Macroeconomie note de curs

Repartizarea fluxurilor agregate ale venitului, consumului şi investiţiilor – condiţie a reluării creşterii economice

A
Venitul la nivel macroeconomic este expresia agregată a formelor de venit însuşite de posesorii factorilor de producţie.
şa după cum s-a văzut venitul la nivel macroeconomic este o mărime ce stă la baza analizei proceselor macroeconomice, a dinamicii şi structurii acesteia.
Rezultatele economice obţinute în urma creşterii economice, sunt supuse procesului de repartiţie. În urma acestui proces veniturile obţinute de agenţii economici sunt destinate consumului şi economiilor. Deci venitul (V) se împarte pe cele două componente : consum (C ) şi economii (S).

Exprimate într-o formă sintetică componentele arătate mai sus sunt date de relaţia:

V
Consumul reprezintă acea parte din venit folosită de către populaţie şi autorităţile publice pentru satisfacerea nevoilor personale şi colective.


om analiza în continuare cele două componente.

Consumul

Consumul constituie ultimul act al activităţii economice, o parte din veniturile obţinute fiind destinate cumpărării de bunuri de consum şi achiziţionare de servicii;

Consumul îmbracă mai multe forme:

a) După subiectul consumului aceste se împarte în:

- consum privat care priveşte un menaj sau o asociaţie;

- consum public care se referă la stat şi instituţiile sale.

b) După obiectul consumului acesta se împarte în:

- consum material (consum de bunuri);

- consum nematerial (consum de servicii).

c) După modul de procurare al bunurilor distingem:

- consum de mărfuri;

- autoconsum.

4. 
   După durata consumului propriu-zis:
   

- bunuri de folosinţă curentă care îşi pierd utilitatea în cadrul unui singur proces;

- bunuri de folosinţă îndelungată care se uzează treptat în decursul unei perioade mai mare.

Nivelul mediu al consumului de bunuri şi servicii se exprimă prin “consumul pe locuitor”; acest indicator se calculează raportând la numărul de locuitori ai unor ţări :

- consumul total;

- consumul pe grupe de şi produse principale;

Calculul acestui indicator permite:

- evaluarea capacităţii pieţei de a satisface cerinţele de consum ale menajelor;

- modificările structurale care survin în cadrul acestui consum.

Evoluţia consumului este apreciată pe baza bugetelor de familie constatându-se următoarele tendinţe:

- scăderea ponderii cheltuielilor pentru alimente; această situaţie apare pe fondul diversificării structurii, îmbunătăţirii calităţii şi sporirii consumului de alimente cu valoare nutritivă ridicată;

- menţinerea relativ constantă a cheltuielilor pentru îmbrăcăminte şi confort personal;

- creşterea cheltuielilor pentru servicii, mai ales a celor legate de ridicarea nivelului de cultură şi civilizaţie.

Relaţia dintre consum şi venit este surprinsă de următorii indicatori:

Rata consumului (c) care reprezintă raportul procentual dintre consum şi venit şi este dat de relaţia:

în această situaţie:
Înclinaţia marginală către consum (c^) reprezintă sporul de consum obţinut (C)prin realizarea unei unităţi adiţionale de venit ((V) şi este dat de relaţia:

Să luăm un exemplu:

Venitul obţinut este V=10000 u.m. şi se împarte pe cele două componente: consumul C=7000 u.m. , economii S=3000 u.m. Din investirea economiilor în activităţi economice se obţine un spor al venitului naţional V=4000 u.m. care se împarte în spor de consum C=3000 u.m. şi S=1000 u.m.

Rezolvare:

Rata consumului va fi:

Deci din 100 de u.m. venit se alocă pentru consum 70 u.m.

Înclinaţia marginală către consum va fi:

Deci dintr-un spor de venit de 1u.m, 0,75 u.m. sunt alocate pentru sporirea consumului.

Cele arătate mai înainte ne permit formularea următoarelor observaţii:

- cu cât rata consumului creşte , în condiţiile menţinerii constante a venitului cu atât este mai mică partea destinată economiilor; pentru a creşte consumul fără a diminua economiile este nevoie ca sporul venitului să fie mai mare decât sporul consumului;

- mărimea înclinaţiei marginale a consumului orientează agenţii economici asupra modului de repartizare ulterioară a sporului de venit între consum şi economii care vor constitui după cum vom vedea surse de investiţii;

- pentru autorităţile publice problema consumului este deosebit de importantă; acesta trebuie astfel determinat încât să asigure nevoile societăţii şi în acelaşi timp să nu greveze asupra unei creşteri economice sănătoase.

