Mario Puzo

În intimitatea vestiarului, Ceil prinse în palme obrazul lui Cross şi-l sărută pe buze. Sărutările ei erau tandre şi uşoare ca o adiere. Dar când el îşi vârî mâinile pe sub bluza fetei, ea îl dădu deoparte. Chipul ei era numai zâmbet. I – Mi-am dorit să te sărut încă de la zece ani, spuse ea. Astăzi era ocazia cea mai potrivită.

Aţâţat de sărutările ei, Cross o întrebă:

— De ce?

— Pentru că eşti atât de frumos şi de perfect, răspunse Ceil. într-o zi ca aceasta nu există păcat. îşi strecura mâna într-a lui. Nu-i aşa că avem familii minunate? Apoi îl întrebă pe neaşteptate: De ce ai rămas cu tatăl tău?

— Aşa s-a întâmplat, răspunse Cross.

— E adevărat că ai avut un schimb de cuvinte cu Dante? întrebă Ceil. E un mare ticălos.

— N-am avut nimic cu Dante, explică Crooss. Pur şi simplu, glumeam. Şi el e amator de farse, la fel ca unchiul Peţie.

— Dante e prea necioplit, insistă Ceil şi-l sărută din nou. îl ţinea strâns de mâini. Tata câştigă foarte mulţi bani, acum va cumpăra o casă în Kentucky şi un Rolls Royce model 1920. Are deja trei maşini de epocă şi intenţionează sffl cumpere cai în Kentucky. Ce-ar fi să vii mâine să vezi maşinile? întotdeauna! ţi-a plăcut cum găteşte mama.

— Mâine trebuie să mă întorc la Vegas, spuse Cross. Acum lucrez Xanadu.

Ceil îl strânse uşor de mână.

_ Detest Las Vegas, spuse ea. Mi se pare un oraş dezgustător.

— Mie mi se pare nemaipomenit, o contrazise, zâmbind, Cross. Cum de-l deteşti dacă n-ai fost niciodată acolo?

_ Pentru ca oamenii aruncă cu banii câştigaţi din greu, răspunse Ceil cu indignare tinerească. Slavă Domnului ca tata nu joacă jocuri de noroc. Pe urmă, toate fetele acelea desfrânate…

Cross rise.

— Eu habar n-am, răspunse el. Nu mă ocup decât de terenul de golf. Nici n-am văzut cum arată cazinoul.

Ea îşi dădu seama că Cross glumea, totuşi spuse:

— Daca te invit să mă vizitezi după ce plec la colegiu, ai să vii?

— Desigur, încuviinţă Cross. Avea mult mai multă experienţa în acest fel de jocuri decât ea. îl înduioşa inocenţa fetei, felul în care îi ţinea mâinile, faptul că nu cunoştea adevăratele îndeletniciri ale tatălui ei şi ale Familiei. înţelegea că Ceil nu făcea decât să-l încerce, îndemnată de vremea frumoasa, de explozia feminităţii, şi era mişcat de sărutările ei tandre şi lipsite de senzualitate. Ar fi mai bine să ne întoarcem la petrecere, propuse el.

Se înapoiară mână în mână la locul unde se desfăşura picnicul. Tatăl ei, Virginio, îi observă primul şi, frecându-şi un deget de altul, exclamă vesel:

— Ruşine, ruşine!

Apoi îi îmbrăţişa pe amândoi. Era o zi pe care Cross avea să şi-o amintească întotdeauna pentru puritatea ei, pentru copiii îmbrăcaţi în culoarea albă a inocenţei, ca să vestească învierea lui Hristos, şi pentru faptul că, în sfârşit, înţelesese cine era tatăl lui.

Când Pippi şi Cross se întoarseră la Vegas, relaţia dintre ei era cu totul alta.

Fără îndoiala, Pippi ştia că fiul său aflase secretul, aşa că se purta faţă de Cross mai afectuos decât de obicei, oferindu-i diverse atenţii. Cross era surprins ca sentimentele faţa de tatăl său nu se schimbaseră, că îl iubea la fel ca înainte. Nu-şi putea imagina existenţa fără tatăl lui, fără Familia Clericuzio, fără Gronevelt şi hotelul Xanadu. Aceasta era viaţa pe care trebuia s-o trăiască şi nu regreta. Totuşi, în el începea să crească nerăbdarea. Trebuia să facă un nou pas.

