Manual biblic

Capitolele 44, 45. Cirus

Aceste două capitole sunt o prezicere a întoarcerii Israelului din robie

sub domnia lui Cirus, un accent deosebit punându-se pe faptul că
Dumnezeu are puterea unică de a PREZICE viitorul. Cirus, regele Persiei,
a domnit între anii 533-529 Î.Cr. El a permis evreilor să se întoarcă la
Ierusalim şi a emis un decret prin care autoriza rezidirea Templului (H
Cronici 36:22-23; Ezra 1:1-4). Isaia a profeţit între anii 745-695 î.Cr.,
deci cu mai bine de 150 de ani înainte de vremea lui Cirus. Totuşi îl
aminteşte pe nume şi prezice că acesta va rezidi Templul ce încă nici nu
fusese dărâmat.

Ideea principală a acestor două capitole este că superioritatea lui

Dumnezeu asupra idolilor este dovedită prin aceea că El poate prezice
viitorul, o idee care apare mereu de la capitolele 40 la 48 (41:21-24;
42:8-9; 43:9-13; 44:6-8; 45:20-21; 46:9-11; 48:3-7). Chemarea lui Cirus
pe nume, cu mult înainte ca acesta să se fi născut măcar este doar un
exemplu al puterii lui Dumnezeu "de a declara lucruri care vor fi în
viitor" (45:4-6). Dacă nu ar fi vorba aici de o prezicere, atunci nici nu ar
avea sens în contextul acesta. Criticii care spun că aceste capitole sunt
scrise de un autor de mai târziu, respectiv ele după exil, au idei foarte
ciudate despre unitatea contextului!

Profeţia sau prezicerea, ca o dovadă a Dumnezeirii, a fost una din

tezele de bază a lui Isaia. Lui i-a plăcut foarte mult să-i ridiculizeze pe
idoli şi pe închinătorii acestora cu cuvintele: "dumnezeii aceştia cărora
li se închină naţiunile nu pot săvârşi nici măcar lucrările oamenilor de
rând, în vreme ce Dumnezeu poate săvârşi lucrări pe care nici cei mai
mari oameni nu le pot realiza: El prezice viitorul." Apoi Isaia convoacă
o conferinţă a naţiunilor pentru a se face o comparaţie între zei şi pune
întrebarea dacă are vreo naţiune în literatura ei vreo prezicere a unor
lucruri care să se fi întâmplat între timp. "Noi avem, spune el, în analele
noastre naţionale, din vechime, un şirag lung de preziceri ale unor lucruri
care s-au împlinit cu exactitate după aceea." Autorul acestui Manual
Biblic ar dori să pună aceeaşi întrebare acum: "Există oare undeva, în
toată literatura universală, preziceri din vechime ale întregului proces
de desfăşurare a istoriei religioase a omului, decât în Biblie?"

Capitolele 46, 47, 48. Căderea Babilonului

O continuare a capitolelor 13, 14. Mulţimea de idoli ai Babilonului,

vrăjitorii şi fermecătorii nu vor fi de nici un ajutor atunci când va înainta
Cirus în fruntea oştirilor sale (47:12-15). în schimb, imaginile de aur ale
zeilor mândri sunt neputincioase când e să-i salveze pe oameni şi cetatea
lor; nu numai atât, dar nu se pot salva nici măcar pe ei înşişi, ci vor
trebui să fie transportaţi pe vite (46:1-2). Reafirmarea puterii exclusive,
unice a lui Dumnezeu de a prezice şi controla istoria. Este o solemnă
prezicere a căderii Babilonului în mâna lui Cirus şi a izbăvirii evreilor.

ISAIA

"Cel pe care îl iubeşte Dumnezeu'
monarh deosebit de nobil şi drept.

303

5:14), adică Cirus, care a fost un

Robul lui Iehova

în capitolele precedente, 40-48, ideea conducătoare este următoarea:

prezicerile lui Dumnezeu cu privire la viitor sunt dovada Dumnezeirii

Sale.

