Manual biblic

învăţătorii falşi, 7-11

Ei fuseseră deja numiţi la I Ioan 2:18-29: ca unii care mergeau la

biserică, învăţând în numele lui Cristos doctrine care erau total subver-

676

a ioan

677

sive credinţei creştine. Scrisoarea aceasta pare să fi fost scrisă pentru a
atrage atenţia alesei doamne a fi cu ochii în patru şi să refuze ospitalitate
unor astfel de învăţători. Avertismentul e prefaţat de un îndemn la
dragoste (5, 6) ca şi când ar indica faptul că practicarea dragostei creştine
nu înseamnă că trebuie să încurajăm duşmanii adevărului.
-

III IOAN

Respingerea ajutoarelor lui Ioan

Gaiu, 1

Era un Gaiu din Corint, un convertit de-al lui Pavel (I Cor. 1:14;

Romani 16:23), în casa căruia, se aduna Biserica pe vremea lui Pavel. O
tradiţie spune că mai târziu el a devenit scribul lui Ioan. Dar versetul 4 îl
numeşte pe Gaiu unul din copiii lui Ioan, adică unul din convertiţii lui.
Indiferent cine a fost, un lucru e sigur: el a fost un conducător creştin
foarte iubit. Ioan 1-a iubit şi îl numeşte de patru ori preiubit (1, 2, 5, 11).

Prosperaţi în toate lucrurile, 2

Iată aici o rugăciune de la unul care a fost foarte aproape de Cristos,

pentru creştini: ca aceştia să aibă binecuvântări vremelnice, precum şi
spirituale. Ioan însuşi, la începutul vieţii sale, fusese un om cu stare.
Dar acelaşi Ioan ne avertizează împotriva pericolului de a iubi lucrurile
acestei lumi (I Ioan 2:15-17).

[IIIOAN

679

nimic de a face cu Ioan. Se pare că el şi cu Gaiu au fost pastori la biserici

diferite din acelaşi oraş. Se pare că unul din evangheliştii lui Ioan nu au
fost primiţi în biserica unde predica Diotref, dar Gaius i-a primit,
întorcându-se în turneul lor la Efes, ei i-au povestit lui Ioan ce s-a
întâmplat. Acum Ioan trimite o altă delegaţie în acelaşi oraş, cu epistola
aceasta, adresată lui Gaiu. Se crede că Dimitrie (12) a fost purtătorul
epistolei.
Adevărul, 1

Un cuvânt preferat la Ioan. E folosit de douăzeci de ori în Evanghelia

lui Ioan. De nouă ori în I Ioan şi de cinci ori în II Ioan. Apoi de cinci ori
în Iii Ioan. Iubiţi în adevăr (1). Umblaţi în adevăr (2, 3). Ajutaţi în adevăr
(8). Mărturisiţi despre Adevăr (12).

Ajutoarele Iui Ioan, 5-8

Pavel stabilise cu vreo patruzeci de ani mai înainte biserici în Efes şi
în împrejurimi, fără să existe seminare care să furnizeze pastori. El ^a
trebuit să-şi formeze pastori dintre convertiţi. Mai târziu, Ioan a luat ui
grija sa pastorală aceste biserici şi, după cât se pare, şi-a strâns în jurul
său şi a educat un număr de învăţători şi predicatori care să-1 ajute. Ap⁰¹
i-a trimis să lucreze prin biserici.

Diotref, 9
Unul din învăţătorii falşi cu aere de superioritate, care nu voia să aibă
678


IUDA

681

IUDA

Iminenţa apostaziei

Credinţa dată odată pentru totdeauna sfinţilor

Iuda

In biserica nou testamentală au fost doi Iuda: Iuda, unul din cei

doisprezece apostoli (Luca 6:16, vezi pagina 466), şi Iuda, fratele lui
Isus (Matei 13:55). Acesta din urmă e considerat a fi autorul epistolei de
faţă.

Eusebiu relatează că Domiţian, în prigoana dezlănţuită împotriva

creştinilor în anul 96 după Cristos, cercetând documentele istorice
privitoare la moştenitorii împărăţiei lui David, a poruncit arestarea
nepoţilor lui Iuda, fratele lui Isus. Ei au spus împăratului că sunt
agricultori, că trăiesc din sudoarea mâinilor lor şi că împărăţia lui Cristos
nu este o împărăţie din lumea aceasta, ci se va arăta la venirea lui în
siavă la sfârşitul lumii, ca să judece viii şi morţii.

