Mario Puzo

La toate acestea se adăuga şi faptul că se potriveau din punct de ve sexual, datorită atracţiei contrastelor. Dragostea lor era avantajata şi de fapl Pippi putea ghici adevărata fire a Nalenei, în timp ce Nalene nu adevărata fire a lui Pippi. Ceea ce vedea ea era un bărbat care o adora, copleşea cu daruri şi care o asculta cum îi povesteşte despre idealurile ei( Se căsătoriseră la o săptămână după ce se cunoscuseră. Nalene era în de numai optsprezece ani şi lipsită de experienţă. Pippi avea douăzeci şi ani şi era îndrăgostit cu adevărat. Şi el fusese crescut în respectul val' tradiţionale, desigur dintr-o perspectivă diferită, aşa că amândoi doreau să m meieze o familie. Nalene era orfană, iar Pippi nu voia să includă d Clericuzio în fericirea lor nou descoperita. Totodată, ştia ca Familia nu va acord. Era mai bine să-i pună în faţa faptului împlinit şi să lase lucrurile| desfăşoare de la sine. Tinerii se căsătoriseră într-o capelă din Las Vegas. par Pippi se înşelase. Don Clericuzio fusese de acord cu însurătoarea. Aşa ^ spunea adeseori, „Principala îndatorire a bărbatului în viaţă e să-şi câştige jjieur existenţa”, dar la ce bun, dacă nu avea o soţie şi copii? Totuşi, Don se jjjjţise ofensat că nu i se ceruse sfatul şi că nunta nu se celebrase în Familie. ta urma urmei, Pippi avea în vine sângele Familiei Clericuzio. „N-au decât să danseze amândoi pe fundul oceanului”, comentase morocănos Don.

Cu toate acestea, le trimisese daruri de nuntă generoase. Actul de proprietate al unei case şi al unei agenţii de colectare a taxelor care la vremea aceea aducea profitul princiar de o sută de mii de dolari anual, precum şi o avansare. Pippi De Lena continua sa rămână în slujba Familiei Clericuzio ca unul dintre cei mai credincioşi Brugliones de pe Coasta de Vest, însă era îndepărtat din Enclava Bronx, altfel cum ar fi reuşit soţia lui, străină de acele ţinuturi, să trăiască în armonie cu credincioşii? Pentru aceştia, Nalene era o venetică, la fel ca musulmanii, negrii, evreii şi asiaticii, care nu aveau voie să pună piciorul în Enclavă. Aşadar, deşi Pippi rămânea Ciocanul Familiei Clericuzio şi deşi continua să fie un baron local, totuşi pierdea o parte din influenţă la palat, la Quogue.

Cavaler de onoare la discreta ceremonie de căsătorie fusese Alfred Gronevelt, proprietarul hotelului Xanadu. După ceremonie, acesta organizase o mica petrecere de nuntă, la care mirele şi mireasa dansaseră toată noaptea. în anii următori, între Gronevelt şi Pippi De Lena se legase o strânsă şi sinceră prietenie.

