Marea evanghelie după ioan

Eu însă îi spun aceste cuvinte căpitanului: „Dacă vreţi să staţi toată noaptea la Mine, atunci rămâneţi; dar dacă vreţi să vă odihniţi, atunci puteţi voi face şi aceasta! Dar dacă voi rămâneţi, atunci nu vă va lipsi dimineaţa somnul vostru necesar. - Dar tu ca fiind un adevărat prieten ai negociat foarte bine cu acei farisei; ei sunt acum înspăimântaţi şi sunt curioşi cu mare nerăbdare vor număra pietricelele ceasului lor şi de abia vor putea aştepta ziua următoare!

A fost bine, că ucenicii Mei, care încă îi mai învăţă pe cei doi eseeni şi pe acei farisei, pe care aproape că au reuşit să-i aducă de partea lor, nu au venit în sală la acea gălăgie mare! Căci aceasta ar fi fost o zarvă înainte de vreme! Dar - aşa am vrut Eu şi de aceea nici nu s-a putut întâmpla altfel! - Dar ce voi face Eu cu draga Mea Jarah? Această fetiţă nu mă mai părăseşte!“

Spune micuţa: „Doamne, atâta timp cât Tu stai în casa noastră, nu va pleca Jarah de lângă Tine; şi dacă ar fi posibil ca Tu să mori, atunci va muri şi Jarah cu Tine! Dar dacă Tu vrei să pleci din casa noastră şi Jarah nu te va putea însoţi, atunci va suspina acasă şi îl va ruga pe Tatăl în inima Ta, ca El să te conducă din nou la ea; căci fără Tine nu mai poate Jarah să trăiască!“

Spun Eu: „Vedeţi, acesta este exemplul drept, cum trebuie Dumnezeu iubit, pentru a fi la rândul său iubit de Dumnezeu în aceeaşi măsură! Dragostea lui Dumnezeu cuprinde într-adevăr totul şi în aceasta în veci nu se va găsi furie sau răzbunare; dar este totuşi o mare diferenţă cum un om este iubit de Dumnezeu. Atâta vreme cât trăieşte şi respiră un om, este o dovadă, că Dumnezeu îi dăruieşte prin dragostea Sa viaţa, căci altfel acesta de mult ar fi fost mort.

Dar cine îl iubeşte pe Dumnezeu aşa cum îl iubeşte această micuţă, acela îl obligă pe Dumnezeu, ca El să vină la acesta şi să locuiască în inima sa dragă de om! Şi Dumnezeu vine şi ia prin Duhul Său loc în inima plină din dragoste pentru Dumnezeu; şi un astfel de om are viaţa veşnică şi de nepierit şi prin aceasta este una cu Dumnezeu!

Nu fiecărui om este dat să iubească cu atâta măreţie pe Dumnezeu, aşa cum este acum cazul la draga Mea Jarah; dar totuşi poate un om să-L iubescă pe Dumnezeu din toate puterile sale şi Dumnezeu va umple din această pricină inima acestuia cu Duhul Său şi cu milostivirea Sa şi pe veci nu-l va mai lăsa să cadă în prapastia adâncă a pieirii. Dacă acesta se împiedică, atunci el va fi ajutat tot timpul şi viaţa eternă va fi în el şi va rămâne acolo pe veci.

Şi acum, draga Mea Jarah, pentru că Mă iubeşti tu aşa de mult, trebuie să ne povesteşti acum o mică poveste; căci Eu ştiu, că tu eşti bine dotată cu tot felul de mici povestiri!“

Spune Jarah, zâmbind dragăstos şi copilăreşte: „O Doamne, doar cu aceasta să mă scuteşti! Căci aceasta nu s-ar potrivi prea bine de partea Ta nemărginită şi cât se poate de înţeleaptă!“

