Mario Puzo

_ El asculta şi eu vorbesc, răspunsese scriitorul.

Claudiei i se păruse că nu era propriu-zis o explicaţie.

Îl întrebase pe Cross: deşi îi era frate, tânărul reprezenta o enigmă şi mai mare. Cross chibzuise asupra întrebării. în cele din urmă, răspunsese:

— Nu trebuie să stai cu ochii pe el, nu vrea nimic.

De îndată ce Cross rostise acele cuvinte, Claudia înţelesese că spusese adevărul. Pentru ea era o uimitoare revelaţie. Din păcate pentru el, Ernest Vail nu avea nimic de ascuns.

Legătura ei cu Ernest Vail fusese ceva cu totul special. Deşi romancier de renume internaţional, la Hollywood Vail nu avea nici o putere. De asemenea, nu era un om de societate; dimpotrivă, inspira antipatii. Articolele semnate de el prin reviste abordau delicate probleme naţionale şi erau întotdeauna incorecte din punct de vedere politic; paradoxal, faptul agasa ambele tabere. Ironiza procesul democratic din America; scriind despre mişcarea feministă, declara că femeile vor fi întotdeauna subjugate de bărbaţi, până când vor deveni egalele lor din punct de vedere fizic, şi-i sfătuia pe adepţii feminismului să creeze grupuri de pregătire paramilitară. în problema rasială, scrisese un eseu despre limbaj, în care insista că negrii ar trebui să-şi spună „oameni de culoare”, întrucât cuvântul „negru” era utilizat cu atâtea sensuri peiorative – gânduri negre, negru ca iadul, negru la faţă – şi că întotdeauna avea o conotaţie negativă, afară de sintagma „rochie simplă şi neagră”.

În continuare, înfuria ambele tabere, susţinând că rasele mediteraneene trebuia considerate „de culoare”. Inclusiv italienii, spaniolii, grecii şi aşa mai departe.

Scriind depre clase, susţinea că oamenii care dispun de mulţi bani trebuie s& fie cruzi şi să se apere, iar săracii trebuie să devină infractori, întrucât sunt „evoiţi să lupte împotriva legilor făcute de către cei bogaţi, cu scopul de a-şi Proteja averea. Scria că orice tip de bunăstare era, de fapt, o mita necesara, menită să-i împiedice pe cei săraci să declanşeze o revoluţie. Despre religie Scria că ar trebui prescrisă ca un medicament.

Din păcate, nimeni nu reuşea să-şi dea seama daca glumea sau vorbea serios. Niciuna dintre aceste excentricităţi nu apărea vreodată în romanele lui, astfel că lectura cărţilor scrise de el nu oferea nici un indiciu.

în timpul colaborării la scenariul după cel mai mare best-seller al lui, între Claudia şi Vail se legase o relaţie strânsă. El era un elev sârguincios, o trata c tot respectul, iar ea îi aprecia glumele cam acre, seriozitatea cu care discuta despre condiţiile sociale. O şoca indiferenţa lui faţă de banii gheaţă şi preocuparea pentru bani ca noţiune abstractă. Ignoranţa lui crasă în ce priveşte mersul lumii şi efectele puterii, în special la Hollywood. Se împăcau atât de bine încât Claudia îl rugase să-i citească romanul. Se simţise flatată când el venise la studio a doua zi, cu manuscrisul adnotat.

În cele din urmă, romanul fusese publicat, pe baza succesului ei ca scenarist şi prin presiunile exercitate asupra impresarului Melo Stuart. Cartea beneficiase de câteva recenzii vag laudative şi de altele ironice, mai ales pe motiv că era scenarista. Dar Claudia continuase să-şi iubească romanul. Cartea nu se vânduse şi nimeni nu cumpărase drepturile de ecranizare. Totuşi, fusese tipărită. Ea îi dedicase lui Vail un exemplar cu autograf: „Pentru cel mai mare romancier în viaţă al Americii.” Nici acest gest nu ajutase la nimic.