Capitolul 4

Claudia de Lena parcurgea cu maşina distanţa dintre apartamentul ei de pe Pacific Palisades şi reşedinţa din Malibu a Athenei, gândindu-se ce trebuia să-i spună actriţei ca s-o convingă să reia filmările la Messalina. Pentru Claudia acest lucru era la fel de important ca şi pentru studio. Messalina era primul ei scenariu original; cele dinainte fuseseră adaptări după romane, rescrieri sau prelucrări ale altor scenarii şi colaborări. De asemenea, Claudia era coproducătoare la Messalina, ceea ce-i conferea o influenţă cum nu avusese niciodată până atunci. La aceasta se adăuga o cotă substanţiala din profituri. Ar fi trebuit să câştige o sumă într-adevăr impresionantă. După aceea putea face pasul următor, acela de producător şi scenarist. Era poate singura persoană la vest de Mississippi care nu dorea să regizeze; activitatea de regizor necesita o cruzime în relaţiile dintre oameni pe care Claudia nu o putea accepta.

Relaţia ei cu Athena era una de sinceră prietenie, nu amiciţia profesională a unor colege de muncă din industria filmului. Fără îndoiala, Athena ştia ce importanţă avea filmul pentru cariera Claudiei. Athena era o femeie inteligenta. Ceea ce Claudia nu reuşea să înţeleagă era teama Athenei de Boz Skannet. Athena nu se temuse niciodată de nimeni şi de nimic. Ei bine, măcar un lucru putea să afle. Să descopere ce anume o înfricoşa pe Athena şi s-o ajute. Bineînţeles, trebuia s-o ajute pe Athena să nu-şi distrugă utreaga carieră. La urma urmei, cine ştia mai multe decât Claudia despre complicaţiile şi capcanele din industria filmului?

Claudia De Lena visase să ajungă scriitoare la New York. Nu-şi pierduse curajul când, la vârsta de optsprezece ani, primul ei roman fusese refuzat de douăzeci de editori. Dimpotrivă, hotărâse să se mute la Los Angeles şi să-şi mcerce condeiul la scenarii de film.

întrucât era spirituală, ageră şi talentată, la Los Angeles îşi făcuse numerţv prieteni. Se înscrisese la un curs de scenarişti de film în cadrul Universităţii ^ Los Angeles, unde întâlnise un băiat al cărui tată era un renumit specialist fo chirurgie estetică. Cei doi tineri deveniseră amanţi, băiatul era fascinat

— E păcat ca o fată ca tine să nu fie frumoasă, aşa cum merită, îi spusese el Să nu te simţi jignită, e un neajuns cât se poate de normal. Şi ţine de meseria mea. Dacă vrei, pot să-ţi rezolv problema.

Claudia nu se simţise jignită, ci indignată.

— La ce-mi trebuie să fiu frumoasă? Ce folos aş trage din asta? întrebase ea, zâmbind. Pentru fiul dumitale sunt destul de atrăgătoare.

— Toate foloasele din lume, răspunsese chirurgul. Iar când vei ieşi din mâinile mele, vei fi prea frumoasă pentru fiul meu. Eşti o fată adorabila şi inteligentă, dar înfăţişarea îţi conferă putere. Chiar vrei să stai deoparte toată viaţa, în timp ce bărbaţii se înghesuie în jurul unor femei atrăgătoare care nu au nici măcar a zecea parte din inteligenţa ta? Iar tu să fii nevoită să stai ca o momâie, pentru că ai un nas prea gros şi o bărbie de gangster mafiot? Spunând acestea, o bătuse uşor pe obraz şi adăugase cu blândeţe: Nu voi avea prea mult de lucru. Ai ochi frumoşi şi gură frumoasă. Iar silueta ta e demnă de un star de cinema.

Claudia tresări. Ştia că seamănă cu tatăl ei; comparaţia cu un gangster mafiot atinsese un punct nevralgic.

— Oricum, nu contează, răspunsese ea. Nu vă pot plăti onorariul.