Spun Eu: „Nu, nu, draga Mea Jarah, acest lucru nu trebuie să te deruteze; căci cea mai mare indulgenţă poţi tu s-o aştepţi pe veci doar de la Mine! Deoarece iată, Eu înţeleg tot timpul plânsul celor mici, dar să nu mai vorbim de limba lor! Tu ai câteodată vise cât se poate de ciudate, - vino şi povesteşte-Mi un astfel de vis!“
120. Visele Jareih despre răstignirea şi învirea Domnului.
Spune Jarah: „Deci, aceasta aş putea eu să povestesc; dar, de obicei, visele mele sunt înspăimântătoare şi îmi arată oamenii lumii în cea mai cruntă stare a lor şi în locul lor, văd doar diavoli! Şi aşa nu de mult timp am avut eu un astfel de vis! Am văzut un om minunat, care, o Doamne, se asemăna cu Tine. Pe acest om l-am văzut legat cu frânghii, la fel ca şi pe un infractor.

Eu i-am întrebat pe cei care îl urmau şi plângeau, ce faptă a putut comite acest om minunat, că oamenii acestei lumi se comportă aşa de urât cu el. Şi cei care plângeau îmi spuneau toţi acelaşi lucru: ‘El a fost un binefăcător măreţ al omenirii. Niciodată nu a comis o nedreptate şi cel mai luminat adevăr a fost miere groasă din gura sa. Fariseilor dornici de putere le-a spus prea multe adevăruri şi ei l-au pedepsit la moarte prin crucificare, deoarece de partea lor se află slabul guvernator roman. Ei îl cunduc acum la locul ispăşirii; vino şi uită-te, ce răsplată primeşte cel mai mare prieten al oamenilor de la oamenii răi şi cât se poate egoişti!’

Şi eu am mers împreună cu cei care plângeau pe un deal mic şi l-am văzut pe omul cinstit, care era plin de sânge din cauza bătăilor şi a înpunsăturilor şi pe cap purta spre chinul său mai mare, o coroană de spini şi pe lângă toate acesta, îşi purta crucea cea grea. In locul pedepsei a fost dezbrăcat şi aruncat ca un animal fără milă pe cruce, au fost luate mai multe cuie ascuţite şi cu ciocane mari acestea au fost bătute prin mâinile şi picioarele acelui om şi prin aceasta el a fost prins într-un fel îngrozitor pe crucea aceea! - O Doamne, aceasta a fost o privelişte înspăimântătoare! Când mă gândesc la acest vis, mă trec pur şi simplu toţi fiorii! - În sfârşit, a fost ridicată crucea şi a fost aşezată într-o groapă pregătită şi a fost prinsă ca să rămână în loc.

Dar cel mai minunat lucru a fost totuşi, că acest om peste măsură de corect, nu a scos nici un sunet de durere, nici chiar la cele mai îngrozitoare chinuri, în vreme ce alţi doi, care nu au fost nici pe departe aşa de chinuiţi, strigau şi urlau cât se poate de tare!

Atunci eu m-am trezit şi am tremurat cu întreg corpul. Doamne, un astfel de vis nu este o glumă pentru o inimă omenească blândă de fată, aşa cum este a mea! Eu l-am rugat imediat pe Tatăl din ceruri, ca acesta să nu-mi mai trimită aşa vise grele şi chinuitoare; şi iată, până în prezent nu a mai trebuit să mă chinui cu astfel de vise! Tatăl meu îmi spunea mereu, că visele sunt imagini goale şi sunt pricinuite din cauza sângelui îngroşat. Poate fi! Dacă aş avea sângele gros, atunci ar trebui să fiu mai greoaie, decât sunt acum; dar, în rest, sunt o fată harnică şi plină de viaţă, - cum pot avea atunci sângele greu şi leneş?“

Spun Eu, care am devenit puţin încruntat la această povestire: „Nu, nu draga Mea Jarah, tu ai un sânge cât se poate de uşor; dar visul tău este de o mare însemnătate! - Dar, acum, să nu mai vorbim nimic despre aceasta, timpul te va putea învăţa multe; dar fericită eşti tu pentru că ai văzut acestea în vis! Doar puţin profeţi au avut privilegiul, să vadă aceasta în faţa chipurilor lor.