Locul şi data

Similaritatea situaţiei de aici cu cea din II Petru sugerează posibilitatea

ca această epistolă să fi fost adresată aceloraşi biserici, care, după cum
reiese de la II Petru 3:1, erau aceleaşi cu cele cărora le-a fost adresata
Prima Epistolă a lui Petru, aflate în Asia Mică (I Petru 1:1). Probabil era
prin anul 67 după Cristos.

Ocazia scrisorii

Evident Iuda plănuise să scrie o declaraţie mai generală despre

Evanghelie acestui grup de biserici, când deodată vestea unei erezii ce
făcea ravagii 1-a îndemnat să trimită urgent această prevenire aspra (3,

4).

învăţătorii falşi, 4-19

Iuda nu vorbeşte pe ocolite. Epitetele înfricoşătoare pe care

întrebuinţează se referă la anumiţi conducători din cadrul Biseric
Oameni neevlavioşi (4), care schimbă harul în desfrânare (4) şi tăgăduiesc
pe Cristos (4). Ca Sodoma, sunt dedaţi la curvie (7) şi în visările lor iţ
pângăresc trupul (8). Ca nişte dobitoace fără minte, se pierd singuri ( ,

Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste (12). Se îndoapă

de-a binelea (12). Nori fără apă (12). Pomi tomnatici fără rod (12). Nişte
valuri înfuriate ale mării (13). Stele rătăcitoare, cărora le este păstrată
negura întunericului pentru vecie (13).

Cârtitori (16), nemulţumiţi (16) cu gura plină de vorbe trufaşe (16).

Batjocoritori care vor trăi după pofetle lor nelegiute (18), senzuali (19),
oameni care nu îl au pe Duhul (9), care slăvesc pe oameni pentru câştig
(16) şi dau naştere la dezbinări (19).

Aceşti învăţători falşi s-au strecurat deja înăuntru (4), dar textul spune

că vor apărea "în vremea de pe urmă". In vreme ce avem aici o referire
la o anumită clasă de oameni din vremea lui Iuda, s-ar putea să fie o
caracterizare a întregii mase de învăţători falşi care, de-a lungul secolelor,
aveau să strice Biserica dinăuntru, zădărnicind astfel lucrarea
răscumpărătoare a lui Cristos. Cei care cunosc puţină istorie a Bisericii
ştiu cât de mult a suferit Biserica din partea unor astfel de eoameni.

îngerii căzuţi, 6

Aici şi la II Petru 2:4 găsim singurele referiri din Scriptură la căderea

îngerilor (Apocalipsa 12:9 pare să se refere la înfrângerea lor ulterioară).
Unii cred că aici e o aluzie la Geneza 6:1-5, unde "fiii lui Dumnezeu" s-
au căsătorit cu 5fiicele oamenilor". Mai probabil e o referire la un
eveniment anterior, când îngerii aceştia, cu Satana în frunte, s-au răzvrătit
împotriva lui Dumnezeu.

Disputa lui Mihail cu Diavolul, 9

Mihail e amintit la Daniel 10:13, 21 ca "mai marele prinţilor" iar la

Apocalipsa 12:7 "căpetenie a îngerilor" dar numai în pasajul acesta e
numit "arhanghelul". îngroparea lui Moise e istorisită la Deuteronom
34:5-7. Dar diputa lui Mihail cu Satan pentru trupul lui Moise nu e
amintită acolo. Origen spune că afirmaţia lui Iuda din cartea apocrifă

înălţarea lui Moise", care a fost scrisă cam pe timpul naşterii lui Cristos,

Şi din care nu s-a păstrat decât o parte ce nu conţine asemenea pasaj. E
Posibil ca Iuda să fi avut cunoştinţă despre incidentul respectiv din alte
surse. losephus spune că Dumnezeu a ascuns trupul lui Moise, pentru a
^nt> fi făcut un idol. Probabil Satana 1-a dorit cu scopul de a-i ispiti pe
'sraeliţi să cadă în idolatrie. Faptul că Iuda aminteşte incidentul acesta
^ne face să credem că a fost cu adevărat un fapt istoric. A slujit de exemplu
Jjnpotnva păcatului "batjocoririi"; până şi Arhanghelul, cea mai elevată

^{m crea}turi, nu 1-a batjocorit pe Diavol, cea mai degradată dintre creaturi.