Mărimea cheltuielilor destinate consumului, depinde de o serie de factori obiectivi şi subiectivi.

Printre factorii obiectivi se numără:

- nivelul salariului, al venitului în general;

- previzionările privind evoluţia cheltuielilor în viitor determinată de modificările în puterea de cumpărare a banilor sau unele riscuri;

- politica fiscală care să pună accent pe surse proprii sau pe împrumuturi;

Printre factorii subiectivi se numără:

- prevederea de a avea rezerve pentru situaţii neprevăzute;

- asigurarea condiţiilor pentru bătrâneţe;

- întreţinerea altor persoane ;

- dorinţa de a beneficia de dobânzi şi alte sporuri în vederea iniţierii unor proiecte de afaceri viitoare;

- a lăsa avere moştenitorilor;

- plăcerea de a face avere;

-dorinţa de a majora treptat cheltuielile pentru consum.
Economiile

Economiile reprezintă partea din venitul naţional peste cheltuielile destinate consumului

Mărimea economiilor (exprimată în valoare absolută) depinde de:

- mărimea venitului ;

- cota de venit care se alocă pentru economii.

Relaţia dintre economii şi venit este surprinsă cu ajutorul următorilor indicatori:

Rata economiilor (E) este o mărime relativă care se calculează ca raport procentual între valoarea absolută a economiilor (E) şi valoarea absolută a veniturilor (V) pentru un orizont de timp dat:

Dacă vom evidenţia evoluţia în timp a ratei economiilor atunci ;

unde:

I_E, I_E, I_V; indici ai ratei economiilor, economiilor respectiv ai venitului.
Înclinaţia marginală către economii ( s) reprezintă sporul de economii (E) obţinut prin realizarea unei unităţi adiţionale de venitul (V) şi este dat de relaţia următoare:


Înclinaţia marginală către economii ne arată cu cât sporesc economiile la creşterea cu o unitate adiţională venitului.

De regulă creşterea economiilor devansează creşterea venitului adică:

SV

Vom relua aplicaţia anterioară şi vom determina indicatorii care caracterizează economiile:

Rata economiilor va fi:

Deci din 100 u.m. venit se alocă pentru economii 30 u.m.

Înclinaţia marginală către economii va fi:

Deci dintr-un spor de venit de 1 u.m. se alocă pentru sporirea economiilor 0,25 u.m.

Economiile se concretizează în cea mai mare parte în plasamente prin investiţii.

Investiţiile reprezintă aceea parte a economiilor care sunt destinate:

- sporirii dimensiunilor capitalului fix şi circulant (stocurile); această parte din venit destinată investiţiilor poartă numele de investiţie netă (I_N); ea asigură formarea netă a capitalului şi se identifică cu economiile fiind dată de relaţia:

- asigurării refacerii şi înlocuirii capitalului fix uzat; această parte destinată investiţiilor poartă

numele de investiţie brută (I_B); ea asigură formarea brută a capitalului şi este compusă din investiţie netă (I_N) şi amortizare (C.C.F.) conform relaţiei:


Economiile se transformă de regulă în investiţii. Din această perspectivă, cererea de investiţii este determinată de o serie de motivaţii:

1.Corelaţia dintre eficienţa marginală a capitalului şi rata dobânzii. Astfel dimensiunile investiţiilor vor creşte până în punctul în care eficienţa marginală a capitalului (E_mk) este aproximativ egală cu rata dobânzii. Deci:

Pentru facilitarea înţelegerii să reluăm aplicaţia de la subcapitolul 14.3 din perspectiva relaţiei eficienţa marginale a capitalului – rata dobânzii:

Prin realizarea unei rate a investiţiilor de i=20% se obţine un spor de capital K=100 milioane u.m. care la rândul său permite obţinerea unui spor al produsului naţional de Y=25 milioane. Să se determine rata creşterii potenţiale; rata dobânzii pe piaţă fiind de 30%.