Multe sunt însă tăinuite pentru oamenii pământului. Marele ‘De ce’ îl vor afla doar în lumea de apoi! - Dar acum povesteşte-Mi visul, pe care tu l-ai visat tot cu acel om după trei zile!“

Spune Jarah: „Oh, pe acesta îl povestesc cu mult mai mult drag; căci este de mii de ori mai îmbucurător! M-am aflat devreme dimineaţa, după cum vedeam, într-o grădină frumoasă, de unde puteam vedea din păcate cu uşurinţă locul amintit mai sus al pedepsei. O astfel de privelişte, m-a umplut imediat cu mare groază, că am început din această pricină să mă rog în vis, din cauza, ca Tatăl să mă scutească cu astfel de imagini; căci încă am văzut la locul pedepsei cele trei cruci stând drepte.

Dar imediat a venit un tânăr minunat la mine şi a început să mă consoleze şi să mă întărească cu cuvintele acestea, pe care eu le-am reţinut cu atenţie: ‘Nu te speria tu suflet blând şi pur! Ceea ce tu ai văzut acum trei zile, a trebuit să se întâmple după decizia lui Dumnezeu, căci altfel nu ar fi putut deveni vreodată un om fericit şi nu ar fi ajuns spre contemplarea lui Dumnezeu. Acela care a fost răstignit, a fost Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu s-a aflat în El. Dar acum, după trei zile, va învia acest Fiu al lui Dumnezeu din propria Sa putere de la moartea cărnii Sale şi va domni de acum înainte peste tot universul şi împărăţia şi domnia Sa nu va mai avea în veci vreun sfârşit; şi în faţa numelui Său, se vor închina toate forţele şi puterile şi cele care nu se vor închina, pe acelea El le va stârpi. Dar mai încă o clipă până la fericirea cea mare, de aceea fi atentă la piatra funerară cea mare!’

Atunci când tânărul a treminat să spună aceste cuvinte, iată, deodată s-a ridicat de la sine piatra funerară cea mare şi din mormânt a ieşit viu şi totuşi nobil tot acel bărbat, pe care eu l-am văzut cu trei zile în urmă cum a fost răstignit. Eu am văzut chiar rănile de pe mâini şi picioare şi nici o clipă nu m-am îndoit, că el era acela.

Şi bărbatul a venit la mine şi mi-a spus cu o voce minunată: ‘Ceea ce tu ai văzut acum în vis, a fost doar o imagine a ceea ce se va întâmpla într-o vreeme apropiată; pe Mine mă vei mai vedea însă în realitate şi după învierea Mea de mai multe ori!’ - După ce am auzit aceste cuvinte, m-am trezit şi m-am gândit mult la acestea. Dar până acum nu prea am văzut vreun bărbat în afară de Tine care să se asemene cu acela din vis!“

Spun Eu: „Poate că Eu sunt acela? - Dar acum să nu mai vorbim de aceasta, ci despre ziua următoare!“

121. Convorbirea între căpitanul Julius şi Domnul despre răutatea celor din templu.
(Domnul:) „Fariseii, care din cauza Mea au venit din Ierusalim până aici şi care l-au adus la disperare pe prietenul nostru, îmi vor spune mâine lucruri dure, atunci când ei Mă vor recunoaşte. Eu însă le voi da pentru prima oară vin limpede ca să guste, aceasta înseamnă, Eu le voi spune mâine pentru prima oară adevărul deplin în faţă.

Bolnavii care se află aici şi care vor mai veni, aceia să nu facă nimic altceva decât să se atingă de tivul îmbrăcăminţii Mele - şi atunci ei se vor însănătoşi. Ucenicii Mei să mănânce mâncarea de dimineaţă cu mâinile nespălate şi acest lucru va fi îndeajuns, pentru a le atrage atenţia acestor farisei şi cunoscători ai scrisului. După aceasta ei vor începe cu binecunoscutele lor întrebări capcană şi Eu le voi da răspunsuri, care li se vor părea cu mult mai acre decât oţetul şi veninul, o cunoscută băutură, cu care ei le potolesc setea săracilor păcătoşi. - Dar acum să petrecem cele câteva ore până dimineaţa în linişte.