^Pr°feţia Iui Enoh, 14, 15

Seu ^{Ste singura dată din} Biblie când este pomenită profeţia lui Enoh.

^{rta sa v}iaţă e istorisită la Geneza 5:18-24, dar nu sunt redate cuvintele

680

682

sale. Iuda citează din lucrarea apocrifă "Cartea lui Enoh", care a fost

scrisă prin anul 100 înainte de Cristos. Evident, Iuda a considerat cuvântul
lui Enoh autentic. Astfel, în vreme ce Adam, întemeietorul omenirii,
mai trăia încă, Enoh (conteporan cu Adam timp de 300 de ani) a profeţit
despre venirea Domnului, la sfârşit, cu îngerii Săi, să judece omenirea
neascultătoare. Faptul că Iuda aprobă un pasaj din cartea aceasta nu
înseamnă că el aprobă toată cartea.

APOCALIPSA

Marele final al istoriei Bibliei

Un cântec de victorie
Triumful final al lui Cristos
Ceruri noi şi un pământ nou

Cartea Apocalipsei se bazează pe discursul lui Cristos privitor la

lucrurile viitoare (Matei 24, Marcu 13, Luca 21), constituind o explicaţie
amănunţită a acestora. Apocalipsa e plină de expresii folosite chiar de
Isus. Unele din imaginile ei sunt atât de plastice încât par a fi împrumutate
din cărţile Ezechiel sau Daniel.

Autorul

Dumnezeu însuşi. Aceasta e prima afirmaţie a cărţii. Dumnezeu însuşi

a dictat-o prin Cristos, cu ajutorul unui înger, lui Ioan, care a aşternut-o
în scris şi a trimis cartea când a fost gata celor şapte biserici (1:1,4).
Anumiţi critici moderni raţionalişti nu văd în această carte nici o profeţie
inspirată, ci doar "jocul nestăpânit al fanteziei religioase, înveşmântat
într-o formă vizuală ireală". Detestăm cu desăvârşire o astfel de opinie.

Noi credem în mod absolut că această carte este exact ceea ce se

declară ea însăşi a fi; că ea poartă amprenta Autorului ei şi că unele din
pasajele ei stau printre cele mai superbe şi preţioase cărţi din Bilie; de
asemenea, credem că spiritul ei grandios face din ea o foarte potrivită
încheiere a relatărilor Bibliei; mai credem că viziunile sale glorioase
privind lucrarea încheiată a lui Cristos fac din ea o veritabilă cale de
acces a lui Dumnezeu în sufletul uman.

Autorul uman

Conform tradiţiei bine stabilite, din zilele părinţilor bisericii, şi după

judecata marii mase de credincioşi creştini, apostolul Ioan, "ucenicul
iubit", cel mai intim preiten pământesc al lui Isus, autorul evangheliei
lui Ioan, a fost cel care a scris această carte (1:1, 4, 9; 22:8; Ioan 21:20,
24). Sugestia, născută atât de evident pentru a discredita cartea, potrivit
căreia a fost vorba de un alt Ioan, e cu totul lipsită de orice temei.
Data

Ioan fusese alungat pe insula Patmos (1:9). Lucrul acesta a avut loc

conform tradiţiei apostolice, în perioada persecuţiilor lui Domiţian, prin
anul 95. în anul următor, 96, Ioan a fost eliberat şi i s-a permis să se
întoarcă la Efes. Folosirea timpului trecut în expresia "am fost" la Patmos

683

684

pare să indice faptul că n-a scris în timp ce a avut viziunile la Patmos, ci

doar după eliberarea sa şi întoarcerea sa la Efes a scris cartea, adică prin
anul 96.

Cărţi care se ocupă de Apocalipsa

Un lucru care te izbeşte de îndată ce începi să răsfoieşti prin cărţile

exterm de numeroase care s-au scris până acum despre Apocalipsa este
groaznicul dogmatism cu care îşi intitulează mulţi autori opiniile, nu ca
simple opinii, ci sub forma unor afirmaţii categorice, chiar cu privire la
cele mai misterioase pasaje, ca şi când ei ar fi aşi în acele subiecte şi
părerea lor ar rezolva toate problemele textelor respective. Noi însă
credem că un duh de smerenie şi rspect, precum şi o mai largă viziune,
ar fi mult mai potrivite pentru cei care caută să interpreteze o carte ca
aceasta.

