Marea evanghelie după ioan

Eu spun: „Ce se află în cămară aduceţi voi aici; căci astăzi sunteţi cu toţii oaspeţii Mei! Ucenicii Mei, cei doi eseeni şi fariseiilor li s-au adus deja mâncărurile voastre preparate. Nu îi deranjaţi, deoarece ei mai au lucruri importante de rezolvat în numele Meu, iar acest lucru le va ocupa puterile până la miezul nopţii.“ - După aceste cuvinte au mers slujitorii să aducă mâncarea cerească.

Ebahl şi căpitanul însă spun bucuroşi: „Doamne, acum nu ne mai miră astfel de apariţii, deoarece noi înţelegem acum foarte bine, că Tu eşti Domnul şi ţie îţi sunt posibile toate lucrurile! Nouă ne mai rămâne doar o singură întrebare: ‘Prin ce, Doamne, am meritat noi o astfel de milă?’ Dar acum vin deja mâncărurile din ceruri! După cină vom vorbi mai departe despre aceasta!“

Mâncărurile au fost aşezate pe masă, mulţumirile au fost rostite şi toţi se întind să mânânce la ordinul Meu. Şi căpitanul spune că nu a mai mâncat vreodată astfel de mâncăruri delicioase şi că niciodată nu a mai băut un vin atât de bun. Şi Jarah a mea mănâncă cu poftă şi spune, că nici gura şi nici stomacul ei nu au fost atinse de astfel de bunătăţuri. Pe scurt, toţi nu pot să laude destul gustul bun al mâncărurilor şi încep cu voce tare să Mă laude, împreună cu Tatăl din ceruri.

116. Învăţăturile lui Iisus să devină bunuri folositoare tuturor.
Eu însă le spun lor: „Bine acelora, care credeţi, că Fiul omului a plecat de la Tatăl din ceruri şi a venit pe acest pământ, ca să îndrepte ceea ce a căzut şi să salveze ceea ce este prins! Dar feriţi-vă cu toţii bine, ca din tot ceea ce aţi văzut ca fiind nişte semne extraordinare de la Mine, să nu spuneţi cuiva vreo silabă; deoarece aceasta ar fi un rău provocat de două ori!

Jumătate din cei care ar auzi aceasta, s-ar supăra şi nu numai că nu ar crede cele auzite, ci v-ar declara pe toţi ca fiind nişte nebuni şi, în cel mai bun caz, vă vor vorbi pe toţi de rău; deoarece un orb este cu mult mai periculos în furia sa, decât o mie din cei care văd! Cealaltă jumătate, însă, ar accepta spusele voastre şi, în sfârşit, şi-ar prinde mâinile în acţiunile lor, aşa că nu ar mai fi capabili pentru nici o decizie liberă. Şi aceasta ar însemna moartea duhului din om!

Dar învăţăturile pe care voi le-aţi auzit, spuneţi-le prieteniilor şi cunoştiinţelor voastre; deoarece cuvintele Mele sunt adevăruri veşnice, care îl pot elibera pe omul, care le acceptă şi se ţine în viaţă după acestea şi recunoaşte, că este un adevăr veşnic de la Dumnezeu, care este şi va fi tot timpul existenţa vieţii veşnice a omului, pe care el o poartă viu în sine.

Dar, din păcate, vor exista mulţi, care nu vor auzi acest adevăr şi nu vor dori să-l accepte şi îl vor urmări, aşa de parcă acesta ar fi un adevărat duşman. Şi alţii vor ascunde adevărul în faţa celor măreţi ai pământului, aşa de parcă ar fi vorba de ciuma mortală. Dar cei care vor face aceasta, aceia nu vor avea parte de viaţă vesnică, ci porţia lor va fi moartea eternă!