— încă ceva, insistase chirurgul. Cunosc bine cum stau lucrurile în lumea filmului. Eu am prelungit cariera unor vedete ale ecranului, bărbaţi şi femei. Când va sosi ziua să prezinţi un film la studio, înfăţişarea ta va avea un cuvânt greu de spus. Poate ţi se pare nedrept. Ştiu că eşti o fată talentată. Dar aşa e în cinematografie. Gândeşte-te ca la o necesitate de ordin profesional, nu la relaţia bărbat-femeie. Deşi şi acest lucru are importanţă. Observase că ea încă şovăia. Am să te operez gratis, adăugase chirurgul. O fac pentru tine şi pentru fiul meu. Deşi mă tem că, o dată ce yei fi frumoasă, aşa cum mi te închipui eu, băiatul meu îşi va pierde prietena.

Claudia ştiuse întotdeauna că nu era frumoasă; acum îi venise în minte preferinţa tatălui ei pentru Cross. Oare dacă ar fi fost frumoasă, ar fi avut uB alt destin? Pentru prima oară îl studiase cu atenţie pe chirurg. Era un bărbat friiflios' cu o privire blândă, care părea că înţelege ce se petrecea în sufletul ei. Râsese şi spusese:

_ Okay. Transformaţi-mă într-o Cenuşăreasă.

Chirurgul nu avusese chiar atât de mult de lucru. îi subţiase nasul, îi rotunjise bărbia şi-i subţiase pielea. La revenirea în lume, Claudia era o femeie drăguţă, cu o înfăţişare mândră şi un nas perfect: o prezenţă impresionanta, poate nu frumoasă în adevăratul sens al cuvântului, dar, într-un fel, cu atât mai atrăgătoare.

Rezultatele profesionale fuseseră miraculoase. Deşi foarte tânără, Claudia obţinuse o întrevedere personală cu Melo Stuart, care-i devenise impresar. El îi obţinuse mici retuşuri de scenarii şi o invitase la petreceri la care cunoscuse producători, regizori şi mari actori. îi cucerise pe toţi. în următorii cinci ani, cu toată tinereţea ei, ajunsese să fie etichetată drept scenarist categoria A pentru filme de categoria A. în viaţa particulară efectul fusese la fel de spectaculos. Chirurgul avusese dreptate. Fiul lui nu rezistase în faţa concurenţei. Claudia avusese o serie de legături amoroase – unele chiar pasiuni – cu care s-ar fi mândrit şi o vedeta a ecranului.

Claudiei îi plăcea la nebunie să lucreze în cinematografie. îi plăcea să colaboreze cu alţi scenarişti, să intre în dispute cu producătorii, să-i măgulească pe regizori: primilor le spunea cum să economisească bani, realizând scenariul într-un anume fel, pe ceilalţi îi sfătuia cum să aplice scenariul în cel mai artistic mod cu putinţă. Admira profund actorii şi actriţele, modul în care se conformau indicaţiilor ei, menite să-i facă să joace mai bine şi mai convingător. îi plăcea magia decorurilor, pe care cei mai mulţi le socoteau plicticoase, îi plăcea camaraderia din cadrul echipei de filmare şi nu avea mustrări de conştiinţă când se culca cu bărbaţi „sub condiţia ei”.

O entuziasma procesul de deschidere a unui film, succesul sau eşecul lui.

Considera cinematografia o mare formă de artă şi, când i se cerea sa rescrie un scenariu, îşi imagina că este un fel de medic şi nu opera schimbări doar ca să-şi facă un renume. La vârsta de douăzeci şi cinci de ani se bucura de o reputaţie extraordinară şi de prietenia a nenumărate celebrităţi, cea mai apropiată fiindu-i Athena Aquitane.

Dar ceea ce o surprindea mai mult era sexualitatea ei debordanta. Faptul de a se culca cu un bărbat era pentru ea la fel de firesc ca orice act de prietenie. Niciodată n-o făcea pentru vreun profit, era mult prea talentata pentru asta; uneori glumea spunând că celebrităţile se culcau cu ea ca să primească un rol 111 următorul ei scenariu.