Ucenicii Mei s-au pus şi ei să se odihnească împreună cu cei doi eseeni, cu fariseii şi cu cunoscători ai scripturii, iar ei au făcut un lucru bun; deoarece ei i-au câştigat pe aceştia pentru Mine. Doi farisei tineri însă, Pilah şi Ahab, primul din Kis şi ultimul din Jesaira, ambi fiind vorbitori principali şi oameni inteligenţi şi breji, se numără deja de mai multă vreme printre ucenicii Mei. Aceştia, care au ajuns aici de abia ieri dimineaţă, s-au alăturat de îndată uceniciilor Mei şi i-au ajutat la lucrarea de convertire a uceniciilor Mei; căci ucenicii Mei, toţi fiind pescari în afară de trei, au limbi încă prea puţin experimentate şi de aceea îi ajută foarte mult cei doi farisei tineri.

Du-te tu, Ebahl, însă la ucenicii Mei şi spune-le, ca mâine să mănâne de dimineaţă pâinea cu mâinile nespălate şi acei farisei şi cunoscători ai scripturii, care au fost convertiţi aici, împreună cu cei doi eseeni să stea între timp în aşa fel ca ei să nu fie văzuţi, până când cei din Ierusalim vor pleca de aici; de abia atunci ei să vină şi Eu îi voi binecuvânta. Dacă atunci ei vor să schimbe hainele şi să rămână alături de Mine, sau dacă ei doresc să fie în faţa oamenilor tot aceiaşi, ce au fost până acum, atunci le sunt ambele posibilităţi deschise. Du-te şi spune acest lucru uceniciilor şi celorlalţi, - tu şti cui!“ - Ebahl se duce şi face totul exact aşa, cum Eu i-am poruncit. Şi toţi sunt bucuroşi la această ştire şi promit, că vor înfăptui totul amănunţit, aşa cum Eu le-am transmis.

Ebahl se întoarce de îndată înapoi şi ne povesteşte primirea bună a spuselor Mele, pe care Eu l-am trimis să le transmită. Toţi se bucură din această pricină şi căpitanul spune aceste cuvinte: „Eu mă bucur fără răutate pentru ziua de mâine; dar eu mai spun, din cauza visului neobişnuit a lui Jarah cea dragă, că nu voi glumi în vreun fel cu aceşti oameni. Când ei vor întrece măsura, voi ordona ca ei să fie pedepsiţi, aşa ca să le curgă sângele în şiruri late pe spate în jos! Căci lovituri de cuvinte sunt prea blânde pentru astfel de monştri şi îi aţâţă şi mai mult spre răzbunare; dar o pedepsire pe viaţă şi pe moarte, le va frâna hărnicia lor răutăcioasă. Nu este sigur că eu voi face aceasta; dar nici nu este nesigur că n-o voi face!

Ar fi foarte uşor posibil, că aceşti derbedei şi ajutoarele lor din Ierusalim, să comită exact acelaşi lucru cu Tine, o Doamne şi Prietene, ceea ce s-a întâmplat în visul acestei fetiţe mici! Eu spun, o mică rază de posibilitate şi pe lângă aceasta slabul şi afemeiatul guvernator Pontius Pilatus - şi pe Tine te vor răstigni pe cruce, fără vreun pardon!

Da, dacă aş fi eu guvernator de Ierusalim, atunci să încerce doar unul, să pună mâna pe Tine! Pe acela l-aş atârna de zece ori pe cruce şi la ultima oară, voi ordona ca acestuia să i se rupă picioarele! Dar, din păcate sunt postat aici şi nu te-aş putea ajuta şi nici prietenii Tăi Corneliu şi Cireniu; de aceea trebuie înfricoşaţi aceşti oameni de la început, ca să le piară curajul şi să nu îndrăznească cumva să se atingă cu labele murdare de oameni dumnezeieşti, aşa cum eşti Tu unul!