Cine iubeşte viaţa trupului şi care doreşte s-o reţină cu orice preţ, acela va pierde repede viaţa sufletului, după terminarea rapidă a vieţii trupului! Dar cine fuge de viaţa trupului, acela va câştiga viaţă eternă a duhului! - Acest lucru să-l reţineţi! Dar care mai vrea să întrebe, acela să spună ce vrea să afle! Eu îi voi răspunde.“

Spune căpitanul: „Doamne şi Învăţătorule, ce altceva am mai putea întreba!? Cine eşti Tu, ştim şi simţim! Ce trebuie să facem noi, ştim şi înţelegem şi necesitatea acestui lucru! Noi ştim şi simţim adânc în inima noastră, că la Tine este viaţa veşnică şi Tu o vei putea şi o vei dărui acelor oameni, care vor trăi după cuvintele Tale! Dar să ştim mai multe, nu ar fi folositor pentru noi oamenii şi aceasta cu atât mai mult, deoarece în numele Tău - cum mi-au spus ucenicii Tăi cu siguranţă - şi, cu credinţa vie, putem chiar să vindecăm bolnavii!

Noi îţi datorăm pe veci mulţumiri pentru o astfel de milă neaşteptată şi noi te asigurăm, că Tu ţi-ai ridicat pe veci o statuie în inimile noastre pline de mulţumiri şi puterea iadului şi furtunile timpurilor nu o vor mai putea distruge! - şi aşa cred eu acum, ca noi, deoarece este deja destul de târziu în noapte, să mergem să ne odihnim. Dar eu nu insist la aceasta, cu toate că trebuie să mă duc să văd, ce fac soldaţii mei.“

Spun Eu: „Stai liniştit! Căci acolo este ca şi ieri, totul în cea mai mare ordine! Eu vreau să rămân în picioare până în miez de noapte; căci atunci voi vă veţi convinge, că a avut un rost statul nostru aici. Astăzi vor ajunge încă din Ierusalim călători, printre care se vor afla farisei şi cunoscători a scripturii şi noi vom avea puţină bătaie de cap cu ei.“

Spune Ebahl: „Oh, aceasta este fatal; ei ar putea să stea acolo unde sunt! Astfel de oaspeţi sunt cei mai incomozi; deoarece unul dintre aceştia cere atâta atenţie ca şi alţi o stuă de străini, care îşi plătesc cazarea, în vreme ce aceştia vor ca totul să fie fără bani şi la sfârşit nu sunt mulţumiţi cu nimic, mai ales atunci, când sunt trimişi de la templu cu treburi! Ah, Doamne, acum Tu nu mi-ai spus un lucru îmbucărător! - Ei, ei! Ce să pregătesc eu în privinţa lor?“

Spun Eu: „Nu-ţi face griji! Cămara şi beciul sunt pline; pentru sute de călători sunt deja aranjate sute de paturi în casa ta şi de mai multe nu este nevoie. Ei au fost trimişi din Ierusalim din pricina Mea spre Nazaret; dar pentru că ei mă vor găsi aici, nu vor veni la Nazaret. Voi toţi veţi fi furioşi din pricina lor; dar ei vor primi adevărul deplin din partea Mea, că din această cauză vor părăsi încă mâine acest loc, plini de mânie şi supăraţi!“

Spune Ebahl: „Atunci îl avem pe diavolul atârnat de gât! Căci aceştia ne vor povesti în templu, aşa că pentru noi va fi rău şi ruşinos!“

Spun Eu: „Totul va fi rezolvat, ca aceştia să nu vorbească prea multe acasă!“ - La aceste cuvinte ale Mele, s-a instalat o pauză, în care toţi, care se aflau în acea odaie, au stat liniştiţi şi au fost doar preocupaţi în inimile lor.

117. Bolnavii vin la Ebahl. Oaspeţii din Ierusalim şi misiunea lor.

Ev. Matei 14, 35.