Căsnicia durase destul de mult ca să fie aduşi pe lume doi copii: un băiat i! o fată. La vârsta de zece ani, primul născut, Croccifixio – care întotdeauna jsese alintat cu numele de Cross – semăna leit cu mama sa, graţios la trup şi avmd o figură frumoasa, aproape efeminata. Cu toate acestea, moştenise forţa zilnlcă şi superba armonie în mişcări a tatălui său. La noua ani, mezina, Claudia, ra exact imaginea tatălui ei, cu trăsături grosolane pe care numai prospeţimea candoarea copilăriei le ferea de urâţenie. Dar îi lipseau calităţile tatălui. în „nb, moştenise dragostea mamei pentru cărţi, muzica şi teatru, precum şi ea blândă a Nalenei. Era firesc, deci, ca Cross şi Pippi să se apropie mai mult * de altul, la fel cum Claudia se simţea mai legata de mama ei. m cei unsprezece ani până la divorţul soţilor De Lena, lucrurile merseseră, e bine. Pippi se stabilise în Las Vegas ca Bruglione, colector pentru E u' Xanadu, şi Ciocan al Familiei Clericuzio. Se îmbogăţise şi ducea o „nbelşugatâ, deşi nu ostentativă, conform indicaţiilor lui Don. Bea, miza la jocuri de noroc, dansa cu soţia lui, se juca cu cei doi copii şi încerca & pregătească pentru a-şi face intrarea în lumea celor mari. în viaţa lui plină de primejdii, Pippi învăţase să privească lucrurile în spectivâ. Era una dintre explicaţiile reuşitei sale. încă de timpuriu, când Cros era copil, tatăl său îl vedea deja bărbat. Ţinea ca pe viitor acest bărbat gT aliatul lui. Sau poate dorea să-şi apropie măcar o singură fiinţă în care să încreadă pe deplin.

Aşadar, îl pregătise pe Cross: îl învăţase toate trucurile jocurilor de noroc îl luase la masă cu Gronevelt, ca să audă istorisiri despre diverse modalităţi i, a escroca un cazinou. Gronevelt începea de fiecare dată prin cuvintele:i fiecare noapte milioane de oameni nu-şi găsesc somnul, gândindu-se ci să-mi escrocheze cazinoul.”

Pippi îl luase pe Cross la vânătoare, îl învăţase să jupoaie şi să scoat măruntaiele animalelor, să cunoască mirosul sângelui, să-şi privească mâiii pătate de sânge. îl dusese la lecţii de box, ca să ştie ce este durerea, îl învâţas să folosească şi să aibă grijă de armele de foc, dar renunţase să-i arate cum s utilizeze ştreangul, care era o preferinţă a sa, nu foarte utila în vremuri! moderne. în plus, nu ar fi avut cum să-i explice mamei băiatului lucrul ci funia.

Clanul Clericuzio deţinea o uriaşă casă de vânătoare în munţii Sien Nevada, pe care Pippi o folosea pentru vacanţele în familie. Ducea copiii 1 vânătoare, în timp ce Nalene citea în casă la căldură. Cross vâna cu uşurinţ lupi şi căprioare, ba chiar caguari şi urşi, ceea ce demonstra că era un hi capabil, că stăpânea bine mecanismul armelor, că le folosea întotdeauna c atenţie, fără să-şi piardă cumpătul în faţa pericolului, fără să clipească atu» când îşi vâra mâna în măruntaiele însângerate, printre intestinele alunecoaS Niciodată nu strâmba din nas atunci când pregătea vânatul, retezând capete membre. Claudia nu avea asemenea calităţi. Ea se crispa la auzul focurilor' armă şi vomita când trebuia să jupoaie o căprioară. După câteva escap refuzase să iasă din casă, preferind să-şi petreacă timpul lângă mama ei, CB sau plimbându-se pe malul pârâului din apropiere. Claudia nu voia nici să F cuiascâ, nu suporta să înfigă acul tare de oţel în carnea moale a unei rime. Pippi se ocupase îndeosebi de fiul său. îl învăţase principiile elementare comportament. Niciodată să nu se înfurie la auzul unei ofense, niciodată sunt trădeze sentimentele. Să câştige respectul semenilor lui prin fapte, nu P1 vorbe. Să-şi respecte rudele de sânge. Jocurile de noroc să fie o distracţi^ un mod de a-şi câştiga existenţa. Să-şi iubească tatăl, mama, sora, dar să h reascâ de dragostea altor femei, în afară de soţie. Soţia era mama copiil°rJ dată ce ajungea să fie tata, datoria lui în viaţă trebuia să fie aceea de a le ocura pâinea cea de toate zilele.

Cross era un elev atât de silitor, încât tatăl lui îl iubea nespus de mult. îi plăcea Cross moştenise trăsăturile şi graţia Nalenei, că era copia fidelă a mamei lui,

• nsâ lipsită de calităţile ei intelectuale, care acum le distrugeau căsnicia.