Interpretări

Există multe interpretări ale Apocalipsei. Şi fiecare din ele îşi are

fisurile sale. Oricare interpretare ai accepta-o, vor mai rămâne detalii
care se cer rezolvate.

în mare vorbind, există patru moduri de interpretare, fiecare

deosebindu-se în înseşi punctele esenţiale. Sunt numite de obicei: părerea
"preteristă", "istorică", "futuristă" şi "spiritualistă".

Interpretarea preteristă consideră cartea o referire la zilele lui loan:

lupta creştinismului cu Imperiul Roman.

Interpretarea istorică consideră că Apocalipsa a fost menită să arunce

o privire înspre viitor, asupra întregii perioade a istoriei Bisericii, din
perioada lui loan până la sfârşitul lumii, un fel de panoramă, o serie de
imagini ce descriu fazele succesive şi trăsăturile distinctive ale luptei
Bisericii pentru victoria finală: "o viziune a veacurilor", "tablou al marilor
epoci şi crize din cadrul Bisericii".

Interpretarea futuristă se centrează mai mult în jurul timpului venirii

Domnului şi al sfârşitului lumii.

Interpretarea spirituală separă imagistica din carte de orice referire

la evenimente istorice - fie de cele din vremea lui loan, fie de cele de la
sfârşitul lumii, fie de cele de pe parcus - şi consideră că este vorba de o
reprezentare în imagini şi într-un limbaj extrem de figurat ale marilor
principii de guvernământ divin care se aplică la toate timpurile: unele
din viziuni înfăţişând evenimente epocale şi trăsături ale istoriei Bisericii
iar altele prevestind uluitoare tulburări din zilele de pe urmă; iar altele
se referă şi la unele, şi la altele, probabil cele dintâi fiind tipice şi
constituind un caracter de prezicere pentru cele din urmă.

Există un paralelism atât de uluitor între unele din imaginile simbolice

ale cărţii şi cursul istoriei Bisericii încât se pare că unul din obiectivele
cărţii a fost a prezice această istorie.

Apoi există atât de multe lucruri în această carte care se referă în

APOCALIPSA

685

mod evident la vremea sfârşitului încât trebuie să le luăm în considerare
indiferent care ar fi interpretarea pe care o alegem noi înşine.

Cartea are două părţi

Capitolele 1 la 3: "Lucrurile care sunt" (1): adică, lucrurile care erau

în zilele lui loan: şapte scrisori către cele şapte biserici, ocupându-se cu
situaţia lor aşa cum era pe vremea aceea. Apoi într-un sens, este un fel
de introducere la corpul principal al cărţii care urmează.

Capitolele 4-22: "Lucrurile care vor fi după aceea" (1:19; 4:1),

parcurgând perioada de atunci şi până la sfârşit.

Capitolul 1:1-3. O "revelaţie" a lucrurilor viitoare

Aşa se intitulează cartea: o revelaţie, o descoperire, o dezvăluire, o

explicare, o înştiinţare cu privire la lucrurile viitoare (1:1, 19; 4:1). Astfel,
în primul ei cuvânt, cartea îşi dezvăluie caracterul net predictiv. Pentru
aceasta a fost scrisă: să dezvăluie viitorul, să urmărească drumul şi
destinul Bisericii.

Este o carte foarte practică

Deşi este o carte a tainelor, cu multe lucruri pe care nu le înţelegem,

lotuşi conţine şi multe lucruri pe care le înţelegem.

Imprimate în imagistica ei misterioasă, se găsesc unele din cele mai

salutare avertizări şi cele mai scumpe făgăduinţe din Scriptură.

Foarte probabil ca loan însuşi să nu fi înţeles unele din lucrurile pe

care le-a văzut şi le-a scris. Fără îndoială, Dumnezeu a avut sensuri
ascunse în unele din viziuni care trebuiau să fie descoprite doare după
desfăşurarea istoriei atâtor veacuri. Totuşi sufletul lui loan a tresăltat
exaltat când mintea lui a luat cunoştinţă de ceea ce a văzut.