Prima aventură o avusese chiar cu chirurgul, care se dovedise mult mai fermecător şi mai versat decât fiul său. Probabil încântat de propria-i realizare, se oferise s-o instaleze într-un apartament, cu o alocaţie săptămânala, nu numai să facă sex, ci şi pentru plăcerea de a fi în compania ei. Claudia îl refuzase zâmbetul pe buze şi-i spusese:

— Parcă era vorba că renunţi la onorariu.

— Deja te-ai achitat, replicase el. Sper însă că ne vom putea vedea din cân

— Bineînţeles, răspunsese Claudia.

Ceea ce i se părea extraordinar era că putea face dragoste cu bărbaţi atât (fe deosebiţi, de diferite vârste, tipuri şi înfăţişări. Şi să-i placă de fiecare data. Ca o amatoare de mâncăruri rafinate, care gusta tot felul de delicatese inedite. îi îndruma pe actorii şi scenariştii aflaţi la început de carieră, dar nu acesta era rolul care-i plăcea mai mult. Era dornică să înveţe. Aşadar, îi socotea pe cei mai vârstnici decât ea mult mai interesanţi.

Într-o noapte de pomină avusese o aventură cu însuşi marele Eli Marrion. îi plăcuse, deşi nu fusese chiar o reuşită.

Se întâlniseră la o petrecere organizată de Studiourile LoddStone şi ea îi trezise interesul lui Marrion, pentru că nu se temuse de el şi pentru că adusese critici dure celui mai recent film de succes. De asemenea, Marrion o auzise respingând avansurile lui Bobby Bantz printr-o vorbă de duh, care-l făcuse pe acesta să-şi uite supărarea.

În ultimii ani Eli Marrion renunţase la sex. Efortul se dovedea mai mare decât satisfacţia, întrucât bătrânul era aproape impotent. Când o invitase pe Claudia să-l însoţească la vila din Beverly Hills, proprietate a Studiourilor LoddStone, îşi închipuise că ea accepta din pricina funcţiei lui. Nu ştia că adevăratul motiv fusese curiozitatea ei sexuală. Cum era să te culci cu un bărbat atât de influent şi atât de bătrân? Acest lucru nu se dovedise de ajuns, Claudia îl găsise pe Marrion atrăgător, în ciuda vârstei. Chipul lui de gorilă putea fi chiar frumos când zâmbea, aşa cum zâmbise când îi spusese că toată lumea i se adresa cu numele de Eli, chiar şi nepoţii. Inteligenţa şi farmecul lui firesc o uimiseră, întrucât auzise despre & că ar fi un om necruţător. Relaţia promitea să fie interesanta. în dormitorul apartamentului de la parterul vilei din Beverly Hills Claudia remarcase amuzata că bătrânul era un timid. Lăsând la o parte orice urmă de sfială, Claudia îl ajutase să se dezbrace şi, în timp ce el îşi aşeza hainele împăturite pe un fotoliu, se dezbrăcase la rândul ei, îl îmbrăţişase şi se uf* case alături de el sub cuvertură. Marrion încercase să facă o glumă.

— Când regele Solomon era pe moarte, i-au fost trimise în pat câteva fecioare ca să-l încălzească.

— în acest caz, n-am să-ţi pot fi de mare folos, răspunsese Claudia. 99 îl sărutase şi-l luase în braţe. Buzele lui aveau o căldură plăcută. Pielea vea o uscăciune ca de ceară, deloc dezgustătoare. Rămăsese surprinsă de ţjagilitatea lui în momentul în care îşi scosese hainele şi pantofii. O clipă se oândise ce mult însemna un costum de trei mii de dolari pentru un om cu influenţa. Dar contrastul dintre trupul delicat şi capul mare o înduioşase. Nu fusese scârbită. După zece minute de mângâieri şi sărutări (marele Marrion săruta la fel de inocent ca un copil) amândoi îşi dăduseră seama că el era complet impotent. Marrion îşi jurase că era pentru ultima oară când îşi aducea în pat o femeie. Oftase şi se relaxase, înlănţuit de braţele Claudiei.