Pippi nu crezuse niciodată în visul lui Don că toţi copiii Familiei se vor integra în societatea bazata pe legi. Nici nu-i împărtăşea părerea că era soluţia cea mai potrivita. Recunoştea geniul bătrânului, dar aceasta era latura romantică a marelui Don. în definitiv, taţii doreau ca fiii să muncească alături de ei, sa fie la fel ca ei; sângele apa nu se face, era o realitate pe care nimeni şi nimic nu o putea schimba.

Şi iată, se dovedi că Pippi nu se înşelase. Cu toate iluziile lui Don Clericuzio, chiar şi nepotul lui, Dante, ajunsese să se împotrivească marelui plan. O dată cu vârsta, în Dante se treziseră pornirile atavice ale sângelui sicilian, setea de putere şi voinţa neînduplecată. Dante nu se temea să încalce legile societăţii şi ale lui Dumnezeu.

Când Cross avea şapte ani şi Claudia şase, Cross – agresiv de felul lui – luase obiceiul de a o lovi pe Claudia cu pumnul în stomac, chiar de faţa cu tatăl ei. Claudia ţipa după ajutor. în calitate de părinte, Pippi ar fi putut rezolva problema în diverse moduri. I-ar fi putut ordona lui Cross să înceteze, iar daca acesta nu l-ar fi ascultat, l-ar fi putut înşfăca de guler, ridicându-l de la pământ, aşa cum proceda adeseori. Sau i-ar fi putut ordona Claudiei să răspundă cu aceeaşi monedă. Sau l-ar fi putut lega pe Cross cu cătuşe de un zid, cum mai racuse o dată sau de două ori. într-o zi, poate pentru ca tocmai luase masa şi se swiţea moleşit – sau mai degrabă pentru că Nalene protesta de fiecare data cwd soţul ei se arăta dur cu copiii – îşi aprinsese calm trabucul şi-i spusese lui Cross:

— Pentru fiecare pumn primit de la tine, sora ta capăta un dolar.

Cum Cross continua să-şi lovească sora, Pippi făcuse să plouă cu bancnote un dolar deasupra Claudiei, care nu mai putea de bucurie. în cele din urmă, r°ss încetase, supărat.

Pippi îşi copleşea cu daruri soţia, dar erau cadourile unui stăpân faţă de, a lui. Un fel de mită care să-i ascundă aservirea. Daruri scumpe: inele cu, ant, mantouri de blană, voiaje în Europa. îi cumpărase o casă de vacanţă lim acrartlento, întrucât Nalene detesta Las Vegas. Când îi oferise în dar o div Zmâ ^entley» i-° adusese costumat în uniforma de şofer. Chiar înainte de ^ u oferise un vechi inel atestat ca făcând parte din colecţia Borgia. Singurul lucru asupra căruia îi impunea restricţii erau cărţile de credit, NJ trebuia să facă cheltuieli din cota alocată pentru gospodărie. Pippi nu fol08f cărţile de credit niciodată.

Era îngăduitor în alte feluri. Nalene se bucura de o totală libertate fa Pippi nu era genul de soţ italian măcinat de gelozie. Deşi nu pleca în strâinataj decât cu afaceri, îi permitea Nalenei să călătorească în Europa împreuna cjj etenele, dat fiind că ea îşi dorea din suflet să viziteze muzeele din Londra s vadă baletul din Paris şi opera italiană.

Uneori Nalene se mira de faptul că Pippi nu era gelos, cu anii însă k dăduse seama că nici un bărbat din anturajul lor nu ar fi îndrăznit să-i fac avansuri.

Cu ocazia căsătoriei, Don Clericuzio comentase sarcastic:

— Credeţi că vor putea dansa toată viaţa?