în capitolele 49-55 gândurile se înmănunchează în jurul Robului
Domnului. în unele pasaje Robul pare a fi naţiunea Israel, iar în altele
Mesia, CEL în care avea să fie personificat Israelul. Pasajele sunt destul
de încifrate, aşa încât numai contextul poate reda sensul adevărat.

Este o reluare de gânduri care s-au cumulat (41:8; 42:1, 19; 43:10;

44:1, 2, 21; 49:3-6; 52:13; 53:11).

Capitolele de faţă par să fie un monolog al Robului, cu răspunsuri

intercalate din partea lui Dumnezeu, privind lucrarea de aducere a tuturor
neamurilor la Dumnezeu.

Capitolele 51, 52. Răscumpărarea şi refacerea Sionului

Eliberarea Israelului de suferinţele robiei este la fel de sigură ca toate

lucrările minunate ale lui Dumnezeu din trecut. Este parte din planurile
eterne ale lui Dumnezeu să clădească dintr-o pereche (51:2), de-a lungul
veacurilor, o lume răscumpărată pentru gloria nesfârşită (51:6). Capitolul
52 este o cântare a zilei de triumf a Sionului.

Capitolul 53. Robul lui Iehova - un Om al suferinţei

Unul din cele mai iubite capitole din toată Biblia, o imagine a

Mântuitorului care suferă. Capitolul începe de fapt la 52:13. Este atât de
viu în amănuntele pe care le descrie, încât ai crede că Isaia a stat chiar la
piciorul Crucii Domnului Isus. Atât de clar este în mintea lui că faptul
se va întâmpla aşa, încât vorbeşte despre eveniment la trecut, ca şi când
s-ar fi şi petrecut deja. Noi însă ştim că a fost scris cu şapte secole
înainte de Golgota. Nu se poate absolut deloc aplica la vreo altă per-
soană din istorie, decât la Cristos!

Capitolele 54, 55. Vasta expansiune a Sionului

Prin virtutea suferinţei Sale, Robul Domnului va reîntineri Sionul şi

îl va conduce tot mai sus, spre culmi de glorie veşnică. Capitolul 55 este
invitaţia adresată de Rob întregii lumi de a intra în împărăţia Sa şi a se
bucura de toate binecuvântările Sale.

Capitolele 56, 57, 58, 59. Păcatele din vremea lui Isaia

Călcarea Sabatului; îmbuibarea conducătorilor Israelului; răspândirea

304

precumpănitoare a idolatriei, cu practicile ei urâte; meticulozitatea lor

lipsită de rost în practicarea postului, în contrast cu călcarea flagrantă a
dreptăţii; toate acestea, spune Cuvântul lui Dumnezeu, vor fi negreşit
răzbunate.

Capitolele 60, 61, 62. Răscumpărătorul Sionului

Un cântec din epoca mesianică, începând la 59:20 şi zugrăvind epoca

evanghelizărilor mondiale, ce se va pierde treptat în Gloria Eternă a
Cerului. Capitolul 60 este unul din cele mai măreţe din Biblie. Isus a
citat textul de la 61:1-3 cu referire directă la El însuşi (Luca4:18). Noul
Nume al Sionului (62:2); se repetă la 65:15 faptul că robii lui Dumnezeu
vor primi un alt nume. Până la venirea lui Cristos, copiii lui Dumnezeu
erau cunoscuţi sub numele de "iudei" sau "evrei". După aceea s-au numit
"creştini". "O cunună strălucitoare" (62:3): aşa este Biserica pentru
Dumnezeu. Deşi biserica vizibilă a ajuns să se strice, în mâinile oamenilor
şi numai cunună strălucitoare nu a fost, totuşi ea este adevăratul corp de
sfinţi credincioşi ai lui Dumnezeu. De-a lungul întregii veşnicii, ei vor
fi desfătarea şi bucuria lui Dumnezeu (.3-5).