— Eşti o fata foarte norocoasă, îi spusese Vail. Nu eşti romanciera, eşti scenarista. Nu vei ajunge niciodată scriitoare de romane. In următoarea jumătate de oră, fără răutate şi fără ironie, îi disecase romanul şi îi demonstrase că era o aiureala, ca nu avea structură, profunzime, rezonanţa în caracterizare, chiar şi dialogul – punctul ei forte – era îngrozitor, de o spiritualitate nejustificată. Era un asasinat brutal, dar înfăptuit cu o asemenea logica, încât Claudia fusese nevoită sa recunoască adevărul. El încheiase cu ceea ce socotise a fi o dovada de amabilitate: E o carte foarte buna pentru o fată de optsprezece ani. Toate greşelile despre care ţi-am vorbit pot fi îndreptate prin experienţa, prin simpla trecere a anilor. Exista însă un lucru pe care nu-l vei putea corecta niciodată. Nu ai vocabular.

Auzindu-l, Claudia, deşi profund mâhnita, se simţise ofensată. O parte din recenzii lăudaseră însuşirile lirice ale cărţii.

— Te înşeli, îl contrazisese ea. Am încercat să scriu propoziţii perfecte. Şi ceea ce admir mai mult la cărţile tale e poezia limbajului. Pentru prima oară Vail zâmbise.

— Mulţumesc, spusese el. N-am încercat să fiu poetic. Limbajul folosit de mine se naşte din sentimentele personajelor. Limbajul, poezia ta în aceasta carte sunt forţate. Total lipsite de sinceritate.

Claudia izbucnise în lacrimi.

— Dar cine dracu' eşti tu? explodase ea. Cum poţi să spui cuvinte atât de om bile şi de dureroase? Cum naiba poţi fi atât de categoric? Vail păruse amuzat. 105

— Hei, poţi scrie cărţi publicabile şi totuşi să mori de foame. Dar de ce, când,şti o scenaristă geniala? Cât despre faptul că sunt categoric, e singurul lucru la

• are mă pricep, dar mă pricep la perfecţie. Sau poate mă înşel? _ Nu te-nşeli, răspunsese Claudia, dar eşti un tiran şi un sadic. Vail o privise circumspect.

— Eşti talentata, spusese el. Ai o ureche excelenta pentru dialogul de film, eşti experta în firul epic. Te pricepi cu adevărat la filme. De ce să vrei să fii fierar şi nu mecanic auto? Eşti făcuta pentru cinema, nu ca să scrii romane. Claudia îl privise cu ochii mari, de uimire.

— Nici nu ştii cât mă jigneşti.

— Bineînţeles că ştiu, replicase el. Dar e spre binele tău.

— Nu pot să cred că eşti una şi aceeaşi persoană cu autorul care a scris acele cărţi, ripostase ea cu răutate. Nimeni n-ar crede că tu le-ai scris. Auzind-o, Vail izbucnise într-un râs încântat.

— Adevărat, confirmase el. Nu-i extraordinar?

În săptămâna următoare se purtase oficial cu ea cât timp lucraseră la scenariu. Presupunea că prietenia lor luase sfârşit. într-un târziu Claudia îi spusese:

— Ernest, nu te mai ţine aşa băţos. Te iert. Mai mult chiar, cred ca ai dreptate. Dar de ce a trebuit să fii atât de brutal? M-ai făcut să-mi închipui că faci paradă de superioritatea masculina. înţelegi, adică să mă umileşti şi apoi să-ţi cad la pat. Ştiu însă că nu te duce mintea până acolo. Pentru numele lui Dumnezeu, îndulceşte puţin pilula.

Vail ridicase din umeri.

— Eu nu cunosc decât o singura cale, răspunsese el. Daca nu sunt cinstit cu astfel de lucruri, atunci nu sunt niciodată. în plus, am fost brutal pentru că ţin cu adevărat la tine. Nici nu ştii cât eşti de deosebita.

— Prin talentul meu, prin inteligenţa sau prin frumuseţe? întrebase, zâmbind, Claudia.

Vail dăduse din mină a lehaminte.

— Nu, nu, protestase el. Pentru că eşti o persoană binecuvântată şi foarte fericită. Pe tine nu te va îngenunchea nici o tragedie. Asta se întâmpla foarte rar.

Claudia cugetase la cele auzite.