Răspunsul se dovedise a fi negativ. Nalene nu era o balerina chiar atât

Îşi dădeau toată silinţa. îşi iubeau copiii şi le făceau viaţa agreabilă. Nalen1 petrecea ceasuri întregi citind, cântând şi dansând împreuna cu ei. Căsnicia st menţinea prin buna dispoziţie a lui Pippi. Vitalitatea şi exuberanţa lui aproap animalică aplanau cumva animozităţile dintre soţ şi soţie. Cei doi copii % iubeau mama şi-şi respectau tatăl. Pe ea, fiindcă era atât de bună, blânda, moaşă şi iubitoare, pe el, fiindcă era puternic.

Amândoi părinţii erau profesori excelenţi. De la mama lor, copiii învăţat convenienţele sociale, bunele maniere, dansul, modul de a se îmbrăca şi i arăta îngrijiţi. Tatăl lor îi învăţase cum funcţiona societatea, cum să se apere agresiunea fizică, cum să joace jocuri de noroc şi cum să-şi caleaşca trupul pţ” gimnastică. Niciodată nu-i purtaseră pică tatălui lor pentru pregătirea sa pe care le-o impunea, în primul rând pentru că asprimea lui era menită disciplineze; niciodată nu se supărau pe el şi niciodată nu-i purtaseră – disciplin ranchiună.

Cross era curajos, dar maleabil. Claudiei îi lipsea curajul fizic al fratelui ei, – schimb avea o oarecare doză de încăpăţânare. De mare ajutor le era şi fapf, 1 că nu duceau niciodată lipsă de bani.

Pe măsură ce treceau anii, Nalene începea să observe anumite lucruri. La început de mică importanţă. Când Pippi îi învăţa pe copii să joace cărţi – pocher, 21”, gin – aranja dinainte cărţile şi le lua la joc banii de buzunar, ca în final să j'e ofere o şansa miraculoasa, lăsându-i să meargă la culcare cu obrajii arzând de bucuria victoriei. Ciudăţenia era că, în copilărie, Claudia îndrăgise jocul de cărţi mai mult decât Cross. Mai târziu Pippi le arătase cum îi trişa. Nalene se supărase. Avea sentimentul că Pippi se juca cu viaţa lor la fel cum se jucase şi cu a ei. Pippi îi explicase că acest lucru făcea parte din educaţia lor. Ea replicase ca aceea nu era educaţie, ci corupţie. El răspunsese că voia să-i pregătească pentru realităţile vieţii de zi cu zi, în timp ce Nalene îi pregătea pentru partea frumoasă a existenţei.

Pippi avea întotdeauna prea mulţi bani gheaţă în portofel, amănunt la fel de suspect în ochii soţiei ca şi în cei ai perceptorului. Era adevărat că Pippi administra o afacere prospera, Agenţia de Colectare a Taxelor, totuşi trăiau pe picior prea mare pentru o astfel de operaţiune.

Când familia pleca în vacanţă în Est şi intra în cercul monden al clanului Clericuzio, Nalenei nu-i scapa respectul de care se bucura Pippi. Remarcase cât de circumspect se purtau cu el ceilalţi bărbaţi, atitudinea lor deferenta, lungile Şedinţe cu uşile închise.

Dar mai erau şi alte amănunte. Pippi trebuia să plece în călătorie de afaceri cel puţin o dată pe luna. Nalene nu avea niciodată cunoştinţa de detaliile acestor deplasări, despre care el nu sufla o vorbă. Pippi deţinea permis de portarma, lucru perfect firesc pentru cineva a cărui sarcină consta în adunarea unor sume mari de bani. Pippi era foarte prudent. Nalene şi copiii nu aveau niciodată acces la arma, iar gloanţele erau ţinute sub cheie, într-un dulap separat. 0 data cu trecerea anilor, Pippi începuse să plece în călătorie tot mai des.