Printr-o alternare a adevărului celui mai simplu cu un simbolism

mistic, cartea este o sursă de optimism nediluat pentru copiii lui
Dumnezeu, asigurându-ne mereu şi mereu că ne aflăm sub ocrotirea lui
Dumnezeu şi că indiferent de ce ar veni, ne aşteaptă un viitor veşnic de
binecuvântări cereşti.

Apoi, prin această alternare de scene între pământ şi cer, Apocalipsa

este o carte a "mâniei" lui Dumnezeu, contranstând mereu bucuriile celor
răscumpăraţi cu agoniile celor pierduţi. O câtă nevoie avem să ni se
reamintească acest lucru în acest veac păcătos, în această generaţie
nepăsătoare şi fără de Dumnezeu!

Atitudinea faţă de carte

Unii scriitori, predicatori şi alţii sar peste cal în multe privinţe în

cazul Apocalipsei, sau cel puţin în cazul ideilor lor favorite. Şi, din
această cauză, în parte cel puţin, alţii o ocolesc cu totul. Ambele atitudini
sunt greşite. Cartea nu trebuie nici neglijată, nici preamărită mai presus
de alte cărţi ale Bibliei, dar negreşit i se cuvine un studiu aprofundat din
partea credinciosului şi va fi răsplătit mult pe acesta.

686
Fundalul cărţii

Aceste viziuni au fost date şi cartea s-a scris la lumina înfricoşătoare
a martirilor care ardeau pe vremea aceea. Biserica avea 66 de ani.
Crescuse enorm de mult. Suferise deja şi încă suferea groaznice prigoane.

Prima prigoană imperială a creştinilor care avusese loc cu 30 de ani

înainte de a fi fost scrisă cartea, a fost cea a lui Nero între 64-67. în
cadrul ei, mulţimi mari de ceştini au fost răstigniţi sau au fost aruncaţi la
fiare sălbatice sau îmbrăcaţi în haine care ardeau uşor şi arşi de vii, în
timp ce Nero râdea de strigătele înfiorătoare ale celor ce ardeau. în această
perioadă de persecuţii ale lui Nero au murit Pavel şi Petru ca martiri.

A doua prigoană imperială a fost declanşată de Domiţian în 95. A

fost scurtă dar extrem de violentă. Peste 40.000 de creştini au fost torturaţi
şi ucişi. în cadrul ei a fost Ioan exilat pe insula Patmos (1:9).

A treia prigoană imperială, a lui Traian, avea să urmeze curând (anul

98). Ioan trăise în timpul primelor două şi acum era gata să intre în a
treaia din strădaniile Romei imperiale de a stârpi credinţa creştină. Au
fost zile negre pentru Biserică. Dar aveau să mai vină destule zile şi mai
negre (Vezi pagina 761, 762).

Şi nu era vorba doar de persecuţii din afară, ci chiar Biserica însăşi

dinăuntru începea să dea semne de corupţie şi apostazie.

în mod evident Dumnezeu a dat aceste viziuni pentru a ajuta Biserica

să se îndrepte şi să se întărească în vederea groaznicelor zile care urmau.

"Ferice de cine o citeşte", 1:3

"Şi cei care aud şi păzesc cuvintele acestei cărţi." Aşa începe cartea.

Şi tot aşa se încheie (22:7). Dumnezeu însuşi a zis aşa.

Aceasta include atât cititul personal pentru noi înşine, cât şi ascultatul

ei când se citeşte în biserică. în zilele acelea cărţile trebuiau scrise de
mână şi erau foarte rare şi scumpe; iar publicul, ca să aibă cunoştinţă de
Scripturi, trebuia să se bazeze în mare parte pe citirea şi învăţarea
Scripturii în biserică. Invenţia tiparului din timpurile moderne şi
răspândirea foarte mare a Bibliilor personale în formă tipărită, nu anulează
cu nimic nevoia şi valoarea citirii regulate din Cuvântul lui Dumnezeu
în cadrul serviciilor noastre religioase de la biserică. Cuvântul lui
Dumnezeu a fost rânduit să ocupe un loc central în serviciile bisericii pe
vremea aceea, precum şi astăzi şi întotdeauna. Este unicul lucru pe care
Dumnezeu 1-a desemnat în mod precis pentru a păstra Biserica
credincioasă misiunii ei.