Rezolvare:

Eficienţa marginală a capitalului în acest caz este de:

Rata cererii potenţiale ar fi în situaţia în care se face abstracţie de rata dobânzii :

deci o creştere economică de 5%

În realitate rata dobânzii de 30% superioară eficienţei marginale previzionate a capitalului determină reducerea apetitului investiţional.

S-ar impune în acest caz o rată a investiţiilor de cel puţin i=30% care să permită în ipoteza cea mai pesimistă o egalizare a eficienţei marginale a capitalului la toate bunurile investiţionale cu rata dobânzii pe piaţă.

2. Riscurile asumate de întreprinzător şi creditor; primul îşi asumă riscuri deoarece nu poate estima cu un grad suficient de certitudine profitul pe care-l aşteaptă de la respectiva investiţie; al doilea îşi asumă riscuri decurgând din perspectiva sumbră ca întreprinzătorul care nu şi-a realizat profitul scontat să nu poată restitui la termen împrumutul.

3.Raportul dintre rezultatele obţinute dintr-o activitate economică prin utilizarea cu eficienţă a capitalului şi cele obţinute din tranzacţiile pe piaţa bursieră; creşterea randamentului previzionat al bunului capital incită la investiţii suplimentare dar speculaţiile de la bursele de valori pot reduce motivaţia pentru învestiţii.

4.Fluctuaţiile profitului la investiţiile existente influenţează de asemenea procesul investiţional. Această situaţie poate fi determinată de evoluţiile cererii şi ofertei pe diferite pieţe.

5.Politicile economice practicate de autorităţile publice pot de asemenea influenţa cererea de investiţii. În cadrul acestor politici un mare rol au strategiile sectoriale privind volumul şi orientarea cheltuielilor publice şi a subvenţiilor.

6.Conjunctura economică naţională şi internaţională; fluctuaţiile economice caracterizate prin recesiune sau stagnare pot frâna apetitul pentru investiţii; în această situaţie însuşi statul intervine prin politici în scopul chiar al descurajării investiţiilor pentru rezolvarea fenomenelor negative pentru a putea asigura un nou cadru de stimulare a investiţiilor; pe plan internaţional se impune chiar intervenţia unor organisme din cadrul organizaţiilor internaţionale create de diferite state în acest scop.

Luarea unei decizii de investiţii de către diferiţi agenţi economici se fundamentează pe o serie de indicatori economici din care cei mai relevanţi sunt următorii:

Rata rentabilităţii investiţiilor se determină pe baza principiului actualizării şi al dobânzii compuse:

În situaţia actualizării acest indicator se calculează pe baza următoarei relaţii:

unde:
S_n- suma care se poate obţine peste după n ani;

S₀ – suma plasată în perioada curentă, cu dobânda compusă (d).

Să rezolvăm următoarea aplicaţie:

Se fac investiţii în valoare de S₀=1500 u.m. în capital fix a cărei eficienţă se apreciază a fi de 5% lunar. În această situaţie se poate estima obţinerea următoarelor încasări:

Bilanţul investiţiilor este un indicator care permite aprecierea faptului că o investiţie făcută generează profituri care vor acoperi într-o perioadă de timp “n” costurile cu investiţiile.

214

unde:

I- investiţiile făcute cu achiziţionare factorilor de producţie;

pr₁…pr_n –profituri obţinute

e- rata eficienţei.
Să considerăm că pe baza unui credit se realizează o investiţie în valoare de 2500 u.m. care va determina o rată a eficienţei economice a activităţii respective de 20% anual generând profituri de circa 1000 de u.m. anual.

Termenul de rambursare al creditului făcut pentru a realiza investiţia respectivă este de 3 ani.

Introducând datele în relaţia de mai sus rezultă că:

Comparând investiţia făcută cu rezultatele estimate a se obţine rezultă că activitatea este rentabilă iar creditul poate fi rambursat la termen.

Proporţia dintre cheltuielile de consum şi cele de investiţii. Multiplicatorul şi acceleratorul

Analiza componentelor sporului de venit (sporul de consum şi sporul de economii) ne deschide posibilitatea studierii proporţiilor dintre cele două componente. Aceasta ne permite introducerea a două noţiuni: multiplicatorul investiţiilor şi acceleratorul.