— Ştii, replicase ea, ce spui tu e cam jignitor. înseamnă că sunt proasta din născare? Tăcu o secunda. Se crede că omul melancolic este mai sensibil. Melancolia e un semn de sensibilitate.

— Aşa e, încuviinţase Vail. Eu sunt melancolic, deci sunt mai sensibil decât tine?

Amândoi râseseră şi în clipa următoare Claudia îl îmbrăţişase.

— îţi mulţumesc că ai fost sincer cu mine, spusese ea.

— Nu te obrăznici, o dojenise Vail. Aşa cum spunea mama: „Viaţa e ca 0 cutie cu grenade de mână, niciodată nu ştii ce te va trimite în împărăţia cerurilor”.

Claudia spusese, râzând:

— Iisuse, întotdeauna trebuie să prevesteşti ziua de apoi? Niciodată nu vei ajunge scenarist, dovadă zicala de adineauri.

— Dar e mai aproape de adevăr, insistase Vail.

Înainte de a-şi încheia colaborarea la scenariu, Claudia îl trăsese în pat.

Ţinea suficient de mult la el ca să dorească să-l vadă fără haine, astfel încât sa poată avea o discuţie reală, să-şi poată face confidenţe adevărate. Ca amant, Vail era mai mult entuziast decât expert. De asemenea, se arata mai recunoscător decât majoritatea celorlalţi bărbaţi. Dar lucrul cel mai bun din toate, după ce făcea dragoste îi plăcea să stea de vorbă, faptul că era în pielea goală nu-l împiedica să ţină prelegeri, să emită raţionamente necumpătate. Iar Claudiei îi plăcea goliciunea lui. Dezbrăcat, avea agilitatea şi impetuozitatea unei maimuţe; era şi foarte păros: cu pieptul păros şi cu smocuri de păr pe spate. Avea şi lăcomia unei maimuţe, înşfăca trupul ei gol ca pe un fruct atârnând dintr-un copac. Dorinţa lui o amuza pe Claudia. O delecta comedia inerenta a sexului. îi plăcea şi faptul că el era celebru în întreaga lume, că îl văzuse la televizor şi îl socotise cam infatuat în probleme de literatura sau când venea vorba de jalnica condiţie morală a omenirii; avea un aer nespus de demn, ţinând în mâna pipa din care trăgea arareori câte un fum, şi era îmbrăcat în haina de tweed cu cotiere de piele, care-i dădeau o alură profesională. Dar la pat era cu mult mai amuzant decât la televizor: aici îi lipsea latura actoriceasca.

Niciodată nu discutau despre iubire adevărată, despre o „legătură”.

Claudiei nu-i trebuia aşa ceva, iar Vail nu avea decât o percepţie literară a termenului. Amândoi acceptau faptul că el era cu treizeci de ani mai în vârstă şi, în plus, nu oferea nici un avantaj în afară de renume. Nu aveau în comun nimic altceva decât literatura, poate cea mai fragilă temelie pentru o căsnicie, lucru cu care amândoi erau de acord.

Claudiei îi plăcea să discute cu el despre filme. Ernest insista că filmele nu erau arta, ci o revenire la picturile primitive descoperite în vechile caverne. In opinia lui, filmul nu avea limbaj, şi cum progresul speciei umane depindea de limbaj, filmul nu reprezenta decât o formă artistică minoră şi regresiva.

— Deci pictura nu este artă, Bach şi Beethoven nu sunt artă, Michelangelo nu este artă, rezuma Claudia. Vorbeşti tâmpenii. 107 pe urmă îşi dădea seama că el nu făcea decât s-o tachineze, că îi plăcea s-o oVoace – deşi cu prudenţă, numai după ce făceau dragoste. în momentul în care amândoi fuseseră concediaţi ca scenarişti, deveniseră foarte buni prieteni. înainte de a se înapoia la New York, Vail îi oferise Claudiei un mic inel de formă asimetrică împodobit cu patru pietre preţioase de culori diferite. Nu părea prea scump, dar era o raritate de valoare, şi colindase mult timp până s-o găsească. De atunci Claudia nu se mai despărţea de inel. Pentru ea devenise un talisman.