Capitolele 63, 64. Rugăciunea exilaţilor

Este puţin cam greu de observat motivul pentru care se aminteşte

Edomul în acest loc (63:1-6). Aceste două capitole, cu excepţia primelor
6 versete, se ocupă de natura unei rugăciuni către Dumnezeu pentru
eliberarea Israelului înrobit. Edomiţii, duşmanii de demult ai lui Iuda,
se asociază cu babilonienii pentru a distruge Ierusalimul (vezi la Obadia)
şi ar putea simboliza aici pe toţi duşmanii copiilor lui Dumnezeu.
Războinicul pătat de sânge, "călcând în picioare" Edomul în mânia sa,
"puternic să salveze Sionul," este identic cu Răscumpărătorul Sionului
din cele trei capitole precedente. Limbajul pare să constituie baza pentru
imaginea Venirii Domnului din Apocalipsa 19:1 1-16.

Capitolele 65, 66. Noile ceruri .şi noul pământ

Aceste două capitole sunt răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea

exilaţilor din cele două capitole anterioare. Rugăciunea va fi ascultată.
Rămăşiţa credincioasă va fi reabilitată (66:8-10). Noi naţiuni vor fi aduse
în staul (65:1; 66:8). Toate acestea vor primi un nume nou (65:15). Ele
vor moşteni Noile Ceruri şi Noul Pământ (65:17; 66:22). credincioşii
vor fi pe veci despărţiţi de cei răi şi neascultători, unii având parte de
binecuvântări veşnice, alţii de pedeapsa veşnică (66:22-24). Isus a aprobat
aceste cuvinte şi le-a confirmat (Marcu 8:48). Mesajul de încheiere al
lui Petru către creştini a fost să aibă ochii aţintiţi spre Noile ceruri şi
spre Noul pământ (II Petru 3:10-14). Biblia atinge punctul culminant în
această viziune extraordinar de frumoasă a Noilor ceruri şi a Noului

305
ISAIA

■imânt (Apocalipsa 21, 22); viziune care e o dezvoltare a lui Isaia 66.

Se nare că nu va mai fi nevoie nici de templu, nici de jertfe în noua
orânduire (66:1-4; Apocalipsa 21:22).

Rezumatul prezicerilor lui Isaia

Cele împlinite în cursul vieţii sale

Iuda va fi izbăvită din mâna Siriei şi a Israelului (7:4-7, 16).

Siria şi Israel vor fi nimicite de Asiria (8:4; 17:1-14).

Asiria va invada Iuda (8:7-8).

Filistenii vor fi subjugaţi (14:28-32).

Moab va fi prădat (15 şi 16).

Egiptul şi Etiopia vor fi cucerite de Asiria (20:4).

Arabia va fi prădată (21:13-17).

Tirul va fi supus (23:1-12).

Ierusalimul va fi izbăvit de Asiria (vezi la 36).

Viaţa lui Ezechia va fi prelungită cu 15 ani (38:5).

împliniie după moartea lui Isaia

Captivitatea babiloneană (39:5-7).

Babilonul va fi cucerit de Cirus (46:11).

La fel şi mezii şi elamiţii (13:17; 21:2; 48:14).

Necontenita pustiire a Babilonului (13:20-22).

Cirus va fi grăit pe nume (44:28; 45:1, 4).

Cirus va cuceri lumea (41:2-3).

Cirus va elibera robii (45:13).

Cirus va reclădi Ierusalimul (44:28; 45:13).

Israelul va fi refăcut (27:12-12; 48:20; 51:14).

Religia Israelului va pătrunde în tot Egiptul şi Asiria (19:18-25).

Religia Israelului se va răspândi în toată lumea (27:2-6).

Robia Tirului şi refacerea sa (23:13-18). -

Continua pustiire a Edomului (34:5-17).

Privitoare la Mesia

Venirea Sa (40:3-5).

Naşterea Sa din fecioară (7:14).

Cialileea va fi scena lucrării Sale de propovăduire (9:1-2).

Dumnezeirea Sa şi caracterul etern al tronului Său (9:6-7).