Multiplicatorul investiţiilor surprinde relaţia dintre investiţii şi venit.
Din aplicaţiile anterioare a rezultat că: sporul de venit V=4000 u.m. ; sporul de consum este de C=3000 u.m. ; sporul economiilor este de S= 1000 u.m. Sporul economiilor se transformă în investiţii care în condiţiile realizării unei activităţi eficiente va determina sporirea de K ori a acestora determinând realizarea unui nou spor al profitului.

Relaţia dintre investiţii şi venit este reliefată de multiplicatorul investiţiilor (K):

de unde:
Presupunând că investiţiile cresc de 2 ori sporul venitului va fi:


Multiplicatorul investiţiilor (K) evidenţiază de câte ori sporeşte venitul naţional (V)

în raport cu o unitate adiţională de investiţii (I).
Principiul multiplicatorului a fost formulat de R.F.Kahn şi utilizat de către J.M.Keynes în legătură cu examinarea înclinaţiei faţă de consum respectiv faţă de economii.

Dacă:

şi împărţim termenii cu rezultă că:

de unde adică suma celor două înclinaţii marginale (spre consum respectiv spre economii) este egală cu 1.

Multiplicatorul investiţiilor exprimat în funcţie de aceste mărimi va fi:

unde am considerat că şi deci

Împărţind ambii membrii ai expresiei multiplicatorului cu rezultă că :

Relaţia mai înainte permite formularea următoarelor observaţii:

- multiplicatorul investiţiilor permite caracterizarea relaţiei venit –investiţii determinată de înclinaţia marginală spre economii sau consum; dacă înclinaţia spre consum scade creşte înclinaţia către economii conducând la scăderea multiplicatorului investiţiilor ceea ce determină firesc scăderea sporului de venit; invers dacă înclinaţia către consum creşte scade înclinaţia către economii ceea ce va conduce la creşterea sporului de venit.;

- acest comportament este firesc deoarece creşterea consumului se concretizează în creşterea cererii care la rândul său generează creşterea ofertei de bunuri şi servicii şi deci a investiţiilor conducând firesc la realizarea sporului de venit.

În România se prefigurează până în prezent două forme de investiţii potenţial viabile:

a)Investiţiile directe care reprezintă participarea la constituirea sau extinderea unei întreprinderi în oricare din formele juridice prevăzute de lege, cu excepţia investiţiilor de portofoliu precum si înfiinţarea sau extinderea in România a unor sucursale de către o societate comercială străină prin aport financiar, în natură sau participarea la creşterea activelor unei întreprinderi prin orice mod legal de finanţare.

b) Finanţările externe oficiale din partea Băncii Mondiale şi a afiliatelor sale ( a se vedea capitolul “Piaţa monetară”.)

Specialiştii sunt unanimi în aprecierea că investiţiile au un puternic efect de antrenare în întreaga economie fiind factorul principal al creşterii şi dezvoltării economice; astfel prin sporirea investiţiilor se asigură: crearea de noi locuri de muncă; înlocuirea şi modernizarea tehnicii şi tehnologiilor; creşterea ofertei de bunuri şi servicii într-o gamă diversificată şi de calitate ridicată; îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă.

În procesul luării deciziilor privind proporţia dintre consum şi investiţii se are în vedere nu numai

influenţele exercitate de investiţii asupra venitului şi consumului ca în cazul multiplicatorului investiţiilor ci şi influenţele exercitate de consum asupra investiţiilor.

Acceleratorul surprinde relaţia dintre consum şi investiţii

unde a – acceleratorul; celelalte variabile fiind cunoscute

El este dat de relaţia:
de unde:

Principiul acceleratorului a fost formulat de către A. Aftalion (1913) şi J.B. Clark (1917) şi exprimă relaţiile de interdependenţă dintre creşterea venitului ca urmare a anticipărilor privind cererea agregată şi cea a investiţiilor nete.

Acceleratorul evidenţiază efectul de amplificare al consumului asupra investiţiilor

şi acţionează numai în perioada de expansiune a ciclului economic decenal. În faza de

depresiune, scăderea consumului de bunuri economice frânează sau chiar stagnează

procesul investiţional mult mai puternic decât în cazul restrângerii preţurilor.