Dar, după câteva clipe s-a auzit gălăgie în faţa casei. S-au auzit voci de tot felul de limbi şi în acelaşi timp au început câinii vecinului, care era un grec, să latre tare şi Ebahl a spus: „O vai de mine, acum cu siguranţă că au ajuns cei vestiţi!“

Spun Eu: „Încă nu! Acceştia sunt bolnavi (Matei 14,35); dar nu va mai dura mult şi atunci vor ajunge aici cei vestiţi! Dar bolnavii să aştepte până mâine; căci pentru ziua de astăzi au fost destui vindecaţi. Dar du-te totuşi afară şi lasă-i pe toţi, care au ajuns aici, să fie duşi la adăposturi şi dă-le acelora, care sunt flămânzi şi însetaţi, ceva de mâncare şi de băut!“

La aceste cuvinte ale Mele, se duce Ebahl cu servitorii săi, pe care i-a chemat, în curtea cea mare a casei sale şi acolo vede că este plină de bolnavi, printre care se află mulţi greci, romani şi egipteni. Toţi aceştia cereau să fie aduşi la Mine, ca Eu să-i însănătoşesc şi să-i vindec.

Ebahl însă i-a cazat şi a ordonat, ca aceştia să fie serviţi, fiecare după necesităţile sale. După această treabă, s-a întors el iarăşi la noi în sală şi a spus: „Toată lauda Domnului! Aceştia sunt îngrijiţi pentru astăzi şi mi-au dat foarte puţin de lucru şi osteneală; dacă ar fi doar acele răutăţi din Ierusalim îngrijiţi într-o aşa măsură!“

În vreme ce Ebahl, care a pus gărzi din cauza fariseilor şi a învăţaţilor, fantezia cu chiu şi cu vai în sine, a venit un sevitor în sală şi a adus vestea spre înspăimântarea lui Ebahl, că cei aşteptaţi, au sosit într-adevăr. Ebahl a fugit afară, pentru a-i primi şi cele două femei ale sale şi fiicele mai în vârstă, l-au urmat pe acesta, pentru a-l ajuta şi fiii lui Ebahl au făcut acelaşi lucru; doar draga Jarah a rămas lângă Mine.

Căpitanul însă, care se afla lângă Mina a spus: „Dacă aş fi în locul lui Ebahl, aş şti mult prea bine ce am de făcut! Eu aş ordona servitoriilor mei, să se ocupe cu duritate de aceştia! Şi ce ar putea să-i facă? Nu ar fi prima primire de acest fel, care li s-a acordat ici şi colo acestora! Eu aş face un mic proces cu ei! Şi dacă vor veni ei totuşi aici, atunci le voi face eu o farsă, ca să se cutremure trupul şi sufletul acestor oameni, aşa de parcă i-ar fi cuprins febra leprei! Eu îi voi întreba, la ordinul cui au avut ei voie să se apropie de locul, în care se află o garnizonă romană; eu le voi arăta că orice căpitan de loc are dreptul, să închidă pe fiecare, de oricare poziţie şi religie ar fi el şi dacă acesta nu va avea argumente bune, îl va putea pune chiar şi în faţa unei judecăţi nemiloase! Eu nu voi face acel lucru din urmă, dar o frică plină de panică le voi produce eu, aşa ca sudoarea de spaimă să curgă până la călcâiele lor!“

Spun Eu: „Prietene, fă, ceea ce vrei, din partea Mea tu nu vei avea vreo barieră; dar dacă vrei să acţionez în slujba ta, atunci trebuie să ieşi afară şi să vorbeşti cu ei, în prezenţa unor oameni de-ai tăi!“

Spune căpitanul: „Lasă, o Doamne, acest lucru minor în seama mea; căci legile şi dreptul meu îl cunosc şi înţeleg să îl folosesc!“

După aceste cuvinte, îl strigă de îndată pe slujitorul său, care stă de pază în curtea principală. Acesta intră de grabă în sală şi îl roagă pe căpitan ca acesta să-i ordone.

