale) atunci în analiza factorilor economici implicaţi se va avea în vedere orizontul de timp; astfel:

b₁) Pe termen scurt cererea agregată se constituie în principalul factor al creşterii economice.

În acest mod se reduce partea din capacitatea de producţie nefolosită şi creşte ocuparea forţei de muncă; invers o reducere a cererii agregate duce la creşterea stocurilor nevandabile.

Cererea agregată este dată de relaţia:

unde:

CA- cererea agregată;

C_p- consumul personal;

C_G – consumul guvernamental;

Inv- investiţii;

Exp- export;

Imp - import.
b₂) Pe termen lung principalul factor al creşterii economice îl reprezintă creşterea economică potenţială care are ca efect creşterea ofertei agregate.

Pentru a realiza obiectivele creşterii economice, autorităţile publice pot aplica două tipuri de politici de creştere:

Tipuri de politici	Explicaţii
Concentrate pe pârghiile cererii şi ofertei agregate: Au ca obiectiv stimularea cererii şi ofertei agregate	 Axate pe cerere: - se bazează pe stimularea cererii agregate; - se consideră că în acest mod firmele vor fi stimulate să producă şi în acest mod se va realiza o creştere potenţială.
	 Axate pe ofertă: - se bazează pe stimularea ofertei agregate prin: stimularea cercetării-dezvoltării; promovarea noilor tehnologii; perfecţionarea pregătirii profesionale
Alternative axate: - fie pe mecanismele intervenţioniste; - fie pe mecanismele pieţei Cele două orientări alternează şi constituie un subiect al campaniilor electorale în funcţie de rezultatele economice anterioare.	 De tip intervenţionist (dirijist) axate pe: - crearea unui climat favorabil dezvoltării; - încurajarea investiţiilor; - creşterea cheltuielilor publice având ca rezultat creşterea cererii solvabile;
	 Axate pe mecanismele pieţei: - se are în vedere lăsarea liberă a mecanismelor cererii şi ofertei; - se asigură astfel dezvoltarea neîngrădită a întreprinzătorilor particulari.

• 
  Măsurarea rezultatelor economice. Sistemul conturilor naţionale. Deflatorul
  

Gradul de realizare al obiectivelor creşterii economice analizate cantitativ şi calitativ în subcapitolul anterior se apreciază cu ajutorul indicatorilor economici de rezultate.

Măsurarea din punct de vedere economic, a rezultatelor macroeconomice se întemeiază pe filozofii diferite specifice ţărilor cu economie de comandă respectiv celor cu economie de piaţă.

În ţările cu economie de comandă, al căror areal s-a restrâns considerabil, măsurarea rezultatelor macroeconomice se întemeiază pe teoria muncii productive.

Conform acestei teorii, se consideră productivă numai munca care are ca rezultat crearea de bunuri materiale. Într-o optică mai modernă se consideră productive şi acele bunuri care în sine nu produc bunuri materiale dar contribuie la crearea acestora. Între aceste activităţi se disting: automatizarea, cibernetizarea, cercetarea ştiinţifică aplicativă, managementul etc.

În raport cu această teorie, se distinge sistemul producţiei materiale (S.P.M.). care mai este cunoscut şi sub numele de sistemul de balanţe al economiei naturale şi cuprinde patru balanţe principale:

- balanţa materială (balanţa producţiei, consumului şi acumulării produsului social);

- balanţa financiară a reproducţiei (balanţa producţiei, repartiţiei şi folosirii venitului naţional);

- balanţa forţei de muncă;

- balanţa avuţiei naţionale.

Pe baza informaţiilor furnizate de principalele balanţe ale S.P.M. se calculează următorii indicatori sintetici: produsul social total (P.S.T); produsul social final (P.S. F.); venitul naţional.

Produsul social total (P.S.T.) reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor materiale produse în cadrul ramurilor producţiei materiale.

Produsul social final (P.S.F.) reprezintă totalitatea bunurilor produse şi ajunse în decursul perioadei de calcul în ultimul stadiu al circuitului economic.

Venitul naţional (V.N.) reprezintă valoarea nou creată în producţia bunurilor materiale destinate satisfacerii nevoilor de consum şi dezvoltare.