O aşteptaţi, voi zdrenţelor, ziua de mâine va fi pentru voi una foarte caldă, ca voi, în loc de sudoare, să emanaţi sânge! După ce aceşti derbedei vor primi câteva lecţii crunte, atunci aproape că aş pune la bătaie jumătate din împărăţia romană, că ei se vor mai domoli - cel puţin în gândurile lor cele mai crunte -; dar pielea lor veche şi rea trebuie mai întâi foarte bine prelucrată! Dixi (eu am vorbit)!“

Spun Eu: „Tu poţi face ce doreşti şi Eu nu îţi voi spune: să nu faci aceasta! Căci tu eşti unul dintre cei mai înţelepţi prieteni ai Mei, pe care i-am întâlnit Eu. Tu ai într-adevăr în toate cuvintele şi faptele tale un tact corespunzător; dar Eu îţi spun, că toate acestea nu te vor ajuta la această specie rea, ci îi va face şi mai răi decât sunt şi cu mult mai vicleni. Căci cei care aparţin o dată lui Satana, aceia sunt într-u totul şi din când în când se pot îndrepta doar cu bătaia cuvintelor, aşa cum au făcut aceasta ucenicii Mei şi cum s-a întâmplat în Nazaret, unde superiorul cu toţi fariseii s-au convertit la învăţătura Mea. Dar peste tot nu merge aceasta şi în felul tău cu atât mai puţin! Deoarece un drac tu îl poţi izgoni cu un toiag, dar în locul acelui intră zece alţii, care unul dintre aceştia este cu mult mai rău decât cel dintâi.“

Spune căpitanul: „Atât de adevărat, cât pe mine mă cheamă Julius, nu voi pune pe spinarea nici unuia biciul sau toiagul, decât dacă voi fi împins la cea mai mare disperare; dar dacă voi fi împins, atunci vai de acei derbedei!“

Spun Eu: „Aici ai din nou dreptate! Răbdarea trebuie întinsă cât se poate de mult şi de departe; dar când s-a ajuns la limita exterioară, atunci, fără a mai avertiza trebuie lovit cu toate tunetele şi fulgerele, căci altfel va veni ideea păcătoşilor, că se glumeşte şi se joacă cu ei ca şi cu copiii cei mici!“

Spune căpitanul Julius: „Aşa cum sunt eu! Până când eu pedepsesc pe cineva, este nevoie de multă vreme; dar dacă mă obligă unul, care nu vrea să se îndrepte în vreun fel, atunci acesta va reţine foarte bine, când este pedepsit de mine! - Dar acum cred eu, că noi ar mai trebui să ne odihnim câteva ore; căci începe deja să se crape de ziuă!“

Spun Eu: „Da să facem aceasta aici, fiecare pe locul său!“

După aceea este linişte şi peste fiecare pereche de ochi se lasă un somn scurt dar dulce ca mierea. Şi după ce toată lumea se trezeşte, este fiecare atât de întărit, aşa de parcă ar fi dormit toată noaptea într-un pat comod, odihnindu-se bine şi visând frumos.

122. Vindecarea cea mare a Domnului prin atingerea hainelor Sale

Ev. Matei. 14, 36

Toţi se miră de un astfel de somn întăritor, în vreme ce soarele începe să răsară din spatele vârfurilor ale munţilor imenşi. Ebahl trimite de îndată pe femeile sale, ca acestea să se ocupe de un mic dejun proaspăt şi binegătit; şi femeile cu ficele mai în vârstă merg de îndată şi prepară o mâncare de dimineaţă bună şi îmbelşugată, deoarece acest lucru îl putea înfăptui foarte uşor, din pricina faptului că toate cămările erau umplute până la refuz.

Fariseii şi-au ocupat masa în sala de mese, aşa că nimeni nu a mai putut avea vreun loc la masa lor; şi Ebahl a ordonat ca acestora să li se servească de îndată masa, constând din pâine, vin, câţiva peşti prăjiţi şi miere. Când aceştia au terminat mâncarea, de abia atunci a ordonat Ebahl să se pregătească cealaltă masă mare, care era pentru Mine, ucenicii Mei, pentru căpitan şi pentru Ebahl şi femeile sale şi copiii săi.