Căpitanul, însă, îi vorbeşte aşa: „Trimite tu repede fugarul în lagăr şi conducătorul de jos să-mi trimită fără vreo ezitare treizeci de oameni! Du-te!“ - Cu aceste cuvinte auzite, pleacă imediat paznicul din sală şi după zece minute intră în sală cei treizeci de oameni, cu conducătorul secund şi nu sunt observaţi de fariseii, care încă stau în curte şi se lasă slăviţi şi lăudaţi. Cunducătorul secund îl întreabă pe căpitan ce se întâmplă aici.

Spune căpitanul: „Deocamdată nimic ieşit din comun! Aici este vorba, doar de a menţine respectul, pe care trebuie să-l aibă cei străini; şi dacă le este străină legea de lagăr a romanilor, atunci noi îi vom învăţa ca s-o ştie. De aceea, comportaţi-vă liniştit şi serios şi fiţi atenţi la toate semnele mele! Aşa să fie!“

Imediat după aceste cuvinte deschide Ebahl larg uşile sălii şi aproximativ douăzeci de farisei şi cunoscători ai scripturii întră în aceasta. Se înţelege de la sine, că aceşti douăzeci mai aveau o mulţime de însoţitori şi aveau animale de povoară şi catâri, care trebuiau să-i ducă pe ei şi pe bagaje lor multe de călătorie; însoţitorii şi animalele şi tot bagajul trebuia îngrijit. Atunci când fariseii şi cunoscătorii scripturii se aflau cu totul în sală, s-au uitat cu atenţie la cei din sală şi l-au întrebat pe propietar, ce avea de căutat aici milităria romană.

Spune Ebahl: „Probabil că a auzit că voi ajungeţi aici şi din această pricină au venit, pentru a vă aduce tot respectul.“

Spune unul dintre farisei: „Acesta nu prea le stă în fire romanilor! Dar fie cum o fi, - noi suntem înfometaţi şi însetaţi, de aceea lasă să ni se aducă mâncare şi băutură!“

Ebahl îşi pune imediat mâinile şi picioarele la treabă, care existau în afară de cele a lui Jaraha Mea în aceasta casă şi doar în câteva clipe este servită o masă mare.

Fariseii îşi spală mâinile şi încep să se servească. În scurt timp, ei au mâncat totul şi au golit aproape şaizeci de pahare de vin. Vinul însă le dezleagă limbile şi ei întreabă tot felul de lucruri, spun de îndată motivul călătoriei lor şi se interesează de Mine spunând aceste cuvinte: „Nu ştiţi nimic voi de un vagabond, care provine din Nazaret? Acest om, având, cred că, profesia unui dulgher, se ocupă cu vrăjitoria, răspândeşte o nouă învăţătura dumnezeiască, însănătoşeşte bolnavii, stăpâneşte spiritele şi ridică poporul împotriva templului şi a împăratului. Din pricina lui ne aflăm noi în drum spre Nazaret, pentru a controla acolo stituaţia. Dar pentru că el umblă prin întreaga Galilee, poate că voi ştiţi totuşi lucruri mai amănunţite despre el!“
118. Scena între căpitan şi cei din templu.
Aici se apropie căpitanul şi spune: „Bărbatul, despre care voi vă interesaţi, îl cunosc eu foarte bine şi îi cunosc faptele, chiar şi acelea, pe care El le-a desăvârşit acum câteva săptămâni în Kis, unde El, prin Duhul Său dumnezeiesc profetic i-a relevat judecătorului suprem Faustus, că dările imperiale şi alte comori din Pontus şi din Asia mică, au fost furate într-un fel josnic caravanei romane de predare, de unii dintre voi, iar prin aceasta a fost pus guvernatorul Cireniu într-o situaţie jenantă cât şi întreaga Galilee, da, chiar toată împărăţia evreiilor, a fost lăsată pradă pericolului.