alene petrecea tot mai mult timp acasă, împreună cu copiii. Pippi şi Nalene e Wstrainaseră din ce în ce mai mult din punct de vedere sexual, şi cum Pippi evenise mai tandru şi mai înţelegător în dorinţa sa, distanţa dintre ei se marea Văzând cu ochii.

tste imposibil ca un bărbat să-şi ascundă multă vreme adevărata fire faţă cineva apropiat. Nalene îşi dăduse seama că Pippi era sclavul absolut al nevoilor sale şi că avea o fire violentă, deşi niciodată nu şi-o manifestase faţă de ea. Că era ascuns, deşi se prefăcea sincer. Că, deşi plin de bunăvoinţă fracţiunea de „risc de omor prin imprudenţă”. Alfred Gronevelt fusese nevoit să meargă până la secţia de poliţie şi să-l elibereze pe cauţiune.

Avea mici defecte personale, uneori de-a dreptul înduioşătoare. De pjj tuturor trebuia să le placă ceea ce-i plăcea lui. O dată invitaseră o pereche J masa într-un restaurant italienesc. Cei doi nu se dădeau în vânt după bucjP italiana şi mâncaseră foarte puţin. Remarcând acest lucru, Pippi nu fuseaj stare să-şi termine mâncarea.

Uneori vorbea despre munca lui la Agenţie. Aproape toate marile hotel erau clienţii lui: aduna banii datoraţi la joc de clienţii care refuzaseră plătească pe loc. Insista în faţa Nalenei că nu folosea niciodată forţa şi că af la anumite mijloace de convingere. Era o chestiune de onoare ca oamenii < plătească datoriile, fiecare om era răspunzător pentru faptele sale, îl revolll persoane cu greutate nu-şi achitau întotdeauna obligaţiile. Medici, avo” preşedinţi de corporaţii acceptau serviciile suplimentare ale hotelului, j refuzau să achite ceea ce le revenea. Pe aceştia însă, îi puteai face lesn plătească. Te duceai la birourile lor şi făceai scandal, aşa încât să audă cq| şi clienţii. Făceai tărăboi, nu recurgeai niciodată la ameninţări, le adresai enH ca „escroci” sau „jucători degeneraţi” şi-i acuzai că-şi neglijează slujba ca se lase prada viciului. Micii afacerişti erau mai duri; indivizi zgârciţi, care îijjH cau sa rezolve afacerea plătind un penny pentru un dolar. Mai existau şmedP care semnau cecuri fără acoperire, apoi susţineau că fusese o greşeala. Truc”* preferat. Iţi dădeau un cec de zece mii, iar în contul lor nu existau decât opt Pippi avea acces la informaţiile bancare, aşa ca depunea cele două mii lip contul respectivului şi după aceea retrăgea toate cele zece mii. Pippi râdei gura până la urechi povestindu-i Nalenei toate aceste isprăvi. Dar cea mai importantă parte a muncii lui, îi explicase Pippi Nalenei să convingă un jucător nu numai să-şi achite datoriile, dar să continue sa jo; Chiar şi un jucător fără o leţcaie avea valoare. Omul muncea. Câştiga bani. A$ ca, pur şi simplu, îi amânai scadenţa, îl îndemnai să joace în cazinoul tău, făli credit, şi să-şi plătească datoria de fiecare dată când câştiga. ^^j l meargă până la secţia de poliţie şi să-l elibereze pe cauţiune.

_ Ce dracu' mi-o fi venit? se întrebase Pippi. Alfred zice că a reacţionat ivânâtorul din mine. Dar zău că nu pricep nici în ruptul capului. Eu să trag după Inişte hoţi? Eu sa protejez societatea? Pe deasupra, mă şi arestează! Pe mine. Totuşi, aceste mici revelaţii ale adevăratului său caracter erau în oarecare jmâsurâ şi un şiretlic al lui Pippi, ca soţia să-i poată ghici firea cât de cât, fără să-i descifreze marele secret. Dar ceea ce o făcuse pe Nalene să se decidă în favoarea divorţului fusese arestarea lui Pippi De Lena sub acuzaţia de crimă…

Danny Fuberta era proprietarul unei agenţii de voiaj din New York, cumpărata din câştigurile lui de cămătar protejat de Familia Santadio, acum dispăruta. Dar cea mai mare parte a profiturilor proveneau din ocupaţia de organizator de excursii.