Datorită faptului că acest sistem este deja revolut, nu vom insista asupra problematicii acestuia.

În ţările cu economie de piaţă, măsurarea rezultatelor economice se bazează pe teoria factorilor de producţie. Această teorie a fost fundamentată de economistul francez Jean Bertrand Say şi postulează faptul că în procesul repartiţiei fiecare factor de producţie este recompensat în raport cu aportul nemijlocit la desfăşurarea proceselor de producţie şi anume: munca este recompensată cu salariul, capitalul cu profitul, natura cu renta. În epoca modernă acestor factori li sau adăugat şi neofactorii de producţie pe care I-am studiat anterior. În raport cu această teorie se distinge sistemul conturilor naţionale (S.C.N.).



Sistemul Conturilor Naţionale (S.C.N.) constituie un ansamblu coerent de concepte, tehnici şi metode folosite pentru a măsura activitatea economică a unei ţări în decursul unei perioade de timp (de regulă un an).


Pe baza informaţiilor furnizate de principalele balanţe ale S.C.N. se calculează două grupe de indicatori sintetici care sintetizaţi în următorul tabel:

PRODUS	“INTERN” = produsul care aparţine agenţilor economici rezidenţi pe teritoriul ţării respective.	“NAŢIONAL” = produsul care aparţine agenţilor naţionali indiferent de ţara unde îşi desfăşoară activitatea
“BRUT” (include consumul de capital fix - C.C.F.)	“PRODUSUL INTERN BRUT” (P.I.B); reprezintă valoarea finală a bunurilor şi serviciilor realizată de agenţii economici rezidenţi.	“PRODUSUL NAŢIONAL BRUT” (P.N.B.); reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor realizate de agenţii economici indiferent unde îşi desfăşoară activitatea.
“NET” (Exclude C.C.F.)	“PRODUSUL INTERN NET (P.I.N.)- reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor destinate consumului final în care nu este inclusă investiţia netă şi este exclusă cea rezultată din amortizări.	“PRODUSUL NAŢIONAL NET” (P.N.N.)- valoarea PNB din care s-a scăzut amortizarea.

Prezentăm în continuare modul de calcul ale indicatorilor sintetici din sistemul conturilor naţionale:

Valoarea produsului intern brut (PIB) :

unde:

PGB- produsul global brut care reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor create de agenţii economici rezidenţi într-un an de zile;

C_I- consumul intermediar care reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor folosite în obţinerea celor dintâi.

C_p - consum privat;

C_G - consum guvernamental (public);

IB - investiţii brute formate la rândul lor din:

IN- investiţii nete;

CCF- consumul capitalului fix (amortizarea);

E_{n -} diferenţa dintre export şi import.

Să rezolvăm următoarele situaţii:
1. Se cunosc următoarele date: cheltuieli pentru consumul de bunuri şi servicii C_p =36.000 u.m.; investiţii nete IN=19500 u.m.; cheltuieli guvernamentale=1.000 u.m; consumul de capital fix C.C.F.=500 u.m.; export E=6.000 u.m.; import I=5.500 u.m.

Rezolvare:

2.La nivel economie naţională: salariile : 40.000 u.m.; profiturile 60.000 u.m; amortizările 40.000 u.m.; cheltuielile cu materii prime 100.000 u.m. Să se determine produsul global brut şi produsul intern brut.

Rezolvare:

a) Valoarea produsului global brut se mai poate scrie sub următoarea formă:

unde:

Deci valoarea produsului global brut va fi de:

Observaţie:

Produsul global brut reprezintă de fapt un venit agreat obţinut de agenţii economici.

b)Valoarea produsului intern se poate scrie sub următoarea formă:

Se constată că valoarea consumului intermediar este de fapt valoarea agregată a consumurilor de materii prime la nivel macroeconomic necesar realizării produsului intern brut.

Valoarea produsului naţional brut (PNB):

unde:
SVS- sold al veniturilor din străinătate = valoarea produsului realizat de agenţii economici naţionali din străinătate – valoarea câştigului realizat de agenţii străini în ţara de referinţă.