Numai tocmai acestui Iisus îi are de mulţumit prim guvernatorul, întreaga împărăţie a iudeiilor şi voi însivă, că mai trăiţi încă acum! Pentru că, dacă acei bani imperiali furaţi de cei asemenea vouă n-ar fi ieşit la iveală prin Iisus, atunci ar fi fost jefuită ţara întreagă şi toate comorile din întreaga Iudee n-ar fi fost îndeajunse, de a ispăşi nelegiuirea comisă! Dar că asta s-a desfăşurat astfel bine şi tăcut pentru voi şi cei asemenea vouă în Ierusalim, precum în întreaga împărăţia a iudeilor, aceasta îi aveţi de mulţumit lui Iisus singur, proorocului cel mai mare şi cel mai înţelept şi cel mai puternic; şi aceasta este de aceea în cea mai mare măsură rău şi nechibzuit din partea voastră, dacă plecaţi afară, pentru a-l persecuta pe un om, căruia îi aveţi acum totul de mulţumit, viaţa şi existenţa voastră!

Aceasta însă, ce voi tocmai afirmaţi, că mergeţi de aceea la Nazaret, pentru a-L prinde pe Iisus asemenea ca pe un cel mai mare criminal şi de a-L interoga, asta este El cel mai puţin! El nu aţâţă vreun un om, nici împotriva voastră şi mai puţin împotriva împărătului, căci altfel n-ar fi Cireniu prietenul Lui, fapt mie în secret într-un mod bine cunoscut! -

Dar, acum, despre altceva, domnii mei ai templului! Voi veţi şti cumva totuşi, că aici, în Ghenizaret, se află de câţiva ani continuu un lagăr militar roman; şi trebuie de aceea fiecare om, fără excepţie, de oricare rang ar fi el şi din oricare ţară ar veni el, să aibă la sine un document de călătorie de încredere şi într-adevăr semnat de autorităţile romane, dacă vrea să treacă fără obiecţii de locul lagărului, cu pielea nevătămată. Eu vă cer de aceea cu atât mai mult, că aţi venit încoace pe timp de noapte, un asemenea document, fără care eu ca comandant şi căpetenie peste această localitate, precum şi peste această regiune întreagă, ar trebui să vă arestez, mâine să vă bicuiesc public şi să vă trimit în sfârşit închişi înapoi la Ierusalim! Aveţi deci bunăvoinţa şi arătaţi-mi carnetele voastre necesare de călătorie!“

Spune superiorul fariseilor: „Domnule, eu însumi sunt ca un superior din Ierusalim carnetul de călătorie viu pentru toţi şi noi n-avem nevoie de un altul! Pentru că, aşa de bine cum tu eşti un domn, sunt şi eu şi pot să călătoresc cu un privilegiu împărătesc în zi şi în noapte în întregul Isreal! Noi suntem unşi de Dumnezeu - şi vai aceluia, care şi-ar ridica mâinile asupra noastră!“

Spune căpitanul: „Privilegiul împărătesc este valabil numai pentru localităţi fără lagăre militare; dar în localităţi, unde se află un lagăr militar deschis, nu are nici o valabilitate privilegiul împărătesc!“

Spune superiorul: „Nouă nu ni s-a făcut cunoscut încă niciodată o asemenea lege şi astfel nici n-am putut s-o respectăm; pentru că aşa de proşti nu suntem, ca noi să dorim să nu ne înzestrăm cu toate lucrurile la o călătorie, care sunt necesare pentru securitatea noastră. Iar dacă este aici aşa ceva necesar, atunci şi trimtem de îndată mesageri la Ierusalim şi mâine până la ora asta poţi avea tu documentele de călătorie necesare în mâinile tale.“

Spune căpitanul: „Nu este nevoie de aceasta; pentru că depinde de mine de a acorda încrederea afirmaţilor voastre, sau nu. Eu, însă, vă voi supraveghea sever; din moment ce observ ceva numai în cel mai neânsemnat mod, ce mi-ar fi suspect, atunci îmi şi sunteţi însă prozonierii mei în aceeaşi clipă! Pentru acum şi pentru atâta timp, cât vă veţi afla aici, primiţi o pază puternică, de care voi veţi fi atunci şi însoţiţi contra unei plăţi de o sută de monede de aur de zece pfeningi, până la graniţa acestei regiuni; dacă aţi avea însă documentele de călătorie necesare la voi, atunci aţi fi scutiţi de orice plată!“