Suferinţele Sale (53).

Va muri alături de cei răi (53:9).

^

306

Va fi îngropat cu cei bogaţi (53:9).

Puterea şi blândeţea, gingăşia domniei Sale (40:10-11).

Neprihănirea şi efectul binefăcător al domniei Sale (32:1-8; 61:1-3).

Dreptatea şi bunătatea Sa (42:3-4, 7).

Domnia Sa peste Neamuri (2:2-3; 42:1, 6; 49:6; 55:4-5; 56:6; 60:3-5).

Imensa Lui influenţă (49:7-23).

Idolii vor dispare (2:18).

O lume fără războaie va lua fiinţă (2:4; 65:25).

Pământul va fi distrus (24; 26:21; 34:1-4)

Moartea va fi nimicită (25:8; 26:19).

Poporul lui Dumnezeu -copiii Lui -vor primi un nume nou (62:2; 65:15).

Un cer nou şi un pământ nou vor fi create (65:17; 66:22).

Cei răi vor fi pe veci despărţiţi de cei neprihăniţi (66:15, 22-24).

IEREMIA
Efortul final al lui Dumnezeu de a salva Ierusalimul

Ieremia a trăit cam la 100 de ani după Isaia.

Isaia salvase Ierusalimul de Asiria.

Ieremia a încercat să-1 salveze de Babilon, dar nu a reuşit.

Ieremia a fost chemat la această funcţie profetică în anul 626 î.Cr.,
iar Ierusalimul a fost distrus în parte în anul 606. Apoi a fost prădat în
continuare şi, în cele din urmă, a fost ars şi pustiit în anul 586. Ieremia a
trăit în timpul acestor 40 de ani de groază, "sfârşitul monarhiei", "agonia
de moarte a naţiunii"; un personaj patetic şi singuratic, ultima măsură
a lui Dumnezeu pentru Cetatea Sfântă care se alipise cu fanatism şi
desnădejde de idoli. Ieremia este cel care striga fără încetare că dacă
oamenii se vor pocăi, Dumnezeu îi va salva din mâinile Babilonului.

Astfel după cum Asiria fusese fundalul lucrării lui Isaia, tot aşa

Babilonul este fundalul pe care se prefigurează lucrarea lui Ieremia.

Situaţia internă

Regatul de nord căzuse, precum şi o mare parte din Iuda. Situaţia se

înrăutăţise tot mai mult, până când nu a mai rămas decât Ierusalimul,
dar şi atunci ei au continuat să ignore avertismentele profeţilor şi s-au
împietrit tot mai tare în idolatria şi răutatea lor. Ceasul judecăţii era gata
să bată.

Situaţia internaţională

O competiţie aprigă era în vremea aceea pentru supremaţie mondială

din partea Asiriei, Babilonului şi Egiptului. De 300 de ani Asiria, din
valea de nord a Eufratului, cu capitala la Ninive, stăpânise lumea; dar
acum slăbea văzând cu ochii. Babilon, în valea Eufratului de sud, devenea
tot mai puternic. Egiptul în valea Nilului.care cu 1000 de ani mai înainte
fusese o putere mondială, dar mai târziu decăzuse, se ridica din nou
foarte ambiţios. Babilonul a câştigat cam la mijlocul lucrării de pro-
povăduire a lui Ieremia. El a frânt puterea Asiriei (607 î.Cr.) şi la doi
ani după aceea a zdrobit Egiptul în bătălia de la Carchemiş (605 Î.Cr.),
apoi a stăpânit lumea timp de 70 de ani, o perioadă concomitentă cu cei
'0 de ani de robie a evreilor.
Mesajul lui Ieremia

De la început, cu 20 de ani înainte de a se rezolva problema, Ieremia

^a susţinut fără încetare că Babilonul va fi învingătorul. în toată perioada

307

308

de plângeri neîncetate şi amarnice pentru răutatea lui Iuda, apar mereu

următoarele idei:

1. Iuda va fi nimicită de Babilonul învingător.

2. Dacă Iuda se va întoarce de la răutatea ei, cumva Dumnezeu o va
salva de la nimicirea adusă de babilonieni.

3. Mai târziu, când nu mai era nici o nădejde aparentă ca Iuda să se

pocăiască, totuşi, dacă aceasta s-ar fi pocăit, chiar şi din motive prac-
tice, supunându-se Babilonului, ar fi fost cruţată.