• 
  Fluctuaţiile activităţii economice. Ciclicitatea în activitatea economică – cauză a întreruperii periodice a creşterii economice
  

S-a constatat în evoluţia multor decenii de economie de piaţă, că procesul creşterii economice la nivel macroeconomic nu are o evoluţie liniară ci una fluctuantă. Creşterea economică este periodic întreruptă de o serie de fluctuaţii. Aceste fluctuaţii sunt de mai multe tipuri după cum ne sugerează tabelul de mai jos:

Tipuri de fluctuaţii	Scurtă caracterizare
Sezoniere	Se manifestă în limitele unui orizont în agricultură, turism, construcţii şi sunt determinate de condiţiile climaterice, cutume etc.
Întâmplătoare (accidentale)	Se datorează unor cataclisme naturale, evenimentelor politice neaşteptate, deciziilor derutante ale unor agenţi economici.
Ciclice	Sunt cauzate de factori interni ai economiei. Ele se produc cu o anumită regularitate într-un interval de timp dat.

În activitatea economică prezintă o importanţă deosebită ciclicitatea.

Ciclicitatea activităţilor economice este un mod specific de evoluţie a fenomenelor şi proceselor economice, caracterizat prin alternanţa într-o anumită succesiune a fazelor de expansiune (de creştere, dezvoltare) şi de contracţie (stagnare, scădere, regres) a afacerilor dintr-un areal geografic şi economic.

Unitatea de măsură a timpului în care se succed ciclurile activităţii economice, segmentele de timp în care se încadrează dinamica economică reprezintă ciclul economic.

Prin ciclu economic se înţelege succesiunea în timp şi schimbarea periodică a condiţiilor şi rezultatelor creşterii şi dezvoltării economice.

Pe baza datelor statistice acumulate au fost identificate trei tipuri de cicluri economice care se întrepătrund şi se interinfluenţează.

Acestea sunt:

 Ciclurile Kondratief (cicluri pe termen lung, seculare);

 Ciclurile Juglar (cicluri pe termen mediu, decenale);

 Ciclurile Kitchin (cicluri pe termen scurt, conjuncturale).

Le vom analiza pe rând:

Ciclurile pe termen lung, seculare sau Kondratief

Evoluţia generală a economiilor (pe baza datelor privitoare la ţările dezvoltate), arată că forţele productive ale ţărilor se desfăşoară sub forma unor unde (cicluri) de circa 50-60 de ani. Această perioadă este dominată de un anumit aparat de producţie format din anumite tehnologii şi o forţă de muncă de o anumită pregătire. Aceste tipuri de cicluri se desfăşoară în două faze:

În faza ascendentă are loc implementarea şi funcţionarea normală a noului aparat de

producţie. Procesele economice fundamentate pe acest aparat de producţie se desfăşoară în

această perioadă cu eficienţă sporită. În această perioadă se constată:

- preponderenţa anilor de prosperitate;

- ritmuri relativ înalte de creştere economică;

- ridicarea susţinută a nivelului de trai;

- mecanismele pieţei libere îşi manifestă din plin efectele pozitive.

 În faza descendentă se manifestă tendinţa de scădere a eficienţei economice şi a ratei

profitului. Aceste semnale arată că s-a epuizat potenţialul aparatului de producţie existent. Este momentul când cercetarea fundamentală şi aplicativă, pe baza unor eforturi sporite de

finanţare caută soluţii tehnico-economice dinamizatoare. Începe tranziţia la un nou mod de

producţie. În această etapă se întrepătrund în proporţii diferite factorii restrictivi şi cei

favorizanţi ai dezvoltării.

Specialiştii numesc aceste treceri succesive de la o fază la alta şi de la un ciclu la altul –valuri, salturi, revoluţii industriale, revoluţii tehnico-ştiinţifice. E



Trend multisecular







le se realizează pe un fundal de trend general crescător după cum ne sugerează figura următoare
Succesiunea celor două faze este explicată de economişti în moduri diferite.

 prin ciclicitatea perfecţionărilor tehnologice profunde; prin atragerea în exploatare a unor noi resurse ca materii prime sau ca surse primare de energie;

 prin pregătirea şi ducerea războaielor, prin împărţiri şi reîmpărţiri a surselor naturale şi resurselor umane;

 prin evoluţia producţiei şi a stocului de aur;

 prin evoluţia producţiei agricole.