Un organizator de excursii semna un contract exclusiv cu un hotel din Vegas, prin care se angaja să transporte jucători aflaţi în vacanţa, aducându-i direct în ghearele lor. Danny Fuberta organiza lunar o cursa cu un avion cu reacţie 747 şi recruta aproximativ doua sute de clienţi, pe care-i aducea la hotelul Xanadu. Pentru un tarif de o mie de dolari, clientul beneficia de o excursie New York-Las Vegas, transport gratuit, mâncare şi băutură gratis în avion, cazare şi masă gratis la hotel. Fuberta avea întotdeauna o listă lungă de înscrieri pentru aceste zboruri şi-şi alegea cu grija clienţii. Era necesar ca ei să fie oameni cu slujbe bănoase, nu neapărat legale, şi să joace în cazinou cel puţin patru ore pe zi. Bineînţeles, când era posibil, aveau obligaţia să-şi deschidă credit la casieria hotelului Xanadu.

Una dintre marile calităţi ale lui Fuberta era amiciţia cu renumiţi escroci,

|cu spărgători de bancă, contrabandişti de ţigări, misiţi de haine furate şi alţi pungaşi care câştigau bani frumoşi în lumea interlopă a New York-ului. Aceştia într-o seară Pippi îi relatase Nalenei o întâmplare pe care ^^^ pus de amuzanta. In ziua aceea, în timp ce lucra în biroul său din cadra Agenţiei, care se afla pe o mică artera comerciala de lângă hotelul Xanad* auzise pe stradă focuri de arma. Alergase afară, la tanc ca să vadă doi bărbat mascaţi şi înarmaţi ieşind în fuga dintr-un magazin de bijuterii din apropie* Fără să stea pe gânduri, Pippi îşi scosese arma şi trăsese asupra celor do' Aceştia săriseră într-o maşină şi reuşiseră să scape. Câteva minute mai tare sosise poliţia şi, după ce interogase pe toţi cei de faţă, îl arestase pe PipP' Bineînţeles, ştiau că avea permis de portarma, dar deschizând focul, cornii I^'igaş! care cişugau uom u erau clienţi de mâna întâi. La urma urmei, duceau o existenţa stresantă şi aveau Pâctioqii sume uriaşe de bani „negri” via” cuenu ae muia unu. ^h h.

nev°ie de vacanţe în care să se relaxeze. Câştigau sume uriaşe de bani „negri” uchizi şi adorau jocurile de noroc. Pentru fiecare cursă care aducea hotelului ^adu doua sute de clienţi, Danny Fuberta primea un onorariu de douăzeci e Hui de dolari. Uneori mai primea şi câte o primă, atunci când clienţii v erdeau sume importante. Toate acestea, împreună cu partea care-i revenea costul excursiei, îi aduceau un venit lunar considerabil. Din păcate, erta era şi el un împătimit al jocurilor de noroc. La un moment dat datoriile Om întreprinzător, Fuberta se gândise imediat la o modalitate de a redev&, solvabil. Una dintre îndatoririle lui ca organizator de excursii era aceea

Fuberta le făcuse rost de acte de identitate false, care-i prezentau drept pţ prietari de magazine de confecţii cu uriaşe posibilităţi de credit, detalii cules, de prin fişierele propriei agenţii. Pe baza acestor acte le stabilise o limită di credit de două sute de mii de dolari. Apoi îi înscrisese pe lista de excursj| „Oh, pentru ei a fost o nimica toată”, avea să spună Gronevelt mai târzni. In decursul şederii de două zile, Fuberta şi banda lui acumulaseră note di plată astronomice pentru serviciul la cameră, invitaseră la masă frumoasei dansatoare din program, semnaseră cecuri la magazinul de cadouri, dar acest fusese numai începutul. Scoseseră jetoane negre de la cazinou şi semnaseră di primire.

