Maria cobianu-băcanu

Forumul Civic al Românilor din Harghita şi Covasna

PROTEST
Luând act de conţinutul discursului vicepremierului Guvernului României, Marko Bela, rostit la adunarea populară din 15 martie a.c. de la Tg. Secuiesc, comunitatea românească din judeţele Covasna şi Harghita este revoltată de mesajul extremist, iredentist, revizionist şi şovin pe care acesta l-a transmis public.

Prin vehemenţa sa ultranaţionalistă, discursul liderului UDMR îl plasează pe acesta în fruntea extremiştilor maghiari din România, depăşindu-l clar pe Laszlo Tokes et comp.

De această dată, domnul Marko Bela, şi-a scos la Tg.Secuiesc masca de “democrat, moderat şi european”, arătându-ne tuturor adevărata faţă şi intenţiile reale, ale sale şi ale formaţiunii politice pe care o conduce.

Documentul reprezintă, în fapt, o cvasiproclamaţie pentru autonomia teritorială etnică a aşa-zisului Ţinut Secuiesc, negându-se orice fel de drepturi ale românilor, pe acest teritoriu. Mai mult decât atât, prin conţinutul mesajului, maghiarii sunt îndemnaţi să ducă „bătălia” pentru “ceea ce străbunii le-au lăsat moştenire – pământul natal”.

Maghiarilor le este indicată ţinta bătăliei şi le sunt identificaţi duşmanii, respectiv românii, care sunt fie “vrăbiile” care „s-au aciuit în cuiburile rândunelelor”(maghiarilor-n.n.), fie acei „alţii” care pescuiau în râurile lor, vânau în pădurile lor, tăiau copacii şi păşteau oile în munţii lor, şi s-au mutat în casele lor, fie „smintiţii” care „au venit destul în deceniile trecute” şi care sunt primiţi, doar dacă vin ca „musafiri”.

Întreg discursul este astfel conceput ca şi când istoria acestor meleaguri ar începe doar odată cu aşezarea secuilor aici, ar fi fost făcută doar de aceştia, o istorie în care românii nici nu ar fi fost şi nici nu ar mai avea ce să caute.

În buna tradiţie a discursurilor de inspiraţie fascistă, mesajul lui Marko Bela este un îndemn la ostilitate şi ură, la înlăturarea elementului românesc, fie prin asimilare, fie prin purificare etnică, aşa cum au procedat înaintaşii săi până la Unirea din 1918, în timpul ocupaţiei horthyste şi a Regiunii Autonome Maghiare.

Recunoaştem în spusele sale “învăţăturile” grofilor către vechilii secui cum să-i trateze pe iobagii români de pe moşiile lor. Maghiarii “trebuie să-i pună să înveţe limba maghiară” pe toţi românii de aici care „mănâncă pâinea secuilor”, „fiindcă de acum aşa trebuie să vedem lucrurile”: românii care îşi iau salariul aici înseamnă că mănâncă pâinea secuilor şi atunci „să poftească să vorbească limba maghiară”. Iar dacă nu…

Prin toate afirmaţiile grave, antiromâneşti, anticonstituţionale, neeuropene, Marko Bela a demonstrat că nu este demn de a ocupa înalta funcţie de vicepremier al Guvernului României, încălcând flagrant jurământul de credinţă depus la investirea în funcţie şi în consecinţă Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna solicită demiterea sa din această funcţie.

În acelaşi timp, conducerea Forumului, solicită din nou, pentru a treia oară, Preşedintelui, Guvernului şi Parlamentului României să analizeze de urgenţă situaţia românilor din judeţele Covasna şi Harghita, şi să acorde o întrevedere reprezentanţilor societăţii civile din aceste judeţe, pentru a prezenta starea dramatică a românilor numeric minoritari, care suportă “binefacerile” autonomiei existente de facto, în această parte de ţară.
Sf.Gheorghe, 16 martie 2006

Biroul de presă al Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna.