O, dacă ar fi dat ascultare conducătorii Bisericii primare acestei

avertizări iniţiale, de câtă corupţie îngrozitoare ar fi fost scutită Biserica
de-a lungul veacurilor. Nu încetăm să ne minunăm cum conducerea de
azi a Bisericii continuă într-o mare măsură să recunoască în mod formal
şi superficial Cuvântul lui Dumnezeu în cadrul serviciilor din biserica,

_APOCALIPSA

687

când el ar trebui să constituie miezul oricărui program.
Capitolul 1:4-8. Salutări celor şapte biserici

Din Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea.

Aceste şapte oraşe, legate între ele printr-o mare şosea truinghiulară,
sunt numite în ordinea lor geografică, începându-se cu Efes, apoi
continuându-se la nord, 160 km mai sus, cu Pergam iar de acolo, spre
sud-est, ajungând la Laodicea, aflată la 160 km est de Efes.

"Asia" (1:4) era o provincie romană din partea de vest a ceea ce

numim Asia mică, parte din Turcia modernă. Efes era oraşul principal.
Pergam era capitala politică.

LAODICEA \Pi7cOLOSE

Harta 67. Cele şapte biserici din Asia.

688

Erau multe biserici în provincia "Asia". Acestea numite "cele şapte

biserici" trebuie să fi fost centrele principale din districtele lor respec-
tive, oraşe cheie din grija pastorală a lui Ioan. Numai Efes figura altundeva
în relatarea Noului Testament. Tiatira este amintită ca fiind căminul
Lidiei (Fapte 16:17). Laodicea primise o scrisoare de la Pavel (Coloseni
4:13-16), care între timp s-a pierdut. Cele patru biserici, nemaiamintite
altundeva în Noul Testament, erau probabil lăstare ale lucrării lui Pavel
în Efes.

Numărul "şapte"

Cartea este construită pe baza unui sistem de "şapte". Şapte scrisori

către şapte biserici (capitolele 1 la 3). Şapte peceţi şi şapte trâmbiţe
(capitolele 4 la 11). Şapte potire (Cap. 15, 16). Şapte sfeşnice (1:12, 20).
Şapte stele (1:16, 20). Şapte îngeri (1:20). Şapte duhuri (1:4). Un miel
cu şapte coarne şi şapte ochi (5:6). Şapte lămpi (4:5). Şapte tunete (10:3,
4). Un balaur roşu cu şapte capete şi şapte coarne (12:1). O fiară ca un
leopard cu şapte capete (13:1). O fiară de culoarea stacojie cu şapte
capete (17:3, 7). Şapte munţi (17:9). Şapte regi (17:1).

Prezenţa numărului "7" în Biblie este foarte evidentă. Sabatul era a

şaptea zi. Sistemul levitic al Vechiului Testament era clădit pe un ciclu
de şapte (vezi pagina 139).

Ierihonul a căzut după ce şapte preoţi, cu şapte trâmbiţe, timp de

şapte zile au mărşăluit în jurul zidurilor şi au cântat de şapte ori din
trâmbiţe a şaptea zi. Naaman s-a cufundat în Iordan de şapte ori.

Biblia începe cu şapte zile de creaţie şi se sfârşeşte cu o carte plină de

cifra "7" despre destinul final al creaţiei.

"7" este "litera" preferată a "alfabetului" lui Dumnezeu. Sunt şapte

zile într-o săptămână. Şapte note muzicale. Şapte culori ale curcubeului.

Astfel, fiind folosită atât de des, în felurile în care este folosită, trebuie

să aibă o semnificaţie care depăşeşte valoarea ei numerică. Din punct de
vedere simbolic ea reprezintă o unitate, plinătatea, finitul, întregul,
totalitatea.

Cele şapte fericiri ale A pocalipsei

Cuvântul fericit apare de şapte ori la rând. Dacă aşa a fost rânduit sau

e la întâmplare nu putem şti cu siguranţă, dar nu pare a fi o întârr.p'³¹⁶'
"Fericit este cel care citeşte această profeţie" 1:3.
"Fericiţi sunt cei morţi care mor în Domnul" 14:13.
"Fericit este cel ce veghează" în vederea venirii Domnului, 16:15-
"Fericiţi sunt cei invitaţi la cina nunţii Mielului" 19:9.
"Fericit este cel ce are parte de prima înviere" 20:6.
"Fericit este cel care păzeşte cuvintele acestei cărţi" 22:7.
"Fericiţi sunt cei ce îşi spală hainele" 22:14.

_APOCALIPSA

689