— Okay, Eli, zisese Claudia. Acum am să-ţi spun în amănunt de ce filmul tău e o porcărie, începând cu aspectul financiar şi terminând cu cel artistic. Continuând să-l mângâie cu blândeţe, îi făcuse o analiza inteligenta a scenariului, a regiei şi a actorilor. Nu numai că e un film prost, spusese Claudia, dar nici nu poate fi vizionat. Şi asta pentru că nu are un fir epic, tot ce vezi e o succesiune de cadre pe care regizorul le considera un subiect de film. Iar actorii nu fac decât să-i execute indicaţiile, conştienţi că e o mare porcărie. Marrion o ascultase cu un zâmbet binevoitor. Se simţea foarte bine. îşi dădea seama că o latură esenţiala a existenţei lui se încheiase, fiindcă era la apusul vieţii. Gândul că nu va mai face niciodată dragoste cu o femeie, nici nu va mai încerca, nu era umilitor. Ştia ca Claudia nu va povesti altora despre aceasta noapte şi, chiar daca ar fi făcut-o, ce mai conta? Lui îi rămânea puterea peste semenii lui. încă era capabil să modifice destinele a mii de oameni atâta timp cât rămânea în viaţa. Acum însă îl interesa analiza filmului.

— Nu înţelegi, spusese el. Eu pot face să se nască un film, însă nu-l pot realiza. Ai perfectă dreptate, niciodată n-am să-l mai angajez pe acel regizor. Talentul nu pierde bani, eu, da. însă talentul trebuie să-şi asume criticile. întrebarea pe care mi-o pun eu e daca un film va avea succes de casă. Daca devine Şi operă de artă, nu-i decât o întâmplare fericită.

În timp ce vorbeau, Marrion se dăduse jos din pat şi începuse să se îmbrace.

Claudia detesta să vadă bărbaţii îmbrăcându-se, era mult mai dificil să le vorbeşti în astfel de momente. Oricât părea de ciudat, Marrion i se păruse mult mai uşor de iubit când fusese dezbrăcat; picioarele descărnate, trupul împuţinat, capul Uriaş, toate îi inspirau mila şi afecţiune. Ca o ciudăţenie, chiar şi flasc, penisul 'ui era mai mare decât al majorităţii bărbaţilor, în stare de repaus. îşi propusese să nu uite să-l întrebe pe chirurgul ei despre acest detaliu. Oare penisul se marea pe măsura ce devenea inutilizabil?

Acum vedea cât de obositor era pentru Marrion să-şi încheie cămaşa şi să-şi Pnndâ butonii. Sărise jos din pat ca să-l ajute.

Marrion îi studiase goliciunea; Claudia avea un trup mai frumos de<* multe staruri cu care se culcase, însă creierul nu i se înfierbântase şi nici tnipw nu-i zvâcnise în faţa frumuseţii ei. Dar el nu simţise nici regret, nici tristeţe. Claudia îl ajutase să-şi pună pantalonii, să-şi încheie cămaşa şi să-şi prirujj butonii. îi îndreptase cravata cafenie şi-i periase cu degetele pârul arginti» dându-l pe spate. El îşi pusese sacoul şi rămăsese în picioare, din nou stăpân r» puterea sa vizibilă. Ea îl sărutase şi-i spusese:

— M-am simţit bine.

Marrion o studiase de parcă i-ar fi fost cumva duşmancă. Apoi îi adresai celebrul său zâmbet, care-i ştergea urâţenia trăsăturilor. Acceptase faptul că si», ceritatea ei nu era prefăcută, că avea inimă bună, punând probabil aceste însuşiri pe seama tinereţii. Păcat că lumea în care trăia avea s-o schimbe.

— Ei bine, cel puţin, îţi pot oferi o masă, spusese Marrion. Ridicase receptorul, ca să sune serviciul la cameră. Claudiei îi era foame. înghiţise cât ai clipi o farfurie de supă, raţă cu legume şi o cupă uriaşă cu îngheţată de căpşuni. Marrion mâncase foarte puţin, însă nu ezitase să golească o sticlă de vin. Discutaseră despre filme şi cărţi şi, spre uimirea ei, Claudia descoperise că Marrion citise mult mai mult decât ea.