La plecarea lui Vail, relaţia lor intima se încheiase. Când şi dacă Vail avea să mai revină la Los Angeles, ea avea să fie angajata într-o nouă legătură. Iar Vail recunoştea că relaţia lor fusese mai mult prietenie decât pasiune. Ca dar de rămas-bun, Claudia îl familiarizase cu tot ce însemna Hollywoodul. îi explicase faptul că scenariul lor era pe cale de a fi rescris de celebrul Benny Sly, legendarul scenarist nominalizat la un Premiu Oscar special pentru rescrieri de scenarii. îi povestise ca Benny Sly era specialist în transformarea poveştilor nevandabile în succese de o sută de milioane de dolari. Fără îndoiala că avea să facă din cartea lui Vail un film pe care scriitorul îl va detesta, dar care cu siguranţa va aduce o căruţă de bani.

Vail ridicase din umeri.

— Eu primesc zece la suta din profitul net, spusese el. Voi fi bogat. Claudia îl privise exasperată.

— Profitul net? exclamase ea. Nu vrei şi cotă de asociat? N-ai să vezi un sfanţ, indiferent câţi bani va aduce filmul. Cei de la LoddStone sunt geniali când e vorba să topească banii. Ascultă-mă, eu am avut profitul net de la cinci filme care au adus o tonă de bani şi n-am primit nimic. Aşa ai să păţeşti şi tu. Vail ridicase iar din umeri. Părea că nu-i pasă, ceea ce va face ca acţiunile lui din anii următori să fie şi mai de neînţeles.

Următoarea legătura a Claudiei o făcuse să-şi amintească de vorba lui Ernest, că viaţa semăna cu o cutie de grenade. Pentru prima oara, cu toată inteligenţa ei, se îndrăgostise – cu prudenţa – de un bărbat total nepotrivit. Un tânăr regizor „de geniu”. După aceea se îndrăgostise serios şi imprudent de un alt bărbat, de care s-ar fi îndrăgostit orice femeie din lume. La fel de nepotrivit şi el.

Orgoliul iniţial la gândul că putea atrage asemenea bărbaţi se topise curând, datorita felului în care se purtaseră cu ea.

Regizorul, un individ antipatic, cu figura de nevăstuică, doar cu câţiva ani mai mare decât Claudia, făcuse trei filme de excepţie, care nu numai că se „Ucuraseră de aprecierile criticii, dar aduseseră bani frumoşi. Toate studiourile doreau să colaboreze cu el. Studioul LoddStone încheiase contract pentru trei filme şi o însărcinase pe Claudia cu rescrierea scenariului pe care intenţiona $a lucreze regizorul.

Una dintre caracteristicile geniului acestui regizor era aceea că ştia cu pre. cizie ce voia. La început îi făcuse concesii Claudiei, pentru că era femeie s scenaristă, două calităţi inferioare în ierarhia puterii de la Hollywood. Se certaseră din prima clipă.

El îi ceruse să scrie o scenă care, simţea ea, nu se integra în structura conflictului. Claudia admitea că scena în sine ar fi fost extraordinara, dar rămânea o scenă a cărei unică menire era să scoată în evidenţă arta regizorala.

— Nu pot scrie o astfel de scena, protestase Claudia. Nu are nici o legătura cu subiectul. Nu-i decât acţiune şi cameră de filmat.

— De asta există filme, replicase scurt regizorul. Tu fă-o aşa cum am discutat.

— Nu vreau să irosesc nici timpul tău şi nici pe al meu, continuase să se opună Claudia. N-ai decât s-o scrii tu cu blestemata aia de camera. Regizorul nu catadicsise nici să se înfurie.

— Eşti concediată, o anunţase el. Nu mai lucrezi la film. Şi bătuse din palme.

Dar Skippy Deere şi Bobby Bantz îi reconciliaseră, ceea ce se întâmplase numai fiindcă pe regizor începuse să-l intereseze încăpăţânarea ei. Filmul se dovedise un succes, iar Claudia se văzuse nevoită să admită că triumful se datora mai curând talentului regizoral decât harului ei de scenarist. Pur şi simplu, nu fusese capabila să sesizeze viziunea regizorului. Ajunseseră în pat aproape din întâmplare, însă regizorul o dezamăgise profund. Refuzase să SQ' dezbrace şi făcuse dragoste cu cămaşa pe el. Totuşi, Claudia continuase să-şi facă visuri despre marile filme pe care le vor realiza împreună. Unul dintre cele mai mari cupluri regizor-scenarist ale tuturor timpurilor. Claudia era dispusă să fie vioara a doua în această colaborare, punându-şi talentul în slujba geniului, împreună aveau să facă arta de mare calitate şi să devină o legenda. Legătura durase o luna, până când Claudia îşi terminase scenariul special pentru Messalina, pe care i-l arătase şi lui. El îl citise şi-l aruncase deoparte.