Dar înainte ca Eu să păşesc în sală, i-am spus lui Ebahl ca să le transmită tuturor bolnavilor care Mă aşteptau să intre în cămara oaspeţilor şi să-mi atingă poalele hainelor şi ei se vor însănătoşi prin aceasta pe loc. - Ebahl a mers şi a făcut ce i-am spus.

Şi Eu am intrat după aceasta cu căpitanul, ucenicii Mei şi cu micuţa Jarah, care nu se îndepărta nici un pas de lângă Mine, în sala mare de mese şi m-am aşezat la masă, fără ca Eu să mă fi uitat în direcţia fariseiilor sau să-i fi salutat, ceea ce pentru ei era exterm de important.

Când Eu, căpitanul şi ucenicii Mei ne aflam deja la masă, au intrat aproape două sute de bolnavi în sală şi m-au rugat, ca Eu să le îngădui ca să-mi atingă poala hainei Mele. Şi Eu le-am permis să facă aceasta, în vreme ce Eu, ucenicii Mei şi ceilalţi mâncam micul dejun. Aşa s-a înghesuit totul ce a fost bolnav în jurul Meu şi a atins poala exterioară a hanei

Mele; şi toţi care au atins-o, s-au însănătoşit. (Matei 14, 36)

Dar în spatele unor bolnavi, s-au postat câţiva farisei şi cărturari invidioşi le-au spus acestora în şoaptă: „Nu atingeţi hainele acestui nazarinean, pe care noi îl cunoaştem deja şi voi tot o să vă însănătoşiţi!“- şi cei care s-au lăsat învăţaţi de farisei şi nu au atins poalele hainei Mele, aceia au rămas bolnavi.

Dar cei care au observat aceasta, au venit la Mine şi M-au rugat, dacă ei au voie să atingă haina Mea. Eu însă le-am interzis aceasta şi le-am spus aceste cuvinte: „Pentru Mine sau pentru acei farisei aţi călătorit voi până aici, cei care v-au convins, să nu atingeţi poalele hainei Mele? Cei pe care voi i-aţi crezut, aceia să vă ajute; de aceea mergeţi la ei!“

Aceste cuvinte le-au auzit cu uşurinţă fariseii şi au devenit roşii de furie. Ei au venit de aceea imediat la Mine şi superiorul lor mi-a vorbit aceste cuvinte: „Tu eşti acela, din pricina căruia am călătorit noi din Ierusalim spre Nazaret?“

Eu nu îi răspund superiorului la această întrebare, doar căpitanul, care se afla în apropierea Mea - aceasta înseamnă în partea dreapta a Mea - la masă, a spus cu o voce fulgerătoare: „Da, El este şi voi nenorociţilor în veci nu veţi fi demni să priviţi chipul Său! De ce i-aţi convins pe aceşti săraci, să nu atingă hainele Lui, ca să se însănătoşească şi ei ca ceilalţi? Voi, câini nenorociţi, nu ştiţi pe această lume într-adevăr nimic altceva, decât să-i faceţi pe oameni nefericiţi, oriunde se iveşte cea mai mică ocazie?!“

Aici i-am făcut semn căpitanului, ca acesta să se controleze puţin, căci altfel vor fi scene neplăcute.

Şi căpitanul se potoleşte puţin, dar îi porunceşte cu stricteţe superiorului, ca acesta să-i spună motivul adevărat, de ce el a reţinuţ câţiva bolnavi, să nu atingă hainele Învăţătorului, ca ei să se însănătoşească ca şi ceilalţi.