— Mi-ar fi plăcut să fiu scriitor, mărturisise Marrion. îmi place să scriu, cărţile sunt pentru mine o mare bucurie. Dar să ştii că rareori mi-a fost dat să întâlnesc un scriitor pe care să-l plac ca om, chiar dacă îi ador cărţile. De pildă, Ernest Vail. Scrie cărţi frumoase, dar în viaţa de toate zilele e o pacoste. Cum se poate una ca asta?

— Pentru că scriitorii şi cărţile lor sunt două lucruri total diferite, răspunsese Claudia. Cărţile reprezintă chintesenţa a tot ce e mai bun în ei. Ca o tonă def rocă, pe care trebuie s-o fărâmi ca să găseşti un diamant minuscul – dacă aşa se obţin diamantele.

— îl cunoşti pe Ernest Vail? întrebase Marrion. Claudia remarcase că întrebarea lui nu conţinea nici urmă de obscenitate. Probabil ştia că ea avusese m legătură cu Vail. Ei bine, îmi place cum scrie, dar pe el nu pot să-l sufăr. Şi are o pică aproape demenţială pe studiouri.

Claudia îl bătuse pe mâna, familiaritate permisă acum, după ce-l văzuse în pielea goală.

— Orice talent are pica pe studiouri, răspunsese ea. Nu-i vorba de ceva personal, în definitiv, nici tu nu eşti chiar un înger în relaţiile de afaceri. Poate caŞ eu sunt singura scriitoare din oraş care te place.

Râseseră amândoi.

Înainte de a se desparţi, Marrion îi spusese Claudiei: 101, Oricând ai o problemă, te rog să mă suni.

Era o frază care-i dădea a înţelege că nu dorea să continue o relaţie personala.

Claudia pricepuse mesajul.

— Nu voi profita niciodată de această ofertă, răspunsese ea. Dar, dacă ai probleme cu scenariul, atunci sună-mă tu. Sfaturile mele nu te vor costa nimic, iar dacă trebuie să-l scriu eu, va trebui să-mi plăteşti onorariul cuvenit. Voise să-i spună că, din punct de vedere profesional, el va avea mai multă nevoie de ea decât ea de el. Ceea ce, desigur, nu era adevărat, totuşi îi dădea a înţelege că ea avea încredere în propriul talent. Se despărţiseră prieteni. Pe Pacific Coast Highway traficul nu era intens. Claudia privi în stânga, spre oceanul scânteietor, şi se miră cât de puţină lume era pe plajă. Câtă deosebire faţă de Long Island, unde trăise când era mai tânără. Deasupra capului văzu deltaplane plutind în direcţia plajei, chiar deasupra liniilor de înaltă tensiune. în dreapta văzu o mulţime de oameni adunaţi în jurul unei camionete cu aparatura audio şi a unor uriaşe camere de filmat. Cineva turna un film. Ce mult îi plăcea Pacific Coast Highway! Şi cât o detesta Ernest Vail! Spunea că a conduce o maşină pe autostrada era ca şi cum ai lua un feribot spre iad.

Claudia De Lena îl întâlnise pentru prima oara pe Vail pe vremea când fusese angajată să lucreze la scenariul unui film după cel mai bun roman al lui. întotdeauna îi plăcuseră cărţile lui Vail, avea propoziţii nespus de elegante, care curgeau una după alta, ca notele muzicale. Vail înţelegea viaţa şi tragediile personale. Capacitatea lui de a fi de fiecare dată altul o fermeca la fel ca poveştile cu zâne din copilărie. Fusese încântată să-l cunoască. Dar omul Ernest Vail era o cu totul altă persoana.

La vremea aceea Vail era abia trecut de cincizeci de ani. Prezenţa lui fizică nu avea nimic din graţia prozei pe care o scria. Era scund, îndesat şi avea un început de chelie pe care nu se ostenea să-l ascundă. Poate că îşi înţelesese şi iubise personajele din cărţi, în schimb era total străin de manierele din viaţa cotidiană. Probabil ca unul dintre elementele farmecului său era inocenţa copilăreasca. Abia când ajunsese să-l cunoască mai bine, Claudia descoperise că în spatele acestei inocenţe exista o inteligenţă ieşită din comun, capabilă să ofere satisfacţii. La fel ca un copil, Vail putea fi spiritual fără voia lui şi avea egoismul fragil al copilăriei.