Rezumat
Volumul Românii la contactul dintre culturi este o sinteză a cercetărilor efectuate de autoare în satele şi oraşele etnic-mixte interpretate în lumina contactului dintre culturi. Noutatea studiului sau valoarea lui adăugată constă în faptul că pentru prima dată în literatura sociologică şi antropologică românească este articulată perspectiva teoretică a contactului dintre culturi cu cercetarea de teren a etniilor cu cea mai mare pondere din ţara noastră. Paginile de teorie a contactului dintre culturi oferă un amplu şi documentat ghid de cercetare pentru orice cercetător al problemei, iar investigaţiile de teren, îl ajută să interpreteze rezultatele proprii în lumina acestei teorii.

Lucrarea pune în prim plan climatul interetnic rezultat din modul de comportare al românilor cu „oaspeţii” aşezaţi de-a lungul istoriei pe teritoriul ţării noastre şi rămaşi până în zilele noastre, în strânsă legătură cu modul în care aceştia s-au raportat la români ca mediu integrator. Etniile analizate sunt maghiarii, secuii, saşii, turcii, tătarii şi romii, fiecare dintre ele cu specificul său identitar, exprimat în cultură, limbă şi religie. Studiul privind deschiderea acestora la contactul cu cultura română relevă diferenţe notabile atât între etnii, cât şi de-a lungul timpului. De pildă, maghiarii şi saşii, în virtutea statutului lor social-economic de grupuri privilegiate, au avut o conduită puţin deschisă la schimbul de modele culturale şi orientări valorice cu românii. Instituind coduri de conduită extrem de elaborate şi riguroase, au încurajat puţin schimbul cu cei dominaţi, românii, deşi chiar şi în aceste condiţii, schimburile au avut loc de ambele părţi, în ciuda a ceea ce se stabilea prin coduri. Turcii şi tătarii, etnii deschise la schimburi, sunt bine integraţi şi au o convieţuire pe care atât ei cât şi românii o consideră model.

Românii, care întotdeauna erau mai numeroşi, chiar dacă nu sunt găsiţi în documentele regale, datorită statutului lor social inferior, sunt descoperiţi în înrâurirea pe care au exercitat-o asupra modului de viaţă al „oaspeţilor regelui”, în numele apelor (Iorga) şi în antroponimele din conscripţii (Ranca). Numai în secolul XX, când starea lor social-economică s-a îmbunătăţit, ajungând-o pe-a foştilor stăpâni, devin pentru mulţi etnici chiar modele de muncă, de omenie şi de aspiraţii privind destinul copiilor lor, după opiniile acestora.

Cu maghiarii, românii au avut relaţii interetnice mai speciale din cauza tendinţei nestinse de nimic a liderilor lor din trecut şi de astăzi de a domina şi de a se extinde dincolo de cât le permite dimensiunea lor etnică. Numai că, atât în trecut, cât şi în prezent, există o mare masă de maghiari, acei oameni simpli, oneşti, echilibraţi şi cu simţul realităţii care îşi doresc un trai firesc în pace, prosperitate şi înţelegere cu românii, cu toţi ceilalţi etnici şi resping elucubraţiile fanteziste şi anacronice ale politicienilor lor. Neluând în seamă realitatea, liderii maghiari inventează tot felul de proiecte – de autonomie a ţinutului secuiesc, de autonomie culturală, economică, financiară - prin care vor să tulbure apele în România şi în ţările din jur. De aceea, în lucrare, pentru o profundă cunoaştere a lor, le-am acordat un spaţiu mai mare, atât ca analiză cât şi ca documente.

Ideea centrală a lucrării este că românii, ca majoritari, la contactul cu alte culturi au manifestat deschidere, ospitalitate, au împrumutat de la cei de la care au avut ce învăţa şi la rândul lor au oferit cu generozitate din harul cu care au fost înzestraţi. În raporturile cu etnicii, s-au comportat după un model cristalizat de-a lungul istoriei lor frământate, cu măsură, respect şi consideraţie, cu conştiinţa şi liniştea celor care se ştiu acasă, având ca valori prietenia, încrederea şi nevoia de comunicare, un inegalabil dar general-uman.

Summary

The volume Romanians at the Culture Contact is a synthesis of the researches done by the author in the villages and towns with ethnic groups. Its novelty and plus value consist in the fact that for the first time in the Romanian sociological and anthropological literature theoretical and empirical perspectives of culture contact are put together. The theory of culture contact offers an ample guide for research to any researcher of the problem and field investigations help him to interpret his own results in the light of this theory.