Spune superiorul: „Aceasta o va plăti domnul hanului pentru noi, deoarece noi n-avem voie niciodată să luăm bani cu noi pe o călătorie; pentru că pamântul este al lui Dumnezeu şi noi suntem slujitorii Acestuia şi avem dreptul dat de la Dumnezeu, să numim al nostru tot pământul şi să recoltăm peste tot, unde nici n-am semănăt! Pentru că fiecare evreu ştie faptul, că toate, ce are el, este numai un lucru împrumutat lui de către noi, pe care îl putem totdeauna lau înapoi de la el. Din acest motiv foarte simplu, nici nu putem să venim ca străini pe undeva în întreg Israelul, ci numai ca domni şi singurii proprietari îndreptăţiţi de către Dumnezeu ai fiecărei case, fiecărui pământ şi proprietate de pamânt şi a fiecărui ban şi alte comori; şi noi putem de aceea foarte bine să-i poruncim lui Ebahl, ca el să plăteasă cele o sută de monede pentru noi, pentru că le-a luat doară de pe proprietatea noastră funciară! Şi dacă n-ar face el aceasta, atunci le dăm altcuiva toate aceste prorietăţi ale lui, căruia nu-i va depinde de cele o sută de monede de zece pfeningi!“

Pentru că acest lucru îl priveşte foarte îndeaproape pe Ebahl, de aceea îşi deschide el în sfârşit totuşi gura şi spune: „Domnii mei, aici sunteţi voi puţin induşi în eroare! Pentru că, în primul rând, este această localitate din străvechi timpuri o regiune liberă, de la care, în afară de Dumnezeu şi a împăratului, nici un om nu are ceva de revendicat, şi, în al doilea rând, am luat eu această localitate prin căsătoria cu a doua soţie a mea, care este din naştere o femeie greacă şi a devenit de-abia prin mine o evreică, deoarece ea fusese singura fiică a acestei case şi astfel nu-mi aparţine mie toată această proprietate mare, ci soţiei mele a doua şi după ea fiicelor ei. Eu nu posed nimic prin urmare şi de aceea nici nu-mi poate fi luat nimic; şi cele o sută de monede trebuie voi înşivă să le plătiţi atunci! Dacă nu vreţi să mă credeţi în privinţa acestui fapt, atunci întrebaţi-l aici pe căpitan, care este singura mea autoritate, acesta v-o va confirma!“

Spune imediat căpitanul: „Da, da, aşa este! Voi veţi plăti cele o sută de monezi de zece pfeningi de argint! Impotriva acestui lucru, nu ajută nici o rugăminte şi nici un protest mai departe; pentru că aici sunt eu singur acela, care are aici de poruncit şi de cerut!“

Spune superiorul: „Dacă trimitem, însă, acum imediat un mesager la Ierusalim, care este un om care călăreşte bine, atunci va fi el aici până mâine către amiază, cu documentele necesare!“

Spune căpitanul: „Asta e tot una! Pentru că acele o sută de monede trebuie să le plătiţi deja de aceea, că aţi venit încoace, fără un asemenea document necesar; de aceea, acum, nici o vorbă mai departe despre această treabă!“

Spune superiorul: „Noi n-avem însă bani la noi; pentru că, dacă calătorim, nu purtăm niciodată bani la noi, pentru că o asemenea purtare este la noi lege! De unde să luăm acum bani?“

Spune căpitanul: „Asta va fi totuşi grija mea! Unde se duce lipsă de bani, acolo intră în aplicare dreptul de zălog. Bagajele voastre, pe care, cum am băgat de seamă, le purtaţi în mare masă cu voi, vor avea într-adevăr valoarea celor o sută de monede!“