— O porcărie feministă, numai fese şi ţâţe, declarase el. Eşti o fata deşteaptă, dar acesta nu-i un film pentru care să-mi pierd un an din viaţă.

— E doar o primă schiţa, protestase Claudia.

— Iisuse, detest ideea de a profita de o relaţie personală ca să faci un film, declarase el.

În acel moment, Claudia se vindecase total de dragostea pe care i-o purta. Se simţea profund jignită. 109

_ Eu n-am nevoie să mă culc cu tine ca să fac un film, spusese ea.

_ Bineînţeles că nu, încuviinţase regizorul. Eşti talentată şi îţi merge vestea ă ai unul dintre cele mai grozave funduri din industria filmului. Claudia rămăsese de-a dreptul şocata. Ea nu vorbea niciodată despre bărbaţii cu care făcea dragoste. Detesta tonul pe care i se adresa el, ca şi cum femeilor ar fi trebuit să le fie ruşine că făceau ceea ce făceau şi bărbaţii.

— Ai talent, dar un bărbat care face amor cu cămaşa pe el are o reputaţie şi mai proasta, replicase Claudia. Eu, cel puţin, nu m-am culcat niciodată cu cineva ca să obţin o probă de filmare.

Relaţia lor se încheiase aici, iar Claudia începuse să se gândească la Dita Tonuney ca posibila regizoare. Ajunsese la concluzia că numai o femeie ar fi valorificat scenariul aşa cum merita.

„Ei, ce dracu'!” se gândise Claudia. Ticălosul nu se dezbrăca niciodată complet şi nu-i plăcea să stea de vorbă după ce făcea dragoste. Era cu adevărat genial în materie de film, dar nu avea vocabular. Iar pentru un geniu, era un bărbat cu totul neinteresant, afara de cazul când discuta despre filme. Claudia se apropia de marea curba din Pacific Coast Highway, de unde oceanul se vedea ca o oglinda nesfârşită în care se reflectau stâncile de pe dreapta. Era locul ei preferat din întreaga lume, o frumuseţe naturală care o încânta de fiecare data. Mai avea doar zece minute până la Malibu, unde locuia Athena. Claudia încercă să-şi formuleze rugămintea: trebuia să salveze filmul, s-o convingă pe Athena să se întoarcă. îşi aminti că, în anumite momente din viaţa lor, avuseseră acelaşi amant şi se simţea mândră că un bărbat care o iubise pe Athena o putuse iubi şi pe ea.

Acum soarele strălucea cu putere. Valurile Pacificului sclipeau ca nişte diamante uriaşe. Claudia frână brusc. Crezuse că unul dintre deltaplane va ateriza chiar în faţa maşinii. Văzu şi zburătorul: o tânără cu un sân scăpat din bluză îi făcu semn hotărât cu mâna, continuând să se îndrepte către plaja. Cum de aveau voie, de ce nu apărea poliţia? Clătina din cap şi apăsă pe ambreiaj. Circulaţia se rărise şi autostrada făcea o cotitura, aşa că oceanul nu se mai vedea, deşi la nici doi kilometri mai încolo avea să reapară. „La fel ca iubirea adevărata”, îşi spuse, zâmbind. în viaţa ei iubirea adevărata continua să reapară.

