Macroeconomie note de curs

 Unele probleme privind şomajul în România

Trecându-se la reorganizarea economiei pe principiile economiei de piaţă, s-a recunoscut oficial posibilitatea apariţiei şomajului. La 7 ianuarie 1991 Parlamentul României a votat Legea nr.1 privind protecţia profesională a şomerilor şi reintegrarea lor profesională prin care s-au stabilit principalele reglementări în domeniu. Trecerea la noul sistem economic a determinat creşterea ascendentă a ratei şomajului. Un fenomen îngrijorător este în acest moment existenţa în evidenţa statisticilor Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale a unui număr mare de şomeri care nu primesc alocaţie de sprijin datorită faptului că au depăşit perioada aprobată prin lege pentru aceasta.

S-au elaborat o serie de teorii împotriva şomajului. însă nu analizează cauzele şomajului ci vizează numai efectul, respectiv şomajul. Un lucru este însă clar: şomajul nu poate fi desfiinţat ci cel mult redus. Aceasta deoarece există două presiuni: a creşterii demografice şi a automatizării proceselor de producţie. Varianta privind absorbirea unei părţi în sfera serviciilor reprezintă un paleativ în acest moment. Aceasta înseamnă că numărul celor întreţinuţi de forţa de muncă va creşte în continuare. Una din propunerile făcute de economişti, jurişti şi oameni politici ar fi reducerea zilei de muncă la 6, 5 sau chiar patru ore dând posibilitatea unui număr cât mai mare de oameni să-şi câştige existenţa această măsură dând în acelaşi timp şi posibilitatea creării timpului liber pentru acţiuni instructiv-educative.

Persoanele intrate în şomaj beneficiază de ajutorul de şomaj şi de alte forme de protecţie socială, precum şi de sprijin în vederea reintegrării lor profesionale prin calificare şi recalificare.
Principalele forme de protecţie socială sunt:

1. Ajutorul de şomaj este primit de persoanele care se încadrează în cerinţele legii şi constă într-o sumă calculată în mod diferenţiat pe categorii de persoane şi vechime în muncă . Acestei forme a ajutorului de şomaj i s-a dat denumirea de ajutor de integrare profesională. El se plăteşte la cererea persoanelor îndreptăţite de la data dobândirii dreptului. Retroactiv nu poate fi plătit pe o perioadă mai mare de 30 de zile de la data înregistrării cererii de plată. Cererile pentru plata ajutorului de şomaj se adresează direcţiilor judeţene de muncă şi protecţie socială.

Ajutorul de şomaj se plăteşte pentru cel mult 270 de zile calendaristice timp în care şomerii sunt obligaţi să participe la cursurile de recalificare organizate de direcţiile de muncă şi de protecţie socială.

2. Alocaţia de sprijin este primită de persoanele care au beneficiat de ajutorul de şomaj legal, fără a avea posibilitatea să se încadreze în muncă la expirarea sa şi care sunt lipsite de mijloace de întreţinere.

3. Acordarea de credite cu o dobândă de 50% din taxa oficială a scontului stabilită la B.N.R. la depozitul constituit de societatea bancară desemnată prin licitaţie pentru înfiinţarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii sau unităţi cooperatiste cu cel mult 200 de salariaţi sau după caz cooperatori, în scopul creării de noi locuri de muncă pentru şomeri. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale transferă trimestrial în contul societăţii bancare autorizate o parte din Fondul pentru plata ajutorului de şomaj.

4. Protecţia salariaţilor care devin şomeri prin concedieri colective determinate de restructurarea şi lichidarea unor întreprinderi.

5. Măsurile active pentru combaterea şomajului cum sunt:

• 
  orientarea profesională;
  
• 
  instruirea în modalităţi de căutare a unui loc de muncă;
  
• 
  instruirea antreprenorială şi profesională;
  
• 
  înfiinţarea de centre de consultanţă şi dezvoltare de afaceri.
  
• 
  etc.
  

6. 3. Inflaţia

• 
  Fenomenul inflaţionist: concept, cauze, forme, consecinţe
  

Fenomenul inflaţionist constituie un alt obiectiv al managementului guvernamental. El a intrat în limbajul curent al oamenilor de afaceri la sfârşitul secolului XIX, fiind asociat în exclusivitate dereglărilor în circulaţia monetară. În această perioadă sistemele monetare se bazau pe o circulaţie concomitentă a monedelor din metale preţioase şi a semnelor valorii, respectiv a bancnotelor, care oricând se puteau converti în aur şi argint. O emisiune suplimentară de bancnote peste rezerva de metal preţios deţinută de banca de emisie ducea la nerespectarea acestei reguli. În acest mod bancnotele se “devalorizau” atrăgând după sine mărirea preţurilor. Această dereglare a căpătat denumirea de inflaţie.

Acest fenomen se menţine şi în sistemele monetare bazate numai pe bancnote când se încalcă echilibrul fundamental dintre masa monetară aflată în circulaţie şi suma tranzacţiilor economice. În anii primului şi a celui de-al doilea război mondial emisiunile monetare pentru finanţarea cheltuielilor de război ieşite de sub control au dus la apariţia unor preţuri exprimate în numere astronomice.

Aceste concepţii referitoare la inflaţie au în vedere numai fenomene monetare. Distanţându-se de aceste concepţii, J.M. Keynes reconsideră raportul dintre monedă şi activitatea economică, arătând că moneda este integrată în mecanismul economic şi deci nu are natură exogenă.

D

Într-o viziune modernă, inflaţia este considerată o formă de manifestare a echilibrului economic global în care este înglobată şi inflaţia bănească. Ea se referă la creşterea nominală a preţurilor, salariilor, profiturilor ca urmare a dezechilibrelor economice existente.

in această perspectivă, inflaţia se manifestă prin tendinţa de creştere generalizată a preţurilor care se poate măsura cu ajutorul următorilor indici: indicele general al preţurilor sau deflatorul PIB (PNB); indicele preţurilor de consum; indicele costului vieţii; modificarea puterii de cumpărare a banilor; devansarea creşterii indicatorilor macroeconomici de rezultate de către masa monetară existentă în economie şi care este disponibilă pentru a fi cheltuită.

După al doilea război mondial s-a impus ca instrument principal de măsurare a inflaţiei indicele preţului de consum

Indicele general al preţurilor şi tarifelor de consum (IPC) exprimă modificarea medie ponderată a cheltuielilor pe care o familie de talie medie din mediul urban le face pentru asigurarea mijloacelor de subzistenţă în concordanţă cu nivelul şi structura nevoii sociale.

Acest indice de tip Laspeyres se calculează după relaţia:

unde:

Q₀ reprezintă structura coşului de bunuri ce reflectă nevoia socială în perioada de bază.

În ţările cu economie de piaţă, acest indice se calculează pe baza statisticilor efectuate în acest scop. Prezentăm în continuare pe un exemplu o metodologie adoptată de organul legislativ pentru determinarea indicelui preţurilor şi tarifelor de consum:

Nr. crt.	Grupele de mărfuri	Ponderea grupei în eşantion (%)	Creşterea medie anuală a preţurilor (%)	Participarea fiecărei grupe la IPC
1	2	3	4	5= (2x3)/100
1	Alimente, băuturi, tutun	40	50	20
2	Locuinţă, confort	20	30	6
3	Îmbrăcăminte, încălţăminte	5	20	1
4	Igienă, sănătate	5	25	1,25
5	Instrucţie, educare	20	20	4
6	Transport	5	50	2,5
7	Diverse	5	30	1,5
IPC				56,25