4. Iuda deşi nimicită, se va reface şi încă va mai domina lumea.

5. Babilon, nimicitorul Iudei, va fi el însuşi nimicit, fără să se mai
ridice vreodată.

îndrăzneala lui Ieremia

Ieremia a sfătuit Ierusalimul fără încetare să se predea în mâna

regelui Babilonului, încât duşmanii lui l-au acuzat de trădare.
Nebucadneţar 1-a răsplătit pentru fapta sa, nu numai prin aceea că i-a
cruţat viaţa, ci şi prin locul de cinste pe care i 1-a acordat la curtea sa
(39:12). Totuşi Ieremia a strigat cu glas tare, fără încetare, că regele
Babilonului comitea o crimă cumplită prin nimicirea poporului lui
Dumnezeu, faptă pentru care. la vremea cuvenită, Babilonul avea să fie
şi el pustiit, rămânând aşa pe vecie (vezi capitolele 50 şi 51).
Regii contemporani ai Iui Iuda

Mânase (667-642 î.Cr.) 55 de ani. Foarte rău (vezi la II Cronici 33).

Ieremia s-a născut în timpul domniei sale.

Amon (641-640 î.Cr.). 2 ani. Domnia îndelungată şi rea a tatălui său

Mânase pecetluise pierzarea lui Iuda.

Iosia (639-608 î.Cr.) 31 de ani. Un rege bun, a adus o mare reformă.

Ieremia şi-a început lucrarea în al al treisprezecelea an al domniei lui
domniei lui Iosia. Reforma nu a avut decât un efect de suprafaţă. în
inima lor, oamenii au rămas idolatri.

loahaz (608 î.Cr.). 3 luni. A fost dus în Egipt.

loiachim (608-597 Î.Cr.). 11 ani. în mod deschis de partea idolilor,
sfidându-L cu multă semeţie pe Dumnezeu; duşman aprig al lui Ieremia.

loiachin (597 î.Cr.). 3 luni. A fost dus în Babilon.

Zedechia (597-586 î.Cr.). 11 ani. Oarecum prietenos faţă de Ieremia,
dar un rege slab, o unealtă în mâna prinţilor răi.
Cronologia vremurilor lui Ieremia

627 î.Cr. Iosia şi-a început reformele, (vezi la II Cronici 34.)

626 Î.Cr. Chemarea lui Ieremia.

626 î.Cr. Invazia scită, (vezi la Ieremia 4.)

621 î.Cr. Găsirea Cărţii. Marea reformă a lui Iosia. (II Regi

22, 23).

608 î.Cr. Iosia ucis la Meghido, de Faraon.

IEREMIA

309

607 î.Cr. Ninive distrus de Babilon. (Sau în 612 î.Cr.?)

606 î.Cr. Iuda învinsă de Babilon. Prima robie.

605 î.Cr. Bătălia de la Carchemiş: Egiptul zdrobit de Bahilon.

597 Î.Cr. Captivitatea lui loiachin.

593 î.Cr. Vi/.ita lui Zedechia la Babilon.

586 Î.Cr. Ierusalimul este ars. Sfârşitul temporar al regatului
lui David.

Profeţi contemporani cu Ieremia

Ieremia a fost cel mai de seamă dintr-o constelaţie de profeţi, adunaţi

în jurul temei distrugerii Ierusalimului.

fizechiel, un alt profet coleg cu Ieremia, şi mai tânăr decât el, predica

în Babilon, printre prinşii de război, aceleaşi lucruri pe care le predica
Ieremia la Ierusalim.