Când se îndrăgostise cu adevărat, trăise o experienţa dureroasă, dar plina de uwaţâminte. De fapt, vina nu fusese a ei, întrucât bărbatul pe care îl iubise se numea Steve Stallings, megastar şi idol al femeilor din întreaga lume. Avea o extraordinara frumuseţe masculină, un farmec autentic şi o enormă vitalitate, alimentată de consumul ponderat de cocaină. De asemenea, era un actor extrem de talentat. Dar mai presus de orice, era un Don Juan. Se culca cu toate femeii» care-i ieşeau în cale – la filmări în Africa, în vreun orăşel din Vestul American la Bombay, Singapore, Tokio, Londra, Roma, Paris. O făcea cu sentimentul unu! gentleman care dă de pomană săracilor şi ca gest de milă creştineasca. Nici nu se punea problema de o relaţie, nu mai mult decât în cazul unui cerşetor invitat la masă de un filantrop. Actorul se arătase atât de încântat de Claudia, încât relaţia durase douăzeci şi şapte de zile.

În pofida plăcerii, pentru Claudia fuseseră douăzeci şi şapte de zile umilitoare. Steve Stallings era un amant irezistibil, graţie cocainei. Dezbrăcat, se simţea chiar mai în largul lui decât Claudia. La aceasta contribuia şi faptul că avea un trup perfect. Deseori Claudia îl surprindea studiindu-se în oglindă, aproape la fel ca o femeie care-şi potriveşte pălăria.

Claudia ştia că era o neînsemnata concubină. De fiecare dată când aveau întâlnire, el îi telefona s-o anunţe că va întârzia o oră, apoi sosea abia după şase ceasuri. Uneori renunţa cu totul la întâlnire. Claudia nu era decât amanta lui de noapte. De asemenea, când făceau dragoste, el insista de fiecare data să prizeze şi ea cocaină, experienţa interesanta, dar care o ameţea în asemenea măsură, încât în următoarele zile nu mai era în stare să scrie, iar ce scria nu prezenta încredere. îşi dădea seama că devenea exact ceea ce detesta mai mult pe lume: o femeie a cărei viaţă depindea în întregime de capriciile unui bărbat. Se simţea umilită că era abia pe locul patru sau cinci, dar nu-l învinovăţea pe Steve. Se învinovăţea pe sine. în definitiv, la cât era de celebru, Steve Stallings putea avea aproape orice femeie din America, totuşi o alesese pe ea. Stallings urma să îmbătrânească şi să se urâţească, să-şi piardă din faima şi să depindă tot mai mult de cocaină. Trebuia să câştige bani gheaţă cât timp era în floarea vârstei. Era îndrăgostită şi, pentru una dintre puţinele ocazii din viaţa ei, profund nefericită.

Astfel, în cea de a douăzeci şi şaptea zi, când Stallings o sunase s-o prevină că va întârzia, ea îi spusese:

— Nu te mai obosi, Steve, plec din casa ta, unde sunt un fel de gheişă. Urmase o tăcere, apoi el îi răspunsese pe un ton deloc surprins:

— Sper că ne despărţim prieteni. Mi-a făcut cu adevărat plăcere sa fim împreună.

— Desigur, răspunsese Claudia şi închisese telefonul.

Fusese pentru prima oară când la sfârşitul unei legături nu-şi dorise să păstreze o relaţie de prietenie. Cel mai mult o supăra faptul că dăduse dovadă de prostie. Era limpede ca toată atitudinea lui fusese un truc ca s-o determin^ să plece, dar ei îi trebuise prea mult timp ca să priceapă aluzia. Se simţea umilita. Cum de fusese atât de proasta? Plânsese, dar după o sâptâmân㪠111 descoperise că nu simţea deloc nevoia să fie îndrăgostită. Acum timpul îi aparţinea în întregime şi putea lucra. Fusese o plăcere să se întoarcă la scris cu mintea limpezită de cocaină şi de dragoste adevărată.

După ce amantul ei, regizorul cel genial, îi refuzase scenariul, Claudia lucrase cu înverşunare timp de şase luni ca să-l rescrie. Claudia De Lena scrisese scenariul original pentru fdmul Messalina sub forma unui inteligent mesaj feminist. Dar după cinci ani petrecuţi în industria filmului, ştia că orice mesaj trebuia asezonat cu ingredientele de baza, lăcomia, sexul, crima şi credinţa în omenire. Ştia că trebuia să scrie roluri mari, nu numai pentru Athena Aquitane, dar cel puţin pentru încă trei vedete distribuite în roluri secundare. Rolurile feminine de calitate erau atât de puţine la număr, încât scenariul avea să atragă nume de prima mărime. Un element esenţial era marele nemernic – fermecător, necruţător, frumos şi inteligent. Pentru acest personaj se inspirase din amintiri despre tatăl ei.