La acel mic dejun, servit în Polo Lounge, Ernest Vail îi păruse cel mai fericit bărbat din lume. Romanele scrise de el îi câştigaseră o reputaţie solida 111 rândul criticilor, precum şi bani frumoşi, care pentru el nu aveau nicio importanţa. Apoi apăruse ultima sa carte, care avusese un enorm succes (L public şi pe care Studiourile LoddStone o ecranizau în acel moment. Vaji scrisese scenariul, iar Bobby Bantz şi Skippy Deere tocmai îi spuneau cât era de minunat. Spre uimirea Claudiei, Vail înghiţea laudele lor ca o actriţa de mâna a treia care se lasă trasa înspre canapea, în speranţa că va primi un rol. De ce dracu' îşi închipuia Vail că venise Claudia la acea întâlnire? Ceea ce o îndurera era faptul că aceiaşi Bantz şi Deere declaraseră cu o zi înainte ca scenariul era „un rahat”. Nu fusese o cruzime şi nici măcar o expresie peiorativa. Un rahat era, pur şi simplu, ceva care nu mergea.

Claudia nu fusese dezamăgita de urâţenia lui Vail, la urma urmei nici ea nu fusese o frumuseţe până când ieşise de sub bisturiul chirurgului. Mai mult decât atât, într-un fel o încânta credulitatea şi entuziasmul lui.

— Ernest, am angajat-o pe Claudia ca să te ajute. E foarte buna profesionista, cea mai buna în branşa asta, şi va face un film mare. Eu unul ghicesc de pe acum că va fi un uriaş succes. Şi, nu uita, ai zece la suta din profitul net.

Claudia văzuse că Vail înghiţise momeala. Sărmanul nici măcar nu ştia că zece la sută din profitul net însemna zece la sută din nimic.

Vail îi fusese sincer recunoscător pentru ajutorul acordat.

— Desigur, acceptase el, pot învaţă de la ea. Să scrii scenarii e mult mai amuzant decât să scrii cărţi, pentru mine e ceva cu totul nou.

— Ernest, intervenise Deere pe un ton liniştitor, tu ai un fler înnăscut. Aici poţi găsi de lucru din belşug. Te poţi îmbogăţi din acest film, mai ales dacă are succes şi dacă obţine Premiul Oscar.

Claudia îi studia pe cei doi bărbaţi. Două javre şi un fraier, un trio obişnuit la Hollywood. Dar parca ea fusese mai deşteaptă? N-o regulase Deere atât la propriu cât şi la figurat? Cu toate acestea, nu se putea stăpâni să nu-l admire pe Skippy. Părea absolut sincer.

Claudia ştia că proiectul era deja la mare ananghie şi ca incomparabilul Benny Sly lucra în urma ei, transformându-l pe eroul intelectual al lui Vail într-un personaj cu totul nou, o combinaţie de James Bond, Sherlock Holmes şi Casanova. Din cartea lui Vail nu avea să mai rămână decât scheletul. Dintr-un sentiment de compătimire Claudia acceptase să ia masa cu Vail în aceeaşi seară, ca să facă planuri legate de colaborarea la scenariu. Unul dintre trucurile colaborării era evitarea oricăror implicaţii sentimentale, motiv pentru care, în timpul şedinţelor de lucru, ea adoptase o înfăţişare cât mai puţin atrăgătoare cu putinţă. Relaţiile amoroase o distrăgeau întotdeauna de la scris. Spre surprinderea Claudiei, în cele doua luni cât lucraseră împreună, între ei se legase o prietenie de durată. Când amândoi fuseseră puşi pe liber în aceeaşi zi, se duseseră împreună la Las Vegas. Claudiei îi plăcuseră întotdeauna jocurile 103, noroc, iar Vail avea acelaşi viciu. La Vegas Claudia îl prezentase fratelui ei Cross, mirată că cei doi bărbaţi se simpatizaseră din prima clipă. Nu exista absolut nici un motiv să fie prieteni. Ernest era un intelectual pe care nu-l interesa sportul sau golful, Cross nu citise o carte de ani de zile. Claudia îl întrebase pe Ernest cum de era posibil.