Spune superiorul: „Valoarea o au ele într-adevăr de o mie de ori atâta; dar acestea sunt numai lucruri afieoresite lui Dumnezeu şi Dumnezeu l-ar omorî deodată pe acela, care ar pune mâna pe acestea! De aceea, nu vei avea tu voie să atingi asemenea lucruri şi mai puţin să le iei!“

Spune căpitanul: „Nu va fi aşa de rău! Noi vom încerca, dacă stau lucrurile într-adevăr aşa de periculos cu bagajele voastre afeorisite lui Dumnezeu!“

Strigă toţi fariseii: „Nu, nu, nu! Noi vom strânge într-adevăr încă cele o sută de monede; pentru că oamenii noştri poartă într-adevăr bani cu ei!“

Aici merge un fariseu afară şi aduce într-un săculeţ cele o sută de monede şi i le înmânează căpitanului şi căpitanul îi dă săculeţul conducătorului său adjunct; acesta trebuie să numere banii. După ce cifra este corectă, îi porunceşte căpitanul adjunctului său, de a pune banii în casa de bani a păcătoşilor săraci, ceea ce şi îndeplineşte adjunctul de îndată.

Superiorul spune însă: „Asta este aici un obicei straniu, de a pune banii sfinţiţi în casa de bani a păcătoşilor săraci, pentru că noi suntem totuşi slujitorii lui Dumnezeu! Nu ştii tu oare, că acela, care îl jigneşte pe un slujitor al lui Dumnezeu, îl jigneşte şi pe Dumnezeu?“

Spune căpitanul: „Ce mă interesează pe mine Dumnezeul vostru!? Eu sunt roman şi ştiu ce ştiu şi ce cred! Dumnezeul vostru însă, căruia îi slujiţi voi acum, nu este şi nu va fi niciodată Dumnezeul meu! Pentru mine sunteţi în consecinţă cei mai mari păcătoşi banii voştri afeorisiţi Dumnezeului vostru îşi au prin urmare locul în casa de bani a păcătoşilor săraci! - Înţelegeţi voi aceasta?“

Spune superiorul: „Da, domnule, noi înţelegem şi pricepem aceasta, că avem de-a face cu un păgân convins, care aşa, ca şi toţi romanii convinşi, ne dispreţuieşte atât de adânc pe cât este posibil, împreună cu învăţătura noastră despre Dumnezeu!“

Spune căpitanul: „Nu aşa de adânc, pe cât sunteţi voi de părere; pentru că şi noi recunoaştem dogmele vechi iudaice; numai doctrinele voastre noi, necredinţa voastră proprie şi înşelăciunile voastre de tot felul strigătoare la cer, le dispreţuim de trei ori mai rău, decât dispreţuim moartea însăşi. Pentru că, la voi, nu mai este într-adevăr nici o urmă de vechile dogme iudaice; vouă v-a rămas doar numele. Dar unde sunt faptele alese ale acelora, de la care vă trageţi voi şi care au dat învăţătura şi legile înţelepte? Eu ştiu destul de bine, cum au arătat lucrurile cândva cu chivotul vostru al legii. Cum arată încă lucrurile acum? Unde e Duhul lui Dumnezeu care pluteşte peste el?“

Spune superiorul: „Toate acestea sunt încă aşa, cum fuseseră în timpurile lui Aaron!“