La început Claudia intenţionase să abordeze o producătoare independenta şi cu influenţa, dar majoritatea directorilor de studiouri care puteau aproba realizarea unui film erau bărbaţi. Chiar dacă le-ar fi plăcut scenariul, i-ar fi neliniştit perspectiva de a-l transforma în propagandă deschisă, realizatorul şi regizorul fiind femei. Ar fi dorit să aibă în echipă cel puţin un bărbat. Claudia hotărâse deja ca regizoarea să fie Dita Tommey.

Fără îndoiala că Tommey avea să accepte, întrucât filmul urma să beneficieze de un buget enorm. Daca avea succes, un asemenea film ar fi adus-o în rândul monştrilor sacri. Dar chiar şi în cazul unui eşec, reputaţia ei ar fi avut de câştigat. Un film în care se investea atât de mult şi nu avea succes era uneori mai prestigios pentru un regizor decât unul de succes, făcut cu bani puţini. Un alt motiv era acela că Dita Tommey iubea exclusiv femeile, iar filmul i-ar fi înlesnit accesul la patru femei frumoase şi celebre. Claudia o voia pe Tommey pentru că, în urmă cu câţiva ani, lucraseră împreuna la un film, experienţă care se dovedise fructuoasa. Regizoarea era foarte tranşantă, foarte inteligentă şi foarte talentata. Totodată, nu era genul de regizor care „ucide scenaristul” şi care să-şi cheme prietenii să rescrie scenalul, ca apoi să-şi împartă banii. Niciodată nu pretindea drepturi de coautor decât în cazul unei contribuţii reale şi nu recurgea la hărţuire sexuala, cum procedau unii regizori şi actori – deşi termenul de „hărţuire sexuală” nu putea fi milizat în cinematografie, unde comerţul cu seducţie făcea parte din meserie. Claudia făcuse tot posibilul să-i trimită scenariul lui Skippy Deere într-o Vlneri, Skippy nu citea cu atenţie scenariile decât în week-end. l-l trimisese hindcâ, în ciuda micilor escrocherii, rămânea cel mai bun producător din oraş şi pentru că Claudia niciodată nu putea renunţa definitiv la o veche relaţie.

Trucul reuşise. Duminică dimineaţă Claudia primise un telefon de la el. Skippy o invitase să ia prânzul împreuna în aceeaşi zi.

Claudia îşi pusese computerul în Mercedes şi se îmbrăcase de lucru: cămaşa bărbătească de doc albastru, blugi decoloraţi, pantofi de sport fără şireturi. îŞj prinsese părul la spate cu o eşarfa.

Pornise pe Ocean Avenue din Santa Monica. în Palisades Park, care separa Ocean Avenue de Pacific Coast Highway, văzuse săracii din Santa Monica înghesuindu-se la masa de duminica. Voluntari de la asistenţa socială le aduceau în fiecare duminica mâncare şi băutură, în aerul proaspăt al parcului, pe mese şi bănci de lemn. Claudia alegea întotdeauna acest traseu, anume ca să-i privească, să-şi amintească de cealaltă parte a societăţii, în care oamenii nu aveau Mercedes-uri, piscine şi nu-şi făceau cumpărăturile pe Rodeo Drive. Cu ani în urmă se oferise deseori ca voluntar, să ducă de mâncare în parc; acum se mărginea sa trimită un cec bisericii care hrănea săracii. Devenise mult prea dureros să treacă de la o lume la alta, faptul îi stăvilea dorinţa de reuşită. Nu se putea abţine să nu-i privească, îmbrăcaţi în haine ponosite, viaţa lor o ruina, cu toate acestea unii păstrau o stranie demnitate. Acest trai fără speranţa i se părea extraordinar, şi totuşi, era doar o chestiune de bani, banii pe care ea îi câştiga cu atâta uşurinţă scriind scenarii de film. în şase luni câştiga mai mulţi bani decât vedeau aceşti oameni într-o viaţă întreagă.