Se împărţiseră în două echipe. Una miza pe un zar, cealaltă împotriva ii în acest fel, nu riscau decât să piardă comisionul sau să iasă la egalitate.

Aşadar, scoseseră de la casierie jetoane în valoare de un milion de dolari, p care ulterior Fuberta le schimbase în bani gheaţa. Se prefăceau că joac; pătimaş, de fapt doar ca să adoarmă bănuielile. Creaseră în jurul lor o atmo sferă de mare agitaţie. Jucau teatru, implorau zarurile, se încruntau CÂK pierdeau, izbucneau în urale de fiecare dată când ieşeau câştigători. La sfârşitu zilei îi dăduseră lui Fuberta jetoanele ca să le schimbe în bani şi scoseseră p semnătura altele noi. Două zile mai târziu, când comedia luase sfârşit, sindica tul era mai bogat cu opt sute de mii de dolari, după ce se bucurase după poft inimii de servicii valorând alte douăzeci de mii, totuşi în scripte figurau cum milion.

Creierul operaţiunii, Danny Fuberta, se alesese cu patru sute de mii, iar <* patru bandiţi înarmaţi se declaraseră mulţumiţi de partea lor, mai ales câfl1

Fuberta le promisese o noua lovitură. Ce putea fi mai grozav decât sa petreacă11 lung week-end în marele hotel, cu mâncare şi băutură pe gratis, în compania un° fete frumoase? Plus o pradă de o sută de mii. Cu siguranţa că era mai bine dtf1 să jefuiască o banca, punându-şi viaţa în primejdie.

Gronevelt descoperise escrocheria chiar a doua zi. Evidenţa zilnică arăta din casierie fusese scoasă o sumă mare, chiar şi pentru excursioniştii Fuberta. Banii lăsaţi la mesele de joc şi cei păstraţi după o noapte de joc arăt* o cifră mult prea mica pentru suma de bani manevrata. Gronevelt ceruse c$ ta video înregistrată de „ochiul din cer”, camera de filmat. Nu avusese ne^* privească mai mult de zece minute ca să-şi dea seama de întreaga operaţiune, înţelegând că chitanţele pentru un milion de dolari nu valorau nimic şi că actele de identitate ale jucătorilor erau false.

Reacţia lui fusese una de iritare. In decursul anilor fusese martorul a nenumărate escrocherii, dar aceasta era de-a dreptul prostească. In plus, Danny Fuberta îi era simpatic; tipul adusese hotelului Xanadu bani frumoşi. Ştia ce va susţine Fuberta: că şi el fusese indus în eroare de actele false, fiind la rândul său o victimă nevinovată.

Pe Gronevelt îl enervase incompetenţa personalului de la cazinou.

Crupierul ar fi trebuit sa observe şmecheria, fără îndoială, supraveghetorul ar fi trebuit sa remarce mizele. Doar nu era un truc chiar atât de inteligent. Dar oamenii se dedulcesc la trai bun, iar cei de la Vegas nu făceau excepţie. Se gândise cu regret că va fi nevoit să-i concedieze pe cei doi sau măcar să-i retrogradeze, punându-i să învârtească ruleta. Un singur lucru însă nu-l putea evita. Trebuia să încredinţeze întreaga afacere Fuberta Familiei Clericuzio. Mai întâi îl chemase la hotel pe Pippi De Lena şi-i arătase actele şi caseta filmată de „ochiul din cer”. Pippi îl cunoştea pe Fuberta, nu şi pe ceilalţi patru, aşa că Gronevelt ceruse să i se facă fotografii după imagini stop-cadru de pe caseta video, apoi i le înmânase lui Pippi.

Pippi clătinase din cap.