The work puts in evidence the interethnic climate among Romanians as integrative milieu and the “guests” who came on our territory and have remained here up to now. The ethnic groups studied are: Hungarians, Szeklers, Saxon-Germans, Tatars, Turks and Roma, everyone with its own identitar specific expressed in culture, language and religion. The study on their opening to Romanian culture shows us great differences among ethnic groups. For instance, Hungarians and Saxon-Germans, in the virtue of their social-economic status as privileged groups, had a behavior less open to cultural patterns and value orientation change with Romanians. By their very elaborated and severe inner behavior codes, they did not allow the communication with them, but this had not occurred in reality. Tatars and Turks were open to Romanian culture. They are well integrated and consider themselves the most loyal ethnic groups in Romania.

Romanians, though more numerous than other ethnic groups, are not found in old historical documents because of their inferior status, but they can be discovered in the influences on the “king’s guests”, in the names of rivers (Iorga), in antroponimes from conscriptions (Ranca). Only in the XX-th century Romanians’ social-economic status improved at the level of their masters and even surpassed them, becoming model for them in hard working, humanism (omenie), and social aspirations for children.

Romanians has always had special relationships with Hungarians because of their past and present leaders’ tendencies to dominate and extend more then they need by their demographic dimension. Beyond these leaders, there is a great mass of honest and balanced population who desires to live in peace, understanding and prosperity with Romanians and other ethnic groups, rejecting the obsolete fantasies of their leaders. Hungarians leaders do not take into account the reality, invent all kinds of autonomy: autonomy of Szecklers region, cultural autonomy, administrative, economic autonomy etc., by which they want to trouble waters in Romania and in the neighbouring countries. In the book I have written much more about them for a deep knowledge of their specific “culture contact”.

The core of the book is the idea that Romanians, as majority population and integrative milieu, at the contact with other cultures show opening, hospitality, being receivers and donors at the same time. In the relations with the other ethnic groups they have behaved in a way long crystallized in history, with measure, respect, consideration, with the conscience and silence of those living in their own house, having as values friendship, trust, the need to communicate with others, an unequal general-human gift.

Copertă – spate
FOTOGRAFIE



MARIA COBIANU – BĂCANU

• 
  Inovaţie şi tradiţie în dezvoltarea culturală, Editura ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988.
  
• 
  Cultură şi valori în perioada de tranziţie, Editura Economică, Bucureşti,1994.
  
• 
  SOS – Românii din Covasna şi Harghita ! Editura Petru Maior, Târgu Mureş, 1998.
  
• 
  Cultură şi evaluare, Ministerul Culturii, Centrul de Pregătire şi Formare a Personalului din Instituţiile de Cultură, Bucureşti,1999.
  
• 
  Drama maghiarizării românilor din Covasna şi Harghita, Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2000.
  
• 
  Mihail M. Cernea – Un inovator în sociologie şi dezvoltare internaţională, Editura Economică, Bucureşti, 2001.
  
• 
  Cultura, identitatea naţională şi educaţia în dezvoltarea durabilă a societăţii româneşti, coordonatoare, în colaborare cu Petruş Alexandrescu şi Ozana Cucu-Oancea, Editura Paralela 45, Bucureşti, 2002, premiată în anul 2004 cu premiul „Dimitrie Gusti” al Academiei Române.
  
• 
  Adolescenţii „Primăvara Europei”. Cultura procesului de integrare europeană, Editura ARVIN, Bucureşti, 2004, coordonatoare, în colaborare cu Elena Cobianu şi Petruş Alexandrescu.
  
• 
  Şcoala românească, încotro? Maria Cobianu-Băcanu şi Petruş Alexandrescu, Editura Paralela 45, Bucureşti, 2004.
  
• 
  Circa 250 de studii şi articole în reviste de specialitate şi în alte publicaţii.
  
• 
  Specializare în sociologie rurală, sociologia culturii şi a educaţiei, antropologie culturală, axiologie, relaţii interetnice şi contactul dintre culturi.