Spune căpitanul: „Sau cum altcumva! Ascultaţi!Eu însumi am fost încă cu abia trei ani în urmă în aşa numita sfânta sfintelor a voastră şi anume contra plăţii de şaptesute de arginţi. Ce am văzut şi am mirosat însă acolo? O ladă de bronz pe un postativ, din a cărui mijloc ardea o flacără de petrol destul de vie, a cărui miros puţin cam dezgustător, nu afecta nasul meu tocmai în modul cel mai plăcut! Conţinuturile în cauză a aşa numitului chivot al legii erau desigur mult mai noi decât Moise şi Aaron şi buzunarul meu fusese după aceea foarte trist, că îl aerisisem chiar aşa de puternic din cauza prostiei şi înşelăciunii voastre! Cu mine nu mai vorbiţi nici o silabă despre acest lucru; pentru că eu sunt unul, care ghicesc foarte temeinic înşelăciunea voastră! Să ştiţi, dacă aş fi împărat cu cunoştinţa mea de acum, atunci aş trece mâine prin foc şi sabie întregul templu! Norocul vostru, că nu sunt tocmai împărat; dar ce nu vă face împăratul, această v-o va face succesorul său!“

Spune superiorul: „Domnule, dacă tu şti aceasta, atunci te rog eu ca să nu spui vreo vorbă, din pricina poporului; căci dacă aceasta ar auzi poporul, atunci ne putem aştepta cu siguranţă la vreo revoltă!“

Spune căpitanul: „Nu trebuie să vă temeţi! Deoarece acest amănunt mic îl ştie aproape fiecare cetăţean din Galilea şi totuşi nu poate fi vorba nici pe departe de vreo revoltă! Deoarece pentru acest lucru sunt romanii atât de puternici, pentru a înăbuşi orice revoltă deja din rădăcină!“

Spune superiorul: „Deci stăpânule, noi am plătit şi prin urmare suntem chit; să lăsăm deoparte acest lucru! Dar dacă tu şti lucruri mai amănunţite de vestitul magician Iisus, atunci binevoieşte să ne spui cum stau lucrurile în jurul faptelor şi a învăţăturilor sale îndoielnice, ca noi să putem raporta ceva celor din templu!“

Spune căpitanul: „Eu am mai spus o dată, că îl cunosc foarte bine şi că de mult l-aş fi închis, dacă mi s-ar fi părut ceva doar puţin asemănător cu o rebeliune; dar eu sunt convins în cea mai dreaptă linie de contrariul şi prin urmare eu vă pot da doar cea mai bună mărturie despre El. Dacă voi aţi fi ca El, atunci Ierusalimul ar fi prima şi veşnica cetate a lui Dumnezeu pentru toate timpurile şi spiritul lui Dumnezeu ar pluti peste ţară aşa cum s-a petrecut pe vremea lui Aaron! Dar voi sunteţi contrariul faţa de El şi de aceea nu va mai ţine mult oraşul şi templul vostru! Acest lucru să le spuneţi colegilor voştri, ca ei să poată afla, pe ce teren de nisip este construit oraşul şi templul lor! - Mâine însă veţi afla mai multe cu proprii voştri ochi şi cu proprile voastre urechi şi de aceea binevoiţi să vă odihniţi un timp!“

Spune superiorul: „Noi rămânem aici la masă; deoarece cuvintele tale însemnate ne-au răpit pentru multe zile somnul!“ cine se poate odihni, acela să se odihnească; eu însă, cu siguranţă voi rămâne treaz trezuţ! - Acolo, în colţul mesei, se află un oaspete cu o fată!? Cine este acela? Trebuie să ne sinchisim de el, sau este el un prinzonier de-al tău împreună cu acea fată? Nu are el ca şi noi documentele de călătorie la el?“

Spune căpitanul: „În privinţa lui, voi nu trebuie să vă bateţi capul; acela se află sub protecţia mea! Mâine însă, sper, că voi îl veţi cunoaşte mai îndeaproape.“

119. Puterea dragostei.
După aceste cuvinte nu mai întreabă vreun fariseu ceva.

Eu însă mă ridic după aceea, îl salut pe căpitan, care mi-a întors salutul cu cea mai mare căldură şi suflet şi m-a condus pe Mine şi pe Jarah, în prezenţa lui Ebahl şi a femeiilor acestuia şi cu ceilalţi copii într-o altă odaie, unde s-a pregătit pentru Mine un culcuş bun pentru noapte.