Să analizăm următoarea situaţie:

3. Produsul global brut P.G.B.=10.000 u.m. ; cheltuieli agregate cu materii prime C_i=4.500 u.m.; valoare agregată a produsului agenţilor naţionali în străinătate=1.500 u.m; valoare agregată a produsului agenţilor străini rezidenţi în ţara de referinţă=3500 u.m. Să se determine valoarea produsului naţional brut.

Rezolvare:

a)Valoarea produsului intern brut va fi de :

3. 
   Valoarea produsului naţional brut va fi de:
   

unde soldul veniturilor din străinătate este de:

SVS=1.500-3500=2.000 u.m.

Observaţii:

- Între produsul naţional brut şi produsul intern brut se manifestă o serie de corelaţii; într-o ţară mai puţin dezvoltată economic, PNB

- În literatura de specialitate se apreciază că folosirea PNB-ului în aprecierea activităţii economice are unele limite determinate de excluderea din sfera sa de cuprindere a unor activităţi cum ar fi cele casnice care în ultima vreme cunosc o tendinţă de creştere; de asemenea nu se iau în considerare cheltuielile cu protecţia mediului ambiant; în plus economia subterană afectează valoarea acestui indicator.

 Valoarea produsului intern net (PIN):
unde:

notaţiile sunt cunoscute.

Să luăm următoarea situaţie:

4. Consumul final=15.000 u.m; consumul intermediar=7.000 u.m.; Consumul capitalului fix CCF=4000 u.m. Să se determine valoarea produsului intern net.

Rezolvare:

Consumul final reprezintă de fapt valoarea produsului intern brut. În această situaţie valoarea produsului intern net va fi:

5. Să reluăm situaţia 2 şi să calculăm produsul intern net.

În exemplul nostru, salariile şi profitul sunt consumuri finale. Valoarea produsului net naţional (PNN):

Dacă exprimăm produsul naţional net în preţuri ale factorilor de producţie (Pfp)- preţuri pe care le plătesc consumatorii intermediari; atunci:

unde: VN-venitul naţional – suma veniturilor naţionale ale agenţilor economici într-un an de zile.

Dacă exprimăm produsul naţional net preţuri curente ale pieţei-preţuri pe care le plătesc consumatorii finali care cuprind preţurile factorilor de producţie şi impozitele indirecte (de exemplu taxa pe valoare adăugată) atunci:

Venitul naţional mai poate fi determinat şi prin relaţia:

unde :

PNBpp - produsul naţional brut exprimat în preţuri ale pieţei;

Sexpl - subvenţii de exploatare.

6. Să luăm următoarea situaţie:

Produsul naţional brut Exprimat în preţuri ale pieţei) este PNB_pp=10.000 u.m.; consumul

capitalului fix CCF=500 u.m.; impozite indirecte=250 u.m. Să se determine venitul naţional.

Rezolvare:

1. 
   Determinăm produsul naţional brut exprimat în preţuri ale pieţei:
   

PNN_pp=PNB_pp-CCF=10.000-500=9.500u.m.

b) Pe această bază, determinăm venitul naţional:

VN=PNN_pp-impozite indirecte=9.500-250=9.250 u.m.

Observaţie:

Venitul naţional reprezintă o mărime agregată care stă la baza analizelor proceselor macroeconomice. Vom relua problematica sa în cadrul subcapitolului următor când vom analiza procesul repartiţiei sale pe cele două componente: consumul şi investiţiile.

Indicatorii prezentaţi anterior se pot exprima în termeni nominali şi reali

Mărimea indicatorilor în termeni reali este cea exprimată în preţuri curente de piaţă. Mărimea lor în termeni reali semnifică mărimea pe care ar fi avut-o aceştia dacă nu s-ar fi modificat preţurile comparativ cu anul de referinţă. Aceste determinări permit analize comparative.

Raportul dintre indicatori exprimaţi în termeni nominali şi reali este denumit deflator.

El exprimă schimbarea medie a preţurilor bunurilor şi serviciilor într-un an şi se utilizează pentru a determina modificările reale în producţie.

Deci produsul intern brut sau produsul naţional brut în termeni reali poate fi determinat cu relaţiile:

•