Cea mai plauzibilă explicaţie este cea în legătură cu “evoluţia ciclică a cercetării ştiinţifice şi a inovaţiei tehnologice, în legătură organică cu ciclul schimbărilor structurale din economie”; astfel:

 În faza ascendentă are loc un proces investiţional susţinut şi eficient pe baza descoperirilor ştiinţifice din perioada anterioară (faza descendentă). În această fază, se înregistrează un recul al cercetării (ca intensitate) şi o eficienţă ridicată a investiţiilor efectuate pe baza descoperirilor anterioare.

 În faza descendentă se produce o scădere relativă a eficienţei investiţiilor (a producţiei) şi o intensificare a cercetării ştiinţifice şi tehnologice. Acum se manifestă criza structurală (tehnologică, de ramură etc), criză specifică de trecere de la un tip de tehnologii la altul de la un stadiu al progresului tehnico-social şi tehnico-ştiinţific la altul.






Ciclurile pe termen mediu, decenale sau Juglar

Caracterizarea acestui ciclu se face de regulă prin compararea creşterilor economice reale anuale cu cele potenţiale. Aşa cum relevă evoluţiile, creşterea economică reală este fluctuantă în raport atât cu cea potenţială, cât şi cu perioadele următoare. Aceasta înseamnă că, în anumiţi ani, ţările înregistrează rate relativ înalte de creştere a venitului (produsului naţional), că ele parcurg o perioadă de prosperitate economică, de afaceri bune. În alţi ani, ele cunosc rate mai joase de creştere economică sau chiar scăderi ale venitului naţional. Deşi i se spune decenal, acest ciclu care mai este denumit şi ciclu comercial sau al afacerilor se desfăşoară într-un interval de 8-12 ani. Durata unui ciclu, ca şi duratele diferitelor lui faze sunt dependente de fazele ciclului economic pe termen lung.

Modelul ideal al ciclului pe termen mediu poate fi analizat prin fazele sale, respectiv prin caracteristicile sale.

Fazele sale poartă diferite denumiri. Astfel:

În literatura anglosaxonă fazele ciclului sunt numite astfel: restrângere sau contracţie (slowdown, slump); expansiune, criză (peaking).

În gândirea economică de gândire socialistă, aceste faze sunt următoarele: criza ciclică propriu-zisă; depresiunea; înviorarea; avântul.

Economistul italian Franco Poma consideră că cele patru faze ale ciclului decenal sunt: expansiunea; punctul de cotitură superior (criza); depresiunea; punctul de cotitură inferior de reluare a expansiunii; expansiunea.

U
n ciclu economic în forma sa ideală poate fi reprezentat sub următoarea formă grafică:

B

C

D

Timp

U
A

nde:

A, C-punct de cotitură inferior, de reluare a expansiunii; AB, CD- expansiunea; B, D - punctul de cotitură superior (criza);BC- depresiunea.

Elementele de caracterizare ale acestor faze sunt redate în tabelul următor:

Fazele ciclului economic	Elemente de caracterizare
Expansiunea -AB sau CD.	Cresc :producţia de bunuri şi servicii; gradul de ocupare a forţei de muncă; profiturile firmelor; cursurile titlurilor de valoare; Aceste evoluţii pozitive se realizează pe baza unui proces intens de investiţii.  Credit ieftin;  Afaceri prospere.
Cu cât ne deplasăm spre punctul B expansiunea este frânată de anumite condiţii ce sunt legate de limitarea sau epuizarea posibilităţilor de creştere a randamentului factorilor de producţie utilizaţi; ne apropiem de domeniul în care acţionează legea randamentelor descrescătoare. Printre manifestările ce indică această evoluţie se numără: scăderea productivităţii muncii şi implicit a producţiei; reducerea ratei profitului; scumpirea creditului; restrângerea investiţiilor.
Criza economică sau punctul de cotitură superior - B, D	 Stagnează sau scade producţia;  Creşte numărul de falimente şi de şomeri.
Depresiune - BC	 Autorităţile şi firmele adoptă măsuri care au ca scop depăşirea dificultăţilor; printre acestea se numără: reducerea costurilor de producţie; modernizarea sau înlocuirea capitalului fix; modernizarea sortimentelor de fabricaţie. Aceste măsuri se bazează pe investiţii care duc la depăşirea depresiunii marcând un nou punct de cotitură inferior (C) spre o nouă fază de expansiune CD