Daniel, un om de viţă regaJă, cel care a menţinut neîntreruptă spiţa

regală la palatul lui Nebucadneţar.

Ilabacuc şi Ţefania, care l-au ajutat pe Ieremia Ia Ierusalim.

Naum, care în acelaşi timp a prezis căderea cetăţii Ninive.

Obadia, care în acelaşi timp a prezis ruinarea Edomului.

Cronologia cărţii lui Teremia

Unele din mesajele lui Ieremia sunt datate. Altele nu sunt. Notiţele

referitoare la timp care ne sunt totuşi date sunt după cum urmează: în
timpul domniei lui Iosia: 1:2; 3:6; în timpul domniei lui loiachim: 22:18;
25:1; 26:1; 35:1; 36:1; 45:1. în timpul domniei lui Zedechia: 21:1; 24:1-
8; 27:3, 12; 28:1; 29:3; 32:1; 34:2; 37:1; 38:5; 39:1; 49:34; 51:59. în
Egipt: 43:7, 8; 44:1. Astfel, se va observa că nu avem de-a face cu o
aranjare cronologică. Unele din mesajele de mai târziu apar mai devreme
în carte. Aceste mesaje au fost rostite oral şi probabil repetate ani de
zile, înainte ca Ieremia să le aştearnă în scris. Scrierea unei astfel de
cărţi era o treabă foarte obositoare şi îndelungată. Pergamentul de scris,
provenit din piei de capră sau de oaie, se găsea foarte rar şi costa scump.
Era un fel de sul care se înfăşură în jurul unui beţişor. Toate acestea sunt
menite să explice în parte lipsa de ordine din cartea lui Ieremia. După ce
scria un pasaj sau un discurs, îşi aducea aminte de un mesaj anterior, pe
care îl aşternea pe pergament, în unele cazuri fără să-1 dateze, şi astfel
ajungea să umple un pergament.

Capitolul 1. Chemarea lui Ieremia

A fost o sarcină grea, lipsită de mulţumire sufletească. Asemenea lui

Moise (Exod 3:11; 4:10) şi el s-a dat înapoi într-un fel de la primirea
acestei răspunderi. Chemarea i s-a făcut pe când nu era decât un copil,
probabil în jurul vârstei de 20 de ani. "Anathof (1), locul său de baştină,
* alia la vreo 4 km nord-est de Ierusalim. Acum se numeşte "Anata".
fazanul clocotind" (13), a însemnat armata babiloneană. Rostirea de

310

deschidere: premoniţia distrugerii Babilonului (14).

Capitolul 2. Apostazia Israelului

într-o mustrare patetică şi pasionată pentru idolatria lor neruşinată,

Israelul este asemănat cu o nevastă care şi-a uitat soţul asociindu-se cu
nişte bărbaţi într-o legătură murdară şi devenind o prostituată de rând.

Capitolul 3. Iuda este mai rea decât Israel

In capitolul 2 "Israel" se referă la întreaga naţiune. în capitolul 3, e

vorba de regatul de nord, care cu 300 de ani mai înainte se rupsese de
Iuda, iar cu 100 de ani mai înainte fusese dus în robie de asirieni. Oarbă
în ce priveşte semnificaţia căderii Israelului, Iuda nu numai că nu s-a
pocăit, ci, sub domnia ticăloasă a lui Mânase, s-a cufundat tot mai adânc
în depravare. Se prezice reunificarea lui Iuda cu Israelul (17-18; de
asemenea 50:4-5; Osea 1:11). Metaforă întruchipând nevasta adulteră
(20).

Capitolul 4. Apropiata pustiire a lui Iuda

Capitolul acesta descrie înaintarea pustiitoarelor armate ale

Babilonului care au distrus Ierusalimul (606-586 î.Cr.). S-ar putea de
asemenea referi în parte la invazia scită, care a precedat invazia
babilonienilor.