Atunci începe superiorul să vorbească puţin jenat: „Noi am vrut doar să fim ferm convinşi, dacă doar aceia se vor însănătoşi, care i-au atins hainele. Noi însă ne-am convins acum, că doar aceia s-au vindecat, care au atins hainele Învăţătorului şi noi nu le mai punem nimic în cale, ca să facă ceea, ce este spre binele lor.“

La aceasta se ridică în picioare cei care încă sunt bolnavi şi spun: „Oh, dacă noi nu am fi aşa de bolnavi, nenorociţi şi slăbiţi, atunci v-am da răsplata vouă pentru încercarea voastră, pe care nu aţi uita-o o eternitate, prin care aţi vrut să vedeţi dacă ne vindecăm şi fără atingerea hainelor Vindecătorului; dar: ‘amânat nu înseamnă anulat’! Noi ne vom însănătoşi o dată prin puterea lui Dumnezeu şi ne vom mai întâlni pe undeva; dar atunci să fiţi atenţi, ca nu cumva să daţi ochii cu noi!“

Eu însă le spun bolnavilor: „Departe să fie răzbunarea de inimile voastre! Dacă vreţi ca Eu să vă vindec, atunci alungaţi toată furia şi răzbunarea din inimile voastre!“

La aceasta spun cei care încă sunt bolnavi: „Învăţătorule, de dragul Tău noi facem totul, ce ceri Tu de la noi; dar acum eliberază-ne şi pe noi, cei ce suntem proşti, de chinurile noastre!“

Spun Eu: „Atunci veniţi şi atingeţi poalele hainei Mele!“

Aici au mers cei, care încă erau bolnavi, au atins tivul hainei Mele şi s-au vindecat dintr-o dată cu toţii.

Şi căpitanul a spus, agitat în cea mai mare măsură: „Deci, voi văzători orbi din aşa zisa sfântă cetate a lui Dumnezeu, sunteţi acum convinşi, că acest bărbat, despre care voi sunteţi atât de prost informaţi şi pe care voi vreţi să-l prindeţi şi să-l interogaţi, este tot acelaşi om rău, pe care voi mi l-aţi descris ieri?“

Spune superiorul şi ceilalţi farisei: „Că el emană o putere extraordinară de vindecare, de acest lucru noi ne-am convins suficient; dar din aceasta nu reiese nici pe departe, că el înfăptuieşte acestea dintr-o anume putere dumnezeiască; căci noi observăm la el şi la cei care sunt la masa lui, că nu respectă datinile străbunilor, - şi unde nu este aceasta, acolo nu poate fi vorba nici pe departe de vreo dumnezeire!“

Spune căpitanul: „Aceasta eu nu o înţeleg; vorbiţi cu El despre aceste lucruri!“
123. Domnul şi superiorul.

Ev. Matei 15, 1-9.

După aceasta se apropie superiorul de Mine şi mă întreabă (Matei 15, 1): „Învăţătorule, cine sunt aceştia, care stau cu tine la masă?“

Spun Eu: „Sunt ucenicii Mei!“

Întreabă mai departe superiorul: „De ce încalcă ucenicii tăi datina strămoşilor? Ei nu îşi spală mâinile, atunci când mănâncă pâinea!“ (Matei 15, 2)

Aici de abia M-am ridicat în picioare şi m-am pus în faţa superiorului, întrebându-l cu o voce serioasă: „De ce încălcaţi voi poruncile lui Dumnezeu pentru datina voastră? (Matei 15, 3) Dumnezeu a poruncit: ‘Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, iar cine va blestema pe tatăl sau pe mamă, cu moarte să se sfârşească!’ (Matei 15, 4) Voi însă învăţaţi fiica sau fiul ca ei să spună părinţiilor lor: ‘Dacă pentru tine, tu tată sau mamă, jertfesc în continu în templu, atunci îţi este mai cu folos, decât dacă te cinstesc eu pe tine după datina străveche. ‘ şi voi spuneţi la un astfel de fiu sau fiică: ‘Aşa ai făcut tu bine! (Matei 15, 5) - Dar care este urmarea? Uitaţi-vă! Prin aceasta s-a întâmplat faptul, că aproape nimeni nu-şi mai cinsteşte în zilele acestea mama sau tatăl! Voi aţi desfiinţat cuvântul lui Dumnezeu pentru datina voastră! (Matei 15, 6) Cine vi-a dat dreptul pentru aceasta? Pentru că voi nu aţi crezut vreodată în Dumnezeu, aţi putut face aceasta; căci cine este mort (spiritual), acela nu mai are conştiinţă!“