Invazia scită

în acelaşi an în care a fost chemat Ieremia la lucrarea sa (626 î.Cr.),

triburi imense de barbari din nord au băgat groaza în popoarele din sud-
vestul Asiei. Aceştia au dat o lovitură groaznică puterii asiriene aflate
deja în declin. Iată cum vorbeşte Rawlinson despre ei: "Năvălind prin
trecătorile Caucazului-fără să se ştie de unde veneau ori ce intenţii aveau
- hoarde nesfârşite de sciţi au înnegrit câmpiile bogate din nord. Tot
mereu veneau, ca lăcustele, irezistibili, găsind pământul ca o grădină şi
lăsându-1 în urmă ca o pustie înfricoşătoare. Nu era cruţată nici vârsta,
nici sexul. Locuitorii erau masacraţi fără milă de invadatori sau, în cel
mai bun caz, erau făcuţi sclavi. Recoltele erau consumate, turmele
alungate sau nimicite, satele şi aşezările omeneşti arse din temelii, întreg
pământul fiind prefăcut într-o scenă zguduitoare de pustiire şi jaf."
Ravagiile lor se aseamănă cu cele ale hunilor.

Capitolul 5. Depravarea generală a lui Iuda

Nici un om neprihănit (1), o decădere în păcate senzuale, chiar şi

printre cei căsătoriţi, asemenea animalelor (7-8); batjocorirea

[EREMIA

311

avertismentelor profetului (12); apoi erau dedaţi cu totul la

înşelăciune, oprimare şi jaf (26-28); mulţumiţi cu starea de corupţie
din guvern (30-31). în ce priveşte nota asupra profeţilor falşi (30),
vezi la capitolul 23.

Capitolul 6. Nimicirea din nord

O plastică descriere profetică a nimicirii Ierusalimului de către

babilonienii invadatori (22-267.) , care s-a împlinit mai târziu în timpul
vieţii lui Ieremia. Tot mereu (16-19), el le atrage atenţia evreilor cu
insistenţă că numai pocăinţa îi va mai putea salva.

Capitolul 7. Pocăinţa - singura lor nădejde

Este unul din apelurile sfâşietoare ale lui Ieremia la pocăinţă, bazat

pe uimitoarea promisiune a lui Dumnezeu că, dacă poporul va lua aminte,
Ierusalimul nu va cădea niciodată (5-7). Cu toate practicile lor
abominabile (9, 31) şi deşi şi-au ridicat idoli în Templu (30), mai aveau
încă o consideraţie superstiţioasă pentru Templu şi slujbele sale, părând
să gândească în felul următor: "Orice-ar veni, Dumnezeu nu va îngădui
să fie nimicit Ierusalimul, deoarece acolo se află Templul." (4, 10). '
Regina cerului" (18), Astarteea, zeitatea canaanită principală, a cărei
închinare era însoţită de cele mai josnice forme de imoralitate. "Hinnom",
' valea de la sud de Ierusalim, unde erau arşi copii ca jertfă lui Moloc, a
ajuns mai târziu să poarte numele de iad - "Gheena". (31-32).

Capitolul 8. "Secerişul a trecut"

Perfect conştient de zădărnicia apelurilor sale sfâşietoare la pocăinţă,

Ieremia vorbeşte despre nimicirea lui Iuda care e gata să se abată ca şi
când s-ar fi realizat deja (20). Profeţii falşi (10-11): insistenţa cu care
susţineau aceştia că Ierusalimul nu se află în nici un pericol a constituit
una din cele mai grele probleme ale lui Ieremia (vezi la cap. 23).

Capitolul 9. Profetul cu inima frântă

Ieremia, un om al suferinţelor, în mijlocul unui popor dedat la toate

răutăţile (8:6; 9:2-9), plângând zi şi noapte la gândul groaznicei pedepse
care va urma, a umblat printre ei, rugându-i fierbinte, implorându-i,
încercând să-i convingă, ameninţându-i, stăruid în toate felurile pe lângă
^ei să se lase de răutatea lor, dar totul a fost în zadar.