Aici începe căpitanul să vorbească din nou şi spune: „Ah, aşa stau lucrurile? Oh, acest amănunt trebuie să-l notez neapărat! Astfel de slujitori ai Domnului sunteţi? De aceea nu puteţi voi să recunoaşteţi dumnezeirea pură a Învăţătorului şi a Mântuitorului nostru?! Dumnezeul vostru este mai întâi stomacul vostru şi prin aceasta doar sacii voştri plini de aur şi de argint! Deci, deci, eu vă cunosc acum foarte bine. Vorbiţi în continuare!“

Spune superiorul: „Noi suntem slujitorii lui Dumnezeu după ordinea lui Aaron!“

Spun Eu: „Oh, făţărnicilor, bine a poorocit Isaia despre voi când a zis (Matei 15, 7): ‘poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine! (Matei 15, 8) şi zadarnic Mă cinstesc ei, învăţând învăţături ce sunt porunci ale oamenilor!’“ (Matei 15, 9)

Spune superiorul: „Din cauza legilor noastre, care sunt în folosul omului, nu ridicăm cu totul poruncile lui Dumnezeu!“

Spun Eu: „Eu v-am arătat deja la această poruncă a lui Dumnezeu; vreţi să auziţi, cum călcaţi voi toate poruncile lui Dumnezeu în praf şi cum aşezaţi voi datinile voastre de mii de ori mai presus decât acestea?“

Spune superiorul: „Lasă aceasta deoparte din cauza poporului; căci sunt mult prea mulţi prezenţi aici!“

Spune căpitanul: „Atunci daţi-i Învăţătorului în faţa poporului dovada, că El trăieşte şi înfăptuieşte într-u totul drept după poruncile lui Dumnezeu!“

Spune superiorul: „Asta n-o putem face acum; asta se poate întâmpla doar din partea templului prin înaltul preot uns!“

Spune apoi căpitanul: „Aceasta înseamnă la noi romanii: ARS LONGA, VITA BREVIS! (‘Arta e lungă, viaţa e scurtă!’), sau se vrea treaba împinsă în afară pe aşa numita bancă lungă din anumite motive, pentru ca nu cumva să se facă ceva; dar eu v-o spun cu totul franc în faţa poporului, pentru că, ca mărturie pentru un învăţător, cum e unul Iisus din Nazaret, ar fi şi cea mai bună mărturie a voastră încă mult prea mizeră şi rea! Dacă voi aţi îndrăzni acasă la templu, de a da colegilor voştri făţarnici numai un oarecare raport strâmb despre Iisus, atunci voi rândui în aceeaşi clipă să fie trimis un raport către împăratul la Roma şi îi voi arăta foarte amănunţit şi înzestrat cu o sută de martori, cum voi şi colegii voştri au comis la porunca voastră furtul celebru de impozite! Apoi să nu cumva să şi calculaţi aşadar vreun an şi cuibul vostru al iadului va fi distrus în aşa fel, că după aceea va fi cu greu de găsit, unde s-a aflat el cândva! Ţineţi bine minte acest lucru! Pentru că ce-a spus un roman, aceea o şi ţine şi dacă de aceea s-ar şi prăpădi cerul şi pământul ‘FIAT IUSTITA, PEREAT MUNDUS!’ (Să se întâmple dreptatea şi dacă lumea s-ar distruge!) - Înţelesum-aţi voi?“
124. Cuvântarea ascuţită a lui Iuliu despre binecuvântarea Domnului.
La această cuvântare a căpitanului Iuliu, se retrag fariseii cu totul stupefiaţi şi se sfătuiesc între ei, ce ar fi sfătuibil în acest caz. Unul este de părere, ca ar trebui totuşi dată mărturia cerută de la căpitan.